Se afișează postările cu eticheta Maramureşul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maramureşul. Afișați toate postările

luni, 17 septembrie 2018

Maramureşul, locul întâi la curăţenie

„Let`s Do It, Romania!”, ziua de curăţenie generală, s-a desfăşurat sâmbătă, 15 septembrie 2018. Judeţul Maramureş s-a clasat pe un loc fruntaş la nivel naţional, după numărul de oameni care au participat la această acţiune voluntară de păstrare a unui mediu curat.
La invitaţia făcută de Pop Silvia, preşedinta Gărzii Ecologice Baia Mare şi coordonator judeţean, mii de maramureşeni au răspuns prezent apelului de ecologizare lansat în cadrul acţiunii naţionale „Let`s Do It, Romania!” Parteneri în acţiune au fost Primăria Baia Mare, Inspectoratul Şcolar, Prefectura, Consiliul Judeţean, Poliţia, Jandarmeria, ISUMM, ATP EXODUS, Sistemul de gospodărire a apelor Maramureş, Serviciul de Ambulanţă  Maramureş, Direcţia Silvică, Garda de Mediu, Agenţia de Mediu, Ocolul Silvic Baia Mare, SC Urbis Baia Mare, SC Vital, SC Drusal, DAS Baia Mare, Direcţia de Sănătate Publică, Rotaract, Teamfor Youth Association, DJSTMM, Clubul de Turism „Creasta Cocoşului”, Liga Studenţilor „Pintea Viteazu”, FONTMM, Ara­mis, Ocolul Silvic Firiza, YMK şi primăriile: Baia Mare, Ariniş, Ardusat, Seini, Baia Sprie, Băiţa de sub Codru, Băiuţ, Bogdan Vodă, Borşa, Cavnic, Copalnic Mănăştur, Cupşeni, Dragomireşti, Gârdani, Mireşu Mare, Oarţa de Jos, Repedea, Săcălăşeni, Sarasău, Şieu, Sighetu Marmaţiei, Strâmtura, Târgu Lăpuş Valea Chioarului, Vima Mică, Şomcuta Mare, Vadu Izei, Tăuţii Măgherăuş, Coroieni şi Ulmeni.
Alături de reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, la acţiune s-au înscris elevi şi copii, însoţiţi de cadre didactice, părinţi şi bunici. 90% dintre voluntari au fost elevi. În Baia Mare, au fost prezenţi la acţiune foarte mulţi participanţi, de la toate liceele şi şcolile din oraş.
Cătălin Cherecheş, primarul Municipiului Baia Mare a menţionat: “Vreau să-i felicit pe maramureşeni, pe băimăreni în special, pe cei tineri din comunitatea noastră, pentru faptul că au adus Maramureşul şi Baia Mare pe primul loc la evenimentul naţional „Let`s Do It, Romania!” Este o bucurie să văd că noi, comunitatea băimăreană şi maramureşeană. suntem responsabili şi îi responsabilizăm şi pe ceilalţi în raport cu mediul înconjurător, în raport cu curăţenia. Pentru că au fost majoritatea elevi din licee şi şcoli generale din Maramureş, le mulţuesc în special lor, elevilor de liceu şi din colegiile din Baia Mare, pentru că au dat exemplu şi celor mai în vârstă din comunitatea noastră. E un pas înainte. De săptămâna viitoare, vom face o întâlnire cu liceele, pentru a intra în logica balurilor bobocilor, şi vom discuta cu fiecare liceu, vom aronda un cartier al oraşului unui liceu ca să-l aibă în grijă, în responsabilitate şi să-i putem motiva şi pe cei mai tineri, dar şi pe cei mai în vârstă, cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul blocurilor, în zonele de agrement, în zonele de joacă sau de sport din cartiere. Astfel încât să nu ne uităm doar la ce avem în jurul oraşului: pădure, zonă verde, râuri şi să le curăţăm, ci să ne uităm şi ce e şi în jurul caselor noastre, să fim responsabili în raport cu ceea ce înseamnă curăţenie, me­diu, ecologie. Trebuie să ştim un lucru, niciodată mizeria nu pică din cer, mizeria pică întotdeauna din mâna noastră, şi atunci va trebui să ne educăm noi între noi şi să înţelegem că nu doar mediul sau sănătatea este afectată de mizeria pe care o producem şi o aruncăm în locuri nepotrivite, ci ne este afectată într-un fel viaţa de zi cu zi, calitatea vieţii şi lucrul acesta ţine în primul rând de educaţie. Mă bucur că Baia Mare este un oraş educat, evoluat şi dă tonul României”.

