Iubiţii mei fii sufleteşti,
Prin Invierea Domnului s-a incununat toata lucrarea pe care
Dumnezeu, prin Cuvantul Sau, Iisus Hristos, a inceput-o de la facerea lumii,
toate cele vazute sau nevazute. De aceea, in Ziua invierii Domnului se bucura
toata creatura, se bucura cerul si pamantul, pentru ca prin Inviere a fost
biruita moartea, pentru ca prin Inviere a biruit Hristos care este Viata, a
biruit Hristos si a pierit satana. Prin Invierea lui Hristos s-a deschis cerul
si a fost pustiit iadul, prin Invierea lui Iisus Hristos, Care S-a numit „Fiul
Omului”, a fost eliberat din robie Omul si a fost asezat la locul de cinste si
de slava, pe care a avut-o la inceput de la Dumnezeu.
Prin Invierea Domnului a fost eliberat omul de frica mortii,
iar trupul, ca si sufletul, a devenit nemuritor, precum a devenit si trupul lui
Iisus Hristos dupa Inviere. Prin Hristos Cel inviat toti cei ce cred in El, cei
ce-L asculta pe El, cei ce-L iubesc si-L urmeaza pe El, devin ca El, devin fii
ai lui Dumnezeu (In. 1,12). De aceea, in Ziua invierii Domnului se bucura toata
creatura Lui, dar mai presus de toate se bucura aceasta minunata creatura a lui
Dumnezeu, adica Omul, care, numai dupa Invierea lui Iisus Hristos a devenit om
cu adevarat, stapan peste toata creatura, asa cum l-a facut Dumnezeu cand l-a
pus in Eden.
Inainte de a invia Hristos cu trupul, omul devenise rob al
trupului, rob al patimilor, rob al carnii, pe care o stapanea duhul cel rau,
duhul diavolului. Trupul lui muritor nu mai asculta de suflet, de glasul lui
Dumnezeu, Care-i vorbea omului prin constiinta, ci era innabusit de patimile
trupului, de poftele si placerile pamantesti, iar omul ratacea prin lume ca o
fiinta pierduta.
Dumnezeu insa nu l-a uitat pe om ci, ca un Tata bun, prin
diferite mijloace si semne, prin drepti, prin profeti si prin ingeri, i-a
vorbit si i-a amintit ca are in el un dar minunat, primit de la Dumnezeu-Tatal,
si anume sufletul nemuritor, care inseteaza mereu dupa izvorul de unde a
plecat, inseteaza mereu dupa Dumnezeu - izvorul tuturor existentelor. „insetat
este sufletul meu dupa Tine, Dumnezeule”, suspina sufletul fiecarui om inainte
de venirea Domnului, pentru ca fara Dumnezeu fiecare om se simte singur si
strain, intr-un univers gol si pustiu, intr-un infinit care-l infricoseaza.
Dar, din nemarginita Lui putere, din tainica Lui existenta,
Dumnezeu mereu intinde mana spre creatura Lui si o salveaza de la pieire.
Nasterea lui Hristos dintr-o fiinta omeneasca nepatata, viata si lucrarea lui
Iisus Hristos pe pamant, jertfa si moartea Domnului pe Cruce, au culminat cu
Invierea Sa cea de a treia zi, asa cum Iisus a prevestit-o de mai multe ori in
fata ucenicilor Sai.
Fara Invierea Domnului nici zamislirea Sa din Fecioara
Maria, nici nasterea Sa din Betleem, nici viata Sa pamanteasca, nici
invataturile si minunile Sale, nici faptele profetilor si ale dreptilor, nici
chiar ale ucenicilor si sfintilor mucenici, nu ar fi avut mai mare importanta,
ci era doar o lucrare omeneasca, pamanteasca. Oricat de marete si importante ar
fi fost aceste lucrari, ar fi ramas fapte si lucrari omenesti si pamantesti si
nu ar fi avut ceea ce a dobandit omenirea prin Invierea lui Hristos. Prin
Invierea lui Iisus Hristos omul a dobandit marele dar al nemuririi, al
fericirii si al stapanirii impreuna cu Iisus Hristos peste viata si moarte,
peste intreaga creatie a lui Dumnezeu. Odata cu Invierea lui Hristos firea
omeneasca a primit dreptul de a sta de-a dreapta Tatalui impreuna cu Fiul si cu
Duhul Sfant in veci. De aceea firea omului se bucura, vibreaza, jubileaza si
traieste cu o bucurie profunda in fiecare an Praznicul cel mare, Ziua invierii,
pe care a facut-o Domnul ca sa ne bucuram si sa ne veselim intr-ansa.
