Se afișează postările cu eticheta Consiliului Județean Maramureș. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Consiliului Județean Maramureș. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 februarie 2022

Întrevedere între executivul Consiliului Județean Maramureș și ONG-urile pentru tineret

 

Astăzi, la inițiativa președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a avut loc o întâlnire a executivului instituției cu reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale de tineret sau care desfășoară activități pentru tineri. Prin această întâlnire s-a urmărit consolidarea dialogului în vederea implementării a cât mai multe proiecte care să sprijine tinerii maramureșeni și dezvoltarea acestora. Inițiativa reluării colaborării dintre administrația județeană și organizațiile nonguvernamentale a fost extrem de apreciată de către toți cei prezenți, astfel că aceste întâlniri se vor regăsi cu o frecvență mai ridicată pe agenda instituției.

 Unul dintre principalele subiecte de pe agenda întâlnirii l-a reprezentat finanțarea de care aceste organizații pot beneficia din partea Consiliului Județean Maramureș. În acest sens, președintele Ionel Bogdan a vorbit despre o majorare a sumelor alocate în anul 2022, față de anul anterior, dar și despre constituirea unui grup de lucru în vederea revizuirii ghidului solicitantului de finanțări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005.

 Un alt punct de discuție important a vizat posibilitatea elaborării unei strategii județene pentru tineret, proces în care se dorește și cooptarea unor reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale. Această strategie ar urma să cuprindă și standardele de calitate privind activitățile pentru tineri, astfel încât populația tânără a județului să aibă acces la servicii dedicate, care să răspundă nevoilor actuale.

 Tot în ceea ce privește dezvoltarea organizațională, s-au dezbătut și oportunitățile de atragere de fonduri europene, pe care organizațiile nonguvernamentale le pot avea în vedere. Ionel Bogdan și-a manifestat deschiderea față de încheierea de parteneriate public-privat în implementarea și depunerea proiectelor cu finanțare europeană.

 Președintele Consiliului Județean Maramureș a apreciat toate ideile generate în cadrul acestei întâlniri și s-a angajat că va sprijini inițiativele viitoare de materializare a acestora: ”Vă felicit pentru toate aceste idei expuse astăzi și vă asigur că, în limita atribuțiilor legale, veți avea parte de întregul sprijin al Consiliului Județean Maramureș. Aștept să ne unim eforturile în implementarea proiectelor pe care le aveți în vedere, astfel încât dezvoltarea proiectelor pentru tineri să devină un obiectiv cu adevărat asumat.”

                                   Biroul de presă al Consiliului Judeţean Maramureş

vineri, 24 mai 2019

”Gala Medicilor din spitalele subordonate Consiliului Județean Maramureș” – un eveniment dedicat medicilor intrați și ieșiți din sistem în ultimii ani


