Laureata Premiului
Nobel pentru Literatură a împlinit ieri, 17 august, vârsta de 60 de ani.
Biografie
Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953 la Nichiţdorf,
fosta Regiune Timişoara, acutalul judeţ Timiş, iar în prezent locuieşte în
Germania.
Tatăl ei a fost un șvab
bănățean și,
ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al
Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar după Al Doilea Război Mondial își câștiga
existența fiind șofer de camion. După venirea la putere a comunismului în
România, a fost expropriat de autoritățile
statului comunist român. Mama scriitoarei, ca majoritatea populației de naționalitate
germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată în 1945 în
Uniunea Sovietică. Acolo a fost deținută
timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forțată.
Fostul lagăr de la Novo-Gorlovka se află pe teritoriul Ucrainei. În romanul ei
Atemschaukel (Leagănul respirației),
publicat la München în anul 2009, Herta Müller a prelucrat aspecte privind
deportarea germanilor originari din România în Uniunea Sovietică.Acest roman,
care prin „Fundația Robert Bosch” a
fost nominalizat pentru Deutscher Buchpreis (Premiul german al cărții), a ajuns la 16 septembrie în finala
celor șase.
Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și
literatură română la Universitatea din Timișoara,
în perioada 1973–1976.
Persecuţia în România
comunistă
Wikipedia:
Prietenia cu membrii Aktionsgruppe Banat (în românește: „Grupul de Acțiune Banat”), format din studenți
și scriitori de etnie germană din
România, care aveau o atitudine protestatară, neacceptată de regimul comunist,
a adus-o în atenția Securității.
Un grup de zece tineri poeți
au debutat cu versuri în antologia de poeme tradusă în 1982 în limba română,
„Vînt potrivit pînă la tare”, grup din care făcea parte Herta Müller alături de
colegii săi Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok, etc. Ca urmare a
refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Müller a fost concediată și expediată pentru reeducare într-un „mediu
muncitoresc sănătos”, la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca
traducătoare. Ulterior și-a câștigat traiul lucrând în calitate de
profesoară suplinitoare în diferite școli,
între altele în Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara
și la câteva grădinițe, precum și
acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul
„Regele se înclină și ucide”.
Volumul de debut, „Niederungen” – „Ținuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică
confruntare cu cenzura care i-a „defrișat”
simțitor manuscrisul, volumul fiind
totodată premiat de Uniunea Tineretului Comunist la secțiunea “lucrări în limbile naționalităților conlocuitoare“. Peste doi ani cartea a
fost publicată și în Republica Federală
Germania, exact așa cum fusese scrisă
de autoare. Reacția autorităților din România a fost dură: i s-a interzis
să mai publice.
În anii 1970 este apropiată de Aktionsgruppe Banat, un grup
de intelectuali români de origine germană, care era supravegheat îndeaproape de
Securitate. În alocuțiunea rostită la
Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller îi omagiază și pe prietenii ei din Aktionsgruppe,
afirmând: “Din fericire am întîlnit în oraș
o mînă de tineri poeți din Grupul de Acțiune Banat. Fără ei nu aș fi citit cărți
și nu aș
fi scris nicio carte. […] Cu ajutorul acestor prieteni am supraviețuit. Fără ei n-aș fi rezistat represiunilor. Mă gîndesc astăzi la acești prieteni. Și
la cei pe care Securitatea îi are pe conștiință și
se află astăzi în cimitire.”După 1977 Müller făcea parte și din cenaclul literar (Literaturkreis)
„Adam Müller-Guttenbrunn”, cenaclu afiliat Asociației
Scriitorilor din Timișoara.
Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz
Thomas Schleich a raportat Securității
că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conține „orientări anti-statale”. Concret,
într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu” scria: „Critică, și iar critică, o critică atât de
destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?!” Această notă a fost
folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de
urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller.
Începând cu 1984, i se permit trei vizite în Germania
Federală, din care se reîntoarce în România.
