Hristos a Înviat!

 

 Se aprinde-n inimă lumina

Coborând în noi de Sus.

 Când sevele înverzesc tulpina

 Înviază-n suflete Iisus!

 

Cântă pădurea-n mierle, prin copaci,

Înseninând cerul spre apus

De parcă au înflorit ogoarele de maci,

  Când înviază-n suflete Iisus.

 

 Cântă iarba în mieii de prin lunci

O aud cum creşte şi prin sat,

 

 

Când din Tainele Porunci

Hristos a Înviat!

 

Se aprinde-n inimă lumina

Coborând în noi de Sus.

Când sevele înverzesc tulpina

 Înviază-n suflete Iisus!

 

Al. Florin ŢENE  

HRISTOS a ÎNVIAT!

 Hristos Domnul cel ÎNVIAT din morți să reverse asupra noastră DARURILE pe care le-a adus APOSTOLILOR și MIRONOSIȚELOR: PACE, BUCURIE, LUMINĂ și SPERANȚĂ deplină, trăite împreună cu cei dragi.

Sărbători binecuvântate!

HRISTOS a ÎNVIAT!

Nicolae Bud.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinismului, dogma fundamentală a credinţei creştine. Este o sărbătoare a bucuriei depline, a luminii divine, a comuniunii, a sufletului. În noaptea Învierii creştinii se bucură de o stare harică deosebită, de o părtăşie specială cu semenii şi cu Dumnezeu. Putem vorbi de o ţâşnire deplină a vieţii dumnezeieşti în sufletul nostru, în existenta noastră creştină.

Pe de o parte, această bucurie amestecată cu o uimire desăvârşită o putem percepe cel mai bine privind cu atenţie la două din icoanele ortodoxiei şi anume cele care se numesc „Coborârea de pe Cruce" şi „Plângerea de Îngropare". De ce aceasta? Pentru că nu putem înţelege deplin bucuria ucenicilor fără a cunoaşte drama lor, fără a pătrunde în atmosfera acelor zile întunecate, când „mirele s-a luat de la ei".

Pe de altă parte, Învierea este bucuria sufletului care nu e nici trecătoare, nici ne-deplină. E bucuria prin excelenţă, pentru că e bucuria eternă şi deplină. De aceea, în noaptea Învierii nimeni nu ar trebui să fie trist. Nimeni nu ar trebui să plângă. Căci toate motivele de întristare apar acum fără însemnătate faţă de biruirea morţii.

Învăţătura centrală şi pivotul de susţinere a religiei creştine este, fără îndoială, Învierea Domnului. De aceea, Apostolul Pavel spune: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră" (I Cor. 15, 14). Fără Înviere n-ar fi fost nici altar, nici preoţi, nici credinţă, iar botezul nu ar fi avut nici o semnificaţie.

Mare taină este această dogmă, cu greu se poate pătrunde în înţelesurile adânci ale Învierii. „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu: noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus pe care voi l-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn. Noi suntem martorii acestor lucruri" (F. Ap.), aşa le răspundea apostolii membrilor tribunalului evreiesc de atunci.

Cu greu au înţeles ucenicii lui Hristos, deşi, unii dintre aceştia au fost martori oculari la eveniment. Cu o şi mai mare greutate au pătruns în tainele dogmei cei care au primit darul iubirii şi au văzut Învierea cu „ochii credinței”.

Majoritatea creştinilor acceptă taina Învierii, l-au primit pe Iisus ca mântuitor personal, dar puţin sunt cei care şi vieţuiesc creştineşte, care îl iau drept model în viaţă pe Hristos. În schimb, sunt mulţi oameni care nu acceptă adevărurile Învierii, iar unii dintre aceştia, în special iudeii, nici nu vor să comunice pe această temă.

Or, Învierea este, fără doar şi poate, un fapt istoric, real şi irevocabil, o siguranţă absolută a creştinilor că Iisus a murit, luând cu el păcatele lumii, a înviat şi este în Ceruri de-a dreapta Tatălui. Învierea devenind temelia de nezdruncinat, piatra de temelie a unei noi concepţii despre lume şi viaţă, sâmburele viu din care s-a născut uriaşul copac al creştinătăţii în lume.

Redescoperirea şi retrăirea de către fiecare generaţie de oameni a acestui fapt colosal şi irevocabil al Învierii Domnului explică durata creştinătăţii de acum două mii de ani şi până astăzi şi care va dura până la sfârşitul veacurilor.

Dar Învierea Domnului nu este numai un adevăr irevocabil. El este totodată „un semn al semnelor lui Dumnezeu" tot atât de real în faţa lumii întregi. Cu alte cuvinte, Învierea este semnul puternic, evident şi clar pentru toţi, că Dumnezeu cel viu a intervenit în iconomia şi istoria omenirii.

