Scrisoare pastorală - Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Foaie periodică,    gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 529(1 –15 Noiembrie)

        

         Dragii mei enoriași!

Scrisoare către Eminescu(III)

,,Bădie Mihai,

Mult ai iubit tu Bucovina! Parcă din toate regiunile țării aceasta ți-a fost mai la suflet. Ai iubit-o ca pe un copil mai suferind, mai nedreptățit și mai batjocorit de vrăjmași. Ai strâns-o la sufletul tău mare, ai lăcrimat și ai mângâiat-o pe creștet, ca un părinte iubitor. Mai frumoși decât în alte părți erau pentru tine munții Bucovinei, văile cu flori, râurile și stâncile, apele și câmpiile.

Când vorbeai de Bucovina, surâsul ți se împletea cu plânsul, cântul și visul, gândurile tainice îți șopteau a dor. Acolo te simțeai și tu mai ocrotit, mai inspirat de muze, acolo îți puteai scrie versurile mai cu spor, acolo steaua ta lucea mai mândru. Acolo inima îți bătea mai tare, gândul ți se-nflăcăra și colinda peste munți și codrii, peste dealuri și văi, mângâindu-te și șoptindu-le povești.

Frumoasă era Bucovina, grădina fără pereche, colț de rai nepământean! De câte ori gândul îți era cuprins de dorul Bucovinei, pe cerul lui se-ngrămădeau nori de suspine!

Suspinai, bădie,  suspinai pentru trecutul, pentru prezentul și viitorul acestui plai binecuvântat de Dumnezeu. Suspinai pentru oamenii acestor locuri, pentru limba și credința lor, pentru ființa lor națională. Trup din trupul țării, Bucovina a fost mereu monedă de schimb între coloși, pradă de război, loc de dureroase aduceri aminte. Acolo au fost nenumărate lupte, știute și neștiute, acolo a curs sânge, acolo s-au năruit speranțe, acolo au curs pâraie de lacrimi. Suspinai, Bădie, căci muzele îți șopteau câte ceva și de viitorul Bucovinei tale, de viitorul acestui copil mereu răpit de la sânul maicii sale.

Mai mult ca oricând, vorbim și noi de Bucovina. Vorbim în șoaptă, vorbim în slove, dar nu putem vorbi în tratate, în întâlniri diplomatice. Nu putem afirma în fața lumii că e copilul țării, că e copil răpit, că e copilul nostru. Altădată, bunicii noștri erau nevoiți să dea tribut din copiii lor turcilor și tătarilor, ca să-și recâștige pacea și să poată crește în liniște pe ceilalți copii. Era prețul păcii, bădie!

Fericiți făcătorii de pace, zice Iisus, căci aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema! În acest spirit am rupt și noi adesea de la sânul părinților pruncii, ca să ne câștigăm, ori să ne cumpărăm pacea. Așa ne-a fost dat nouă. Poate Dumnezeu ne-a iubit mai mult, de aceea ne-a și bătut adesea!

Am fost neam umilit de nenumărate ori, neam care a știut să rabde și să spere, care a știut să facă din răbdare o victorie. Cândva, Avraam își ducea copilul jertfă, ca să-I dovedească lui Dumnezeu că-L iubește și că-I este credincios. Era cea mai grea și mai puternică dovadă. Nu cumva și Bucovina noastră aflată-n stăpânire străină este copilul pe care trebuie să-l jertfim pentru a câștiga pacea, pentru a dovedi lui Dumnezeu că suntem vrednici fii ai săi? Pe Avraam l-a oprit îngerul  în momentul cel mai greu, la  momentul când urma să împlânteze cuțitul în propriul copil. Încercăm să sperăm și noi, bădie, că va face Dumnezeu minune și cu noi cei de azi și va îngheța condeiul care va pecetlui soarta Bucovinei noastre. Ar fi prea mare tributul păcii! Poate s-o fi împlinit datoria, căci de atâtea veacuri am tot plătit la ea!     

Cu ani în urmă am trecut prin Bucovina și m-am simțit jicnit, marginalizat, ba chiar brutalizat, când am îndrăznit să grăiesc românește! Am fost în cimitirul de la Cernăuți și am văzut mormântul lui Aaron Pumnul, dascălul tău din tinerețe. Era năpădit de buruieni. Nimeni nu-și mai amintea de el, nimeni se mai ostenea să-l curețe. Alături era un alt mormânt al unui localnic, poate la fel de vechi, dar curat, cu multe coroane și flori proaspete depuse în dimineața aceleași zile. Rareori am auzit grai românesc acolo. Simțeai la tot pasul că oamenii se tem să se facă auziți vorbind românește. O singură carte în limba română am găsit în librării, un album, în care se spunea că în 1918 ,,hoardele” românești au năvălit în Bucovina, au ucis 11.000 de bucovineni și au anexat Bucovina la România! Mare e răbdarea lui Dumnezeu! În școlile de acolo nu se grăia românește. Astăzi flăcăii Bucovinei de Nord se jertfesc pe fronturile ucrainene, ca să câștige pământuri și hotare ucrainene. România plătește un tribut imens pentru victoria ucrainenilor. O singură dată am auzit pe oficialii noștri vorbind de posibilitatea introducerii limbii române în școlile primare din Bucovina de Nord. Se va rezolva? Nu se va rezolva? Numai de atât au nevoie românii de acolo? Oricum, românilor din Bucovina, care mor pentru Ucraina nu li se va mai reda vreodată viața!   

Oricare ar fi viitorul, bădie, fii încredințat că noi n-am uitat-o, că ne este la fel de dragă ca și ție. Fii încredințat că și noi așteptăm clipa cea mare și sfântă a istoriei lumii, când copilul acesta răpit de a sânul mamei sale va reveni acasă. Îl așteptăm cu drag, îl așteptăm cu dor și sperăm că nu-i departe marea și sfânta întâlnire.

Așa-i  că și tu mai speri, bădie?

Cu bine și pe curând!

*

         Cuvinte duhonicești. Redăm câteva observații și sfaturi ale Sf. Sofronie de Saharov: ,,Țelul pe care-l dăm vieții noastre pătrunde toate îndeletnicirile noastre. Dacă, de pildă, căutăm mai întâi a câștiga bani, tot ce vom face va decurge de acolo. Munca, poziția socială nu ar trebui să aibă nici o însemnătate în relațiile dintre oameni. Cinstea nu este ceva din afară, ci lăuntric; cel ce mai mult iubește pe Dumnezeu, cel ce mai mult se roagă, cel ce mai mult se străduiește a păzi poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Iată ce are foarte mare însemnătate! Sloboziți-vă mintea de tot gândul legat de carieră. Nu există carieră în viața duhovnicească”.