Iubiți frati si
iubite surori,
Credinta in Invierea Domnului este cea dintai si cea mai
mare porunca pe care Dumnezeu o cere de la noi, de la toata faptura omeneasca.
Zadarnice sunt toate - zice Scriptura, daca nu ar fi inviat Hristos, zadarnice
sunt toate, daca noi nu credem ca Iisus Hristos a inviat.
Dupa Invierea Sa, Iisus Hristos, Stapanul cerului si al
pamantului, a ramas patruzeci de zile pe pamant, aratand tuturor ca a inviat,
ca este intreg si viu, ca nu este o naluca sau o aratare, ca trupul Lui inviat
are carne si oase, aratand prin aceasta ca trupurile oamenilor, la a doua
Inviere, nu vor fi doar niste stafii sau niste aratari, ci vor fi oameni
intregi, barbati si femei, doar ca aceste trupuri, dupa Inviere, nu vor mai fi
supuse stricaciunii si nu se vor mai insura sau marita, ci vor fi ca ingerii
lui Dumnezeu in ceruri. Asadar, prin Invierea lui Iisus Hristos, omul are toata
slava, toata stralucirea, toata frumusetea, toata fericirea si marirea.
De aceea, Mantuitorul nostru Iisus Hristos, dupa ce a treia
zi a inviat din morti, n-a plecat imediat de pe pamant la cer, ci a mai ramas
pe pamant 40 de zile. Patruzeci de zile a stat Moise pe muntele Sinai si a
vorbit cu Dumnezeu, Care i-a spus lui Moise cum a creat lumea si asa cum i-a
spus Dumnezeu a scris Moise in cartea Facerii si Tablele Legii. Patruzeci de
zile este numar tainic, numar care in Biserica Ortodoxa are mare importanta.
Patruzeci de zile tin zilele Postului Nasterii Domnului si Postul invierii
Domnului. Patruzeci de zile, dupa ce S-a botezat in Iordan, a postit si Domnul
in pustie, cand firea omeneasca a lui Iisus Hristos s-a luptat cu satana.
Pentru cele 40 de zile pe care Iisus Hristos le-a petrecut
pe pamant dupa Inviere, avem martori cunoscuti care ne vorbesc despre Invierea
lui Iisus Hristos, cel ce a fost chinuit, batjocorit, biciuit, rastignit, ucis
si asezat in mormant in vazul tuturor, fara ca acestia sa aiba vreo nadejde ca
El va invia. De aceea ei I-au imbalsamat trupul, L-au imbracat in panza de in,
care se pastreaza si astazi. Apoi mormantul a fost acoperit cu o piatra grea,
pe care fariseii si carturarii, slugile arhiereilor Ana si Caiafa si
autoritatile pagane, au sigilat-o, ca nimenea sa nu poata lua trupul lui Iisus
din mormantul care era nou sapat in piatra. Dupa aceea fariseii si carturarii
si toti dusmanii de moarte ai lui Iisus au cerut autoritatilor sa puna o suta
de ostasi romani, straini si pagani, care, in frunte cu comandantul lor sa
pazeasca trupul lui Iisus.
Martorii acestor intamplari au ramas si s-au intalnit cu
Iisus dupa Inviere, L-au vazut, L-au auzit vorbind, au mancat impreuna cu El
(Lc.24, 42-43). Ucenicii s-au adunat in jurul Sau, I-au ascultat cuvintele,
sfaturile, poruncile, I-au pipait ranile din maini, din picioare, din coasta Sa
si au fost patrunsi de credinta ca Hristos a inviat. Apoi au inceput sa
vorbeasca despre Invierea Domnului in templu, pe drumuri, in fata celor mai
mari dusmani ai lui Hristos, fara frica, strigand: noi am vazut, noi am pipait,
noi nu putem sa nu vestim Invierea Lui, „noi nu putem sa nu vorbim cele ce am
vazut si am auzit” (Fapte 4, 20).
