Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 566(1 –15 Iulie)

         Dragii mei enoriași!

Școala muncii. Titlul acesta a fost cândva, înainte de războiul din 1944, titlul unei cărți scrisă de un mare savant român, Simion  Mehedinți. Acolo se vorbea de o metodă extraordinară folosită din vechime de familia română pentru creșterea și educația propriilor copii. Metoda era pe cât de simplă, pe atât la îndemâna fiecărei familii. Au folosit-o cu bune rezultate sute de ani familiile române. Rezultatul acestei metode se poate socoti în sutele de savanți și artiști de tot felul pe care i-a dat poporul român, în milioanele de oameni puternici, care au făcut față tuturor greutăților vieții și vitregiilor istoriei, de la coarnele plugului până la reduta de pe linia întâia a frontului. Oamenii rezultați din această ,,școală a muncii” au avut tăria sufletească și trupească să supraviețuiască vremurilor de criză, de lipsuri și de secete, de război și de ,,eliberare”, de canal și de ,,reeducare”, de pușcării și de ocne. Mulți dintre ei și-au lăsat osemintele în morminte știute sau neștiute, dar au fost foarte mulți care au supraviețuit. Cei ce au beneficiat de această educație au avut un ideal în viață și au luptat pentru el. Toate celelalte trebuințe materiale și spirituale s-au subordonat acelui ideal.

Copiii erau obișnuiți de mici  cu munca și cu greul. E adevărat, că de multe ori se făceau și excese, de multe ori se sărea peste cal, ajungându-se la adevărată  exploatare a  copilului, dar nu despre astfel de cazuri vorbim aici și acum. Vorbim despre acei părinți care împărțeau munca cu copii lor. Ei luau partea cea mai mare și cea mai grea, dar știau întotdeauna să lase și copiilor o părticică, fie ea cât de mică. Întotdeauna se găseau astfel de munci și pentru copii: pășunatul vitelor era pe primul plan. Nenumărați vârstnici își amintesc cum au crescut după oi, ,,la coada vacii”, cu cartea în mână. Nu era o rușine să mergi cu vitele, ci dimpotrivă. Nu era o rușine ca o fetiță să învețe să mulgă o vacă sau niște oi, să strecoare laptele, să închege și să facă brânză. Nu era rușine pentru un copil sau fată să-și  ajute mama să înăvădească și să oardă, să dea prin spată și prin ițe, ca să țese apoi pături, covoare, oprege, dimie și multe altele. Nu era rușine pentru un copil să meargă la fântână cu ulciorul și să aducă apă rece pentru toți ai casei. Nu era rușine să plivească la porumbi sau la grâu, să pună pologi pe legături la secerat, să adune spice. Nu era rușine să ducă boii de funie la arat ori la rarițat, ori să facă cine știe ce alte munci ușoare, potrivite vârstei. Doar la prânz și seara, până pregătea mama cele cuvenite pentru masă, copiii ieșeau în drum, la joacă….

Activitățile de care am vorbit și altele asemănătoare ajutau copilul să se dezvolte fizic. Devenea un om puternic, robust, capabil apoi să facă și munci grele, așa cum era nevoie în viață. Activitățile acestea îl întăreau însă sufletește pe copil. Îl obișnuiau cu o anumită ordine sau rânduială, o anumită disciplină. Dacă le plăceau muncile respective, copiii aceia deveneau buni gospodari, ori meseriași neîntrecuți în lumea satelor. Dacă nu le plăceau muncile de la țară, învățau ,,pe rupte” carte, ca să fugă de ele, să se pregătească pentru munci intelectuale, de funcționari. De multe ori am întâlnit bărbați și femei, care-mi spuneau că în copilărie, de câte ori se rugau, nu uitau să adauge și vorbe ca acestea: ,,Ajută-mă, Doamne, și pe mine să învăț carte și să pot să-mi câștig și eu pâinea în viață fără sapă!” Munca îl solidariza pe copil cu familia, cu părinții, cu frații, cu consătenii, îl lega de sat și de locurile natale. Copilul se înfrățea cu satul, cu localnicii, cu câmpul, cu codrul, cu potecile, cu fiecare pom și cu fiecare moviliță. Le iubea pe acestea, fiindcă în ele sădea o părticică din sufletul lui de copil și astfel începea să-și iubească țara.

Mulți dintre bârdenii noștri își amintesc de Domnul Gheorghe Trocan, pe vremea când era muncitor necalificat la combinatul de prelucrarea lemnului din Severin, cum, în pauza de masă, cu o mână ducea mâncarea la gură, iar cu alta ținea cartea și învăța. A ajuns ministru…! Îmi amintesc de o poveste de Andersen sau Frații Grimm. Era vorba de un împărat, care-și obligase copilul încă din pruncie să învețe o meserie. Copilul învățase meșteșugul împletirii de rogojini. Împrejurările au făcut ca la vremea tinereții, fiul de împărat să fie răpit de dușmani în vremea unui război și să fie băgat în temniță. Acolo s-a cerut fiecărui deținut să lucreze ceea ce știe mai bine. Fiul de împărat a cerut să i se dea material ca să împletească rogojini. A făcut multă vreme rogojini atât de frumoase, încât toți erau uimiți. Rogojinile confecționate de el au ajuns să fie vândute la curtea tatălui său. Când tatăl celui întemnițat, împăratul, a văzut o astfel de rogojină, a putut citi în ornamentele ei un mesaj de la fiul său, în care acesta îi spunea unde se află. Împăratul a organizat un atac-surpriză asupra închisorii și astfel fiul său a fost eliberat. O meserie neînsemnată, învățată din copilărie, i-a scăpat fiului viața și i-a redat libertatea. Mde!

Mai ales după 1989, educația copiilor în familie s-a îndepărtat mult de cea tradițională, strămoșească. Majoritatea familiilor au mers pe principiul: am pătimit noi, să nu mai pătimească copiii. Să aibă ei de toate, să fie fericiți. E frumos, e lăudabil, dar nu întotdeauna este de folos copiilor. După mai bine de treizeci  de ani de ,,educație” prin odihnă, vedem copii și tineri foarte piperniciți trupește. Unii parcă ar fi scăluși. Munca te fortifică, odihna fără măsură te fleșcăiește, te ofilește. Organul folosit intens se învârtoșează; cel nefolosit se atrofiază, se usucă. Așa se întâmplă cu mușchii organismului nostru. Copiii noștri fac prea puțin sport la școală și prea puțină mișcare acasă. Sunt luați cu mașina la școală și aduși cu mașina acasă. Mersul pe jos era un medicament de înaltă clasă. Vin acasă, mănâncă, unii se culcă, alții trec în fața televizorului sau al calculatorului. Este strigător la cer, spre exemplu, când, în vacanțe, vezi bunici de 75-80 de ani ducându-se cu vitele, iar nepoțeii stau la televizor, ori trag mâța de coadă acasă. Și nepoțeii sunt elevi de liceu sau la gimnaziu în ultimele clase…! Vine seara, când îi vezi împingând vântul pe uliță până noaptea târziu, în alte sate îi vezi la discoteci, baruri etc. Copiii aceștia vor fi peste câțiva ani oameni maturi. Sunt ei pregătiți pentru viață? Oare, tot așa de trandafirie va fi viața și după ce vor zbura din cuibul părintesc capitonat cu puf? Societatea va fi tot așa de indulgentă, de grijulie, de drăgăstoasă, ca mami, ca tati, ca tataie sau mamaie? Mă îndoiesc. Mulți dintre copiii noștri nu au învățat nimic din activitățile părinților lor în gospodărie. Meseria de țăran este subapreciată, dar adevăratul țăran este un adevărat savant. Despre aceasta vom mai vorbi curând. Revenim la copii. Școala nu-i mai învață meserii, mulți nu reușesc la facultăți, iar cei care termină o facultate nu câștigă mai mult decât o hârtie. Ce vor face?  E greu să iei viața de la capăt la 25-30 de ani și să recuperezi ceea ce n-ai făcut în copilărie. În primul rând e greu să-ți recapeți respectul pentru muncă, să recapeți cultul muncii. Unii se vor duce în străinătate. Acolo se muncește cu adevărat. Nefiind obișnuiți cu munca, nu vor rezita. Unii vor cădea în disperare. Nu e de mirare că se aude tot mai des de sinucideri. Sunt tineri care dau piept cu viața și cad înfrânți, fiindcă nu sunt pregătiți. Viața e o luptă și trebuie să ne luptăm cu ea. Pentru asta trebuie să ne pregătim încă din copilărie. Școala muncii era cea mai înaltă universitate, care forma oameni. Cine are urechi de auzit, să audă!

*

Rugăciuni pentru copii(I). Redăm mai jos câteva rugăciuni foarte necesare părinților:

Rugăciunea părinților pentru binecuvântarea copiilor

Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvântează, sfințește, ocrotește pe acest copil al meu cu puterea făcătoare de viață a Crucii Tale. Amin.

 

Rugăciune mai înainte de a începe să-i învățăm pe copii

Doamne Dumnezeule și Ziditorule al nostru, al Cărui Chip suntem noi, oamenii, pe care ne-ai înfrumusețat și ne-ai ales și pe care ne-ai învățat Legea Ta cea mântuitoare; Cel ce ai descoperit tainele Tale pruncilor, lui Solomon și tuturor celor care Te caută pe Tine, Dătătorule – deschide inima, mintea și gura robilor Tăi aceștia, ca să se înțelepțească prin puterea legii Tale și să cunoască învățătura care le este lor de folos pentru slava sfântului Tău nume, pentru folosul și zidirea Sfintei Tale Biserici, pentru înțelegerea binelui și săvârșirea voii Tale. Izbăvește-i pe ei de toate răutățile vrăjmașilor, ocrotește-i pe ei în credința cea creștină și în curăție, în toată vremea vieții lor – ca să se întărească cu înțelepciunea și să împlinească poruncile Tale și astfel înțelepțiți să preaslăvească preasfânt numele Tău și să se facă moștenitori ai împărăției Tale, căci Tu ești Dumnezeu întru tot milostiv și întru tot bun, și Ție se cuvin toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

 

Rugăciune pentru copii

Dumnezeule, Părinte Ceresc Multîndurat, miluiește pe copiii noștri (numele) pentru care Te rugam cu smerenie și pe care îi lăsăm într-adins ocrotirii Tale. Așează întru ei credință tare, învață-i pe ei cucernicia înaintea Ta și învrednicește-i pe ei să Te iubească cu putere pe Tine, Ziditorul și Mântuitorul nostru. Îndreaptă-i pe ei, Doamne, pe calea adevărului și a binelui, ca să săvârșească toate spre slava numelui Tău. Învață-i pe ei evlavia și viața cea virtuoasă, ca să fie buni creștini și folositori oamenilor. Dă-le lor sănătate sufletească și trupească și spor în lucrările lor. Izbăvește-i pe ei de vicleniile diavolului celui întunecat, de mulțimea smintelilor, de patimile cele scârnave, de toate necurățiile și de oamenii cei fără de rânduială. Pentru numele cel sfânt al Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, cu rugăciunile Preacinstitei Sale Maici și ale tuturor sfinților, îndrumă-i pe ei către limanul liniștit al veșnicei Tale împărății, ca ei împreună cu toți drepții pururea să-Ți mulțumească Ție, împreună cu Fiul Tău cel Unul-Născut și cu Duhul Sfânt, Domnul de Viață făcătorul. Amin.

