Se afișează postările cu eticheta USR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta USR. Afișați toate postările

duminică, 2 august 2026

Un colaps energetic anunțat. USR susținea că nevoia de securitate energetică este „o manipulare ticăloasă”

Criza energetică cu care se confruntă România, culminând cu decretarea stării de alertă de către premierul interimar Bolojan, repune pe tapet cauzele din spate. Rezultatul este un dezechilibru tot mai accentuat între producție și consum, așa cum explică experții în energie. A fost un cumul de factori ai crizei, dar în spatele unora dintre aceștia există un numitor comun: aportul partidului Uniunea Salvați România.

Partidul a reușit să blocheze la CCR legea de finalizare a hidrocentralelor abandonate, a căror punere în funcțiune ar fi asigurat o cantitate mare de kilowați. Anterior, în perioada pandemiei, fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, decisese închiderea minelor de cărbune.

O parte importantă a rezervei energetice a țării ar fi putut fi asigurată de marile proiecte de hidrocentrale blocate de ONG-urile de mediu și de USR, într-un demers comun care durează de ani de zile. De altfel, în culisele politicii se discută că USR ar fi în spatele celor mai vocale ONG-uri de mediu, precum Declic, Bankwatch sau Greenpeace.

Într-un exces de zel remarcat și de Bruxelles, Cristian Ghinea, artizanul PNRR din partea României, a parafat cel mai agresiv plan de decarbonare la nivelul Uniunii Europene. În vreme ce Germania își redeschidea minele, România le închidea, fără să își respecte angajamentul de a deschide în loc mai multe centrale de gaz. Rezultatul: capacitatea energetică asigurată de mine putea proteja României în cazul problemelor cu care se confruntă acum centrala de la Cernavodă.

Cireașa de pe tort a fost decizia ministrului userist al Mediului, Diana Buzoianu, de a închide mai multe baraje-cheie în toamna trecută. Ca efect al deciziei, zeci de mii de oameni au rămas luni întregi fără apă.

În noiembrie 2022, Uniunea Salvaţi România (USR), condusă la acel moment de Cătălin Drulă, anunţa că a sesizat Curtea Constituţională (CCR) pe legea „care lasă cale liberă pentru finalizarea şi funcţionarea hidrocentralelor ilegale în arii naturale protejate”. Totuși, spuneau specialiștii, demersul USR nu ar contribui cu nimic la protecția mediului din zonele respective, acele hidrocentrale existând deja în ariile protejate.

Hidrocentrala de la Răstolița a fost blocată de USR și de ONG-urile de mediu, deși era finalizată aproape complet. „USR a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu această lege extrem de nocivă care lasă cale liberă pentru finalizarea şi funcţionarea hidrocentralelor ilegale în arii naturale protejate.

Este vorba de distrugerea iremediabilă a unor arii protejate pentru un beneficiu economic infim. E ca şi cum ţi-ai tăia o mână şi ai arunca-o din balon ca să mai scapi de balast. Băgăm râul Jiu în conducte, distrugând un întreg ecosistem, pentru a creşte producţia de energie cu 0,4%.

Distrugem ariile naturale protejate pentru un câştig iluzoriu. Asta în vreme ce investitorii vor să extindă parcurile eoliene, iar statul român nu se grăbeşte pentru a îmbunătăţi cadrul legal.  De ce? Doar pentru că nişte băieţi deştepţi au băgat ilegal sute de milioane de euro în construcţii ceauşiste din care s-au îmbogăţit firmele lor de casă.

Iar acum vor să îşi desăvârşească opera, să acopere aceste ilegalităţi constatate deja de către instanţele de judecată şi să mai pompeze nişte sute de milioane de euro, distrugând pentru totdeauna mediul de care ar trebui să se bucure şi copiii şi nepoţii noştri”, preciza USR, într-un comunicat de presă din 2 noiembrie 2022, cu o susținere evidentă a parcurilor eoliene.

De notat precizarea partidului la acel moment, și anume că „invocarea războiului şi a nevoii de siguranţă energetică sunt doar manipulări ticăloase, cinice”.

