Se afișează postările cu eticheta Marius Sorin Bota. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marius Sorin Bota. Afișați toate postările

marți, 17 noiembrie 2020

Declarație de presă

 

17.11.2020

 

                                                               În România se moare

 

            În România se moare. Nu mori oricum în România, ci și cu covid și pârlit. Murim arși pe rugul neputinței.  Copiii mor arși în maternități, adolescenții mor arși în Colectiv, mai nou și bolnavii de covid au această soartă. 

            Am reușit să atragem atenția lumii, așa cum doar noi știm să o facem.

            Incompetența ucide, improvizațiile de tot soiul ucid, lipsa strategiilor și a procedurilor ucid și ele. Îți stă mintea în loc când descoperi că managerul de spital locuia în altă parte, că sistemul de detectare a fumului nu exista. Existau doar niște medici care și-au ars la propriu corpul, ca să își salveze pacienții.

            În rest... doar declarații politice tardive, în timp ce familiile își plâng mortii. Ministrul sănătății ne spune că noi suntem de vină, că am acceptat timp de 30 de ani realitățile sistemului medical. Da suntem vinovați că nu v-am dat câte un șut în fund când am constatat că lucrurile nu funcționează. Au trecut vremurile când mergeai la spital pentru a fi în siguranță. Românii se tratează acasă pentru că nu mai au încredere.

            Eu “latru” de atâția ani că nu avem autostrăzi, medicii “latră” de ani de zile că nu au spitale. Nu ne aude nimeni. Spitalele trebuiau în mare parte refăcute, reorganizate, regândite. Nu am învățat nimic din experiențele trecutului. Când nu înveți din trecut repeți la nesfârșit greșelile.

       Am speranța că cei 10 nevinovați ne vor aduce cu picioarele pe pământ……

 

                                                                        Deputat

                                                             Marius Sorin BOTA

joi, 29 octombrie 2020

Declarație de presă

 

                                                                                                                             29.10.2020


   “Nu lăsați pădurile să piară, un arbore sădiți și îngrijiți pentru că doar așa putem să fim fericiți!“

 

 Poate am înțeles prea târziu cât de mult am greșit în 2001 prin fuziunea realizată de partidul din care făceam parte, partidul istoric Social Democrat Român și fostul PDSR, continuatorul și moștenitorul zestrei socialiste din perioada comunistă a României. Am crezut în unificarea stângii  și am mai crezut că  PSD-ul format atunci, va merge pe o politică a creșterii nivelului de trai pentru toți românii. Din păcate mai târziu am observat că lucrurile nu stau deloc așa. Am încercat prin tot ceea ce am putut, să îmbunătățesc abordarea politicilor publice ale PSD. În unele domenii am reușit, dar din păcate per ansamblu, lucrurile au bătut pasul pe loc.

 

    Preocupările mele, în afară de cele care m-au consacrat, respectiv finanțe-bănci și transporturi, sunt preocupări legate de mediu înconjurător. Așa am fost educat, am înțeles din familie cât este de nobil să plantezi un copac și să fii înconjurat de verdele naturii.

 

   Văd că în prezent activitățile omului afectează sănătatea planetei mai mult decât în orice altă perioadă istorică. Mediul în care trăim reprezintă spațiul în care ne desfășurăm toate activitățile, tocmai de aceea toate elementele lui componente trebuie să se păstreze într-un echilibru perfect. Din păcate dezechilibrele la nivel politic se reflectă și la nivelul politicilor actuale de mediu. Sunt singurul parlamentar care a făcut de două ori, împreună cu prietenul meu Mihai Tatulici, în Maramureș, două acțiuni de împădurire prin intermediul Campaniei “România prinde rădăcini”. Am făcut numeroase interpelări și am sesizat neregulile legate de defrișările si transporturile ilegale, a unor cantități foarte mari de lemn din Maramureș. Desigur preocupările mele nu s-au oprit aici și m-am opus vehement redeschiderii iazurilor și exploatării aurului pe bază de cianuri.

    Au fost mediatizate si binecunoscutele mele reglementări respectiv Legea nr. 37 din 2018 prin care transportul public devine ecologic în următorii 5 ani, prin obligativitatea înnoirii parcului auto cu un procent de 30% în fiecare an cu autovehicule ecologice, electrice, hybrid, pe gaz și alte tehnologii care vor apărea și vor fi implementate.

