Se afișează postările cu eticheta Crăciun 2012. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Crăciun 2012. Afișați toate postările
luni, 31 decembrie 2012
miercuri, 26 decembrie 2012
Editorial - Crăciun 2012
Luna decembrie este, în mod tradiţional, o lună a magiei şi liniştii
sufleteşti prin Naşterea Pruncului Isus, dar şi o lună a bilanţurilor, a
cuantificării celor bune şi celor rele pe care le-am trăit peste an. De data
aceasta n-am să vorbesc despre anul politic 2012, de altfel un an agitat, cu
Referendum pentru suspendarea preşedintelui Băsescu şi An electoral în care
USL-ul a câştigat detaşat ( o fi bine oare fără opoziţie?), încât nici nu mai
au locuri de dormit în comodele fotolii din Parlamentul României, motiv pentru
care absentează cu rândul…
Revin,
Crăciunul acestui an a fost deosebit şi numai dacă mă gândesc că l-am făcut
alături de cei dragi: părinţi, soţie şi cei doi copii ai mei, familia fratelui
meu, mai puţin Ioana care a ales să-şi facă un viitor în Andorra .
Suntem o ţară europeană dar şi un sat ( Lucăceşti ) european! Primii
colindători au venit din Finteuşul Mic, apoi n-am mai prididit a da coci şi bani
româneşti celor veniţi cu “Capra” (oare nu de Anul Nou se umblă cu Capra?!) din
satul poetului Vasile Morar şi primarului Lucian Morar, adică Chelinţa (?!).
Riguros cum sunt, am tras linie şi am constatat că ne-au colindat “Casa
lui Aurelu lui Dragoş” din mijlocul satului un număr de 83 de
« corindători » şi cel mai mult m-am bucurat de ultimii colindători (
în jurul orei 22,oo), Andreea şi Andrei But, Alina şi Alin Vălean din Mireşu
Mare, care au venit special să-l colinde pe domnul învăţător.
Graba secolului pe care îl trăim s-a văzut şi la copii; dintre toţi cei
care au umblat cu “Steaua”, doar doi sau trei au recitat răspunsul Stelei;
colindătorii când au intrat în casă au şi terminat colinda, aşteptau leuţul,
cocul sau napolitana. Majoritatea colinzilor erau de factură comercială, n-am
auzit colinde vechi precum “Pomuţ rămurat”, “Trei crai ai pământului”,
“Viflaime, Viflaime”. “Din an în an” şi “americanismul” prea a intrat cu
bocanci în vestimentaţia şi spiritul Crăciunului românesc pe care l-am trăit eu
în copilăria mea.
Şi
totuşi Ajunul de Crăciun şi colindele copiilor ne fac mai buni, mai drepţi şi
mai luminaţi. Eu de pe acum aştept Ajunul Crăciunului 2013, la Lucăceşti,
împreună cu familia mea.
Crăciun fericit şi un An Nou îmbelşugat tuturor românilor! La mulţi
ani !
Gelu Dragoş
Pastorala de Crăciun 2012 a PS Justinian, Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului
J U S T I N I A N - Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al
Maramuresului si Satmarului. Iubitului cler, cinului monahal,
dreptcredinciosului nostru popor din Episcopia Ortodoxa Romana a Maramuresului
si Satmarului: Har, binecuvantare si pace de la Dumnezeu iar de la noi, calde
urari de liniste si fericire pentru Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului
”Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn:
Iata, Fecioara va lua in pantece si va naste fiu
si vor chema numele lui Emanuel.[...]
El va paste turma Sa ca un Pastor
si cu bratul Sau o va aduna.
Pe miei ii va purta la sanul Sau
si de cele ce alapteaza va avea grija”.
(Isaia 7, 14; 40, 11)
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Intr-o zi, din anii trecuti, cand atmosfera din tara noastra
si din alte parti ale Europei era foarte intunecata, iar cuvantul lui Dumnezeu
era oprit pentru a fi vestit liber, in miercurea din Saptamana Patimilor am
auzit o voce a unui frate de a lui Iuda, care a vandut pe Iisus Hristos, Fiul
lui Dumnezeu, cu 30 de arginti, dupa cum ne spune Sfanta Scriptura.
Am auzit o voce care-L batjocorea si-L umilea pe Iisus
Hristos. Inima si sufletul mi s-au ranit adanc, dar, inspirat de Dumnezeu, am
scris cuvintele acestea, prin care am aratat ca Iisus Hristos este Fiul lui
Dumnezeu Cel asteptat de tot neamul lui Adam, de la facerea lumii, ca Iisus
este cel prevestit de toti patriarhii si proorocii din Vechiul Testament. Ca
Hristos este Cel pe care ni-L prezinta Noul Testament, ca Om desavarsit, Care
prin zamislirea Sa, prin minunile Sale, prin moartea si Invierea Sa, ne-a
aratat tuturor ca El, Iisus Hristos, este Dumnezeu adevarat prin care toate
s-au facut din cate s-au facut, dupa cum ne spune Sfantul Apostol si
Evanghelist Ioan (Ioan I, 1-3).
