Se afișează postările cu eticheta Fernando Alonso. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fernando Alonso. Afișați toate postările

luni, 13 mai 2013

Alonso a câștigat la Barcelona. Raikkonen, aproape de record !


 Pilotul echipei Ferrari s-a impus în Marele Premiu al Spaniei pentru a doua oară în carieră.
               Fernando Alonso, dublu campion mondial al Formulei 1, a obținut a doua victorie a sezonului - a 32-a din carieră - pe circuitul de la Barcelona, cu toate că nu a plecat de pe o poziție avantajoasă în cursă.
              Ibericul a fost pe a cincea poziție pe grila de start, duo-ul de la Mercedes format din Nico Rosberg și Lewis Hamilton pornind din prima linie.
Cu toate acestea, Alonso a urcat rapid pe primul loc, pe unde s-a instalat după doar 13 tururi de circuit. Este a doua victorie a lui Fernando la Barcelona, după cea obținută în 2006, cu Renault. Spaniolul a trecut linia de sosire cu aproape 10 secunde mai devreme decât ocupantul locului doi, finlandezul Kimi Raikkonen, de la Lotus.
                 Este cea de-a 22-a cursă consecutivă în care nordicul termină ”în puncte”, el fiind la doar două astfel de evoluții de recordul deținut de Michael Schmacher.
Felipe Massa a terminat cursa de azi pe locul trei, în timp ce Sebastian Vettel - campionul mondial în exercițiu - a ajuns cu o întârziere de 40 de secunde și a pierdut din avansul pe care îl avea în ierarhia generală.
                Raikkonen este la doar patru puncte de german, după cinci din cele 19 Mari Premii din acest an. Alonso are un handicap de 17 puncte față de lider.
Cursa din Spania
1. Fernando Alonso (Ferrari) - 25p
2. Kimi Raikkonen (Lotus) - 18p
3. Felipe Massa (Ferrari) - 15p
4. Sebastian Vettel (Red Bull) - 12p
5. Mark Webber (Red Bull) - 10p
6. Nico Rosberg (Mercedes) - 8p
7. Paul di Resta (Force India) - 6p
8. Jenson Button (McLaren) - 4p
9. Sergio Perez (McLaren) - 2p
10. Daniel Ricciardo (Toro Rosso) - 1p
Clasament piloti
1. Sebastian Vettel (Red Bull) - 89p
2. Kimi Raikkonen (Lotus) - 85p
3. Fernando Alonso (Ferrari) - 72p
4. Lewis Hamilton (Mercedes) - 50p
5. Felipe Massa (Ferrari) - 45p
6. Mark Webber (Red Bull) - 42p
7. Paul di Resta (Force India) - 26p
8. Romain Grosjean (Lotus) - 26p
9. Nico Rosberg (Mercedes) - 22p
10. Jenson Button (McLaren) - 17p
11. Sergio Perez (McLaren) - 12p
12. Daniel Ricciardo (Toro Rosso) - 7p
13. Adrian Sutil (Force India) - 6p
14. Niko Hulkenberg (Sauber) - 5p
15. Jean Eric Vergne (Toro Rosso) - 1p
Clasament constructori
1. Red Bull Renault - 131p
2. Ferrari - 117p
3. Lotus Renault - 111p
4. Mercedes - 72p
5. Force India Mercedes - 32p
6. McLaren Mercedes - 29p
7. Toro Rosso Ferrari - 8p
8. Sauber Ferrari - 5p

                                                                           Gelu DRAGOŞ


joi, 15 martie 2012

Formula I gata de start !

Campionatul Mondial de Formula 1 - 2012 programeaza, in acest week-end, la Melbourne, prima sa etapa, iar pilotii si oficialii implicati in principala competitie automobilistica se asteapta la o editie mai echilibrata ca niciodata. Dupa un an 2011, in care 12 victorii (11 pentru Sebastian Vettel si una Mark Webber) din 19 posibile si ambele titluri mondiale, piloti si constructori, au intrat in palamaresul Red Bull, toata lumea spera acum ca echilibrul si spectacolul sa se intoarca in Marele Circ.
„Impresia este ca Red Bull continua sa fie in fata, dar McLaren si Mercedes sunt mai aprope de ei ca altadata. Nu este prea clar unde se afla Ferrari, dar nu ar trebui neglijati”, este de parere David Coulthard, fost pilot de Formula 1, acum comentator TV.
Cei de la McLaren spun ca situatia de anul trecut nu se va repeta sezonul acesta, deoarece celelalte echipe au redus distanta fata de campiona mondiala en-titre. „Vestea proasta este ca nu aratam a fi intr-o pozitie dominanta. Vestea buna este ca nici ceilalti nu sunt. Cred ca ne putem bate la titlu anul acesta”, a declarat managerul echipei McLaren-Mercedes, Martin Whitmarsh.

