Cenaclul literar “Radu Stanca” de
la „Centrul de Vârstnici nr.2” din Cluj-Napoca desfășurat în 8 ianuarie a anului
2020 a avut ca temă: „Eminescu, cizelator al limbii române și rolul bisericii
în realizarea Unirii”.
Ședința
a fost deschisă de președintele cenaclului literar, scriitorul AL.FLORIN ŢENE
care după anunțarea temei a dat cuvântul scriitoarei LUCIA-ELENA LOCUSTEANU
care în debut a specificat calendarul lunii ianuarie, personalitățile
remarcabile care s-au născut în această lună și evenimentele deosebite care au
avut loc. Au fost menționați:scriitorul-Ioan Băieșu, dramaturgul-Ion Luca
Caragiale cu „O scrisoare pierdută”, scriitorul Emil Gârleanu, scriitorul Petre
Ispirescu și capodopera speciei literare epopeea: „Țiganiada” cu cele două idei
importante sugerate: că toți ne naștem egali și că un stat ar trebui să aibă
conducători intelectuali.
Apoi
doamna profesoară a trecut la tema propriu-zisă despre inegalabilul Mihai
Eminescu, lumina literaturii române, oprindu-se și la activitatea sa de poet
dar și la cea de gazetar. Este de remarcat felul în care Eminescu a dat
frumusețe limbii române având acea coloană vertebrală ca ziarist dar și ca om.
Arta adevărată pune pe primul plan calitatea, emoția care pleacă dintr-o trăire
adevărată, a spus dânsa. Eminescu cizelează limba, ceea ce o afirmă în arta sa
poetică: „Icoană și privaz”:
«
Voit-am a mea limbă să fie ca un râu
D-eternă
mângâiere… și blând să fie cântu-i.”
Tot
Eminescu menționează că poetul trebuie să fie al veacului copil, să aibă
inocență, frumusețe, acuratețe a exprimării adevărului și trebuie să fie în
acord cu trăirile veacului său.
În
creația sa Eminescu are trei etape-când se inspiră din creația folclorică.
-
maturitatea
-genialitatea
În
fiecare etapă Eminescu are artele lui poetice. În prima etapă el afirmă că
numai poetul trece peste nemărginirea timpului. În „Epigonii” în prima strofă
el definește arta ca un lucru sacru, ca o lumină, un belșug, o frumusețe și
specifică rolul și menirea poetului de a cizela limba şi a o duce la
perfecțiune. „Scrisoarea a II-a” este arta poetică care îl prefigurează pe
Bacovia. În a treia etapă a genialității, arta poetică e clară, el afirmând că
multe flori sunt în lume dar puține o să poarte rod, în poezia „Criticilor
mei”.
« Multe
flori sunt, dar puține
Rod în
lume o să poarte,
Toate
bat la poarta vieții,
Dar se
scutur multe moarte ».
Eminescu
este un poet fără egal. El s-a aplecat asupra naturii, a răspuns chemării
naturii care este ființa sa, sufletul său.
Cel mai
important pentru Eminescu este condiția omului de geniu care niciodată nu va
putea fi înțeles de omul de rând. Poezia „Floare albastră” anticipează
„Luceafărul”. Iubirea la Eminescu este sentimentul suprem care cuprinde nu
numai iubirea pentru ființa iubită dar și pentru pământul țării, iubirea de
limbă și neam pentru care a știut să se jertfească și să-și accepte acest
destin tragic, afirmă doamna profesoară Lucia-Elena Locusteanu.
Domnia
sa, în primul său volum „Lecturi subiective” i-a închinat lui Eminescu o
întreagă carte. Eminescu este o icoană a vieții așa cum Brâncuși este pentru
sculptură iar Enescu și Ciprian Porumbescu pentru muzică.
A urmat
un scurt recital de poezie din Eminescu. Au recitat doamna Cristina Marian și
doamna profesoară Maria Dulcă, care a venit pentru prima dată la cenaclu.
Interesantă a fost ideea doamnei profesoare Maria Dulcă care a citit o poezie
asemănătoare poeziilor lui Eminescu pentru ca noi să recunoaștem autorul, fiind
vorba de poezia „Vis și cântare” a poetului Al. Philippide. Domnia sa a adus un
omagiu unei alte personalități de mare complexitate care a plecat de curând
dintre noi, din care a recitat o poezie, pe care desigur noi nu am
recunoscut-o, fiind vorba de o poezie a scriitorului și poetului Valeriu
Anania.
Completări
la această temă au fost aduse și de președintele cenaclului, scriitorul Al.
Florin Țene care a evidențiat viziunea sa asupra bisericii și a lui Dumnezeu,
pe care îl descoperă în natură, loc unde poate să se roage mai bine iar pentru
domnia sa Dumnezeu este o celulă primordială, conștiința omului, o forță pe
care o acceptăm. Pentru doamna profesoară Lucia-Elena Locusteanu, în ceea ce
privește ideea de Dumnezeu, important este să avem credință iar pentru doamna
profesoară Maria Dulcă, Dumnezeu este infinit și iertător.