*

Postul(I). Pentru că mai avem puțin și începe Postul Sf. Marii, redăm câteva observații despre post ale unui om de știință,  Dr. Paul C. Gragg:

,,Postul ştiinţific explicat cu indicaţii complete

Postul a fost practicat de om şi de animale încă de la începuturi. Omul primitiv nu avea altă metodă de vindecare decât postul. Cu secole mai înainte, omul postea atunci când era rănit sau bolnav, întrucât postul era o parte din instinctul său de autoconservare. Pe lângă post el utiliza plante medicinale de pe câmp sau din pădure, ca tonice şi antiseptice.

Eu cred că postul este remediul cel mai bun dat de Mama Natură. Pentru că, după cum vom vedea, postul condus corespunzător purifică corpul, restaurându-l la starea de sănătate atunci când toate celelalte remedii dau greş.

În cei peste 70 de ani cât am supravegheat persoane postind, eu am putut vedea întâmplându-se miracole cu oameni aparent terminaţi.

Postul nu este numai metoda cea mai veche pentru a lupta împotriva problemelor fizice, ci şi cea mai bună metodă pentru că nu are efecte secundare. Este cel mai natural şi original proces de purificare a corpului.

Instinctul care ne conduce la post atunci când corpul este bolnav sau rănit se află în celulele oricărei fiinţe vii. Motivul pentru care animalele bolnave sau rănite refuză să mănânce este instinctul de autoconservare care anulează senzaţia de foame. Astfel energia vitală (care altfel va fi utilizată în digestia hranei) este concentrată la rădăcina problemei pentru a îndepărta produsele reziduale purificând astfel corpul.

Instinctul de post este atât de puternic şi de o importanţă vitală, încât chiar şi omul semicivilizat este încă influenţat de minunatele acţiuni ale naturii. Dacă acest om ascultă de instinctul natural şi nu mănâncă atunci când dispare foamea, el se va însănătoşi repede şi nu se va mai îmbolnăvi dacă mănâncă alimente naturale şi locuieşte într-un mediu sănătos.

 

Postul este la fel de vechi ca şi omul

Întrucât inteligenţa infailibilă a organismului înlătură senzaţia de foame atunci când există un exces de hrană si când corpul a fost rănit, dorinţa de a posti începe atunci când există una din situaţiile de mai sus.

În istoria veche citim că postul a fost practicat din vremuri străbune de către oamenii religioşi, de civilizaţiile vechi. Ei practicau postul nu numai pentru recăpătarea sănătăţii şi pentru conservarea tinereţii, ci şi pentru iluminare spirituală. Astfel îl vedem pe marele Pitagora, cerând ucenicilor săi de a posti 40 de zile înainte de a putea fi iniţiaţi în secretele învăţăturilor sale filozofice oculte. Pitagora susţinea că minţile ucenicilor săi puteau fi purificate şi limpezite numai prin post pentru a putea înţelege profundele învăţături legate de secretele vieţii.

Ca şi în vremurile vechi, postul nu va purifica numai corpul şi va reface starea de sănătate, ci va avea un mare efect asupra minţii şi spiritului uman.

*

In memoriam: Prof. Titu Dinuț(1951-2026). Am aflat cu profundă tristețe că prietenul meu, Prof. Titu Dinuț, ne-a părăsit! Am crezut întotdeauna că vom găsi timpul necesar să stăm la taclale zile întregi, că avem ce ne spune, dar n-a fost așa!

Nu știu bine în ce an l-am cunoscut. Eram la un simpozion, la Tr. Severin. Se ținea la Biblioteca Județeană, în sala mare. Deschiderea a fost făcută de prim-secretarul județului, Virgil Marcoșan. Acesta a venit însoțit de mai mulți baroni de partid. S-a așezat la masa de prezidiu. Sala era arhiplină. Pe lângă participanții la simpozion veniți din țară, autoritățile aduseseră acolo un număr mare de profesori din județ, în special cei de istorie și limba română. Masa de prezidiu era lângă biroul directorului, iar ușa de intrare în partea opusă. Vorbea Domnul Marcoșan, un om serios, aspru, milităros. În sală era liniște de mormânt. La un moment dat, undeva, în primele rânduri, a început să sune un ceas deșteptător. Sunetul lui se auzea în toată sala. Vorbitorul s-a oprit, neștiind ce se întâmplă. Deodată a țâșnit de pe scaun un tânăr cu o sacoșă în mână, s-a strecurat cocoșat până la intervalul dintre rânduri și a pornit-o într-o goană nebună spre fundul sălii, unde era ușa de intrare. A ieșit și dus a fost. Prim-secretarul și-a continuat discursul, ca și când nimic nu s-a întâmplat. Toți și-au dat seama că a fost un banal incident. Această primă parte a simpozionului a durat mai bine de două ore. Erau mulți oficiali și toți voiau să se facă auziți.

Când s-a dat o pauză de zece minute, am ieșit din sală. Am ajuns în fața clădirii și am pornit prin parcul de alături, fără țintă, așteptând să treacă timpul să mă întorc la simpozion. La un moment dat, aud pe cineva strigându-mă. De după un boschet, am văzut un cap  ridicându-se atent, temător, parcă ar fi fost un vânător, care își urmărește vânatul. ,,- Alo, alo, spune-mi și mie, te rog, ce ziseră de mine după ce plecai din sală?” Era Domnul Titu Dinuț. Așteptase cu teamă. L-am liniștit, spunându-i că toți ne-am dat seama că a fost un simplu incident. ,,- Domnule, ce porcărie! Am avut ceasul la reparație și azi-dimineață îl luai. Nu știui că e pus să sune! Mă făcui de râs! Mă cunoaște și pe mine lumea! Se putea interpreta, că am sabotat întrunirea!” Am mai discutat câteva minute, l-am liniștit. N-a mai vrut să revină în sală. Am rămas prieteni din momentul acela.

Ne întâlneam când și când și nu ne mai săturam de vorbă. Am venit de câteva ori dinspre Ilovăț. La intrarea în Șișești i-am dat telefon. A ieșit la poartă. M-a așteptat. N-am intrat, deși m-a invitat insistent.  Era o bucurie să stai de vorbă cu dânsul. Știa multe și vorbea frumos. Viața nu-l scutise de nenorociri. Îi murise unicul fiu, ofițer aviator, într-un accident aviatic; îi murise soția. Ani mulți a rămas singur. Venea nora săptămânal de la Severin și mai deretica prin casă, îi mai aducea cele necesare.

În mai 1983, Nichita Stănescu, împreună cu un număr imens de mehedințeni care aveau sau nu de-a face cu literatura, l-au vizitat pe Titu Dinuț acasă. ,,Domnule, am întins mese, parcă era la nuntă! Gata-gata să nu fac față, fiindcă numărul celor prezenți a fost cu mult peste așteptări!” îmi spunea dânsul mai târziu.

Titu Dinuț era un împătimit al scrisului. Era membru al Uniunii Scriitorilor. Dintre toți scriitorii mehedințeni, cred că scrierile sale vor reuși să străbată viitorul, fiindcă au în ele mult suflet, multă istorie locală, talent  de elită și o solidă știință de carte. Titu Dinuț a cules legendele și istoria nescrisă a oamenilor și locurilor sale natale, le-a redat cu măiestria artistului și le-a dăruit cu nemurire din prea plinul sufletului său. Cităm câteva dintre cărțile sale, fără a avea pretenția de a le fi menționat pe toate: Comandirul, Capcanele, Comoara lui Tudor, Fiul luminii, Lăcrimașii, Năpârci albastre, Poteca din pendul, Șișești, repere monografice, Urciorul din Șișești, Estacada, Castelanii, Viața sărind la gâtul întâmplării, Cronica școlii din Șișești, Baia de arlechinul, Coliba cu vampiri, Dalbul de pribeag, Anotimpuri morgane și Patimile lui Rembrandt și multe altele.

A primit premii de la Uniunea Scriitorilor, de la diferite foruri de cultură, a fost invitat la numeroase întruniri culturale, simpozioane, a colaborat la reviste culturale locale și naționale, precum: ,,Luceafărul”, ,,Orizont”, ,,Familia”, ,,Ramuri”, ,,Argeș”, ,,Datina”, ,,Lumină lină” (New York), ,,Autograf M.J.M.”, ,,Jurnalul Național” și multe altele.

S-a stins un om de valoare, un suflet mare, o conștiință de român, care a lăsat în urmă nu numai un maldăr de cărți, nu numai zeci de generații de copii, care au învățat de la dânsul frumusețile limbii române, dar și nenumărați prieteni și admiratori, un om care n-a precupețit nici bani, nici osteneală ca să-și facă datoria. Dumnezeu să te ierte, prieten drag!         

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Domnul Mema Irinel din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 500 lei; Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: 200 lei; Doamna Leonte Daniela din Buzău: 190 lei și Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Luni, 13 iulie, împreună cu epitropul parohiei, Domnul Vasile Dima,  ne-am deplasat la Azilul de bătrâni de la Cireșu și le-am dus o remorcă și o ,,Dacia”-combi cu haine  de toate felurile. Hainele au provenit din donațiile enoriașilor noștri. Mare bucurie am făcut celor 35 de bătrâni de acolo, dar și personalului. Mulțumim cordial celor ce au donat hainele respective. Dumnezeu să le răsplătească!

*

La începutul lunii august vom face o deplasare la Azilul de bătrâni de la Strehaia. Au nevoie de haine și lenjerie pentru cei 70 de internați. Avem deja un stoc important pregătit. Cu ce se mai adună, rezolvăm!  

