Se afișează postările cu eticheta ISJMM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ISJMM. Afișați toate postările

vineri, 12 august 2022

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș va căuta soluții pentru înființarea a două clase cu predare în limba ucraineană


Inspectorul Școlar General, prof. Mihai Pop, a participat miercuri, 10 august, la o întâlnire cu primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, și directori ai unităților de învățământ din zonă, în vederea analizei nevoii de școlarizare a elevilor ucraineni refugiați și asigurării dreptului la educație pentru aceștia.

În urma discuțiilor cu factorii implicați, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș va căuta soluții pentru înființarea a două clase cu predare în limba ucraineană, de nivel primar, respectiv gimnazial, la Liceul Pedagogic „Taras Sevcenko”. De asemenea, se vor căuta soluții pentru înființarea a două clase cu predare în limba ucraineană, de nivel primar, respectiv gimnazial, în municipiul reședință de județ Baia Mare, în măsura în care vor exista solicitări în acest sens.

                                                                                              GDL 

luni, 2 august 2021

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Concursul de traducere „Juvenes Translatores”

 


A fost lansată a 15-a ediție a concursului de traducere „Juvenes Translatores”, la care pot participa elevii în vârstă de 17 ani (născuți în anul 2004), din învățământul secundar.

Perioada alocată înscrierii este 2 septembrie - 20 octombrie 2021, iar data concursului este 25 noiembrie 2021.
Tema aleasă pentru textul care va fi tradus anul acesta este „Să pornim pe calea cea bună - către un viitor mai verde”.

Elevii vor putea realiza traducerea în două dintre limbile oficiale ale UE, la alegere.

GDL

marți, 8 septembrie 2020

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a transmis mai multe informații referitoare la începerea noul an școlar


Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a transmis mai multe informații referitoare la scenariile privind organizarea activității în cadrul unităților de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2
Direcția de Sănătate Publică Maramureș a prezentat, pe site-ul său, informații privind situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități din județ. ISJ Maramureș a solicitat unităților școlare din județ ca până în 8 septembrie 2020, ora 12, să comunice deciziile CA în legătură cu scenariul ales.  Până la data de 8 septembrie, în funcție de aceste date, de particularitățile locale, de infrastructura și resursele fiecărei unități de învățământ în parte, consiliul de administrație al unității de învățământ va propune Inspectoratului Școlar Județean aplicarea unuia dintre scenariile de organizare și desfășurare a cursurilor în unitatea de învățământ, conform Ordinului ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății 5487/2020.
”În data de 10 septembrie, DSP Maramureș va comunica din nou rata de incidență a îmbolnăvirilor la nivelul fiecărei localități din județul Maramureș. Aceste informații vor fi postate de către DSP pe site-ul instituției, iar în funcție de acestea, se va stabili în continuare modul în care se va proceda pentru începerea noului an școlar. Consiliile de Admistrare ale șolilor vor hotărâ ce scenarii anume vor aplica, în funcție de ceea ce se transmite de către DSP și ISU, iar apoi vor  comunica inspectoratelor școlare decizia cu privire la modul în care se vor desfășura activitățile”, spune Ligia Duruș, inspector școlar Maramureș.
În Maramureș, a fost declarată localitate cu incidență mare de cazuri de Covid-19, doar localitatea Coroieni.
Deocamdată este orba doar despre localitatea Coroieni, dar până în data de 10 septembrie, lucrurile  pot să se schimbe, avem și 14 localități în scenariul galben, și aici lucururile se pot schimba”, menționează Ligia Duruș.
Urmează ca în data de 10 septembrie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureș să emită hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021. Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori. Au fost stabilite cele trei scenarii: verde, cu participare zilnică a elevilor cu respectarea normelor de protecție, cel de-al doilea, scenariul galben, cu participarea alternativă a elevilor, elevii din clasele a VIII-a și a a XII-a cu participare continuă, restul, în format hibrid. Cel de-al treilea scenariu, roșu, aplicat localităților cu trei bolnavi la mia de locuitori, în care se ia în calcul doar participarea la activitățile online. Conform situației epidemiologice publicate în 7 septembrie, localitatea Coroieni are o rată de incidență care o situează în scenariul 3 (roșu), 14 localități sunt cuprinse în scenariul 2 (galben). Toate celelalte localități sunt corespunzătoare scenariului1 (verde).
Sursa: MaraMedia

marți, 21 ianuarie 2020

MARAMUREȘ: 127 de posturi didactice auxiliare și nedidactice vacantate



În urma aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2020, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, potrivit raportărilor centralizate din teritoriu, sunt 127 de posturi didactice auxiliare și nedidactice vacantate, din care 56,5 de posturi vacante unice, pentru care unitățile de învățământ au primit aviz pentru ocuparea acestora prin concurs.
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș informează că până în 31 decembrie 2018 posturile au fost blocate de prevederile OUG 90/2017 aprobată prin legea 80/2018. În 2019 s-ar fi putut organiza concurs și astfel, dascălii ar fi devenit angajați pe perioadă nedeterminată pe posturile pe care le-au ocupat prin detașare. La solicitarea directorilor unităților de învățământ, respectând prevederile legale, toate posturile astfel vacantate vor fi ocupate prin concurs, în perioada următoare, pe perioadă nedeterminată, fapt care va conferi stabilitate angajaților. În ceea ce privește celelalte posturi vacante președintele Consiliului Județean Maramureș spune că mai multe unități de învățământ au rămas fără fochist și fără femeie de servici.
”Am primit o veste foarte tristă, în județul Maramureș au fost dați afară peste 100 de oameni din sistemul educațional, nu dintre profesori ci din personalul auxiliar iar acest lucru nu poate decât să dăuneze procesului de învățământ. Adică să dai afară femeile de service, să dai afară muncitorii, fochiștii, e un lucru care va afecta calitatea actului de învățământ.Sunt astăzi unități administrativ teritoriale, de exemplu Șomcuta Mare, în care au rămas în 10 locații unde se desfășoară procesul de învățământ și mai au un singur fochist, el trebuie să facă foc în 10 școli. Cum poate să facă un om foc în fiecare dimineață în 10 școli. O să ajungem din nou în acele vremuri dinainte de 1989 când făceau curat în școli elevii sau să facă foc profesorii”, a precizat Gabriel Zetea, președinte Consiliul Județean Maramureș.
Gabriel Zetea spune că s-a ajuns în această situație din cauza reducerii bugetului la educație.