Ca urmare a interdicției
de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună
cu soțul ei de atunci, scriitorul
Richard Wagner. De altfel, Wagner a avut o influență puternică asupra prozei scriitoarei.
Activitatea literară
Wikipedia:
Din 1995 este membră a Deutsche Akademie für Sprache und
Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și
Poezie).
În anul 1999 Müller a fost propusă de guvernul german pentru
Premiul Nobel pentru Literatură.
În anul 2008 Müller a fost propusă pentru a doua oară, din
partea Germaniei, pentru acest premiu.
După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8
octombrie2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru
„densitatea poeziei și sinceritatea
prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu. Valoarea premiului este de
10.000.000 coroane suedeze, ceea ce corespunde cu 972.000 Euro. În realitate un
asemenea premiu nu poate fi însă cuantificat, el aducând posesorului o valoare
uriașă, un capital și o autoritate simbolică. Ceremonia de
înmânare a premiului a avut loc pe 10 decembrie 2009 la Stockholm. Odată cu
primirea prestigioasei distincții,
Műller intră în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de
Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați
ai Premiului Nobel pentru Literatură.
Ca o premoniție,
într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007,
Stefan Sienerth declara: „… cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel,
literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta
subit.”
Activitatea politică
Wikipedia:
În ziarul „Frankfurter Rundschau” din 17 iulie2008,
adresându-se lui Horia-Roman Patapievici, Müller a protestat împotriva
invitării foștilor colaboratori ai
Securității Sorin Antohi și Andrei Corbea Hoișie de către Institutul Cultural Român la Berlin la conferința organizată la 19 – 25 iulie 2008.[19]
Într-un articol publicat în revista „Die Zeit”, ediția din 23 iulie2009, sub titlul „Die Securitate ist noch im
Dienst“ (Securitatea este încă în serviciu) a descris mașinațiile la care a fost
și la care mai este supusă până în
prezent de către lucrători ai serviciilor secrete românești.”
Cărţi publicate
Niederungen, București
1982 (cenzurat), Berlin 1984;
Drückender Tango, București
1984, Reinbek 1988 & 1996;
Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt, Berlin 1986;
Barfüßiger Februar, Berlin 1987;
Reisende auf einem Bein, Berlin 1989;
Wie Wahrnehmung sich erfindet, Paderborn 1990;
Der Teufel sitzt im Spiegel, Berlin 1991;
Der Fuchs war damals schon der Jäger, Reinbek bei Hamburg
1992;
Eine warme Kartoffel ist ein warmes Bett, Hamburg 1992;
Der Wächter nimmt seinen Kamm, Reinbek bei Hamburg 1993;
Angekommen wie nicht da, Lichtenfels 1994;
Herztier, Reinbek bei Hamburg 1994;
Hunger und Seide, Reinbek bei Hamburg 1995;
In der Falle, Göttingen 1996;
Heute wär ich mir lieber nicht begegnet, Reinbek bei Hamburg
1997;
Die Klette am Knie, poeme 1997;
Der fremde Blick oder das Leben ist ein Furz in der Laterne,
Göttingen 1999;
Im Haarknoten wohnt eine Dame, Reinbek bei Hamburg 2000;
Heimat ist das, was gesprochen wird, Blieskastel 2001;
Der König verneigt sich und tötet, München 2003;
Die blassen Herren mit den Mokkatassen, München 2005;
Regele se-nclină și
ucide;
Este sau nu este Ion, Iași
2005;
Animalul inimii, (ediția
a II-a), Iași 2006;
Atemschaukel, München 2009;
Cristina und ihre Attrappe oder Was (nicht) in den Akten der
Securitate steht[22], Göttingen 2009;
Lebensangst und Worthunger, Suhrkamp, Berlin 2010;
Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel, Hanser
Verlag, München [u. a.] 2011;
Vater telefoniert mit den Fliegen, Hanser Verlag , München
2012.
G.D.L.
