Migdale dulci amare – Caut nume pentru un cuib de mierle

                Pamflet de Florica Bud

O cheamă Erlla. Am dublat litera “l” pe motive nostalgice. Nu poţi să fii o femeie fatală dacă numele tău de scenă nu conţine o literă dublă. Pe cine Doamne Fereşte, o cheamă aşa? Vă veţi arunca, nesportiv, asupra bietei mele afirmaţii, multi-odihniţi după atâtea Zile Pascale binecuvântate, dar şi umbrite de păcatele culinare săvârşite de către noi, cu atâta uşurinţă. De când nu ne-am întâlnit stimaţi, Răscoptaţi Gălbenuşari Răscoptărici Şi Coptăturele, mi s-au întâmplat multe lucruri frumoase. Unele dintre ele, recunosc cu tristeţe, nu au atins absolutul. Dar le mai dau o şansă. Până atunci să vă povestesc despre Erlla. După cum unii dintre dumneavoastră v-aţi dat seama, Erlla este o mierlă. Dar nu una oarecare, ci un exemplar care şi-a făcut cuibul sub o grindă ce susţine acoperişul verandei mele dinspre Curtea Liberului Arbitru, curte prezidată anul acesta de către câinele alpha, din rasa Tosa Inu şi purtător al numelui Grasser.

Sunt proprietăreasă de cuiburi de multă vreme; spun cuiburi, deoarece păsărelele se duc şi vin, însă cuibarele rămân. Doar vrăbiuţele nu mă părăsesc nici iarna, ciripindu-mi vesele mai ales dis-de-dimineaţă. Am fost onorată câţiva ani şi de prezenţa graţioasă a unei păsărele viu colorate. A rămas doar cuibul şi mă întreb de ce nu a revenit şi primăvara aceasta. Am avut şi grauri, şi deşi sunt considerate păsări stricăcioase, m-am bucurat până şi de prezenţa lor. Dar, în ziua când, admirându-mi bolta singurului trandafir care a rezistat atacurilor concentrate ale locuitorilor curţii amintite, am înlemnit, dând cu privirea de… musafira neaşteptată ce se instalase în zonă fără aprobul obştii… că despre acordul meu, cui să-i pese!

Şi noi care credeam că dăduseşi cel puţin peste un O.Z.N.! Mă veţi căina, Observatori Ai Spălătorilor De Farfurii Zburătoare. Era tot o zburătoare, mă pitesc eu printre cuvinte, ce îşi făcuse, repede şi secretos, cuibul peste noapte, pe grinda invadată de frunzele de trandafiri. Am rămas nemişcată un timp de teama ca prezenţa mea să nu o sperie, alungând-o din curtea mea însufleţită. De atunci dimineţile îmi fac drum să o salut şi, normal, nu pot dialoga cu ea dacă nu are şi un nume. I-am zărit şi jumătatea, care spre deosebire de ea este neagră, iar ciocul îi este galben. Pănă la urmă într-o Zi Pascală, când s-a potrivit sărbătoarea cu prezenţa soarelui, am deschis sezonul estival. Fusese prima zi în care făcusem o baie de soare. Treci peste asta, că nu ne interesează! Vă veţi răţoi, pe bună dreptate, voi, Păsărieni Evaluatori Din Zbor Ai Frumuseţilor Aflate În Aer Apă Pământ Cât Şi Sub. Intenţia mea nu este aceea de a vă face în ciudă sau de a vă irita, ci pur şi simplu voiam să vă introduc în atmosfera acelei zile plăcute de primăvară.

Îl am cu mine şi pe Julio Cortazar. Îl primisem cadou de la Ilinca Ilian. În sfârşit am ajuns la vârsta în care, răsfoind amintiri, îmi permit să o fac analizând lucrurile pe îndelete. Pentru mine cel mai mare lux este faptul că poţi să te bucuri de lucruri mici fără să simţi răsuflarea prezentului în ceafă. Toată viaţa mea de până acum am făcut lucrurile în fugă, mai ales după anul 1989, an ce ne-a adus schimbări mai mult sau mai puţin notabile. Am citit “Şotron”, în traducerea Ilincăi Ilian, atunci în vara anului 2010, când ne-am cunoscut la “Zile Şi Nopţi De Poezie La Neptun”. Ilinca Ilian şi Simona Constantinovici veneau de la Timişoara, două doamne frumoase şi prietenoase. Nu toţi cei prezenţi, atunci, la festival au fost frumoşi şi prietenoşi; străinii da, mereu amabili, luminoşi, salutând primii. Aşa că, făcându-ne cadouri reciproce, m-am ales cu “Şotron” de Julio Cortazar în traducerea Ilincăi Ilian.