Cei dintai martori ai invierii Domnului au fost ostasii
romani, care au fost pusi de capeteniile evreiesti sa pazeasca mormantul lui
Iisus si care, de frica, s-au cutremurat si au cazut ca morti cand au vazut „ca
ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea
deasupra ei”. (Mt. 28,2) „si iata unii din straja,-zice evanghelistul Matei-
venind in cetate, au vestit arhiereilor toate cele intamplate. si, adunandu-se ei
impreuna cu batranii si tinand sfat, au dat bani multi ostasilor, zicand:
Spuneti ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe cand noi dormeam; si de
se va auzi aceasta la dregatorul, noi il vom indupleca si pe voi fara grija va
vom face. Iar ei, luand argintii, au facut precum au fost invatati. si s-a
raspandit cuvantul acesta intre Iudei, pana in ziua de azi”. (Mt. 28, 11-15)
„Dupa ce a trecut sambata, - spune evanghelistul Matei -
cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Duminica), au venit Maria Magdalena
si cealalta Marie, ca sa vada mormantul. si iata s-a facut cutremur mare, ca
ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea
deasupra ei…. Iar ingerul, raspunzand, a zis femeilor: Nu va temeti, ca stiu ca
pe Iisus cel rastignit il cautati. Nu este aici; caci S-a sculat precum a zis;
veniti de vedeti locul unde a zacut. si degraba mergand, spuneti ucenicilor Lui
ca S-a sculat din morti si iata va merge inaintea voastra in Galileea; acolo il
veti vedea. Iata v-am spus voua. Iar plecand ele in graba de la mormant, cu
frica si cu bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui. Dar cand
mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata Iisus le-a intampinat, zicand:
Bucurati-va! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au
inchinat”. (Mt. 28, 1-9)
Sfantul Evanghelist Ioan, vorbind numai de intalnirea lui
Iisus cu Maria Magdalena, descrie aceste momente lamurind si mai bine aceasta
intalnire a lui Iisus cu mironositele: „Iar Maria statea afara langa mormant
plangand. si pe cand plangea, s-a aplecat spre mormant. si a vazut doi ingeri
in vesminte albe sezand, unul catre cap si altul catre picioare, unde zacuse
trupul lui Iisus. si aceia i-au zis: Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti? Ea
le-a zis: Ca au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L-au pus. Zicand acestea, ea
s-a intors cu fata si a vazut pe Iisus stand, dar nu stia ca este Iisus. Zis-a
ei Iisus: Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti? Ea, crezand ca este gradinarul,
I-a zis: Doamne, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu il voi
ridica”. (In. 20, 11-15).
Primul cuvant pe care l-a rostit Iisus Hristos dupa Inviere
a fost cuvantul adresat Mariei Magdalena, pe care Iisus Hristos o salvase din
robia diavolilor. Maria Magdalena a fost fiica Evei care, dupa ce a gustat din
fructul oprit, a fost chinuita de greseala pe care a facut-o, iar aceasta
tristete din sufletul Evei a umbrit de-a lungul timpului sufletul omului, pana
cand S-a nascut Fiul lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Care prin moartea si
Invierea Sa a eliberat omenirea de tristete si de moarte.
„Maria!”, a fost primul cuvant pe care Iisus Hristos l-a
rostit dupa Inviere, chemand prin acesta parca pe toate femeile din lume sa
vina si sa-L preamareasca pe Cel ce cu moartea pe moarte a calcat. Dar cand Maria
Magdalena a incercat sa imbratiseze picioarele Domnului, Fiul lui Dumnezeu i-a
poruncit: „Nu te atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la
fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu
si Dumnezeul vostru” (In. 20,17). Acesta este mesajul cel mai important si cel
mai inalt pe care Mantuitorul l-a trimis printr-o femeie ucenicilor si prin ei
la tot neamul omenesc: taina cea mare ca, dupa Inviere, S-a reintors pe pamant
de unde S-a suit la Tatal Sau Care este si Tatal nostru, la Dumnezeul Sau care
este si Dumnezeul nostru.
Aceasta este vestea cea mai importanta, vestea cea mai
inalta pe care Hristos in Ziua invierii a transmis-o tuturor oamenilor, la tot
neamul lui Adam: ca Tatal Lui este si Tatal nostru si Dumnezeu este si
Dumnezeul nostru. De aceasta veste s-a bucurat toata suflarea omeneasca, cea de
pe pamant, cea de sub pamant - din hades, din infern - ,si ceea ce urma sa se
suie in ceruri impreuna cu Hristos in aceasta zi a invierii. De aceea in ziua
aceasta, in Ziua invierii, toata suflarea se bucura si se inalta spre Tatal,
spre Dumnezeul tuturor cantand: „Hristos a inviat din morti cu moartea pe
moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le.”
