Se afișează postările cu eticheta Ciuca&Ciolacu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ciuca&Ciolacu. Afișați toate postările

marți, 24 ianuarie 2023

Premierul PNL Ciucă și liderul PSD Ciolacu, huiduiți la Iași!

 


Premierul Ciucă și președintele Camerei Deputaților Ciolacu, unde AUR a organizat un protest, au fost huiduiți, care nu s-au mai prins în horă și au plecat imediat după discursuri!

 Cei doi lideri ai Coaliției au participat la Iași la manifestările dedicate aniversării Unirii Principatelor. Ei au fost huiduiți și s-au auzit fluierături și strigăte ca „Hoții”, ”Trădătorii”.

Cei doi lideri au plecat de la manifestări după parada militară și nu s-au mai prins în tradiționala horă a Unirii. „Eu chiar vă iubesc, mai ales într-o zi atât de aleasă”, și-a început Ciolacu discursul, la auzul huiduielilor din public. „În urmă cu 164 de ani, românii, popor şi conducători, au scris primul paragraf al istoriei statului naţional unitar român, o istorie marcată de multe momente dificile, o istorie de-a lungul căreia, de fiecare dată, am demonstrat că doar uniţi putem depăşi orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a spus Ciolacu. „Atunci, în 1859, unitate nu a însemnat ca doar poporul să fie unit. Unitate a fost şi între conducători, personalităţi puternice cu viziuni proprii şi convingeri diferite au reuşit să se unească într-un scop comun: Unirea Moldovei cu Ţara Românească", a mai spus Marcel Ciolacu în discursul său.

La rândul său, Ciucă a spus, că lecţia istorică rămasă peste timp e că prin voinţă, unitate, curaj şi susţinerea cetăţenilor por fi atinse cele mai ambiţioase obiective. „Mă bucur să revin la Iaşi, într-o zi cu o semnificaţie specială pentru România. Astăzi sărbătorim împreună Ziua Unirii Principatelor Române, actul fondator prin care naţiunea română a pus bazele modernizării şi emancipării statului şi a început opera neobosită a unificării poporului nostru. Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune. Unirea Moldovei cu Ţara Românească nu ar fi fost posibilă fără acţiunile curajoase ale paşoptiştilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomaţiei româneşti pe lângă Cancelariile Marilor Puteri şi, mai ales, fără susţinerea populară a românilor. Aşadar, actul de acum 164 de ani a fost opera de voinţă şi de curaj a întregului popor şi a elitei sale politice”, a spus Ciucă. „România este astăzi în faţa unei etape importante pentru viitorul nostru. Miza comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat şi consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei şi întregii lumi. Iar acest proces trebuie să meargă mână în mână cu reducerea decalajelor din societate, care, în mod concret înseamnă capacitatea de a oferi o viaţă mai bună fiecărui român, fără a lăsa pe cineva în spatele liniilor de dezvoltare. De a reduce, cât mai rapid cu putinţă, decalajele între sate şi oraşe, între regiunile României”, a continuat el.

Ciucă a vorbit și despre Autostrada Moldovei, A7, „un obiectiv aşteptat mulţi ani de cetăţeni şi care, în sfârşit, are perspective certe de realizare”. „Finanţarea este asigurată prin PNRR, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul. Modul în care reuşim să avansăm acest proiect în perioada scurta în care l-am repus între priorităţi este încă un exemplu ca împreună putem pune lucrurile în mişcare, uniţi de dorinţa pentru mai bine. A8, Autostrada Unirii, Târgu-Mureş-Iaşi-Ungheni va consolida, prin finanţarea europeană de care beneficiază România, oportunităţile de dezvoltare ale Moldovei”, a spus el.

Ciucă a vorbit și despre pericolul extremismului, în timp ce din public se auzeau huiduieli „Trebuie să înțelegem că drumul nostru către prosperitate trece obligatoriu prin democrație. Astăzi democrația și valorile ei sunt în pericol. Un pericol care crește dinăuntru și care trebuie combătut cu toată puterea. Sub impactul crizelor multiple generate de război, mișcările extremiste din sânul democrațiilor liberale europene, inclusiv din România, încep să prindă curaj și să submineze fundamentul valoric al societăților libere”, a spus el. „Recunoaștem aceste mișcări extremiste pentru că în discursurile promovate de liderii lor se promovează ura în locul bunei înțelegeri, frica în locul acțiunii, dezinformarea în locul adevărului, condamnarea din acuzare în locul justiției prin lege. Societățile democratice sunt astăzi sub asediu și trebuie să lupte nu doar pentru promovarea eficienței serviciilor publice sau pentru protejarea drepturilor și libertăților fundamentale. Trebuie să lupte deopotrivă împotriva unei forțe care plantează ură și neîncredere în mințile și inimile oamenilor”, a continuat premierul. „Aici este marea noastră bătălie, a tuturor celor care ne dorim o societate liberă: trebuie să oprim cu toată forța noastră mișcările politice populiste, iliberale și xenofobe care reclădesc în sânul națiunii și în sânul Europei germenii autoritarismului și ai totalitarismului. Vreau să fiu foarte clar: viitorul României este cel al democrației, iar Partidul Național Liberal pe care am onoarea să-l conduc a fost, este și va fi un garant al acestui viitor”, a mai spus Ciucă.

