𝔼𝕌 𝕊𝕌ℕ𝕋 ℙℝ𝕆𝔽𝔼𝕊𝕆ℝ!

 

Aș fi putut să fiu florar.

Iubesc florile și le-aș fi îngrijit cu drag,

Ca să dăruiesc lumii frumusețe, parfum și culori.

Aș fi putut să fiu brutar.

Din cele mai curate boabe de grâu

Aș fi plămădit cele mai bune pâini

Și le-aș fi oferit cu multă bucurie.

Medic aș fi putut deveni,

Apărând cu devotament comoara cea mai de preț a oamenilor- sănătatea.

Și pictor aș fi putut ajunge.

Chiar dacă nu aș fi pictat cele mai frumoase tablouri,

Aș fi bucurat multe priviri cu picturile mele.

Scriitor aș fi putut să fiu.

Știu sigur că măcar una dintre cărțile mele ar fi ajuns bestseller.

Actor aș fi putut ajunge

Și m-aș fi străduit să joc cu pasiune roluri memorabile.

Aș fi putut să devin aviator,

Ca să conduc oamenii, cu îndemânare, dincolo de nori

Și să-i ajut să privească de sus pământul și marea...

Dar am ales să fiu Profesor,

Ca să îngrijesc cele mai frumoase flori,

Să plămădesc cele mai istețe minți

Și să le cresc în trupuri sănătoase,

Să pictez pânza celor mai curate suflete,

Să scriu în sala de clasă cele mai minunate povești,

Jucând cu măiestrie un rol deosebit,

Să conduc copiii sus, cât mai sus,

Ca să-și aleagă o stea, doar a lor...

Eu sunt profesor!

Așa am dăruit lumii: florari, brutari, medici, pictori, scriitori, actori, aviatori...

Așa am adus oamenilor: frumusețe, bogăție, speranță, iubire, libertate, educație…

Autor: Aurelia Panait

Plugușorul profesorilor

de Aurelia Panait Aho, aho, profesori buni, Cum e lăsat la români, Am venit c-un pluguşor, Să vă urez tuturor: Viaţă lungă, sănătate, De respect să aveti parte, De răbdare, preţuire, Sănătate şi iubire Şi în anul care vine De hârţoage mai puţine! Să va fie şcoala - şcoală Pâinea dulce, nu amară! Să vă fie clasa - clasă, Şi dotată şi frumoasă! Să aveţi copii isteţi, Să nu vorbiţi la pereţi! Să aveţi copii cuminţi, Să nu vă scoată din minţi! Rezultate minunate, La multi ani cu sănătate! Vă urez cu bucurie: Un an fără pandemie, Cu belșug și luminos, Mult mai bun și mai frumos, Poate și cu mai mulți bani, 

La anul și la mulți ani! 

EU SUNT PROFESOR

„...Aș fi putut să fiu florar.

Iubesc florile și le-aș fi îngrijit cu drag,

Ca să dăruiesc lumii frumusețe, parfum și culori.

...Aș fi putut să fiu brutar.

Din cele mai curate boabe de grâu

Aș fi plămădit cele mai bune pâini

Și le-aș fi oferit cu multă bucurie.

...Medic aș fi putut deveni,

Apărând cu devotament comoara cea mai de preț a oamenilor- sănătatea.

...Și pictor aș fi putut ajunge.

Chiar dacă nu aș fi pictat cele mai frumoase tablouri,

Aș fi bucurat multe priviri cu picturile mele.

...Scriitor aș fi putut să fiu.

Știu sigur că măcar una dintre cărțile mele ar fi ajuns bestseller.

...Actor aș fi putut ajunge

Și m-aș fi străduit să joc cu pasiune roluri memorabile.

...Aș fi putut să devin aviator,

Ca să conduc oamenii, cu îndemânare, dincolo de nori

Și să-i ajut să privească de sus pământul și marea...

...Dar am ales să fiu Profesor,

Ca să îngrijesc cele mai frumoase flori,

Să plămădesc cele mai istețe minți

Și să le cresc în trupuri sănătoase,

Să pictez pânza celor mai curate suflete,

Să scriu în sala de clasă cele mai minunate povești,

Jucând cu măiestrie un rol deosebit,

Să conduc copiii sus, cât mai sus,

Ca să-și aleagă o stea, doar a lor...

...Eu sunt profesor!

Așa am dăruit lumii: florari, brutari, medici, pictori, scriitori, actori, aviatori...

Așa am adus oamenilor: frumusețe, bogăție, speranță, iubire, libertate, educație…"

Aurelia Panait

Poesis - Aurelia Panait

 

AVEA BUNICA…

Avea bunica mea de toate:

Avea o prispă cu mușcate,

Avea fântână, pâine, sare,

Avea putere și răbdare.

Avea credință și iubire

Și-un dor nespus de nemurire,

Avea un cal la o căruță,

Și lapte bun de la văcuță.

Avea povești nenumărate

Și cântece nemaicântate,

Și le spunea adeseori

La clacă și la șezători.