*

Taina Sfintei Cununii(III). În două din ,,scrisorile” noastre precedente am vorbit despre anumite aspecte privind Taina Sfintei Cununii, cum ar fi  definiţia Sfintei Cununii,  săvârşitorul, primitorii, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească primitorii şi despre efectele  canonice ale Sfintei Cununii.

Fiindcă această Sfântă Taină este foarte complexă, cu implicaţii profunde în viaţa socială şi  solicită  mult pe slujitorii bisericeşti în elucidarea unor aspecte legate de oficierea ei, am considerat necesar ca să împărţim cuvântul  nostru în mai multe  părţi, tocmai pentru  a prezenta cât mai pe larg şi cât mai pe înţelesul dumneavoastră aceste aspecte de ordin canonic.

Un capitol  foarte vast şi deosebit de important în abordarea Tainei Sfintei Cununii îl constituie  impedimentele sau piedicile. Acestea sunt situaţii care apar în cazul  proiectatelor căsătorii şi împiedică realizarea acestora. Sfintele canoane ale Bisericii au prevederi clare în acest sens şi tocmai de aceea trebuie avute în vedere ori de câte ori se pune problema încheierii unei căsătorii. În Transilvania şi Banat există un frumos obicei al  strigărilor, în cadrul cărora preotul este obligat  să anunţe în biserică, după oficierea Sfintei Liturghii, cu cel puţin trei duminici înainte de nuntă, proiectata căsătorie.  Vestea se răspândeşte în tot satul şi dacă cineva cunoaşte vreun impediment sau piedică în calea acelei căsătorii, o aduce la cunoştinţă preotului, acesta o analizează şi poate să oprească acea cununie înainte de oficierea ei. În celelalte provincii istorice româneşti nu se obişnuieşte aşa, astfel că de multe ori pot fi încălcate unele dispoziţii canonice. În această situaţie,  îi revine tot preotului sarcina să vegheze ca să nu se oficieze Sfânta Cununie dacă există impedimente. În acelaşi timp, are datoria, în catehezele şi predicile sale, cât şi în discuţiile cu credincioşii, să popularizeze aceste aspecte canonice, pentru ca să se evite situaţii delicate şi să nu se încalce dispoziţiile canonice ale Bisericii Ortodoxe.

A. Impedimentele pot fi împărţite astfel:

1.      Impedimente care privesc liberul consens al primitorilor:

§  lipsa de maturitate, adică tinerii au vârsta sub 18 ani. Se poate acorda dispensă de vârstă părţii feminine, dar să nu fie mai tânără de 15 ani;

§  violenţa, care obligă o parte să accepte căsătoria;

§  răpirea uneia din părţi în vederea căsătoriei forţate;

§  înşelăciunea uneia din părţi cu promisiuni amăgitoare, mincinoase;

§  substituirea uneia din părţi;

§  teama provocată de ameninţări;

§  şantajul şi presiunile morale;

§  alienarea mintală a uneia sau a ambelor părţi;

§  starea de ebrietate;

§  lipsa consimţământului părinţilor, curatorilor sau tutorilor, în situaţia minorilor, în situaţia în care solicită dispensă de vârstă;

§  existenţa unor interdicţii penale şi civile, care privesc încheierea căsătoriei.

2.     Impedimente care privesc starea civilă a primitorilor:

§ existenţa logodnei religioase contractate de una din părţi cu o altă persoană. În acest caz, trebuie să ceară în prealabil desfacerea logodnei bisericeşti din partea episcopului. În cazul când cel ce primeşte desfacerea logodnei voieşte să se hirotonească, nu mai poate. În acest caz, logodna are aceleaşi efecte ca şi cununia;

§ una dintre părţi este căsătorită deja cu o a treia persoană. În cazul în care se dovedeşte că una din părţi era deja căsătorită, noua căsătorie  este nulă de drept, se desface din oficiu, iar cel ce a ascuns adevărul este supus pedepselor penale şi bisericeşti. În cazul în care oficiantul stării civile sau preotul cunosc adevărul şi, totuşi, oficiază căsătoria, sunt supuşi pedepselor penale şi canonice. Este ştiut că în România este interzisă bigamia(căsătoria unui bărbat cu două femei), iar rânduielile canonice ale Bisericii Ortodoxe o exclud cu desăvârşire. Într-un asemenea caz, trebuie obţinută mai întâi desfacerea căsătoriei prin divorţ civil şi a cununiei prin divorţ bisericesc şi apoi încheiată noua căsătorie, respectiv oficiată noua cununie;

§ una dintre părţi a mai fost cununată de trei ori, ştiut fiind că rânduielile canonice nu permit cununia a patra. Nu este un motiv că una din cele trei căsătorii anterioare s-a stins prin deces, ori a fost desfăcută din cauze obiective, legale;

§ una dintre părţi a depus votul monahal al fecioriei, ştiut fiind că monahii şi monahiile nu se pot căsători. Legile civile nu socotesc această stare  un impediment la căsătorie. Preotul care ar oficia o astfel de căsătorie va fi caterisit;

  3. Impedimente care privesc lipsa unor însuşiri morale ale părţilor:

§ existenţa unor condamnări pentru fapte grave a uneia din părţi. Enumerăm aici crimele, violurile etc.;

 4. Impedimente care privesc lipsa unor însuşiri fizice ale părţilor:

§  lipsa stării de sănătate fizică a uneia din părţi;

§  existenţa unei boli infecto-contagioase la una din părţi;

§  lipsa facultăţilor fizice necesare la una din părţi. Enumerăm în acest sens impotenţa;

5. Impedimente legate le lipsa unor condiţii sociale ale uneia din părţi:

§  lipsa căsătoriei civile înainte de cea religioasă ş.a.;

6. Lipsa dispensei privind unele impedimente care pot fi eliminate prin dispensă;

*

         In memoriam. Ing. Aurica Zăuleț. S-a născut în Bârda la 12 februarie 1934, ca fiică a lui Ștefan și Alexandrei Mucioniu. A mai avut trei frați mai mici.