 

   Conștientizez acum mai mult decât oricând, în aceste momente de încercare la nivel de sănătate a semenilor noștri, că nu putem să fim cu adevărat sănătoși fără un habitat curat. Planeta trage un semnal de alarmă vizavi de derapajele omului contemporan avid în a stăpânii cu ferocitate mediul din care face parte.

    Natura în care trăim reprezintă testamentul lăsat moștenire prin grija și dragostea înaintașilor noștri. Intrebarea este ce lăsăm noi moștenire copiilor noștri? Un mediu otrăvit de indolență și nepăsare? Am văzut din păcate cum nepăsarea ucide la orice nivel.

     Gesturi precum a admira un copac sau să a oferi o floare vor însemna mai mult decât ne imaginăm noi peste sute de ani. Sunt acțiuni pe care nu le mai putem amâna, trebuie să conștientizăm că aici și acum e necesar să facem tot ce este mai bine. Mai târziu poate să fie mult prea târziu…..Nu trebuie să reacționăm doar atunci când Uniunea Europeană ne trage de mânecă și ne pune la colț…

 

                                                        Deputat independent,

                                                          Marius Sorin Bota

 

duminică, 12 iulie 2020

Declarație de presă


                                                                                                                                 12.07.2020



                                                    NU AȘA NE-AM ÎNTELES ÎN 2004.
GUVERNUL trebuie să conteste!

      
Sunt în asentimentul celor din Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România în privința condamnării deciziei Parlamentului European prin care a votat, miercuri,  Pachetul Mobilitate 1 susținând astfel regulile revizuite pentru a îmbunătăți condițiile de muncă ale șoferilor și pentru a opri denaturarea concurenței în transportul rutier.
În calitate de negociator al capitolului transporturi, la momentul integrării, pot spune că asistăm la cea mai mare „țeapă” trasă de U.E. transportatorilor români.
    


                                                   Deputat independent,
                                                     Marius Sorin Bota

joi, 21 mai 2020

Declarație de presă




Inițiativă legislativă pentru digitalizarea învățământului românesc

            Am depus la Parlament Proiectul de Lege privind digitalizarea învățământului românesc pentru dezvoltarea și buna desfășurare a cursurilor, precum și pentru eliminarea manualelor clasice și introducerea manualelor în format electronic.
            Constituția României prevede accesul tuturor elevilor la învățământ de calitate și gratuit. Învățământul prin mijloace electronice, precum și acest tip de predare nu poate fi utilizat fără mijloacele tehnice adecvate. Proiectul de lege prevede introducerea tabletelor electronice de tip e-reader în dotarea elevilor din ciclul gimnazial și liceal cu scopul de a simplifica accesul acestora la baza materială didactică disponibilă în format electronic, dar și pentru ușurarea fizică a ghiozdanului. Nu în ultimul rând, prin reducerea volumului fizic de manuale tipărite se face o economie substanțială la bugetul de stat, deoarece o tabletă va fi utilizată pentru un ciclu de învățământ (gimnazial, respectiv liceal) și o economie substanțială de celuloză ce se obține din prelucrarea lemnului, deci implicit devine și o puternică măsură de protecție a mediului. Costul tabletelor de tip e-reader este mai mic decat al manualelor tiparite /an și investiția se face odata la 4 ani/elev, nu anual precum în cazul manualelor. De asemenea, manualele în format electronic se pot actualiza  ușor, sunt ușor de utilizat și reduc semnificativ greutatea ghiozdanului. Cărțile, ca suport bibliografic, pot fi la fel de ușor accesate din bibliotecile online la care elevii și profesorii vor avea acces gratuit. Acesată tabletă nu ține locul dispozitivelor electronice pentru telescoală, fiind un accesoriu complementar.

                                                                            Deputat
                                                                   Marius Sorin BOTA

marți, 5 mai 2020

Declarație de presă


                                                                                                                                 05.05.2020
                                                                                                                                                                            
Spitalele trebuie să deservească toți pacienții

Conform Constituției, Statul are obligativitatea de a asigura servicii de sănătate corecte și prompte pentru toți pacienții, indiferent de boala de care aceștia suferă. Dacă ne concentrăm exclusiv pe pacienții COVID-19,  înseamnă că îi condamnăm pe ceilalți pacienți cu boli grave, ce necesită tratamente urgente, la moarte.
Pacienții care nu sunt infectați cu SARS-COV2 ar trebui să poată fi tratați în contunuare de bolile de care suferă, fără a-i condamna să stea acasă și să aștepte să tracă acest virus. Pentru mulți dintre aceștia poate fi prea târziu. Este absolut necesară optimizarea serviciilor medicale pentru pacienții non COVID – 19. Managerii spitalelor trebuie să găsească cele mai bune soluții atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți.
          Sistemul de sănătate are nevoie de reconfigurare, de modernizare și de eficiență în tratarea tuturor bolilor de care suferă pacienții, indiferent dacă în această perioadă ne confruntăm, sau nu, cu o situație mai delicată. De gripa sezonieră, cancer, sau alte boli nu mai moare nimeni? sau nu contează câți mor, sau câți vor murii pentru că ținem spitalele goale și nu-i tratăm.
Constituția e universal valabilă, nu doar dacă boala se previne cu MASCĂ. 