miercuri, 18 septembrie 2019

Şcoala din Gârlea s-a redeschis

Veşti bune pentru copiii din Borşa care de la începerea noului an şcolar nu şi-au putut
desfăşura orele în şcoala din Gârlea. Unitatea de învătământ a fost închisă, dar de azi s-a redeschis.
Acest lucru s-a întâmplat după ce părinţii s-au deplasat în Baia Mare, pentru a expune conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Maramureş problema cu care se confruntă. Părinţilor li s-a explicat faptul că elevii nu au parte de cele mai bune condiţii la şcoala unde au învăţat până acum şi că naveta de câţiva kilometri ar fi un impediment peste care copiii ar putea trece fără probleme. Beneficiile unei şcoli dotate corespunzator şi cu spaţii mai generoase fiind importante pentru educaţia celor mici. Părinţii au pus în vedere inspectorilor şcolari faptul că şcoala s-a închis la dispoziţia directorului, deşi IŞJ, cu acordul Consiliului Local Borşa, a avizat favorabil planul de învăţământ pentru anul şcolar 2019 – 2020. Condiţiile necorespunzătoare ale clădirii nu influenţează negativ actul educaţional, au precizat părinţii, care au solicitat primirea copiilor la Şcoala Gârlea. Această unitate de învăţământ nu oferă cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea cursurilor, iar elevii, sunt nevoiţi a învăţa în sistem simultan de cinci grupe de şcolarizare într-una singură. Naveta zilnică, într-o regiune muntoasă, reprezintă un mare impediment atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. Soluţia cu mijloc de transport asigurat de autoritatea locală nu este tocmai bună ţinând cont că au fost incidente în acest sens.

După cum s-a stabilit la întâlnirea din Baia Mare, ieri, o delegaţie a IŞJ s-a deplasat la Borşa, pentru a găsi soluţii în vederea rezolvării problemei existente. S-a decis refacerea claselor, în sensul dizolvării celei în care toţi elevii aveau o singură învăţătoare. De azi, vor fi două clase de simultan. Prima cu elevii claselor zero, întâi şi a doua, iar cealaltă cu elevi de clasa a treia şi a patra. În şcoală s-a făcut curat, s-au primenit sălile de clasă, s-a adus mobilier, pentru ca elevii să poată avea parte de cursuri în condiţii decente. V.G.

miercuri, 19 august 2015

La sfârşitul lunii octombrie va avea loc concursul pentru ocuparea posturilor de conducere din învăţământ

Pentru ocuparea posturile de directori de şcoli sau alte posturi de conducere şi îndrumare din învăţământ, Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează un nou concurs la sfârşitul lunii octombrie.
Secretarul de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, Vasile Şalaru, arată că ar trebui introdus un nou amendament la Legea Educaţiei nr.1/2011, care să modifice prevederile ce vizează componenţa comisiei de concurs.
"Nu sunt de acord cu prevederea din lege, prin care doi consilieri locali notează candidaţii la posturile de director de şcoală. Nu ca un om, oricât de bun specialist ar fi într-un domeniu, e capabil să noteze un profesor de gradul I care susţine un concurs de manager pentru o unitate de învăţământ. Cu atât mai mult cu cât există comune unde printre consilierii locali sunt şi oameni cu studii medii sau şcoală profesională", arată Şalaru.
Statutul personalului didactic urmează să fie reglementat de o lege specială, ale cărei prevederi se află încă în dezbatere la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.


                                                                                                     GDL

miercuri, 30 octombrie 2013

Peste 1000 de școli din România pornesc în Patrula de Reciclare!

Peste 1000 de unități de învățământ s-au înscris la ediția 2013 – 2014 a programului național de educație pentru mediu Patrula de Reciclare, desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec în parteneriat cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului și cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene și din municipiul București.
Maramureș se numără printre județele cu cele mai multe unități școlare înscrise - 34 de grădinițe, școli și licee! Partenerii locali ai programului sunt: Inspectoratul Școlar al județului Maramureș și Agentia pentru Protecția Mediului Maramureș.
La numai doi ani de la prima ediție, care s-a desfășurat în 7 județe, Patrula de Reciclare a crescut într-un ritm impresionant, ajungând astăzi în toate colțurile țării. Astfel, Patrula de Reciclare devine, la ora actuală, cel mai amplu program de educație ecologică din România care ajută tinerii să conștientieze importanța colectării selective a Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE).
 ”Numărul mare de participanți este dovada că programul reprezintă o experiență frumoasă de învățare și implicare în comunitate, atât pentru elevi cât și pentru profesori  și ne arată că acesta și-a câștigat o bună reputație în toată țara. Înseamnă că tânăra generație devine din ce în ce mai receptivă și mai atentă la impactul pe care gesturile noastre îl au asupra naturii și că își asumă un rol activ în schimbarea atitudinii și comportamentului celor din jur. Să le oferim toată susținerea noastră, colectând responsabil deșeurile electrice. Este un gest de respect față de lege și față de noi înșine, dar și un impuls încurajator pentru copiii noștri.” spune Alexandra Arnăutu, managerul de proiect.
 Prin programul Patrula de Reciclare, Asociația Română pentru Reciclare RoRec sprijină școala în misiunea de a forma o generație de tineri responsabili, preocupați de grija față de mediul înconjurător, implicați în comunitate și încrezători în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate.
 Sub îndrumarea Profesorilor Coordonatori și cu sprijinul materialelor puse la dispoziția lor de Asociația RoRec, preșcolarii, elevii și liceeni vor concepe și pune în practică, pe parcursul anului școlar, diverse activități prin care să  stimuleze obiceiul colectării responsabile a DEEE și comportamentul responsabil față de mediu în comunitățile lor.
 Toți cei interesați sunt invitați să afle care sunt Patrulele de Reciclare din toată țara, lista unităților școlare care participă la program este afișată pe site www.patruladereciclare.ro

