Col. (r) Marin Neacsu: Dacii, aurul si „țurcanii”

O veste neagră face prima pagină a ziarelor din România și ridică sprâncenele multor români,  dar mai ales televiziuni și politicieni  în care acuma, brusc  se aprinde „patriotismul” și încep să rostească cu oarece teamă, dar îngăduință cuvântul „Dacia,” dar nu legat de  fabrica de automobile, ci de acea Dacie despre care nu prea se înghesuia nimeni să vorbească, pentru a nu fi considerat „suveranist,” adept al lui Roxin, Georgescu, sau mai știu eu cărui „dacopat”. Acuma, pentru trei zile probabil, sau trei săptămâni, cât subiectul va ține „brekiniuzul” presei, e voie să vorbești despre Dacia în România. Pentru toți, vestea furtului coifului dacic  și brățărilor dacice dintr-un muzeu din Olanda, expuse cu „mărinimie” prin toate colțurile lumii  de mai marii culturii române, pentru „promovarea Daciei” și a bogăției bietei Românii, este o surpriză, o veste neașteptată, o tragedie.

Să fiu sincer, pentru mine această „întâmplare” nu este o surpriză, nu vreau să par cinic, dar am anticipat un astfel de eveniment. De ce? Pentru că acum 14 ani am atenționat asupra unui obicei eu i-aș spune iresponsabil al autorităților române, plecând de la prim miniștri, miniștri ai culturii, directori ai Muzeelor dar în special al Muzeului Național de Istorie a României, de a trimite sau a „se lăuda” cu piese unice de patrimoniu național, pe toate străduțele Europei. Nu știu dacă în ultimii 10-15 ani românii care au cu adevărat interes și dorința de a vedea istoria proprie în muzeele din țară au avut ocazia să vadă sutele de piese multe unicate, comori inestimabile ale culturii universale nu doar autohtone, la ei în țară, acestea fiind plimbate pe oriunde, pasămite pentru a „promova cultura dacilor”. Dar acești diriguitori ai culturii române nu au mișcat un deget pentru a cerceta și a scoate la lumină  de exemplu arhivele Vaticanului care conțin cărți și documente necunoscute publicului despre cultura, războaiele și importanța Daciei în cadrul civilizației antice sau pentru a aduce în România spre a fi expuse documente, artefacte, obiecte,  sau mărturii ale unor fapte istorice care vorbesc despre România. Poate sabia lui Ștefan Cel Mare adusă măcar spre vizionare la Muzeul Național de Istorie a României, ar suscita interesul a milioane de români și ar aduce mai mulți bani Ministerului Culturii decât banii de asigurare „negociați” cu muzeele unde au stat degeaba argintul și aurul României.

Apoi, să fim serioși, când lansezi o expoziție cu titlul „Dacia, un regat al Aurului și Argintului”, este mai mult decât  o invitație pentru multimiliardarii deținători de „colecții private” de a tocmi „profesioniști îndrăgostiți de cultură” pentru a intra în posesia unor unicate. Sunt convins că cine le-a furat nu a făcut-o pentru că a crescut prețul aurului, pentru că dacă ar fi fost așa, ar fi luat tot aurul expus, sau mult mai mult decât un coif și 3 brățări care nu cântăresc nici cât aurul expus într-o vitrină la un magazin de bijuterii. Este LMC că cel/cei care au acționat au făcut-o la comandă pentru valoarea istorică a acestor piese, nu pentru valoarea aurului. Sub acest aspect, putem spera că nu vor fi topite în lingouri.