Cu eforturi mari din partea sa și a familiei, a reușit să termine facultatea, ajungând în 1958 inginer stagiar. S-a căsătorit cu tânărul pe atunci Ing. Marin Zăuleț, originar din Județul Vâlcea.  Își aminteau cu nostalgie de vremea când au venit în Tr. Severin, tineri licențiați, cu câte o valiză  în mână, în care înmagazinaseră toată ,,averea” lor. Din partea părinților au fost slabe speranțe de ajutor, fiindcă erau oameni săraci. A fost nevoie să muncească din greu și să chivernisească cu înțelepciune fiecare ban câștigat. Mai mult, situația făcea ca tinerii căsătoriți să devină speranța părinților și fraților lor. Și, din fericire, n-au fost speranțe înșelate.

A înaintat, treaptă cu treaptă, în ierarhia profesională și socială. O găsim în perioada 1973-1980 director al Fabricii de Produse Zaharoase din Tr. Severin, iar pe soțul său inginer-șef la Șantierul Naval din Tr. Severin. Au avut împreună un fiu, Doru.

Din 1981 își face intrarea în administrația județeană, ca vicepreședinte al Consiliului Județean Mehedinți, funcție pe care o deține până în 1989.

Doamna Zăuleț a avut multe și grele responsabilități profesionale, dar nu și-a uitat niciodată familia. S-a dovedit a fi întotdeauna o soție și o mamă ideală.

Mai mult, nu și-a uitat părinții și nici frații. Locuitorii satului Bârda își amintesc și azi că o vedeau mereu trecând cu mașina spre locuința mamei sale, aducându-i cele necesare, interesându-se de nevoile și necazurile ei.

Nici Domnul Zăuleț nu s-a lăsat mai prejos. A avansat pe linie profesională, atrăgându-și stima superiorilor și subalternilor. Cunoștea limbi străine, purta tratative cu delegații venite din țări străine pe șantierul severinean să comande tot felul de construcții navale. Călătorea mult în străinătate, mai ales în Uniunea Sovietică, fiind un impecabil cunoscător al limbii ruse. După ce termina tratativele oficiale, profesionale, folosea fiecare minut pentru a vizita orașe, muzee, monumente și tot ceea ce-i stârnea curiozitatea  de intelectual. Și astăzi, la cei aproape 90 de ani ai săi, poate să-ți vorbească ore în șir despre cele mai mici amănunte din istoria și cultura europeană.

Doamna Zăuleț  s-a preocupat, atât cât i-au permis legile și condițiile concrete în care-și desfășura activitatea, de îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor satului său natal. Îmi amintesc, spre exemplu, că-n perioada 1960-1964, pe vremea când frecventam școala din Bârda, toamna și primăvara, tractoarele fermei treceau prin sat și făceau adevărate canale pe mijlocul drumului. Era o aventură să încerci să trecu cu carul sau căruța, ba chiar cu piciorul. Împreună cu alți colegi de școală coboram pe Ciochiță în ogașul Bremenei și de acolo urcam pe Cracul Școlii, fiindcă pe drumul principal ar fi fost o adevărată aventură să încercăm. Ușor-ușor, în anii următori s-a pus piatră aproape în fiecare an, așa încât la Revoluție prin Bârda se putea circula în condiții civilizate. La această realizare și-a adus și Doamna Zăuleț din plin contribuția. Și față de comună a fost grijulie, atât cât i-a permis legea și împrejurările.

Când am împrejmuit cimitirul din Bârda aveam nevoie de o cantitate mare de fier de anumite dimensiuni. Pe la magazinele din Severin nu găseam ceea ce-mi trebuia și mai ales cantitatea necesară. Am apelat la ajutorul dânsei, înalt demnitar al județului pe atunci. Imediat ce-a aflat despre ce e vorba, a pus mâna pe telefon și a vorbit cu Domnul Băetoniu, directorul de atunci de la BJATM. De la acea instituție se aprovizionau doar întreprinderile de stat și, dacă nu mă înșel, ceapeurile. Parohiile nu aveau acest drept. Imediat mi s-au deschis porțile și am cumpărat, la preț de stat, nu de cooperație, materialul necesar. Peste puțin timp mi-a dat Domnul Băetoniu și fierul necesar pentru gardul cimitirului de la Malovăț. Aflase că sunt din satul Doamnei Zăuleț!

Când s-a construit noua școală în satul Bârda, Doamna Zăuleț s-a implicat ca pentru propria sa casă. Și a reușit! O clădire mare, cu etaj, era mândria satului și bucuria copiilor. Din păcate, numărul insuficient de copii a făcut ca școala să fie închisă după câțiva ani de funcționare.

Era un om modest. O vedeam destul de des în sat, în Severin, dar niciodată n-am văzut-o îmbrăcată cu haine luxoase, înzorzonată cu bijuterii, împodobită cu coafuri scumpe. Se purta simplu, era respectuoasă. Vorbea cu fiecare ,,pre limba lui”, fără a face caz de studiile și poziția sa socială. Buna-cuviință o învățase din familie, încă din copilărie și aceasta i-a călăuzit viața.  

O boală cumplită a țintuit-o la pat în ultimii ani ai vieții, împiedecându-o să se bucure de liniștea bătrâneții, de succesele  profesionale ale fiului  și nurorii, de reușitele școlare ale nepoților. A găsit însă un sprijin aproape părintesc din partea soțului său. Mulți ani a îngrijit-o ca pe un copil, a dus-o la medici din diferite orașe, la stațiuni de odihnă și tratament, i-a adus cele mai bune medicamente posibile. Și, totuși, inevitabilul s-a produs!

S-a stins din viață la 2 septembrie 2020 la fel de modestă cum a trăit, lăsând în urmă lacrimile și regretul celor ce-au cunoscut-o. Dumnezeu s-o ierte! 

*

         Boul şi porcul. Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârf avea multă băutură. An de an adăuga noi butoaie în beciul său imens. El bea cu măsură, destul de puţin, deşi îi plăcea să participe la petreceri. Băutura o vindea. Veneau în fiecare zi la el consăteni să cumpere. El îi spunea fiecăruia acelaşi lucru: ,,-Du-te la beci, că e deschis! Pe partea dreaptă sunt butoaiele cu vin, pe stânga butoaiele cu ţuică. Furtune ai acolo. Umple-ţi vasele cu ce vrei. Preţu-l ştii, pui banii colea pe masă şi te duci. Mă scuzi, că eu am treabă!” Clientul atât aştepta. Poate chiar se ruga pe drum, ca să-l găsească pe părintele ocupat. Intra în beci şi bea cât îi poftea inima şi burta. Într-un târziu, dacă n-apuca să-l ajungă alcoolul, îşi umplea sticla sau bidonul, ieşea, îi punea părintelui nişte bani pe masa din curte, îi acoperea cu o piatră şi pleca. Aşa comerţ!