A urmat
a doua parte a ședinței în care doamna profesoară LILIANA DEREVICI a expus
tema: „Rolul bisericii în realizarea Unirii”.
La
început au fost explicați termenii de Marea Unire care este procesul istoric
din 1 Decembrie 1918 în urma căruia toate provinciile istorice locuite de
români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național România. Iar Mica Unire
s-a înfăptuit la 24 ianuarie 1859 între Țara Moldovei cu Țara Românească.
Vasile
Goldiş, fost deputat în Adunarea Națională de la Alba Iulia a declarat că e
fericit să mărturisească rolul Bisericii Ortodoxe Române de a înrădăcina în
suflete lumina cunoștinței de Dumnezeu, singurul izvor de adevărată fericire
omenească. El afirma că preotul român “din luptător național va trebui să
devină apostol al credinței, pildă strălucitoare a jertfei de sine pentru
fericirea altora”.
Aurel
Cosma junior, fiu al Banatului românesc a scris despre creștinătatea poporului
român care a găsit în Biserica lui Hristos un loc de rugăciune dar și un lăcaș
de unitate etnică. Biserica a avut un loc istoric în pregătirea biruinței
românești, preoții propovăduind Evanghelia libertății și unirii.
La
întrebarea de ce Biserica, clerul s-a implicat pentru realizarea Unirii,
răspunsul este pentru că biserica este o biserică națională, a poporului român
legată de națiune.
De
menționat că în Vechiul Regat 252 de preoți au fost mobilizați în Armata Română
în timpul Primului Război Mondial, activitatea lor fiind evaluată extrem de
pozitiv după 1919, ceea e a dus la înființarea Episcopiei Armatei în 1920 cu
reședința la Alba Iulia, episcopie desființată de comuniști în 1948.
În
Basarabia de menționat că membrul cleric al Sfatului Țării care a votat unirea
a fost preotul Alexandru Baltaga, omorât de sovietici după 1941. Arhimandritul
Gurie Grosu a binecuvântat Sfatul Țării și a luat decizia de unire, la fel
Dionisie Erhan, canonizat în anul 1919.
În
Bucovina mișcarea unionistă a fost sprijinită de Mitropolia Bucovinei și
Dalmaţiei, Ședința Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 având
loc în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuți cu binecuvântarea
mitropolitului Vladimir Repta.
In
Transilvania 30% din cei 1228 de deputați ai Adunării Naționale au fost
clerici, ortodocși si uniți, episcopii au fost cei ce au prezidat desfășurarea
adunării, de aceea Miron Cristea si Iuliu Hossu (cei mai tineri) au si fost
aleși în delegația celor 4 (Cristea, Hossu, Goldiș, Vaida Voievod) care au
prezentat rezoluția de la Alba Iulia regelui la București.
De
menționat că la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918
s-au aflat doi înalți ierarhi români, Miron Cristea și Iuliu Hossu, cel din
urmă prezentând chiar, înaintea celor adunați acolo, Rezoluția de unire.
Biserica
a fost în fruntea românilor în toate marile momente ale luptei de emancipare
națională și ale construirii statului național român, de la Supplex Libellus
Valachorum (secolul al XVIII-lea), trecând prin 1848-1849 și prin Memorandum
(1892-1894) și ajungând până la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la
1 Decembrie 1918. Gândind acum la unitatea românească de-a lungul timpului, nu
ne-o putem explica fără aportul credinței și al Bisericii.
Apoi a
fost menționată în cuvântul doamnei profesoare, activitatea detailată a
patriarhului Miron Cristea în favoarea Unirii celei Mari.
Un alt
preot de data aceasta militar Neculai Hodoroabă a militat pentru reunificarea
Transilvaniei cu România.
Biserica
a fost întotdeauna alături de popor, de-a lungul întregii sale istorii, în
lupta sa pentru libertate, drepturi, demnitate și unitate națională.
Preoții
militari au contribuit efectiv la menținerea moralului ostașilor, propovăduind
credința în victorie și responsabilitatea de pe umerii ostașilor de a salva
Țara și Neamul, aceste noțiuni având un caracter sacru în contextul luptelor de
veacuri ale românilor pentru identitatea lor ca popor și pentru apărarea
teritoriilor locuite de ei. Au fost evidențiate serviciile preoților militari
și distincțiile pe care aceștia le-au obținut.
În
concluzie, toți acești preoți români ortodocși și uniți, din Banat și-au luat
în serios rolul de păstori sufletești și apostoli ai românismului, îndeplinind
cu responsabilitate și demnitate vocația pe care Andrei Mureșanu o înscrisese
atât de frumos și de sugestiv în ultima strofă a poemului său pașoptist-devenit
între timp imnul național al României- „Deșteaptă-te române”, scriind: „Preoți
cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină, deviza-i libertate și scopul ei
preasfânt”.
În
finalul ședinței cenaclului literar participanții au cântat romanța „Pe lângă
plopii fără soț” după versurile lui Eminescu.
Următoarea
întâlnire literară va avea loc în a doua miercuri a lunii februarie.
Liliana
Derevici