Mai trebuie amintit că tot cu Olanda, România mai are o experiență similară, cu niște tablouri furate tot din Olanda  și găsite prin România, unele se spunea că au fost arse, dar apoi un tablou din cele presupus arse a fost găsit în urma unui pont tot în România. Autorii au primit ceva ani de închisoare dar sunt deja liberi de mai bine de 7 ani, toți,  iar tablourile aparținând lui Matisse, Picasso, Monet, nu au mai fost găsite, fiind considerate „pierdute”. Eu sunt convins că tablourile au ajuns în colecția cuiva care a plătit suficient pentru a convinge pe cineva să facă 6 ani, dacă nu chiar mai puțini, eventual 4, de închisoare. În cazul aurului, dacă se va da de urma hoților, că sigur nu a fost unul singur, acesta va prezenta un butoiaș  cu ceva  aur topit, cum s-a prezentat de exemplu lănțișorul din butoiul de la Caracal ca să dovedească că acolo a fost arsă Luiza. Făptuitorii, dacă vor fi prinși vor spune că au topit aurul și l-au vândut, sau aruncat, „statul român” va primi – probabil – banii de asigurare,  cam când vom primi și avioanele F16, sau sistemele „Patriot”, dacă firma respectivă va binevoi să accepte „concluzia organelor de anchetă” și cu asta basta.

Și acuma să spun de ce nu m-a surprins furtul.

Prin 21 mai 2011, atrăgeam atenția într-un articol  că, același Muzeu Național de Istorie, aflat sub cârmuirea aceluiași președinte de astăzi, trimisese prin decembrie 2010 aceleași brățări dacice și probabil în mare parte aceleași exponate în total 140 de piese,  prin Italia sub numele „Aurul antic din România. înainte şi după Traian”. Expoziția, plecată și anunțată cu surle și trâmbițe sub patronatul ”împăratului Traian Băsescu”, trebuia să se termine în aprilie, dar pe data de 21 mai încă nu se întorseseră în muzeele de origine. Am sesizat câțiva parlamentari, am inițiat o interpelare ministrului culturii de atunci, actualul lider U.D.M.R.  Kelemen Hunor, care a răspuns că toate piesele s-au întors în țară și urmează a face parte dintr-o nouă expoziție. Interesant este că domnul Hunor spunea atunci în răspunsul său că „Interesul deosebit al vizitatorilor a făcut ca această expoziţie să fie prelungită. Italienii sunt fascinaţi în special de brăţările dacice şi de „Cloşca cu pui de aur”. Iată că și olandezii au fost fascinați de brățările dacice, nu numai italienii.

Nu știu dacă de atunci și până acuma piesele plecate au mai avut timp să fie văzute și prin muzeele noastre, dar era o chestiune de timp până să se întâmple ce s-a întâmplat, căci știți cum se spune pe la noi prin popor, „cine sare multe garduri…”.

Deci autoritățile române, domnul director al Muzeului Național de Istorie a României era la curent cu faptul că anumite obiecte de patrimonoiu fac interesul special al „publicului larg”, era sigur la curent cu furturile din Țara Lalelelor, căci  chiar doamna Țurcan ministru al culturii la momentul inițierii expoziției,  spunea că „au existat furturi și la alte muzee internaționale, nu este o situație fără precedent și nu ar trebui să blocheze o inițiativă corectă și sănătoasă a României de a realiza expoziții…” Și dacă e așa, ce măsuri de securitate suplimentare a luat? Așadar  în concepția doamne Țurcan, faptul că au mai avut loc furturi din expoziții nu trebuie să ne îngrijoreze, nu suntem singurii păgubiți  dimpotrivă, să facem expozițiile cât mai ”atractive” cu piese cât mai rare și cât mai valoroase, de care noi ne putem dispensa. Și nu e așa că oricum vom primi banii pe asigurări care, uite în actualul climat de criză financiară,  ne prind foarte bine, guvernul are nevoie de ei. Tot doamna Țurcan justifică expoziția ca fiind necesară pentru „românii din «diaspora»”. Câtă grijă față de bieții români de peste hotare, dar și față de „autorități și oameni de cultură internaționali”. Păi dacă erau așa de interesați oamenii de cultură și marile personalități din Țările de Jos,  nu puteau să vină să le vadă la noi, mai câștigam și noi un ban din turism nu ? Am auzit că și votul din turul doi la prezidențiale  a fost oprit ca să poată vizita românii din  diaspora expoziția. Doamna Țurcan se arată mirată că românii sunt așa de supărați și că „au apărut tot felul de experți în calitatea și valoarea muzeelor” care pun întrebări legate de oportunitatea organizării acestor expoziții. Pentru ea asta e problema, faptul că oamenii pun întrebări.