„Nu se asigură cu proiectele astea ceauşiste, din care se îmbogăţesc nişte şmecheri. Nu e nicio siguranţă energetică! Cu sub 1% creştere a producţiei nu se îmbunătăţeşte nimic în mod semnificativ. Singurele lucruri certe sunt doar distrugerea iremediabilă a mediului şi călcarea în picioare a principiilor de funcţionare a statului de drept”, declara deputatul USR Stelian Ion, potrivit comunicatului de presă citat de Agerpres.

Printre argumentele invocate de USR, acesta menționa faptul că nu există o cuantificare a efectelor negative pe care le va avea legea din perspectiva mediului, impactului local şi, implicit, a sănătăţii oamenilor.

Cea mai dură campanie de decarbonare din UE ne-a lăsat fără 4.900 MW. Însărcinat cu elaborarea PNRR-ului României, fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea s-a remarcat prin zelul cu care a luptat să închidă ultimele mine de cărbune. Angajament pe care l-a înscris ca jalon PNRR, deși, așa cum sesizau mai mulți oameni politici sau specialiști, nu era obligat să facă acest lucru.

România și-a asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat de Comisia Europeană în 2021, că va închide centralele care produc energie electrică pe bază de cărbune. Toate aceste instalații ar trebui închise până la finalul anului 2032. Scopul este protejarea mediului, deoarece acest tip de producție este foarte poluant. Este vorba de centrale pe cărbune cu o putere totală instalată de peste 4.900 de Megawați (MW), cea mai mare parte produsă de Complexul Energetic Oltenia (CEO), deținut de statul român, prin Ministerul Energiei.

Centralele care ar fi trebuit închise până la final de 2025 ar fi trebuit înlocuite cu unele de producție pe bază de gaz sau de parcuri fotovoltaice. Însă licitațiile lansate de CE Oltenia – la Turceni (Gorj) și Ișalnița (Dolj), respectiv de Electrocentrale Craiova, la Craiova – nu au atras interes din partea investitorilor, este explicația oficială a autorităților.

În plină criză energetică, ONG-urile au blocat punerea în funcțiune a primei hidrocentrale de după Revoluție. Răstolița era un proiect finalizat în proporție de 90% până la intervenția ONG-urilor de mediu și a USR.

În plină criză energetică, România ține închise 11 hidrocentrale! Repornirea lucrărilor la cele 7 hidrocentrale putea adăuga 214 MW de energie în Sistemul Energetic Naţional. Este vorba de: Răstolița – 35,3 MW; Bumbești-Livezeni – 65,2 MW; Surduc-Siriu (Nehoiașu) – 55 MW;Pașcani (Siret) – 9,4 MW; Cerna-Belareca – 14,7 MW; Cornetu-Avrig / Căineni – 26,5 MW; Cerna Motru-Tismana II (Baraj Vaja) – 8 MW

Barajele închise de ministrul Mediului ne-a lăsat fără 730 MW. La barajul de la Vidraru, grupurile 1-4 sunt scoase din exploatare pentru modernizare în perioada 7 decembrie 2025 – 30 septembrie 2026, în urma deciziei Dianei Buzoianu. Împreună cu indisponibilitățile de la Paltinu se mai adaugă aproximativ 230 MW.

În total, peste 730 MW de capacitate hidro sunt indisponibili tocmai într-o perioadă în care sistemul are nevoie disperată de fiecare megawatt, atrăgea atenția expertul în energie Cosmin Păcuraru. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR) a fost vizată în ianuarie de o moțiune simplă de cenzură după Criza Apei, moțiune care a trecut în Parlament, dar care nu s-a soldat cu demisia useristei. Aceasta consideră legea securității energetice „o rușine care va distruge păduri extraordinar de valoroase din țară pentru generații întregi de acum încolo”.

Ca argument, Buzoianu a explicat că legile pe mediu nu blochează hidrocentralele, ci doar pe cele ineficiente care „nu mai produc energie pentru că apele din România nu mai au debitele respective”.

În replică, expertul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), declara pentru Gândul că argumentele lui Buzoianu nu se susțin. „Dacă mă uit la declarațiile doamnei Buzoianu, citez: Decât să facem hidrocentrale, mai bine facem un panou fotovoltaic. Din punctul meu de vedere, aceste construcții sunt realizate în proporție de la 80 la 98%.