Toti cati cred in El il asculta, toti cati il iubesc pe El
devin fii ai lui Dumnezeu, mostenitorii Imparatiei cerurilor, a nemuririi si
fericirii vesnice.
Aceasta este credinta noastra, aceasta este nadejdea
noastra, aceasta este dragostea noastra care a luminat si ne lumineaza viata
dintotdeauna.
Mesajul pe care il ascultati nu este numai un cuvant
pastoral, pe care slujitorii altarelor il citesc la marile praznice fiilor
nostri duhovnicesti, ci aceasta este un mesaj, un cuvant, care se adreseaza la
toti cei ce doresc sa gaseasca un moment de liniste si bucurie in viata.
Pacea, linistea, bucuria si fericirea in viata o aflam numai
daca gasim pe cineva care ni le poate asigura, care ne poate da un cuvant, care
sa ne asigure toate acestea in sufletul nostru. Acest lucru ni-l poate oferi
numai Iisus Hristos, pe Care il stie toata lumea de pe pamant, dar pe Care il
cunosc foarte putini, pentru ca nu este suficient sa stii pe cineva pentru a
dobandi liniste, bucurie, pace si fericire. Este cu totul altceva sa cunosti pe
cineva, sa-l asculti, sa-l urmezi, sa-i daruiesti lui gandurile tale, dorintele
tale, viata ta, ca apoi viata ta sa se umple de lumina, de dor, de dragoste
fata de acel Cineva.
Acum, cu ocazia sfantului si marelui praznic al Nasterii
Domnului, in care crestinii traiesc din nou zile de bucurie, zile frumoase si
sfinte, am hotarat sa va adresez acest cuvant ca pe un sfant dar, in speranta
ca il veti primi, ca il veti citi, cautand sa-L cunoasteti pe Iisus Hristos.
Doresc ca bucuria voastra sa ramana, credinta voastra sa se
inmulteasca si sa creasca, ca in lumea de azi atat de nelinistita si bolnava cu
sufletul, iar cuvintele mele sa va aduca un moment de tarie, pace si liniste
sufleteasca.
Fratilor mei, binecuvantatilor slujitori ai lui Dumnezeu,
care se jertfesc la sfintele altare, le adresez un cuvant, pentru a alege
cuvintele care vor crede ei a fi de folos pentru sufletele credinciosilor, la
acest maret Praznic al Nasterii Mantuitorului Hristos.
Aceasta scrisoare pastorala am intitulat-o simplu: HRISTOS,
pentru ca acest nume este mai presus de orice nume, atat din cer cat si de pe
pamant sau din cele dedesubt ale pamantului (Filipeni 2, 9-11).
Indemn pe toti binecredinciosii care cred si il iubesc pe
Iisus Hristos sa se inchine, in anul care urmeaza 2013, in fata sfintei icoane
a Fiului lui Dumnezeu si sa zica: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta este rugaciunea lui Iisus pe care o rostesc
mereu sfintii si monahii in chiliile lor, dimineata in zori, seara in amurg si
la miezul noptii.
Aceasta rugaciune: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(a)”, intareste in sufletul nostru
credinta si dragostea in Iisus, care este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui
viu. Dupa cum Soborul celor Doisprezece Apostoli au marturisit in fata Domnului
Hristos, cand El i-a intrebat: „cine zice lumea ca sunt Eu, Fiul Omului?”. „Tu
esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu”, au raspuns intr-un glas Cei
Doisprezece Apostoli (Mt. 16, 16).
La aceasta intrebare: „Dar voi cine ziceti ca sunt Eu?”,
impreuna cu Apostolii, toti martirii, sfintii, cuviosii si toti crestinii, de
doua mii de ani, striga intr-un glas: „Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu
celui viu”.
Aceeasi intrebare daca s-ar pune voua astazi, ce ati raspunde
in fata lui Dumnezeu? Cine ati zice ca este Iisus Hristos? Trebuie sa
raspundeti cu vorba, dar si cu fapta voastra, pentru ca de acest raspuns
depinde mantuirea si fericirea voastra, mantuirea si fericirea lumii. Amin.
+JUSTINIAN
ARHIEPISCOP AL MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI
Mesajul Papei Benedict al XVI-lea cu ocazia Crăciunului 2012
Mesajul Papei pentru creştini
Milioane de oameni din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul.
Fie că aleg să o facă prin rugăciuni sau pelerinaje religioase, fie că aleg să
se distreze, oamenii întâmpină Naşterea Domnului cu daruri şi brazi împodobiţi.