Din Ghetsimani, de langa mormant, de unde a vorbit cu Maria
Magdalena, Domnul a calatorit spre un sat, care se numea Emaus, unde mergeau
doi din ucenicii Lui, pe care-i chema Luca si Cleopa. Acestia, pe drum, vorbeau
intre ei de cele ce s-au intamplat in Ierusalim si, mai ales, erau foarte
nedumeriti de vestea care s-a auzit in tot Ierusalimul, pe care ostasii care
pazeau mormantul Domnului au adus-o lui Irod, la Ana si la toti dregatorii, ca
Iisus a inviat si in mormant nu a ramas decat giulgiul in care a fost infasurat
trupul lui Iisus.
Atunci Domnul S-a apropiat de cei doi calatori ca un strain.
„si pe cand vorbeau si se intrebau intre ei, - ne spune evanghelistul Luca-,
Iisus insusi, apropiindu-Se, mergea impreuna cu ei. Dar ochii lor erau tinuti
ca sa nu-L cunoasca. si El a zis catre ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le
schimbati unul cu altul in drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinsi de
intristare. Raspunzand, unul cu numele Cleopa a zis catre El: Tu singur esti
strain in Ierusalim si nu stii cele ce s-au intamplat in el in zilele acestea?
El le-a zis: Care? Iar ei I-au raspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care
era prooroc puternic in fapta si in cuvant inaintea lui Dumnezeu si a
intregului popor.
Cum L-au osandit la moarte si L-au rastignit arhiereii si
mai-marii nostri; Iar noi nadajduiam ca El este Cel ce avea sa izbaveasca pe
Israel si, cu toate acestea, astazi este a treia zi de cand s-au petrecut
acestea. Dar si niste femei de ale noastre ne-au spaimantat ducandu-se
dis-de-dimineata la mormant si, negasind trupul Lui, au venit zicand ca au
vazut aratare de ingeri, care le-au spus ca El este viu. Iar unii dintre noi
s-au dus la mormant si au gasit asa precum spusesera femeile, dar pe El nu L-au
vazut. si El a zis catre ei: O, nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa
credeti toate cate au spus proorocii!
Nu trebuia oare ca Hristos sa patimeasca acestea si sa intre
in slava Sa? si incepand de la Moise si de la toti proorocii, le-a talcuit lor,
din toate Scripturile cele despre El. si s-au apropiat de satul unde se duceau,
iar El se facea ca merge mai departe. Dar ei il rugau staruitor, zicand: Ramai
cu noi ca este spre seara si s-a plecat ziua. si a intrat sa ramana cu ei. si,
cand a stat impreuna cu ei la masa, luand El painea, a binecuvantat si,
frangand, le-a dat lor. si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut, iar El s-a
facut nevazut de ei. si au zis unul catre altul: Oare, nu ardea in noi inima
noastra, cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile? Si, in ceasul
acela sculandu-se, s-au intors la Ierusalim si au gasit adunati pe cei
unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei, care ziceau ca a inviat cu
adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon. si ei au istorisit cele petrecute pe
cale si cum a fost cunoscut de ei la frangerea painii”. (Lc. 24, 15-35).
Aceasta este a doua aratare a Domnului in Ziua invierii,
cand a fost recunoscut la frangerea painii, asa cum crestinii care fac parte
din Biserica lui Hristos, veac de veac il vor intalni pe Iisus Hristos la toate
Liturghiile, care se vor savarsi pe toate altarele Bisericii lui Hristos.
In amurg, in aceasta zi a invierii Domnului, Hristos vine la
Apostoli care stateau cu usile incuiate, ascunsi „de frica”, zice evanghelistul
Ioan. (In. 20,19) „si fiind seara, in ziua aceea, intaia a saptamanii
(duminica), si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica
iudeilor, a venit Iisus si a stat in mijloc si le-a zis: Pace voua! si zicand
acestea, le-a aratat mainile si coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, vazand
pe Domnul. si Iisus le-a zis iarasi: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine
Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a
zis: Luati Duh Sfant; Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora
le veti tine, vor fi tinute”. (In. 20, 19-23)
In amurgul zilei, cand Hristos a inviat din morti, Domnul a
pus inceput si temelie vesnica Preotiei Bisericii Sale, care are chemarea pe
care si Hristos o avea de la Tatal. „Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit
si Eu pe voi.” Aceasta chemare si trimitere nimeni nu o are, decat numai
slujitorii Bisericii Sale. Aceasta e Preotia care are succesiune apostolica,
adica legatura neintrerupta cu cei doisprezece Apostoli ai lui Iisus Hristos.
