Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită  a Parohiei  Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXV(2025),  nr. 554(16 –30 Noiembrie)

 

         Dragii mei enoriași!

Unirea dintotdeauna. În ziua de 1 Decembrie 1918 s-a încheiat un proces istoric îndelungat. La acea dată s-a consfințit oficial, că speranța și lupta a milioane de români s-au împlinit. Nu a fost ceva artificial, forțat, o hotărâre de cancelarie, străină de realitate. Nu a fost darul binevoitor al unor puteri străine. A fost efectul firesc a secole de jertfă adusă pe altarul istoriei. Atunci a fost ceasul astral al neamului românesc. El a încununat miile de eroi căzuți sau răniți pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. A fost consecința efortului supraomenesc al românilor de la Mărășești, Mărăști, Oituz, Valea Jiului, Turtucaia.

Unirea a fost prezentă în viața românilor dintotdeauna. Condițiile istorice nu ne-au permis s-o realizăm faptic, deplin. Granițele politice care au despărțit vremelnic pe români au fost artificiale. Niciodată ei n-au socotit că acestea sunt veșnice. Proverbul ,,Apa trece, pietrele rămân!” a fost ca un crez al răbdării, al speranței, al încrederii în Dumnezeu și în dreptatea Lui.

Ne-au unit limba, credința creștină, cântecul doinei,  cântecul de leagăn și de dor, de dragoste  și de revoltă, bocetul și colindele. Ne-au unit ca-ntr-o horă dansurile noastre românești, datinile din toate anotimpurile, sărbătorile, nunțile și înmormântările, pomenile și parastasele. Ne-am unit în fața puhoaielor de năvălitori, care au venit din cele patru vânturi ca să ne ceară pământ și apă, copii, vite, cereale, băutură și adăpost. Ne-am unit în fața cataclismelor de tot felul, fie că au fost cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii, vijelii, potopuri.

Ne-am unit când ne-au amenințat dușmanii, bolile și nenorocirile. Ne-am unit ca să ne scăpăm turmele din gura lupilor, urșilor și altor jivine. Ne-am unit pe câmpul de luptă, la semănat și la prășit, la cosit și la secerat. Niciodată nu ne-am socotit singuri, ci, atâta vreme cât am știut că în casa de alături, în sat, în cetate sau oraș, în țară și dincolo de fruntariile ei trăiește un suflet de român, un frate, un vecin, un fârtat, am fost mai puternici, nu ne-am dat bătuți, ci am rezistat cu eroism.

Ne-au înfrățit Dunărea, râurile și pâraiele, câmpiile, dealurile, văile, munții și codrii. Carpații ne-au fost ca o centură a puterii și a nădejdii, marea ca o gură de oxigen, ca o cale spre veșnicii. Dumnezeu ne-a fost tată și Țara ne-a fost mamă. Cu prețul vieții noastre am luptat ca să nu fie terfelite numele și demnitatea părinților noștri. Am dat liftelor păgâne tot ce-a fost nevoie: ascuțișul sabiei, izbitura buzduganului, iuțimea săgeții, iar, când  ne-a copleșit mulțimea lor, le-am dat bani, cereale, vite, copii, dar nu le-am dat o palmă de pământ din trupul Țării.

Mai mult, nu am permis ca pe pământ românesc să se așeze cohorte de păgâni, să-și construiască moschei, să ne transforme în pașalâc. Am avut demnitate și cu prețul vitejiei și diplomației am apărat-o. Ne-a văzut Dumnezeu zbaterea, truda, credința și speranța, ne-a auzit suspinul și rugăciunea și ne-a ocrotit și El prin veacuri. Nu ne-au strivit cizmele uriașilor, nu ne-au pervertit sufletele credințele deșarte.

Am vorbit cu mândrie de Țara Românească, Țara Moldovei, Țara Transilvaniei, Țara Banatului, Țara Bucovinei, Țara Maramureșului, Țara Dobrogei, dar întotdeauna am avut conștiința că ele sunt părți ale vechii Dacii, părți ale României, împărății ale limbii și neamului românesc. Limba română și credința ortodoxă au fost sângele care a circulat prin toate și le-a dat viață și legitimitate prin veacuri.

Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost pecetea, ștampila trecutului, dar și temelia viitorului acestei nații. Ea ne bucură, dar ne și obligă. Suntem urmașii celor ce au realizat România Mare, celor ce-au trăit bucuria supremă de la 1 Decembrie 1918. Nu putem să fim mai prejos. Le-ar fi rușine părinților și strămoșilor de noi. S-ar zvârcoli în mormânt, dacă am lăsa neamul și țara să se destrame, dacă am trăda crezul de veacuri al înaintașilor noștri.

A curs prea mult sânge și prea multe lacrimi, ca ele să nu dea rod în sufletele urmașilor. S-au înălțat prea multe rugăciuni spre Dumnezeu, ca El să rămână indiferent și să lase neamul românesc să piară. I-am înălțat prea multe biserici și mânăstiri în sate și orașe, în munți și în câmpi, ca El să ne părăsească. Așa păcătoși cum suntem, dar suntem ai Lui! Nu-Și va uita și nu-Și va lăsa copiii pe mâini străine sau în risipire. Iar dacă-I vom fi dragi…., o nouă zi de 1 Decembrie 1918 ne-o va dărui curând!

Dă, Doamne, și ascultă-ne ruga!

*

Condamnarea. Părintele Izverceanu de la Cernavârf  nu făcuse politică propriu-zisă înainte de 1944. Am mai spus-o într-o ,,scrisoare” precedentă. Singura lui ,,vină” era aceea că primise în curtea sa câţiva legionari şi le oferise mâncare şi băutură cu prilejul unei deplasări propagandistice, pe care aceştia o făcuseră în sat. Bătuseră la poarta preotului ca la cel mai înstărit din sat şi-i ceruseră să le dea ceva să mănânce. La fel făcuseră şi comuniştii prin 1950. Veniseră şi aceştia şi-i ceruseră să le permită să dea film cu colhozurile sovietice în curtea lui pentru săteni. Şi părintele acceptase şi de data aceasta, iar după film le dăduse şi acestora mâncare şi băutură.

Iată că în 1959, într-o noapte a fost arestat şi dus la Craiova. Acolo a fost anchetat mai multe zile. Un locotenent i-a spus într-o seară: ,,-Mâine vei fi judecat! Nu te bat, ci-ţi spun doar atât: răspunzi de două ori ,,da” la ceea ce te întreabă!” I-a dat două pastile să le înghită. Dimineaţa i-a mai dat o pastilă şi i-a repetat indicaţia. L-au dus la judecată. Acolo l-au întrebat dacă a făcut politică legionară. El a răspuns: ,,Nu!” A fost întrebat la fel şi el a răspuns iarăşi: ,,Nu!” Cu el a fost judecat şi preotul Victor Doman de la Izverna. Acesta avea aceeaşi acuzaţie, dar el a urmat indicaţia şi a răspuns: ,,Da!” După judecată, locotenentul – anchetator l-a întrebat: ,,-De ce n-ai făcut ce ţi-am spus?” Părintele Izverceanu a răspuns: ,,- Domnule locotenent, după ce mi-aţi dat pastila aceea, nu am mai ştiut nimic. Nu ştiu ce am făcut şi ce am răspuns!” A fost dus în ziua următoare din nou la judecată, dar nu i s-au mai dat pastile. Aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns! Sentinţa a fost dată imediat: 18 ani condamnare. Părintele Doman şi alţii care spuseseră ,,da” au primit câte 20 de ani.