                                                                        Deputat
                                                                Marius Sorin Bota

joi, 30 aprilie 2020

Comunicat de presă


                                                                                                                                30.04.2020



                                                                                                                                                   
Ce oferă statul mediului economic?

        Deputatul Marius Sorin Bota cere răspunsuri clare din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri cu privire la măsurile concrete ce se au în vedere a fi luate pe fondul acestei crize economice. Din răspunsurile pimite până în prezent, reiese că tot ceea ce fac aceste ministere nu prea are legătură cu sprijinirea mediului economic, fiind mai degrabă niște programe cu referire la timpul trecut decât la viitor, iar în ceea ce privește programul IMM-invest, acesta este doar o picatură în oceanul economiei românești.
”Ce se întâmplă cu cei care încep o investiție sau o afacere nouă, spre exemplu cu românii care s-au întors în țară și vor să investească aici? Ministerul știe că azi în România există companii de proiect (SPV), cum pot acestea să își cotinue planul investițional pe fondul situației economice actuale, precum și a celei care se prefigurează, când nici o bancă nu mai oferă finanțare?! Ce face statul ca să sprijine afacerile în momentul acesta de impas economic?” Statul se face ca lucrează însă, din păcate, nu găsește soluții viabile pentru a sprijini economia și mai ales pentru a impulsiona firmele noi, sau pe cele aflate în impas”, a declarat deputatul.
.
                       

                                                       Cabinet Parlamentar
                                                                    Deputat
                                                         Marius Sorin Bota

miercuri, 29 aprilie 2020

Comunicat de presă


                                                                                                                            29.04.2020

           
                                                                                                    
Proiecte de lege pentru protejarea pădurilor României

        În contextul problemelor cauzate de exploatarea haotică și hoțească a lemnului, precum și a infringementului pe mediu, deputatul Marius Sorin Bota a depus în Parlament două proiecte de lege: Proiect de Lege privind comercializarea masei lemnoase înregistrat cu nr. BP188/06.04.2020 și Proiect de Lege privind exploatarea masei lemnoase înregistrat cu nr. BP189/06.04.2020!
            Aceste proiecte au fost depuse în vedere dezvoltării unui cadru legislativ la nivel național care să permită combaterea și prevenirea comerțului cu lemn recoltat ilegal din pădurile României.
                       

                                                           Cabinet Parlamentar
                                                                        Deputat
                                                             Marius Sorin Bota

vineri, 17 aprilie 2020

Declarație de presă


                                                                                                                                 17.04.2020




                                             
               CFR-ul propune turul României pentru ”homeleși” de Paște



     Comunicatul de presă, remis de C.F.R., prin care se anunță suplimentarea trenurilor pentru călători cu ocazia Sărbătorilor Pascale, pur și simplu scurtcircuită. În România, virusul e mai puțin periculos decât prostia. 
      Mesajul președintelui României, transmis cât se poate de clar, nu a ajuns și la urechile  directorului C.F.R.
Ce să înțeleg din decizia domnului Dan Marian Costescu? Că se dorește plimbarea trenurilor goale pentru mărirea pierderilor C.F.R. călători? Că se urmărește revigorarea turismului printr-un tur oferit pe calea ferată? 

             Voi încă nu ați înțeles că noi nu stăm în casă pentru că ne plictisim? Voi încă nu ați înțeles că acest stat în casă înseamnă sacrificiu făcut, cu scopul de a ieși cât mai repede din situația aceasta și de a reporni cât mai repede motoarele economiei?

      Ce să mai creadă cetățeanul, câtă vreme reprezentanți de vârf ai Guvernului României excelează, în aceste zile, cu tot soiul de mesaje contradictorii, care mai de care mai aberante? 