Au fost peste 5.000 de voluntari în Baia Mare şi peste 23.000 în Maramureş. Organizatorul acţiunii judeţene, Silvia Pop, le mulţumeşte celor care au participat la acţiunea de sâmbătă: autorităţi judeţene, locale, ONG-uri, instituţii, servicii, unităţi şcolare şi voluntari. S-au adunat mii de saci de gu­noi, o situaţie care ar trebui să atragă atenţia asupra modului în care păstrăm mediul curat. (G.M.)




















sâmbătă, 4 august 2018

Maramureşul, gazda Academiei de vară ARE 2018



Consiliul Județean Maramureș, este membru în organizația Adunarea Regiunilor Europei - ARE încă din anul 1997, participând activ la întâlniri ale Comisiilor ARE, conferințe, și proiecte derulate de această organizație paneuropeană. Una din cele mai importante activități anuale organizate de Adunarea Regiunilor Europei este Academia de vară ARE care reunește politicieni regionali, funcționari publici și reprezentanți ai tinerilor în cadrul unui program intens de schimburi de experiență și vizite de studii pe teme relevante pentru membrii ARE, alese de regiunea gazdă.
Având în vedere faptul că, 2018 este un an jubiliar pentru România, județul Maramureș a dorit să marcheze centenarul Marii Uniri prin organizarea unei manifestări internaționale de amploare, care să aducă în prim plan valorile și tradițiile noastre și să promoveze moștenirea culturală a județului nostru în rândul regiunilor europene participante, găzduind, în perioada 6-11 august 2018, Academia de vară ARE.
Ținând cont că anul 2018 a fost declarat „Anul European al Patrimoniului Cultural”, tema aleasă pentru Academia de vară ARE 2018 este „Patrimoniu cultural pentru atractivitate regională”, o temă generoasă care va aduce în prim plan bogata moștenire culturală a Maramureșului și modul cum poate fi pusă în valoare pentru a stimula dezvoltarea regională.
La ediția din acest an a Academiei de vară ARE vor participa peste 100 adulți și tineri, reprezentanți ai regiunilor membre ARE din Suedia, Norvegia, Belgia, Olanda, Elveția, Germania, Serbia, Croația, Albania și România, care vor petrece o săptămână pe meleagurile noastre, participând la sesiuni plenare, seminarii, vizite de studiu și evenimente artistice și având astfel ocazia să cunoască tradițiile, stilul de viață autentic și moștenirea noastră culturală, evaluând cele mai bune metode pentru a le pune în valoare și a crește atractivitatea regională.
Ca un memento al acestei ediții a Academiei de vară ARE, doi artiști plastici belgieni ajutați de artiști plastici maramureșeni vor realiza o lucrare de mari dimensiuni pe peretele Casei Tineretului din Baia Mare, în cadrul unui seminar de artă stradală, aducând astfel arta contemporană mai aproape de public și înfrumusețând în același timp ambientul urban al municipiului Baia Mare.
Inaugurarea lucrării de artă urbană va fi integrată în programul „Baia Mare Capitala Tineretului din Romania”, participanții fiind invitați la activitățile diverse și atractive organizate în cadrul festivalului de artă stradală urbană „Beyond the wall”.


                                                                                      CJMM

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Gabriel Zetea: "Maramureşul – brand recunoscut ca destinaţie turistică şi în Viena"

Dechiderea oficială a Târgului Internaţional de Turism „Ferien Messe” din Viena, unde Maramureșul participă din calitatea de partener oficial al României, a avut loc joi, 12 ianuarie 2017. După cuvântul de deschidere, oficialităţile austriece au vizitat standul judeţului Maramureş, plecând placut impresionați de ospitalitatea gazdelor maramureşene. Cei care au trecut pragul standului pregătit de reprezentanții Maramureșului au apreciat atât prestaţia artistică a Ansamblului Folcloric Naţional ”Transilvania”, cât şi exponatele tradiţionale realizate de cei doi meşteri populari, Maria Zapca și Daniel Leș, care s-au alăturat delegaţiei maramureşene pentru a arăta tuturor frumuseţea meşteşugurilor tradiționale realizate în județul nostru.
Numeroşi turişti, din toate colţurile lumii, au vizitat standul Maramureşului, unde au gustat preparatele tradiţionale şi au luat parte la spectacolul susţinut de artiştii Ansamblului Folcloric Naţional ”Transilvania”. Totodată, cântecul, jocul şi portul maramureşean au fost prezentate şi pe scena principală a pavilionului expoziţional, atrăgând foarte mulţi turişti, care au dansat alături de membrii Ansamblului ”Transilvania”. De asemenea, atracţii ale standului maramureşean au fost şi demonstraţiile de tors, dar şi tehnicile de realizare a clopului maramureşean, oferite de Maria Zapca, meşter popular.
Prima zi a acestui târg de turism a fost una de bun augur. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, alături de vicepreşedintele Doru Ioan Dăncuş, de consilierii judeţeni, dar şi de primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș şi primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman, s-au întâlnit cu Dawid Lasek, ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, Bogdan Mazuru, ambasadorul României în Austria şi cu reprezentanţi din presa austriacă din domeniul turismului. În cadrul acestor întâlniri s-au purtat discuţii în vederea consolidării relaţiilor cu turoperatorii, dar şi a dezvoltării turismului maramureșean.
Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea a arătat că județul nostru are nevoie de promovare, de expunere în cele mai importante locuri din Europa. ”Noua strategie a Consiliului Judeţean Maramureş presupune participarea judeţului la cele mai importante târguri de turism precum Viena, Berlin, Polonia, Tel Aviv şi Bratislava. Este foarte important pentru noi să impunem Maramureşul ca destinaţie turistică, iar oferta din ce în ce mai bogată a judeţului să fie cunoscută de principalii turoperatori. Întâlnirile mijlocite de către Autoritatea Naţională pentru Turism la aceste târguri internaţionale cu reprezentanţi ai autorităţilor locale sau agenţi economici privaţi care acţionează în domeniul turismului contribuie, cărămidă cu cărămidă, la definitivarea brandului Maramureş. Avem o ofertă turistică care poate fi aplicată pe întreaga perioadă a anului în județ, oferind turiștilor care aleg să ne viziteze atracţii atât în sezonul de vară, cât şi în cel de iarnă. Știm cu toții că dezvoltarea judeţului Maramureş este strâns legată de dezvoltarea turismului”, a declarat Gabriel Zetea, preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş.
În perioada următoare, vor avea loc şi alte întâlniri punctuale între reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş şi ministrul Sportului şi Turismului din Polonia, David Lasek, pentru a consolida relaţiile bilaterale.

                                                                                                       CJMM


  
                                                                                     

luni, 3 noiembrie 2014

Maramureşul, unul dintre judeţele codaşe la alegerile prezidenţiale !


În judeţul Maramureş au votat 185.329 de persoane, reprezentând  43,39 % din totalul celor înscrise pe liste (428.395). Dintre aceştia, 171.103 au votat pe listele permanente, 12.933 pe listele suplimentare si 1.293 cu urna mobilă.
Ca judeţe, prezenţă mai mare au avut: Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman şi Dâmboviţa, iar codaşe la aceste alegeri prezidenţiale au fost: Covasna, Satu-Mare şi Maramureş.


                                                                    Cristian LAURENŢIU