                                                                       ***
Asociația Română pentru Reciclare – RoRec este o organizaţie non-profit, formată de unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Asociația RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi gestionează toate activităţile necesare colectării, tratării și reciclării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.
 Patrula de Reciclare, programul educativ al Asociației Române pentru Reciclare RoRec este avizat de Ministerul Educației Naționale și se desfășoară cu sprijinul inspectoratelor școlare locale. Patrula de Reciclare reunește sute de profesori și mii de elevi pentru care responsabilitatea față de mediu reprezintă un element important de conduită. Ei explică membrilor comunităților în care trăiesc de ce este importantă colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Partenerii media ai Patrulei de Reciclare sunt Agenția Națională de Presă AGERPRES, Radio România Actualități, Radio București FM, Antena Satelor și Radio 3Net Florian Pittiș.
                                                                        Cristian LAURENTIU


luni, 27 august 2012

Educaţie.Lista directorilor unităţilor de învăţământ din Maramureş


BAIA MARE
Gradinita cu program prelungit "Ion Creanga", Baia Mare
Pop Liliana Eugenia - director
Gradinita cu program normal nr. 4 Baia Mare
- se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Gradinita cu program prelungit "Step by Step" Baia Mare
Seling Mariana Marcela - director
Gradinita cu program prelungit Nr. 10 Baia Mare
Mahalean Ioana Maria - director
Gradinita cu Program Prelungit Nr. 25, Baia Mare
Muresan Angela Maria - director
Gradinita cu program prelungit Nr. 27, Baia Mare
Pop Narcisa Maria - director
Gradinita cu program prelungit nr. 28, Baia Mare
Sabau Cornelia - director
Gradinita cu program prelungit nr. 29, Baia Mare
Nechita Elena Oana - director
Gradinita cu program prelungit nr. 30, Baia Mare
Matei Angela - director
Gradinita cu program prelungit nr. 34, Baia Mare
Chiorean Veronica - director
Gradinita cu program prelungit nr. 36, Baia Mare
Fertigan N. Mariana - director
Gradinita cu program prelungit "Otilia Cazimir", Baia Mare
Tamaian Ramona - director
Scoala Gimnaziala "Petre Dulfu", Baia Mare
Orha Gh. Maria-Monica-Elisabeta - director
Balint Tunde Irma - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Octavian Goga" Baia Mare
Dabija P. Ramona Ana - director
Boje Antoaneta Dorina - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Dimitrie Cantemir", Baia Mare
Pasca P. Gavril - director
Baies Aurel - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Avram Iancu" Baia Mare
Pop T. Ioan Marian - director
Campan V. Florin Vasile - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Vasile Alecsandri", Baia Mare
Cosma Adina Iuliana - director
Cont G.Laura - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Nichita Stanescu", Baia Mare
Breitkopf D. Marieta - director
Zete G. Maria - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Lucian Blaga", Baia Mare
Talpos Ioan Iustin - director
Grosan Adelina - director adjunct
Scoala Gimnaziala "M. Sadoveanu ", Baia Mare
Tamas Cristina - director
Scoala Gimnaziala "Simion Barnutiu", Baia Mare
- se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Gimnaziala "Nicolae Iorga", Baia Mare
Bolos T. Mihai - director
Ilie F. Ella - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Dr. Victor Babes" Baia Mare
Temian Cornelia - director
Varga Camelia Ioana - director adjunct
Scoala Gimnaziala "George Cosbuc", Baia Mare
Buzila-Garda V. Cristian Ioan - director
Ienutas V. Vasile Petrica - director adjunct
Scoala Gimnaziala "I.L.Caragiale", Baia Mare
Bogovit Radu - director
Pampa V. Eugenia - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Nicolae Balcescu", Baia Mare
Pop G. Silvia Florina - director
Scoala Gimnaziala "Aleaxandru Ioan Cuza", Baia Mare
Muresan F. Grigore - director
Scoala Gimnaziala nr. 18, Baia Mare
Cosma Cornelia Simona - director
Krizsanoszki S. Izabella - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Alexandru Ivasiuc ", Baia Mare
Pop I. Ioan - director
Mociran G. Maria - director adjunct
Scoala gimnaziala speciala, Baia Mare
Modoc Maria Aurelia - director
Hossu Tincuta Ana - director adjunct
Centru Scolar de Educatie incluziva, Baia Mare
Moraru Delia - director
Palatul Copiilor Baia Mare
Bentu Doina Elena – director
Clubul Scolar Sportiv Nr. 2, Baia Mare
Negrut G. Corneliu - director
Toma D. Dorel - director adjunct
Colegiul Tehnic "Transilvania", Baia Mare
Carausan Mircea - director
Orha Ioan - director adjunct
Colegiul Tehnic "Aurel Vlaicu", Baia Mare
Fagi Andreea - director
Ogrean Delia - director adjunct
Colegiul Tehnic "CD Nenitescu", Baia Mare
Mehes Adalbert - director
- director adjunct - de vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director adjunct
Colegiul Tehnic "George Baritiu", Baia Mare
Bogdan Camelia Laura - director
Pop V. Vasile Gratian - director adjunct
Colegiul Tehnic "Anghel Saligny", Baia Mare
Pop G. Iuliana - director
Mare A. Otilia - director adjunct
Colegiul National "Vasile Lucaciu", Baia Mare
Covaciu T. Traian - director
Maries Gabriela - director adjunct
Colegiul National "Mihai Eminescu", Baia Mare
Craciun T. Marius Vasile - director
Vasilescu P. Ileana - director adjunct
Liceul cu Program Sportiv-Clubul Sportiv Scolar Baia Mare
Gherghel G. Adrian-Vasile - director
Fazacas Petru - director adjunct
Colegiul National "Gheorghe Sincai", Baia Mare
Anton Carmen - director
