Se afișează postările cu eticheta Ioana Petreuş. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ioana Petreuş. Afișați toate postările
miercuri, 5 februarie 2020
Maramureşul, reprezentat la şedinţa Colegiului Naţional al Liderilor FSLI
Prof. Ioana Petreuş (foto), preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş (SLIMM), a fost prezentă, între 27 şi 30 ianuarie, la Timişul de Sus, la şedinţa Colegiului Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
Potrivit programului, în cadrul evenimentului au avut loc discuții referitoare la următoarele probleme: costul standard per elev/preșcolar pentru anul 2020 (poziția FSLI în cadrul Consiliului Național privind Finanțarea Învățământului Preunivesitar în legătură cu această temă); structura anului școlar 2020-2021; necesitatea modificării art. 63 din LEN atât în ceea ce privește numărul minim de elevi la clasă, cât și cel maxim, pentru diminuarea numărului de clase care lucrează în regim simultan, cât și pentru salvarea unor catedre ale cadrelor didactice; demersuri făcute de FSLI în ultima perioadă. Totodată, se va prezenta proiectul “Dezvoltarea structurilor de dialog social bipartit și tripartit în sectorul educației” şi se va stabili strategia federației pentru contracararea efectelor prevederii Legii nr.221/2019 referitoare la modificările aduse art. 66 din LEN. Programul mai prevede: discuții referitoare la Proiectul de Metodologie și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2020 (stabilirea propunerilor FSLI la acest proiect de act normativ), prezentarea de către liderii sindicatelor afiliate a problemelor punctuale cu care se confruntă membrii de sindicat pe care-i reprezintă, discuții referitoare la întocmirea rapoartelor de activitate a liderilor degrevați, identificarea măsurilor care trebuie luate pentru depolitizarea funcțiilor de conducere din învățământ.
Autor: Maria Stoica
Sursa: Graiul Maramureşului
luni, 6 noiembrie 2017
A apărut Jurnalul sindical, numărul pe noiembrie 2017
După o aşteptare ceva mai lungă ca de obicei, a apărut
Buletinul informativ al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, An 14, nr.
121-122, luna noiembrie 2017.
Colegiul de redacţie format din prof. Ioana Petreuş - foto, cons.
jr. Mariana-Georgeta Nuszer-Ţînţa şi tehnoredactor Dan Muntean au reuşit să
tipărească pentru membrii SLI MM un număr de 600 exemplare.
Din sumar: Procese intentate de SLI MM; Consideraţii SLI MM
privind Legea cadru a salarizării unitare nr. 153/2017; Din activităţile
sindicale desfăşurate de SLI MM; FSLI: Dramele copiilor nu trebuie ignorate! În
prezent, un consilier şcolar are în grijă 800 de elevi!
Realizat cu profesionalism, acest „Jurnal” încearcă şi
reuşeşte (cred eu) să explice membrilor ei cât mai bine despre zbaterea
actualei conduceri SLI MM pentru obţinerea unor drepturi salariale decente,
pentru condiţii de muncă apropiate colegilor din celelalte ţări U.E.
Gelu
Dragoş
duminică, 3 iulie 2016
vineri, 1 mai 2015
Buletinul informativ al SLÎ MM „Jurnalul sindical” a ajuns la numerele 98 – 99
A apărut şi vine în sprijinul cadrelor didactice din
Maramureş cu informaţii preţioase, buletinul informativ al Sindicatului Liber
din Învăţământ Maramureş „Jurnalul sindical”, anul XII, nr. 98 – 99, lunile
martie – aprilie.
Din sumarul celor 8 pagini color ale jurnalului semnalăm
câteva titluri:
- „Din istoria sindicatelor”, autor Ioana Petreuş,
- „Situaţia actualizată a proceselor”, de Mariana Nuszer Ţînţa,
- „Calendarul mobilităţii personalului didactic”,
- „Cum (nu) răspund factorii de decizie din România la solicitările privind învăţământul”, de Vasile Şalaru,
- „Săptămâna altfel la Şcoala Lucăceşti” de Cristian Laurenţiu,
- „Cursuri de formare EUROSTUDY”, ş.a.