*

Lucrări la biserică. În această perioadă am reușit să zugrăvim exteriorul bisericii de la Malovăț. Am folosit vopsea lavabilă siliconată,  de cea mai bună calitate, cu speranța că abia peste 5-6 ani va avea nevoie din nou de zugrăveli exterioare. Meșter a fost Domnul Popescu Iulian, fiu al satului Malovăț, împreună cu ortacii săi. Nimeni nu are obligația să plătească ceva pentru această lucrare. Dacă cineva vrea, totuși,  să doneze, este binevenit.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 565, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 6 iul. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 7 iul. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);  în ,,Observatorul”, Toronto-Canada, 6 iul. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com);

*

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs. Omiletică și Catehetică. Contribuții bibliografice(1874-2018)(218 pag.).

         Lucrarea adună în paginile ei materialele cu profil omiletic și catehetic, selectat din reviste precum: ,,Biserica Ortodoxă Română” (1874-2014), ,,Ortodoxia” (1949-2008), ,,Studii Teologice”(1927-2018) și ,,Mitropolia Olteniei”(1948-2008). Cele ca. 1.800 de materiale care privesc Omiletica și Catehetica au fost organizate pe reviste, pe teme și probleme. Sperăm să fie de folos utilizatorilor, fiindcă, de fapt, acesta este și scopul realizării și publicării lucrării de față. În același timp, lucrarea noastră devine un instrument de mare utilitate tuturor celor ce studiază disciplinele teologice.  Cercetarea continuă și, poate, cu voia Domnului, vom ajunge într-o zi să avem bibliografii complete pentru fiecare secțiune a studiului teologic. Oricum, truda noastră face un început. Sperăm să fie de folos. Am împărțit materialul pe revistele consultate, iar în cadrul fiecărei reviste am organizat materialul după programa analitică a învățământului teologic, pentru ca lucrarea noastră să devină cât mai utilă celor ce o vor folosi. La multe dintre materialele conspectate am adăugat și un scurt rezumat. Am realizat un indice de autori la sfârșitul cărții, astfel încât lucrarea noastră să devină un instrument cât mai practic.  Sperăm ca truda noastră să fie de bun augur tuturor celor ce se vor nevoi să studieze Omiletica și Catehetica. Le dorim succes! Dumnezeu să le ajute!

*

Excursii-pelerinaj. În ziua de joi, 2 Iulie, am efectuat o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș – Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc-Mănăstirea Lainici-Tg. Jiu-Malovăț-Bârda.

A fost o excursie foarte obositoare, dar minunată. Traseul splendid. Munții Apuseni păstrau în ei frumusețe naturală și istorie. Obiective care mai de care mai interesante și mai pline de semnificații. Am vizitat mănăstirile Izbuc, Lainici și altele. Remarcăm câteva aspecte:

În Transilvania întâlnim foarte puține mănăstiri vechi, de dinainte de 1918. Până atunci, Transilvania a fost sub stăpânire austro-maghiară. Stăpânii au interzis în mod sistematic românilor să-și construiască biserici și mănăstiri durabile, din piatră. Mai mult, împărăteasa Maria Tereza(1740-1780) a Austriei l-a trimis pe generalul Bucow să meargă din sat în sat, din cetate în cetate, din mănăstire în mănăstire și tot ce-i ortodox să dărâme. Asta în speranța că doar-doar îi va determina pe români să treacă la catolicism sau la protestantism. Oricum să nu mai rămână ortodocși. Cu mare greutate li s-a permis până la urmă să-și construiască biserici de lemn. Românii și-au construit și din lemn și astfel au ieșit la lumină capodoperele maramureșene inegalabile, pe care le admiră azi o lume întreagă.

  Am fost la Țebea, la gorunul de sub care Horea, Cloșca și Crișan au pornit răscoala de la 1784, sub care se află mormântul lui Avram Iancu. În cimitirul de la Țebea își au locul de veci mulți capi ai redeșteptării naționale românești din Transilvania. Când eram elev la seminar, am mai vizitat Țebea cu prilejul unei excursii organizate de școală. Lângă gorunul lui Horea era un copăcel mic, frumos îngrijit. Ni s-a spus atunci  că acel gorun fusese plantat de Nicolae Ceaușescu. Acum nu l-am mai văzut!

*

Anunțăm pe cei interesați că joi, 30 iulie, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda-Malovăț - Tr. Severin – Craiova - Drăgănești (Mănăstirea Pantocrator) - București(catedrala patriarhală, palatul parlamentului, orașul) - Mănăstirea Cernica - Mănăstirea Pasărea – București – Pitești - Mănăstirea Brâncoveni – Craiova - Tr. Severin - Bârda. Costul e de 150 lei/pers.

*

Anunțăm pe cei interesați că joi, 27 august, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Cladova - Negotin(două mănăstiri și orașul) – Vidin(biserica lui Matei Basarab, muzeul, cetatea, orașul)-mormântul Cuv. Teofana Basarab din munții din nordul Vidinului – Calafat - Maglavit (mănăstirea) - Vânju Mare - Tr. Severin – Malovăț - Bârda. Costul este (deocamdată!) de 100 lei/pers.

*

Anunțăm pe cei interesați că sâmbătă, 29 august, parohia noastră organizează o excursie-pelerinaj la Mănăstirea Schitul Topolnița, cu participare la slujba arhierească, ce se va desfășura acolo, cu prilejul hramului. Transportul va fi suportat de parohie.

     *

Zâmbete. ☺ ,,- Iubito, zodia ta, Fecioara, nu ți se potrivește deloc!” ,,- Lasă, iubitule, că și a ta, Taur, e doar numele de ea!” ☺ Majoritatea spuneți că găina bătrână face zeama bună. Întrebarea este: cocoșul bătrân la ce-i bun? ☺Un canibal merge la șeful tribului și îi spune: ,,-Șefule, am arsuri la stomac! Ce să fac?” ,,- Mănâncă și tu un pompier!” ☺,,-Ești atât de drăguță când ești supărată!” ,,-Continuă să mă enervezi și am să devin superbă!” ☺ ,,- Știți de ce au oltenii cămășile în pătrățele?” ,,- Ca să zică: ,,Mario, scarpină-mă la C7 !!!” ☺ ,,- De ce vorbesc oltenii cu perfectul simplu?” ,,- Fiindcă sunt simpli și perfecți!” ☺,,- De ce au oltenii steag în fața casei?” ,, -Fiindcă li se fâlfâie de ăia care spun bancuri despre ei!” ☺,,- De ce își iau oltenii două pietre când merg la culcare?” ,, -Cu una sting becul, iar cu cealaltă verifică dacă au închis fereastra”. ☺,,-De ce sunt oltenii muzicieni?” ,,- Pentru că dorm pe ,,sol” și vorbesc cu ,,fa”!

*

Botezuri. Nunți. În ziua de 4 Iulie am oficiat Taina Sf. Botez pentru Rolea Liviu-Marian, fiul Domnului Rolea Gheorghe și al Doamnei Rolea Maria din Bârda. Să le trăiască! Tot în ziua de 4 Iulie am oficiat  Taina Sf. Cununii pentru Domnul Rolea Gheorghe și Doamna Rolea Maria din Bârda. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În luna august avem următorul program de slujbe: 1 Aug. (Malovăț-Bârda); 2 Aug.(Bârda); 6 Aug.(Malovăț); 8 Aug.(Malovăț-Bârda); 9 Aug.(Malovăț); 12 Aug.(spovedit și grijit în Bârda, la biserică și în sat); 13 Aug.(spovedit și grijit adulții la Malovăț, la biserică și în sat); 14 Aug. (spovedit și grijit copiii în Malovăț); 15 Aug. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 16 Aug. (Bârda); 22 Aug.(Malovăț-Bârda); 23 Aug. (Malovăț); 29 Aug.(Schitul Topolnița); 30 Aug.(Bârda). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 564(1 –15 Iunie)

 Dragii mei enoriași!

Mihai Eminescu. Ziua de 15 iunie ne amintește de un moment important din biografia poetului național: plecarea în veșnicie.  În amintirea acestui moment i-am dedicat câteva rânduri. Sperăm că și ele vor contribui la readucerea lui în centrul atenției publice. Iată-le:   

Mihai Eminescu s-a născut la cumpăna veacului al nouăsprezecelea nu ca un accident, ca o întâmplare, ci ca o necesitate. Sute de ani înainte proroci știuți și neștiuți îl vestiseră, nu cu îndoiala speranței, ci cu tăria certitudinii. Atunci, în orice așezare românească, ori chiar în pulberea pământului, Eminescu trebuia să se nască. Întâmplător a fost numai faptul că s-a numit Eminescu, că s-a numit Mihai. Tot așa de bine putea să-l cheme Ion, Gheorghe, Nicolae, Manole…

El a fost binevestit dintru început din încleștarea tulburătoare a primului sărut dat de acel arhanghel al  sufletului românesc, pe care l-am numit doar simplu, Doină, munților, câmpiilor și apelor noastre.

Anonimi fără număr, ctitori ai acestei limbi, acei ce-au pus drept piatră de temelie cel dintâi cuvânt îl vor fi văzut pe El ca o stea polară călăuzitoare prin veacuri, sau, poate, de ce nu, ca un izbăvitor. Și dacă nu mai rămâne loc îndoielii că marea ștafetă a plecat de la acel ,,torna, torna, fratre, torna!” cu nimic n-ar fi păcătuit, dacă l-ar fi numit pe el frate, căci, așa cum avea s-o dovedească, a fost frate bun, dintru începuturi, pentru cei trecuți și pentru cei viitori.

Eminescu s-a înrădăcinat continuu, ca un mesaj mesianic, în sufletul și conștiința milioanelor de obidiți, care, trăitori pe aceste locuri, își clădeau o țară. Dar ei, mari în cuget și în fapte, înmulțindu-se ca frunza și ca iarba, haturile le-au devenit prea neîncăpătoare. Erau prea mândri însă ca să cerșească, ori ca să răpească vreo bucată de glie altora. Atunci au pornit spre ceruri, căci văzduhul era al lor, iar meșterii au zidit fără încetare, zi și noapte, măreață catedrală. Așa au vrut s-o facă dintru început, iar acolo sus, pe vârf de turlă, în loc de cruce sau de steag, să-i așeze leagăn lui Eminescu.

Năruirea acoperea izbânda strădaniilor, când ,,Hoarde negre, hoarde mari,/Când  de turci, când de tătari”, făceau ca să rămână  în urmă pământul presărat cu ,,scrum, tăciuni în loc de case,/Iar în loc de vite – oase”.

Atunci, călăuziți de stelele cerului, căutat-au oamenii duhurile pământului și ale pădurilor și, ca la un străvechi oracol, cerutu-le-au sfat.