Exceptând varianta demolării, cerută de ONG-uri, care mi se pare absurditatea absurdităților, orice problemă de mediu a fost făcută (n.r. – avizele de mediu obținute). E mult mai rău ca aceste lucrări să rămână la stadiul ăsta, decât să fie duse la capăt. E mult mai rău să le lași acolo în pădure. Ar trebui terminate ca să nu rămână acest rău”.

Președintele AEI mai spune că demolarea lucrărilor aproape finalizate ar fi un rău mult mai mare și ar implica costuri enorme. În altă ordine de idei, expertul mai atrage atenția că ONG-urile de mediu participă foarte zgomotos și intervin în comisiile de specialitate din Parlament, dar asociația pe care o reprezintă el nu este acreditată la aceste dezbateri…

 (Analiză preluată integral de pe gândul.ro)



marți, 21 iulie 2026

Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe dispariția dramaturgului Mircea M. Ionescu

Născut în 1945, absolvent al Facultății de Filosofie a Universității București, Mircea M. Ionescu (MMI pentru apropiați) a fost un prolific dramaturg, jucat pe multe scene din țară și străinătate, dar și un apreciat comentator sportiv și cronicar al sportului. A fost redactor la ziarul „Sportul” și comentator la TVR. A fost jucător și arbitru de fotbal. La începutul anilor 1980 a emigrat în SUA unde a lucrat o vreme ca taximetrist de noapte și a fondat un ziar de sport în limba română. Și-a relatat experiența americană într-un roman și mai multe piese. A revenit în țară după 1990, continuînd să scrie literatură și să comenteze fenomenul sportiv în diferite publicații și la posturi TV. A fost director al Teatrului Național din Giurgiu unde a impus un repertoriu de dramaturgie română contemporană. A iubit în egală măsură, cu o pasiune extraordinară teatrul și fotbalul.

Prin plecarea dintre noi a lui Mircea M. Ionescu, teatrul românesc și jurnalismul sportiv suferă o grea pierdere.

UNIUNEA SCRIITORILOR din ROMÂNIA

joi, 18 septembrie 2025

Când doi se ceartă, USR câștigă ministere!

 


Bolojan nu a câștigat postul de premier pe persoană fizică! Protocolul este cu PNL, nu cu Bolojan!

Fostul premier Mihai Tudose, actual europarlamentar, l-a criticat din nou pe Ilie Bolojan. Politicianul a reamintit că PSD a încheiat un protocol cu PNL nu cu premierul în funcție. Nu este impresionat nici de faptul că Bolojan a amenințat în repetate rânduri că își va da demisia.
„Noi nu avem un protocol semnat cu Ilie Bolojan, noi avem un protocol semnat cu niște partide. Din ce mai știm și noi din discuțiile cu colegii din celelalte partide și în PNL sunt voci care spun că nu e bine ceea ce face. Nu poți să îl lași să facă sau să fii de acord cu ce vrea să facă când toți ne dăm seama că ceea ce face nu e bine. Există și alte căi, și alte viziuni”, a declarat Tudose pentru B1 TV.
Mihai Tudose îl avertizează pe Ilie Bolojan că nu a câștigat funcția de prim-ministru pe persoană fizică. În plus spune că scopul măsurilor nu este acela de a da afară oameni.
„Ieri a fost discuția cu eliminarea plafonării la alimentele de bază. Noi ne-am opus, și din PNL au fost voci care au spus că nu e bine. Declarația oficială a domnului prim-ministru pe mine m-a dezamăgit. Nu puteai să analizezi înainte să te pronunți? Reforma nu e un scop în sine, e un mijloc. Hai să vedem unde vrem să ajungem, ce vrem să facem. Nu avem un scop în sine de a da afară oameni, doar de dragul de a da afară oameni. Hai să vedem care este impactul.
Ești prim-ministru, îți asumi niște lucruri, dar nu ai câștigat un concurs de prim-ministru pe persoană fizică. Ai susținere, vorbește și cu partenerii”, a mai spus politicianul.
Ilie Bolojan a spus de mai multe ori în această perioadă că este pregătit să-și dea demisia dacă reforma nu se face așa cum a gândit-o.
„Noi am pus pe masă un plan, au pus și ceilalți parteneri de guvernare un plan, mai are și cineva din afară o idee. Nu vrei să le asculți? Începe să sune a promisiune nu a amenințare. Rupem coaliția, dar poate vine cineva care ascultă pe toată lumea. Am înțeles că e căpitan de echipă, dar vezi că mai ai niște oameni în echipă cu care trebuie să joci.
Noi nu avem nicio problemă cu PNL. Dacă domnul Bolojan are o idee și consideră că doar aia e bună și toată lumea consideră că nu e bună și domnul Bolojan consideră că nu poate să o ducă la îndeplinire, în condițiile în care nu este cea mai strălucită și pleacă, nu dispare țara dacă pleacă cineva”, a mai spus fostul premier.