Tot din acest număr aflăm că în data de 22 mai va avea loc
Conferinţa Judeţeană Extraordinară cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la
înfiinţarea Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş. La mulţi ani şi din
partea noastră, să fie vigilent şi aplecat asupra problemelor multe cu care se
confruntă dascălii maramureşeni!
G.D.L.
marți, 16 decembrie 2014
S-a stins o voce a Maramureşului: Ioana PETREUŞ
O ştire tristă am aflat, ca invitat la Centrul Militar din
Baia Mare. Un prieten, colonel în rezervă, îmi pune sub privire săptămînalul
"Observatorul militar" (nr. 42, din 5 noiembrie a.c.), unde la
rubrica Decese citesc: "Personalul Centrului de Instruire pentru luptă al
Forţelor Terestre GETICA este alături cu gîndul şi cu sufletul de colonelul (r)
Aurelian Făinişi, fost comandant al Poligonului de Tragere cu Artileria şi
Tancurile de la Cincu, în aceste momente de grea încercare, provocată de
dureroasa dispariţie a soţiei sale IOANA PETREUŞ trecută la cele veşnice.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu s-o odihnească în pace."
Tresar şi-mi developez amintirile. Da, este vorba de partea feminină din
celebrul triunghi al Fraţilor Petreuş, care a făcut o carieră splendidă prin
recuperarea într-o formă unică a forţei cîntecului maramureşean. Cînd erau toţi
trei, Ioana, Ion şi Ştefan au adus pe scenă cîntece culese din straturile
profunde ale Maramureşului. Am descoperit în arhiva mea un disc al Ioanei,
înregistrat în ianuarie 1984, fiind acompaniată de Taraful de muzică populară
dirijat de Alexandru Viman.
L-am ascultat sub streşina acestei toamne şi mi s-a relevat
vocea distinsă a Ioanei Petreuş. Cele 14 cîntece de pe disc fac parte din
patrimoniul muzical al Maramureşului Istoric. Am avut şansa să-i ascult în
formaţie de trei şi acum îmi dau seama că prezenţa Ioanei alături de Ion şi
Ştefan a fost de bun augur. Vocea ei distinctă, venită din rînduielile
vechimii, rămîne gestul femeii horitoare care bucură lumea din jur. După cum se
vede, Ioana Petreuş şi-a păstrat numele de interpretă şi după căsătoria cu colonelul
Făinişi, fost comandant al Regimentului din Baia Mare. S-a stins o voce a
Maramureşului care a întreit, în mod fericit, ceea ce am numit în cartea mea
aflată în manuscris: Fraţii Petreuş, un miracol firesc! Acolo, în satul Glod,
unde i-am cunoscut pe rînd în casa părintească, o pasăre cîntătoare jeleşte pe
vîrful Măgurii. Pînă colo, spre Corost. Condoleanţe celor care au rămas să ducă
faima Fraţilor Petreuş.
de
GHEORGHE PÂRJA
joi, 22 mai 2014
Problemele din învăţământul maramureşean prezentate prefectului Anton Rohian
Prefectul judetului Maramures Anton Rohian s-a intalnit
miercuri 21.05.2014 cu sindicalistii din invatamantul maramuresean. Discutiile
au avut loc urmare a solicitarii venite
din partea liderului Sindicatului prof.
Ioana Petreuş si au vizat discutarea
principalelor probleme cu care se
confrunta invatamantul maramuresean la ora actuala.
Printre acestea se
numără: modificarea sistemului de salarizare a personalului didactic, didactic
auxiliar și nedidactic, deblocarea
posturilor, modificarea indicatorilor de calcul pentru finanțarea/elev, decontarea navetei, posiblitatea
pensionării cu 3 ani înaintea vârstei standard a angajaților din învățământ,
organizarea concursurilor pentru funcțiile
de conducere, plata sentințelor
judecătorești și reducerea cu 2 ore de predare pentru profesorii care au 25 de
ani vechime și gradul didactic I.
Pe plan local,
principalele probleme cu care se confruntă salariații din sistemul de învățământ
sunt decontarea navetei și plata sentințelor judecătorești, a căror rezolvare revine Primăriilor din județ.