Din genunea adâncurilor mării, din creierul munților, ori din înălțimile văzduhului, - nu știu -, s-a auzit un glas care a zis: ,,-Binecuvântată ești tu, seminție, între toate semințiile pământului și binecuvântarea nu se va lua de la tine! Prin fiii tăi, care se vor înmulți ca nisipul mării și ca stelele cerului, vei dăinui din veac în veac pe acest pământ al laptelui, al vinului, al mierii și al făgăduinței, iar numele tău nu va avea sfârșit. Căci fiecare sfârșit  va fi la tine un nou început  și astfel plămădi-vei coloana ce va străbate eternitatea!” ,,

,,- Spune-ne nouă când se va naște El?” au întrebat oamenii aceia și se gândeau la Eminescu.

,,- La plinirea vremii!” le-a răspuns glasul. ,,Și El se va naște ori va renaște din îngemănarea unui sfârșit cu un nou început, spre  a vă povesti trecutul și a vă arăta viitorul!”

Glasul a tăcut, iar oamenii s-au apucat de lucru mai dârzi și mai hotărâți. Din când în când venea câte un profet și le vorbea oamenilor despre Eminescu. Iar mărturiile lor se scriau pe cronici și letopiseți, pe pieile de bour, pe coajă de mesteacăn, sau, de multe ori, spre a nu fi ușor date uitării, pe piepturile oamenilor. Profeții au fost mulți, dar pulberea vremii a acoperit numele unora dintre ei. Citim ca-ntr-un pomelnic din vechi așezăminte: Basarab Voievod, Mircea Voievod, Ștefan Voievod, Coresi ierodiacon, Mihai Voievod, Antim Mitropolitul, Constantin Voievod, Varlaam Mitropolitul, Dosoftei Mitropolitul, Antim Mitropolitul, Gheorghe, Horea, Crișan, Tudor, Nicolae cu tot neamul lor.

Oamenii aceia, cu inimile pline de necazuri, au început să pregătească, în sărăcia lor, leagăn pentru împăratul împăraților, ce avea să se nască. Din zdrențele trupului lor i-au croit scutece și în bordeiul luminat de feștile pâlpâitoare i-au pregătit sălaș. Neamurile din jur știau și așteptau și ele să vadă minunea.

Și, iată, că marea zi sosi!

Eminescu putea să nu se nască din femeie, ci din fior de cântec, din suspin, din țărnă, din ape ori văzduh, din orice, fiindcă el, mai întâi de toate, era suflet; sufletul cel mai curat zămislit de veacuri din milioane de suflete. Se supunea însă legilor nescrise ale firii, pentru a le înțelege mai bine și, când zodia Capricornului încă mai umbrea pe lume, iată că pe pământul nostru  a văzut lumina zilei Eminescu.

Trupul lui fremăta de vârtutea oaselor ce ninseseră câmpurile, ochii ca noaptea scânteiau aidoma focurilor de pe înălțimi la ceasuri de primejdii, suflarea îi era ca viforul mistuitor de vrăjmași, iar glasul… devenea când urlet de durere pe câmpul de bătaie, când șoaptă de dragoste și dor.

Oamenii s-au adunat în jurul lui, iubindu-l ca pe un copil, ca pe un frate, ca pe un părinte al lor!

Eminescu le-a vorbit despre începuturile, luptele, durerile și bucuriile lor. Le-a povestit despre faptele lor de vitejie, despre truda muncii lor nedreptățite, despre dragostea și gândurile lor.

Frații îl ascultau vorbindu-le frumos despre lucruri pe care și ei le știau, dar, spuse de gura lui Eminescu, ele păreau altfel. Atunci a luat Eminescu un brăzdar de plug și a scris pe mantia pământului țării sale speranțele neamului. Și ele se întruchipau într-un tot unic, ca un fascicul de lumină. Acel ceva începea să capete contururi tot mai precise prin propria devenire. Un edificiu grandios, ce străpungea cerul cu măreția sa creștea văzând cu ochii și neamurile pământului priveau înmărmurite, neînțelegând minunea. Eminescu lucra de zor și ceea ce făcea el părea că seamănă cu ce făcuseră frații lui, deși, scriind cu inima slovele, un nou fior se-ntrezărea. Oamenii îl înțelegeau și-l iubeau, fiindcă el făcea tocmai ceea ce ar fi vrut ei să facă.

Oamenii așteptară cât așteptară, dar Eminescu lucra mai departe și atunci ei, ca unul singur, i se alăturară. Se urcară pe schele tot mai sus și lucrul creștea.

Târziu, când au băgat de seamă, Eminescu dispăruse. Deasupra zidirii lor scria însă cu litere de foc ce se zăreau până la capătul pământului: ,,ROMÂNIA!”

*

          Glas peste vreme.   Răposatul Mitropolit Bartolomeu Anania scria în ultima vreme, la cei aproape 90 de ani ai săi, următoarele: ,,Dragii mei, de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.  

            Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”, i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”.

*

             Despre Căsătorie(I). O predică excepțională despre căsătorie am găsit pe internet. Ea aparține unui părinte de la Muntele Athos, Arhimandritul Emilian Simonopetritul, și o redăm în câteva numere din ,,Scrisoare pastorală”, tocmai datorită învățăturilor pline de înțelepciune, pe care autorul le dă atât celor ce se căsătoresc, cât și celor căsătoriți. În această vreme în care instituția căsătoriei este atât de amenințată, asemenea învățături sunt precum alifia vindecătoare aplicată pe rană. Așadar, iat-o:

,,Nimeni nu va tăgădui că cea mai însemnată zi din viaţa unui om, după naştere şi botez, este cea a nunţii. De aceea, nu este surprinzător faptul că mişcările contemporane lumeşti şi instituţionale au ca scop anume nimicirea preacinstitei şi sfintei taine a Cununiei. Pentru mulţi, căsătoria este doar un prilej de plăceri şi distracţii. Viaţa, însă, este un lucru serios. E o luptă duhovnicească, un urcuş înspre un ţel – cerul. Punctul cel mai crucial şi mijlocul cel mai însemnat al acestui urcuş este căsătoria. Nimănui nu îi este îngăduit să se ferească de legătura căsătoriei, fie că va face o nuntă de taină (mistică), dăruindu-se pe sine lui Dumnezeu [în monahism], fie că va face o nuntă de sfinţire (sacramentală) cu un partener de viaţă.

Astăzi ne vom ocupa îndeosebi cu nunta de sfinţire. Vom vorbi despre cum poate contribui căsătoria la viaţa noastră duhovnicească, urmând tema cuvântului de dinainte. Ştim că nunta este un aşezământ rânduit de Dumnezeu. Este „cinstită” (Evr. 13:4). Este o „taină mare” (Efes. 5:32). Cel necăsătorit trece prin viaţă şi apoi o părăseşte; cel căsătorit, însă, trăieşte şi experiază pe deplin viaţa.

        Unii s-ar putea întreba ce cred oamenii de astăzi despre sfântul aşezământ al nunţii, această „taină mare”, binecuvântată de Biserică. Ei se căsătoresc ca şi cum ar fuziona două firme sau două conturi bancare. Doi oameni se unesc fără să aibă un ideal – două zerouri, s-ar putea zice, fiindcă oamenii fără idealuri, fără căutări, nu sânt nimic altceva decât un zero. „M-am căsătorit ca să-mi trăiesc viaţa!” îi auzi spunând pe unii, „nu ca să stau închis între patru pereţi!” zic alții. „M-am căsătorit ca să mă bucur de viaţă”, spun ei, şi apoi îşi lasă copiii – dacă au copii – în grija unei străine, ca să poată fugi la teatru, la film sau la vreo altă adunare lumească.

        Şi astfel, casele lor ajung nişte hoteluri în care se întorc seara sau, mai degrabă, noaptea, după ce s-au distrat şi le trebuie odihnă. Oameni ca aceştia sunt goi pe dinlăuntru şi simt un gol adevărat în casele lor. Nu găsesc acolo nici o mulţumire, aşa că se grăbesc să alerge încolo și-ncoace, în căutarea fericirii. Ei se căsătoresc fără să se cunoască, fără un simţ al răspunderii, pur şi simplu fiindcă vor să se căsătorească sau cred că trebuie să o facă pentru a fi nişte buni membri ai societăţii. Însă care sânt urmările? Le vedem în fiecare zi. Căsătoriile eşuate ne sânt cunoscute tuturor. O căsătorie lumească, aşa cum e înţeleasă astăzi, nu are decât o singură caracteristică – uciderea vieţii duhovniceşti a unei persoane.

        Trebuie să conştientizăm că dacă dăm greş în căsătorie, am dat greş mai mult sau mai puţin şi în viaţa duhovnicească. Dacă reuşim în căsătorie, am reuşit şi în viaţa duhovnicească. Reuşita sau eşecul, sporirea sau năruirea, încep în viaţa duhovnicească cu căsătoria. Pentru că este o problemă atât de serioasă, să trecem în revistă câteva condiţii necesare pentru o căsătorie fericită şi cu adevărat creştină.

Pentru a avea o căsătorie izbutită, e nevoie încă din copilărie de o educaţie potrivită. Aşa cum un copil trebuie să studieze, aşa cum învaţă el să gândească şi să se preocupe de părinţi sau de sănătatea sa, la fel trebuie şi să fie pregătit pentru o căsătorie izbutită. În veacul de acum, însă, nimeni nu mai este interesat să-şi pregătească copiii pentru această taină mare, o taină care va juca un rol crucial în viaţa lor. Părinţii nu sânt interesaţi de aşa ceva, în afară de zestre sau de ale probleme băneşti, care îi preocupă adânc. Copilul trebuie să înveţe încă din pruncie să iubească, să dăruiască, să sufere lipsuri, să asculte. Trebuie învăţat să simtă că curăţia sufletului şi a trupului său este o comoară de mare preţ, care trebuie păzită ca lumina ochilor. Firea copilului trebuie modelată corespunzător, pentru a ajunge un om cinstit, curajos, hotărât, deschis, vesel, iar nu o făptură care-şi plânge de milă şi se vaită de soarta sa, un lucru slab şi neputincios, fără putere de a gândi. Încă din pruncie, copilul trebuie învăţat să se preocupe de un subiect anume sau să se îndeletnicească cu ceva anume, pentru ca în viitor să-şi poată întreţine familia sau, în cazul unei fete, să ajute dacă e nevoie. O femeie trebuie să înveţe să fie gospodină, chiar dacă are studii superioare. Trebuie să înveţe să gătească, să coase, să brodeze. Dar, veţi spune: părinte dragă, toate astea sânt de la sine înţelese. Întrebaţi-i, însă, pe cei căsătoriţi, şi veţi vedea cât de multe femei gata să se căsătorească nu ştiu nimic despre gospodărit”(Continuare în numărul viitor).