Bojor Florin – director adjunct
Liceul Teoretic "Emil Racovita", Baia Mare
Pop Mariana - director
Iliesiu Felicia - director adjunct
Liceul Teoretic "Nemeth Laszlo", Baia Mare
Varadi Izabella - director
Liceul Teoretic Sanitar, Baia Mare
Rad D. Lacrimioara – director
Colegiul Economic "Nicolae Titulescu", Baia Mare
Buda Crina Georgeta - director
Han Nicoleta - director adjunct
Liceul Vocational de Arta, Baia Mare
Halas C. Geanina Codruta - director
Pocol Maria - director adjunct
Liceul Vocational Teologic Ortodox Sf. Iosif Marturisitorul, Baia Mare
Nechita Marius - director
Liceul Vocational Teologic Penticostal, Baia Mare
Ciurdas Cadmiel Beniamin – director
Centrul judetean de resurse si asistenta educationala, Baia Mare
Ambrus H.I.GH. Cristina Zmaranda - director
Centrul judetean de resurse si asistenta educationala, Baia Mare
Baciu Florentina - coordonator
SIGHETU MARMATIEI
Gradinita cu program prelungit nr.7, Sighetu Marmatiei
Iodi Rodica - director
Gradinita cu program prelungit. nr. 8, Sighetu Marmatiei
Baldean Melinda Izabella - director
Gradinita cu Program Prelungit nr. 9, Sighetu Marmatiei
Tomoiaga Maria - director
Gradinita cu Program Prelungit nr. 12, Sighetu Marmatiei
Timis Viorica - director
Scoala Gimnaziala Nr. 1, Sighetu Marmatiei
Tasnadi Tulogdi Daniela - director
Scoala Gimnaziala Nr. 2, Sighetu Marmatiei
Oprisanu Lidizia Carmen - director
Scoala Gimnaziala "Dr. Ioan Mihalyi de Apsa", Sighetu-Marmatiei
Kormos Maria Iulia - director
Simion M. Mihai-Florin - director adjunct
Scoala Gimnaziala nr. 5 Sighetu Marmatiei
Trifoi Silviu - director
Scoala Gimnaziala "George Cosbuc", Sighetu Marmatiei
Miel I. Nelu - director
Scoala Gimnaziala "George Cosbuc", Sighetu Marmatiei
Tompos C. Claudia Oana - director adjunct
Scoala Gimnaziala nr. 10, Sighetu Marmatiei
Marginean E. Eleonora – director
Scoala gimnaziala speciala, Sighetu Marmatiei
Dunca Ileana - director
Scoala Gimnaziala de Arte, Sighetu Marmatiei
Paraschiv I. Nicolae - director
Clubul Copiilor, Sighetu Marmatiei
Iuga Ion - director
Clubul Scolar Sportiv, Sighetu Marmatiei
Lais Aladar - director
Liceul Tehnologic Forestier, Sighetu Marmatiei
Stetca Mariana - director
Rad Mariana - director adjunct
Liceul Tehnologic de Industrie Mica si Servicii, Sighetu Marmatiei
Mih Vasile - director
Muntean Ioan - director adjunct
Vescan I. Adriana Ioana - director adjunct
Colegiul National "Dragos Voda", Sighetu Marmatiei
Berci Ioan - director
Vida Flaviu - director adjunct
Liceul Vocational "Taras Sevcenko", Sighetu Marmatiei
Herbil Marian - director
Liceul Teoretic "Regele Ferdinad", Sighetu Marmatiei
Pozman Diana - director
Gheorghiu Rodica Iosefina - director adjunct
Liceul Teoretic "Leowey Klara", Sighetu Marmatiei
Béres S. Ildikó Ibolya - director
BAIA SPRIE
Gradinita cu program prelungit nr. 2, Baia-Sprie
- Director - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Gimnaziala Nr. 2, Baia Sprie
Pocol Sandu - director
Birta Mariana - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Ioan Slavici", Tautii de Sus
Pop I. Emilia Viorica - director
Clubul Scolar Sportiv, Baia Sprie
Iring Petru - director
Colegiul Tehnic de Transporturi Auto, Baia Sprie
Matan Ionel - director
BORSA
Gradinita cu program prelungit nr. 10, Borsa
Ratiu S. Marioara Nicoleta - director
Scoala Gimnaziala nr. 4, Borsa
Timis I. Clarita – director
Scoala Gimnaziala nr. 7 Borsa
Cotoz Lacrimioara – director
Scoala Gimnaziala Nr. 8, Borsa
Mihali Claudia - director
Fat Maria - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Ion Creanga", Borsa
Stetco N. Ioan - director
Andreica G. Luiza Stefania - director adjunct
Liceul Tehnologic, Borsa
Pintea Ioan - director
Ciocanea I. Diana-Lioara - director adjunct
Hrincescu Sorina - director adjunct
CAVNIC
Colegiul Economic "Pintea Viteazul", Cavnic
Trif G. Georgeta Irina - director
- director adjunct - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director adjunct
DRAGOMIRESTI
Scoala Gimnaziala "Liviu Rebreanu'', Dragomiresti
Ofrim Vasile-Adrian – director
SALISTEA DE SUS
Liceul Tehnologic "Mihai Eminescu", Salistea de Sus
Vlad Marie - director
Chis V.Maria-Mariora - director adjunct
SEINI
Scoala Gimnaziala Nr. 1, Seini
Ardelean I. Delia Monica – director
Kadar Ioana Gabriela -director adjunct
Scoala Gimnaziala "Alexiu Berinde", Seini
Pop V. Monika Jutka - director
Liceul Tehnologic "Ion Ionescu de la Brad", Seini
Costantea I. Dan Dumitru - director
SOMCUTA MARE
Gradinita cu program prelungit Nr.1, Somcuta-Mare
Bolchis Antoneta - director
Liceul Teoretic "Ioan Buteanu", Somcuta Mare
Cotet D. Ioan - director
Tuns G. Lucia - director adjunct
TARGU LAPUS
Gradinita cu program prelungit, Targu Lapus
Roman Parasca - director
Liceul Tehnologic "Grigore Moisil", Targu Lapus
Burzo Mihai Mircea - director
Vaida Dorin Lucian - director adjunct
Scoala Gimnaziala Damacuseni
Molnar D. Iudit - director
Scoala Gimnaziala "Nicolae Steinhardt", Rohia
Gordan A. Dorina-Florentina - director
Clubul Copiilor Tg. Lapus
Candea Silviu Cornel - director
Centru Scolar de Educatie Incluziva, Targu Lapus
Vatavului G. Sorin - director adjunct
Liceul Teoretic "Petru Rares", Targu Lapus
Bilt Valeria - director
Pop Mariana Melania - director adjunct
TAUTII MAGHERAUS
Liceul "Traian Vuia", Tautii Magheraus
Gicu Marina - director
Ulici I. Carmen Maria - director adjunct
ULMENI
Scoala Gimnaziala "Kos Karoly" Arduzel
Lakatos Angyalka Tunde - director
Scoala Gimnaziala Chelinta
Morar Carmen Camelia - director
Liceul Tehnologic "Dr. F. Ulmeanu", Ulmeni
Rus Anca Crina - director
China Maria - director adjunct