 Îmi amintesc că și eu, acum 14 ani îl întrebam pe domnul Kelemen Hunor ca ministru al culturii următoarele:

– data şi locul intrării pieselor în ţară;

– cine a asigurat paza transportului şi cum a fost asigurată securitatea pieselor pe timpul expoziţiei şi pe timpul întoarcerii:

– documentele de vamă întocmite cu ocazia sosirii în ţară;

– procesul verbal de predare – primire a pieselor către Muzeul Naţional de Istorie:

– dacă s-a făcut expertiza de autentificare a pieselor reîntoarse şi care este rezultatul.

– dacă nu s-a făcut, de ce nu s-a făcut , având în vedere cazurile cu sculpurile lui Brâncuşi şi cu timbrele.

Întrebările erau legitime atunci pentru că mai trecusem prin evenimente similare.

Cunoscând alte cazuri de furturi, eu ca stat român aș fi acordat o mai mare grijă față de obiectele de patrimoniu care nu pot fi măcar evaluate ca valoare istorică, fie că nu le-aș fi înstrăinat, fie că aș fi solicitat măsuri complete și complexe de securitate, inclusiv cu pază militarizată și securizată precum „vila de la Cotroceni” cînd e „mobilierul” prin zonă, nu le-aș fi lăsat într-o clădire fără pază. Aud că poliția ar fi fost anunțată că „a avut loc o explozie pe o stradă”. Dar stați liniștiți tovarăși, „Muzeul Național de Istorie a României se află în permanent contact cu Muzeul Drents, precum și cu autoritățile olandeze și române și depune toate eforturile pentru a sprijini ancheta aflată în desfășurare, pentru recuperarea urgentă a artefactelor!” Ce poate să facă Muzeul Național de Istorie pentru recuperarea urgentă  a artefactelor nu o să pricep nici picat cu ceară dar înțeleg că noi trebuie să stăm liniștiți să nu punem întrebări.

Cu asemenea oameni la conducerea țării la ce ne putem aștepta? Ce ar mai fi de spus? Aș mai putea spune că din România dispar,  fără ca autoritățile ”competente”să se sesizeze, cam multe. A dispărut o flotă,  au dispărut focoase dintr-un transport militar în Giurgiu,  au dispărut timbre cap de bour în valoare de milioane de euro de la Muzeul Filatelic al Poștei Române, cu ocazia unui inventar de rutină conducerea Regiei Autome pentru Activităţi Nucleare – Sucursala Cercetări Nucleare Piteşti a constatat lipsa a 75 de documente cuprinzând informaţii clasificate din domeniul cercetării nucleare,  și câte și mai câte știute sau nu, declarate sau nu.  Vinovații „nu au fost găsiți” deși în multe cazuri se știu, dar avem multe batiste și din ce în ce mai puține țambaluri. Iar doamna Țurcanu ne spune că nu trebuie să ne îngrijorăm, pe „câmpie la Mohacs au fost pierderi și mai grele”.

Eu nu cred în coincidențe, la atâtea pierderi, parcă văd că o să ne trezim că nu mai avem nici țară și se va trezi cineva să spună: nu-i nimic, nici palestinienii nu mai au.

