Aniversare poetul Adrian DONCA. La mulți ani binecuvântați!

 

Mi te-am văzut pe cer – o stea
purtai haină de mătase precum curcubeul
aveai DURERE ȘI SPERANȚĂ în privire
mureai puțin câte puțin
trăind din amintirile viitoare
erai cea mai frumoasă dintre albastru de stele…

Te CAUT și te strig primăvară
îmbrăcată în haină de iasomie
ai trezit curcubeul când ai sunat
pentru întâia oară din GONG
– să se adune muzele.
S-au prezentat. TE-AI DUS spre foșnetul vântului
pentru a îmbrățișa urmele din privirea
unui zbor spre alt tărâm
… se mai născuse o zi!

Ți-am scris pe-un bilețel cu rouă
SĂ NU UIȚI IERNILE petrecute sub cupola
primei nopți de iubire
AI MILĂ striga și cerul și verdele unei alte primăveri
doar luna mai cernea amintiri
VINO – clipă de răsfăț să te luminez
cu gând de vise
și-apoi să ne-aducem aminte cum TREC ANII

DE-AȘ PUTEA te-aș trimite într-o altă toamnă
să culegi rodul amintirilor pierdute printre
lacrimi de fericire
Se rătăcise uitarea pe cărare întrebând
zborul spre tine DE CE
se termină visele?
Mi-a răspuns privirea dintr-o clipă de iubire
am început să STRIG spre stele
DAR nu-mi asculta nimeni glasul mut
afară APOCALIPSA cerșea iertări nevindecate…

Totul mi se părea FALS – doar luna ce-mi ținea parte
sosise la ÎNTÂLNIRE și mirul dintr-o cupă
cu iertare. NU PLECA – era parola ce-mi
aducea aminte de primele urme prin zăpadă
o fi răscruce de drum?
o fi tăcere răstignită?
o fi DESTIN?
Și da! Și nu! Ne-am promis veșnicie în iubire
de-atunci TE CAUT pentru a-ți mărturisi
DIMINEȚILE cuprinse de albastru…

ÎMI VINE SĂ PLÂNG! Crudul adevăr stabilise reguli noi
făcusem PACT cu roua și cu rodul toamnei
să nu știrbim niciun colț din raiul tău
Pe cerul plin de senin muzele își cântau refrenul
dimineților fără verde
– LĂSAȚI LUMINA SĂ VINĂ
spre infinitul din cărările de vise
ALTFEL ne va cuprinde întunericul
și vom cădea în AȘTEPTARE…

Afară, pictam un altfel de DESEN cu zâmbet
și flori de crin alb iar pe cer luna
mai APRINDE O STEA. Se mai născuse o muză
UMBRA PURĂ A IUBIRII – aduna PĂSTORII
în cete de verde cununi de albastru
iar vioara greierului flămând de iubire
își cernea refrenul toamnei târzii –
NU PLÂNGE, IUBITO!
nu plânge… iar ecoul aduna refrene.

Plecase și apusul la culcare printre stele
adormise și așteptarea dintr-un val
clepsidra curgea
DOAR EU AM RĂMAS – singur să adun
tristețile timpului târziu
din MĂRUL LUI ADAM curgeau amintirile
unei îmbrățișări nepermise
– era prea târziu – Se trezise Ursitoarele
iar ea, Erato, întreba roua și visul
UNDE EȘTI, DOAMNE? De ce nu m-ai trezit?
era prea târziu… se născuse păcatul…

OARE CINE SUNT? Oare ce voi fi?
întrebări puse unui răsărit de primăvară
iar curcubeul își aduna culorile toamnei
pentru a îmbrățișa ploaia
Afară totul era un ZBUCIUM – furtună cu lună plină
timpul s-a vopsit în AMINTIRE
scara viselor adormise la umbră de nuc
ÎNCHISELE FERESTRE adunau URME de
asfințit iar izvorul de iubire
dădea întâiul ROD…

SINGURĂTATE de ce mă ții legat cu frânghii
de UMBRA PURĂ A IUBIRII?
unde să te caut? Pe cine să strig?
încotro să-mi îndrept pasul?
RĂII de lângă mine nu-mi lasă timp
să trăiesc deși-mi promisese muza
că va chema TRENUL ce duce spre fericire
spre tine rai
spre tine rugăciune
Ce VINĂ am că m-am născut în acest anotimp?