Au fost duşi la închisoarea de la Aiud. Într-o zi, când îi scosese la plimbare prin curtea închisorii, preotul Doman i-a spus părintelui Izverceanu: ,,-Bă, Ilie, bă, tu tot mai cuminte ai fost şi de data aceasta faţă de mine, aşa cum ai fost întotdeauna!” ,,- De ce, Victore?”  ,,- Păi tu ai spus ,,nu” şi ai luat 18 ani; eu am  spus ,,da” şi am luat 20 de ani! Când ieşi de aici, să te duci la mine şi să-i spui asta Lenuţei!” ,,-Bă, Ilie, bă, nu ai fost niciodată mai prost ca mine, dar acuma eşti! Păi crezi tu că mai contează doi ani? Tu crezi că noi mai ajungem să ieşim de aici?”

În închisoare era bibliotecă. Acolo era bibliotecar un profesor universitar, filozof de formaţie, deţinut şi el. În bibliotecă erau numai cărţi de propagandă. Profesorul-bibliotecar fusese însărcinat de director să-i pregătească discursurile, pe care acesta să le ţină deţinuţilor în orele de îndoctrinare sau la diferite şedinţe din afara închisorii. Directorul îi spunea tema şi el pregătea discursul, iar directorul doar îl citea. Despre Părintele Izverceanu se dusese vestea în toată închisoarea că e comic. El reuşea să găsească resursele necesare şi să facă glume ori de câte ori avea prilejul. Îi făcea de multe ori pe deţinuţi să râdă, ba chiar şi pe gardieni. Auzise de el şi profesorul – bibliotecar şi-l rugase pe director să i-l dea la bibliotecă, fiindcă are nevoie de un ajutor. Directorul, un moldovean cu bun – simţ şi destul de credincios, fusese de acord şi astfel Părintele Izverceanu a lucrat la bibliotecă.  Cel mai mult şedea de vorbă cu profesorul. Aşa  a petrecut şapte ani. Într-o seară, directorul a dispus ca toţi deţinuţii să iasă în careu în curtea închisorii. Acolo l-au auzit: ,,- Fraţilor!” Nu-l auziseră niciodată spunându-le aşa. Nimeni nu a tresărit. Directorul a repetat: ,, - Fraţilor! Din acest moment sunteţi liberi!” Nimeni nu s-a clintit. Au fost convinşi că îşi bate joc de ei. Directorul a continuat: ,, - Dacă cineva vrea să mai rămână, poate să mai rămână şi la noapte în închisoare. Ceilalţi îşi fac formele de ieşire!” Atunci a izbucnit un chiot puternic din piepturile tuturor, care a cutremurat localul închisorii. În aceeaşi seară le-a dat drumul acasă.

*

In memoriam: Gheorghe Marin. L-am cunoscut în 1973-1974. Eu eram student la Teologie, dânsul era redactor la Editura Albatros și secretar de partid pe editură. Trimiteam la toate editurile propuneri de colaborare. Mă gândeam la tot felul de lucrări și, când credeam că aș putea să le realizez, făceam propunere la câte o editură. Majoritatea răspunsurilor erau negative, dar iată că, într-o bună zi, s-a ivit și unul pozitiv. Propusesem la Editura Albatros, pentru  Colecția ,,Cogito”, cartea Anton Pann. De la lume adunate...  Răspunsul editurii era pozitiv, semnat de directorul Mircea Sântimbreanu și redactorul Gheorghe Marin. M-am apucat de treabă. Lucram cu o râvnă, pe care nu știu să mai fi avut-o vreodată....! Era prima mea carte! Adunam cugetări din opera lui Anton Pann, le ordonam tematic. Am făcut și o prefață și am trimis manuscrisul la editură. Nu mică mi-a fost surpriza și bucuria, când am primit răspunsul: cartea va fi publicată.

Am dat telefon la editură. Am cerut să vorbesc cu ,,tovarășul redactor Gheorghe Marin”. Mi-a vorbit frumos, manierat și m-a poftit, când am drum, să-i fac o vizită la Casa Scânteii. N-am putut rezista mult ispitei și m-am dus. A fost sunat de la poartă și a coborât. Era un om de vârstă și de înălțime medie, foarte popular, amabil. M-a luat cu dânsul. Clădirea era imensă. Aproape toate editurile din capitală erau acolo, instituțiile de cultură și multe altele. Mi-a fost teamă să-i spun adevărul, că sunt student la Teologie. I-am spus că sunt la... Filologie. Era exact ce se potrivea mai bine cu cartea mea. Cred că la etajul șase era Editura Albatros. M-a dus în biroul său. Îl împărțea cu Doamna Marieta Croicu, apoi cu Doamna Natalia Petruț, redactore la alte secții. Am discutat despre carte. Mi-a dat unele indicații cu privire la pregătirea manuscrisului pentru tipar. M-a dus apoi la director, Domnul Mircea Sântimbreanu. M-a prezentat, i-a spus despre carte cuvinte frumoase și directorul ne-a îndemnat s-o pregătim  și ,,să nu ne pierdem speranța!” A apărut cartea în 1976. Între timp am mai făcut vizite la editură, tratând despre o altă lucrare, Coloana Infinitului, care urma să apară peste câțiva ani în două  volume.

De fiecare dată când mergeam la Casa Scânteii, mergeam cu inima strânsă, cu teamă. Eu mă ascundeam în spatele unei minciuni. Eram student la Teologie, nu la Filologie, cum îi spusesem Domnului Marin. Într-o zi, când coboram scările, dânsul conducându-mă până la intrare, cum era regula, pe la etajul II am văzut doi domni, care discutau. Domnul Marin mi-a dat un ghiont și mi-a șoptit: ,,- Uite profesorul tău, Domnul Ion Dodu Bălan! Stai, că așteptăm să termine și te prezint. Cu siguranță că se va bucura!”  Parcă mi-a căzut cerul în cap. L-am rugat insistent să lase pentru altădată prezentarea. Abia s-a lăsat convins.

După doi ani de studenție,  am trecut la fără frecvență. Domnului Gheorghe Marin i-am spus că sunt învățător într-un sat din Mehedinți. M-a invitat, când mai merg în București, să-l vizitez acasă. Mi-a dat adresa. Am pregătit primul volum din Coloana Infinitului. A apărut în 1982. Abia atunci i-am spus Domnului Gheorghe Marin că  eu am terminat Teologia și sunt preot într-un sat în Mehedinți. N-a vrut să creadă. În vara aceea a venit cu soția, Doamna Tanța, tot funcționară la Casa Scânteii, la Bârda. Au stat câteva zile. Au mers și la biserică. Abia când m-a văzut slujind s-a convins. Din momentul acela între noi s-a legat o prietenie strânsă. Nu mai erau secrete! I-a spus și directorului, Domnul Mircea Sântimbreanu, dar, spre surpriza dumnealui, directorul a rămas calm. ,,- Domnule, eu cred că directorul știa adevărul! Ei au obligația să ceară informații despre colaboratori. Mă mir însă de ce nu mi-a spus și mie?” Atunci mi-am amintit de zâmbetul ironic al directorului, cu care mă întâmpina de câte ori îl vizitam la editură! Deși știa că n-are voie să-mi publice cărțile, el o făcea totuși!

