Se afișează postările cu eticheta Ioan Dulf. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ioan Dulf. Afișați toate postările

luni, 26 iulie 2021

Consiliul Județean Maramureș convoacă ședință ordinară – proiectul ordinii de zi a ședinței

 


Consiliul Judeţean Maramureş se convoacă în şedință ordinară, pentru data de 30 iulie 2021, ora 12:00, care se va desfășura în Sala de ședințe „Bogdan Vodă” din Palatul Administrativ al Județului Maramureş.

Proiectul ordinii de zi a şedinţei:

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului judeţului Maramureș pe anul 2021;

2. Proiect de hotărâre privind utilizarea excedentului anual al bugetului judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar pe anul 2020;

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei programelor, proiectelor şi acţiunilor care beneficiază de finanţare nerambursabilă, în domeniul tineret, declarate eligibile la sesiunea de finanţare din anul 2021;

4. Proiect de hotărâre privind repartizarea pe destinaţii a sumei prevăzute în bugetul Judeţului Maramureş, pe anul 2021 pentru acordarea unor forme de sprijin financiar unităților de cult;

5. Proiect de hotărâre privind constituirea fondului pentru finanțarea nerambursabilă a nevoilor culturale de urgență pentru anul 2021;

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării și garantării de către Judeţul Maramureș a unei finanţări rambursabile interne în valoare de 60.000.000 lei;

7. Proiect de hotărâre privind participarea U.A.T Judeţul Maramureş la realizarea proiectului „OnBike MM Trophy”;

8. Proiect de hotărâre privind promovarea în parteneriat a proiectului ,,MaraTEI-Transparență, Etică și Integritate în administrația publică din județul Maramureș“, cod SMIS 152179;

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții ,,Piață tradițională în localitatea Copalnic Mănăștur“;

10. Proiect de hotărâre privind actualizarea cofinanțării proiectului ”DIKEINSPECT – Complex flood-control strategy on the Upper Tisza catchment area – Strategia complexă de control al inundațiilor în bazinul hidrografic Tisa Superioară OT 8 – Provocări comune în domeniul siguranței și securității”;

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor economici aferenți proiectului ,,Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare “, cod SMIS 139782;

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri temporare de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, prin modificarea temporară a structurii de paturi la nivelul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș ” Baia Mare;

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de școlarizare pentru Secția Școala Populară de Artă din cadrul Centrului Judetean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Liviu Borlan” Maramureș;

14. Proiect de hotărâre privind radierea unei poziții din Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al Județului Maramureș;

15. Proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de „Cetăţean de onoare al Județului Maramureş” domnului inginer Nicolae Dicu;

16. Proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de „Cetăţean de onoare al Județului Maramureş” domnului inginer Cornel Grama;

17. Proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de „Cetăţean de onoare al Județului Maramureş” domnului inginer Ioan Dulf ;

18. Proiect de hotărâre privind constituirea comisiei de selecție a ofertelor și de soluționare a contestațiilor pentru acordarea finanțărilor nerambursabile în domeniul culturii.


                                                                                                     CJMM

marți, 18 mai 2021

Deputatul Gabriel Zetea și grupul consilierilor județeni PSD propun acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem lui Ioan Dulf, primul președinte al CJ Maramureș

 Printr-o adresă oficială transmisă spre executivul Consiliului Județean Maramureș de către deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea și grupul consilierilor județeni PSD, demnitarul maramureșean propune acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș regretatului ing. Ioan Dulf, părinte fondator al instituției Consiliului Județean.

”Vestea trecerii la cele veșnice a celui care a fost ing. Ioan Dulf a îndoliat întreg județul Maramureș și, cu atât mai mult, administrația publică județeană, care a pierdut un reper al administrării pentru și în folosul oamenilor. Ioan Dulf a fost primul președinte al Consiliului Județean Maramureș, o titulatură de care s-a achitat cu onoare și cu un patriotism local greu de egalat.

Nouă, celor care am preluat de-a lungul timpului frâiele administrației județene, Ioan Dulf ne-a lăsat moștenire o instituție solidă, pe care a condus-o prin votul democratic al celor 45 de consilieri județeni de la acea vreme și, mai presus de toate, exemplul gestionării unui județ cu înalte standarde morale și nemăsurată dragoste față de locurile și oamenii săi. Între anii 1992-1994, timp în care a păstorit județul Maramureș cu înțelepciunea omului harnic și vizionar, Ioan Dulf a dat viață idealurilor democratice și a deschis calea spre dezvoltare și prosperitate. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil fără ambiția și curajul unui maramureșean autentic, aflat mereu în slujba cetățenilor și devotat proiectului măreț de modernizare a administrației publice. Prea puțini maramureșeni cunosc astăzi contribuția lui Ioan Dulf la înfăptuirea întâiului scop al instituției Consiliului Județean și anume reprezentarea cu demnitate a intereselor Maramureșului și maramureșenilor. Realizarea serviciilor publice de interes județean a reprezentat, pentru Ioan Dulf, mai mult decât un angajament formal. Domnia sa a răspuns provocărilor perioadei postdecembriste, alegând să-și pună toată priceperea în îndeplinirea atribuțiilor sale în beneficiul celor care l-au investit cu încrederea lor”, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, în  adresa oficială transmisă conducerii Consiliului Județean Maramureș.

”Având în vedere cele mai sus prezentate, alături de grupul consilierilor județeni PSD: Ambruș Emil, Buda Andrei, Chilat Crina Fiorela, Cosma Alexandru, Coteț Tămaș Dionisie, Hojda Vasile, Moga Liliana Reghina și Timiș Gică propunem acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș regretatului ing. Ioan Dulf, primul președinte al Consiliului Județean. Prin acest gest firesc putem să ne arătăm recunoștința și prețuirea față de cel care a servit drept exemplu tuturor celor care i-am urmat la conducerea județului, căutând mereu consensul și cooperarea spre binele cetățenilor Maramureșului”, a conchis parlamentarul social-democrat de Maramureș, Gabriel Zetea.

                                                                                              PSD MM