Acestor slujitori ai Altarului, Domnul le-a dat puterea ca, in numele lui
Hristos si cu puterea pe care a primit-o Hristos de la Dumnezeu Tatal, urmasii
celor doisprezece Apostoli, duhovnicii, au darul cel mai sfant, de a ierta sau
de a tinea pacatele, de a lega sau de a dezlega pacatele, dupa cuvantul spus de
Iisus Hristos mai inainte de patimile, moartea si Invierea Sa, cand le-a zis
Apostolilor: „Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate
si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer”.
(Mt.18,18). Acesta este darul pe care un crestin dreptcredincios il primeste la
Invierea Domnului, dupa ce se pregateste cu post, rugaciune si milostenie pe
care Mantuitorul le numeste „faptele dreptatii voastre” . (Mt. 6, 1).
A opta zi dupa Inviere, tot in zi de Duminica, Hristos apare
in fata ucenicilor care erau chinuiti de un duh rau, duhul indoielii, si in
fruntea carora era apostolul Toma, cel ce se declarase ca este gata sa-si dea
viata pentru Hristos. in fata minunii invierii Domnului, insa, Toma s-a lasat
cuprins de indoiala, un pacat mai grav decat tradarea lui Iuda si decat
lepadarea lui Petru. De aceea Hristos, acum, in a opta zi dupa Invierea Sa,
adresandu-se Apostolului Toma, care era si el cu ucenicii, ii zice: „Adu
degetul tau incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea
si nu fi necredincios, ci credincios.” (In. 20, 27).
Atunci Toma, indraznind sa puna degetele lui in ranile
deschise din palmele lui Hristos si sa puna mana lui in rana deschisa din
coasta lui Iisus, s-a cutremurat si, vazand sangele curgand din trupul lui
Iisus, a strigat: „Domnul meu si Dumnezeul meu!” (In. 20, 28). Atunci indoiala
s-a transformat intr-o certitudine absoluta, care a vindecat de acest pacat pe
toti oamenii de pe pamant, care se bucura de Invierea Domnului. Un mare sfant
al Bisericii lui Hristos a spus: „Singurul pacat adevarat este acela de a fi
nesimtitori fata de Cel inviat.”
Iubitii mei fii sufletesti,
Hristos este cea dintai marturie a invierii Sale prin
aratarile Lui din cele 40 de zile inainte de inaltare, in care a ramas pe
pamant si S-a aratat la mare multime de oameni, aratari de care se stie sau nu
se stie, care au fost sau nu au fost mentionate in scris, precum ne spune si
Sfantul Apostol Pavel: „Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce si eu am primit,
ca Hristos a murit pentru pacatele noastre dupa Scripturi; si ca a fost
ingropat si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi; si ca S-a aratat lui Chefa,
apoi celor doisprezece. in urma S-a aratat deodata la peste cinci sute de
frati, dintre care cei mai multi traiesc pana astazi, iar unii au si adormit.
Dupa aceea S-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor, iar la urma tuturor,
ca unui nascut inainte de vreme, mi S-a aratat si mie”. (I Cor.15, 3-8).
Dupa Inviere, patruzeci de zile Iisus Hristos a ramas pe
pamant, a ramas intre oameni si le-a vorbit oamenilor. Cuvintele pe care Iisus
Hristos, Mantuitorul lumii, le-a vorbit ucenicilor si oamenilor, in cele
patruzeci de zile dupa Inviere, nu au fost scrise pe pergamente, nici pe
hartie, ci au fost intiparite in inima si sufletul ucenicilor si ale tuturor
oamenilor si s-au transmis din generatie in generatie si sunt vii si prezente
si astazi in memoria celor ce-L cunosc, cred si-L iubesc pe Iisus Hristos.