*

Sfinții  Părinți despre Post(II). Continuăm să redăm alte afirmații ale Sfinților Părinți despre post: ,,Nici un folos nu are facerea de bine, care se trâmbițează și nici un câștig  postul care se dă în vileag, pentru că cele care se fac cu arătare nu-și întind rodul către veacul ce va să fie, ci se întorc spre lauda oamenilor... Bărbatul, când vede că femeia sa postește, nu bănuiește credincioșia căsătoriei. Nu încolțește gelozia în sufletul femeii, când vede că bărbatul ei îmbrățișează postul...  Este lămurit, că postul ar fi învățat pe toți nu numai înfrânarea la mâncări, ci și înfrânarea de la iubirea de argint și lăcomie, fuga și îndepărtarea desăvârșită de orice răutate…. Bunătatea și folosul postului nu-l fixa însă numai la oprirea de la mâncări. Adevăratul post este înstrăinarea de răutăți. ,,Dezleagă toată legătura nedreptății”(Isaia, LVIII, 6). ,,Iartă aproapelui supărarea, iartă-i greșelile. Nu postiți în judecăți și lupte”(Isaia, LVIII, 4). Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele. Te îndepărtezi de vin, dar nu te înfrânezi de la insulte. Aștepți seara ca să mănânci, dar îți cheltuiești ziua în judecată”; ,,Nu putem veghea, când pântecele este încărcat cu cele de la ospețe abundente, întrucât ne cuprinde somnul și astfel alungăm roadele vegherii și ne agonisim mare pagubă sufletului. Deci, străduiește-te să unești postul cu vegherea, ca să poată înflori toate virtuțile sufletului tău, ca trupul să-ți fie supus sufletului, așa cum slujbașul se supune stăpânului său… Postul moderat face bine sufletului și trupului”; ,,Când vrei să practici postul și când te înfrânezi de la hrană să-ți oprești și limba de la vorbe rele. Orice blasfemie să fugă departe de tine. Cuvinte deșarte să nu iasă din gura ta, fiindcă pentru orice cuvânt rău vom da seamă înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”(Sf. VASILE CEL MARE).

*

       Paradisul birocrației. Alergăm disperați de la un birou la altul, de la un ghișeu la altul, de la o instituție  la alta să ne rezolvăm o problemă. Hârtii, hârtii și iar hârtii, munți de dosare, fluvii de cerneală, timpi morți, care ne decupează bucăți masive din viață, nervi, înjurături, nemulțumiri. În loc să mai avem timp să citim o carte, să ne mai plimbăm în aer liber, să mai vedem un film sau, de ce nu, să ne mai odihnim pentru a scăpa de stres, trebuie să ne blindăm cu acte, cu documente, cu hârtii.

        Desigur, veți zice, toate sunt necesare, toate trebuie făcute, rezolvate. De acord, dar foarte ușor alunecăm în  ridicol și absurd, fiindcă așa sunt legile croite, regulile interne ale unor instituții. Trei  exemple în acest sens vă voi relata și, cu siguranță, dumneavoastră veți adăuga multe altele.

        S-a desființat ferma de la Bârda. În perimetrul ei înglobase în 1949, la înființare, și o parte din pământul bisericii de la Bârda. Am depus, cum era firesc, cerere de retrocedare a terenului bisericii. Doi ani m-am judecat. Am câștigat. Zece ani am fost dus cu vorba de primărie: ba că se apropie alegerile și nu vor să facă zarvă, ba că nu știu ce  și nu știu cum. După zece ani, hotărârea a expirat, nefiind aplicată. Am luat-o de la capăt. Proces cu primăria, cu comisia locală de fond funciar și cu comisia județeană de fond funciar. Eu eram singur, ei aveau juriști angajați. Și, totuși! Am câștigat iarăși, după încă doi ani! Au trecut apoi de atunci doi ani și jumătate și nu i s-a mai dat parohiei titlul de proprietate. Motivul? Nu mai calcă întru totul slogurile terenului bisericii cu ale vecinilor. Patruzeci de ani pământul acela a fost muncit de fermă. A cultivat acolo cereale, lucernă și pomi fructiferi. Utilajele agricole au lucrat terenul an de  an, ca un tot unitar, fără a ține seamă de fostele sloguri dintre terenurile foștilor proprietari. Au mai trecut treizeci de ani de la desființarea fermei și an de an binevoitorii au dat foc  plantației respective. Au ars pomi, au ars mărăcini, iarbă și ce-a mai fost. Dacă de pe terenul acela, înainte de 1989, se recoltau mere, care plecau la export pentru multe țări europene, de treizeci de ani pe acolo e pustiu, scrum, tăciuni și speranțe risipite. Nici statul n-a folosit ceva, nici la foștii proprietari nu a dat terenul, fiindcă... nu cad slogurile perfect!   

            Mama mea a murit în 2005. Dumnezeu s-o ierte! Prin 2015 am primit somație de la Casa de Asigurări de Sănătate, ca să plătesc câteva milioane bune. De fapt, somația era pe numele mamei. Nu plătise cota de asigurări de sănătate pentru perioada 2005-2010. Medicul de familie raportase lunar situația deceselor din circumscripție, dar cineva nu făcuse operațiile de rigoare în evidențele centrale. Bine, mi-am zis! O vom rezolva repede! Am luat certificatul de deces al mamei, am făcut copie după el și m-am dus să clarific situația: ,,- Vă mai trebuie o adeverință de la Administrația Financiară, din care să reiese că din 2005 n-a desfășurat  activități economice și de la medicul de familie că n-a beneficiat în această perioadă de asistență medicală!” Am simțit că ceva în creier mi se blochează. Parcă n-am mai avut nici aer suficient în momentul acela. Am reușit, totuși, să zic: ,, - Doamnă, mama a murit, conform certificatului de deces. Aveți cuvântul meu de onoare, că, după ce a murit, nu a desfășurat activități economice și nici n-a beneficiat de asistență medicală!” Replica a venit brusc: ,, - Eu vă înțeleg, dar astea sunt ordinele! Vă trebuie și actele astea, altfel facem executare silită!”  Am făcut demersurile necesare pe la Administrația Financiară, ca să scot hârtia cu pricina, am luat adeverință de la medicul de familie…, ca să dovedesc că… mortu-i mort!

            Altă situație de-a dreptul ridicolă se întâlnește des și mulți v-ați confruntat cu ea. Au existat și există și în parohia noastră oameni peste care s-au abătut nenorociri mari. Fie că au avut accidente grave, fie că au avut anumite boli, în urma cărora li s-au extirpat anumite organe ale corpului. Ei au primit, cu chiu cu vai, un ajutor social. Pentru ca să li se mențină acest ajutor bănesc, acești oameni sunt chemați periodic, mai bine-zis la câteva luni, în fața unei comisii medicale, ca să fie consultați și onorata comisie să vadă dacă acei oameni mai au sau nu handicapul pentru care au primit ajutorul. Nu este ușor să transporți un bolnav grav dintr-un sat îndepărtat, să-l ții la coadă ore în șir. Cunosc cazuri când astfel de oameni nu au unul sau ambele picioare. Le-au fost amputate. Și, totuși, ei sunt chemați ,,la verificare”. Nu cred că există cineva pe lume, care să fi văzut niște picioare tăiate cu ferestrăul crescând și redevenind iarăși cum au fost la vremea când omul era sănătos. Sunt oameni orbi din cauza unor boli incurabile. Și aceștia sunt chemați și alții la fel ca ei.

            Ni se pare absurd, dar este legislația noastră, formată din ,,pachete de legi”.

            Mă întreb, dacă azi un Noe ar mai putea să ducă la bun sfârșit un proiect ca cel din Vechiul Testament, adică să mai construiască o corabie,  cu care să salveze lumea de la pieire. Mă îndoiesc. Numai câte acte întrevăd eu că i-ar trebui, iar în final ar constata că, de fapt, nu are voie s-o construiască. Gândiți-vă numai de cât spațiu are nevoie o găină, conform normelor europene, dar să îngrămădești atâtea animale într-o biată corăbioară?! Autorizații, adeverințe, avize, aprobări etc., etc. Ar trebui să aibă autorizație de mediu, autorizație antiincendiu, de la protecția animalelor, de la electrica, de la protecția civilă, de la silvic, de la primărie certificat de urbanism, de la asigurări sociale pentru angajarea lucrătorilor și plata impozitelor cuvenite, de la o școală de specialitate că a absolvit studii de constructor de corăbii, de la protecția muncii, de la…., de la…., dar de unde nu? Până la urmă, ori puhoaiele ne-ar înghiți pe toți și n-ar mai rămâne urmă de pământean, ori Dumnezeu ar renunța la proiectul Lui de a mai distruge cea mai mare parte din lume. La urma-urmei, cine I-ar da aprobare să facă acest lucru?!  De ce s-o mai distrugă El, când o putem distruge noi singuri! Cu acte în regulă!

*

      Un lung tren ne pare viața! O poezie cu acest titlu a scris poetul Traian Dorz. E răscolitoare de gânduri și trăiri. Iat-o:

 ,,Un lung tren ne pare viaţa.

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am suit şi când.

 

Fericirile sunt halte,

Unde stăm cât un minut,

Până bine ne dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut.

 

Iar durerile sunt staţii

Lungi, de nu se mai sfârşesc

Şi în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc

 

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungem mai degrabă

La vreo ţintă ce-o dorim.

 

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe şi dureri,

Noi trăim hrăniţi de visuri

Şi-nsetaţi după plăceri.

 

Mulţi copii voioşi se urcă.

Câţi în drum n-am întâlnit,

Iar câte un bătrân coboară,

Trist şi frânt, sau istovit.

 

Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm şi noi.

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

 

Dar pe când, privind în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarne VEŞNICIEI:

Am trăit şi n-am ştiut.”

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Doamna Elisabeta Leferenz din Nürnberg: 258 lei; Domnul Zaharia Drăghici-Liviu din Cujmir(MH): 100 lei.

Dumnezeu să le răsplătească!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel:  ,,Scrisoare pastorală” – 563, în ,,Observatorul”, Toronto-Canada, 6 iun. 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 7 iun. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 8 iun. 2026,       ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 8 iun. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro);

*

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., Scrisoare pastorală, vol. XIV, 582 pag. Cuprinde ,,scrisorile pastorale”, pe care vi le-am trimis Dvs. în ultima vreme, având numerele 521-560.  Am considerat că în felul acesta se păstrează mai bine și pot fi de folos nu numai celor prezenți, ci și celor viitori.  

