Ce „livrează” PNL?

 Dacă situaţia internaţională rămâne în continuare tensionată nu mai puţin liniştită este situaţia internă din România. Relaţiile dintre PNL şi PSD nu sunt mai mai puţin ostile decâte cele dintre Rusia şi SUA. PSD dictează agenda publică, de jos până sus, menţinându-şi cererile de majorare a pensiilor şi salariilor, cuplate cu declaraţiile de introducere a taxei pe lux.

Ministrul social-democrat al Finanţelor a intrat în jocul politic. Anunţă că vor fi supraimpozitate persoanele care deţin mai multe case, la fel şi familiile care deţin mai multe maşini.

:i pentru a nu lăsa nicio zonă socială neocupată, PSD readuce în actualitate impozitarea bacşişului ospătarilor. Ca şi cum de la bacşiş la PNRR nu ar fi decât un pas, ministrul Câciu nu exclude o vizită la Bruxelles pentru renegocierea procentului din Planul de redresare şi rezilienţă acordat pensiilor.

Rămas fără ajutorul preşedintelui Iohannis, retras cu totul din problematica politico-socială, PNL nu reuşeşte să ţină pasul cu retorica social-democraţilor. Florin Cîţu se străduieşte să lanseze noi teme de dezbatere, însă nu are niciun spor.

Preşedintele PNL pare să fie lăsat singur să lupte cu adversarii. Din rândul miniştrilor liberali nu se detaşează niciunul cu chef de vorbă, bun comunicator.

Nicolae Ciucă îl concurează pe preşedintele Iohannis la tăcere lăsând impresia că ar fi un premier independent. Această atitudine a primului ministru are, totuşi, un efect pozitiv, în sensul că nu atrage nemulţumirile populare asupra PNL. 

Partidele de opoziţie când mai organizează câte un miting nu fac deosebirea dintre PNL şi PSD. Doar USR mai atacă în mod special PNL, dar fără mare efect.

Deşi populaţia pune semnul egal între cele două partide care conduc ţara, PSD punctează electoral prin promisiunile ce le ţine la cald. Clamează majorarea pensiilor şi salariilor, vorbeşte necontenit despre plafonarea preţurilor, despre ajutoare, dar în realitate PSD nu face decât să vorbească.

Strategia menţine trează atenţia alegătorilor, drept urmare PSD rămâne relativ constant în opţiunile alegătorilor. Dacă s-ar organiza alegeri anticipate, PSD ar obţine un rezultat mai bun decât la precedentele alegeri, în timp ce PNL ar pierde la un scor istoric. 

Ar fi posibilă organizarea de alegeri anticipate? După ce va fi declarată încheiată pandemia de Covid este de aşteptat o mişcare radicală pe scena politică. AUR este pe val, PSD se mişcă în aşa fel încât evită erodarea ce afectează partidele aflate la guvernare. Deci nimic nu opreşte PSD şi AUR să forţeze anticipatele. Pe dreapta nu se întrevede nicio încercare de unificare. Dimpotrivă, în USR continuă procesul de dezintegrare, nu apare niciun lider unificator acceptat deopotrivă de fostul USR şi fostul PLUS.

  Alunecarea masei electorale spre stânga este un fenomen nemaiîntâlnit din anii 1990. Coaliţia de dreapta, practic guvernarea PNL-USR a dezamăgit cumplit populaţia, iar consecinţele se văd în sondaje.

În eventualitatea alegerilor anticipate nu ar mai fi posibilă realizarea unei majorităţi parlamentare pentru  susţinerea unei coaliţii  guvernamentale de dreapta.

Dreapta nu stă bine nici în ceea ce priveşte candidatul prezidenţial. Poziţia lui Florin Cîţu în fruntea PNL este discutabilă. Încă se vorbeşte despre un congres extraordinar pentru schimbarea lui din funcţie.