Domnul Gheorghe Marin, originar din Câmpulung Muscel, avea umor și-i plăcea să facă glume. Nu uita să-mi amintească de multe ori că ,,drumul spre victorie în cultură trebuie udat cu Wisky și afumat cu Kent!” Fiecare carte era o adevărată luptă cu piedici de toate felurile. Teama de cenzură era terorizantă. Fiecare  carte, fiecare pagină, fiecare rând trebuia analizat cu maximă atenție, pentru  a nu lăsa loc interpretărilor  negative sub aspect politic. Fiecare carte aștepta ani de zile în sertarele editurii, sau ale cenzorilor, înainte de a-și lua drumul spre tipar.  La Editura Albatros, sub supravegherea Domnului Gheorghe Marin și a directorului său am scos în anii următori două volume din Coloana Infinitului și George Călinescu. Fiecare  carte însemna muncă, răbdare, abilitate, relații și... noroc.

În 17 noiembrie 1983, am făcut o vizită familiei Marin. Cu greu am găsit cinci sticle de vin Murfatlar. Până s-au încălzit sarmalele Doamnei Tanța, am stat de vorbă cu Domnul Marin. Nu mai era secretar de partid și-și dădea drumul la vorbă mai ușor. Mi-a spus: ,,,, - Domʼle, dacă s-ar putea să nu se mai publice nici o carte în afară de cele politice, de ideologie, dacă s-ar putea ca toți cei care se ocupă cu scrisul să treacă la altă muncă mai ,,productivă”, atunci ne-am atinge idealul! Se minte, domʼle, se minte fără rușine peste tot. Am ajuns de ne e rușine de noi înșine! Fiecare om joacă un rol dublu în ziua de azi, fiecare se înstrăinează de el însuși! Cum aș putea să stau o zi întreagă în zăpadă ca să aștept covorul rezidențial și să aplaud și să scandez tot felul de lozinci patriotarde cu sinceritate, când eu n-am ce mânca, sau când stau cu paltonul pe mine în casă și dârdâi de frig? Să zicem că noi suntem maturi și mai rezistenți, dar ce fac acele familii, care au copii mici? Noi avem aici gaze la bucătărie. Atât de slab vin, încât de multe ori se stinge flacăra. Puse nevastă-mea o oală cu sarmale pe aragaz de două ore și nici până acum nu se încălzi! Am fost secretarul organizației de partid pe editură. Am zis bogdaproste, când am reușit să mă  scap de această sarcină. Mi-era lehamite de atâta minciună, de atâta teatru și-mi era lehamite de toată fanfaronada! Domnul Mircea Sântimbreanu este un mare anticeaușist. Se știe acest lucru, dar nici el nu se sfiește s-o afirme, fapt care face să nu fie bine văzut politic! (...).  Domʼle, în domeniul publicațiilor se aplică legea junglei: care e mai tare rezistă și supraviețuiește, care nu, pică! Atât de strâmtă este portița asta,  a tiparului, încât nu se mai pune problema valorii propriu-zise a cărții, ci se merge pe principiul: ,,dai, mergi; nu, stai!” E foarte trist, dar asta e realitatea!”

Domnul Gheorghe Marin s-a plâns că-n editură n-au căldură, că le-au anulat prizele, ca  să nu folosească radiatoare. Aceeași problemă este și acasă cu căldura.

În 1988, pe Domnul Marin l-au dat afară de la Editura Albatros și l-au ,,avansat” la  Centrala Editorială. Păcat. Ceea ce a făcut el cu Colecția ,,Cogito”, a fost inegalabil. Despre aceasta am și scris și articolul meu a fost publicat în revista Universității din Vermont din Statele Unite: Une prestigieuse collection roumaine des proverbe et un grand éditeur: Gheorghe Marin( în ,,Proverbium”, The University of Vermont, Burlington, S. U. A., an. V(1988), pp. 167-172).

După 1989 relațiile noastre s-au răcit. M-a luat valul. Am înființat editură, am fost solicitat să scriu la mai multe publicații, am fost implicat cu școala. Domnul Gheorghe Marin nu și-a mai găsit echilibrul. După câțiva ani am aflat că s-a stins.

Dumnezeu să te ierte, prieten drag!

*

  Redăm mai jos poezia Dreapta măsură de Emil Cioran. Un adevărat avertisment:

 C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,

Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

 

Un pic de-mplinire te face mai bun,

Prea multă împlinire te face nebun.

 

Un pic de putere te face mai tare,

Prea multă putere pe alţii îi doare.

 

C-un pic de respect eşti încrezător,

Cu prea mult respect devii sfidător.

Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,

Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.

 

C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,

Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.

 

Păstrează, creştine, măsura în toate,

Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate

 

Încet, dar şi sigur de la pocăinţă

Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Mătuș Natalia(Timișoara) și Domnul Ion Cazacu(Galați): câte 500 lei; Domnul Ing. Marin Zăuleț(Tr. Severin): 400 lei; Domnul Vasile Ghijan(Tr. Severin), Domnul Ghilerdea Gheorghe(Tr. Severin): 300 lei; Doamna Ivanovici Florica(București), Doama Enache Maria(București): câte 250 lei; Domul Dan Alexoie(Tr. Severin), Domnișoara Ecaterina Bordeiașu(București), Doamna Trocan Maria(Lugoj): 200 lei; Doamna Mârza Simona-Mihaela(București): 110 lei; Domnul Mănescu Alexandru(București), Doamna Leonte Daniela(Buzău), Fam. Preda(Tr. Severin), Fam. Roman(Tr. Severin), Domul Ion Ciurel(Tr. Severin), Doamna Mema Mariana(Tr. Severin): 100 lei; Doamna Rolea Violeta(București): 50 lei;

*

În cursul lunii noiembrie am donat pâine enoriașilor participanți la slujbe, astfel: 2 Nov.(Malovăț): 142 pâini; 8 Nov.(Bârda): 140 pâini; 9 Nov.(Bârda): 128 pâini; 16 Nov. (Malovăț): 170 pâini; 21 Nov.(Malovăț): 115 pâini; 23 Nov.(Bârda): 130 pâini; 30 Nov.: 203 pâini. Așadar, în luna noiembrie s-au donat 1.028 pâini.  Totodată, s-a vândut pâine enoriașilor noștri, la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc. astfel:    2 Nov.(Malovăț): 358 pâini; 8 Nov.(Bârda): 10 pâini; 9 Nov.(Bârda): 672 pâini; 16 Nov. (Malovăț): 280 pâini; 21 Nov. (Malovăț): 35 pâini; 23 Nov.(Bârda): 670 pâini; 30 Nov.: 297 pâini. Așadar, în luna noiembrie s-au vândut 2.322 pâini.

*

Am efectuat o vizită la Azilul de bătrâni de la Ciovârnășani și le-am donat un uscător de rufe, de care aveau nevoie; la Azilul de la Gura Văii am donat un cuptor electric cu plite; la Azilul de la Șimian am donat 50 cearșafuri de pat.

*

Plăți. În ultima vreme am efectuat câteva plăți mai mari, după cum urmează: în luna octombrie: 3.625 lei brutăriei pentru cele 2.850 pâini donate și vândute în luna octombrie; 2.790 lei tipografiei pentru cărți; 1.699 lei uscătorul de rufe pentru Azilul din Ciovârnășani;  1.245 lei protoieriei pentru diverse obiecte de cult;  770 lei protoieriei pentru  cărți; 497 lei hârtie de scris; 392 lei pentru impozit; 88 lei poștei pentru colete și altele mai mici.

În luna noiembrie am plătit: 15.266 lei tipografiei pentru cărți; 4.690 lei brutăriei pentru cele 3.550 pâini donate și vândute în luna noiembrie;  1.550 lei tipografiei pentru cărți; 1.531 lei cearșafurile pentru Azilul de la Șimian;   960 lei protoieriei pentru candele; 628 lei poștei pentru colete; 429 lei cuptorul donat Azilului de la Gura Văii;  392 lei impozit; 160 lei curentul electric;  141 lei toner pentru imprimantă;  61 lei băncii pentru comisioane și altele mai mici.