Ross Brawn (Mercedes GP): „Cred ca vom avea cu adevarat un sezon interesant. Ma astept la un inceput strâns de sezon cum nu am mai avut de câtiva ani. Cei de la Red Bull au ramas competitivi, McLaren este aproape si nici noi nu stam rau. Cred ca sunt cinci sau sase echipe atât de apropiate cum nu am mai vazut demult”.
Directorul tehnic de la Ferrari, Pat Fry, nu e multumit: „Sunt dezamagit de nivelul nostru de performanta in acest moment. Cred ca mai avem mult de muncit”, a spus Fry.
„Au fost câteva teste si din nefericire au fost in public. Ar trebui sa mai asteptam inainte de a trage concluzii cu privire la lupta pentru titlu. Potrivit pilotilor, F2012 are niste elemente negative, dar si unele pozitive. Problemele au fost identificate si sper sa fie rezolvate in timp util”, a declarat, la rândul sau, presedintele scuderiei, Luca di Montezemolo.

Prima etapa a CM de Formula 1 va avea loc duminica, de la ora 08.00, pe circuitul Albert Park in Melbourne. Calificarile sun programate o zi mai devreme, de la aceeasi ora.
Formula 1 va avea la start in acest sezon sase campioni mondiali, Michael Schumacher, Fernando Alonso, Sebastian Vettel, Jenson Button, Lewis Hamilton si Kimi Raikkonen, un record in istoria Marelui Circ, dar va fi lipsita de doi monstri sacri ai acestui sport, Rubens Barrichello si Jarno Trulli.
Practic, toti campionii mondiali din 2000 incoace vor fi la startul sezonului, programat la 18 martie, in Australia. Ultimul sosit in aceasta galerie selecta este finlandezul Kimi Raikkonen , care dupa doi ani petrecuti fara mari realizari in Campionatul Mondial de raliuri si in alte competitii a decis sa revina la prima sa dragoste, Formula 1. Raikkonen, 32 de ani, campion mondial in 2007 cu Ferrari, a semnat un contract pe doi ani cu echipa Lotus Renault. Anterior, el a concurat in Formula 1 pentru echipele Sauber (2001), McLaren-Mercedes (2002-2006) si Ferrari (2007-2009), inregistrând 18 victorii in 157 de curse.
Echipele care au ocupat, anul trecut, primele patru pozitii in clasamentul constructorilor vor miza si in noul sezon pe aceleasi linii de piloti. Campioana mondiala a ultimelor doua editii, Red Bull, ii va avea in componenta pe germanul Sebastian Vettel, de asemenea câstigator al ultimelor doua trofee ale pilotilor, si pe australianul Mark Webber.
McLaren-Mercedes este singura formatie care are pe grila de start doi campioni mondiali, pe britanicii Jenson Button (2009) si Lewis Hamilton (2008), in timp ce pentru Ferrari vor evolua spaniolul Fernando Alonso (2005 si 2006) si brazilianul Felipe Massa.
Cel mai titrat pilot din istoria F1, septuplul campion mondial Michael Schumacher (1994, 1995, 2000-2004), totodata cel mai batrân pilot de pe grila la cei 43 de ani ai sai, isi incepe ultimul sezon din contract cu echipa Mercedes GP alaturi de tânarul sau conational german, Nico Rosberg.
incepând cu Lotus Renault, locul 5 anul trecut, schimbarile in componenta echipelor sunt importante, cu exceptia team-ului Sauber, pentru care vor concura in 2012 tot japonezul Kamui Kobayashi si mexicanul Sergio Perez.
Astfel, Lotus a renuntat la Bruno Senna si Vitali Petrov pentru a le face loc lui Kimi Raikkonen si Romain Grosjean. Elvetianul cu licenta franceza, in vârsta de 25 de ani, revine in prim-plan la echipa detinuta in acest moment de fondul de investitii Genii Capital, dupa ce in 2010 a concurat in sapte curse, iar anul trecut a fost pilot de teste.
In mod surpinzator, Force India l-a dat afara pe germanul Adrian Sutil, unul dintre pilotii apreciati din Formula 1. Cel mai probabil, in decizia echipei patronate de omul de afaceri Vijay Mallya a contat scandalul in care a fost implicat Sutil, condamnat de un tribunal din Munchen la 18 luni de inchisoare cu suspendare si la plata unei amenzi de 200.000 de euro pentru vatamarea corporala a unui oficial al echipei Lotus-Renault, in timpul unei petreceri.
Locul sau va fi luat de un alt german, Nico Hulkenberg, care revine pe grila de start dupa un an de pauza, in care a fost pilot de teste la team-ul indian. Hulkenberg, 24 de ani, si-a facut debutul in Marele Circ la Williams, insa nu a ramas la aceasta echipa decât un sezon, 2010.
Doi piloti cu o bogata prezenta in Formula 1, Rubens Barrichello si Jarno Trulli, au spus adio acestei competitii, primul dupa 19 ani neintrerupti, iar cel de-al doilea dupa 15 ani.
Rubens Barrichello a concurat ultima data in F1 pentru echipa Williams, insa contractul sau nu a fost prelungit la finalul anului trecut. Brazilianul a luat startul in 322 de curse de Formula 1 intre 1993 si 2011, un record in aceasta clasa automobilistica, ca pilot al echipelor Jordan Stewart, Ferrari, Honda, Brawn GP si Williams, urcând de 68 de ori pe podium. Cele mai bune sezoane ale sale au fost in 2002 si 2004, când el a terminat pe locul doi in clasamentul Campionatului Mondial, dupa coechipierul sau de la Ferrari, Michael Schumacher. in 2012, Barrichello va concura in IndyCar.
Frank Williams a adus tot un brazilian, pe Bruno Senna, la volanul ramas liber dupa indepartarea lui Barrichello. Astfel, nepotul legendarului Ayrton Senna si-a asigurat un loc in 2012 dupa ce anul trecut a fost dat afara de la Lotus-Renault. El il va avea coechipier pe Pastor Maldonado, venezueleanul care se va afla la al doilea an in F1.
Initial, Trulli facea parte si in 2012 din Team Lotus, devenita incepând cu acest sezon Caterham. El chiar a fost prezent la prima sesiune de teste din acest an, desfasurata la Jerez, dar la 17 februarie a fost anuntat ca este inlocuit cu rusul Vitali Petrov, un alt fost pilot al echipei Lotus-Renault, care acum va fi coechipier cu finlandezul Heikki Kovalainen. Astfel, pentru prima data din 1969, niciun pilot italian nu se va afla pe grila de start a Formulei 1. in afara de Team Lotus, Trulli a evoluat in cariera la Minardi, Prost, Jordan, Renault si Toyota. El are in palmares o victorie si 11 clasari pe podium in 256 de curse.
Scuderia Toro Rosso, "sora" mai mica a campioanei Red Bull, a renuntat la Jaime Alguersuari si Sebastien Buemi si si-a dat monoposturile pe mâna australianului Daniel Ricciardo si pe cea a unui debutant, francezul Jean-Eric Vergne.
Ricciardo, de 22 de ani, a concurat anul trecut in 10 curse pentru HRT, unde a fost imprumutat de Toro Rosso, echipa la care era pilot de teste. Jean-Eric Vergne, in vârsta de 21 de ani, a facut parte din Red Bull Junior Team, la fel ca Ricciardo, si isi va face "botezul" oficial in Marele Circ la 18 martie.
Si Marussia, fosta echipa Virgin, va avea in rândurile sale un debutant francez in 2012, pe Charles Pic, 22 de ani, ce va face pereche cu experimentatul pilot german Timo Glock. Pic il va inlocui pe belgianul Jerome D'Ambrosio, care nu i-a impresionat pe oficialii team-ului la prima sa participare in F1, anul trecut.
Hispania Racing Team, o alta "cenusareasa" a F1, se va alinia la startul noului sezon cu un nou management, cu un nou sediu si cu un nou pilot. Veteranul spaniol Pedro de la Rosa (41 de ani), a fost adus in locul italianului Vitantonio Liuzzi si va fi coechipier cu indianul Narain Karthikeyan.
                                                           Cristi SOMEŞAN