Se afișează postările cu eticheta Constantin NOICA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Constantin NOICA. Afișați toate postările

joi, 10 octombrie 2024

Aforismul zilei - Constantin Noica

 


Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

luni, 4 decembrie 2023

Semnificațiile zilei de 4 decembrie 2023

 


Evenimente

1959: Ca parte a programului Mercury, NASA trimite în spațiu misiunea Little Joe 2 care transportă maimuța Sam (Macaca mulatta) pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde.
  • 771: Carol cel Mare devine singurul conducător al Imperiul Franc după moartea fratelui său care era și coregent.
  • 1639: Astronomul englez Jeremiah Horrocks a efectuat prima observație a tranzitului lui Venus.
  • 1676: O armată suedeză a respins o invazie norvegiano-daneză condusă de regele Christian al V-lea al Danemarcei în bătălia de la Lund.
  • 1691: Prin Diploma Leopoldină din 1691 împăratul Leopold I recunoaște sistemul politic al Principatului Transilvaniei, iar el însuși devine mai întâi tutore al lui Mihai Apafi al II-lea, apoi, la majoratul acestuia și renunțarea la domnie în 1697, șef al statului, ca principe al Transilvaniei.
  • 1816: James Monroe devine cel de-al cincilea președinte al SUA.
  • 1855: A fost inaugurată "Școala de mică chirurgie" la Spitalul Mihai Vodă din București.
  • 1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a promulgat Codul Penal, alcătuit după modelul Codului Penal francez și al Codului Penal prusac, având la bază și unele legi penale autohtone.
  • 1872: Vasul comercial american Mary Celeste este descoperit în derivă și părăsit în largul Insulelor Azore, în Atlantic. Nava canadiană Dei Gratia a găsit-o în stare de navigație dar cu vele parțiale și cu barca de salvare dispărută, fără oameni la bord. Ultima înregistrare din jurnalul navei era datată cu zece zile mai devreme. Nici unul dintre cei care fuseseră la bord nu a mai fost văzut vreodată.
  • 1888: A apărut la București Fântâna Blanduziei (revistă), foaie literară, politică și săptămânală sub direcția lui Mihai Eminescu. Motto–ul revistei este versul eminescian "Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul".
  • 1940: Este semnat, la Berlin, "Protocolul asupra colaborării româno–germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei românești", unul din principalele instrumente pentru pătrunderea capitalurilor germane în industria românească. România devenea un important furnizor de materii prime și cel mai mare furnizor de produse agricole al celui de–al treilea Reich.
  • 1945: Senatul american și-a dat acordul asupra participării SUA la Consiliul Națiunilor Unite.
  • 1948: Vaporul chinez cu aburi Kiangya a explodat și s-a scufundat în gura de vărsare a râului Huangpu după ce s-a lovit de o mină lăsată în urmă de către marina imperială japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numărul morților este necunoscut, cu toate acestea, se crede că între 2750 și 3920 au murit, 700-1000 supraviețuitori fiind preluați de către alte nave.
  • 1957. La Vadu Roșca în Vrancea a fost reprimată revolta țărănească împotriva colectivizării, de către trupe de Securitate, reprimarea ulterioară fiind comandată de  Nicolae Ceaușesc. Au fost uciși 9 cetățeni, iar 17 au fost răniți.
  • 1959: Ca parte a programului Mercury, NASA trimite în spațiu misiunea Little Joe 2 care transportă maimuța Sam (Macaca mulatta) pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde.
  • 1991: Corespondentul Associated Press, Terry Anderson a fost eliberat după ce fusese ținut ostatic în Liban vreme de șapte ani.
  • 1992: Sub egida ONU, președintele SUA George Bush a ordonat înființarea Unified Task Force cu scopul de a acorda ajutor umanitar și de a restaura ordinea în Somalia.
  • 1996: A fost inaugurată filiala din România a companiei Microsoft.

Nașteri

Decese

Sărbători

  • †) Sfânta Mare Muceniță Varvara; Cuv. Ioan Damaschin (calendar creștin-ortodox)
  • Sfinții Ioan Damaschin, Varvara (calendar romano-catolic)
  • Sfânta Barbara (calendar greco-catolic).