         ,,Scrisoarea pastorală” a fost un amvon, a fost o tribună, a fost un prieten, a fost o punte de legătură între preot și credincioșii săi, între preot și cititorii săi. A fost altceva decât predica propriu-zisă. A fost una din cele mai sărace publicații din ultimii ani, dar a înglobat în paginile sale mult material, care se poate constitui ca o cronică a vremurilor noastre și a celor trecute. Alte surate sunt bogate, mari, frumoase, cu multe poze frumos realizate. A noastră e simplă și se adresează în primul rând oamenilor simpli, credincioșilor noștri din parohie, țăranilor noștri. În paginile ei și-au găsit de multe ori loc necazurile și bucuriile enoriașilor noștri, ale românilor în general. De multe ori ne-am asumat riscuri, am trezit dușmănii puternice, tocmai pentru că am spus lucrurilor pe nume și adevărul a deranjat pe mulți.

*

Excursii-pelerinaj. În ziua de vineri, 5 iunie, parohia noastră a organizat o excursie- pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Firma cu care organizăm în mod obișnuit excursii-pelerinaje ne-a pus la dispoziție un autocar în mod gratuit. Participanții au asistat la slujba oficiată de patru ierarhi. După slujbă, toți participanții(cca. 1.000 persoane) au servit masa oferită de Episcopia Severinului și Strehaei.

*

Anunțăm pe cei interesați, că excursia de la Izbuc va avea loc joi, 2 Iulie. Ea va respecta traseul anunțat: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș – Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc. Vom reveni cu amănunte privind obiectivele ce vor  fi vizitate pe traseu. Costul: 150 lei/persoană.

*

Zâmbete. ☺La spovedanie: ,,-Părinte, am înșelat, am mințit, am furat!” ,,-– Din ce partid faci parte, fiule?”   ☺,,- Poți să-mi dai niște bani?” ,,- Pentru ce?” ,,- Așa, ca amintire!” ☺ ,,- Cum se numește puiul unui râs?” ,,- Zâmbet!”  ☺ Nu știu ce are lumea împotriva guvernului! Doar n-a făcut nimic! ☺ Această criză a venit ca să-ți demonstreze că erai fericit și nu știai! ☺ Somnul adânc ajută la prevenirea îmbătrânirii, mai ales dacă dormi la volan! ☺ Când profesorii nu lasă repetenți, suferă toată țara! ☺Până nu conduci tu singur mașina, n-o să înveți niciodată să înjuri corect!

⁕

Cununii. În ziua de 7 Iunie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Bazavan Gheorghe din Malovăț și Domnișoara Răulescu Elena din Jidoștița. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În luna iulie avem următorul program de slujbe: 4 Iul. (Malovăț-Bârda); 5 Iul.(Bârda); 11 Iul.(Malovăț-Bârda); 12 Iul.(Malovăț); 18 Iul. (Malovăț-Bârda); 19 Iul. (Bârda); 20 Iul.(Malovăț); 25 Iul. (Malovăț-Bârda); 26 Iul.(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 563(16 –31 Mai)

 Dragii mei enoriași!

        Duhul Libertății. De câtva timp asistăm uimiți la zvârcolirile dureroase și sângeroase ce se derulează în Africa și în Asia. Popoare după popoare, în general de religie musulmană, se opintesc din răsputeri să răstoarne jugurile grele ale unor dictaturi, care păreau instaurate acolo pentru o veșnicie. Până mai ieri abia dacă auzise omul de rând de anumite țări, azi află câte ceva de la fiecare buletin de știri difuzat de televiziune sau radio. Aflăm, de exemplu de milioane de oameni care ies în stradă și, cu un curaj extraordinar, înfruntă moartea și suferința, gloanțele, grenadele, tunurile de apă, loviturile și mijloacele de tortură ale poliției, ale puterii. Vedem tablouri de zei ai zilei arse ori călcate în picioare, însemne ale puterii dictatoriale distruse în mod ostentativ, pancarte în care populația cere sfârșitul  unei epoci de dictatură și teroare și instaurarea unei epoci noi, de libertate și progres. Aflăm, de asemenea, de la fiecare buletin de știri de un număr tot mai mare de morți și de răniți. Este aproape de necrezut ca acele popoare să se ridice cu atâta îndârjire la luptă pe viață și pe moarte pentru câștigarea libertății și schimbarea regimurilor politice în propriile lor țări. O populație foarte săracă, adusă în pragul deznădejdii, caută soluții cu prețul vieții.

            Privind ce se întâmplă în unele țări nu prea depărtate, gândul ne duce cu ușurință la anul 1989, la acel decembrie sângeros și luminos din propria noastră istorie. Desigur, că fiecare popor își are revendicările lui proprii, specifice, dar toate au idealuri comune: răsturnarea regimurilor dictatoriale, instaurarea unor state de drept, în care legea adevărată să troneze, ci nu legea bunului plac, crearea unui climat de pace, de libertate, de prosperitate, descătușarea gândului și a cuvântului. Asemenea idealuri au avut românii în 1989, asemenea idealuri au făcut să se prăbușească imperiul sovietic, regimurile totalitare din statele comuniste europene. Parcă o scânteie a declanșat o explozie în lanț, care n-a mai putut fi oprită de nimeni și de nimic. Duhul Libertății bântuia atunci în Europa, astăzi în Europa, în Africa și în Asia. Poate este același duh, care  a inflamat spiritele în Europa în urmă cu câteva decenii. Acestea înseamnă mult pentru viața unui om, dar nu înseamnă mare lucru în istorie, în viața unor popoare.

            Privind cele ce se întâmplă în lume de câteva decenii încoace, gândul mă duce cu mai bine de două sute de ani în urmă. La 1789 izbucnea Revoluția Franceză la Paris. Ea răsturna un regim, o orânduire, o lume învechită și punea bazele unui nou mod de gândire și de simțire. Scânteia declanșată de poporul francez a bântuit multă vreme prin Europa, ridicând popoarele la luptă unul câte unul, fie sub formă de revoluții, fie sub formă de răscoale. Însăși Revoluția de la 1848 din țările europene nu este decât fiica Revoluției franceze. Ce-i drept, la vremea aceea valurile se propagau cu greutate, de-a lungul multor decenii, fiindcă mijloacele de propagare a informației era incomparabil mai greoaie față de cele de azi. Atunci era vremea când informația se propaga prin poștalionul cu cai, azi se propagă cu iuțeala gândului prin radio, televiziune, telefonie, internet. Și atunci tinerii din țările sud-est europene studiau în Apus și acolo s-au intoxicat de ideile noi, reformatoare ale vremii; și azi tinerii musulmani au împânzit Europa, America, la studii sau la muncă, au văzut și au înțeles că se poate trăi și altfel decât robind orbește pe domeniul feudal. Astăzi se ridică la luptă cu un entuziasm greu de descris și de înțeles. Tinerii noștri strigau în decembrie 1989, sub ploaia de gloanțe: ,,Vom muri și vom fi liberi!” Astăzi tinerii din unele țări mai de departe sau mai de aproape și, alături de ei populația disperată de foamete și teroare a țărilor lor, strigă la fel.

            Revoluțiile sunt fenomene istorice extraordinare, asemănătoare unor avalanșe din munți, care mătură în calea lor totul, nivelând terenul pentru a răsări o lume nouă, mai plină de speranțe, mai liberă, mai fericită, mai descătușată. Revoluțiile se nasc greu, după o perioadă îndelungată de gestație, se hrănesc cu mult sânge și cu multe vieți, dar marchează răscruci în istorie, în viața popoarelor. Revoluțiile sunt adevărate operații chirurgicale, pe care istoria le face pe trupurile popoarelor, pentru a elimina cangrenele și a reda speranța de viață acelor națiuni.

*

Fericiți cei ce nu fac nimic! Este o concluzie la care am ajuns după Revoluție, cunoscând mai bine realitățile  sociale, economice și, cât de cât, politice. Câteva exemple și situații pot susține cu prisosință această afirmație.

Au fost puși pe  liber sau, altfel spus, au fost dați afară din servicii milioane de muncitori, funcționari și militari. Cei mai mulți erau oameni tineri, cu experiență și competență în domeniul lor de activitate. Li s-au dat acele ,,salarii compensatorii”, pentru a se retrage din producție și a se duce acasă, ca să nu mai facă nimic. Am pierdut astfel un tezaur uman inestimabil. Meseriași cu  înaltă pregătire profesională au început să împingă vântul pe stradă, să încerce să deschidă câte o mică afacere, să se reprofileze, să-și caute locul peste mări și țări, pur și simplu, să existe și să aibă iluzia că nu ruginesc. Rezultatele se văd azi, după mai bine de treizeci de ani. Mâna de lucru calificată este greu de găsit. Meseriașii adevărați sunt pe cale de dispariție, ca să nu-i numesc adevărate ,,monumente istorico-umane”. Cârpaci și meseriași de trei parale, care se pricep la toate și la nimic, întâlnești pe toate drumurile.  Unul dintre ei îmi spunea: ,,-Știu să fac orice în lume, doar grijanie nu știu să fac!”  Ca să vezi! Bine că mai avea atâta brumă de bună – cuviință! Când i-am văzut niște lucrări, puțin a lipsit să nu o iau la fugă.

Au fost distruse nenumărate unități de producție, respectiv combinate, uzine, fabrici, abatoare, sere, mine, sonde, rafinării, bănci și multe altele. S-a justificat că s-a schimbat modul de producție, de la cel centralizat-comunist la cel capitalist, la economia de piață. Unități de valoare europeană au fost vândute pe nimic unor oameni puși pe căpătuială, care s-au opintit din greu să le distrugă și să le ducă la fier vechi. Nouă nu ne mai trebuiau. Noi nu mai aveam nevoie de nimic! Azi cumpărăm totul de la străini. Până și capse de prins foi de hârtie luăm din Germania, iar agrafe folosite în același scop din Taiwan. Noi nu mai putem să facem nici atâta lucru! Cândva produceam de la ace cu gămălie până la avioane, azi nu mai facem nimic, cumpărăm totul!