*

Contribuția de cult. În cursul anului 2025 am înregistrat o situație foarte mulțumitoare la capitolul contribuția de cult. Astfel, în Bârda, au achitat 94.57 % din familii contribuția de  cult, iar în Malovăț 92,57 %. La nivel de parohie au achitat 93,20 %. Precizăm că în parohia noastră contribuția de cult nu a reprezentat o obligație sau o sumă fixă. Fiecare a dat dacă a vrut și cât a vrut, preotul fiindu-le la dispoziție tuturor, fără deosebire. Ne facem datoria să remarcăm că  s-a înregistrat următorul clasament:

A.  În Malovăț: I. Ilinca Alexandru: 500 lei; II. Cioabă Dumitru, Almichi Constantin, Popescu Alin-Constantin, Oproiu Elisabeta, Almichi Ion și Mănescu Vasile: câte 400 lei; III. Popescu Marga: 360 lei.

B.   În Bârda: I. Mucioniu Ion: 405 lei; II. Rădulescu Gica: 400 lei; III. Curea Gigi: 355 lei;                 

Între codași menționăm o familie în Bârda cu 5 lei și 4 familii în Malovăț cu câte 10 lei.

Tuturor enoriașilor noștri, indiferent dacă au achitat ceva sau nu pentru contribuția de cult, le mulțumim cordial și rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească.

Începând de la 1 Decembrie primim contribuția de cult pentru anul viitor. Reamintim tuturor, că în parohia noastră serviciile religioase sunt gratuite, iar contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă, ci fiecare dă cât vrea și dacă vrea. Preotul este la dispoziția tuturor 24 ore pe zi, 365 zile pe an, fără deosebire și fără părtinire. În rest este liber!

De asemenea, menționăm că în parohia noastră locurile de veci sunt gratuite.

*

Activități economice. Am predat protoieriei 210 kg. ceară rezultată din topirea resturilor de lumânări.

*

Publicații. În această perioadă am reușit să mai publicăm câteva materiale, astfel: Scrisoare pastorală”- 553, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 4 dec. 2025,  ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 5 dec. 2025, ediție și on-linehttps://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); O mărturie a Mitropolitului Antonie  Plămădeală, în ,,Națiunea”, București, 7 dec. 2025, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro);   

*

Cu sprijinul Primăriei Malovăț și Consiliului Popular al Comunei Malovăț, sub îndrumarea Domnului Primar Ing. Ionuț Michescu, am reușit să publicăm Noul Testament (793 pag.), pe care să-l donăm tuturor familiilor parohiei noastre, care vor dori să-l primească.

Precizăm că Noul Testament este a doua parte a Bibliei, cartea fundamentală a creștinismului. În Noul Testament sunt menționate o parte din faptele și învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos și ale Sfinților Apostoli. Această carte ar trebui să existe în casa fiecărui creștin și, așa cum servește masa zilnic, așa ar trebui să citească și din Noul Testament măcar câteva rânduri și să mediteze asupra lor, știut fiind că această Carte este drumul fiecăruia din noi spre Dumnezeu.

Noul Testament l-am mai donat în parohie și în 2009, dar, cu prilejul colindului cu Crăciunul și Botezul din anii trecuți, am observat că în puține case mai era păstrat câte un exemplar. Vă punem din nou la îndemână această Carte, cu speranța că ea ne va fi tuturor călăuză spre rai.

Mulțumim cordial, în numele  Parohiei Malovăț, al tuturor beneficiarilor și al subsemnatului,  donatorilor mai sus menționați pentru sprijinul substanțial pe care ni l-au oferit și de această dată, ajutându-ne astfel să ne împlinim misiunea.   La mulți ani!

*

Parohia noastră a publicat cartea Doamnei Dr. Ionescu Mihaela-Aritina de la Curtea de Argeș, Imne japoneze. Autoarea și-a cumpărat întregul tiraj.

*

Zâmbete.  ☺Se spune că  un cetățean a mers la spital și s-a adresat surorii de la internări: ,,- Am nevoie de un doctor specialist de ochi şi de urechi!” ,, - Nu avem un astfel de doctor. Pentru ce vă trebuie?” ,, - Pentru că una văd şi alta aud!” ☺Doctorul vrea să afle antecedentele medicale ale pacientului. ,,- Domnule, tatăl dumneata a murit de moarte naturală?” ,,- Ah, nu! răspunde pacientul. A fost tratat de un doctor!”  ☺Medicul: ,,- Cauza bolii dumneavoastră este alcoolul!” ,,- Vă mulţumesc, doctore, că nu daţi vina pe mine!”  

*

Înmormântări. În ziua de 25 Noiembrie am oficiat slujba înmormântării pentru Vasilescu Ioana(79 ani). Dumnezeu s-o ierte!   

*

Convocare. În ziua de 1 Ianuarie sunt convocați toți membrii Parohiei Malovăț la biserica din Malovăț. După slujbă, la ora 12, va avea loc alegerea Consiliului Parohial și a Comitetului Parohial pentru o nouă perioadă de patru ani.  Aceste structuri vor intra în legalitate după 1 februarie.

*

Program. În cursul lunii ianuarie avem următorul program de slujbe:  1 Ian. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 2 Ian.(colindul cu Botezul în Bârda, pe traseul cunoscut); 3, 4, 5 Ian.(colindul cu Botezul în Malovăț, pe traseul cunoscut)); 6 Ian. (slujbă la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț, la ora 10); 7 Ian.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 10 Ian.(Malovăț-Bârda); 11 Ian.(Malovăț); 16 Ian.(Malovăț-Bârda); 17 Ian.(Malovăț-Bârda); 18 Ian.(Bârda); 24 Ian.(Malovăț-Bârda); 25 Ian.(Malovăț);  30 Ian.  (pomeniri la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț); 31 Ian.(Malovăț-Bârda).  În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. La mulți și fericiți ani! Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!    

        Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică, gratuită  a Parohiei  Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXV(2025),  nr. 551(1 –15 Octombrie)

 

             Dragii mei enoriași!

             Rugă pentru șefi. Mulți au dat cu pietre în Biserică, acuzându-o că este în cârdășie cu puterea politică din toate timpurile și toate locurile. Dovada ,,zdrobitoare” pe care o aduc aceștia întotdeauna este faptul că în slujbele noastre bisericești există formule în rugăciuni și ectenii, în care ne rugăm  pentru conducătorii țării. Mai mult, stimabilii acuză Biserica de oportunism și lașitate, pentru că, indiferent de cine este la cârma țării, împărat, rege, președinte etc., ea tot se roagă pentru ei. Că există astfel de formule și rugăciuni este adevărat, însă aceasta nu este o dovadă că Biserica cochetează cu puterea politică.  

            Din primele veacuri ale istoriei creștinismului Biserica s-a rugat pentru conducătorii lumești și bisericești. Nu a fost o inovație sau o adaptare la contextul politic în care a funcționat, ci o urmare firească a învățăturilor biblice. Mântuitorul ne-a îndemnat: ,,Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu”. Sfântul Apostol Pavel preciza: ,,Toate stăpânirile sunt de la Dumnezeu” și tot el îndemna creștinii să respecte, să cinstească și să se roage pentru conducătorii politici. În cele nouă porunci ale Bisericii suntem îndemnați să ne rugăm pentru conducătorii lumești și bisericești. Mulți înțelegem fără comentarii că e firesc să ne rugăm pentru sănătatea conducătorilor care aduc fericire poporului, dar fiecare dintre noi ne-am întrebat, măcar o dată în viață, de ce trebuie să ne rugăm uneori pentru conducători care au adus nefericire poporului.