Sursa: Wikipedia
Posted by at Niciun comentariu:
Labels: , ,

marți, 27 iulie 2021

Noica la banchetul zeilor

 


de Gheorghe Pârja

În această lună iulie, 25 după stil nou, a venit în lumea pământească filosoful Constantin Noica, în urmă cu 112 ani. Asemeni lui Eliade și Cioran, ultimele trei decenii au fost suficient de generoase cu Noica, prin publicarea operei, pentru conturarea personalității filosofului de la Păltiniș. Noica a dăruit culturii române o operă impresionantă, prin profunzimea gândirii, fiind ultimul metafizician român al secolului trecut. A fost și un salvator al spiritelor tinere, cu efecte confirmate în cultura noastră actuală. Memorabilă rămâne călătoria lui la Paris, în anul 1972, unde s-a întâlnit cu colegii de generație, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Sanda Stolojan, ori Mircea Eliade, care au insistat aprig să rămână în Franța. Spre disperarea lor, nu a putut fi înduplecat și le-a răspuns: „Am câțiva tineri de format!”

Sunt sigur că se referea la Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu sau Sorin Vieru. Misiunea filosofului a fost îndeplinită. Roadele se văd. Ca filosof al culturii, demn continuator al lui Lucian Blaga, Noica s-a preocupat de specificul spiritualității românești. Ce avem etern și ce avem istoric în cultura noastră. Câtă nevoie avem, în zilele de acum, de aceste statui ale valorilor noastre! Când sunt răsturnate, și mai ales neglijate de a fi asumate prin învățare, de către cei tineri. Filosoful a avut șansa să cunoască și Maramureșul. În anul 1976, îl întâlnește, la o lansare de carte, la Cluj-Napoca, pe Iustinian Chira, pe atunci episcop-vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, fost vreme îndelungată stareț al Mănăstirii Rohia. Care l-a invitat pe Noica la celebra mănăstire, unde a fost impresionat de cadrul natural și de biblioteca sfântului lăcaș. Noica nu ezită să-i povestească lui Nicolae Steinhardt cele văzute și simțite la Rohia, știind gândul acestuia de a se retrage la o mănăstire.
Așa a ajuns părintele Nicolae la mănăstirea de care și-a legat numele. Noica și-a făcut și un cerc restrâns de prieteni în Maramureș. În mijlocul cărora se detașa pictorul Mihai Olos. Nu am avut șansa să-l cunosc. Dar urmele lui, din păcate puține, le-am perceput ulterior ca o mântuire. A făcut un popas și la Desești. Era însoțit de Mihai Olos. Era prin anul 1971. Eu eram în armată. Detalii am aflat de la prietenul, colegul de școală generală, profesorul Andrei Făt, în casa căruia și-a petrecut timpul șederii în satul meu natal. Andrei îmi povestea că Noica a pus întrebări despre o casă la care să aibă el singur cheia. Deși nu s-a întrupat, acel gând răzleț al filosofului mă mângâie cu ideea că ar fi putut scrie jurnalul de la Desești. De altfel, acest text a fost stârnit de o recentă preumblare pe Ulița lui Aurel, pe unde a călcat și Noica. În fapt, o ulicioară umbroasă, misterioasă, dar celebră pentru rangul personalităților care i-au tulburat pietrele.
Cu alt prilej, prin Maramureș a mai călătorit însoțit de Alexandru Paleologu și Sanda Stolojan, nepoata lui Duiliu Zamfirescu. Iubirea târzie pentru Sanda, o discretă poveste de dragoste, a fost risipită în optzeci de scrisori. În cele trei poeme filosofice pentru S., Noica încrustează, în trupul liric, reverberații din călătoria în Maramureș. Scrie Noica: „Dar când prietenul întâlnește prietenul și când v-am chemat, sau când m-ați chemat din exilul Vostru, ca să ne regăsim laolaltă în fața turlei de la Șurdești.” Cei care suntem preocupați de călătoriile lui prin Nord, putem regreta că nu avem mărturii mai consistente despre prezența lui în Maramureș. Poate sunt și nu le știu eu? Știu, însă, un text al lui Noica, care-mi este drag, publicat de Mihai Olos în rara revistă „Calendarul Maramureșului”: „Când mă gândesc la Maramureș, la folclorul nostru, și la felul întîmplător și prea adesea parțial, în care am păstrat ceva din ce a fost, îmi spun că aceea ce știm și admirăm noi, laolaltă cu atâția străini, reprezintă resturile și firimiturile unui banchet al zeilor.”
După cum observa academicianul Eugen Simion, Noica a vrut să construiască un model în cultura românească printr-o filosofie aparte. El a dorit să construiască ceva durabil într-o istorie imposibilă. Din acest model, care i-a reușit în mare măsură, îmi place să cred că nu lipsește spiritul Nordului, pe care Noica l-a intuit admirabil. Mă gândesc cât de bogată era masa, de la banchetul zeilor, închipuit de Noica. Unde se află acum, într-un jilț, pe care și l-a rostuit cu migală, cu profunzime și multă suferință, pe Pământ. Acest text l-am scris la Desești, după ce am măsurat cu pașii, ulicioara metafizică pe care a trecut Noica. Poate era vegheat de omul deplin al culturii românești.
Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