Autor: Col. (r) Marin Neacsu

Sursa: art-emis.ro

Bibliografie web:

– https://www.ziuaveche.ro/cultura-religie/cultura/inainte-si-dupa-traian-34980.html/

– https://neacsum.blogspot.com/2012/01/expozitii-cu-vanzare.html

– https://ibani.stirileprotv.ro/credite-si-economii/patru-lazi-cu-focoase-pentru-rachete-au-disparut-dintr-un-tren-ce-transporta-armament.html

https://ziare.com/stiri/furt/timbre-de-milioane-de-euro-au-disparut-de-la-muzeul-filatelic-1014044

– https://www.dcnews.ro/75-de-documente-din-domeniul-cercetarii-nucleare-clasificate-au-disparut_85121.html

 

Cum de și-au pierdut dacii limba?!

Trăind în cap cu mitul unui popor adamic unic și virtuos, de neimitat, dacopații intreabă, crezând că au găsit o obiecție logică: “Daca istoria latinizării care ne e servită zilnic ar fi adevărată, ar însemna că dacii ar fi primii şi singurii oameni care şi-au pierdut limba în urma unei cuceriri sau, după alţi mincinoşi, chiar în timpul ei….. Asta ar însemna că dacii erau o naţie atât de fragilă şi instabilă încât e de mirare cum au putut fi numiţi “cei mai viteji dintre traci”… Nu, romanii nu i-au putut asimila…”

Lăsând la o parte cazurile clasice ale dispariției prin asimilare a unor popoare și limbi de mare cultură: sumerienii, egiptenii, babilonienii, etruscii, hitiții, să ne oprim la cei asimilați de romani (deși etruscii făceau parte din aceștia, dar să zicem că etruscii le erau prea la indemână) :

Din neștiință, sau din nedorința de a ști, dacopații lasă deoparte faptul că la fel au fost asimilați în totalitate galii !… Da, galii din ceea ce este astăzi Franța și care se întindeau până la orașul fondat de ei Milano (Mediolanum) din nordul Italiei. Chiar și numele Mediolanum e celtic. Cu toate astea, glorioasa nație a celților, a galilor, care la un moment dat erau pe cale de a ocupa Roma, dacă nu erau trădați de gâște, glorioasa nație a celților a fost asimilată cu desăvârșire… Or, organizația lor politico-socială, care ne e cunoscută din De Bello Gallico al lui Cezar, dar si din alte surse, era excepțional de sofisticată, cu acele colegii de preoți —druizii— care le amintesc pe cele ale brahmanilor din India, fiind singurele modele atestate de religiziozitate instituțională de acest tip.

Ca și la brahmanii din India, druizii puteau studia, cum bine o relateaza Cezar, până la 20 de ani inainte de a asimila intreaga masă structurată a religiei si mitologiei lor. E limpede ca avem acolo, la cele două extreme ale continnuumului indo-european, două exemple de instituționalitate religioasă pre-istorică ce a supraviețuit sub această formă atât de structurată la celți și la indieni. (Iranienii fiind un alt exemplu, insă la iranieni religia colegială s-a transformat in ideologie de stat, urmată de ideologie imperială). In comparație cu colegiile druizilor, romanii păstraseră doar o formă edulcorată, sub forma colegiului preoțesc oficial, cu acei rex sacrorum și flamen Dialis și alte forme arhaice ale cultului oficial.

In comparatie cu asta, despre formele oficiale, institutionale ale religiei dacilor nu stim practic nimic.

Cu toate astea, galii au fost asimilați in intregime, cu colegii de druizi cu tot. Bine-bine, au să sară unii, dar au supraviețuit in colțul ăla al Bretaniei, galii sint bretonii de azi…

Nu, nu sînt. Aceasta e ideologia din Asterix. Realitatea e alta. Bretonii din Bretagne sînt o populație venită acolo din Britania de peste Canalul Mânecii in perioada obscură a Evului mediu, probabil după invazia insulei lor de către angli si saxoni. Bretona e o limbă celtică, intr-adevăr, insă e celtică insulară, foarte apropiată de limbile celtice din Țara Galilor (Wales) și Cornwall. Aceasta e una din cele trei branșe celtice cunoscute, celelalte fiind: una tot insulară, reprezentată de irlandeză și scoțiană, și limba galilor despre care vorbim, galii puternici cuceriți și asimilați in intregime de romani. Asimilați in totalitate atât de profund, incât știm despre limba lor la fel de puțin cât știm despre dacă. Disparuti, asadar, galii, deveniti romani si, ulterior, francezi.