După congresul din septembrie anul trecut, în timpul negocierilor cu PSD, Gheorghe Flutur atragea atenţia că dacă nu va „livra”  PNL va suferi pierderi iremediabile. Ce „livrează” PNL?  Spune „nu” propunerilor populiste ale PSD. Este şi asta ceva, dar prea puţin.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

 

SEMNAL

 Luarea unor măsuri de restricţie mai dure decât în timpul stării de urgenţă de la începutul pandemiei sunt, în fapt, un semnal că guvernul Cîţu coboară milităria din pod.

La români nu merge cu binişorul. Aşa cum de altfel nici ordinea şi disciplina nemţească nu este un efect al culturii şi civilizaţiei, ci o teamă de sancţini.

Devenită regulă generală de comportament, în public, la serviciu, disciplina germană a fost supusă unor noi încercări, rar întâlnite în ţara ordinei şi disciplinei. „Capetele rase” stau cuminte. A apărut un nou tip de protestatar, al individului care nu mai poate sta în casă. Studenţii din Elveţia apelează la psihologi. Izolarea le afectează sexualitatea, s-au săturat de întâlniri on-line.

Nu este cazul protestatarilor din România. Nu o vedem pe Diana Şoşoacă apelând la un psiholog.  Protestatarii români au mai degrabă revendicări de ordin politic şi social.

Poliţiştii şi jandarmii cer să nu fie îngheţate salariile la nivelul anului trecut. Prin natura muncii lor, poliţiştii nu se pot plânge că sunt închişi în camere de 12 metri pătraţi, ca studentele din Geneva.

Minerii care s-au blocat în subteran cer să nu se închidă minele, aşa cum recomandă Bruxelles-ul. Revendicările sindicaliştilor sunt de natură salarială. Nu au legătură cu noile restricţii luate pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Prin noile măsuri, mai mai dure decât înainte, guvernul provoacă populaţia. O parte dintre acestea, cum ar fi restricţionarea ieşirii din casă după ora 20, nu par să aibă o logică. Adică de ce să nu se poată omul lua o gură de aer curat înainte de culcare? Măsura este adresată amatorilor de chefuri în miez de noapte. Nu-mi aduc aminte să se fi dat o astfel de explicaţie.

Criticii noilor restricţii au dreptate când spun că măsurile nu sunt explicate logic. Ba chiar nu au nicio logică.

De la izbucnirea pandemiei toată lumea s-a săturat de ceva. Pierderile economice sunt mai uşor de apreciat decât pierderile individuale.

Nu există individ care să nu fie afectat, într-un fel sau altul. Liber-profesioniştii, de la artişti la micii intreprinzători,  ocupă primul loc. :i-au pierdut sensul vieţii. Cine le va da înapoi timpul pierdut? 

Măsurile luate, restricţiile la nivel individual sunt necesare, dar din punct de vedere economic cu ce conpensaţii vine statul?  Guvernul nu poate da decât răspunsuri evazive.

Planul de redresare economică are foarte lacune. Deficienţe majore sunt şi în modul de comunicare. Cele două lucruri se leagă între ele, razultatul conducând la o concluzie firească: guvernul nu-şi face treaba.

Revenind la noile măsuri este uşor de prevăzut că ele nu vor fi simplu de aplicat. Principalele instituţii de comunicare în masă sunt extrem de critice la adresa guvernului, a partidelor din arcul guvernamental.

Senzaţia că guvernul începe să piardă controlul  atât asupra pandemiei cât şi asupra economiei se accentuează într-un ritm din ce în ce mai alert. Există o singură soluţie: fermitate şi rigoare în aplicarea legii. Exact acest lucru lipseşte.

Îndrăznim să credem că noile măsuri pentru limitarea răspândirii Covidului, restricţiile fără precedent, mai dure decât cele de pânâ acum, sunt un test pe care guvernul îl încearcă pe propria spinare.