sâmbătă, 10 iulie 2021

Păltinișul este ”muntele vrăjit” al lui Constantin Noica!

 


Păltinișul pe vremea filosofului Constantin Noica a fost o universitate liberă de filosofie, în afara sistemului și desigur alternativă față de marxismul insipit și insalubru al epocii. Meritocrația, gândirea liberă, eliberarea de normativitatea regimului sunt fundamentele paradigmatice ale școlii lui Constantin Noica de la Păltiniș. Ca eroul Hans Castorp din romanul ”Muntele vrăjit” de Thomas Mann, filosoful Noica a înțeles că ieșirea din tirania mediocrității și a conformismului ”șesului” este urcarea spirituală pe vârfurile abisului gândirii filosofice. Acolo sus, departe de obiectivismul repetitiv al sistemului comunist, Constantin Noica a înțeles că se poate elibera de opresiunea și tirania mediocrității și a consumerismului cultural produs ideologic. Constantin Noica a avut puterea de a ”vrăji” muntele la Păltiniș și de a-l face atractiv pentru sute de tineri debusolați de propagandă și tezisme de partid, care au urcat la propriu piscurile de piatră și ale gândirii dezinhibate pentru a-și întâlni maestrul. Ca și Creangă, filosoful Noica a realizat că oamenii de la munte sunt mai puternici și robuști mental față de cei de la șes, destul de ”mărunței” și mai ușor duși de apele năvalnice ale timpului și barbariilor. Trecut prin pușcării și torturi atroce, plus marginalizarea din perioada bolșevică a comunismului, Constantin Noica s-a retras pe munte pentru a înțelege mai bine lumea și a avea perspectiva de a răspunde provocărilor ”oamenilor de la șes” supuși ideologiei, propagandei și tezismului. Ca vechii filosofi greci, Noica a ales deliberat înălțimile pure ale ideilor, dar și pe cele fizice ale crestelor pentru ca în aerul curat cu miros de brad să discute paripatetic într-o manieră socratică cu tinerii care doreau să cunoască diferența dintre bine și rău și care însetați de libertate vroiau să se adape de la izvorul filosofiei interbelice, dincolo de miasmele sufocante ale marxismului non-vizionar și egalitarist. Mutându-se la Păltiniș, o mică stațiune montană la 1400 de metri, cât mai departe de sufocantul București, capitala socialismului nivelator, Noica a construit un concept arhetipal de universitate liberă pentru tinerii care doreau să moșească ideile în deplină libertate pentru ca, prin cunoașterea adevărului, să se elibereze de comunism și sistemul opresiv. Pe deplin conștient, Constantin Noica a construit o rezistență culturală în munții României. El a realizat că regimul comunist nu poate fi înfrânt prin lupta armată așa cum credeau partizanii din munți în anii 1950, ci numai prin cultură și schimburi de idei. Până la urmă, filosoful a intuit foarte bine că spiritul transcede materia și că ideile dărâmă regimuri oricât de totalitare ar fi acestea. Cuvântul crează și mișcă lumea. Adevărul bate minciuna.