 Joi, 23 mai 2019, Consiliul Județean Maramureș, prin președintele Gabriel Zetea, vicepreședinții Ioan Doru Dăncuș și George Moldovan, dar și prin votul tuturor aleșilor județeni prezenți la ședința ordinară din luna mai au decis să recompenseze, cu diplome și cuvinte frumoase, medicii Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, respectiv ai Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare.
Astfel, toți medicii care au intrat în sistemul medical între ianuarie 2017 – mai 2019, dar și și toți cei care, în același interval s-au pensionat din cadrul celor două instituții medicale de elită ale județului, după zeci de ani dedicați acestei frumoase profesii au fost răsplătiți cu cuvinte de apreciere transmise de reprezentanții Consiliului Județean Maramureș, în cadrul unui eveniment organizat pentru ei.
”Instituția Consiliului Județean a susținut și a investit mereu în actul medical, iar spitalele aflate în subordinea administrației județene sunt unități sanitare cu care ne mândrim, datorită profesionalismului de care dau dovadă toți cei care sunt parte a acestor două instituții și care își dedică propria viață pentru a salva viața semenilor lor.
Această Gală a Medicilor reprezintă un moment pe care Consiliul Județean l-a gândit pentru cei mai importanți colaboratori ai administrației județene. Avem aproximativ 4.000 de angajați în instituțiile aflate în subordinea noastră, dar peste jumătate dintre ei sunt medici în aceste două spitale de elită ale Maramureșului. Ne-am gândit că, pentru cei care au ieșit din sistem în ultimii ani de zile, dar și pentru cei care au venit să le ia locul, să facem un moment mai special, să le arătăm prețuirea față de munca depusă. Sunt doi oameni cu care colaborăm la nivelul Consiliului Judeețan și mă refer la managerii celor două spitale, Ludovica Rusu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare și dr. Ioan Vasile Pop, manager-interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, care, la rândul lor, colaborează cu Consiliile de Administrație și cu personalul angajat. Noi am înțeles că nu clădirile contează, ci oamenii care activează aici. Mă bucur că avem medici bine pregătiți în spitalele din Baia Mare, mă bucur că avem două spitale frumoase, poate cele mai frumoase din Maramureș, dar încercăm ca acest management performant să îl implementăm și la celalalte spitale. Mă bucur de asemenea că ec. Sorina Pintea, o maramureșeancă a ajuns ministru al Sănătății, iar politicile bune implementate în Spitalul Județean sunt acum realizate la alte spitale din țară” a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Alături de președintele Consiliului Județean au fost invitați consilierii județeni dr. Teodor Ardelean, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare și Ioan Buda, președintele Comisiei de Sănătate din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Dr Constantin Opriș” Baia Mare care, la rândul lor, au transmis cuvinte de apreciere tuturor medicilor, oferindu-le diplomele pregătite special pentru ei.
Diploma acordată medicilor care au ales să devină parte a sistemului medical a fost oferită pentru profesionalismul de care dau dovadă în exercitarea nobilei meserii de medic, pentru transformarea imposibilului în posibil atunci când lupta cu moarte se măsoară în secunde, pentru căldura sufletească dăruită neîntrerupt pacienţilor, pentru fiecare clipă în care familia trece în plan secund iar prioritatea o reprezintă bolnavul aflat în suferinţă, alături de recunoștința Consiliului Județean față de toți cei care poartă cu mândrie halatul alb al salvatorului de vieți omenești. În ceea ce privește medicii pensionați, mesajul a a fost transmis pentru cele trei sferturi din viață dedicate învățării neîntrerupte în una dintre cele mai nobile meserii de pe pământ, pentru miile de pacienți salvați în toți acești ani, pentru energia, puterea şi răbdarea dovedite în anii extrem de mulți de activitate, pentru echilibrul și tenacitatea fiecărui moment în care au smuls din ghearele morții bolnavii aflați în stare critică, pentru iubirea față de profesia de medic și înțelegerea acordată fiecărui pacient.
Alături de managerii celor două spitale, respectiv dr. Ioan-Vasile Pop, manager-interimar al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare și Ludovica Rusu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare s-au aflat și reprezentanții executivului din cele două instituții medicale, care au transmis cuvinte de laudă pentru gestul Consiliului Județean Maramureș de a premia medicii și profesionalismul acestora.


                                                                               CJMM

vineri, 29 martie 2019

Consiliul Judeţean Maramureș continuă tradiția și dorește să înființeze două noi biblioteci în afara României


 În cadrul unei intervenții avute în plenul Consiliului Județean Maramureș, la ședința extraordinară de vineri, 22 martie 2019, alesul județean Teodor Ardelean a arătat că sunt 19 biserici maramureșene în afara granițelor țării, dar mai sunt biserici maramureșene și în alte 25 de județe din țară. Dintre bisericile maramureșene din România, chiar prima, aflată în Suiești, comuna Sțănești, județul Vâlcea este celebră și a fost dusă acolo de Iustinian Marina, pe vremea când era patriarh. Totodată, directorul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare a vorbit și despre necesitatea înființării de biblioteci pentru românii din Diaspora, acțiune pe care instituția județeană a mai făcut-o cu mulți ani în urmă.
”Doresc să mulțumesc tuturor consilierilor județeni care au fost parte la diseminarea cărții în lume în toți anii de existență ai Consiliului Județean, dat fiind că, la ora actuală încă funcționează zece biblioteci românești în lume și opt colțuri românești. Din păcate, de la o vreme încoace a dispărut apetitul pentru organizarea de biblioteci, însă de câțiva ani lucrez pe ideea de a face o bibliotecă la Paris, unde mitropolitul e maramureșean și vișeuan, dar și o bibliotecă la Berna. Vestea cea mai bună este că am trimis o scrisoare editurilor din țară și toate mi-au răspuns cu un entuziasm fantastic că vor dărui cărți pentru înființarea noii biblioteci de la Berna, fapt pentru care i-am asigurat că vor fi ctitori ai noii construcții.
Avem până acum 1.500 de cărți, dar dorim să ajungem la 6.000 sau chiar 10.000 de volume pe care să le dăruim. Dorința mea este ca instituția Consiliului Județean Maramureș să participe cu o sumă de bani pentru achiziția de titluri, deoarece Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare nu poate dona din cărțile achiziționate de instituție, acestea rămânând în proprietatea noastră. În acest sens voi face o adresă către Consiliului Județean Maramureș să ajutăm la înființarea bibliotecii din Berna și eventual și la cea din Paris”, a declarat alesul județean Teodor Ardelean.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea s-a arătat încântat de propunerea făcută de consilierul județean și a arătat că, în noul buget al județului Maramureș va fi prevăzută o sumă și pentru aceste două proiecte. ”Este una dintre cele mai frumoase intervenții din ultima perioadă și este important pentru Consiliul Județean să păstreze tradiția legată de instituirea unor biblioteci în afara granițelor țării. Indiferent de președinții care conduc vremelnic instituția județeană, un astfel de gest rămâne în istorie ca un proiect al Consiliului Județean și al Maramureșului, făcut pentru cei care nu se mai află în țară, în prezent. Astfel de tradiții trebuie continuate și tocmai de aceea am cerut un acord de principiu plenului, de a prinde în buget aceste două proiecte care să fie finanțate până în luna iunie, pentru a contribui și noi la eforturile pe care Guvernul României le face în perioada în care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.


