Se afișează postările cu eticheta Maramureş! Opreşte-mă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maramureş! Opreşte-mă. Afișați toate postările

marți, 6 septembrie 2022

SEMNAL EDITORIAL "Impresii, gânduri, păreri, urări, emoţie. Tabăra literară OPREŞTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREŞ! OPREŞTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!", Ediţia 2021

 

Chiar dacă TABĂRA LITERARĂ ,,OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP”!, ediția 2022, și-a închis porțile, veștile bune ,,curg”, vorba românului. Mulțumim, Editura Armonii culturale, pentru acest vis împlinit!

Impresii. Gânduri. Păreri. Urări. Emoție. Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!, Editura Armonii culturale, 2022, Slobozia, com. Urechești (BC), ISBN 978-606-746-949-3, 388 p., a ajuns!

Am intrat în posesia volumului ,,Impresii. Gânduri. Păreri. Urări. Emoție. Tabăra  literară <<Oprește-mă la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”, ediția 2021”, e adevărat cu o oarecare întârziere. Dar mai contează? Eu spun că nu! Ca să nu zic altceva. Primii beneficiari ai acestui volum au fost - Elvira Răceală, Ana Mihail și Pușa Tudorache. Ele s-au încumetat să mai rămână, în ,,anotimpul Maramureș”, câteva zile în plus față de ceilalți participanți în tabără. Nu a fost nimic intenționat, stați liniștit. Dumnezeu este darnic și ocrotitor. Așa a fost să fie.

Da! Fără discuție, pot confirma certitudinea vorbelor. L-au și primit. Deja, volumul pleacă spre Constanța, în valizele dumnealor.  Ne bucurăm pentru această realizare, chiar dacă a sosit un pic tardiv, în raport cu evenimentele literare desfășurate. Poate noi purtăm vina că nu am insistat mai mult. Cert este... că este!

Cât de curând, acest volum dedicat taberei literare, ediția 2021, va porni spre Mioara Oprișan, Ionel Dumitru și Virginia Borșan. Știu ei motivul întemeiat. Nu mai fac niciun fel de  obiecțiuni... rostesc doar cuvântul magic - Mulțumim frumos! Ceilalți dacă îl doriți rog mesaj în privat! 

Mulțumim pentru acest vis împlinit, editurii sus-menționate, dar și tuturor celor care și-au lăsat impresiile, gândurile, emoțiile între paginile acestui volum.  

Pentru că avem deja un precedent, (Tabăra de la Dunavăț) fondurile rezultate din donații pentru acest volum va fi destinat în exclusivitate scopului umanitar. Cei care vor să intre în posesia lui, dacă vor dori, vor dona o sumă de bani, (clar fără a se stabili o sumă anume!), care va fi folosită pentru a cumpăra rechizite școlare, unor copii aflați în dificultate financiară, mai ales că de ieri ( 5 septembrie 2022), a început școala. Cei care ați fost la Dunavăț știți despre ce este vorba, nu-i așa?! Același scop îl are și acest volum!  Repet, un scop nobil, umanitar.

Celor interesați, detalii, în privat! Doamne ajută!

 

Vasile Bele - 6 septembrie 2022

președinte ASCIOR - filiala Baia Mare;

membru UZPR - filiala Vâlcea;

membru LSR -  filiala Cluj-Napoca;

Asociația Scriitorilor din Maramureș;

duminică, 12 septembrie 2021

Imnul taberei "Opreşte-mă, la tine, Maramureş! Opreşte-mă, în tine, anotimp!", coordonatori Vasile Bele, Gelu Dragoş, Nelu Danci



Cu verdea frunte-a munților mă chemi,

Trecut și datini ți-ai sculptat în fildeș,

Loc sfânt ești azi și dincolo de vremi,

Opreşte-mă la tine, Maramureș!

 

Mă farmeci cu fain port și dulce grai,

Cu cântecul și cu-al jocului iureș,

Mă simt aici ca-n mult râvnitul Rai,

Opreşte-mă la tine, Maramureș!