In mormant cu trupul in iad cu sufletul si in rai cu
talharul, ne spune Sfanta Biserica, a petrecut Iisus Hristos in cele trei zile,
dupa care S-a reintors sa petreaca patruzeci de zile pe pamant. „in mormant cu
trupul, in iad cu sufletul, ca un Dumnezeu in rai cu talharul si pe scaun
impreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost Hristoase, pe toate umplandu-le, Cel ce
esti necuprins”, zice binecuvantatul slujitor al Altarului, cand se pregateste
sa savarseasca Sfanta si dumnezeiasca Liturghie, prin care sarbatorim mereu
Pastile si ne impartasim din Trupul si Sangele Mielului, care este Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu. Bucuria aceasta o traim astazi in sfantul si marele Praznic
al Pastilor, in care Iisus Hristos ne zice: „Bucurati-va!”
Bucurati-va ca Hristos a inviat. Bucurati-va ca Raiul s-a
deschis. Bucurati-va ca moartea a fost infranta. Bucurati-va ca Hristos a
biruit pe vrajmasul nostru diavolul. Bucurati-va ca dupa trei zile Hristos S-a
reintors sa petreaca cu oamenii patruzeci de zile pe pamant. In aceste zile
Iisus Hristos S-a intalnit si a vorbit cu ucenicii si le-a spus multe din tainele
imparatiei lui Dumnezeu, le-a aratat ranile din coasta si mainile si picioarele
Sale. A vorbit cu o mare multime de oameni intarindu-le credinta.
Iubiti frati si surori,
Dupa 40 de zile pe care le-am petrecut in post si rugaciuni
deosebite, pline de fapte sfinte, in aceste zile am postit si ne-am rugat,
ne-am marturisit si ne-am impartasit cu Trupul si dumnezeiescul Sange al lui
Hristos.
Cele patruzeci de zile de post au fost pentru un crestin
zile sfinte, zile de cumpatare, de rugaciune si de fapte bune. in aceste zile
si cu sufletul si cu trupul ne-am curatit, ne-am sfintit, ne-am pregatit sa-L
primim pe Iisus Hristos, Stapanul cerului si al pamantului. Prin jertfa si
Invierea Sa ne-a deschis drumul spre Dumnezeu Tatal. Zidul care ne despartea de
Dumnezeu, Hristos l-a surpat si usile Raiului s-au deschis. ingerii au
inlaturat piatra de pe mormantul in care trei zile a stat Trupul lui Hristos,
pentru ca sa vada oamenii ca mormantul este gol, ca Domnul a inviat si impreuna
cu toti Dreptii S-a suit la Tatal, de unde S-a reintors ca sa mai petreaca
patruzeci de zile cu oamenii pe pamant, sa le intareasca credinta in Inviere,
sa-i pregateasca pentru lupta cea mare pe care vor avea sa o duca credinciosii
cu intunericul necredintei pana la sfarsitul veacurilor.
Noi am vorbit pana acum de cateva momente care s-au petrecut
in ziua invierii, dar in cele patruzeci de zile Mantuitorul Hristos a savarsit
si alte multe si importante fapte, a avut convorbiri cu ucenicii si cu oamenii
care au venit sa-L vada si sa-L asculte. De aceea aceste 40 de zile de la
Inviere pana la inaltare sunt zile de sarbatoare, de mare bucurie a oamenilor
care cred in Hristos. in aceste zile pe tot pamantul se canta cantare de lauda
invierii Domnului. in toate bisericile si casele se aduce slava lui Hristos
Care a biruit moartea si a deschis portile Raiului. in aceste zile fiecare
crestin il saluta pe fratele sau cu salutul iubit de Dumnezeu: „Hristos a
inviat!”. Acestui salut si ingerii si oamenii ii raspund cu bucurie. Pasii lui
Hristos se aud duduind prin istorie. In China sau in India, in inima Africii
sau in Alaska, pretutindeni pe glob, astazi in ziua invierii Domnului se aude
cantandu-se cantarea care preamareste, sfinteste si lumineaza viata intregii
omeniri. E cantarea ce copleseste si da sens si bucurie vietii.
Surlele nu sunt in stare sa innabuse imnul slavei, care
dintr-o margine a lumii pana la alta margine a lumii, in bordeie sau in palate,
in munti sau in frumoasele campii, se aude cantandu-se: „Hristos a inviat din
morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!”.
Imnul acesta il face pe om sa tresalte de bucurie. Este cantecul sperantei,
este imnul care alunga din sufletul tuturor frica de moarte.
Hristos a inviat!
†JUSTINIAN
ARHIEPISCOP AL MARAMUREŞULUI ŞI SĂTMARULUI
565 - A încetat din viaţă împăratul bizantin Justinian