                                                                                    CJMM

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Consiliului Județean Maramureș a aniversat 25 de ani de excelență în administrația publică județeană


 Consiliul Județean Maramureș a aniversat vineri, 10 noiembrie 2017, 25 de ani de la constituirea primului consiliu județean. Evenimentul a început încă de la primele ore ale dimineții, cu ”Ziua porților deschise” pentru toți cei care au dorit să viziteze instituția, birourile executivului, sălile de ședință sau turnul Palatului Administrativ.
Cu începere de la ora 12.00, cei peste 200 de consilieri județeni, președinții și vicepreședinții care au activat sau încă activează în Consiliul Județean au participat la ședința festivă de la Teatrul Municipal din Baia Mare. Printre oaspeții de seamă s-au numărat și ministrul Educației Naționale, Liviu Marian Pop, secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Cosmin Butuza, parlamentari ai județului, directorii celor 23 de instituții din subordinea Consiliului Județean și directori ai instituțiilor deconcentrate din Maramureș.
Momentul festiv a debutat cu intonarea imnului României de către Corul Bărbătesc din Finteușu Mare, după care a urmat mesajul președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, dar și al celor opt foști președinți ai Consiliului Județean care au activat în acești 25 de ani.

Gabriel Zetea: Instituția Consiliului Județean reprezintă un etalon de exercitare a funcției publice în administrația județeană

Actualul șef al administrației județene a arătat că instituția Consiliului Județean Maramureș reprezintă un etalon când ne referim la exercitarea funcției publice în administrația județeană. ”Vorbim despre proiectele finalizate, despre proiectele care se află în derulare, dar și despre cele care se află în fază de proiect. Dacă ne referim la proiectele finalizate putem vorbi despre drumul județean Baia Sprie – Bârsana și Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord, dacă ne gândim la proiectele aflate în derulare ne putem gândi la Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor sau operaționalizarea Aeroportului Internațional ”Maramureș”, iar proiectele mari care așteptăm să le implementăm ar fi, într-o primă fază, reabilitarea drumului județean pe Valea Izei și pe Valea Ruscovei, precum și finanțarea obținută pentru Drumul Nordului. Dar Consiliul Județean Maramureș nu înseamnă doar proiecte, ci și instituții aflate în subordine. Și aici vom aminti doar câteva din cele 23, respectiv Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu Baia Mare”, Ansamblul Național Folcloric ”Transilvania”, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. În subordinea CJ Maramureș se află instituții de cultură, muzee, spitale, școli speciale și toate muncesc pentru binele maramureșenilor. Consiliul Județean Maramureș înseamnă, în primul rând, oameni care au reprezentat instituția în acești 25 de ani. Iar dacă vorbim despre Consiliul Județean ca despre un întreg, atunci sufletul și inima este reprezentată de aparatul propriu al instituției, angajați sau personal contractual. Mulțumesc tuturor pentru devotamentul și dăruirea voastră, pentru tot ce faceți pentru Maramureș și maramureșeni”. În încheiere, actualul președinte al Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a mulțumit tuturor președinților care au condus instituția în anii anteriori și i-a felicitat pentru activitatea depusă în mandatele lor.