O SĂ TE-AȘTEPT peste veacuri
iar zborul spre lumină
nu va fi decât o ultimă DESPĂRȚIRE
frunzele toamnei croiesc o singură URARE
și-apoi ecoul trimite răspuns
SUNT O IARNĂ TOT
Tot sunt un anotimp… așa voi rămâne
să aștern amintiri pe-o oglindă
plină cu rouă din care se văd depărtările
albastre
doar dorul îmi știe cărările
era ultima noapte de lumină
se adunase PREA MULT VIS în clepsidra
vieții…

de Vasile BELE, 

1 iunie 2022 

(N.A. – ce apare scris cu majuscule sunt titlurile de poezie din volumul semnat Adrian Donca, Amprente peste timp, editura „Maestro Tip” Fersig, 2023.)

Poesis - Adrian DONCA

 

Lacrimi

Fără lacrimi

ești asemenea unui orb.

Nici o mândrie

nu se îndreptățește

în chipul omului.

 

Plânsul

este calea spre răscumpărare

chiar și o dată numai și

deschide fanta regăsirii.

 

În lacrimi

plutește întreaga dumnezeire

a sufletului limpezit

de cenușa arderii pământești.

 

Mândria

pe chipul omului

sclipire în falsă oglindă.

Viermi viermuiesc

în argintul ei și

mănâncă

imaginea vie.

 

Ajută-mă Doamne

să vărs o lacrimă

în clipe de uitare

și de veselie,

să-mi plec privirea îndrăzneață și

să-ți trimit o lacrimă solie...

 

Plouă

Plouă iubitule,

Plouă și e noapte.

Apa îmi curge pe față,

Te văd greu

Printre lacrimi și picuri.

 

Ropot este pe table,

Sună ca niște oale dogite

Și-mi bate și mie în piept

Inima

Ca într-un stârv

De oase golite.

 

Prin mâzga clicoasă

Pașii

Mă duc fără să știe,

Mă duc inutil

Cu speranță

Înspre tine. Țin drumul

Ca o dureroasă sclavie.

 

Merg înspre tine

Dar cum să ajung oare

Căci pomii s-au rupt

Și scara iertării

De nori rezemată

Cu toți rugătorii agățați

A căzut înecată.

 

Tu ești ca o insulă

Înconjurată de ape.

Salcâmii îți așază coroană pe chip,

Iar eu nu înving drumul,

Nici tristețea

Nici moartea

De sub pleoape.

 

Când treci iubito

 

Iubito

Rămân urma pașilor tăi și

Adierea și mireasma faldurilor

Rochiei tale

Iar din ochii eterici sclipiri

De sub lungă, lungă

Coroana genelor

Când treci pe deasupra agale.

 

Iubito

Crește nebun iarba pe cărare

Și viermii frământă innebuniți

În lutul reavăn și moale.

Tremură crucea și stă să cadă

Păsările gurișe se adună în stoluri

Când treci prin preajmă agale.

 

Iubito

Simt că strâmtoarea m-apasă

Încheieturile oftează rigide.

Toate ale mele-s sub lăcomii canibale

Doar sufletul meu este treaz

Și urcă spre tine

Când treci printre morminte agale.

 

Rugă

 

Culcă-te Doamne

peste imaginea mea

deplin

și gândul mi-l acoperă

cu divin!

 

Îmbracă-mă Doamne

cu haina iertării,

spală

din veci și din mine

haina trădării!

 

Credința mea,

firav pârâu

ajut-o Doamne

în tărie să crească

ca vajnicul râu!

 

Am auzit

cum plânge orca

după puii pierduți,

adună-ne Doamne

pe noi cei căzuți!

 

Am auzit

un canar

cântând trist în colivie,

o să-l cuprind

cu sufletul meu

și-o să ți-l dau Ție.

 

Ne stingem tăcuți,

ieșim din viață

ca niște îngeri căzuți,

cu speranță în suflet

să nu ne înghită neantul

pe veci,

în neființă pierduți.

 

Culcă-te Doamne

peste imaginea mea vie

și ajută-mă

în moarte, credința

tărie să-mi fie!            

 Ultimul orez

 

Visând

împăturesc hârtia aurită.