       Într-o zi, au venit pe la părintele Izverceanu un medic veterinar şi un inginer. Erau de prin satele din jur. Se cunoşteau între ei, se cunoşteau şi cu părintele. Erau chiar prieteni. Nu veniseră să cumpere, ci doar să bea. Părintele le-a dat o cană mare şi i-a trimis la beci, dându-le indicaţiile cuvenite. După aproape o jumătate de oră, musafirii au ieşit din beci. Mergeau pe mai multe cărări. S-au aşezat la masă cu părintele, au turnat în pahare şi au continuat să bea. La un moment dat, alcoolul şi-a făcut din plin efectul. Cei doi au început să se certe între ei. Din vorbă în vorbă, au trecut la injurii şi înjurături. Îşi spuneau unul altuia doar ,,boule” şi ,,porcule”! Părintelui nu-i plăceau astfel de situaţii. Cât era de voinic, ar fi putut să-i ia pe cei doi de gulere şi să-i dea pe poartă afară, dar n-o făcea, fiindcă îşi respecta statutul său de gazdă.

         La un moment dat, Părintele Izverceanu, pierzându-şi răbdarea, a grăit cu voce tare, acoperind hărmălaia celor doi: ,,-Domnilor, vă mulţumesc că m-aţi onorat cu vizita dumneavoastră! Sunteţi nişte valori pentru ţara noastră! Mă simt măgulit de cinstea pe care mi-aţi făcut-o!”

          Beţi-beţi, dar cei doi s-au oprit din ceartă şi au holbat ochii: ,,.-Cum, părinte, noi suntem nişte valori?” ,,-Da!” le-a răspuns părintele!  Astăzi boii şi porcii sunt foarte căutaţi mai ales la export şi se vând foarte bine! Am înţeles, după felul cum aţi vorbit între dumneavoastră, că unul sunteţi porc, iar celălalt bou! Sunteţi nişte valori pentru ţară, domnilor!” 

           Cei doi s-au uitat unul la altul şi medicul veterinar i-a spus inginerului: ,,- Auzi, Ioane! Dacă părintele ajunse să-şi bată joc de noi în felul acesta, înseamnă că noi ne cam îmbătarăm! Hai să mergem, până nu ne prinde ploaia!”

           Acesta era părintele Izverceanu. Găsea întotdeauna partea comică  a lucrurilor şi situaţiilor, făcea haz de necaz, îi înveselea pe alţii şi le reda încrederea şi optimismul chiar în momente grele din viaţă şi, mai ales, căuta să nu supere pe nimeni.

*

         Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel:un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 2.300 lei, sumă reprezentând valoarea cuptorului electric și ușii, pe care parohia noastră le-a donat Azilului de la Ciovârnășani; Doamna Ilinca Luminița-Vica(Tr. Severin): 500 lei; Doamna Elisabeta Leferenz(Nȕrnberg-Germania): 245 lei; Doamna Dr. Luca-Rusu Maria(Tr. Severin), fiică a satului Bârda, Doamna Vâlsan Maria(Tr. Severin), Domnul Ciurel Ion(Tr. Severin), Domnul Roman Ion(Tr. Severin): câte 100 lei;  Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin): 50 lei;

         Pentru sinistrați au mai donat: Doamna Michescu Maria(Tr. Severin): 100 lei;

         Domnul Ivașcu Vasile din Bârda a mai donat 100 lei pentru contribuția de cult.

*

         Publicații. În această perioadă preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale astfel:  Fără Dumnezeu suntem vulnerabili, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin,  an. XXVI(2024), nr. 1252(31 oct.), p. 12; ,,Scrisoare pastorală” – 528, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 3 nov. 2024, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 5 nov. 2024(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Povara identității românești,  în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin,  an. XXVI(2024), nr. 1253(7 nov.), p. 12;                              

                                                                      *

Simpozioane. În zilele de 4-5 noiembrie, Episcopia Severinului și Strehaei, la inițiativa Preasfințitului Episcop Nicodim, a organizat ediția a III-a a Simpozionului Național ,,Țara Severinului. Oameni, Fapte, Locuri. Au participat oameni de cultură din țară și din străinătate și preoții din Mehedinți. Preotul Dvs. a fost însărcinat să modereze Secțiunea a III-a a simpozionului. El a prezentat comunicarea Aspecte politico-sociale și bisericești din 1982. Precizăm că la acest simpozion Domnul Dr. Ivo Gheorghiev de la Vidin și-a făcut lansarea cărții sale Cuvioasa Teofana Basarab. Sfânta țarină,  pe care i-a publicat-o recent parohia noastră.

*

         Zâmbete. ☺ Vând costum de ginere, purtat o singură dată   și atunci din greșeală…! ☺La mulți ani tuturor femeilor și mii de mulțumiri pentru tot ceea ce faceți pentru noi! Semnează: Tinichigii auto din România; ☺Sfatul zilei: Încercați să fiți fericiți… de slăbit este prea complicat! ☺Eram curios. Bărbaților, ăstora care nu sunt căsătoriți, cine le spune ce să facă, cu ce să se îmbrace și că nu au dreptate? ☺Am și eu o întrebare… Dacă ai 50 de ani și găsești una de 25, înseamnă că ți-ai găsit jumătatea? ☺Mi-am cumpărat un pistol cu apă și l-am umplut cu pălincă! Din când în când, mă împușc în gură cu el, să-mi treacă depresia!

*

Excursii-Pelerinaje. În ziua de joi, 7 Noiembrie, am organizat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț - Tr. Severin - Gura Văii – Cladova – Negotin - Mănăstirea ,,Sf. Nicolae” de lângă Negotin - Vidin(cetatea, biserica lui Matei Basarab - Albotina (mănăstirea) –Calafat - Vânju Mare - Tr. Severin – Malovăț - Bârda. Au participat  54 persoane din Malovăț, Bârda, Cocorova, Colibași, Tr. Severin, Breznița și Dudașul Schelei.