Foștii președinți ai CJ Maramureș au vorbit despre experiența avută în executivul administrației județene

Zamfir Ciceu, cel care a condus Consiliul Județean între anii 2012 – 2016 a declarat că activitatea în administrația publică nu este neapărat una grea, ci una complexă. ”După ce omul politic a ajuns într-o demnitate publică trebuie să dezbrace halatul politic și să se apuce de administrație. Fără administrație, politica rămâne o vorbă goală. Aplicarea politicilor în administrație este una dintre cele mai mari provocări, iar măsura în care am reușit o apreciază județul Maramureș”. La final, Zamfir Ciceu a mulțumit colaboratorilor și aparatului propriu cu care a lucrat în timpul mandatului său, dorind, în același timp, mult succes actualei conduceri.
Următorul la cuvânt s-a înscris Mircea Man, președinte al Consiliului Județean între anii 2008 – 2012. Despre perioada în care a condus instituția județeană spune că a fost grea, dar frumoasă. ”A fost o perioadă grea, pe care mi-am asumat-o, dar a fost frumos, solicitant și interesant. Am fost apropiat de primari și de instituțiile din subordine și m-am bucurat că am avut ocazia să lucrez alături de ei. Doresc mult succes actualului președinte, consilierilor județeni, parlamentarilor, deoarece fără fonduri care să vină spre Maramureș lucrurile nu pot să avanseze”.
La microfon a vorbit, apoi, Marinel Kovacs, cel care a fost președinte al Consiliului Județean între anii 2004 – 2008. ”Este un moment aniversar, deoarece sărbătorim 25 de ani de la înființarea Consiliului Județean. Felicitări tuturor celor prezenți pe scenă, cei care vreme de două, trei sau chiar mai multe mandate au încercat și chiar au reușit să facă ceva pentru acest județ. Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat la elaborarea și apoi realizarea hotărârilor care au avut în vedere interesul Maramureșului”, a declarat Marinel Kovacs.
Între anii 2000 și 2004, în fruntea Consiliului Județean s-a aflat Alexandru Cosma. În cuvântul său adresat invitaților, Cosma a arătat că înființarea Consiliului Județean înseamnă refacerea autorității statului în teritoriu. ”Mulțumesc tuturor celor care au lucrat și care au gândit altfel pentru Maramureș. Cel mai important este faptul că, de-a lungul timpului, am reușit să ne transferăm idealurile și gândurile de la un președinte la alt președinte, iar aparatul propriu a dus mai departe proiectele gândite”.
Tot un mandat de patru ani de zile a avut și Teodor Lupuți, cel care s-a aflat la conducerea Consiliului Județean între anii 1996 – 2000. Acesta arătat că momentul este încărcat de aduceri aminte și nostalgii.
Între 1995 – 1996, Consiliul Județean Maramureș a fost condus de Călin Matei. Despre anii petrecuți în instituția județeană în funcțiile de consilier județean, președinte sau vicepreședinte a avut doar cuvinte de apreciere, arătând că acesta va rămâne cel mai drag loc de muncă pentru el, mai important chiar decât Parlamentul României.
A vorbit, apoi, Decebal Traian Remeș, președinte al CJ Maramureș între 1994 – 1995, ultimul la cuvânt fiind și primul președinte al acestei instituții in județ, Ioan Dulf, care a activat în mandatul 2002 – 2004.
După discursurile celor nouă președinți, la cuvânt s-au înscris senatorul Liviu Marian Pop, ministru al Educației Naționale și prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan. A urmat decernarea plachetelor și a diplomelor pentru vicepreședinții Consiliului Județean, pentru cei care au activat în funcțiile de secretari sau de administratori ai județului. Nu a lipsit nici mesajul Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, care a subliniat faptul că acest eveniment marchează un sfert de secol de muncă, de zbateri, de idealuri, de împliniri.
La final, toți consilierii județeni care au activat în acești 25 de ani au fost recompensați cu o diplomă și o plachetă, evenimentul continuând în fața Palatului Administrativ din Baia Mare cu spectacolul oferit de Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania”, ”Cât îi Maramureșu”, unde au fost prezenți invitați din Moldova, Transilvania, Țara Românească, Chișinău și Cernăuți. Momentul aniversar s-a încheiat prin aprinderea iluminatului arhitectural.


                                                                                      CJMM