Cine garantează că de acum înainte nu va mai fi tolerată nicio abatere de la spiritul şi litera legii? Nimeni nu poate garanta pentru că responsabilităţile sunt disipate. Sigur, ministrul Sănătăţii, urmat de cel de Interne, umăr la umăr cu primul ministru, ar trebui să fie personajele cele mai importante în tot ce ţine de pandemie.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

 

Valeriu Sabău, destinul şi alţi făptuitori

 Nu cred in destin si nici in astrologie sau horoscop, cu atat mai mult in vrajitorie sau alte incercari de a le induce celor care se afla intr-un anumit impas existential, de orice fel, de la nefericirea in dragoste, la lipsa unei coji de paine si pana la lipsa perspectivei de dupa existenta materiala, terestra. Deci am spus ca nu cred in astfel de lucruri, dar se intampla uneori fenomene care ti se catara in carca inexplicabil. “A fost o zi neagra!”, m-a consolat un prieten sambata care a trecut. Eram gata sa-l cred, insa mi-am facut un fel de calcul si am constatat ca si vineri a fost tot asa de intunecata. Si am sa va conving despre aceasta in cele ce urmeaza.

La invitatia prietenilor mei, scriitori si oameni de cultura din cetatea de pe Somes, numita Satmar, am participat, cu entuziasm, la manifestarile “Anului editorial satmarean 2010 – editia a XII-a”, in catalogul caruia am fost cuprins eu si inca vreo doi maramureseni. La manifestare, ca la orice manifestare publica, au fost prezente fete de prim rang, ministrul Culturii (romane), Hunor Kelemen, presedintele consiliului Judetean, Csehi Arpad, premarele municipiului, Ilyes Iuliu, si mai spre margine George Vulturescu, directorul culturii si Mircea Ardelean, directorul bibliotecii care nu prididea – in limba romana – cu plocoanele adresate celor trei personalitati mai sus amintite care au tinut prelegeri cu promisiuni ferme pentru cultura satmareana, uitand cum au sprijinit pana acum acest sector, inclusiv biblioteca judeteana. Ei bine, acesti actori s-au dovedit a cunoaste bine doua limbi, cea oficiala – romana – si cea a comunitatii maghiare satmarene, numai ca proportia timpului discursului celor impricinati a fost de o fraza in limba pe care eu o cunosc si in care scriu si cam de trei ori mai mult in alta limba, pe care eu si prietenii mei asezati in vecinatate nu o prea intelegeau. Fata de aceasta situatiune am abandonat manifestarea spre a veni in Valea domnitelor pentru a participa la spectacolul promis de Valeriu Sabau in cenaclul literar.

Am participat si mi-a placut ce a citit. O proza scurta, frumoasa si tulburatoare, in care am simtit cum s-a insinuat in scrierea sa ideea discutata ades de catre noi doi prin care stabileam conditia unei creatii in proza, mai cu seama prin depasirea monotoniei, a obisnuitului si incercarea fantasticului. Dar parca omul negru alerga dupa mine in continuare. Totul ar fi fost bine si frumos daca nu se insinuau aici doua categorii de intervenienti< sfatuitorii (iarasi) si cei carora le place sa se auda vorbind. Prima categorie tot voia sa-l aseze pe Valeriu Sabau intr-un rai material spre a desavarsi, astfel, o opera pe care acestia o banuiau. Apoi a intervenit a doua categorie care a crezut ca, fiind ei pe o scena, pot abuza de rabdarea celorlalti. Poate ar fi fost cuminte sa ma las pe spatarul scaunului si sa visez, insa am apostrofat cuvantatorul (conferentiarul etc.) in sensul ca “fain fost da prea mult fost” si cu asta mi-am atras ura si dispretul oamenilor muncii. Drept pentru care m-am intristat si mi-am propus ferm sa renunt la toate prerogativele cenacliere, inclusiv, ca masuri adiacente, sa ma autoexilez, sa ma fac schimnic spre a ispasi grava greseala.

Si m-am retras in fortareata familiei mele unde m-a intampinat cea cu care   mi-am unit destinul in care nu cred, cum am spus la inceput si o sa vedeti de ce. La usa m-a invitat cu o oarecare “prietenie” sa ma intorc acolo unde am fost si la cei cu care imi place sa stau.

                                                                                  Ştefan Aurel Drăgan

Sursa: Informaţia zilei Maramureş din 20 februarie 2011