Deplasarea s-a desfășurat în condiții normale. Singurul inconvenient a fost scurtimea zilei, care ne-a determinat să reducem mult din traseul ce ni-l propusesem. Am fost profund impresionați de sprijinul pe care ni l-au dat Domnul Dr. Ivo Gheorghiev și fiul său, Domnul Filip Gheorghiev din Vidin. S-au  învoit de la serviciu și ne-au însoțit pe tot traseul, de la intrarea în Bulgaria, până la ieșirea din acea țară. Ne-au condus și ne-au dat explicațiile cuvenite la Mănăstirea de la Albotina, la cetatea de la Vidin. Mai mult, ne-au dat comandă la restaurant încă de dimineață pentru masa de prânz, așa încât, când am ajuns acolo, am așteptat doar să pună chelnerii mâncarea pe masă. Le mulțumim cordial celor doi oameni de suflet, care sunt mai români decât mulți dintre românii de dincoace de Dunăre! După spusele dumnealor, am înțeles că am fost primul grup organizat de turiști din România, care am mers la Albotina.  Sfânta Cuvioasa Teofana Basarab să ne răsplătească tuturor!

*

         În ziua de joi, 5 Decembrie, Parohia Malovăț organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg. Jiu- Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Densuș-Caransebeș-Mănăstirea Teiuș-Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Costul e de 60 lei/persoană.  Avem deja 30 înscriși.

*

Înmormântări. În ziua de 14 noiembrie am oficiat slujba înmormântării pentru Fruntelată Mihăiță(55 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!

*

Lucrări în Bârda. Firma Strabag și-a reluat lucrul la drumul din Bârda. Decopertează asfaltul vechi, deteriorat, îl macină și-l așează, tasat, din nou pe drum. E un lucru bun și trainic. Păcat că alegerile sunt la intervale așa mari! Dacă ar fi mai dese, ce treburi s-ar face în țară!

*

Anunț. Cineva din parohie are purcei de vânzare. Informații la preot.

*

Program. În cursul lunii Decembrie avem următorul program de slujbe: 1 Dec.(Bârda); 6 Dec.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 7  Dec.(Malovăț-Bârda); 8 Dec.(Malovăț); 14 Dec.(Malovăț-Bârda); 15 Dec.(Bârda); 17 Dec.(spovedit și împărtășit în Bârda, la biserică și în sat); 18 Dec. (spovedit și împărtășit în Malovăț, la biserică și în sat); 19-21 Dec.(colindul cu Crăciunul  în Malovăț, pe traseul cunoscut);  22 Dec.(Malovăț); 23-24 Dec.(colindul cu Crăciunul în Bârda, pe traseul cunoscut); 25 Dec.(Malovăț); 26 Dec.(Bârda); 27 Dec.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 28 Dec.(Malovăț-Bârda); 29 Dec.(Bârda).  În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda   

Scrisoare pastorală

   Foaie periodică,    gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 526(16 –30 Septembrie)

 

          Mânăstirile şi robia.  Într-una din emisiunile interactive, pe care le-am avut la un post de televiziune, cineva a întrebat daca învăţătura creştină acceptă robia şi dacă nu, cum se face că mânăstirile noastre au practicat robia  mai multe secole.

            Desigur, întrebarea telespectatorului parcă era desprinsă dintr-o carte de materialism istoric şi dialectic, când, pentru a susţine aşa-numita ,,luptă de clasă” puteai răstălmăci lucrurile aşa cum vreai, mai ales că cei denigraţi nu aveau cum să răspundă, neavând acces la mijloacele de informare mass-media. Pentru că astfel de întrebări pot bântui şi pe unii dintre cititorii ,,Scrisorii pastorale”, ne facem o datorie de conştiinţă să includem în paginile ei câteva precizări pe această temă.

            În primul rând, precizăm că învăţătura creştină nu admite robia şi exploatarea omului de către om. Ea socoteşte că toţi oamenii sunt fraţi între ei, fii ai aceluiaşi Părinte, Dumnezeu! Creştinismul s-a adresat tuturor categoriilor sociale, de la sclavi până la  împăraţi, fără deosebire. Era o adevărată revoluţie în gândirea antichităţii, când sclavii nici nu erau consideraţi oameni, ci obiecte însufleţite, iar stăpânii de sclavi aveau drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Aşadar, când a apărut robia în evul mediu, Biserica nu a admis-o, dar nu putea nici s-o elimine din societate, fiind o problemă politico-socială, iar Biserica îşi avea atribuţiile ei în cadrul fiecărui stat bine delimitate.

             Mânăstirile din Principatele Române au avut proprietăţi în evul mediu, mai precis până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când averile mânăstireşti au fost secularizate (confiscate) de Alexandru Ioan Cuza. Averile mânăstireşti proveneau din cumpărări şi  donaţii. Unele dintre mânăstiri aparţineau de episcopiile sau mitropoliile din Principate, dar altele erau închinate, adică erau subordonate altor mânăstiri de la Muntele Athos, Locurile Sfinte din Palestina sau altor mânăstiri din Imperiul Otoman. Tot  venitul acestor mânăstiri ieşea din ţară şi mergea la mânăstirile cărora le fuseseră închinate de către voievozi, domnitori şi boieri români. Pe moşiile tuturor acestor mânăstiri se practica acelaşi sistem de învoieli agricole, care erau legale la acea vreme şi erau practicate de către toţi proprietarii de pământ. O parte din lucrătorii de pământ mânăstiresc erau călugării din mânăstirile respective; altă parte o formau moşnenii(în Ţara Românească) sau răzeşii (în Moldova), adică acei oameni liberi din satele noastre, care aveau pământul lor propriu, dar luau anumite suprafeţe de teren din moşiile mânăstireşti sau ale altor mari proprietari, pe care le munceau în dijmă; altă parte din lucrători o formau pălmaşii sau clăcaşii, adică acei locuitori ai satelor, care nu aveau pământ propriu, ci munceau ,,în dijmă” pe moşia boierească sau mânăstirească. Uneori aceşti pălmaşi veneau din alte localităţi, căutând  condiţii cât mai avantajoase de muncă şi atunci se putea întâmpla ca să primească o bucată de teren, să fie ajutaţi să-şi facă o casă şi astfel se formau sate noi, ori mahalale noi în unele sate.

           În satul Bârda se poate observa şi azi asemenea  categorii între locuitori. Astfel, mahalalele Muceşti, Memeşi, Roleşti şi Lucheşti erau mahalale de moşneni, iar Linia Cocoanei şi Dealul Corbului erau mahalale adăugate în timp satului, fiind formate din venetici, deveniţi clăcaşi pe moşia boierească. Se poate observa aceasta şi după numele de familie. În mahalalele de moşneni numele de familie  venea de la un strămoş unic (Mucioniu, Mema, Rolea, Luca) şi majoritatea familiilor din acele mahalale aveau acelaşi nume de familie. În mahalalele de clăcaşi sau pălmaşi numele de familie sunt foarte împestriţate, ceea ce dovedeşte faptul că au venit din diferite locuri şi s-au aşezat acolo.