Mă întorc la Erlla, sper să mă urmaţi. Ştiu că este mai plăcut să stai cu burta la soare, la malul Mării Negre, decât să munceşti! Dar gata cu huzurul marin! Şi apoi ar fi păcat să vă pierd înainte de a-mi depăna povestea. Stau la soare, la graniţa dintre Curtea Liberului Arbitru şi Lumea Tiranică Proprie. Undeva, la stânga şi în acelaşi timp deasupra mea se află Erlla, care îşi păzeşte cuibul şi ouăle depuse. Nu am cum să-i fiu simpatică, sunt o prezenţă la care nu se aştepta. Desigur, când a survolat curtea în căutarea unui loc ferit pentru cuibul lor, perechea de mierle a observat animăluţele curţii, aşadar ele fuseseră luate în calcul, dar eu, mai puţin prezentă în zilele reci, nu.

Deschid tacticos romanul tradus de Ilinca şi dau peste dedicaţia ei… uitasem ce mi-a scris şi pe moment am crezut că este semnătura Simonei. Dar ce să caute numele ei pe cartea tradusă de Ilinca? Iertare, au fost ani care nu mi-au permis să fac ceea ce îmi doream, sau, dacă reuşeam să mă strecor şi în lumea care mă atrăgea, era doar în grabă. Dau din nou peste eroina lui Cortazar, Maga. Reintru în atmosfera creată de povestitor. Trec cu bine peste fapul că nu agreez protagoniştii amorului din plictiseală. El există fără îndoială dincolo de limitele mele şi vă dau voie vouă să vă menţineţi monopolul asupra acestui subiect delicat. Voi ceda, nu vreau să ne certăm nici pe această temă, Instituanţi Meterezieni Amorabialimente Postdor. Faptul că Madame Leonie afirmă despre Maga că adoră culoarea galbenă şi că pasărea care i se potriveşte este mierla, îmi înseninează ziua şi dintr-o dată acţiunile Erllei cresc în ochii mei. Sper că şi în ochii voştri, Căutătorii De Comori În Ceruri Şi În Bănci Stelare .

Am avut de ales între următoarele nume: Mella, Ella, Cella, Erlla şi Esstera. Dar cum pe Esstera o păstrez pentru o acţiune mai amplă, ea părăseşte lista, prima. Mai apoi, ca să nu fiu acuzată că neglijez bărbaţii, îl dau botezat şi pe soţul ei. Am avut de ales între numele: Melar, Elar, Celar, Erlar şi Esteriu. M-am oprit, fără a sta prea mult pe gânduri, la Esteriu.

L-am surprins într-o seară păzind cuibul. Nu stătea, clasic, pe cuib, ci pe grindă, în apropiere. Desigur, pentru uşurinţa povestirii ar trebui să botez şi grinda şi acoperişul pe care îl susţine, alături de celelalte grinzi de lemn. Dar cum legi gramaticale antipatice, care ne fac viaţa grea, o silesc pe biata grindă să fie femeie, o botez vrând-nevrând, Caresta, iar locul unde se întâmplă toate aceste acţiuni patriarhale ar putea purta numele La Caresta. Am scăpat uşor şi repede de obligaţiile de gazdă. Ar mai trebui botezate ouăle şi cuibul. Nu vei scăpa niciodată de felul tău superficial de a vedea doar frumosul! Dar găinaţul cui îl laşi, cine să intre în gospodăria ta să îl boteze în locul tău, mă veţi lua în răspăr, Prozaitori Distrugători De Idealuri Şi Biete Visuri, ce îmi sugeraţi, zâmbind pe sub mustaţă, că ar putea ca el să se numească mierlaţ. Facă-se voia voastră! Mă rog pentru voi şi, după cum vedeţi, astăzi simplific totul cu uşurinţă! Este o zi superbă, tristeţea zilelor gri a plecat în ţările calde, iar eu stau întinsă la soare ca în zilele copilăriei, purtând doar povara vieţii eroilor cărţii în care mă scufund. Pentru asta încă nu se plăteşte impozit şi nici procentul de şaisprezece la sută. În aparenţă, nu sufăr de vreo boală sufletească. Iar dacă, Cel de sus îmi trimite un semn de noroc prin intermediul unui mierlaţ, acolo unde va dori el să cadă, mă voi socoti în acelaşi timp şi importantă şi aflată sub semnul destinului.