Sau, cucerirea și asimilarea puternicelor nații ale iberilor. La fel, dispăruți fără urmă, înghițiți, asimilați într-așa măsură încăt a rămas doar o mică populație vorbitoare a unei limbi dinainte, protejată de izolarea munților: bascii, așa cum în părțile noatre în Balcani au rămas albanezii, vorbitori ai unui grai de dinainte. Și albaneza, ca și basca, au fost însă profund influențate lexical de latină și doar prăbușirea Imperiului le-a oprit asimilarea totală. Așa incât, acolo unde populațiile locale au fost asimilate in intregime, avem limbile romane de astăzi: spaniola, portugheza, catalana, franceza, româna.

Cam atât despre “miracolul” de neînțeles al asimilării dacilor. Lucruri atat de elementare, incat scoala ar trebui sa puna capat aberațiilor și rătăcirilor.

Dacopații sînt la fel de ridicoli ca și celtopații care incearcă să reînvie Stonehenge și pretind că posedă o tradiție milenară, transmisă lor printre butoaie de Guinness…

                                                                             Dan Alexe

Moartea lui Sergiu Nicolaescu, în presa internaţională

Vestea morţii cineastului român Sergiu Nicolaescu a trecut încă de ieri graniţele ţării, subiectul fiind difuzat de mai multe agenţii de ştiri şi publicaţii internaţionale. Majoritatea jurnaliştilor străini amintesc de filmele cu care regizorul român a devenit cunoscut peste hotare, dar şi de latura propagandistică a acestora în regimul Ceauşescu.

BBC News (Marea Britanie) vorbeşte despre filmul „Dacii”, care a fost inclus în al V-lea Festival Internaţional de Film de la Moscova, dar şi despre „Mihai Viteazul”, care a devenit „un clasic al cinematografiei româneşti şi europene”. „Această serie de filme care glorifică trecutul ţării l-a ajutat să câştige faima în ochii publicului român, dar şi să fie favorizat de regimul comunist”, notează site-ul de ştiri.

Ziarul „Le Figaro” ( Franţa )  îl numeşte pe Sergiu Nicolaescu „cel mai prolific regizor român”, menţionând de asemenea o parte dintre personajele marcante cărora le-a dat viaţă ca actor ( Mircea cel Bătrân, Mareşalul Averescu şi Carol I ). Nu în ultimul rând publicaţia aminteşte de „grandioasa co-producţie româno-franceză” „Dacii”, care a a deschis „seria filmelor istorice conforme propagandei comuniste”.

Cotidianul  „Berliner Zeitung” ( Germania ) scoate în prim-plan filmele realizate de regizorul român în coproducţie cu regizori germani, francezi şi americani, amintindu-le în mod deosebit pe cele coregizate cu Wolfgang Staudte ( între care „Lupul mărilor” – 1971 ), dar şi despre contribuţia lui Sergiu Nicolaescu la punerea în scenă a unui spectacol la festivalul de la Bad Segeberg (Germania), la începutul anilor 90. Ziarul menţioneză că regizorul a fost foarte popular în România până de curând, în ciuda faptului că a fost un „propagandist al regimului comunist”.

Agenţia  „Associated Press” ( Statele Unite ale Americii) - de unde ştirea a fost preluată de mai multe publicaţii, printre care şi „Washington Times”- vorbeşte despre faptul că Sergiu Nicolaescu  ( foto ) a continuat să regizeze, în ciuda implicării în plolitică, oferind drept exemplu filmul „Orient Express”. Aceeaşi ştire a fost difuzată şi în Canada, prin intermediul agenţiei „Canadian Press”.