Sindicalistii i-au
inmanat prefectului o mapă cuprinzând lista celor 32 de primării care nu decontează naveta,
o adresă de solicitare a necesarului de bani pentru plata sentințelor restante și
plata integrală a acestora în trimestrul al II-lea, precum și trei fluturași
de salarizare din partea personalului nedidactic.
In perioada
imediat următoare va avea loc o noua
intalnire intre prefectul judetului, reprezentantii sindicatului din
invatamantul maramuresean si cei ai
Inspectoratului Scolar Judetean,
pentru a analiza punctual problemele semnalate, în vederea identificării
unor soluții concrete, precum și pentru a elabora un material comun care va
fi adus la cunoștința angajaților
din învățământ din județ și
transmis Guvernului.
Marinela Florescu, purtător de cuvânt I.P.
joi, 7 noiembrie 2013
SINDICALIŞTII MARAMUREŞENII AU PROTESTAT LA BUCUREŞTI (Galerie foto)
Un grup de 40 de
membri ai Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, conduşi de către prof.
Ioana Petreuş au protestat în faţa Palatului Victoria, miercuri, 6 noiembrie
2013, alături de alţi 10000 de membri sindicalişti ai F.S.L.I.
După un drum lung
şi obositor, maramureşenii au fost primiţi cu aplauze puternice de către
confraţi şi luaţi cu asalt de televiziunile naţionale. Poate acest lucru s-a
datorat şi faptului că sindicaliştii maramureşeni, prin grija domnului Augustin
Griguţa, a „toboşarului” Dorel Merciu şi-au făcut apariţia pe un cântec
moroşenesc cu versuri acide la actual guvern şi la toţi politicienii de după
1990 care au ignorat starea de lucruri din învăţământul românesc, apoi toţi cei
39 de membri purtau deja celebrele clopuri din Maramureşul Fraţilor Petreuş
dându-ne asfel identitate.
Din
revendicările trimise print-o delegaţie a FSLI condusă de Simion Hăncescu
prim-ministrului Victor Ponta şi ministrului educaţiei Remus Pricopie, spicuim:
- Alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din P.I. B. educaţiei româneşti;
- Modificarea L.E.N., unde sindicaliştii solicită:
a) modificarea
componenţei Consiliilor de Administraţie al unităţilor de învăţământ, asfel
încât ponderea personalului didactic să constitue o majoritate simplă;
b) reintroducerea
normei de predare de 16 ore/săptămână pentru personalul din învăţământ cu peste
25 ani vechime şi gradul didactic I;
c) reintroducerea
ajutorului bănesc de 100 euro/an şcolar;
d) decontarea
navetei pentru dascăli de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei
Naţionale;
e) pensionarea
anticipată cu cel puţin 3 ani înainte de împlinirea vârstei standard de
pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei;
f)
acordarea gradaţiei de merit şi pentru personalul
didactic auxiliar;
g) reintroducerea
sporului de doctorat;
h) dobândirea
de către dascăli a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie
profesională, cu finanţare de la bugetul de stat;
- Adoptarea unei Legi de Salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50%, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1.
- Depolitizarea învăţământului prin acordarea rolului determinant colectivului şcolii în alegerea directorului;
- Debirocratizarea sistemului de învăţământ actual;
- Regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, adică punerea accentului pe latura formativă şi nu cea informativă. Mitingul din Piaţa Constituţiei s-a încheiat cu un marş paşnic al dascălilor din toate judeţele ţării şi capitală la Palatul Parlamentului în acordurile muzicale – „Corul Robilor” din opera lui Verdi „Nabucco” şi scandări de genul: „Fără educaţie, moare orice naţie!”, Ţara se depopulează, nici dracu nu vă mai votează!”, Noi v-am educat, voi ne-aţi trădat!”, „Victor Ponta mincinos, duce România-n jos!”ş.a.