             Pe moşiile mânăstireşti şi boiereşti mai era o categorie de lucrători, aceea a  robilor. Robii nu erau alţii decât ţiganii nomazi, care veneau tocmai din îndepărtata Indie, ca să-şi caute norocul. Ei nu aveau decât o căruţă şi unul sau doi cai. Asta în situaţiile cele mai bune. Aceşti ţigani apelau la marii proprietari, inclusiv la mânăstiri, să-i primească la curte şi să le dea cele necesare, fiindcă nu aveau nici o posibilitate de supravieţuire. Atunci intervenea înţelegerea sau contractul verbal între părţi. Ţiganii sau robii îşi luau angajamentul să presteze anumite munci la curte sau pe moşie, iar proprietarul, respectiv mânăstirea să le asigure adăpost, hrană, căldură, îmbrăcăminte şi, probabil, ceva bani. Unii dintre robii ţigani practicau anumite meserii, precum fierăria, prelucrarea metalelor(aramă, aur, argint), îngrijirea animalelor. Alţii erau adevăraţi artişti într-ale muzicii. Robii erau de trei feluri: domneşti, boiereşti şi mânăstireşti. Când se vindea, ori când se dăruia o moşie, în actul de vânzare-cumpărare erau menţionate şi sălaşele(familiile) de ţigani-robi, care însoţeau moşia.

            Au existat  proprietari care au dat libertate robilor ţigani, fiind influenţaţi de ideile revoluţionare  europene. Amintim aici pe poetul Vasile Alecsandri, care a eliberat pe ţiganii de pe moşia sa de la Mirceşti. Mare bucurie a fost atunci. Trei zile au sărbătorit ţiganii de bucurie. Au plecat de la curtea boierească, dar, după o săptămână s-au întors lihniţi, cu coada între picioare şi l-au implorat pe Vasile Alecsandri: ,,-Boierule, primeşte-ne înapoi, că murim de foame!”  Le dăduse libertatea, dar nu le dăduse şi baza materială, ca să poată supravieţui. Robia aceasta a fost desfiinţată oficial sub influenţa ideilor revoluţionare de la 1848.

            Aşadar, mânăstirile au aplicat aceleaşi metode, care erau folosite şi legalizate în Principate la vremea respectivă.  Nu văd ce rău făceau mânăstirile că acordau loc de muncă şi asigurau cele necesare traiului unor familii de oameni nomazi, care n-aveau nici un dumnezeu. Ai noştri care emigrează azi şi colindă toată lumea, dar mai ales ţările europene, sunt fericiţi când găsesc de lucru la particulari sau la diverse firme. Negociază condiţiile de muncă şi de retribuţie şi  trec la treabă.

            Altă Mărie cu aceeaşi pălărie!

*

          Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa. Redăm mai jos scrisoarea unui mare scriitor român către fiica sa, fiindcă în această scrisoare se găsesc multe sfaturi şi îndemnuri valabile pentru oricare dintre noi şi mai ales pentru tineri:

          ,,Să trăieşti, Mimilică dragă, să fii bună, să fii bună pentru ca să poţi fii fericită! Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi nu pot fi iubiţi şi al doilea…al doilea, de! Norocul şi celelalte pere mălăieţe, care se aseamănă cu el, vin de afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora, n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire, în tine răsare şi în tine înfloreşte şi leagă rod când ţi-ai pregătit sufletul pentru el. Şi pregătirea aceasta e opera de fiecare clipă. Când pierzi răbdarea împrăştii tot ce ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la capăt. De aceea vezi atât de puţini oameni fericiţi…. ATÂŢIA CÂT MERITĂ. 

           A, dacă nu ne-am iubi pe noi fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit, sau ne-am surprins asupra unei răutăţi, ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepătimire (lesne-i de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură.    Se ştie că durerea este un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învăţătura şi din durerile altora. Eu am mare încredere în voinţa ta. Rămâne să ştii doar ce vrei. Şi văd că ai început să ştii şi asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să-ţi cauţi vina.    

             Aşa, Mimilică dragă, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei şi al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg, cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată, de câte ori deşertăciunea te îndemnă să strigi: ,,Uitaţi-vă la mine!”. Dar mai ales aş vrea să scriu, de-a dreptul în sufletul tău aceasta: ,,Să nu faci o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti!”. Nu e triumf pe lume, nici mulţumire mai deplină, ca o conştiinţă curată. Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi trăit cincizeci de ani ai să o înţelegi mai bine. Să dea Dumnezeu să o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi! Te îmbrăţişez cu drag,  Al. Vlahuţă.”

*

         Preţul unei mese.   Părintele Ilie Izverceanu de la Cernavârv era cunoscut în toate satele din partea muntelui. Înalt, chipeş, pus mereu pe şotii, găsea oricând câte un cuvânt de încurajare sau câte o glumă, care-l făcea pe interlocutor să-şi uite supărarea. Uneori biciuia cu vorba lui ironică, alteori mângâia părinteşte, dar, oricum, era o plăcere să discuţi cu dânsul. O întâmplare de prin 1939-1940 îi marcase  adânc tot restul vieţii.

            Într-o zi a venit în sat o ceată de legionari, care au adunat sătenii din Cernavârf la şcoală şi le-au ţinut o cuvântare, în care şi-au expus planurile lor de viitor, încercând să atragă pe cât mai mulţi la partidul lor. Din Cernavârf doar doi săteni trecuseră la legionari. După ce s-a terminat şedinţa, fiind şi seara, legionarii au întrebat unde ar putea să servească ceva de-ale gurii. Toţi au fost de părere că singurul potrivit pentru a fi gazdă este părintele  Izverceanu. L-au trimis pe un oarecare Mărăscu să-l anunţe. Părintele s-a învoit. La poarta lui bătuse oricine trecuse prin sat şi oricând aflase găzduire şi masă şi băutură. I-a servit pe legionari cu ce-a avut la repezeală, le-a dat băutură din belşug şi aceştia au plecat după vreo câteva ore chiuind şi pocnind din pistoale.

         Prin 1950, au venit în Cernavârf şi comuniştii cu caravana, să le arate localnicilor filme sovietice, în care se preamărea munca în colhozuri şi sovhozuri. Fiindcă n-au avut alt loc mai potrivit, au venit tot la părintele Izverceanu şi au dat film în curtea lui, iar ecran a fost chiar peretele casei părintelui. După film, le-a dat şi comuniştilor masă şi aceştia s-au dus veseli şi mulţumiţi.