Au fost distruse fermele de stat și ceapeurile și lumea a răsuflat ușurată. S-a împărțit pământul, dar repede ne-am dat seamă că agricultura este foarte păguboasă, că între agricultură și contabilitate trebuie clădit un zid cât fostul zid al Berlinului, ca să nu se vadă între ele și să se ia la bătaie. Această convingere s-au grăbit să ne-o inoculeze și frații noștri de la cârma țării și prietenii din afară. Subvenționarea masivă a agriculturii în alte țări a permis străinilor  să aducă produse agricole și preparate diverse la prețuri foarte mici și astfel au pus pe butuci pe orice întreprinzător român. Astăzi mâncăm castraveți din Vietnam, mere din Italia, struguri din Africa de Sud, roșii din Turcia, fasole din Egipt și lista ar putea continua. Vedem bine că nu sunt bune, că au doar aspect, dar nu au gust, nu au miros, nu au ceea ce aveau fructele și legumele noastre, carnea păsărilor, porcilor și celorlalte animale ale noastre. De ani de zile, când se apropie Crăciunul, la noi apare și pesta porcină. De ani de zile porcii noștri nu mai au voie în târg. De la alții ne vin cantități imense de carne. Aceea e bună! Astăzi se dau subvenții și la noi pentru agricultură. Culmea, că cel care nu face nimic este subvenționat de câteva ori mai mult decât cel ce muncește pe aceeași unitate de teren. Vreau să spun că cel care nu lucrează terenul, ci declară că l-a lăsat pentru ,,pășune” primește de câteva ori mai mulți bani față de cel care ară, discuiește, cumpără sămânță, seamănă, pune îngrășăminte, întreține cultura, recoltează. Altfel spus, fericiți sunt cei ce nu fac nimic!

Au apărut ca ciupercile după ploaie niște jocuri piramidale de tip ,,Caritas” ori ,,FNI”, care au stors bruma de economii a multora dintre români, ori i-au lăsat fără case pe alții. Ne amintim deviza organizatorilor acelor megaexcrocherii, deviză care trona pe pancarte uriașe prin orașe: ,,Dormiți liniștiți! Avem noi grijă de banii voștri!” Și au avut!

Sutele de taxe și impozite, birocrația și abuzurile unor organe de inspecție și control au descurajat  micii și marii întreprinzători, aducându-i în pragul falimentului. Mai fericit ești dacă stai în banca ta și te mulțumești ,,cu ce este”, decât să te chinui să pui pe picioare o afacere, indiferent de domeniu.

Am alungat din posturi de conducere, din posturi cheie, oameni competenți și am cultivat tot într-o veselie nepotismul, favoritismul, incompetența. Legea bunului – plac a fost principalul criteriu de selecție al oricărui șef de instituție. A fost suficient să intri într-o gașcă de interese, ca să fii propulsat, promovat; ai încercat să te ridici pe brânci, pe forțe proprii, prin muncă cinstită, ai fost marginalizat, sfidat,  eliminat din viața publică. Te crucești când vezi oameni care abia știu să citească în funcții centrale, dispunând de viața și destinele a mii de oameni, cărora le-a cântat cioara. Ne mirăm acum și ne dăm cu pumnii în cap, când auzim de datoriile uriașe ale țării, datorii pe care nici nepoții noștri nu vor fi în stare să le plătească, de greutățile asemănătoare cu cele din vreme de război prin care trece țara,  de lipsurile și neajunsurile de zi cu zi, de teama zilei de mâine, de buimăceala copiilor noștri, de lipsa de orizont și de viitorul tot mai neclar al fiecăruia în parte și al tuturor laolaltă.

S-a stins entuziasmul post-revoluționar, când societatea românească era în stare să mute și Carpații de la locul lor. Unii s-au apucat de afaceri murdare, de trafic de droguri, de țigări și carne vie, de mituit și de corupt pe oricine și pentru orice. Și le-a mers! Palatele și mașinile, conturile și funcțiile învârtiților zilei i-au făcut pe mulți să intre într-o stare de apatie, de indiferență, convinși fiind că cei mai fericiți sunt cei ce nu fac nimic! Păi, nu?

*

Negocierea. Nu știu exact ce vârstă aveam. Oricum, nu eram la școală. Atunci am avut ocazia să fac prima mea negociere cu cineva.  Am făcut-o cu mama. De prânz am fost cu dânsa cu vitele pe la Bucium. Tăticu era la cosit pe undeva pe la fermă. La vremea cuvenită am venit cu vitele acasă. Pe drum am găsit un cerc și niște bucăți de fier. Mare bucurie! Aveam cu ce să mă joc, mai ales că jucării propriu-zise nu aveam. Mămica a muls vaca, pe Stela, o vacă albă, bună de lapte, pe care i-o dăduseră părinții de zestre. A făcut apoi mâncare. Între timp, eu mă retrăsesem între polată și cuptor, la rădăcina unui iagud și acolo construiam câte toate din fiarele pe care le adunasem acolo ca o comoară de mare preț.  Eram atât de absorbit de jocul meu, că puteam foarte bine să stau până seara nemâncat. Când totul a fost gata, mămica mi-a spus: ,,-Gelule, hai la masă, că-i gata!” ,,- Vin acu!” i-am răspuns  eu, continuându-mi jocul. Mama se grăbea. Trebuia să mă culce pe mine și apoi să ducă mâncare lui tăticu la cosit. Între ei relațiile erau tensionate. Bunicul de pe tată avea grijă să alimenteze această stare conflictuală. De câte ori avea prilejul, îi spunea lui tăticu: ,,- Vezi, mă, nenorocitule? Dacă ai fi luat-o pe aia, care ți-am spus eu, acu ai fi boier! O luași pe sărăntoaca asta! Acu muncește, fire-al dracului, până oi da cu capul sub tine!”  Trei ani cât fusese tăticu în armată, mămica șezuse cu socrii. O trimiteau noaptea cu vitele în Bremăna, o băteau și de multe ori o alungau, să se ducă la tată-său la Colibași, ,,-Că nu ești tu de nasul copilului meu!” O scoteau pe poartă cu bocceaua de haine și cu Stela de funie și o ocărau, ori o zburătureau cu pietre. Doar când Lilica lui Titu Bobaru, vecina, își lua inima în dinți și striga în gura mare ,,- Lăsați, mă, femeia în pace, fireți ai dracului de nenorociți!”  atunci se calmau, de teamă să nu audă satul. 

            Cu cât mă striga de mai multe ori, cu atât răbdarea mamei ajungea la limită. Eu continuam să mondănesc acolo sub iagud la ,,jucăriile” mele. Parcă niciodată nu fusesem mai absorbit ca atunci de preocuparea mea. La un moment dat, mama s-a slobozit spre mine. Nu mă bătuseră niciodată, dar le știam de frică. Parcă un arc m-a propulsat, căci am țâșnit dintre fierotenii și pe-aici ți-e drumul. Am reușit să ies pe poartă. Mama după mine! Am coborât pe uliță. Eram desculț și bolocrac, adică numai într-o cămășuță lungă, fără pantaloni. Mi se vedeau doar picioarele cum aleargă. Nu-mi mai era teamă de mărăcini, de cioburi de sticlă. Tot credeam că doar mă sperie așa, puțin. Mama însă era prea supărată. Am luat-o pe Portiță, o altă uliță ce dădea în Vârtoape. Mama  după mine. Era înaltă și mare în pas, dar nici picioarele mele nu se lăsau mai prejos. Scăpărau, nu alta! Atâta cât ieșeau de sub cămașă, păreau o rotiță, care se învârtea la turație maximă. Am trecut pe Vârtoape ca glonțul și am ajuns la Nuci. Aici era un șanț în locul Licurei. Azi e ogaș. Acolo am găsit prilejul să-i arăt ce știu. Săream dintr-o parte în alta ca un ied, o ,,fentam”, cum văzusem că făceau copiii mai mari, când se jucau ,,de-a prinselea” pe drum. Mama obosise, transpirase. Din când în când îmi spunea cu glas rugător: ,,- Gelule, stai numai un pic, să-ți dau o palmă, să mă răcoresc! Nu-ți dau mai mult!”  O palmă nu ar fi fost cine știe ce, dar dacă puteam să mă feresc, de ce să nu vrea face-o! Cu cât încercările de a mă prinde dădeau greș și oboseala își spunea cuvântul, mama se ruga de mine tot mai insistent.

          La un moment dat a izbucnit în plâns, parcă toate necazurile ei se revărsau atunci peste marginile paharului. ,,-Gelule, te rog frumos, stai să-ți dau o palmă, că simt că plesnesc de supărare. Hai, că mâine mă duc la oraș și ți-aduc bomboane!” He - hee! Mărise prețul! Și, totuși, bomboane-bomboane, dar să te lași să-ți dea o palmă, nu era așa simplu. Nu, nu puteam accepta.

          La un moment dat, mama a renunțat să mă mai fugărească, s-a întors și a plecat plângând spre casă. Îmi părea rău că o făcusem să plângă. O iubeam mult și n-aș fi vrut să se ajungă acolo. Nu puteam înțelege nici eu de ce n-o ascultasem, de ce fugisem atâta. Am luat-o pe potecă după dânsa, m-am apropiat ușor-ușor, fără să mă simtă. Am ajuns-o și am luat-o de mână. Plângea și dânsa, plângeam și eu. Nimeni nu putea să spună cine este învingătorul și cine este învinsul. M-a luat în brațe și m-a sărutat. Mi-a șters lacrimile și mi-a spus: ,,-Hai, nu mai plânge! Când mă vezi supărată, nu mai mă necăji și tu, că sunt eu destul de otrăvită! Hai să-ți dau mâncare, că-i târziu! Mă așteaptă și amărâtul ăla, n-o mai putea să tragă cu coasa!”

            Așa s-a terminat prima mea negociere!