Constantin Noica s-a mutat la Păltiniș în 1977, iar în ”Jurnalul de idei” își justifică fapta. Construirea unui spațiu cultural de întâlniri, doar pentru prieteni și pentru cei care iubesc să gândească sau să filosofeze liber este suficient să creeze o stare de spirit eliberatoare de sine și față de sistem. În 1977, Constantin Noica care publica cărți de filosofie în sute de mii de exemplare, cu dreptruile de autor primite ar fi putut să-și cumpere o vilă la Sinaia, dar el a preferat să se retragă într-o căsuță de lemn din 1920, la etaj, într-o cameră de doar 13 mp, pe un munte în mijlocul brazilor, cât mai departe de miasmele sistemului, dar, totuși, cât mai aproape de piscurile care te apropie de Dumnezeu. Noica, închis și torturat de sistemul comunist, cu familia destructurată de tribulațiile regimului, a preferat ”pustia” intelectuală și să trăiască ca un călugăr mirean. Din această simplitate a existenței își trăgea sevele creației filosofice libere de orice imixtiune a normativității și ideologiei. I-am vizitat cu emoție căsuța dintre brazi și am fost uimit de sărăcia și modestia în care trăia, deși câștiga suficenți bani să trăiască mai mult decât decent într-un apartament bucureștean. Noica a preferat să fie un pustinc al culturii române, care ca un mare duhovnic iradia căldura și lumina unei ilosofii atrăgătoare pentru sutele de tineri care doreau altceva decât impunea regimul comunist. Urcând spre căsuța lui dintre brazi, care se urcă foarte greu prin pădure, pe o potecă, chiar în condiții de vară, m-am gândit ce greu trebuia să-i fi fost lui Noica să urce la 70 de ani spre locuința sa, asta ce timp de 7 luni pe an este zăpadă la Păltiniș și alte câteva luni ploi de toamnă sau primăvară târzie. Vizitând locuința sa în care a scris ultimele opere filosofice, printre care ”Despărțirea de Goethe”, ai sentimentul pustiei și recluziunii. Depărtarea și izolarea de lume la apropiat de esențe. Tocmai această interiorizare socială și intelectuală l-a făcut să se elibereze de preajma sufocantă a regimului și să construiască ”școala de la Păltiniș”, o universitate liberă de gândire în afara sistemului oficial. Noica scria stând pe un pat cu o tăblie de lemn în brațe. Pe scaun nu putea sta de la bătăile primite de la securiști în timpul închisorii. Pe al doilea pat erau așezate cărțile, iar masa o lua la cantina teleschiului. Viața lui Noica era spartană. Micile bucurii erau pipa și plimbările prin pădure. Noica mergea circa 3,5 kilometri prin pădure la schitul dintre brazi să asiste la liturghie. Am parcurs și eu acest drum doar dus și mi s-a părut destul de greu la 49 de ani, dar Noica îl făcea dus-întors aproape zilnic, circa 7 km. Legătura cu împărtășania credinței a fost fundamentul rezistenței culturale a lui Constantin Noica, într-un timp când ateismul era politică de stat și obligatoriu în universități. Reînnodarea culturală a românilor cu arhetipul originar și restaurarea libertății de gândire și de credință au fost țelurile filosofului Constantin Noica, care a ales să fie înmormântat lângă schitul ctitorit de Mitropolitul Nicolae Bălan în 1927. Am aprins o lumânare la mormântul lui Noica și m-am gândit că Noica prin trăirea sa a transformat Păltinișul într-un ”munte vrăjit”, al oamenilor care gândesc liber și ale căror idei ard până la destructurare ideologiile normative și repetitive, care produc doar mediocrii. Când Noica scria filosofie izolat și ignorat de sistem într-o cameră de cabană în mijlocul brazilor la 1450 de metri, la București profesorii de filosofie bine plătiți profesau repetiția, tezismul, propaganda și mediocritatea. Școala de filosofie de la Păltiniș este victoria lui Noica peste timp, că transcendentul este superior imanentului, că valorile rămân și mediocrii se uită de istorie și oameni, iar ideile înving lozincile, chiar dacă acestea din urmă sunt lipite pe tancuri.