         Iată că, prin 1960, la poarta  părintelui Ilie Izverceanu au  bătut securiştii. Aceştia n-au vrut să mănânce şi nici să bea. L-au ridicat pur şi simplu, l-au aruncat în maşina neagră şi pe-aici ţi-e drumul. L-au ţinut câteva luni în anchetă şi în proces, acuzându-l de politică legionară. Argumentul cel mai greu împotriva sa era tocmai masa pe care o dăduse legionarilor. A fost condamnat pentru aceasta la 18 ani muncă silnică. Pedeapsa a ispăşit-o la închisoarea de la Aiud. A efectuat doar şapte ani, până când, într-o seară, au fost puşi în careu în curtea închisorii. Directorul li s-a adresat cu ,,-Fraţilor!” lucru neauzit acolo până atunci. Toţi au rămas tăcuţi, ca de piatră. Directorul a continuat: ,,-Fraţilor! Bucuraţi-vă!”

         Tăcere de mormânt. Nimănui nu-i ardea de glumă. Îl priveau pe director neîncrezători, se priveau unii pe alţii.

         ,,-Fraţilor, mâine dimineaţă la ora opt toţi veţi pleca acasă!” Iarăşi tăcere. Atunci directorul a mai spus:

         ,,- Dacă cineva vrea să mai rămână, poate să rămână în continuare  aici!”

         Abia atunci şi-au dat seama că e adevărat şi au explodat cu toţii în chiote de bucurie.

         Când s-a întors în sat după şapte ani de închisoare la Aiud, era de nerecunoscut. Îmbătrânise cu mai bine de douăzeci de ani. Mulţi nici nu l-au mai cunoscut. Masa dată legionarilor în acea seară a fost cea mai scumpă masă din viaţa lui!

*

        Oaia lui Dumnezeu. La Sfodea trăia o familie de oameni  simpli, dar foarte deosebiţi între ei. Maria era o femeie credincioasă, care nu lipsea niciodată de la biserică în duminici şi sărbători, indiferent dacă era slujba la Sfodea sau la Balta. Ea se angajase să asigure prescurile necesare pentru Sfânta Liturghie şi părintele se îngrijea ca la câteva luni să-i dea câte un sac de făină pentru aceasta. Maria îşi făcea cu regularitate rugăciunile, ţinea posturile cu sfinţenie şi ducea o viaţă de adevărată femeie creştină. Ion era mai lumesc. ,,Uita” întotdeauna că este zi de post sau sărbătoare, ,,uita” întotdeauna că este slujbă la biserică, la mânie înjura şi drăcuia de trosneau încheieturile cerului; era unul din obişnuiţii cârciumii şi, din când în când, mai sărea şi gardurile încoaci şi încolo.

        Într-o sâmbătă seara au venit copiii cu vitele de la câmp, dar, ajunşi acasă, au observat că le lipseşte o oaie. Imediat Ion a dat alarma. A mobilizat pe toţi ai casei, a chemat vecinii şi alţi vreo câţiva şi au plecat după oaie. Maria i-a spus: 

        ,,-Ioane, eu nu pot să merg! Mâine este slujbă la Balta şi eu trebuie să fac prescurile. Altcineva nu le face şi eu nu-l pot lăsa pe părintele fără prescuri şi să nu poată face slujbă! Eu zic să nu te alarmezi, că are Dumnezeu grijă şi de oaia noastră!”

        Atât i-a trebuit lui Ion. O  rafală de înjurături a lansat asupra femeii sale şi a plecat după ceilalţi. Au căutat până târziu în noapte, dar n-au găsit-o.

        Dimineaţa, Maria a plecat dis-de-dimineaţă spre biserica de la Balta cu cele cinci prescuri într-un coşuleţ de nuiele, iar Ion a plecat aiurea să caute oaia cu copiii. N-a uitat însă ca să mai sloboadă încă o rafală de înjurături la adresa soţiei. Pe la prânzul cel bun, Maria s-a întors de la biserică şi a pus masa. A venit şi Ion din pădure cu o falcă în cer şi cu alta în pământ, supărat şi obosit şi iarăşi a luat-o la înjurături pe Maria. Ea tăcea şi-şi vedea liniştită de treabă. Când el s-a mai potolit, i-a spus iarăşi:

        ,,- Lasă, Ioane, că ne dă Dumnezeu oaia înapoi! Ştie El unde este oaia noastră!”

        Lui Ion îi venea să înnebunească,  auzind-o cu câtă linişte şi siguranţă vorbeşte. Destul umblase el şi nu găsise oaia, nici vie, nici moartă.

        După ce au mâncat, Ion s-a culcat. Maria a luat-o prin grădină, fără să ştie nici ea încotro vrea să meargă. La un moment dat a auzit o oaie zbierând înfundat. S-a uitat în toate părţile şi a priceput. Într-un colţ al grădinii era  groapa în care astâmpăraseră var pentru casă. Varniţa rămăsese o groapă uitată, peste care crescuseră rugii an de an. Oaia ajunsese acolo, mâncase frunze de rugi şi la un moment dat căzuse în groapă. Cu cât încercase să scape din capcană, cu atât de înfăşurase în rugi. Maria a văzut-o, a zâmbit fericită, s-a închinat şi în sinea ei I-a mulţumit lui Dumnezeu, apoi s-a dus acasă. L-a trezit pe Ion şi i-a spus:

        ,,- Ioane, du-te şi ia oaia din varniţă! Ţi-am spus eu că ne-o dă Dumnezeu înapoi, nu ne lasă El să avem pagubă! Apoi, Ioane, de acu’ să n-o mai dai răului, că asta-i oaia lui Dumnezeu, să ştii!”

        Peste tot căutase Ion, numai în varniţă nu. A plecat ruşinat şi poate a înţeles şi el că nimic nu trebuie să facă fără Dumnezeu.

*

Cuvinte duhovnicești. Din scrierile Părintelui Arsenie Boca am selectat câteva ,,rețete”  sufletești: Rețete duhovnicești

Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţă.

Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.

Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.

Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.

Pe vârful limbii călăreşte satana. Aşa să fie vorba între voi ca la rugăciune. Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.

Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele. Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.

Faceţi măcar 100 de metanii pe zi că vă dă sănătate sufletească şi trupească.

Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii.

*

            Învață de la toate. Redăm mai jos o poezie norvegiană excepțională. În unele mențiuni este pusă pe seama poetului  Joseph Rudyard Kipling, în altele autorul ei ar fi necunoscut. Iat-o:

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum...

Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi...
Învaţă de la stâncă, tu neclintit să crezi,

Învaţă de la soare, cum trebuie s-apui...
Învaţă de la piatră, cât trebuie să spui,

Învaţă de la vântul, ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume, de liniştit să treci,

Învaţă de la toate, că toate sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum trebuie să

                                                             mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,

Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi,

Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea –

Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti,

Învaţă de la greier, când singur eşti să cânţi,
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi,

Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.

Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Iar mielul să te-nveţe, să ai blândeţea sa;

Învaţă de la păsări, să fii mereu în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător!!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul Cazacu Ion din Galați: 360 lei; Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕrnberg (Germania): 245 lei; Doamna Ionescu Floarea din  Câmpina(PH): 150 lei; Domnul Sperlea-Voican din Tr. Severin, Domnul Mema Irinel-Elvis din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, Domnul Ciobanu Gh. Florin din Tr. Severin, Domnul Guran Lucian din Tr. Severin: câte 100 lei; Domnul Mănescu Alexandru din București: 65 lei; Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei;

Pentru sinistrații din Moldova au donat: un enoriaș care nu vrea să i se știe numele: 3.000 lei;  Domnul Ivașcu Vasile, Domnul Stănciulescu Marin, Doamna Mema Păuna, Doamna Bobocea Mărioara, Domnul Fugașin Aurel, Doamna Coman Elena, Domnul Sfetcu George din Bârda, Domnul Ionașcu Ștefan, Doamna Băleanu Ioana, Doamna Bazavan Georgeta, Doamna Haidamac Miroana, Domnul Tătucu Grigore, Domnul Crumpei Vasile, Domnul Ștefu Constantin(II) din Malovăț: câte 100; Domnul Pâlșu Gheorghe, Domnul Boroancă Ilie, Doamna Urdă Violeta, Doamna Șeitan Adela, Domnul Luca A. Gheorghe, Doamna Ivașcu Domnica, Domnul Luca Mihai, Doamna Mema Ana și Domnul Luca Vasile din Bârda: câte 50 lei;

Domnul Ștefan Marius din Malovăț a achitat 100 lei pentru contribuția de cult.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Plăți. În această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 6.900 lei tipografiei pentru cărți; 5.000 lei protoieriei ajutor pentru sinistrați; 3.640 lei brutăriei pentru cele 2.800 pâini donate și vândute în septembrie; 1.034 lei impozit; 923 lei pentru colete; 454 lei ciocolată pentru copii; 120 lei internetul; 88 lei curentul electric și altele mai mici.

*

Publicații. Ciudățenii sectare, în ,,Națiunea”, București, 18 sept. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate/); Țară, țărână și țăran, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1246(19 sept. 2024), p. 12; ,,Scrisoare pastorală” – 524, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 21 sept. 2024, ediție on-line (https://moaraluigelu. blogspot.com); în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 3 oct. 2024, ediție și on-line(http:// www.observatorul.com); ,,Scrisoare pastorală” – 525, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 24 sept. 2024, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25 sept. 2024, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Taina Sfintei Cununii, în ,,Națiunea”, București, 26 sept. 2024, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro/ category/firea-romanilor);   Eșecuri diplomatice, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXVI(2024), nr. 1247(26 sept.), p. 12; Părintele Arsenie Dumitrache, în ,,Națiunea”, București, 29 sept. 2024, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor); 

*

        Zâmbete. ☺Dacă totul a ieşit bine, înseamnă că ai greşit undeva... ☺Mama proştilor e mereu... gravidă! ☺Ca românul nu-i nici unul, unde-s mulţi, putea fi unul! ☺Două cuvinte deschid multe uşi: „trage” şi „împinge”! ☺,,- Aveți păduchi?” ,,- Daaa...!” ,,- Și... cu ce-i tratați?”,,- Păi... nu sunt bolnavi!” ☺Fetița mea spunea că vrea să fie prințesă. I-am arătat fotografia printului Charles. Acuma vrea sa fie doctoriță!” ☺Domnule, aveți 103 ani, care este secretul longevității dumneavoastră?” ,,- N-am bani de înmormântare!” ☺- Băi, ce-am îmbătrânit!... Până și regulile de circulație s-au schimbat de când am făcut eu școala. Pe vremea mea era obligatoriu să oprești când vedeai un om pe trecerea de pietoni. Acum e opțional. Obligatoriu a devenit să mă înjuri de bou ce sunt că vreau să traversez pe-acolo! ☺Doi bătrâni ședeau pe o bancă: ,, – O vezi pe tinerica aceea? zice unul. Moare după mine! ,,– Dar de unde știi?” întreabă celălalt nedumerit. ,,-Păi n-o să moară înaintea mea!”

*

Botezuri. În ziua de 20 sept. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Oproiu Teodora, fiica Domnului Oproiu Nicolae  și a Doamnei Oproiu Andreea-Roberta din Malovăț, iar în ziua de 21 sept. pentru Ștefan Ciprian-Rafael, fiul Ștefan Marius și al Doamnei Ștefan Victoria-Loredana din Malovăț și pentru Ciobanu Elena, fiica Domnului Ciobanu Gheorghe și a Doamnei Ciobanu Maria din Tr. Severin. Să le trăiască!

*

Apel. Patriarhia Română, Episcopia Severinului și Strehaei, cât și Parohia Malovăț fac apel către toți cei cu dare de mână, care binevoiesc să sprijine pe sinistrații din județele Galați și Vaslui, să binevoiască a dona bani, atât cât vor binevoi dumnealor, la parohia de care aparțin. Se va elibera chitanță nominală fiecăruia.  Deocamdată nu se strâng haine sau alte produse. Numai cei care au trecut prin momente asemănătoare știu cu adevărat în ce situație se află frații noștri din acele județe!

*

Anunțuri. ❋Cineva din București vinde cinci hectare de teren în intravilanul satului Cerneți, cu ieșire la șosea. ❋ Cineva are purcei de vânzare. Relații la preot.

*

Program. În cursul lunii Octombrie avem următorul program de slujbe: 5 Oct.(Bârda-Malovăț); 6 Oct.(Bârda); 12 Oct.(Malovăț-Bârda); 13 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri la ora 8 în Bârda; slujbă la Malovăț); 19 Oct.(Malovăț-Bârda); 20 Oct.(Bârda); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la 12.30 în Malovăț); 27 Oct.(Malovăț). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda