Născut
în iunie, ca zodie sunt Rac,
La
fiecare, dacă vreau, să-i fac pe plac.
Ca
descendenţă eu, nu sunt din cei bogaţi,
Ma am
decât o soră, nu mai am şi-alţi fraţi,
La zece
ani încă n-aveam cravată
De
pionier, cu mintea nepătată
Şi aşa
mic, umblam cu fete mari,
Să le-ntâlnesc cu unii...cioflingari.
La
douăzeci de ani, şcoala-n Băneasa,
Că din
liceu eu mi-am pierdut mireasa,
Liceu
făcusem silvic, ea agricol,
În
dragoste nimic nu-i mai ridicol.
Încazarmat, şi ea pe la Constanţa,
În inimi a rămas numai speranţa,
Şi-acum mi-e dor de ea, aşa-s poeţii,
Când
n-au hârtie, mâzgălesc pereţii.
La
trezeci de-ani, locotenent-major,
M-a însurat o iarnă, amator
În ale
căsniciei, că năuc
Nu am
găsit pe altă cale să apuc.
Cu
treburile mele militare,
Nevasta
n-a ştiut de-nsărcinare,
Îmi
plăcea viaţa, cântam la chitară,
Credeam
că se mănâncă tot ce zboară.
La
patruzeci de ani, tată şi mamă,
Aveam
băiat, eram băgaţi în seamă,
Nu unde-i minte este şi prostie
Şi asta
şi nevasta poate ştie.
Că la
cincizeci de ani trăiam pe rând
Şi
logică şi nebunie într-un gând,
Aşa-i pensionarea, bunăoară,
Vrei
sau nu vrei, tot eşti pe dinafară.
La
şaizeci de-ani, treizeci şi şapte sunt
De
căsnicie, fără păr cărunt,
Sunt
cincizecist şi din 2010
Nu ştiu
şi pe la mine cin` mai trece.
Dar nu sunt singur, sunt cu Dumnezeu,
Spre Casa Lui e drumul meu mereu,
Păstrez
în
acte o femeie şi-un copil,
Mă simt trotil, pe ei îi simt fitil.
Tu,
Doamne îţi păstrezi Botezul în Iordan
Şi
pătimeşti o săptămână, an de an,
De
generaţii viaţa mea e ce o fi,
Cu ea
plecată, pătimesc în orice zi.
Iisus,
nu are-aici Împărăţia,
Aşa cum
mi se duse căsnicia,
A
înviat din morţi, călcând pe moarte,
Să pot
să am o dată de ea parte.
Iar tu,
femeie ce treci pe la mine,
Văduvă
sau divorţată, este bine
Şi cel mai
bine e să n-ai copii,
Numai de mine şi de tine tu să ştii.
Că merg
încet, încet spre vârsta treia,
Curând
nu-mi va mai trebui femeia,
Trăieşte-ţi
viaţa, de proşti fii sătulă,
La
sculărie, cât mai găseşti sculă.
CONSTANTIN MÎNDRUŢĂ