C.L.

joi, 19 iunie 2025

Asta era de fapt intenția lui Nicușor? Premier de la USR?!

Anca Dragu a revenit în România, joi seara, și se întâlnește cu Nicușor Dan. Conform unor surse exclusive ale Gândul, Anca Dragu a aterizat în jurul joi, 19 iunie, orei 20.00 de la Chișinău. Aceleași surse susțin că Dragu merge să se întâlnească cu Nicușor Dan la Cotroceni.

Negocierile de joi seară, de la Cotroceni, între Nicușor Dan și Ilie Bolojan au eșuat, iar desemnarea premierului a fost amânată.
Surse liberale au declarat că nu mai acceptă „jocuri politice fără finalitate” și l-a invitat public pe președintele „să vină cu tehnocratul său, dacă nu vrea guvern politic”.
PNL a afirmat că susține orice nume de tehnocrat dacă nu va fi desemnat Ilie Bolojan.
„PSD a avut toată disponibilitatea să facă lucrurile să funcționeze. Am participat la grupurile de lucru de la Cotroceni și am manifestat flexibilitate în negocierile cu celelalte partide și cu președintele României. PSD nu poate cere membrilor de partid un vot în alb, în absența unui plan fiscal agreat și a unei propuneri de premier.
Facem totodată un apel la președintele României și la celelalte partide să aibă o atitudine constructivă pentru a ajunge la un consens rezonabil, astfel încât România să aibă cât mai repede un guvern funcțional.
Fiecare zi care trece fără un guvern cu puteri depline agravează situația economică și îi afectează pe toți românii”, a transmis la rândul său PSD, într-un comunicat.
Premierul tehnocrat al președintelui Nicușor Dan este de fapt un fost membru important al USR. Dacian Cioloș, pe când era premier al „guvernului zero”, a pus-o pe Anca Dragu ministru la Finanțe. La alegerile din 2020 a candidat pe listele USR și a ajuns senator, ulterior fiind aleasă președinte al Senatului.

C.L.

luni, 5 mai 2025

Lasconi, OUT !!!

 


Liber pentru vechii fripturiști din USR! Lenuța Lasconi a demisionat din funcția de președinte!

Elena Lasconi și-a anunțat, luni dimineața, 5 mai 2025, demisia din funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR).
Potrivit unui comunicat de presă, decizia vine „în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale, iar gestul a fost asumat cu responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României”.
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi, citată în comunicat.

C.L.

miercuri, 30 aprilie 2025

Declarația zilei - USR

 


ILEGALUL Ilie Bolojan a anunțat că România o să facă un credit militar pe 40 de ani! Deci:

- România nu are probleme financiare, deficitul bugetar fiind o minciună a lui Ciolacu!

- împrumuturile luate de infractorii Ciolacu-Bolojan sunt ILEGALE și nu vor fi returnate de România după căderea dictaturii. Asta e în atenția celor care dau aceste credite acestui grup infracțional care o să le fure banii!

Mai jos este loc de scuipat!

luni, 28 octombrie 2024

O țață incultă în fața națiunii...

La recenta dezbaterea de la Antena3, Elena Lasconi, a arătat că este întruchiparea incompetenței, a răspunsurilor fără conținut, a atitudinii de „țață”.