Din pliuri

a ieșit un alb cocor,

cocorul mi-a dus vederea

prin geamul deschis

spre cerul larg.

Am început să zbor...

 

Zeci de cocori

plutesc sub cer senin

și tot mai vin

de peste tot

din zări necunoscute

în armonia simfoniei

chemând și alți confrați spre

Senbazuru.

 

SadakoSasaki

mănâncă orez și

face ultimul cocor

cocorul 644 din origami ori zuru.

 

Hârtia s-a terminat

 

Sadako mănâncă orez.

Ultimul...

 

Și zice:

„E gustos!”

 

Apoi adoarme.

 

“Micul clopot” răsună și

înfioară „Domul Atomic”,

de pe soclu

înconjurată de 1000 de cocori

priveghează

Sadako Sasaki.

 

„Mormântul gol”

își trimite numele spre cer...

Poesis - Adrian DONCA

 

Și ușile lipsesc

 

Ce faci noaptea

când pereții camerei tale se strâng

și ferestrelor ochilor tăi

le cresc încrucișate zăbrele?

 

Te strângi la rândul tău,

ai vrea să devii un punct,

să nu fii strivit.

 

Seara, mă simt ca un cer

înnobilat de tristețe.

 

Umbrele nopții ies însă încet din pereți

și coboară în mine.

Toate urmele mele dispar.

 

Am lăsat uși mici...

 

Nici o oglindă

nu păstrează chipul meu,

toate faptele mele

nu se mai văd.

 

O urmă,

o rană dureroasă

mă mai ține...

 

Închid pleoapele

cu degetele descărnate

tuturor lucrurilor

ce mă privesc

ca niște păsări de noapte

cu pupile roșii.

 

În timp,

am pus cărămidă peste cărămidă și

casa mea

are ziduri

ca o cetate.

 

De teamă

am lăsat uși tăinuite,

iar geamurile

sunt mici și înalte.

 

Trag cu urechea

la vocilede dincolo de pereți.

 

Sunt singur și

zidurile mă apasă.

 

Ochii mei

pândesc din spatele zăbrelelorzorii

prin geamurile

cu vederea spre cer.

Voci din afară,

zvonuri străine

se aud tot mai rar,

tot mai încet.

 

Înăuntru

este întuneric și

tăcere...

 

Și ușile au dispărut.

 

Încerc să mă agăț

de amintiri luminoase.

Greu să le găsesc,

n-am știut

să mă bucur de fiecare zi.

 

O simt pe mama în preajmă.

În naivitatea mea

cred că o pot lega cu un nume

ori cu acest loc.

 

Noaptea-i un cuib gol.

 

Nici o viziune

nu mă ajută să salvez lumina!

 

Ferindu-mă

m-am ferecat cu noaptea.

 

Se aude curgând întunericul

prin negrele vene...

 24.01.2025 D.A.

***

Orașul din inima lor

 

Trece lumea grăbită,

nu are ochi pentru flori

și nici pentru cerșetorul pironit

lângă pălăria lui.

 

Triști

cu priviri pierdute,

preocupați,

sau veseli și nepăsători

sunt atât de aproape

și totuși departe.

 

Mâna florăresei

întinsă dăruitor,

mână rugătoare,

la ce bun

dacă ei au privirea

întoarsă înlăuntrul lor?

 

Și oamenii plâng!

Un plâns nevăzut

îi roade,

ca picătura de apă stânca.

 

Cei veseli

se bucură între două tristeți!

 

Trec nepăsători

pe trotuarul mâinilor întinse.

Ca niște somnambuli

nu intuiesc trezirea.

 

Ce mult ar fi

privirea de o clipă,

un gest de vindecare,

să dai bănuțul nevoiașului

și apoi să dăruiești o floare.

 

Flori fără florărese

și grădini fără flori,

tristă și nefolositoare zăbavă!

 

Florărese și sărmani

ce-și picură tristețea

peste florile altui oraș,

orașul visat,

unde

cuvântul lor e auzit,

orașul în inima lor zidit!

 15.03.2025 D.A.

***

Plouă

Plouă iubitule,

Plouă și e noapte.

Apa îmi curge pe față,

Te văd greu

Printre lacrimi și picuri.

 

Ropot este pe table,

Sună ca niște oale dogite

Și-mi bate și mie în piept

Inima

Ca într-un stârv

De oase golite.