Mai mult, acest lucru capătă o semnificaţie aparte, pentru faptul că Învierea Domnului nu este numai o simplă readucere a unui mort la viaţă, aşa cum a fost cazul lui Lazăr, prietenul Domnului, cu fiica lui Iair sau cu fiul văduvei din Nain. Este vorba de o altfel de moarte, pentru păcatele lumii şi o altfel de înviere, de un altfel de trup al lui Iisus, de un trup transfigurat.

Învierea Domnului este modelul şi forţa învierii tuturor oamenilor, la a doua venire a Sa: „Eu sunt Învierea şi viaţa, în adevăr, a zis El” (In. 11, 25). Învierea face referiri nu numai la fiinţa umană, ci este vorba de toată creaţia lui Dumnezeu: „Iată, Eu toate le fac noi…, şi va fi un cer nou şi un pământ nou", zice Mântuitorul.

„Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineaţa Învierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul morţii şi a Învierii Domnului, istoria omenirii intră în perioada eshatologică, iar Împărăţia, aflată deocamdată în transcendent, tinde să înglobeze treptat toată creaţia. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descoperă decât prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinţeniei”, ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Învierea Domnului ne dăruiește, pe de o parte, o victorie asupra păcatului, pe de altă parte, o biruinţă asupra morţii însăşi. Mai mult, această mare taină ne aduce la o stare harică de trăire cu Dumnezeu care este fără de păcat şi fără de moarte. Cu Hristos, noi păşim în veşnicie!

Așadar, Învierea Domnului este, prin excelență, acela al îndumnezeirii naturii noastre omenești și al participării trupului nostru trecător la bunurile veșnice, mai presus de fire, o călătorie în lumina lăuntrică a sufletelor noastre, iar în viziunea unor părinți ai Bisericii nu e altceva decât „o trăire a luminii dumnezeiești și o pregustare a Împărăției Cerurilor, o transfigurare anticipată”. Este acel „față către față” îndreptat spre eternitate, când „Dumnezeu coboară în suflet, iar sufletul urcă la Dumnezeu“.

Hristos a Înviat!

Ştefan Popa 

Hristos a Înviat! – Obiceiuri și tradiții de Paști în Maramureș

 

În dimineața zilei de Paști, maramureșenii pun într-un blid apă rece, un ou roșu, busuioc/urzică și un bănuț de argint cu care se spală pe față pentru a fi roșii în obraji ca oul, pentru a fi ageri, sănătoși și pentru a avea belșug tot restul anului.

 Din această zi până la Înălțarea Domnului oamenii se salută cu : „Hristos a Înviat!” și se răspunde cu „Adevărat a Înviat!”

 Ajunși acasă de la slujba de Înviere, înainte de a mânca orice alte bucate, cei ai casei mănâncă paștile aduse de la biserică, după care ciocnesc ouă roșii, primul ou fiind împărțit tuturor membrilor familiei.

 Se spune că toți cei care ciocnesc ouă unul cu altul se vor întâlni și pe lumea cealaltă.

 De Paște trebuie să te îmbraci cu veșmânt nou, ca semn al reînnoirii.

 Copiii umblă în tez și sunt răsplătiți cu ouă roșii.

 A doua zi de Paște, băieții umblă cu ,,stropitul”.

 Tot în cea de a doua zi de Paști, în localitatea Șurdești are loc obiceiul agrar ,,Udătoriul din Șurdești”, obicei prin care este sărbătorit cel mai harnic gospodar din sat, primul om care a ieșit la arat.

 În aceeași zi, acest obicei este întâlnit și în satul Cufoaia, purtând denumirea „Cu căruțu’ la Cufoaia”.

 Un alt obicei întâlnit în satele maramureșene era „fuga cu pasca”. După ce ieșeau de la biserică, băieții și fetele bătrâne alergau în grabă acasă, în speranța că cei care vor ajunge primii, se vor căsători în acel an.

 Dacă plouă în ziua de Paşti, perioada până la Rusalii va fi ploioasă. Dacă bate grindina, anul va fi îmbelşugat.

Sursa: MaraMedia

Hristos a înviat!

 

(Capitolul 7, Partea a II-a, din cartea „Întoarcerea lui Mesia”,

poem-romanul noii încercări de salvare a omenirii)

 

Şi a venit ziua în care

- deja de rabini condamnat –

El dintr-ai Lui cu silnicie

de înarmaţi a fost luat,

 

ca preoţii din Sanhedrin

(de tulburări preocupaţi),

prin moartea Lui decisă-n pripă

să poată răsufla-mpăcaţi

 

că Legea ei au apărat-o

printr-o vădită nedreptate,

ca-ntreg poporul să nu tragă

ponoasele de-un ţăcănit iscate.

 

Dar un verdict dat de Sinedriu

putea să fie aplicat

doar dacă era avizat

de-al Romei om în teritoriu.

 

Aşa că-n grabă L-au trimis

pe-ostatic la procurator –

faimosul Pontius Pilatus

pe care îl urau de zor

 

din pricina-ncercărilor

la care le-a supus răbdarea,

ca s-avizeze-al lor verdict

şi legea să-şi urmeze calea,

 

mai înainte de-a începe

severul lor sabat străbun,

când credincioşii-nvederaţi

numai pe Tora mâna pun.

 

Având în minte-avertismentul

soţiei sale cu prorocul

(pedeapsa ce-ar cădea pe ei

de-ar face preoţilor jocul)

 

şi-n suflet c-o profundă silă

faţă de-acest popor zărghit

cu-a sa credinţă într-un Iahve

înceţoşat de infinit,

 

Pilat L-a cercetat pe prinsul

de pumnii încasaţi stâlcit,

ce susţinea ba c-ar fi rege,

ba că din cer ar fi venit

 

pentru salvarea omenirii

de-un greu păcat protostrăbun,

ca-n faţa legii să-L găsească

nevinovat pe-acest nebun.

 

Înfuriaţi peste măsură

că Pontius iar s-a opus,

Caiafa şi cu Ana, preoţi mari,

acasă la roman s-au dus

 

să-i spună cu arţag în faţă

că-i caz politic falsul rege

şi că la Roma-mpotrivirea

va fi tratată după lege

 

ca o trădare evidentă

a-naltului trimis în zonă.

- Crezi tu, Pilat, grăi Caiafa

cu voce sură şi atonă,

 

că impostorul de Iisus

este complet nevinovat,

precum acei netoţi profeţi

ce bat Iudeea-n lung şi-n lat,

 

când e vădită tulburarea

stârnită de El în credinţă?

Decât dezordinea-n popor,

mai bine piară-a Lui sămânţă

 

chiar printr-un act de nedreptate

la legile romane raportat!

Cu-acest verdict Legea-i păzită,

iar noi slujim pe împărat...

 

Cu uşa strâns de argumente

- pentru duşmani armă letală –

Pilat răspunse că pe mâini

de sânge inocent se spală.

 

Şi-n văzul gloatei s-a spălat

cu gesturi ritualice,

în timp ce Ana chiar cerea

ca sângele pe ei să pice.

 

Iar mai târziu, urmând cutuma

cu condamnatul liberat,

de trei ori Pontius Pilatus

mulţimea-n clocot a-ntrebat

 

alesul care-i: blândul Uns,

ori un nelegiut sadea,

şi tot de-atâtea ori gloata vui

c-alesul ei este Baraba.

 

Atunci Pilat organiză

batjocorirea lui Mesia,

dar gărzilor le porunci

ca gloatei să-i stingă furia

 

cu care L-ar fi sfâşiat

pe Mielul plin de îndurare

până la dealul Căpăţânii –

loc groaznic de crucificare

 

pentru infractori înrăiţi

ce strâmbul bine-şi urmăresc

şi unde, între doi tâlhari,

fu ţintuit Solul ceresc.

 

Iar El, pe-o vipie cumplită

şi de insecte asaltat,

simţi un plus de canonire

când fu de Hestas provocat:

 

- De eşti Hristos, ne-o dovedeşte

prin fapte, nu doar prin cuvinte –

coboară de pe cruce-acuma

şi fă-ne slobozi ca-nainte!

 

Dar Dismas, celălalt tâlhar,

l-a dojenit pe-al lui fârtate:

- De ce te plângi? Suntem aici

pentru-ale noastre rele fapte,

 

alături de-un nevinovat.

Şi agrăind către Iisus:

- De mine, Doamne,-adu-Ţi aminte

în sfântul Tău regat de sus!

 

Cu bucurie i-a răspuns

Cel însetat de omenie:

- Cu-adevărat, de azi cu Mine

vei fi în rai pentru vecie.

 

*

 

La scurtă vreme după asta

S-a săvârşit c-un geamăt stins:

- Părinte, de-ale tale braţe

cu duh cu tot Mă las cuprins!

 

Şi-n plină zi, atuncea chiar

lumina-n negru s-a drapat,

perdeaua-n templu a plesnit

şi lumea s-a cutremurat,

 

încât, cu faţa la pământ,

norodul tremura-ngrozit,

iar un sutaş a glăsuit

că fost-a Unsul un om sfânt.

 

Apoi, cadavrul lui Iisus

a fost luat şi îngropat

de Iosif din Arimateea

(cu-accesul de-un pietroi barat)

 

şi pentru rabini, episodul

părea de-a pururi încheiat.