VISEU DE SUS
Gradinita cu Program Prelungit nr.1, Viseu de Sus
Pascu Violeta- director
Gradinita cu Program Normal, Viseu de Sus
Szabo Aurela - director
Liceul Tehnologic, Viseu de Sus
Tomoiaga Ioan - director
Zavaczki Otilia - director adjunct
Scoala Profesionala Nr. 4, Viseu de Sus
Ciolpan V. Emilia - director
Scoala Gimnaziala, Nr. 7, Viseu de Sus
Andreica Gavril Cristian - director
Tomoiaga Vasile - director adjunct
Scoala Gimnaziala Speciala, Viseu de Sus
Griga Valer - director
Clubul Copiilor, Viseu de Sus
- director - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Liceul Teoretic "Bogan Voda", Viseu de Sus
Olar Paul Eusebiu – director
director adjunct - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director adjunct
COMUNE
Scoala Gimnaziala Ardusat
Boitor Mariana Monica - director
Scoala Gimnaziala Arinis
Director - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Gimnaziala Asuaju de Sus
Director - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Gimnaziala Baita de Sub Codru
Director - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Profesionala Baiut
Ciupe A. Liliana Mariana - director
Scoala Gimnaziala "Mircea Vulcanescu" Barsana
Hotea Maria - director
Scoala Gimnaziala Basesti
Pop A. Mirela Emilia- director
Scoala Gimnaziala Bicaz
Director - se vor face solicitari scrise la ISJ MM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Gimnaziala Valea Viseului
Oniujec Vasile - director
Scoala Gimnaziala Crasna Viseului
Morjolic I. Eugen - director
Scoala Gimnaziala Craciunesti
Malearciuc Gheorghe - director
Scoala Gimnaziala Bogdan Voda
Chindris Anuta - director
Scoala Gimnaziala "Dr.Teodor Mihali" Boiu Mare
Prodan Aurora Maria -director
Scoala Gimnaziala Botiza
Trifoi Ioana - director
Scoala Gimnaziala Budesti
Ciceu Maria - director
Scoala Gimnaziala Calinesti
Nemes Petru - director
Scoala Gimnaziala Campulung la Tisa
Dembrovski Carol - director
Scoala Gimnaziala Cernesti
Farcas Diana Camelia - director
Scoala Gimnaziala Cicarlau
Rablau A. Marcela Sanda - director
Scoala Gimnaziala "Ion Popescu de Coas", Coas
Opris Maria Elena - director
Scoala Gimnaziala "Petofi Sandor", Coltau
Szigeti Olga Cristina - director
Puscas Teodora Cecilia - director adjunct
Scoala Gimnaziala Copalnic Manastur
Pop Ioan - director
Bob Ovidiu Dumitru- director adjunct
Scoala Gimnaziala, Coroieni
Lazar Liana - director
Scoala Gimnaziala, Cupseni
Babut G. Nechita - director
Scoala Gimnaziala, Desesti
Hotea Dorel - director
Scoala Gimnaziala Dumbravita
Manea Mariana - director
Scoala Gimnaziala Farcasa
Barta Rozalia - director
Scoala Gimnaziala, Gardani
Tinc T. Loredana Maria - director
Scoala Gimnaziala "Dr. Ilie Lazar" Giulesti
Rednic Gheorghe – director
Scoala Gimnaziala Grosi
Bunu V. Liliana Smaranda -director
Scoala Gimnaziala Grosii Tiblesului
Syekely Mariana - director
Scoala Gimnaziala Ieud
Pasca Maricuta - director
Scoala Gimnaziala Lapus
Dumitru Mariana - director
Scoala Gimnaziala nr.1 Leordina
Drutu Sorinel - director
Scoala Gimnaziala Miresu Mare (foto)
Mogos  Lucica – director
Scoala Gimnaziala, nr. 1 Moisei
Urda I. Maria – director
Scoala Gimnaziala, Nr. 2 Moisei
Hojda Vasile – director
Scoala Gimnaziala Oarta de Sus
Director - se vor face solicitari scrise la ISJMM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Liceul tehnologic Ocna Sugatag
Andreica Gherghe – director
Scoala Gimnaziala Oncesti
Chindris Mircea Florin – director
Liceu Tehnologic "Alexandru Filipascu" Petrova
Iles Viorica - director
Cozlean Vasile - director adjunct
Scoala Gimnaziala Poienile Izei
Nan M. Mihai - director
Scoala Profesionala Poienile de sub Munte
Vulpe C. Petre - director
Cin Mihai - director adjunct
Scoala Gimnaziala nr. 4, Poienile de sub Munte
Chifa Stefan – director
Scoala Gimnaziala Recea
Grosan Gheorghe – director
Marina Olimpia Garofita - director adjunct
Scoala Gimnaziala Remetea Chioarului
Nuta Alexandru - director
Scoala Gimnaziala Remeti
Branzaniuc Serioja Vasile - director
Liceul Tehnologic Repedea
Tudic P. Mihai – director
Cureleac Vasile - director adjunct
Scoala Gimnaziala "Laurentiu Ulici" Rona de Jos
Scarlat Ileana - director
Scoala Gimnaziala Rona de Sus
Luscan Loredana Mihaiela - director
Liceul Tehnologic "Octavian Goga" Rozavlea
Caia Daniela - director
Borodi Elena - director adjunct
Scoala Profesionala Ruscova
Ostas G.Nastaca - director
Bodnar S. Ioan -director adjunct
Scoala Gimnaziala Sarasau
Hreniuc V.Petru -director
Scoala Gimnaziala Satulung
Puiu Dumitru - director
Scoala Gimnaziala Finteusu Mic
Danciu I. Rodica -director
Scoala Gimnaziala Sacalaseni
Cont E. Vasile - director
Scoala Gimnaziala Sacel
Bizau N. Mariana -director
Scoala Gimnaziala Salsig
Chivu P. Gheorghe - director
Scoala Gimnaziala Sapanta
Bosca V. Maria - director
Scoala Gimnaziala Sieu
Chindris Todorica Ioana - director
Scoala Gimnaziala "Vasile Lucaciu" Sisesti
Director - Se vor face solicitari scrise la ISJMM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Director adjunct - Se vor face solicitari scrise la ISJMM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Gimnaziala Nr. 1 Stramtura
Director - Se vor face solicitari scrise la ISJMM pana marti 21.08.2012 pentru ocuparea functiei de director
Scoala Gimnaziala Suciu de Sus
Cosma Cosmin - director
Scoala Gimnaziala Vadu Izei
Hotea G.Ioan - director
Scoala Gimnaziala Mihai Viteazul Valea Chioarului
Marton Mineta - director
Scoala Gimnaziala Vima Mica
Roman P. Mariana – director
Scoala Gimnaziala Viseu de Jos
Tomoiaga V. Vasile - director
Pop V. Gavrila - director adjunct