            Nedumeririle unora și neînțelegerile altora sunt normale, fiindcă oamenii aceia sunt străini de spiritul învățăturii creștine, de fondul ei. Creștinul înțelege statul ca un tot, ca un organism, ca un mecanism unitar, care funcționează după reguli precise, menite să conducă poporul spre împlinirea unor idealuri în istorie. În cadrul acestui organism sau mecanism, fiecare cetățean are o anumită funcție, un anumit rol: unul e volan, altul pedală, altul roată, altul șurub, altul șaibă etc. Cineva trebuie să fie șoferul. Fiecare neam are o menire, un rost în istorie. Fiecare cetățean are o legătură strânsă cu poporul în mijlocul căruia s-a născut, cu țara în care a văzut lumina zilei, în care a copilărit, în care a crescut și s-a realizat mai mult sau mai puțin. Nu-i este indiferent șaibei cine este la volan, nu-i este indiferent cetățeanului cine este la cârma statului, a țării. Dacă la volan este un șofer corect, cunoscător al legii circulației, grijuliu față de mașina pe care o conduce, față de pasagerii pe care-i transportă, mașina are șanse mari să ajungă la destinație. Chiar dacă mașina este mai veche, mai uzată, șoferul bun, de meserie, găsește soluțiile necesare, uneori recurge chiar la improvizații și tot străbate drumul. Dimpotrivă, dacă la volan este un bețivan, un om fără pregătirea necesară, un nebun sau imbecil, chiar dacă mașina ar fi nou - nouță, chiar dacă în mașină ar fi numai copii nevinovați sau academicieni cu multă știință de carte, mașina se va izbi  de altă mașină, de un pom, de un stâlp, se va prăbuși în șanț sau în prăpastie după numai câteva sute de metri sau după câțiva kilometri de rulaj. Așa este și în viața unui stat, a unui popor.

            Biserica se roagă pentru conducători, dar nu pentru conducătorul Popescu, Ionescu, Georgescu, nu pentru împăratul cutare, pentru regele cutare sau pentru președintele cutare. Se roagă pentru cârmaciul țării, indiferent cine este, indiferent din ce partid politic face parte, indiferent ce convingeri politice sau religioase împărtășește. În momentul acela el conduce țara și mie, creștin și preot, nu-mi este indiferent. Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării, inclusiv pentru ai județelor, comunelor, satelor etc. Rugăciunea pentru conducătorii țării denotă un patriotism profund. Nu-mi este indiferent mie ca preot și Dvs., cetățeni ai țării și credincioși ai Bisericii, dacă la conducerea țării, județului sau comunei  este un om înțelept și bun gospodar sau este un imbecil. Mă rog pentru conducătorii țării, ca să le dea Dumnezeu înțelepciune, dragoste de țară, de popor, ajutor pentru a putea să conducă țara cu dibăcie și să nu o distrugă.

            Când mă rog pentru conducători, mă rog pentru ca neamul românesc să-și poată duce misiunea lui istorică la bun sfârșit, să fie  pace în țară și țara să nu fie târâtă în războaie; mă rog pentru belșugul țării și pentru buna chivernisire a bogățiilor țării; mă rog pentru codrii, pentru munții, pentru dealurile și câmpiile țării, pentru apele, aerul și subsolul patriei; mă rog pentru peștii apelor, pentru viețuitoarele uscatului, pentru păsările cerului; mă rog pentru neamul românesc dintotdeauna, pentru cei trecuți, prezenți și viitori. Mă rog pentru buna organizare a societății, pentru ca să fie rânduit omul potrivit la locul potrivit, pentru ca să fie retribuit fiecare după munca ce-o depune, să aibă fiecare un loc de muncă, să aibă o pâine pe masă, să aibă un acoperiș sub soare, să aibă un zâmbet pe buze, să aibă o lege înțeleaptă, pe care s-o respecte cu bucurie. Mă rog ca să nu se risipească idealurile mărețe ale marilor bărbați cu care a fost binecuvântat neamul. Mă rog ca nimănui să nu-i mai fie lehamite de țara lui, ca să nu-i fie rușine să spună din ce popor face parte. Mă rog pentru ca să nu se destrame țara și neamul, pentru ca flacăra conștiinței de neam și de unitate națională să nu se stingă, pentru ca limba română să nu amuțească, pentru ca să se păstreze datinele, credința, portul, cântecul, dansul și însăși ființa românească să poată supraviețui prin veacuri. Mă rog ca țara mea să fie, într-adevăr,  ,,Grădina Maicii Domnului”!

            De  aceea mă rog pentru conducătorii țării!

*

         Abecedarul. A venit septembrie. Umbrele toamnei se observă la tot pasul. Au început să îngălbenească frunzele, s-a uscat iarba pe câmpuri. Strugurii și fructele care au mai scăpat de urgia grindinei din timpul verii au început să se coacă. Se culeg porumbii și se taie cocenii. Vitele încep să umble de-a valma peste locuri, fiindcă ,,a venit toamna”!

           A venit toamna, dar a venit și școala. Copiii se adună pe la casele lor și se pregătesc febril, cu emoțiile obișnuite, de începerea școlii. Pentru cei vârstnici este prilej potrivit de a se întoarce cu gândul peste ani și a-și retrăi câte un crâmpei din copilărie.

           Îmi amintesc în fiecare an de asemenea momente. Îmi amintesc, spre exemplu, de iarna anului 1959, când am făcut rost de primul meu Abecedar. Am mers cu tăticu la Pripor și acolo mi-a adus un Abecedar dada Jana  a lui unchiu Marin Ciocoiu. Dumneaei era mai în vârstă, elevă la școală la Malovăț. Cu toate insistențele tatălui meu, nu a vrut să primească nici un ban pentru carte. Din prima zi de când am avut în mână acea carte m-am pus pe treabă. În câteva luni am învățat să citesc și să scriu cu litere mari de tipar. Cu ajutorul părinților am parcurs toată cartea și multe lecții din acel Abecedar mi-au rămas în amintire până azi. Nu pot să uit, spre exemplu, o lecție, în care se vorbea despre un membru al unui colhoz, care, împreună cu copiii săi,  ascunsese sacii cu grâu în bălegar pentru a se sustrage de la cotele pe care trebuia să le dea statului. Femeia însă, având spirit revoluționar și conștiință înaintată se dusese val-vârtej la miliție și-și denunțase soțul și copii că făcuseră acea ispravă. Milițienii se prezentaseră la locul infracțiunii și descoperiseră grâul în bălegar, așa cum raportase  vajnica membră de colhoz.

           Lecția cu pricina încerca să ne pregătească pentru viitor, să devenim turnători versați, care să nu avem nimic sfânt în suflet, care să fim în stare să ne turnăm părinții, frații, copiii, fără a mai vorbi de ceilalți!

          Tot în acel Abecedar am mai avut o lecție cu o poză interesantă. O sfeclă uriașă, cu mult mai mare decât omul, era scoasă din pământ. Trăgeau de ea bărbatul cu femeia și copiii, cățelul, purcelul, găinile… Din lecție reieșea că o asemenea sfeclă crescuse la colhoz. Peste ani am găsit poza respectivă într-o revistă de umor. Cei ce o publicaseră mai adăugaseră două personaje, normatorii de la ceape. Aceștia notau într-un registru: ,,Una sfeclă uriașă, calitatea a doua!”

         Mai târziu, am aflat de la un fost inspector din Ministerul Învățământului, că, tot în acea perioadă a anilor 50-60, ca tânăr funcționar în acea instituție centrală, i s-a dat să corecteze un manual de Geografie a României. În acel manual a găsit la un moment afirmându-se că ,,fluviul Volga  trece prin țara noastră”. Omul fusese foarte intrigat de această afirmație și a semnalat anomalia superiorului său. Acesta, după ce l-a ascultat răbdător, i-a spus: ,,-Tinere, fii atent că nu ai orientare politică și poți s-o pați din cauza asta!”

         În prefața unei Istorii a filozofiei, publicată tot în acea perioadă, am găsit mai târziu scris negru pe alb că ,,adevăr este ceea ce este admis de miliție!”  Corect, nu?

Îndoctrinarea se făcea  pe toate canalele, cu toate mijloacele și metodele și la toate categoriile de vârstă. Regimul încerca să ne spele creierele încă din primii ani de viață și să ne planteze în adâncurile conștiinței un nou mod de viață, de gândire, de simțire….

*

In memoriam: Prof. Dr. Norman Simms(1948-2022). Prin 1987 am început să trimit o circulară la o serie de universități din lume, în ordine alfabetică, după  Dicționarul enciclopedic. În circulara respectivă rugam cadrele didactice de la acele universități să-mi răspundă la un set de întrebări privind ecourile culturii române în lume în general și în țara lor în special, așa cum le percep dumnealor. Trimiteam în fiecare săptămână câte cinci asemenea circulare. Rezultatele au fost sub așteptări. Îmi dădeam seama foarte bine că e un risc enorm pe care mi-l asum și, totuși, între ,,a fi” și ,,a nu fi”, alegeam pe ,,fie ce-o fi!” Circulara mea era îndelung cântărită și, dacă rezultatele ar fi fost pe măsura așteptărilor, ar fi rezultat o carte de valoare. Mi-era teamă și, totuși, acțiunea mea era pusă în slujba culturii române. Am  adunat numeroase răspunsuri, dar nu suficiente pentru a alcătui o carte.

Un om care mi-a devenit prieten, fără să-l fi văzut vreodată în viață. Era din Noua Zeelandă. Se numea Norman Simms și era pe atunci profesor de limba engleză la Universitatea din Waikato. Mi-a răspuns la toate întrebările din chestionar. Am înțeles cu acel prilej că fusese de mai multe ori în România, aveai aici mulți prieteni printre profesorii universitari români și alți oameni de cultură, ba chiar îmi dădea de înțeles că bunica lui fusese româncă. Știa binișor limba română. Mi-am dat imediat seama că numele acelui om îmi era cunoscut demult. Eram abonat la vreo 36 reviste de cultură, bisericești și medicale. Le răsfoiam și citeam ceea ce mă interesa. Mereu găseam numele Domnului Norman Simms în acele reviste. Din acel moment am început să decupez articolele în care se vorbea despre dânsul și, când se adunau mai multe, i le trimiteam. Mare bucurie i-am făcut, fiindcă nu avea de unde să cunoască acele materiale.

Prima scrisoare de la Domnul Norman Simms a fost din 28 aprilie 1987. Îi fusese repartizată circulara mea și-mi răspundea pe-ndelete la toate întrebările din chestionar. Se dovedea cu prisosință a fi un bun prieten al poporului român și al culturii române. Îmi preciza că editează, împreună cu Prof. Dr. Charles Carlton, revista ,,Miorița”, la care mă invita să colaborez. Era curios să aud că în Noua Zeelandă apare o revistă cu un asemenea titlu! Am scris un articol în ,,Telegraful român”(Prof. Dr. Norman Simms – un prieten al românilor, an. CXXXVI (1988), nr. 25-26, 1 iul., p. 3) pe baza acelei scrisori, ceea ce i-a făcut o mare bucurie. La 8 septembrie i-am trimis cartea care tocmai îmi apăruse la Editura Albatros Coloana Infinitului, vol. II. Curând i-am trimis un exemplar din ,,Telegraful român”, în care era articolul meu despre dumnealui și mai multe decupaje din presa noastră, în care se vorbea despre dumnealui. I-am trimis pentru revista ,,Miorița” articolele Elements of National History reflected in Romanian Proverbs și Dimitrie Cantemir.

La 31 octombrie 1988, Domnul Prof. Norman Simms îmi trimitea invitație oficială de a participa la o conferință(congres) pe teme religioase, la Universitatea Waikato de la Hamilton(Noua Zeelandă), în 21-24 august  1989. Asta întrecea orice așteptare! Am început demersurile pentru a obține aprobările, banii..! Peste oarecare timp, Domnul Prof. Dr. Norman Simms mi-a scris că s-a bucurat de Coloana Infinită, pe care o compară cu ceea ce a realizat Brâncuși în sculptură, cu ceea ce au realizat Mircea Eliade și Romulus Vulcănescu  în domeniul Istoriei Religiilor. Era forțată comparația, dar ea demonstra că omul nu e străin de valorile culturii românești! S-a bucurat de articolul din ,,Telegraful român”. Mi-a apreciat extrasele din ,,Balkan Studies”, cât și manuscrisele pe care i le trimisesem. Articolul meu despre Miorița, pe care i-l trimisesem, va trebui să aibă și girul Domnului  Carlton din Chicago, coeditor la ,,Miorița”. Cât privește celelalte două articole, i se par Domnului Simms acceptabile și-mi cere permisiunea să mi le publice în alte reviste locale, cu acces mai mare în rândurile orientaliștilor. Invitația de a participa la simpozionul de acolo era un noroc, care, în situația mea, nu-ți venea de prea multe ori în viață! Nu știam dacă voi putea obține aprobările necesare, dar...  ispita era prea mare. I-am propus comunicarea Creștinismul ortodox – element de coeziune și rezistență în istoria poporului român(Le christianisme orthodox – élément de l'unité et de la résistance dans l'histoire du peuple roumain).

La 17 noiembrie am fost chemat la miliție să dau declarație privind legăturile mele cu Domnul Prof. Norman Simms. Am dat-o!  Băieții nu dormeau!

Am scris la mitropolie și am relatat situația, cerând aprobare pentru deplasare. Consilierul Marica mi-a spus că trebuie să am și aprobarea de la Departamentul Cultelor.

La 25 ianuarie 1989, Domnul Prof. Norman Simms mi-a scris că tema propusă de mine a fost acceptată de juriul Comisiei de Studii Religioase pentru Conferința din august și speră să pot obține toate aprobările necesare. Abia atunci începea lupta propriu-zisă! La 28 ianuarie mi-a venit invitația oficială și confirmarea că articolele trimise au fost acceptate pentru publicare. Domnul Prof. Univ. Romulus Vulcănescu mi-a precizat că dânsul primește regulat revista ,,Miorița” din Noua Zeelandă și că-mi va împrumuta și mie colecția.

La 8 februarie am cerut Domnului Norman Simms să-mi trimită confirmare oficială privind decontarea cheltuielilor mele. Am făcut cerere la Mitropolia Olteniei privind deplasarea și, eventual decontarea cheltuielile. Am fost chemat imediat. Am prezentat Mitropolitului Nestor scrisorile primite de la Domnul Norman Simms. Mi-a spus că dă aprobarea, dar nu banii. Consilierul Marica m-a târguit mai bine de o oră. A zis că eu sunt iaurtul, mitropolitul ciorba! În urmă cu un an mitropolitul a făcut o vizită în Noua Zeelandă, la parohiile românești de acolo, iar după o vreme a venit nota de plată la mitropolie. Puteau să ia o rabă (autocamion) la mitropolie și tot mai rămâneau bani. De aceea vor să fie prudenți acum. Cu materialele pe care le aveam, nu l-am convins pe Marica de justețea cauzei mele.  A fost de acord să dea un telefon la Departamentul Cultelor. I s-a spus de acolo că asemenea situații nu se soluționează de către mitropolie, ci cererea cu actele însoțitoare trebuie înaintată serviciului de relații externe al patriarhiei, iar acesta face demersurile la Departamentul Cultelor. Așadar, după mai bine de trei luni, am descoperit că nu mitropolia e competentă să-mi dea aprobarea! La 2 mai, Universitatea din Hamilton îmi confirma că-mi suportă cheltuielile din Noua Zeelandă, dar nu cele privind transportul. Am făcut un memoriu la patriarh în acest sens, am scris episcopului-vicar patriarhal Nifon Ploieșteanu și lui Leon Toader, director general în Departamentul Cultelor. Peste tot tăcere!