                                                             Deputat independent,
                                                               Marius Sorin Bota

vineri, 13 martie 2020

Declarație de presă


13.03.2020



Apel la responsabilitate

            Consider că se impune mai multă disciplină, mai ales dacă populația din diaspora revine.
Acest lucru se poate face doar dacă se declară stare de ugență, de forță majoră.
În plus, toate contractele comerciale și mai ales cele de credit ar trebui să intre în "conservare" (la fel ca în Italia).
            În urmă cu trei săptămâni făceam declarații cu privire la faptul că ar trebui să ne preocupe efectele economice ce vin o dată cu acest virus, din păcate prea puțini au fost cei care au reacționat, iar acum începem să ne confruntăm cu acest val. Oare nu era mai bine să luăm lucrurile în serios din timp?
            Acest virus a intrat în țară, ”ca prin brânză” dar de:  ”suntem pregatiti”! Din contră, suntem plini de incompetenți în toate instituțiile de sus până jos și, mai mult, în loc de stabilitate politică vedem mascarada oferită de guvernanți. Nu se poate să-ți bați joc la nesfârșit de români și cu atât mai mult în aceste momente de criză. Consider că singura soluție viabilă în momentul de față este un guvern responsabil, de uniune națională!

                                                                    Deputat
                                                        Marius Sorin BOTA

miercuri, 4 martie 2020

Declarație de presă


04.03.2020

                                              Audierea ministrului propus la transporturi

            În calitatea mea de membru al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților, azi, la audierea domnului Lucian Bode pentru funcția de ministru al Transporturilor și Comunicațiilor, am ridicat urmatoarele probleme:
            1. Reformarea urgentă a C.N.A.I.R și impunerea unor termene mai mici în licitații (6 luni pentru Studiu de Fezabilitate și 2 ani pentru construcții);
            2. Să nu se ferească de Parteneriatele Public-Private și soluțiile privind construcția tunelelor (ex. A3 /centura Cluj Napoca);
            3. Punerea în funcțiune a Departamentului de Inovare din minister pentru implementarea soluțiilor moderne.


                                                                       Deputat
                                                             Marius Sorin BOTA

luni, 3 februarie 2020

Declaratie de presa - Restructurarea CNAIR: Operația a reușit, pacientul este mort


 03.02.2020

     Solicitare discuție cu, dna Adina Vălean, noul Comisar european pentru Transporturi 

            În calitatea mea de, încă, membru al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților și fost negociator al României pe Politica de Transporturi Capitolul IX  de Integrare Europeană, consider că o întâlnire și o discuție în cadrul celor două Comisii pentru transporturi din Parlamentul României cu, dna Adina Vălean, noul Comisar european pentru Transporturi este imperios necesară. Astfel, am solicitat președinților celor două Comisii organizarea unei întâlniri pentru a purta discuții cu privire la modul în care interesele transportatorilor români și a nevoilor României sunt reprezentate și vor fi reflectate în politica Comisiei Europene, având în vedere faptul că doamna comisar Adina Vălean se află la început de mandat.
             Această discuție ar trebui să aibă loc și pentru că audierea în Parlamentul României a doamnei Adina Vălean nu a fost făcută la nivelul Comisiilor de transporturi, ci doar la nivelul Comisiilor de afaceri europene.


                                                                 Deputat
                                                      Marius Sorin BOTA

marți, 22 octombrie 2019

Declarație de presă


 Propuneri pentru noul program de guvernare

    Cele două propuneri pe care le lansez premierului desemnat, cu impact administrativ și legislativ, pot schimba perspectiva României atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere strategic, în context European.
    Prima propunere este ca fiecare minister să aibă un secretar de stat cu atribuții și responsabilități în a oferi sprijin în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Eficientizarea comunicării cu omologul Republicii Moldova ar relansa comercial țara nostră și ar produce schimbări pozitive în economia europeană.
   A doua propunere se referă la proiectul de lege pe care l-am scris și îl voi recomanda azi spre dezbatere publică, cu privire la introducerea impozitării diferențiate a muncii. Acest proiect are ca scop principal rezolvarea crizei forței de muncă prin crearea unui climat fiscal atractiv, care ar duce la creșterea salariului net cu 30 % până la 50% . Efectul scontat este acela ca forța de muncă să nu mai plece din țară. Vrem ca cei care au plecat la muncă peste tot în Europa să se întoarcă acasă, să trăiască decent în țara lor și să se pună astfel punct dramelor personale pe care din păcate le trăiesc încă multe familii din România.
            Sper ca propunerile mele să stârnească interes, pentru a fi aplicate în cel mai scurt timp.