Dascălii maramureşeni s-au reîntors joi, în
jurul orelor 4,oo dimineaţa, deoarece profesorii trebuiau să meargă la cursuri
ca în orice zi. Deşi obosiţi, au satisfacţia şi conştiinţa împăcată că au atras
atenţia clasei politice că în actualele condiţii mizere din învăţământul
românesc nu putem vorbi de un act educaţional de calitate şi standarde
asemănătoare altor ţări europene!
de la faţa locului - prof. înv. primar Gelu
DRAGOŞ
luni, 30 septembrie 2013
luni, 1 octombrie 2012
A apărut un nou număr „Jurnal sindical”
A apărut buletinul
informativ al Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, anul 9, numărul 77,
pe luna septembrie 2012. Din cuprinsul acestui ultim număr amintim: „Gânduri la
început de an”, editorial semnat de ministrul pentru dialog social, prof. Liviu
Marian Pop, „Festivitatea de pensionare a membrilor de sindicat”, „Între clasa
0 şi bacalaureatul profesional” semnat de către noul preşedinte SLIMM, prof.
Ioana Petreuş, curier juridic „Salarizarea personalului din învăţământ în anul şcolar 12012-2013” semnat de către jr.
Florin Cosmin Pop, „CSDR solicită modificarea legislaţiei muncii în regim de
urgenţă” şi, pe ultima pagină „Structura anului şcolar 2012-2013” precum şi
cursurile de formare pe care SILMM le organizează în acest an prin Centrul de
formare „Eurostudy”.
Un nou număr interesant care vine în sprijinul membrilor de
sindicat din învăţământul maramureşean.
Gelu DRAGOŞ
sâmbătă, 26 mai 2012
Profesoara Ioana Petreuş este preşedintele interimar la S.L.Î. Maramureş
După întâlnirea
liderilor zonali ai Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş de la Casa de
Cultură din Baia Mare, care a avut loc vineri, 25 mai a.c., s-a hotărât ca
funcţia de preşedinte interimar al SLÎMM să fie deţinută de către prof. Ioana
Petreuş, aşa cum era şi normal şi am anticipat încă de joi, 24 mai 2012.
Din informaţiile
primite de la prof. Dorel Merciu, membru în biroul judeţean al SLÎ am aflat că
în septembrie va avea loc Conferinţa Judeţeană a SLÎMM, ocazie cu care va fi
ales şi noul preşedinde al sindicatului dascălilor maramureşeni. La şedinţă a participat şi ministrul Liviu Marian Pop, care a povestit participanţilor greutăţile cu care se confruntă la MECTS.
Tot în cadrul acestei
şedinţe s-a discutat despre modul şi suma cu care se va cotiza la sindicat pe
viitor. Sindicaliştii trebuie să ştie un lucru: pe lângă facilităţi, drepturi
sunt şi câteva îndatoriri ale noastre şi că numai „În unire stă puterea!”
prof. Gelu
DRAGOŞ
joi, 24 mai 2012
Cine va fi preşedintele interimar al SLÎ MM?
Vineri, 25 mai, de la ora 10, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare va avea loc întîlnirea semestrială a Colegiului Liderilor al Sindicatului Liber din Învăţămînt (SLI) Maramureş. Pe lîngă informările şi discuţiile obişnuite legate de activitatea sindicatului, se va numi şi preşedintele interimar al SLI Maramureş. Liviu Marian Pop a cerut suspendarea sa din funcţia de preşedinte al SLI Maramureş pînă la finalizarea mandatului său în Guvern ca ministru (al dialogului social şi, interimar, al educaţiei). Cele mai mari şanse se pare că le are doamna prof. Ioana Petreuş, actualmente vicepreşedinte al SLÎ MM pentru a ocupa dificila funcţie, după spusele unora din interiorul acestui puternic sindicat.G.D.L.
sâmbătă, 7 aprilie 2012
Jurnalul sindical la ceas aniversar
A apărut numărul
jubiliar al Buletinului informativ al Sindicatului Liber din Învăţământ
Maramureş „Jurnal sindical” la 9 ani
de la prima apariţie. Redactat încă de la început într-o ţinută grafică de
excepţie (Editura Ceconii) Jurnalul sindical a fost creaţia a 3 oameni
deosebiţi: profesoara Ioana Petreuş,
scriitorul Nicoară Mihali şi
preşedintele SLÎ Maramureş, prof. Liviu
Marian Pop.
La multe numere
reuşite dorim şi noi Jurnalului
sindical al membrilor din învăţământul maramureşean. El poate fi citit în format electronic la
adresa: http://.jurnalsindical.blogspot.com
Gelu
DRAGOŞ
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