La 27 septembrie 1989 am primit de la Domnul Norman Simms programul conferinței: Handbook Religious Studies Conference. La pagina 13 sunt menționat și eu cu The tole of the Romanian Orthodox Church in Romanian History. La pag. 48-49 este publicat rezumatul comunicării. În program este menționată o adevărată galerie de profesori universitari din multe țări ale lumii. Printre ei este rătăcit și popa de la Bârda, singurul român care figurează în program!

În 7 decembrie 1989, Domnul Norman Simms era deja profesor la Universitatea din Ottawa (Canada). Ca profesor de Jurnalism literar a călătorit în numeroase țări din lume, și-a făcut mulți prieteni, a militat pentru înfrățirea popoarelor prin cultură. A scris mult, atât în presă, cât și în volume de sine stătătoare. A fost președintele Asociației Internaționale pentru Studii de Jurnalism Literar, instituție care a ajutat mulți tineri să se afirme în peisajul cultural internațional. Și-a făcut cu prisosință datoria de dascăl al unei generații.

*

        Alpinistul. Dumnezeu nu a făcut minuni numai în Sfintele Evanghelii. El face minuni în fiecare clipă, cu fiecare om, cu fiecare viețuitoare și cu fiecare plantă. Orice creație a Sa este o adevărată minune. Fiecare faptă a noastră nu este întâmplătoare. Ocrotirea lui Dumnezeu se răsfrânge asupra fiecăruia în parte și asupra tuturor laolaltă. Depinde, însă, dacă avem ochi să vedem astfel de minuni și urechi să le auzim. Întâmplarea de mai jos poate fi un argument față de cele spuse.

           Începusem să merg ,,de-a goanga” în patru labe și învățasem să vorbesc, folosind un singur cuvânt: ,,Oaaa!” Într-o zi, mama era la oraș după cumpărături. Tăticu trebuia să meargă cu vitele la păscut. Aveam o vacă albă, pe Stela, zestrea mamei, și trei oi. A luat dimineața cojocul, deși era miez de vară. M-a luat și pe mine în brațe și a plecat cu vitele. A ajuns cu ele la Bucium și le-a lăsat să pască pe la Râpa Secului. A așezat cojocul jos, la umbra unui mărăcine și pe cojoc m-a așezat pe mine. Eram adormit, fiindcă soarele abia se ridicase de un stat de om. Nu trebuia să mă ,,tragă” pământul și nu trebuia să ,,mă soresc”.

           La un moment dat, au venit de undeva dinspre casa lui Dorobanțu câinii Păunii, o femeie din mahalaua Linia Cocoanei din Bârda. Se auzise de câinii acelei femei că atacau vitele răzlețe, că mâncaseră oi și capre pe Bucium, pe Bremăna. Oile noastre s-au speriat de câini și au luat-o la goană spre Ogașul Motrenilor. Tăticu era pus în grea cumpănă: să stea lângă mine, sau să mă lase acolo și să salveze oile. Văzându-mă că dorm dus, m-a lăsat și a fugit după oi. Două le-a găsit și le-a întors. Pe a treia n-a mai găsit-o atunci. S-a întors repede la locul unde mă lăsase, dar… nu  m-a mai găsit! Cojocul era gol. O socoteală simplă i-a fulgerat prin minte: ori m-a luat cineva, ori m-am rostogolit pe coastă. Râpa Secului avea vreo 30-40 metri și o pantă foarte abruptă. Coasta era acoperită cu iarbă, sadină și din loc în loc erau mărăcini și puieți de salcâmi. Firul apei de pe fundul ogașului era străjuit cam la un metru înălțime de un șir de dafini(salcâmi) și mărăcini.

          Observând o batistuță la jumătatea pantei, tăticu a înțeles realitatea. Un fior l-a trecut prin tot trupul. O teamă cumplită i-a strâns inima în gheare. A pornit înnebunit pe coastă la vale. Nu mai conta unde calcă, nu mai conta că-l zgârâie mărăcinii, că se poate prăbuși. Striga disperat cât îl ținea gura: ,,Geluleee!” Era convins că murisem și că mă va găsi în ogaș. Când a ajuns la marginea ogașului, s-a uitat prin perdeaua de salcâmi și mărăcini. M-a văzut. Eram tot însângerat, zgârâiat și plin de țărână. Mă chinuiam să urc pe râpă în patru labe, ,,de-a goanga”. Mă ridicam până aproape de salcâmi și mă prăbușeam iar în ogaș, pe firul apei, căci nu știam să mă prind de rădăcini. ,,- Gelulee! Ești viu, tată?” I-am răspuns imediat: ,, Oaaa! Oaaa! Oaaa!” M-a luat în brațe, m-a pipăit cu înfrigurare și nu-i venea să creadă că nu am oasele frânte, capul spart. Văzând că m-am ales doar cu zgârâieturi și cu lovituri, acolo, pe firul apei, cu mine în brațe, tata a îngenuncheat și a spus ,,Tatăl nostru”, mulțumind lui Dumnezeu pentru ocrotire.

 A ieșit cu greu pe coastă cu mine în brațe. A plecat apoi cu mine să căutăm oaia. Am găsit-o în Ogașul Motrenilor. I se prinseseră picioarele după niște rădăcini. Câinii o prinseseră și îi mâncaseră partea din spate a corpului. Oaia era o masă de carne însângerată, din care câinii se înfruptau voluptuos. Încă nu murise. Nu mai avea putere să zbiere, ci doar căsca gura din când în când, cerând parcă ajutor de la Dumnezeu sau de la oameni. Aripa morții adumbrise casa noastră pentru câteva momente și alesese între mine și biata oaie! Poate eu eram la rând, poate a fost una din cumpenele vieții mele. Dumnezeu știe!

*

Maică Țară. În urmă cu oarecare vreme am avut prilejul să merg la un congres la Alba-Iulia. Altădată am mers de mai multe ori până la Cluj sau Baia Mare cu probleme personale. De fiecare dată am rămas uimit de frumusețea peisajului și de bogăția holdelor. Transilvania este ca o grădină. Îți râde sufletul s-o privești. Lanuri de porumb prin  care nu te vezi călare, holde pârguite, vii, pomi, grădini de zarzavaturi și multe, multe păduri. Munții  sunt striviți de greutatea pădurilor. Satele și orașele transilvane sunt bine rânduite, frumoase și curate, semn că sunt locuite de oameni gospodari. Încă nu s-a furat tot, încă nu s-a vândut tot, încă n-au plecat toți! Avem o țară minunată și numai parcurgându-o de la un capăt la altul înțelegi de ce au râvnit-o atâția, de ce a curs atâta sânge pentru ea. Este prea frumoasă și prea bogată!  Admirând priveliștile, satele, orașele și oamenii, m-am trezit recitând din  Tudor Arghezi poezia care mi s-a părut cea mai potrivită momentului și împrejurării:

          

,,Maică, mulți te-au dușmănit,

Că ești neam blagoslovit.