                                            Gelu DRAGOŞ

joi, 16 august 2012

Echivalare competenţe pentru dascălii maramureşeni


        Din informaţiile primite de la domnul inspector şcolar Liviu VELEinspector şcolar pentru dezvoltarea resursei umane  din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş am aflat că un număr de 656 de cadre didactice (educatoare, învăţători, maiştri-instructori, antrenori)  din judeţul nostru,  din totalul de 686 care şi-au depus cerere la ISJ MM  şi au solicitat recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal şi informal în vederea ocupării funcţiei didactice de „profesor pentru învăţământ primar”, „profesor de instruire practică”, „antrenor în cluburile şcolare sau cluburile copiiilor”au fost aprobate. Acest lucru este benefic în primul rând pentru cei care au terminat licee pedagogice, au experienţă şi sunt bine pregătiţi profesional (vis-a-vis de absolvenţii facultăţilor particulare pe bani) şi muncesc de atâţia anii cu elevii cu rezultate remarcabile!

                                                                                       Gelu DRAGOŞ

                                                                               

miercuri, 30 mai 2012

SESIUNE DE REFERATE LA NIVEL REGIONAL - ŞCOALA "SIMION BĂRNUŢIU" BAIA MARE



ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI SI SPORTULUI
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ
UNIVERSITATEA DE NORD, BAIA MARE – FACULTATEA DE LITERE
                                                                        împreună cu
ŞCOALA CU CLASELE I-VIII “SIMION BÃRNUŢIU”
BAIA MARE
Adresa str.M. Eminescu nr. 80A, Baia Mare
Telefon/Fax 0262 - 214102
ORGANIZEAZÃ
SESIUNEA DE REFERATE
LA NIVEL REGIONAL
"TENDINŢE ÎN DIDACTICA MODERNĂ"

“TENDINŢE IN DIDACTICA MODERNÔ
                                                                               

EDIŢIA II
MAI 2012


Avizat,
Inspector şcolar general   
prof. Mariana Pop
Inspector şcolar de specialitate invatamant primar
          prof. Lioara Coroiu
Inspector şcolar pentru activităţi educative formale şi nonformale
         prof. Amelia Baciu
Director Şcoala cu clasele I-VIII “Simion Bărnutiu”, Baia Mare
prof. Adriana Nemeti
Comitetul de coordonare si organizare al  sesiunii de comunicari:
prof. Adriana Nemeti - Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnutiu”, Baia Mare
Inv. Maria Micle – Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnutiu”, Baia Mare
prof. Ramona Astalas - Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnutiu”, Baia Mare
prof. Monica Buia - Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnutiu”, Baia Mare
Colaborator:
Lector univ. Dr. Mircea Fărcaş – Catedra de limba si literatura romana, Facultatea de litere, Universitatea de Nord, Baia Mare
Argument:
Sesiunea de referate pe care o propunem se adresează tuturor cadrelor didactice şi a fost concepută, în primul rând, ca instrument de informare şi formare pentru invatatori si profesori. Ea va aduna experienţe didactice benefice pentru noi toţi: informaţii cu privire la subiectele de actualitate în didactica modernă, materiale suport pentru discuţii în cadrul unor activităţi didactice, promovarea unor metode moderne în procesul de învăţământ centrate pe elev şi motivarea lor pentru actul de învăţare, promovarea strategiilor privind asigurarea educaţiei de calitate. Am ales să desfăşurăm această sesiune deoarece considerăm că educaţia este o problemă permanent actuală, iar cei ce se ocupă de educaţie trebuie să fie la curent cu toate necesităţile acesteia şi să contribuie la alinierea învătământului românesc lângă cel european. Pentru scoala moderna, domeniul  didacticii este sectorul operativ de baza care se prezinta „ca un sistem funcţional de reglare și autoreglare sprijinit pe legile obiective ale realităţii sociale, ale materialului psihologic și ale relaţiei educator-educat.”
(M. Giurgea)
Obiective: .
                   Obiectivul general: valorificarea cât mai eficientă a noilor tehnologii instrucţionale, care să-l implice pe copil direct în procesul de învţare.