Papa Benedict al XVI-a a transmis de la Vatican mesajul său pentru creştinii din
întreaga lume.
La Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a ţinut slujba anuală
de Crăciun, la basilica Sfântul Petru, pentru a marca naşterea lui Isus. În
faţa a zeci de mii de oameni, Papa a cerut ca lumea să găsească loc pentru
Dumnezeu în viaţa pe care o trăiesc într-un ritm rapid şi plină de tehnologie.
"Fie ca pacea să se arate oamenilor din Siria, profund
răniţi şi divizaţi de un conflict care nu le cruţă nici pe cele mai inocente şi
fără apărare victime".
Papa Benedict a urat Crăciun fericit oamenilor în 65 de
limbi, printre care şi română.
"Fie ca naşterea
Prinţului Păcii să îi amintească lumii unde este adevărata fericire. Fie ca
inimile să vă fie pline cu speranţă şi bucurie, pentru că Salvatorul a fost s-a
născut pentru noi".
luni, 24 decembrie 2012
PASTORALA DE CRĂCIUN a Patriarhului Daniel: „Egoismul produce moartea vieţii spirituale, iubirea şi dărnicia aduc împlinire”!
Egoismul constant produce în om împuţinare şi moartea vieţii spirituale, iar iubirea şi dărnicia aduc împlinire şi sfinţire, adevărul fiind concentrat în înţelepciunea populară românească “dar din dar se face Rai”, spune PF Daniel în Pastorala de Crăciun. “Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât fiul lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne-a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălţăm la el, la viaţa cerească. Firea noastră cea slăbănogită, într-adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aştepta pe cel ce-i va întinde mâna, cel ce-şi pierduse viaţa aştepta pe dătătorul ei”, arată patriarhul Daniel în Pastorală, citând din Sfântul Grigorie de Nyssa.
PF Daniel mai spune că toţi oamenii care, prin credinţă şi botez, primesc pe Hristos ca mântuitor al lumii, devin fraţi şi surori în Hristos nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci “prin înfierea dumnezeiască după har”.
“Prezenţa tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci şi smeriţi, în aceşti fraţi prea mici ai săi se explică prin iubirea sa milostivă şi smerită pentru fiecare fiinţă umană. Taina omului-frate ne descoperă de fapt că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm. În acest înţeles duhovnicesc al iubirii milostive ca poartă a mântuirii omului, anul 2012 a fost consacrat în Biserica noastră drept An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, a adăugat PF Daniel în Pastorala de Crăciun.
PF Daniel vorbeşte şi despre perioada postului, în care oamenii s-au spovedit şi s-au împărtăşit.
“În timpul Postului Crăciunului, mulţi dintre dumneavoastră v-aţi învrednicit să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, primind astfel iubirea milostivă şi sfântă a lui Hristos. De aceea, împărtăşirea trebuie să ne facă milostivi faţă de nevoile semenilor noştri pentru care mântuitorul s-a născut, a pătimit, a murit şi a înviat. Omul care nu se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu, prin rugăciune, şi semenilor săi, prin fapte bune, sărăceşte spiritual şi se dezumanizează. De ce? Pentru că a pierdut sensul vieţii ca dăruire de sine”, a arătat PF Faniel.
Patriarhul a adăugat că românii creştini ortodocşi văd în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume, iar preoţii care poartă icoana Naşterii Domnului la casele oamenilor simbolizează pe păstorii de la Betleem, dar şi pe Hristos-Domnul, care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea lui.
“Ca odinioară în Betleem, Hristos vine tainic astăzi la noi şi prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi. Prin urmare, mai ales în aceste zile, să urmăm îndemnul ?colindului sfânt şi bun?: “Şi-acum te las, fii sănătos/ Şi vesel de Crăciun,/ Dar nu uita, când eşti voios,/ Române, să fii bun”", mai arată patriarhul în Pastorala de Crăciun.
PF Daniel le transmite şi românilor care se află dincolo de graniţele ţării, cu gândul la cei dragi din ţară, “ajutor de la Dumnezeu în viaţă şi în păstrarea şi cultivarea credinţei ortodoxe şi a spiritualităţii româneşti”.
Totodată, patriarhul Daniel a spus că, la cumpăna dintre ani, oamenii trebuie să mulţumească pentru binefacerile din 2012 şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu în tot ce vor să facă în 2013.
PF Daniel a precizat că 2013 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, întrucât se împlinesc 1.700 de ani de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat Edictul de la Mediolan (Milano), prin care înceta persecuţia împotriva creştinilor.
“Dorim ca bucuria sfântă a Sărbătorilor Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou şi Botezului Domnului să vă aducă pace şi sănătate, lumină şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune! Tuturor vă adresăm urările tradiţionale Sărbători fericite! şi ?La mulţi ani!?”, îşi încheie PF Daniel Pastorala de Crăciun.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