Unde sapă sapa locul,

Sare din pământ norocul.

Ai pământ și ape multe,

Vântul stă să ți le-asculte.

Și izvoare călătoare,

Crapii-n ele cât berbecii,

În pomi piersici cât dovlecii,

Pepenii de zahăr roșu,

În grâu spicul cât cocoșu.

Pui un bob, din el răsare

Mia de mărgăritare:

Dulce binecuvântare.

Fiecare fir de vânt

Îl adie un descânt,

Fiecare stea de sus

Îl mângâie cum l-ai pus.

Noaptea-l coace și ea, luna,

Caldă lui întotdeauna

Și pe câmp cu ceru-n față,

Câmpul pletele-și răsfață.

În adâncul lui tresare

Altă vatră de izvoare.”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș(AG): 1.500 lei; Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele: 1.100 lei; Domnul Prof. Viorel Piuitu(Tr. Severin): 500 lei;  Domnul Mănescu Adrian din Izverna(MH): 400 lei;  Domnul Ștefu Costinel din Malovăț: 300 lei; Domnul Șeitan Nicolae(Ploaie) din Cernavîrf(MH): 200 lei; Familia Caragea(Tr. Severin) și Sârbu Marian(Tr. Severin): câte 100 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Doamna Dr. Ionescu Aritina-Mihaela din Curtea de Argeș a donat 1.500 lei, bani cu care am  achitat tipografiei cele 50 exemplare din cartea preotului Dvs. Viața Cuvioasei Teofana Basarab, pe care le va dona participanților la Simpozionul  dedicat Cuvioasei Teofana Basarab, ce se va ține la Vidin(Bulgaria) în ziua de  18 Octombrie. Un enoriaș al parohiei noastre, care nu vrea să i se știe numele, a donat 1.100 lei. Cu acești bani, la care s-au adăugat cei 500 lei donați de Domnul Prof. Dr. Viorel Piuitu din Tr. Severin, am cumpărat un aparat de uscat rufe, pe care l-am donat Azilului de bătrâni de la Ciovârnășani(MH), așa cum a solicitat conducerea acelei instituții. Preotul a fost însoțit la azil, când a donat aparatul menționat, de Domnul Prof. Dr. Viorel Piuitu.    

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală”- 550, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 6 oct. 2025, ediție on-line(https:// moaraluigelu. blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, ediție și on-line (https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 7 oct. 2025, ediție și on-line (https://armoniiculturale.ro);  în ,,Observatorul”, Totonto(Canada), 7 oct. 2025, ediție și on-line(https:// www.observatorul.com); Darul surpriză, în ,,Națiunea”, București, 4 oct. 2025, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro); Amintiri din vremuri ce nu vor mai fi...., în ,,Națiunea”, București, 5 oct. 2025, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro);  

Parohia noastră a publicat în această perioadă ediția a VI-a a cărții preotului Dvs. Viața Cuvioasei Teofana Basarab. Această primă șarjă va fi donată participanților la simpozionul dedicat Sf. Cuv. Teofana Basarab de la Vidin.

*

Simpozioane. Asociația Vlahilor din Bulgaria l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la Simpozionul dedicat Sfintei  Teofana Basarab, ce se va desfășura la Vidin în zilele de 18 și 19 octombrie. Preotul Dvs. s-a înscris cu comunicarea Sfânta Cuvioasa Teofana Basarab în contextul politic și cultural al sud-estului european medieval. Pentru că preotul nu poate rămâne la Vidin pentru ziua 19 oct.,  a fost programat să-și țină comunicarea în ziua de 18 oct.

Episcopia Severinului și Strehaei l-a invitat pe preotul Dvs. să participe la simpozionul Țara Severinului. Oameni, fapte, locuri, care se va ține în zilele de 20-21 oct. în Tr. Severin. Preotul s-a înscris cu comunicarea Aspecte politico-sociale și bisericești din România(1983). Lucrarea are însă 50 pagini! Nu se lasă moșu așa ușor!

*

Lucrări în comună.  În Malovăț se lucrează de zor. S-a terminat amenajarea cursului Pleșuvei, așa încât e greu de crezut că vreodată va mai inunda satul. Noua școală, una dintre cele mai frumoase și impunătoare clădiri de acest gen din județ, și-a primit elevii. Vechea școală a intrat în șantier pentru refacere. Încă nu știm noi cei de rând ce destinație va primi clădirea când va fi gata. Acum se lucrează de zor la reasfaltarea drumului principal din comună. Am înțeles că s-a ținut licitația privind refacerea rețelei de apă de la Bârda și Bobaița. Dumnezeu să-i ajute primarului să le ducă pe toate la bun sfârșit!

*

Zâmbete. ☺Dorel vine acasă, amărât, după prima zi de şcoală şi maică-sa îl întreabă: ,,- Ce aţi învăţat astăzi la şcoală?” ,,- N-am învăţat tot, spune Dorel. Ne-au spus că... trebuie să ne întoarcem şi mâine!” ☺În clasa întâi, la o lună după începerea școlii: ,,- Spune, Dorele, cunoști această literă?” ,,- Da!!” răspunde cel întrebat. ,,- Dacă o cunoști, cum o cheamă?” ,,- Nu-i știu numele, o cunosc doar din vedere, domnule învățător!” ☺ ,,- Dorele, dacă te rătăcești ziua în pădure și nu ai busola la tine, cum afli unde este Nordul?” ,,- Foarte simplu, domnule profesor: mă duc acasă și iau busola!” ☺,,- Dorele, mâine îl voi chema pe taică-tău la şcoală să vorbim despre comportamentul tău!” ,,- Foarte bine!! În sfârşit, voi afla şi eu cine-i tata!” ☺Profesorul, nervos: ,,- De ce vorbești măi cu colegul în timp ce eu predau?” ,,- Dar... dvs de ce predați, când noi vorbim?” ☺,,- Profesoara noastră de mate a înnebunit de tot!!” ,,- De ce?!?” ,,- Păi ieri ne spunea că 2 și cu 2 fac patru, iar astăzi că 3 și cu 1 fac patru...”

*

Botezuri. Nunți. Înmormântări. În ziua de 1 Nov. am oficiat Taina Sf. Botez pentru Ștefu Zenaida-Elena din Malovăț, fiica Domnului Ștefu Costinel și a Doamnei Ștefu Ionela-Aida, iar în ziua de 12 Nov. pentru Buțanu Andreas-Milan din Malovăț, fiul Domnului Buțan Ovidiu-Constantinovici  și al Doamnei Scurtulescu Aneta. Să le trăiască! În ziua de 12 Nov. am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul  Buțan Ovidiu-Constantinovici din Malovăț și Doamna Scurtulescu Aneta din Cozia(MH). Dumnezeu să le ajute! În ziua de 7 Nov. am oficiat slujba înmormântării pentru Popescu Constantin(83 ani) din București, iar în ziua de 10 Nov. pentru Popescu D. Ion(76 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe:  1 Nov.(Malovăț-Bârda); 2 Nov.(Malovăț); 8 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 9 Nov. (Bârda); 15 Nov.(Malovăț-Bârda); 16 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(Pomeniri dimineața, la ora 8 în Bârda;  slujbă la Malovăț); 22 Nov.(Malovăț-Bârda); 23 Nov.(Bârda);  29 Nov. (Bârda - Malovăț); 30 Nov.(Pomeniri dimineața, la ora 8, în Bârda; slujbă la Malovăț).  

În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!    

        Pr. Al. Stănciulescu-Bârda