       Obiectivele specifice ale proiectului:
- realizarea de schimburi de experienţă eficiente între cadrele didactice din diverse unităţi de învăţământ;
- identificarea celor mai eficiente metode şi mijloace de predare –învăţare, menite să asigure succesul şcolar;
- folosirea unor metode si stiluri moderne care să acopere cât mai bine intreaga sferă de interes a elevului;
- evidenţierea iniţiativelor de îmbunătăţire a sistemului educaţional, care urmăresc nu numai creşterea
performanţelor şcolare, ci şi  îmbunătăţirea mediului de predare şi învăţare.
Coordonatori:
            Învăţător, Micle Maria, Şcoala cu cls. I-VIII „Simion Bărnuţiu”,  Baia Mare
            Profesor, Nemeti Adriana, Scoala cu cls.I-VIII „Simion Barnutiu”, Baia Mare
            Profesor, Astalâş Ramona, Şcoala cu cls. I-VIII „Simion Bărnuţiu”, Baia Mare
            Profesor, Monica Buia - Şcoala cu clasele I-VIII „Simion Bărnutiu”, Baia Mare
Data desfăşurării sesiunii: 8.06.2012, ora 13,oo

Locul de desfăşurare: Şcoala cu cls. I-VIII „Simion Bărnuţiu”, str. M.Eminescu,  80 A,
                                            loc. Baia Mare, jud. Maramureş
Grup ţintă:
  • Cadre didactice din învăţământul primar şi gimnazial
  • Elevi ai claselor I-VIII
  • Secţiuni:
            A.  Sesiune de referate - adresată cadrelor didactice
            B. Expoziţie de lucrări artistico-plastice cu tema: „Trecutul, prezentul şi viitorul neamului românesc prin ochi de copil” (pictură, desen, colaj) - adresată elevilor(pe grupe de vârstă).
Regulamentul de participare:          

a) Înscrierea participanţilor: prin completarea fişei de înscriere şi trimiterea acesteia până la data de 1.06.2012, pe adresa de e-mail scoalasimionbarnutiu@yahoo.com.

b) Trimiterea lucrărilor:
- Lucrările cadrelor didactice, în format electronic, vor fi expediate prin mail, până la data de 1.06.2012, pe adresa scoalasimionbarnutiu@yahoo.com.
- Lucrările elevilor vor fi trimise pe adresa: Şcoala cu cls. I-VIII “Simion Bărnuţiu”, str. M. Eminescu,
nr. 80 A, localitatea Baia Mare, Jud. Maramureş, cod 430395.
Plicul va conţine şi un plic autoadresat şi timbrat corespunzător, pentru a putea fi expediate mapele de participare ale cadrelor didactice şi diplomele elevilor.

c) Redactarea lucrărilor cadrelor didactice – Condiţii:
  • Lucrările vor avea un singur autor.
  • Vor conţine exemple concrete din activitatea la clasă.
  • Materialele se vor redacta în format A4, având maxim 3-4 pagini. Se vor folosi semnele diacritice corespunzătoare limbii române.
  • Titlul: va fi scris cu majuscule (Times New Roman ), 14 pt, bold, centrat.
  • Pe al doilea rând, aliniat dreapta, se va scrie numele şi prenumele cadrului didactic, specialitatea, instituţia unde îşi desfăşoară activitatea – Times New Roman, 12 pt, aliniat dreapta.
  • Textul lucrării: Times New Roman, 12 pt; distanţa dintre rânduri de 1 pt; aliniere justify (stân-
  • ga – dreapta 2,5, sus – jos 2.5).
  • Bibliografia: se vor consemna 3-4 titluri, la sfârşitul lucrării, în următoarea ordine: autor, titlul lucrării, locul apariţiei lucrării, editura şi anul. Vă rugăm nu introduceţi note de subsol şi nu numerotaţi paginile.
  • Responsabilitatea pentru conţinutul şi corectitudinea lucrărilor revine autorilor acestora.
  • În cazul nerespectării cerinţelor de redactare, nu garantăm publicarea materialului.

d) Taxa de participare este de 25 lei pentru fiecare participant. Pentru elevi nu se percepe taxa. Pot participa însă numai elevii ai căror cadre didactice participă la sesiunea de  referate. Nu este obligatorie şi participarea elevilor cadrelor înscrise .
            Cadrele didactice participante la sesiunea de referate vor primi mape de participare. Acestea vor conţine: Programul desfăşurării sesiunii, Diplomă de participare, CD cu ISBN, diplome pentru elevii participanţi (unde este cazul).

            Taxa de participare va fi depusă în contul RO44BTRL02501201L99870XX deschis la Banca Transilvania, cu specificarea- pentru Sesiunea de referate, sau direct la Secretariatul şcolii, până la data de 1.06.2012.
                                                                       
           e) Persoane de contact:
               Învăţător: Maria Micle, tel. 0362405268 , 0767402023, E-mail m.micle@yahoo.com
               Profesor: Ramona Astalâş, tel. 0751073183, E-mail ramonaastalas@yahoo.fr     
                                        
    Relaţii suplimentare puteţi obţine şi la secretariatul şcolii organizatoare, tel 0262214102.

luni, 28 mai 2012

SESIUNE DE REFERATE ŞI COMUNICĂRI METODICE "Interferenţe Didactice" la Vadul Izei, Maramureş


INVITATIE
INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ,
GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL VADU IZEI
VA INVITA LA :
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN
„INTERFERENŢE DIDACTICE”,
IN DATA DE  14 IUNIE 2012, ORELE






Data desfăşurării: 14 iunie 2012

Coordonatori judeţeni:
            Inspectori învăţământ preşcolar: Prof. Marcela Pop
                                                                Prof. Georgeta Pop

Organizatori:
            Prof.Dr.Hotea Ioan-director ,Scoala cu clasele I-VIII-Vadu Izei
            Prof. Serdenciuc Adriana Minodora, Gradiniţa cu program normal Vadu Izei
            Prof. Tomoiagă Maria, Grădiniţa nr. 9 Sighetu Marmaţiei

Grup de lucru:
            Prof. Fenici Gabriela
            Prof. Michnea Andrea
            Prof. Oşan Diana
            Prof. Lihet Anuţa

Parteneri:
            Şcoala cu clasele I-VIII Vadu Izei
            Primăria Vadu Izei

Scopul:
            Valorizarea activităţii metodice a educatoarei şi popularizarea experienţelor pozitive din activitatea didactică;
            Sensibilizarea cu privire la importanţa creativităţii şi a inovării în învăţământul preşcolar maramureşan, ca factor cheie pentru dezvoltarea competenţelor personale şi profesionale, care să ducă la dezvoltarea personalităţii copiilor;
            Creşterea calităţii actului educaţional prin identificarea şi utilizarea celor mai potrivite strategii didactice;
            Popularizarea modalităţilor de realizare şi utilizare a suportului intuitiv şi a metodelor de predare şi evaluare.