Ionuț Țene



Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

marți, 12 decembrie 2017

„...avem in limba noastra un concept special pentru libertate: neatarnare.”

Constantin Noica 
(n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman - d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu)


„Am încercat să arăt unui om de cultură francez că avem în limba noastră un concept special pentru libertate: neatârnare. Străinului i s-a părut simplu să replice că-l au mai toate limbile şi în primul rând limba franceză, cu indépendance. Dar cuvântul nostru nu înseamnă numai ne pas dépendre, ci şi: ne pas pendre, să nu atârni – am spus – şi atunci ceva se schimbă în ideea de libertate, sau ea se îmbogăţeşte cu un sens nou.
Libertatea obişnuită se sparge repede în „libertăţi”, pierzându-şi astfel tăria, oricâtă îndreptăţire ar păstra în pulverizarea ei; pe când neatârnarea n-are plural, în chip firesc. Şi ea spune ceva de care nici libertăţile, nici libertatea nu ştiu îndeajuns. Spune întâi, ca şi ele, să nu atârni de alţii (ceea ce nu este uşor, chiar într-un regim de libertate, căci pe căi neştiute ceilalţi, cu gândurile lor exprimate şi tipărite, pot să te subjuge şi să te pună în stare de atârnare); şi mai spune ceva unic: să nu atârni, să fii uşor, să fii liber abia astfel. Asta-mi aminteşte – a răspuns ironic străinul – de vorba unui mare avocat francez despre România dintre cele două războaie, cu prilejul unui proces făcut de firme străine: “nous sommes aux portes de l’Orient, oû tout este pris à la légère”. Da, nous sommes aux portes de l’Orient, am recunoscut. Sântem la porţile acestui Orient care, întâi cu Asia Mică, apoi cu Grecia, cu Ierusalimul şi din nou cu Asia Mică (Siria), cu Alexandria şi în fine cu Bizanţul, a dat aproape totul lumii apusene. Să admitem că este aşa, a replicat el; că din Răsăritul Apropiat şi cel european vine greutatea culturii europene. Dar ce-i cu uşurătatea d-voastră? Aţi dat cu ea ceva lumii? Este asta o bună aşezare în realul istoriei?
În realul istoriei, nu – a trebuit să admit -; dar este ceva în posibilul istoriei. Dacă preferaţi, am stat prea des prost cu timpul istoriei, în care n-am obţinut decât un “din când în când”, spre deosebire chiar de unele popoare vecine, care au obţinut în el afirmări mai puternice şi mai durabile; dar stăm bine cu spaţiul, pe arcul acesta al Carpaţilor, pe unde au trecut atâtea seminţii şi unde una singură, cu pecetea romană pe ea, a rămas locului, cu posibilul ei. 
Occidentalii au dus realul istoric până la limitele lui: au trimis realul politic până în pragul prăbuşirii Europei (francezii cu vanitatea napoleoniană, englezii cu divizarea Europei, germanii cu trei războaie demente); au pătruns în realul cunoaşterii ştiinţifice până la “scepticism” şi au ajuns cu realul culturii umaniste până la “absurd”. Peste toate, sau laolaltă cu ele, au ajuns, cu realul civilizaţiei tehnice, până la punctul la care se întrabă singuri dacă Terra va supravieţui. Aţi fost prea gravi, toţi. N-aţi avut uşurătate. “Lumea este a mea” a spus omul modern, şi a făcut în consecinţă marile lui isprăvi, acum îndoielnice pentru d-voastră.“

INTRODUCERE LA INTRAREA ROMÂNIEI ÎN CONŞTIINŢA EUROPEANĂ

Din volumul
SIMPLE INTRODUCERI LA BUNĂTATEA TIMPULUI NOSTRU
CONSTANTIN NOICA
Editura HUMANITAS; Bucureşti, 1992



Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii Poporului Român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în Spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic.
Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,

luni, 15 mai 2017

Aforismul zilei - Constantin NOICA


Posted by at Niciun comentariu:
Labels: ,
Abonați-vă la: Postări (Atom)