Un candidat care tună și fulgeră atunci când nu știe ce să răspundă, lipsită de orice fel de cunoștințe de politică externă pe care probabil o învață acum în cadrul vreunui „hub” USR-ist.
Femeia nu că nu are pregătire politică și administrativă, femeia nu are nici măcar un minim de cultură generală. Nu știe țările, nu știe istorie, nu știe ce e ăla ONU, nu știe decât să citească prompterul, iar asta e suficient.
E mai proastă la politică decât IT-istul tipic, are înțelegerea asupra lumii pe care o are un corporatist de multinațională care freacă excel-uri toată ziua. Cred că nici vecinii României nu îi știe, și nu ar fi în stare să arate Europa pe o hartă a lumii.
Dar pentru USR e perfectă. Cum ziceau useriștii – fără hoție ajungem departe? Chiar aș vrea să facă ei o republică separată, în care să se conducă prin oameni asemenea lor.
Cred că într-o săptămână n-ar mai veni apă la robinet, apoi n-ar mai funcționa rețeaua de curent… în scurt timp s-ar pierde până și roata olarului, s-ar uita scrisul, și ar retrograda de la civilizație la cultură, să se mire arheologii viitorului de ce ar fi putut cauza asemenea colaps societal și să îi analizeze după riturile funerare, că se îngropau cu trotinetele.
Săraca de ea, s-a făcut de râsul țării…nu exista un candidat mai incoerent și mai tolomac decât decât Lenuța.

Grigore CIASCAI

miercuri, 2 octombrie 2024

Lista OFICIALĂ a candidaților USR Maramureș pentru Parlamentul României

 


                                                          CAMERA DEPUTAȚILOR

1. Cristian Brian;

2. Deac Mircea Aurel;

3. Petruț Margareta;

4. Mica Zoltan;

5. Pop Adrian Dan;

6. Nan Livia Ioana,

7. Hotea Marian Gheorghe;

8. Boroica Ioana Maria;

9. David Ioana.

                                                                SENAT

1. Ivan Dan;

2. Baias Măndița;

3. Pop Claudiu Vasile;

4. Giesswein Cristin;

5. Petrovan Zaharie Sorin.

luni, 6 mai 2024

Agent electoral? Liiceanu îndeamnă românii să voteze candidații USR!

Filosoful Gabriel Liiceanu scoate capul în campanie cerând românilor să voteze candidații USR.

„Nu toţi politicienii sunt corupţi. Există şi oameni în care am încredere. De pildă, cel care se ocupa de Transporturi, Cătălin Drulă” spune Liiceanu.

„Faptul că s-a pus în slujba poporului. Ce admir şi la primarul Timişoarei, Dominic Fritz, ce admir şi la Clotilde Armand: faptul că au o tenacitate care îi costă – pentru că ţinta sunt propagandei aparatului masiv de ziare şi de televiziuni ale adversarilor.

Dar oamenii ăștia sunt puternici, n-au renunțat. Măcar ştiu sunt oameni care nu mă fură. Trebuie să te duci la vot și să votezi astfel de cazuri” susține partinicul cărturar Licheanu.

Sursa: Hotnews

marți, 12 martie 2024

Cristian Brian şi-a făcut echipa cu care ţinteşte Primăria Baia Mare!


USR Maramureş, oficial cu candidat

Ieri, la sediul USR Maramureş, presa băimăreană a fost invitată să cunoască echipa şi candidatul partidului la Primăria Baia Mare. În week­end, adunarea generală a filialei a decis candidatul şi echipa de consilieri, ce ne-au fost apoi prezentate. De remarcat, au subliniat-o, e candidatul USR, înainte de negocierile cu celelalte partide din Forţa Dreptei.