Grup ţintă:
            Cadrele didactice cu preocupări în imaginarea, crearea şi utilizarea materialelor şi a mijloacelor didactice, care să permită copiilor participarea şi implicarea activă la propria dezvoltare.

Secţiuni:
1.      Sesiune de referate şi cominicări metodice
-         moderatori:
         Prof.Pop Narcisa-Gradinita Nr.27-Baia Mare
          Prof.Nicoleta Ratiu -Gradinita Nr.10.Borsa
          Prof.Fertigan Mariana-Gradinita Nr.36-Baia Mare
          Prof.Barlea Cornelia -Gradinita Nr.8- Sighetu Marmatiei

2.      Concurs-expoziţie „Instrumente de proiectare şi evaluare”
-         moderatori:
           Prof.Seling Mariana-Gradinita Step by Step-Baia Mare
           Prof.Rusu Zoe-Gradinita Nr.13-Sighetu Marmatiei

3.      Expoziţie de material didactic confecţionat de educatoare
-         moderatori:
           Prof.Tamaian Ramona-Gradinita ,,Otilia Cazimir”-Baia Mare
           Prof.Bodnar Mihela-Gradinita Nr.12-Sighetu Marmatiei

4.      Reviste şi publicaţii ale educatoarelor şi ale unităţilor preşcolare-auxiliare didactice
-         moderatori:
           Prof.Nechita Oana-Gradinita Nr.29-Baia Mare
           Prof.Marginean Eleonora-Gradinita Nr.1-Sighetu Marmatiei

Vadu Izei, nr. 427
Telefon mobil: 0743225045 (prof. Serdenciuc Adriana)


REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A
SIMPOZIONULUI JUDEŢEAN
 „INTERFERENŢE DIDACTICE”


            Simpozionul judeţean se adresează cadrelor didactice din învăţământul maramureşean.

            Precizări şi condiţii privind participarea:
Ø      înscrierea participanţilor se va face până pe data de 05.06.2012, prin   e-mail la adresa gradinita_vaduizei@yahoo.com pe baza formularului de înscriere completat, ataşat în anexă, şi a copiei scanate după chitanţa prin care a fost achitată taxa de participare;
            Formularul de înscriere, copia chitanţei de achitare a taxei de participare se vor trimite simultan, dar ca documente separate, distincte, având următoarele denumiri: pentru fişa de înscriere – fişa+numele autorului, pentru chitanţă – numele autorului; fiecare expeditor va primi confirmarea prin e-mail.
Ø      în situaţia existenţei a doi autori ai unei lucrări vor fi completate atâtea formulare de înscriere câţi autori sunt şi vor fi achitate tot atâtea taxe de participare;
Ø      participanţii înscrişi în termenul prevăzut vor fi cuprinşi în programul simpozionului;
Ø      un cadru didactic poate participa la câte secţiuni doreşte;
Ø      o lucrare poate avea maxim doi autori la secţiunile 1, 2 şi 3;
Ø      la secţiunea 4 numărul autorilor este în funcţie de publicaţie;
Ø      taxa de participare este de 20 lei/persoană;
Ø      lucrările selectate de către comisia de jurizare vor fi publicate pe un DVD cu ISBN contra sumei de 7 lei/DVD;
Ø      materialele participante la Simpozion se aranjează în data de 14.06.2012, între orele 800-900, adunarea materialelor se face la ora 1500 în aceeaşi zi;
Ø      lucrările Simpozionului se deschid la ora 1000 în data de 14.06.2012;
Ø      la secţiunile 1 şi 2 cadrele didactice participante vor preda în format electronic lucrările precum şi un rezumat de 2 pagini cu poze cu tot. Toate materialele se vor realiza în Word 2003, şi vor fi trimise în format electronic până în data de 09.06.2012 la aceeaşi adresă de e-mail, pe fişier se va nota: secţiunea şi numele autorului (ex. referat_popescu_ana sau proiect didactic_popescu_ana);
Ø      pentru prezentarea la Simpozion, participanţii vor avea asupra lor un exemplar al lucrării şi după caz, o prezentare ppt;
Ø      prezentarea lucrărilor se va face liber şi, opţional, simultan cu derularea unor slide-uri ppt;
Ø      prezentarea materialului didactic se face liber, iar a publicaţiilor prin prezentarea acestora libera sau, opţional, ppt;

            Lurările vor fi redactate respectându-se următoarele repere:
·                                                                                redactarea în Microsoft Word 2003, format A4, tip portrait, caractere Times New Roman 12, diacritice (condiţie obligatorie!), spaţiere la 1 rând, margini stânga-dreapta de 2,5 cm, sus-jos de 2 cm;
·                                                                    titlul va fi scris cu majuscule, Times New Roman 12, Bold, centrat;
·                                                                                autorul şi instituţia vor fi scrise la două rânduri sub titlu, pe două rânduri, după cum urmează: pe primul rând-funcţia, numele şi prenumele; pe al doilea rând-unitatea de învăţământ cu personalitate juridică şi structura; redactarea: Times New Roman 12, dreapta (fără Bold);
·                                                                                redactarea propriu-zisă va începe la două rânduri sub numele autorului; numărul maxim de pagini: 5.

            Finalizarea simpozionului se va realiza, pentru fiecare participant, printr-o diplomă de participare cu secţiunea şi titlul lucrării;
           
            Taxa de participare va acoperi cheltuilelile pentru alcătuirea mapelor simpozionului, editarea programelor, realizarea diplomelor de participare, protocolul de organizare şi desfăşurare. Taxa va fi în cuantum de 20 lei/persoană şi va fi precepută fiecărui autor/coautor. Aceasta va fi achitată prin mandat poştal, la adresa gradiniţei, sau direct la grădiniţă (pe numele organizatorului).