*

 Sfinții  Părinți despre Post(I).  ,,Toți câți sunteți școlari ai filosofiei, iubitori de cele înalte și ucenici ai cuvântului, iubiți timpul ce ne stă în față, primiți cu bucurie Sfântul Post de patruzeci de zile ca pe un dascăl al castității, mamă a virtuții, îngrijitor al fiilor lui Dumnezeu, pedagog al celor fără rânduială în viață, ca pe o liniștire a sufletului, ca pe un echilibru al vieții și ca pe o pace bine încheiată și netulburată... Postul este tovarășul sfinților, postul este începutul oricărei fapte bune. După cum meșterii nu pot fără unelte să-și împlinească meseria lor, tot așa și sfinții, chiar dacă sunt ajutați de haruri duhovnicești, nu pot fără post să săvârșească minuni și semne”(ASTERIE AL AMASIEI); ,,Postul caută să fie măsurat, ca nu cumva, fiind prea excesiv, să-ți slăbească prea mult organismul și pe urmă, pentru a-l antrena, să fii nevoit a alerga la carne, care este izvorul poftelor. O hrană potrivită folosește și trupului și sufletului”; ,,Postul ține-l cât îți îngăduie puterile, să fie însă curat, smerit și fără superstiții”(Fericitul  IERONIM); ,,Înainte de a posti, trebuie să rupeți trufia și să practicați virtutea, mila, blândețea, iubirea aproapelui”; ,,Cel care unește postul cu rugăciunea dispune de două aripi mai repezi ca vântul, așa că, diavolii văd în el un adversar de temut. Nu este putere comparabilă cu aceea a omului care se roagă, așa cum dorește Dumnezeu”; ,,Dacă nu pot nădăjdui nici o recompensă pentru că au practicat abținerea și postul, ei nu au a se teme de pedeapsă”; ,,Vreau să vă atrag luarea aminte asupra a trei porunci, ca să le păziți în timpul postului: 1. Să nu vorbiți de rău pe nimeni, 2. Să nu aveți nici un dușman, 3. Să lepădați din gura voastră răul obicei de a jura”; ,,Postul nu stă în a ne lipsi de mâncare, ci de a fugi de păcate. Așa că cei ce înțeleg prin post numai lipsa de mâncare, îl ponegresc foarte. Postești? Atunci dovedește-mi prin fapte! Ce fel de fapte mă întrebi. Dacă vezi un sărac, ai milă de el; dacă vezi un dușman, împacă-te cu el; dacă vezi un prieten lăudat, nu-l pismui; dacă vezi o femeie frumoasă, ocolește-o. Să nu postească numai gura, ci și ochiul, și auzul, și mâna, să postească toate mădularele trupului nostru. Să postească mâinile, rămânând neprihănire de jaf și hrăpire; să postească picioarele,  împiedecându-și pașii spre priveliști neîngăduite; să postească ochii, învățându-se să nu se repeadă niciodată la priveliști frumoase, nici privind cu luare aminte la mândrețile lumii acesteia. Căci privirea e hrana ochilor, dacă e nelegiuită și oprită strică postului și clatină toată mântuirea sufletului, dacă însă e legiuită și îngăduită, împodobește postul. Căci ar fi un lucru foarte nesăbuit , ca, în timpul mâncării, să te ferești din pricina postului, chiar de hrana îngăduită, iar când te slujești de ochi, să atingi chiar lucruri oprite. Nu mănânci carne? Atunci să nu sorbi nici desfrâul cu ochii. Să postească și urechea, iar postul urechii înseamnă să nu asculți ponegririle și bârfirile. Să nu asculți cuvântul deșert, se zice. Să postească și gura, ferindu-se de cuvinte rușinoase și de ocări. Căci, ce folos ar fi să postim de păsări  și  pește și să mușcăm și să mâncăm pe frații noștri? Cel ce bârfește mănâncă carne frățească, mușcă trupul aproapelui”; ,,Postul este o silire a firii, lepădarea de pofte, stingerea aprinderii trupești, nimicirea gândurilor celor viclene, scăparea de amintirile spurcate, curăția rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minții, ușa smereniei, oprirea de vorbire multă, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii, dezlegare de păcate, ușa raiului…”(Sf. IOAN GURĂ DE AUR). 

*

        Rugă pentru cai! Mulți dintre Dumneavoastră aveți cai. Îi creșteți și-i îngrijiți nu numai pentru a vă fi animale de povară și unelte de muncă, ci și pentru că îi iubiți. Ca și câinele, calul este  un prieten adevărat și sincer al omului dintotdeauna. Am găsit pe internet o poezie foarte frumoasă a poetului Simion Popescu dedicată calului. Iat-o:

,,Doamne, dacă-mi eşti  prieten,

Cum te lauzi la toţi sfinţii,

Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,

Nu-mi mai otrăvi ursita,

Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-Ți tocul în cerneală

Şi-nainte de culcare

 

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul!”

*

Învață de la toate! Redăm o poezie cu acest titlu. Unii zic că este creația poetului Rudyard Kipling, alții că este a lui Traian Dorz. Indiferent cine e autorul, poezia este superbă! Iat-o:

 Învaţă de la ape să ai statornic drum,

învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,

 învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,

învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.

 

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,

învaţă de la piatră cât trebuie să spui,

învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,

cum trebuie prin lume de liniştit să treci!

 

Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori

cum treci frumos prin viaţă,

cum poţi frumos să mori.

 Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,

învaţă de la nufăr să fii mereu curat,

învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,

învaţă de la ape să nu dai înapoi!

 

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,

învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea,

învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti,

învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti!

 

Învaţă de la greier, când singur eşti să cânţi,

învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,

învaţă de la vultur când umerii ţi-s grei,

şi du-te la furnică să vezi povara ei!

 

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea

şi mielul să te-nveţe să ai blândeţea sa,

învaţă de la păsări să fii mereu în zbor,

învaţă de la toate că totu-i trecător!

 

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci

să-nveţi din tot ce piere,

cum să trăieşti în veci!

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Domnul Olteanu Paul-Iulian din București, fiu al satului Bârda: 2.000 lei; Doamna Fulga Silvia din Timișoara, fiică a satului Bârda: 600 lei; Domnul Dinu Gheorghe-Lucian din Piatra-Neamț: 400 lei; Domnul Vișan Alexandru din Tr. Severin: 300 lei; Doamna Sfetcu Florentina-Glicheria din București, fiică a satului Bârda, Domnul Jurj Cătălin-Alin din Cugir(AB) și Domnul Sârbu Marian din Tr. Severin: câte 200 lei; Doamna Radu Ramona din Bucovăț(TM): 100 lei;  Doamna Rolea Violeta din București, fiică a satului Bârda: 50 lei.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Luni, 25 mai, am dus la Azilul de bătrâni de la Cujmir 30 cearșafuri de pat, 30 perne și 30 fețe de pernă. Mai au nevoie de 15 icoane. Vom rezolva și această problemă.

*

În luna mai am donat pâine participanților la slujbe astfel: 3 Mai(Malovăț): 135 pâini; 10 Mai(Bârda): 117 pâini; 17 Mai(Malovăț): 167 pâini; 21 Mai(Malovăț): 200 pâini; 24 Mai (Bârda): 140 pâini; 31 Mai(Malovăț): 200 pâini. Așadar, în luna mai s-au donat 959 pâini. Totodată, s-a vândut pâine, la prețul de achiziție de  1,40 lei/buc., astfel:  3 Mai(Malovăț): 265 pâini; 10 Mai(Bârda): 583 pâini; 17 Mai(Malovăț): 333 pâini; 24 Mai (Bârda): 460 pâini; 31 Mai(Malovăț): 300 pâini. Așadar, în luna mai s-au vândut 1.941 pâini.

*

Plăți. În luna mai s-au efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 4.060 lei brutăriei pentru cele 2.900 pâini donate și vândute în luna mai; 1.922 lei tipografiei pentru cărți; 1.723 lei pentru cearșafurile, pernele și fețele de pernă donate Azilului de la Cujmir; 392 lei impozit; 363 lei poștei pentru colete; 173 lei pentru curentul electric consumat; 140 lei pentru toner; 121 lei internetul și altele mai mici.

*

Publicații. În luna mai, preotul Dvs.  a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Puterea rugăciunii, în ,,Națiunea”, București, 17 mai 2026, ediție și on-line(https:// ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); ,,Scrisoare pastorală” – 562, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 23 mai 2026, ediție și o-line (https://moaraluigelu.blogspot.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 25 mai, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Observatorul”, Toronto, 25 mai 2026, ediție și on-line(https://www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 25 mai 2026, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Nu mă rog numai pentru unul, ci mă rog pentru toți conducătorii țării..., în ,,Națiunea”, București, 28 mai 2026, ediție și on-line (https://  ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate); 

*

         Excursii-pelerinaj. În ziua de vineri, 5 iunie, parohia noastră organizează o excursie- pelerinaj la Mănăstirea Godeanu. Parohia suportă costul transportului. Participanții vor asista la slujba oficiată de mai mulți ierarhi. Rugăm pe cei care vor să meargă să se înscrie cel mai târziu până la sfârșitul lunii mai. Este nevoie să comunicăm la episcopie numărul de participanți, deoarece după slujbă sunt invitați la masă și trebuie să se știe pentru câți meseni se face pregătirea. Anul trecut s-au înscris 800, iar la masă au fost 1.000. Puneți-vă în situația organizatorilor! 

*

Anunțăm pe cei interesați, că excursia de la Izbuc, nu va mai avea loc joi, 11 iunie, din lipsă de participanți suficienți. Excursia se amână pentru joi, 2 Iulie. Ea va respecta traseul anunțat: Bârda – Malovăț - Tr. Severin – Caransebeș – Hunedoara – Alba – Iulia -Mănăstirea Izbuc. Vom reveni cu amănunte privind obiectivele ce vor  fi vizitate pe traseu. Costul: 150 lei/persoană.

*

Zâmbete. ,,Poate că trenul pe care îl așteptăm nici nu există. L-am născocit noi, ca să avem ce aștepta”(O. Paler); ,,Toată lumea vrea să ajungă în rai, dar nimeni nu vrea să moară!”(Robert Kiyosaki); ,,Glumind, putem spune orice, chiar și adevărul!”(S. Freud); ,,Ai dușmani? Bravo! Înseamnă că ai făcut ceva, cândva, în viața ta!”(W. Churchill); ,,Spune adevărul și atunci nu va trebui să ții minte nimic!”(M. Twain); ,,Nu-mi dați sfaturi! Știu să greșesc și singur!”(I. Kant); ,,Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”(M. Twain).

*

Botezuri. Cununii. În ziua de 23 mai am oficiat Taina Sf. Botez pentru Olteanu Paul-Ioan, fiul Domnului Olteanu Paul-Iulian și al Doamnei Olteanu Doina-Ruxandra din București și pentru Martin Ioana-Anastasia, fiica Domnului Martin Petrică-Rafael și a Doamnei Crăciun Ana-Maria din Tr. Severin. Să le trăiască! În ziua de 25 mai am oficiat Taina Sf. Cununii pentru Domnul Goța Mihai din Cugir(AB) și Domnișoara Bazavan Andra-Ioana din Malovăț. Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În luna iunie avem următorul program de slujbe: 1 Iun.(Bârda); 6 Iun. (Malovăț-Bârda); 7 Iun.(Bârda); 13 Iun.(Malovăț-Bârda); 14 Iun.(Malovăț); 20 Iun. (Malovăț-Bârda); 21 Iun. (Bârda); 24 Iun.(Malovăț); 27 Iun. (Malovăț-Bârda); 28 Iun.(Malovăț); 29 Iun.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

Hristos S-a înălțat!  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda