de Nelu Danci
Babița mea, gospodină,
Știe leacul la inimă,
Și-mi dă leacul ce e bun,
Numai să nu stau pe drum.
Nici pe drum, nici pe cărare,
Grijă de mine ea are,
Mă tratează cu de toate,
Fie zi, sau fie noapte.
Cum făcea mai de-demult,
Când eram tânăr ne-ntrecut,
Săream garduri, două, trei,
Când veneam la patul ei.
Dar acum nu am putere
De iubit a mea muiere,
Pe altele nici atât,
Sunt bătrân, m-am cumințit.
De acuma doar rugăciuni,
Pentru copii noștri buni,
Și pentru nepoțelul micuț,
Ce zburdă ca un mneluț.
Pentru a noastră sănătate
Și iertare de păcate
Care le-am făcut demult,
Când eram tânăr, neștiut!