 

Prin mâzga clicoasă

Pașii

Mă duc fără să știe,

Mă duc inutil

Cu speranță

Înspre tine. Țin drumul

Ca o dureroasă sclavie.

 

Merg înspre tine

Dar cum să ajung oare

Căci pomii s-au rupt

Și scara iertării

De nori rezemată

Cu toți rugătorii agățați

A căzut înecată.

 

Tu ești ca o insulă

Înconjurată de ape.

Salcâmii îți așază coroană pe chip,

Iar eu nu înving drumul,

Nici tristețea

Nici moartea

De sub pleoape.

 24.01.2025 D.A.

Fotografia zilei - Poeta Lucia DRAGOȘ

 

Șase săptămâni fără maestrul Ioan Săcăleanu...

 Fără să realizăm că au trecut deja 6 săptămâni de când renumitul prof. IOAN SĂCĂLEANU și-a început Marea Călătorie pe cărările cerului senin, am trecut, împreună cu prof. Gelu Dragoș, prin Hideaga, pe la doamna Ioana Mailatescu SĂCĂLEANU. Ne-a primit cu ochii întristați, plini de lacrimi. Așa am aflat că... tocmai ,,au trecut 6 săptămâni". Dumnezeu să îl ierte!

Noi, trecusem, cu intenția de a o vedea pe doamna Ioana și, în numele Taberei literare ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!", care se va desfășura în perioada 29 august (joi) - 1 septembrie (duminică) 2024 în Maramureș, să îi cerem acceptul de a acorda, în cadrul festivităților de premiere, PREMIUL ,,IN MEMORIAM PROF. IOAN SĂCĂLEANU". A acceptat necondiționat. Și, am mai avut o singură pretenție-rugăminte, în condițiile în care sănătatea îi va permite (Doamne ajută!), Domnia Sa, să fie prezentă, pentru a acorda/înmâna acest premiu. De menționat, că acest lucru, nu o va implica în niciun fel, pentru că toate cele necesare le vom pregăti noi, organizatorii.

Mulțumesc pentru faptul că ați acceptat toate acestea.

Sperăm să ne vedem sănătoși... cu gândul că prof. IOAN SĂCĂLEANU, împreună cu mulți alți scriitori din ,,Cenaclu literar din Cer", ne vor auzi, vedea, se vor bucura...

Neuitare și nemurire...

VASILE BELE,

Chiuzbaia, 21 aprilie 2024

Foto: Gelu Dragoș

La PLECAREA UNUI FĂURITOR DE VISE

Am avut onoarea să îl cunosc pe profesorul, muzicologul și dirijorul Ion Săcăleanu în perioada când era Consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Maramureş (1990-1993). Acești ani au fost primii mei ani literari, dacă pot să îi numesc așa, în care am început să frecventez mediul literar și activitățile culturale. Consider că am fost o norocoasă, să am ocazia, să cunosc câteva dintre personalitățile care au pus umărul la construirea și consolidarea culturii maramureșene, a unei epoci greu de egalat. Am fost plăcut surprinsă de personalitatea profesorului Ion Săcăleanu, manifestată pe plan muzical, pe plan didactic, social, literar și uman. Amintesc, în calitate de Consilier-șef al Inspectoratului de Cultură al județului Maramureș a susținut, împreună cu colegii din inspectorat, înfiinţarea Fundaţiei „Nicolae Steinhardt” în anul 1993.

Profesorul, muzicologul și dirijorul Ion Săcăleanu a făcut parte dintre acei făuritori culturali care nu au odihnă. Ca atare, în anul 2021 a întemeiat, împreună cu soția sa, doamna dr. Ioan Mailatescu Săcăleanu, Cenaclul „Adrian Păunescu” din Hideaga, cenaclu în cadrul căruia poezia se îmbină cu muzica. Soții Ioana și Ion Săcăleanu au fost prezenți, la o întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, în toamna anului 2022. Au venit pentru a onora cu prezența lor, întâlnirea în care a citit profesorul Ștefan Herțeg, un alt dascăl și muzicolog de seamă al orașului, județului și al țării.

Suntem alături de familia îndurerată ce pierde, prin plecarea domnului profesor, un membru prețios. Pierderea unui om „care sfințește locul” nu este doar a familiei ci și a „locului sfințit”, adică mediul cultural local, județean și național. Regret și regretăm plecarea dintre noi a distinsului om de cultură Ion Săcăleanu.

„Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Veșnică pomenire!” Să îi fie drumul lin printre stele, spre o galaxie muzicală, atât de dragă sufletului!

Florica Bud și Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

Petre Dulfu, luminătorul

                                                                                    de Gheorghe Pârja

La Hideaga, sâmbăta trecută, a avut loc o manifestare bine închegată, dăruită muzicii și poeziei, pornită din sufletele sensibile ale doamnei Ioana Mailatescu și domnului Ion Săcălean. Am fost și eu de față. Alături, profesorul Florian Roatiș, avea o carte care mi-a reținut atenția: „Petre Dulfu în revista Bibliotheca septentrionalis”, despre care a vorbit la acea întâlnire. După discurs, dr. Florian Roatiș mi-a dăruit cartea. Am văzut că selecția textelor îi aparține, iar coordonarea lucrării este asigurată de dr. Teodor Ardelean, directorul Catedralei Cărții din Baia Mare, care poartă numele lui Petre Dulfu. Am citit cartea, alcătuită din articole documentare și evocatoare despre personalitatea celui născut în Tohat. După lectură m-am întrebat: câți dintre noi știm adevărata dimensiune intelectuală a lui Petre Dulfu? Cred că suficient de puțini.

Ca să nu dau vina pe alții, vă mărturisesc sincer că și eu am aflat multe fapte ale acestei personalități complexe, pe care nu le știam. În prefața cărții, domnul Teodor Ardelean vorbește despre lumina luminătorului Petre Dulfu, așa că numele lui pe edificiul băimărean e probabil cea mai aleasă cinstire, pe care marele povestitor, fără seamăn în deceniile de iluminare populară, și-a pregătit-o lucrând la vers, la rimă. La mesaj, la incantație, la zicală, la morală și înțelepciune, într-o operă cu virtuți perene incontestabile. Domnul director Ardelean socotește că “în istoria recentă, Petre Dulfu stă bine fixat lângă Eminescu, Goga, Coșbuc, Urechia, Barițiu, Istrati, iar noi, cei care reprezentăm prezentul și un important fragment de trecut al instituției patronate de Petre Dulfu, am găsit de cuviință să edităm lucrarea de față.”

Să se știe că Petre Dulfu, cel care străjuiește cu numele său Efigia Bibliotecii Județene maramureșene, a trecut în rândul eternității Neamului Românesc, în urmă cu șapte decenii. Profesorul Ștefan Vișovan, cercetător științific la Biblioteca Județeană, publică un documentar despre viața și activitatea patronului spiritual al amintitei instituții. S-a născut la 10 martie 1856, în Tohat – Maramureș. Urmează școala primară și primele șase clase ale ciclului secundar la Baia Mare, iar clasele a VII-a și a VIII-a la Cluj. Aici se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, unde, în anul 1881, obține diploma de doctor în filosofie, cu o lucrare despre activitatea literară a lui Vasile Alecsandri, redactată în limba maghiară. Atât studiile primare și secundare, cât și pe cele universitare le-a parcurs în limba maghiară, limba oficială atunci în Transilvania. În ciuda acestui fapt, Petre Dulfu și-a însușit, prin trudă independentă, o vastă cultură românească, mai ales în domeniile literaturii, pedagogiei și filosofiei. Splendidă îndârjire identitară!

După terminarea studiilor, se stabilește la București, unde devine profesor. Pentru un an, ajunge și la Turnu Severin. Întors la București, se afirmă ca un ilustru pedagog, ca scriitor de mare talent și ca traducător. Este în legătură cu mari oameni de cultură ai acelei vremi: B. P. Haşdeu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Alexandru Odobescu, Barbu Șt. Delavrancea etc. Știa mai multe limbi străine: franceza, latina, germana, maghiara. A fost și un recunoscut traducător. A elaborat lucrări importante de etică și morală filosofică. De estetică, precum și manuale de limbă română. A fost membru titular al Academiei Române. Vectorul popularității lui Petre Dulfu rămân Isprăvile lui Păcală, o carte în care autorul și-a pus în valoare exercițiul artistic al limbii române, iar limpezimea întâmplărilor fascinează. Hazul și buna dispoziție însoțesc cititorul pe tot parcursul lecturii. Este o dovadă că poporul nostru și în condiții neprielnice nu și-a pierdut umorul.