Secvențele văzute la televiziunile românești ne amintește, pe undeva, de ultimele clipe ale dictatorului Nicolae Ceaușescu la mitingul organizat chiar de el.

Sursa: DIGI 24

Preluare: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciuca-si-ciolacu-huiduiti-la-iasi-unde-aur-a-organizat-un-protest-ciolacu-eu-chiar-va-iubesc-2226227

 

 

 

luni, 20 iunie 2022

Rotativa

 


Au rămas 11 luni până la schimbarea primului ministru. Anul viitor, în luna mai, funcţia de prim ministru, conform protocolului de colaborare, îi va reveni PSD-ului. Deşi nu se pronunţă, Marcel Ciolacu va fi propunerea înaintată preşedintelui Klaus Iohannis. Relativ necunoscut, cu o destul de slabă notorietate, o persoană oarecare din rândul social-democraţilor a preluat conducerea partidului într-o perioadă în care imaginea lui era destul de terfelită. Încet şi cu răbdare, fără să facă gesturi spectaculoase, Marcel Ciolacu s-a impus nu doar în faţa membrilor PSD, ci şi a adversarilor.

Este un om sobru, fără ieşiri necontrolate, fără figură de războinic gata să pornească la luptă împotriva adversarilor la orice oră din zi sau din noapte. Datorită acestui fel de a fi, prea molcom pentru un politician, reuşeşte să aibă o colaborare fără mari zdruncinături cu partenerii de guvernare.

După plecarea lui Florin Cîţu PNL are parte de un lider la fel de lipsit de agresivitate. Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu parcă au fost alăptaţi de aceeaşi doică blândă, care i-a învăţat că nu este frumos să se certe. Dar până la urmă un partid este ca o haită care se apără de altă haită. Sub această relativă linişte este posibil să se pregătească trupe de asalt pentru marea confruntare din anul 2024.

După rotirea primilor miniştri, cel care va pregăti cele patru rânduri de alegeri de peste doi ani va fi Marcel Ciolacu. Este, desigur, important cine organizează alegerile, însă mai importante sunt rezultatele guvernării în anul dinaintea acestora.

Presupunând că nu se va întâmpla nimic care să conducă la spargerea actualei coaliţii de guvernare, Marcel Ciolacu va deveni personajul-cheie al celor patru rânduri de alegeri din 2024. A declarat că dat fiind faptul că din anul 2000 candidatul PSD nu a mai câştigat prezidenţialele, a lansat ideea desemnării unui candidat independent, dinafara partidului, dar care să aibă o gândire social democrată compatibilă cu viziunea PSD despre democraţie, stat de drept, guvernare în general.

Cu toate că a lansat ideea unui candidat, altul decât preşedintele partidului, Marcel Ciolacu, dacă va guverna bine, va fi împins de PSD să-şi depună candidatura. Aşa a procedat PSD cu Victor Ponta, aşa a procedat cu Viorica Dăncilă. O explicaţie a faptului că PSD nu părăseşte guvernarea, indiferent de comportarea PNL-ului, ar fi că vizează, de fapt, funcţia de preşedinte al României. De altfel, întreaga arhitectură a statului român este construită pe baze ideologice social-democrate. Prima Constituţie a fost adoptată în timpul mandatului preşedintelui Ion Iliescu, modificările din 2003 au fost făcute în timpul unui guvern PSD. Pentru Adrian Năstase, în ideea că va câştiga preşedinţia la alegerile din 2004, a fost prelungit mandatul prezidenţial la cinci ani.

Nu a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine s-a nimerit. De atunci s-a rupt simetria puterii. Preşedintele, cu madatul lui de cinci ani, rupe echilibrul de forţe desfăşurate la alegerile parlamentare. De aici s-au produs numeroase abuzuri. PSD, de exemplu, a câştigat sau s-a plasat pe primul loc la parlamentare, dar preşedintele a desemnat un prim ministru de la partidul al cărui candidat a fost.

Corect ar fi, dat fiind faptul că alegerile se suprapun, să se modifice Constituţia în aşa fel înc]t mandatul prezidenţial să fie readus la patru ani.

Atâta vreme cât sunt în coaliţie, PSD şi PNL ar putea modifica legea fundamentală, corectând anumite anomalii. Se constată, din păcate, că societatea românească nu a ajuns la maturitate. Avem exemplul pachetului de legi ale siguranţei naţionale care chiar de la vârful SRI aduc în actualitate securismul, ca una dintre plăgile care au măcinat societatea.

Acceptarea unui principiu precum rotativa la funcţia de prim prim-ministru, presupune existenţa unei încrederi reciproce între cele două partide adversare. Existând încredere se pot repara stricăciunile făcute de un stat construit prost, strâmb, obtuz, care permite apariţia unui mic dictator în persoana preşedintelui.

 

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș