Am deschis ochii într-o țară ca un Eden
Ne-a dăruit-o pe tavă bunul Dumnezeu așa
Ca s-o îngrijim cu dragoste, pricepere și râvnă;
Dar Grădina Maicii Domnului de odinioară
Astăzi prin nepăsarea hoților-conducători,
A străinilor hapsâni, hienelor și falșilor patrioți -
E doar pârloagă, pământ arid și ape poluate,
Munți fără creștet și codri seculari, cu urși bezmetici,
Ce aleargă înspre oraș după hrană pentru ei și puișori;
Și vrerea lui Eminescu s-a spulberat, s-a dus în van,
Iar dulcea Românie mai este doar în inimi de români adevărați!
E siluită zilnic România de străinii hrăpăreți, devoratori de aur verde,
Proprietari ilegali de pământ fertil de Bărăgan, de tot ce-i românesc!
Se ceartă des, acolo sus, în parlamentul țării din Dealul Mitropoliei:
Reprezentanții noștri patrupezi, cu burțile cât o zi de vară, mitici și mincinoși
Când fetele românce-s date carne vie la străini pentru plăceri carnale;
Purtăm în suflete povara că cei mai mulți români sunt sclavi în occident;
Atenție voi ce conduceți țara! Figuranți o să intrați în Cartea de istorie a ţării,
Voi saltimbanci vânduți pe câțiva arginți, asemeni lui Iuda Iscarioteanul...
Mai poate România să redevină o Grădină a Maicii Domnului vreodată?
De noi depinde frați români, de vrerea noastră...
Gelu DRAGOŞ