După cum aprecia Ștefan Vișovan, alături de caracterul popular și național, creațiile lui Petre Dulfu poartă amprenta unei mentalități profund creștine, personajele sale apelând frecvent la Dumnezeu. Cei 50 de autori, care depun mărturie în această antologie despre personalitatea Omului din Tohat, sunt o sursă importantă, pentru cei interesați, de a compune frumusețea unei minți strălucite, exprimată în multe domenii. Am scris acest text și pentru a îndemna trecătorii, când ajung în fața Bibliotecii Județene din Baia Mare, să facă un gest de reverență. Cei care îi deschid porțile, și nu puțini, desprind înțelepciunea cărților și a altor activități mirabile. De la cei mici, până la cei mari. Da, domnule Ardelean, cu asemenea oameni se face durată în cultură. De fiecare dată, când mă aflu sub cupola Catedralei Cărții, oficiez, în felul meu, rugăciunea pentru Limba Română. Că minunate sunt foloasele învățăturii!

Hideaga - ,, Livada-fântâna rece ”

 Numele localitatii vine de la ,, livada-fântâna rece ”, ramânând azi cu numirea de HIDEAGA. Prima atestare documentara apare în anul 1405, care spune ca apartinea de domeniul ,,Cetatii Chioar ” si descendentilor Balc si Dragoș,  fosti domnitori ai Moldovei.

În alta atestare documentara, se arata ca a fost o asezare de tip „feudala”, în anul 1475, de catre Csanki P., într-o lucrare abordata în anul 1890.
În anul 1975 s-au sarbatorit 500 ani într-un cadru festiv. A fost si este o asezare româneasca, cu locuitori putini, ocupatia de baza fiind agricultura.
Un document din 20 aprilie 1566, arata ca localitatea apartinea de domeniul „Cetatii de piatra Chioar” si se mentioneaza ca între cele 67 localitati era si localitatea Hideaga.
Populatia începe cu 12 familii, un preot cu numele George, apartinând de protopopiatul Coas. În 1750 localitatea avea 148 locuitori, biserica si cantor ; în 1892-1893 erau 162 case, având 780 locuitori, iar în 1893 documentele atesta ca existau 237 români, 33 israeliti (evrei) si ca în actuala localitate au existat trei biserici si anume :
1. Prima biserica era asezata pe locul actualului Camin cultural, construita din lemn în stil maramuresan.
2. A doua a fost în spatele bisericii actuale, construita din piatra, caramida si lemn, acoperita fiind cu sindrila. În noaptea de 15-16 august 1928 a izbucnit un incendiu si biserica a ars din temelie, nemaiputând fi salvate prea multe lucruri, preotul, expunându-se pericolului, a salvat Sf. Evanghelie si Potirul, restul mistuindu-se în foc.
3. În anul 1929, simtindu-se nevoia unei biserici ,preot fiind Peiter Justin, fiul preotului Peiter Alexandru, dimpreuna cu Consiliul parohial si credinciosii de atunci, au început constructia noii biserici între anii 1929-1935. Ca si ctitor a fost Dr. Ioan Pogacias, prefectul judetului Satu Mare, care a dat un fond banesc de 200.000 lei, înzestrând biserica cu cele necesare. Au mai avut si credinciosii un fond banesc, iar între anii 1947-1953, preot fiind Pop Alexandru, biserica a fost renovata si târnosita de catre P.S.Valerian Zaharia, cu hramul „Nasterea Sf. Ioan Botezatorul”, la data de 26 octombrie 1957.
În perioada 1971-1983 preot fiind Indre Vasile, s-a cumparat un clopot de 650 kg. si s-a renovat complet biserica în exterior.
În anul 1947-1948 s-a construit actuala casa parohiala. Printre preotii care s-au perindat amintim pe: în anul 1733 Popa Gheorghe ; în anul 1750 pr. Ioan ; în anul 1810 pr. Ioan Dragos ; în anul 1835 Teodor Nistru, preotul Paul , Cardos Ioan , Peiter Alexandru 1905-1921 ; Peiter Iustin 1922-1941 ; preot Pop Alexandru 1945-1971 ; preot Indre Vasile 1971-1991 originar din Buciumi-Somcuta Mare ; preot Dragos Vasile originar din Finteusul Mare 1991-2003, pe timpul pastoririi caruia s-a oficiat Sf. Liturghie Arhiereasca de catre P.S. Iustin Hodea Sigheteanul la data de 20 august 2000, cu ocazia sfintirii lucrarilor efectuate la casa parohiala. Începând cu 01 noiembrie 2003 preot este Sigartau Emanuel Vasile, originar din Desesti (MM).