 

Din flori multicolore-mi faci cunună

Aici, soarele îmi zâmbește galeș,

Toți fiii tăi-s născuți de mamă bună,

Oprește-mă la tine, Maramureș!

 

Te port în inimă, mirific plai,

Doar omenia ți-e la poartă vameș,

Iubire, bucurie tu ne dai,

Oprește-mă la tine Maramureș!


Autor: Leliana Rădulescu (Craiova)





luni, 4 mai 2020

Antologia de poezie şi proză "Opreşte-mă, la tine, Maramureş! Opreşte-mă, la tine, anotimp!"


Am început săptămână, dar și luna, așa cum îmi face plăcere... cu gânduri bune, cu forță, cu gândire pozitivă și curaj. Azi, și sunt plin de emoție și bucurie, am PRIMIT vești despre ANTOLOGIA DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ,LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, în care sunt antologați peste 50 de autori - poeți, scriitori, prozatori, eseiști. DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE, volumul este unul de elită și, garantat va intra în istoria literaturii. S-a muncit mult pe el, dar a meritat! Am cerut calitate și nu am făcut rabat de la acest principiu. In volum apar prieteni/colegi de litere, membri sau nemembri U.S.R., membri sau nemembri ai L.S.R., unii cu o activitate imensă pe tărâm cultural, alții chiar au debutat în acest volum colectiv... Desigur, planurile noastre erau ca acest volum să apară un pic mai devreme (chiar înaintea Marelui Praznic al Învierii), dar vedeți foarte bine cum stau lucrurile la nivel local, național, internațional... suportând fiecare restricțiile impuse de autorități. În numele coordonatorilor - prof. GELU DRAGOȘ (Lucăcești - MM) și NELU DANCI (poet popular - Plopiș), inclusiv subsemnatul VASILE BELE, întâi VĂ MULȚUMIM CELOR CARE AȚI AVUT INCREDERE IN NOI, și ați dat curs INVITAȚIEI LITETARE, și se cuvine a ne cere scuze pentru întârzierea apariției din pricini care nu au mai depins de noi. Întreaga echipă de coordonatori (G. Dragoș, V. Bele și N. Danci), am depus efort maxim, în ceea ce ne privește, pentru ca lucrurile să fie așa cum le-am planificat. Pentru că am și respins câteva materiale, din pricini obiective, acestor prieteni le recomandăm să își continue visele poetice, să își urmeze drumul literar. Nu a fost să fie de data asta, poate va fi data viitoare! Și mai avem încă un hop... mai avem material, tot din acest ,,calup", pe care l-am planificat să apară în ediția a doua, care se află în lucru în stare avansată. Pe unii i-am respins din pricină că nu au îndeplinit condițiile cerute, fie că nu s-au încadrat în timpul/perioada impusă de noi pentru a fi adunate materialele, fie au avut diferite pretenții pe care le-am respins din start, coordonatorii. Repet, multimirile noastre, tuturor celor care sunt incluși în volum. MULȚUMESC doamnă prof. univ. dr. CARMEN DĂRĂBUȘ, pentru PREFAȚA volumului. Mulțumim EDITURII ARMONII CULTURALE, ADJUD, (editor GEORGE STROIA), pentru care acest vis înseamnă ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT... dar, acest vis, înseamnă ÎMPLINIRE, inclusiv pentru noi, fiecare participant. În nume personal, aduc un CUVÂNT DE LAUDĂ ȘI MULȚUMIRE, celor doi coordonatori - GELU DRAGOȘ și NELU DANCI - pentru efortul depus în acest context. Imediat ce vom primi volumele, in funcție de condițiile cerute, vom începe să facem distribuția acestora... să vedem cum? Să vedem cu cine? Dar aceste amănunte le povestim în particular cu fiecare în parte... ANTOLOGIE DE POEZIE ȘI PROZĂ. OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2020... TE AȘTEPTĂM SĂ AJUNGI! DOAMNE AJUTĂ... (în limita timpului voi publica și lista întreagă a celor care sunt INCLUȘI ÎN ANTOLOGIE)... ZI BINECUVÂNTATĂ!!!

VASILE BELE
Chiuzbaia, 4 mai 2020