Parlamentarul Brian Cristian va fi candidatul USR, el a subliniat câteva idei din ceea ce vrea să propună băimărenilor, din care spicuim idei principale. „Anul 2024 ar trebui să fie anul terminus al guvernării locale ineficiente. Îmi doresc ca toate sectoarele ce duc la creşterea calităţii vieţii băimărenilor să coopereze, mă refer la sectorul public, la cel privat, la ONG-uri. Aş dori de asemenea ca Baia Mare să devină un magnet pentru investitori, am fost ocoliţi de aceştia. A fost din cauza mai multor factori, inclusiv a unor practici neortodoxe, dar şi a conducătorilor fără viziune. Aş dori ca Baia Mare să devină un oraş verde. Să facem ceva în privinţa deşeurilor, a minelor, iazurilor şi haldelor de steril ce ne înconjoară. Baia Mare ar trebui să devină un oraş în care educaţia, cultura, creativitatea să fie valorificate. Să le alocăm resurse.
Sănătatea a fost întotdeauna o preocupare a mea, sportul m-a preocupat constant în Parlamentul României. E nevoie de o regândire a modului în care resursele trebuie regândite, trebuie decizii importante. O administraţie de succes se face cu lideri. Eu cred în potenţialul uman al oraşului. Venim în faţa băimărenilor cu cei mai relevanţi oameni pe care îi are USR-ul, avem cei mai eficienţi consilieri judeţeni şi locali. Avem vicepreşedintele CJ, antreprenori, activişti, jurişti, oameni de sport. Am dori de asemenea implicarea cetăţenilor. Vom face un program de guvernare locală participativ, va implica profesionişti din domenii, dar şi cetăţeanul. Şi ascultarea băimărenilor. Invit alături de noi băimărenii ce vor să se implice, e momentul de a pune în discuţie diverse teme de dezbatere. Vă invit să urmăriţi USR, vom veni cu soluţii credibile pentru problemele băimărenilor. Venim cu o viziune, cu scopuri, cu obiective de atins. Vrem să venim cu soluţii, nu cu poveşti”,a subliniat viitorul candidat al USR la Primăria Băii Mari, Brian Cristian. În discuţiile cu presa a reieşit de asemenea că din cei patru primari, discutabil e cel de la Poienile de sub Munte, ce s-ar retrage din cauza familiei din Anglia. Cel din Cerneşti rămâne candidat, ceilalţi doi sunt curtaţi de alte partide. „Au fost căutaţi şi se pune presiune pe ei, ceea ce nu face cinste reprezentanţilor celorlaltor partide. Să-i curteze, dar să vină cu ameninţări nu e corect”, ni se spune.
În lista consilierilor locali propuşi pe lista USR se regăsesc nume precum: Radu Trufan, Sorin Ilieş, Robert Cotos, Margareta Petruţ etc.


Autor: Alexandru RUJA

Sursa: Graiul Maramureșului

sâmbătă, 9 decembrie 2023

”MARI VEDETE” LITERARE ARUNCATE LA GUNOI DE Uniunea Scriitorilor! Maramureșul se respectă prin Gheorghe Pârja!



LISTA COMPLETĂ A SCRIITORILOR REFUZAŢI ŞI ADMIŞI ANUL ACESTA ÎN U.S.R.! MIZA ESTE 25% DIN PENSIE. IAR SCRIITORII CUM TRĂIESC SUB LIMITĂ, DORESC...

InfoArt vă prezintă, integral, lista celor admişi şi respinşi ca membri ai Uniunii Scriitorilor din România pe 8 decembrie 2023, aşa cum a fost trimisă către şefii de filiale. Suprize majore mai ales pe lista refuzaţilor, pe care se regăsesc scriitori cunoscuţi! Interesante sunt, mai ales, motivaţiile oferite celor respinşi!

Rezultate validări 2023

În cadrul ședinței Consiliului Uniunii Scriitorilor din România din data de 8 decembrie 2023 au fost validați ca membri ai U.S.R. următorii candidați:

Filiala Alba – Hunedoara

1. Lucia Bibarț – nu (lipsă valoare literară; comentarii delirante)

2. Zoia Cârlugea – nu (lipsă valoare literară; receptare critică delirantă)

3. Mihai Petre – nu (lipsă valoare critică; prețiozitate pseudoștiințifică)

4. Gheorghe Răducan – nu (lipsă valoare literară; receptare insuficientă; ridicol)

5. Georgeta Minodora Resteman – nu (lipsă valoare literară; comentarii ale unor necunoscuți)

6. Doru Roman – nu (lipsă receptare critică; dosar incomplet)

Filiala Arad

1. Doina Adriana Nicolăiță – da

Filiala Bacău

1. Ion Apostu – nu (lipsă valoare literară; ridicol; critică de conveniență)

2. Paula Bârsan – nu (lipsă valoare literară; ridicol; critică de conveniență)

3. Ema Felicia Dumitriu – nu (lipsă valoare literară; naivități; critică de conveniență)

4. Pavel Stoica Găgeanu – nu (lipsă valoare literară; lipsă de cercetare)

5. Mircea Constantin Jurebie – nu (lipsă valoare literară; versuri ridicole)

6. Neculai C. Muscalu – nu (lipsă valoare literară; lipsă de receptare)

7. Tinca Tamaș – nu (lipsă valoare literară; receptare neconvingătoare)

8. Ion Timaru – nu (lipsă valoare literară; critică de conveniență; critică de casă)

9. Ion Uleanu – nu (lipsă valoare literară; critică de casă)

Filiala Brașov

1. Călin Dengel – nu (lipsă valoare literară)

2. Magdalena Hărăbor – nu (lipsă valoare literară; ridicol)

3. Sorin Oprea – nu (lipsă receptare critică; tematică neverosimilă)

4. Corina Oproae – da

5. Corina Ozon – nu (lipsă valoare literară și receptare critică)

6. Andreea Iulia Scridon – da

7. Cerasela Tofan – nu (lipsă receptare critică; valoare medie)

Filiala București – Critică, Eseistică și Istorie Literară

1. Marian Petcu – nu (fără legătură cu literatura)

Filiala București – Literatură pentru Copii și Tineret

1. Cristina Andone – da

2. Ana-Maria Chisega-Negrilă – nu (fără personalitate literară; mimetism)

3. Felicia Simona Epure – da

4. Irene Postolache – da

Filiala București – Poezie

1. Gabriela Ana Bălan – nu (lipsă valoare literară; versuri ridicole; receptare confuză)

2. Teo Cabel (Ștefan Teodor Cabel) – nu (lipsă valoare literară; naivități)

3. Romița Mălina Constantin – nu (lipsă valoare literară)

4. Emilia Dănescu – nu (lipsă valoare literară; naivități)

5. Codruț Radi – nu (lipsă valoare literară; receptare neconvingătoare; versuri confuze)

6. Vasile Toma – nu (lipsă valoare literară; receptare neconvingătoare)

7. Luminița Zaharia – nu (lipsă valoare literară; haz forțat)

Filiala București – Proză

1. Mihail-Gabriel Badea – nu (lipsă valoare literară și receptare critică; vorbe goale)

2. Andrei Manolescu – da

3. Dan Miron – nu (elementar stilistic; lipsă valoare literară)

4. Iulian Spătaru – nu (veleitarism; lipsă valoare literară)

5. Gabriela Stanciu Păsărin – nu (lipsă valoare literară și receptare critică)

6. Aneta Țâru Pioară – nu (lipsă valoare literară și receptare critică)

7. Vasile Ungureanu (Silvan G. Escu) – nu (lipsă valoare literară; jurnalism)

Filiala București – Traduceri Literare

1. Corina Anton – da

2. Dan Caragea – da

3. Maria Ilaria Dosei – da

4. Mircea Dan Duță – da

5. Anamaria Gebăilă – da

6. Bara Hajnal – da

7. Anca Peiu – da

8. Florența-Mariana Simion – da

9. Tiberiu-George Șipoș – da

Filiala Cluj

1. Romulus Moldovan – da

2. Iacob I. Naroș – nu (fără relevanță critică)

3. Anamaria Nastasă Kovacs – da

4. Alina Pelea – da

5. Gheorghe Pop – nu (lipsă valoare literară; receptare insuficientă)

6. Nadia Urian – nu (lipsă valoare literară și receptare critică; naivitate)

7. Raveca Vlașin – nu (lipsă valoare literară; versuri pentru copii fără haz)

Filiala Dolj