Invitație din partea Cenaclului cultural ”Adrian Păunescu” Hideaga

 

În data de 11.11.2023, la ora 13:00, va avea loc cea de-a cincea întâlnire cu muzica și poezia toamnei.

Locația: Căminul Cultural Hideaga.

Vă așteptăm!

                                                             ORGANIZATORII

 

Poezia muzicii... muzica poeziei...

Am fost oarecum martori, noi un grup de romantici și iubitori de poezie, de muzică și de carte, la nașterea unui festival, în miez de iarnă, când Eminescu a ales să vină printre pământeni, iar Ziua Culturii Române să se numească. A fost, vineri 13 ianuarie 2023, cea de-a patra întâlnire a cenaclului ”Adrian Păunescu” la Căminul Cultural din Hideaga, unde muzica și poezia au demonstrat, dacă mai era nevoie, că sunt inseparabile, că pot depăși împreună obstacole de neimaginat, că pot construi punți între suflete. Și-a fost prima ediție a Festivalului de Folk maramureșean ”Poezia Muzicii și Muzica Poeziei”, unde s-au cântat în premieră creațiile unor cantautori maramureșeni pe versurile poeților maramureșeni. O provocare pentru autori, o bucurie pentru ascultători... Nu înainte de a cânta cu toții cei prezenți, la sugestia profesorului Ioan Săcăleanu, ”Mai am un singur dor”, o compoziție cu o poveste care are legătură cu conacul și cu pianul lui Gheorghe Pop de Băsești. Poeziile lui Ion Pop, Ioan Es Pop, Gheorghe Pârja, Vasile Morar, Dragomir Ignat, Nicolae Petricsek, Nicolae Scheianu, Ion Voicu s-au putut asculta pe note, interpretate de Alina Andreicuț, Elisabeta Pop, Eugen Marchiș, Călin Ionce, Marinel Petreuș, Dan Cordea, Denis Bârle.

Acest demers la care Revista de Cultură ”Nord Literar” a fost partener, reprezintă începutul unei frumoase povești pe care ne-am dori-o multiplicată în fiecare spațiu, în fiecare comunitate, ca o reverență făcută poeziei, creației, muzicii, culturii.

Alese mulțumiri pentru prezentare doamnei Viorica Pârja și pentru poze domnului Gelu Dragoș!

Autor: Dana GAGNIUC BUZURA

22 instantanee foto de la Prima ediție a Festivalului de Folk ”Poezia Muzicii și Muzica Poeziei”

 Vineri, 13 ianuarie, de la ora 17, la Căminul Cultural din Hideaga, a avut loc cea de-a patra întâlnire a Cenaclului “Adrian Păunescu” intitulată, firesc, ”Sub semnul lui Mihai Eminescu!

Mentorul, organizatorul, catalizatorul evenimentului muzical-literar a fost profesorul, dirijorul, compozitorul Ioan SĂCĂLEANU, de mulți ani stabilit la Hideaga, comuna Satulung! Cu folos pentru locuitorii acestui mirific sat! 

 Aducându-l pe Poetul Național Mihai Eminescu mai aproape de noi, profesorul Ioan Săcăleanu ne-a propus un dialog între muzică și poezie. De excepție!

“Poezia Muzicii și Muzica Poeziei” s-a constituit în prima ediție a Festivalului de Folk Maramureșean. A avut loc un dialog între poezie și muzica unor poeți și cantautori maramureșeni, din păcate unii plecați prea devreme dintre noi!

Deviza sub care au moderat evenimentul Viorica Pârja și Călin Ionce a fost ”Muzica și poezia pot schimba lumea în care trăim!”, fapt aplaudat în unanimitate de publicul select participant.

Vom reveni cu un material amplu în zilele următoare! Deocamdată vă ofer, cu drag,  câteva fotografii...

                                                                                                  GDL