Dar iată că a treia zi

- cum El pe toţi i-a anunţat –

 

femeile găsesc doar locul,

nu şi pe mortul mult iubit –

pietroiul era dat de-o parte

şi-un înger astfel le-a grăit:

 

- Mironosiţe îndrăgite

de-Acel ce-a fost crucificat,

voi primele aflaţi acum

că din mormânt El S-a sculat,

 

ca să-mplinească punct cu punct

al Bibliei pur adevăr.

Veţi merge, dar, la ucenici

să relataţi de-a fir-a-păr

 

acest miracol fără seamăn

ce-n creştinism e temelia,

spunându-le că-n Galilea

o să-L revadă pe Mesia.

 

Dar n-au crezut în spusa lor

cum Magdalenei nu i-au dat crezare,

sau celor doi ce spre Emaus

nu L-au ghicit sub noua-nfăţişare.

 

Ba şi mai şi, după-nviere

pe-apostoli El i-a vizitat

şi ei L-au cunoscut, doar Toma

L-a pipăit şi-a exclamat:

 

- Într-adevăr, eşti Domnul meu!

- Tu, Tomo, Unsul l-a mustrat,

crezi dacă vezi,

dar află că sunt fericiţi

aceia mulţi ce n-au văzut

şi totuşi cred c-am înviat!

 

După-nviere de trei ori

cu-nvăţăceii S-a-ntâlnit,

cerând ca Petru pentru oi

să fie-un păstor iscusit

 

şi toţi ceilalţi să răspândească

învăţul Lui în lumea toată.

Apoi, S-a înălţat la cer

ca să revină altădată.

 

                                                                                               George  PETROVAI

 

Hristos a înviat!

 Echipa de volei masculin Știința Explorări Baia Mare vă urează să aveți parte de un Paște liniștit și să vă bucurați de fiecare moment, împreună cu cei dragi! Fie ca Sfânta Sărbătoare de Paști să vă coboare în suflet minunea învierii. Să aveți multă căldură, pace și liniște în suflet. Hristos a înviat!

Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini ai Episcopiei noastre de Dumnezeu-păzite, Har, Milă şi Pace de la Hristos Domnul Cel Înviat, iar de la noi părintească dragoste şi arhiereşti binecuvântări.

        Iubiţi credincioşi,
        Ȋn timpul liniştitelor şi gravelor zile din Stăptămâna Mare, repetăm cântarea: "Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind." Ni se aminteşte astfel că, înainte de a ne împărtăşi de bucuria ce va să vină a Ȋnvierii Domnului. Mântuitorului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Mirele Cel aşteptat, noi trebuie să ne arătăm statornici în credinţa noastră în El, Mirele Cel veşnic. Auzind invitaţia Sa care răsună din adâncul recelui mormânt în Marea şi Sfânta Vineri, noi ştim că moartea nu are puterea să-l stăpânească nici pe Dânsul, nici pe cei care şi-au pus nădejdea într-Ȋnsul. Hristos iese din mormântul Său ca un mire din noaptea nunţii! O nouă viaţă este descoperită; Prea Puternicul Domn a cucerit moartea şi corupţia ce o însoţeşte.
        Hristos ne invită la sărbătoarea Sa, dar ne cere să aşteptăm cu anticipaţie, având încredere, nădăjduind şi crezând. El se aşteaptă ca noi să mergem în Ȋmpărăţia Sa împreună cu El, dar numai dacă ne-am pregătit, prin credinţă că într-adevăr, El va veni şi este aproape. Repetăm zilnic: "şi iarăşi va să vină să judece viii şi morţii." Fericirea noastră zilnică, atunci este în anticiparea venirii a doua a Domnului nostru. Munca noastră de zi cu zi este de a trăi în nădejdea acestei reveniri a Lui...
        Iubiţi credincioşi, fiecare dintre noi într-un anumit moment al vieţii noastre am auzit chemarea: "Iată Mirele vine... fiţi pregătiţi!" Dar acum cu toţii îndeobşte, ca şi slugile din iad, suntem şi noi bucuroşi, pentru că a Ȋnviat Domnul! Cu bucurie în inimile şi cugetele noastre iluminate de harul lui Dumnezeu, strigăm: "Hristos a Ȋnviat!" Şi dacă ascultăm vom auzi pe Adam şi Eva, David şi Solomon, Ioan şi pe ceilalţi, răspunzând: "Cu Adevărat a Ȋnviat!"
        Nu există o companie mai bună în care să fim decât aceea a acestor drepţi, şi astăzi cerul şi pământul se unesc în a proclama: "Hristos a Ȋnviat, dăruind lumii mare milă!"

Hristos a Ȋnviat! Adevărat a Ȋnviat!
              Înalt Prea Sfinţia Sa NATHANIEL, din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop de Detroit şi al Episcopiei Ortodoxe Române din America

Blogul "Moara lui Gelu" vă iubeşte şi vă doreşte Sărbători fericite în continuare!

                                                                   HRISTOS A ÎNVIAT !