Avea o sobă, un vătrai,

Avea și gura mea de rai!…

Nu mai găsesc ce am lăsat,

Căci satul s-a modernizat:

Nu mai zăreşti ca altădată

La geamuri floarea de mușcată,

Văd atârnate la balcon:

Begonii și rhododendron…

Fântâna e necurățată,

Căci bem din sticle apă plată.

Văcuțe sunt puține-n sat,

Bem lapte pasteurizat.

Căruţe vezi foarte puţine,

Dar te-întâlneşti cu limuzine.

Nu mai există șezători,

Cu basme și cu ghicitori,

Pe potecuţa spre vecini

Crescut-au spini şi mărăcini,

Căci avem facebook și așa

Știm noi a socializa…

Nu mai avem deloc răbdare,

Bisericile sfinte-s goale,

Porunca dată, să iubim,

Deloc nu ne-o mai amintim!

Bunico, satul de poveste

Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA BUNICUL…

Avea bunicul meu ceva

ce nimeni altul nu avea:

avea un munte de blândeţe

şi urme adânci de tinereţe,

avea privirea luminoasă

sub ochelari cu rama groasă,

avea cuvinte potrivite

şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam

când înspre lumea mea fugeam:

cu fân, cu scânduri, cereale,

cu cărţi, reviste şi ziare,

cu scule-n lăzi orânduite,

şi cuie noi sau ruginite,

cu un anume foarfece

cu care-şi tundea oile.

Acolo sus, în podul lui,

era şi roata timpului,

şi o-nvârteam iscoditor

şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat

de-o grindă groasă atârnat

şi îmi plăcea în zbor să cânt

şi nimeni zborul nu mi-a frânt,

c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş

în care mă urcam ades,

livezi cu pruni, butoaie adânci

în care prunele să-arunci

şi-avea, în serile cu ger,

şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara

pământul şi-l însămânţa

şi niciodată n-a lăsat

pământu-n rugă nelucrat!

Şi-acum din cer, de sus din stele,

el ară-n gândurile mele,

c-avea dreptate când mi-a zis

că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun

prin vene sevă de gorun,

avea bunicul meu cel drag

dulceaţa fructelor de frag.

Avea bunicul meu iubit

ceva frumos, neprihănit:

avea copilăria mea

şi a plecat cu tot cu ea!

Două poezii pentru suflet de Aurelia PANAIT

AVEA BUNICA...

                                      Avea bunica mea de toate: 

Avea o prispa cu muscate,
Avea fântâna, pâine, sare,
Avea putere si rabdare.
Avea credinta si iubire
Si-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o caruta,
Si lapte bun de la vacuta.
Avea povesti nenumarate
Si cântece ne mai cântate,
Si le spunea adeseori
La claca si la sezatori.
Avea o soba, un vatrai,
Avea si gura mea de rai!...　
Nu mai gasesc ce a lasat,
Caci satul s-a modernizat:
Nu mai zaresti ca alta data
La geamuri floarea de muscata,
Vad atârnate la balcon:
Begonii si rhododendron....
Fântâna e necuratata,
Caci se consuma apa plata.
Vacute sunt putine-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Carute vezi foarte putine,
Dar te-întâlnesti cu limuzine.
Nu mai exista sezatori,
Cu basme si cu ghicitori,
Pe potecuta spre vecini
Crescut-au spini si maracini
Caci avem facebook si asa
Stim noi a socializa...
Nu mai avem deloc rabdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca data, sa iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
Bunico, satul de poveste..
Azi îl vedem, dar nu mai este…

AVEA   BUNICUL l....

                                        Avea bunicul meu ceva 
                                        ce nimeni altul nu avea: 

avea un munte de blândeţe 
şi urme adânci de tinereţe, 
avea privirea luminoasă 
sub ochelari cu rama groasă, 
avea cuvinte potrivite 
şi daruri neobişnuite...

Avea un pod în care stam 
când înspre lumea mea fugeam: 
cu fân, cu scânduri, cereale, 
cu cărţi, reviste şi ziare, 
cu scule-n lăzi orânduite, 
şi cuie noi sau ruginite, 
cu un anume foarfece 
cu care-şi tundea oile. 
Acolo sus, în podul lui, 
era şi roata timpului. 
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.
Avea un leagăn minunat 
de-o grindă groasă atârnat 
şi îmi plăcea în zbor să cânt 
şi nimeni zborul nu mi-a frânt, 
c-am fost acolo, şi mai sunt!


Avea un nuc şi un cireş 
în care mă urcam ades, 
livezi cu pruni, butoaie adânci 
în care prunele să-arunci 
şi-avea, în serile cu ger, 
şi ţuică fiartă cu piper.
Avea un plug, cu el ara 
pământul şi-l însămânţa 
şi niciodată n-a lăsat 
pământu-n rugă nelucrat! 
Şi-acum din cer, de sus din stele, 
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis 
că va pleca în paradis!
Avea bunicul meu cel bun 
prin vene sevă de gorun, 
avea bunicul meu cel drag 
dulceaţa fructelor de frag. 
Avea bunicul meu iubit 
ceva frumos, neprihănit: 
avea copilăria mea 
şi a plecat cu tot cu ea!