1. Marius Arbănași – nu (lipsă valoare literară și receptare critică; ridicol)

2. Radu Carp – da

3. Mariana-Viorica Câlțaru – nu (lipsă receptare critică)

4. Bogdan Alexandru Ghiță – da

5. Monica Larisa Manafu – nu (lipsă valoare literară și receptare critică)

6. Marin Rada – nu (lipsă valoare literară și receptare critică; naivități)

7. Maria Toma – nu (fără legătură cu literatura; lipsă de orice valoare și receptare critică)

Filiala Dobrogea

1. Ovidiu Mihalache – nu (receptare critică insuficientă, de conveniență; realism minim)

2. Eduard Rosentzveig – nu (lipsă valoare literară; naivități pretențioase)

Filiala Iași

1. Mircea Aanei – nu (lipsă valoare și receptare critică)

2. Cristinel Cristea Alexievici – nu (lipsă valoare literară; receptare de conveniență)

3. Vasile Baghiu – da

4. Andrei Breabăn – nu (lipsă valoare literară; veleitar; receptare de conveniență)

5. Corneliu Carp – nu (lipsă valoare literară, receptare de conveniență)

6. Alexandru Câțcăuan – nu (lipsă valoare literară și critică; receptare de conveniență)

7. Sorin Cotlarciuc – nu (lipsă valoare literară și critică; receptare de conveniență)

8. Silvia Curteanu – nu (lipsă valoare literară; receptare de conveniență)

9. Virginia Dimofte Chiriac – nu (lipsă valoare literară; veleitarism; receptare de conveniență)

10. Elena Fluturel – nu (jurnale de călătorie naive; receptare de conveniență)

11. Marinel Gâlcă – nu (lipsă valoare literară; veleitar; receptare de conveniență)

12. Iulia Murariu – nu (referate pretențioase; lipsă receptare critică)

13. Miruna Mureșanu – nu (lipsă valoare literară)

14. Shanti Nilaya – nu (lipsă valoare literară; critică delirantă)

15. Dan Petrescu – da

16. Ionel Pintilii – nu (lipsă valoare literară și receptare critică; critică de casă)

17. Ioan Popoiu – nu (lipsă valoare literară; naivități pretențioase; receptare insuficientă)

18. Mariana Rânghilescu – nu (lipsă valoare literară; receptare de conveniență)

19. George Sicoe Vidreanu – nu (lipsă valoare literară, „jocuri de cuvinte” rizibile, pretențioase)

20. Aurelian Silvestru – nu (lipsă receptare critică; veleitar)

21. Liliana Spătaru – nu (lipsă valoare literară; traduceri fără valoare; erori de exprimare; fără receptare critică)

22. Gheorghe Șerban – nu (absurdități; lipsă receptare critică; dosar incomplet)

23. Doina Toma – nu (lipsă valoare literară și receptare critică)

24. Maria Trandafir – nu (lipsă receptare critică; eseuri pline de banalități)

Filiala Argeș

1. Maria Calciu – nu (lipsă valoare literară)

Filiala Sibiu

1. Vlad Alui Gheorghe – da

2. Antonia Bodea – nu (lipsă de spirit critic și de valoare literară)

3. Daniel Mariș – nu (lipsă receptare critică validă)

4. Ioan Gligor Stopița – nu (lipsă valoare literară; receptare insuficientă)

Filiala Sud – Est

1. Luiza Cala – nu (naivități; puerilități; lipsă receptare critică)

2. Firiță Carp – nu (veleitarism; lipsă receptare critică)

3. Alina Comșa Durbacă – da

4. Ion Dulugeac – nu (nu prezintă interes literar; receptare neconcludentă)

5. Alex Ivanov – nu (neconcludent; lipsă receptare critică)

6. Nicolae Gabriel Mihăilă – nu (amânat până la noi apariții editoriale)

7. Iosif Roca – nu (lipsă receptare critică; dosar incomplet)

8. Adrian Zăinescu – da

Filiala Târgu – Mureș

1. Botházi Mária – da

2. Demeter Zsuzsa – da

3. Papp Attila Zsolt – da

Filiala Timiș

1. Cosmin Neidoni – da

2. Stanomir Petrovici – nu (fără relevanță literară; receptare neconcludentă)

3. Ana Cristina Popescu – nu (veleitarism; receptare neconcludentă)

4. Daniela Văleanu – nu (fără spirit critic; banalități).


Sursa: USR (interior)