            Deputat

    Marius Sorin Bota

vineri, 19 octombrie 2018

Comunicat de presă

18.10.2018



                                               Transport inteligent, trafic inteligent

            Deputatul PSD Marius Sorin Bota, vicepreședinte al Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor, a declarat, la conferința ”Transport inteligent, trafic inteligent” ce s-a desfășurat marți la Parlament, că înlocuirea mașinilor cu propulsie clasică (benzină/motorină), rezolvă problema poluării, dar nu și pe cea a mobilității în orașele mari din România.
            ”Autoritățile locale trebuie să se preocupe de realizarea unei strategii de dezvoltare și implicit de proiecte concrete pentru a pregăti infrastructura de transport pe termen  mediu și lung (2050), nu doar să rezolve ”pompieristic” problemele actuale din trafic. Aceste soluții imediate sunt bune, însă nu suficiente”, a declarat deputatul. De asemenea, acesta a menționat faptul că impunerea prin legislație a utilizării vehiculelor "verzi" rămâne o prioritate și probabil că, în viitor, pe lângă instituțiile și companiile de stat, și taxiurile vor fi obligate să utilizeze doar autovehicule ”verzi”. 




Cabinetul deputatului

miercuri, 17 octombrie 2018

Comunicat de presă

17.10.2018







Zilele feroviare

            Deputatul PSD Marius Sorin Bota, vicepreședinte al Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor, prezent ieri la evenimentul ”Zilele feroviare”, organizat de Clubul Feroviar Român, a declarat că sistemul de subvenționare al transportului feroviar de călători trebuie regândit, astfel încât să existe un echilibru economic între modurile diferite de transport (rutier/feroviar).
            ”În ritmul actual de modernizare a infrastructurii feroviare ne trebuie 30 de ani pentru a moderniza principalele trasee (nu toată rețeaua), la 160 km/h - viteza trenurilor, ceea ce este foarte departe de nevoile economiei românești”, a declarat deputatul. De asemenea, acesta a cerut ca la nivelul Autorității Feroviare Române să se înființeze un birou pentru susținerea proiectelor inovative și a cercetării în domeniu, deoarece nu există nicio aplicație pentru accesarea de fonduri europene pentru proiecte de cercetare în domeniul feroviar.



Cabinetul deputatului

joi, 11 octombrie 2018

Comunicat de presă

11.10.2018

 Ministrul transporturilor invitat în fața Comisiei de transporturi din Camera Deputaților


            Într-un interviu acordat unui post de televiziune național, deputatul PSD Marius Sorin Bota a declarat că a transmis, împreună cu președintele Comisiei de transporturi din Camera Deputaților, o invitație domului ministru Șova pentru a da explicații în fața Comisiei cu privire la celebrul Ordin de modificare a condițiilor de relicențiere a traseelor în transportul public interjudețean.
            ” În opinia mea, liberalizarea transportului public interjudețean este înțeleasă greșit de către actualul ministru. Am avut o discuție, la un moment dat, în interiorul partidului de care domnia sa nu a ținut cont și a dat drumul la Ordin așa cum a considerat dânsul că intelege sa facă liberalizarea tranportului public (la fel cum au făcut alții privatizarea în România a ceea ce, probabil, nu trebuia privatizat). Nu suntem de acord cu acest Ordin în forma actuală. În acest sens conducerea Comisiei de transporturi și infrastructură din Camera Deputaților a adresat domnului ministru o invitație  pentru a discuta politici publice de transport, deoarece în acest caz suntem în situația de a discuta politici publice de transport pe termen mediu și lung”, a declarat dputatul.



Cabinetul deputatului

vineri, 14 septembrie 2018

Comunicat de presa - Debirocratizarea programelor de finantare

Deputatul Marius Sorin BOTA solicită debirocratizarea programelor de finanțare

            Deputatul PSD Marius Sorin Bota a solicitat președintelui Administrației Fondului de Mediu luarea de măsuri concrete pentru debirocratizarea programelor de finanțare și simplificarea ghidurilor, astfel încât solicitanții să nu mai fie purtați degeaba pe la ușile altor instituții. Punctual, deputatul a cerut analizarea posibilității scoaterii din ghidul solicitantului, pentru programul RABLA și RABLA PLUS, a obligativității depunerii certificatului constatator în original și înlocuirea lui cu o declarație pe proprie răspundere, cunoscand prevederile art.326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, având în vedere faptul că acest document poate fi verificat foarte ușor online.



