Valeriu Sabău, destinul şi alţi făptuitori

 Nu cred in destin si nici in astrologie sau horoscop, cu atat mai mult in vrajitorie sau alte incercari de a le induce celor care se afla intr-un anumit impas existential, de orice fel, de la nefericirea in dragoste, la lipsa unei coji de paine si pana la lipsa perspectivei de dupa existenta materiala, terestra. Deci am spus ca nu cred in astfel de lucruri, dar se intampla uneori fenomene care ti se catara in carca inexplicabil. “A fost o zi neagra!”, m-a consolat un prieten sambata care a trecut. Eram gata sa-l cred, insa mi-am facut un fel de calcul si am constatat ca si vineri a fost tot asa de intunecata. Si am sa va conving despre aceasta in cele ce urmeaza.

La invitatia prietenilor mei, scriitori si oameni de cultura din cetatea de pe Somes, numita Satmar, am participat, cu entuziasm, la manifestarile “Anului editorial satmarean 2010 – editia a XII-a”, in catalogul caruia am fost cuprins eu si inca vreo doi maramureseni. La manifestare, ca la orice manifestare publica, au fost prezente fete de prim rang, ministrul Culturii (romane), Hunor Kelemen, presedintele consiliului Judetean, Csehi Arpad, premarele municipiului, Ilyes Iuliu, si mai spre margine George Vulturescu, directorul culturii si Mircea Ardelean, directorul bibliotecii care nu prididea – in limba romana – cu plocoanele adresate celor trei personalitati mai sus amintite care au tinut prelegeri cu promisiuni ferme pentru cultura satmareana, uitand cum au sprijinit pana acum acest sector, inclusiv biblioteca judeteana. Ei bine, acesti actori s-au dovedit a cunoaste bine doua limbi, cea oficiala – romana – si cea a comunitatii maghiare satmarene, numai ca proportia timpului discursului celor impricinati a fost de o fraza in limba pe care eu o cunosc si in care scriu si cam de trei ori mai mult in alta limba, pe care eu si prietenii mei asezati in vecinatate nu o prea intelegeau. Fata de aceasta situatiune am abandonat manifestarea spre a veni in Valea domnitelor pentru a participa la spectacolul promis de Valeriu Sabau in cenaclul literar.

Am participat si mi-a placut ce a citit. O proza scurta, frumoasa si tulburatoare, in care am simtit cum s-a insinuat in scrierea sa ideea discutata ades de catre noi doi prin care stabileam conditia unei creatii in proza, mai cu seama prin depasirea monotoniei, a obisnuitului si incercarea fantasticului. Dar parca omul negru alerga dupa mine in continuare. Totul ar fi fost bine si frumos daca nu se insinuau aici doua categorii de intervenienti< sfatuitorii (iarasi) si cei carora le place sa se auda vorbind. Prima categorie tot voia sa-l aseze pe Valeriu Sabau intr-un rai material spre a desavarsi, astfel, o opera pe care acestia o banuiau. Apoi a intervenit a doua categorie care a crezut ca, fiind ei pe o scena, pot abuza de rabdarea celorlalti. Poate ar fi fost cuminte sa ma las pe spatarul scaunului si sa visez, insa am apostrofat cuvantatorul (conferentiarul etc.) in sensul ca “fain fost da prea mult fost” si cu asta mi-am atras ura si dispretul oamenilor muncii. Drept pentru care m-am intristat si mi-am propus ferm sa renunt la toate prerogativele cenacliere, inclusiv, ca masuri adiacente, sa ma autoexilez, sa ma fac schimnic spre a ispasi grava greseala.

Si m-am retras in fortareata familiei mele unde m-a intampinat cea cu care   mi-am unit destinul in care nu cred, cum am spus la inceput si o sa vedeti de ce. La usa m-a invitat cu o oarecare “prietenie” sa ma intorc acolo unde am fost si la cei cu care imi place sa stau.

                                                                                  Ştefan Aurel Drăgan

Sursa: Informaţia zilei Maramureş din 20 februarie 2011