Cabinetul deputatului

marți, 3 iulie 2018

Comunicat de presă

03.07.2018




Modernizare DN 18B Baia Mare - Tg. Lăpuș

            Deputatul PSD Marius Sorin Bota a solicitat conducerii C.N.I.A.R. lămuriri cu privire la data efectivă și graficul de execuție pentru lucrările de modenizare a DN 18B Baia Mare - Tg. Lăpuș, a căror lucrări vor începe, conform răspunsului  nr. 20.665/03.05.2018 venit din partea DRDP Cluj, în cursul acestei luni.



Cabinetul deputatului

miercuri, 23 mai 2018

Comunicat de presă - Deputatul PSD Marius Sorin Ovidiu Bota

23.05.2018


Pilonul II de pensii nu se modifică!

Deputatul PSD Marius Sorin Bota, într-o intervenție directă la postul Radio România Actualități, a făcut câteva precizări cu privire la subiectul ce a agitat spiritele în România în ultima perioadă, și anume  Pilonul II de pensii administrate privat.
 ”Opoziția a inflamat un subiect pentru a acoperi mediatic gafa d-lui Orban cu privire la plângerea penală făcută premierului. Toți membrii coaliției de guvernare sunt pe aceiași lungime de undă și susținem că nu se va întâmpla absolut nimic cu Pilonul II de pensii. Este un lucru foare bun faptul că la nivel de guvern se discută despre perspective și scenarii cu privire la sustenabilitatea pensiilor în viitor, având în vedere faptul că din perspectiva demografică ne confruntăm cu o îmbătrânire rapidă a populației, iar românii apți de muncă emigrează spre alte țări. De aici, de la discuții și scenarii, pană la posibile acțiuni este un drum foarte lung. Cu alte cuvinte, vorbim despre un subiect fals, născocit de opoziție pentru a mai inflama spiritele opiniei publice”, a punctat deputatul.



Cabinetul deputatului

miercuri, 21 martie 2018

Comunicat de presă

21.03.2018




                 Deszăpezire în bătaie de joc la Moisei, Maramureș

         Deputatul PSD Marius Sorin Bota ia atitudine față de modul în care se face deszăpezirea pe DN 18, tronsonul Moisei - Borșa, de către constructorul de drumuri (Asocierea Tehnic Asist & Specialist Consultin), care are în întreținere de iarnă sectorul de drum pe care lucrează. Acesta a solicitat conducerii ministerului transporturilor să dispună măsurile care se impun în vederea sancționarii acestei ”bătăi de joc pe bani publici” îndreptată împotriva cetățenilor comunei Moisei.
          ”Constructorul care are în întreținere de iarnă tronsonul Moisei - Borșa, aferent DN 18, își bate efectiv joc de cetățenii comunei Moisei încasând și bani publici pentru această bătaie de joc. Am văzut pe o rețea de socializare o filmare în care este surprinsă o mașină de deszăpezire care trece în mare viteză pe drumul public ”împroșcând” zăpadă amestecată cu sare și noroi pe gardurile, porțile și casele oamenilor. Este inadmisibil așa ceva! Îi încurajez pe cetățenii comunei Moisei, afectați de modul în care se face această deszăpezire, să acționeze în instanță firma care efectuează întreținerea de iarnă pe acest tronson de drum, pentru a cere despăgubiri. De asemenea, încurajez astfel de atitudini civice ale cetățenilor care semnalează nereguli în modul de desfășurare a activității companiilor, precum și a instituțiilor de stat,” a precizat deputatul maramureșean.
                                                                               

                          Cabinetul deputatului Marius Sorin BOTA

joi, 9 noiembrie 2017

Comunicat de presă

09.11.2017







Tronsonul de autostradă Comarnic - Brașov ar trebui realizat într-un parteneriat public - privat

         Deputatul PSD Marius Sorin Bota  a solicitat ministrului transporturilor, în cadrul dicuțiilor ce au avut loc la Comisia de transporturi din Camera Deputațiilor să analizeze varianta de a se realiza autostrada Comarnic - Brasov printr-un  parteneriat public - privat, cu sprijinul și finanțarea oferită deja de Banca Mondială.
         ”Acest tronson de autostradă este cel mai adecvat pentru a se realiza printr-un parteneriat public - privat, chiar dacă antreprenorul va avea, poate, o cotă mai mică de investiție proprie, iar statul ar fi majoritar. Nevoia de investiții este foarte mare și trebuie să găsim soluții în buget și pentru alte proiecte,” a declarat deputatul.   



Cabinetul deputatului