Mi-aş mai dori un cuib de rândunele şi un cuib de berze. Mă simt atât de bine când, lăsând oraşul în urmă, zăresc primul cuib de berze, aflat, ca de altfel aproape toate cuiburile lor, pe un stâlp de înaltă tensiune, de pe marginea drumului. Prezenţa lor îmi dă certitudinea că primăvara s-a instalat şi că nimic rău nu se mai poate întâmpla. Doar un cuib de berze îţi lipseşte? veţi întreba Zburători Non Zburatici A Via Ţările Calde. Îmi lipsesc mai multe. Şi mai mulţi! Dar, de teama că voi cădea în mrejele melancoliei, din ale cărei plase sunt slabe şanse să mă recuperaţi, mai bine mă întorc în trecut, unde am şansele să îmi potolesc pofta teribilă de a râde sănătos… ca prostul. Asta dacă nu cumva “A râde ca prostul” a devenit, între timp, marcă înregistrată la O.S.I.M.!

Pamflet de Florica Bud

Migdale dulci amare - “Ultima noapte de dragoste”, întâia noapte de sex

 Fiecare început de an mă sileşte să întreb, în rând cu lumea reală, ce legi noi cu taxe şi încercări grele, unele chiar imposibil de închipuit cu ani în urmă, va aduce noul an întâmpinat pe glob cu mult fast şi artificii absurde?

Ţi se întâmplă lucrul acesta, fiindcă nu ai participat la seminariile dedicate autocunoaşterii, ale căror lectori îndeamnă omenirea să gândească pozitiv, mă veţi pune la punct cu multă condescendenţă, Mai Ieri Muritori Cu Ziua Şi Cu Ruptul Calendaric Al Nonsterpelor, privindu-mă de undeva de sus, de acolo de unde aţi reuşit să ajungeţi după ce v-aţi rezolvat toate problemele personale. Voi trece peste dilemele existenţiale multe şi mari ale anului pornit şotânc-şotânc şi mă voi opri la poarta laptopului meu, care aparat dă tot mai des semne de oboseală. Mă fac că nu îi înţeleg mesajele plângăciforme, aşa cum se întâmplă în toată lumea bună şi nobilă, când cel muncit se plânge. Nu este nici el, laptopul meu, atât de prost cum aş dori eu să fie, aşa că din când în când intră în grevă japoneză, urmarea fiind de-a dreptul neplăcută, blocându-se cu spor. Cedez eu, în conformitate cu regulile pe care trebuie să le respecte toţi cei care vor să intre în lumea înţelepţilor. Ca urmare îmi construiesc ziua şi răbdarea jucându-mă, ba îl pornesc ba îl opresc. Până să se deschidă porţile Yahoo-ului am timp să trec în revistă titlurile, subtitlurile şi primul rând al ştirilor bombă care colorează pagina cândva albă, în perioada de început a domniei calculatoarelor. Nu îndrăznesc să intru să citesc vreo ştire până la sfârşit fiindcă o dată intrată pe firul ei, sigur voi fi înghiţită cu papucii de casă cu tot, suportând şi ameninţările dure ale cookie-urilor. Aşadar mă aflu în materie de ştiri ca fata din poveste, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată.

Rămân cu o nostalgie decompensată că nu voi afla niciodată ce se află în spatele titlurilor voit apetisante şi nici care va fi deznodământul lor. Acum, nu vei fi vrând să afli tot ce se petrece pe Pământ, în Oceanul Planetar, în Aer, în Spaţiu, sub Pământ şi în sufletele semenilor tăi? mă veţi consola, întrebându-mă în felul vostru, Dragi Cititori Ce Mă Împingeţi Inimoşi în Murirea Nemuririi Ca Să Devin O Nemurăreasă!

Uite aşa, din prima zi a minunatului an 2015 – minunat deoarece prezicătorii spun că va fi mult mai prost ca 2014 dar mult mai bun ca 2016, ceea ce sună de-a dreptul liniştitor pentru cei plecaţi în lumea umbrelor – anticamera Yahoo-ului ne făcea educaţia sexului plenar. Când am citit în acea dimineaţă titlul respectiv, am crezut că greşisem laptopul. După trecerea sfertului academic, la care toţi întârziaţii Universului avem dreptul, am început să îmi vin în fire. Desigur, trebuia să mă port ca un matur sau măcar ca o femeiuşcă modernă şi sigură pe mine, dacă nu doream să devin o biată victimă abandonată de către contemporani în haosul noncomunicării şi mai ales pe tărâmul trist al neiubirii!

După ce mi-am administrat intravenos mai multe îndemnuri înflăcărate şi pline de înţelepciunea ovo-ovariană din revistele pentru femeile emancipate – care arată bine mereu şi trebuie să fie în stare de orice, oricând, oriunde şi cu oricine – am avut bunul simţ, începând cu a doua zi a anului, să nu mă mai şocheze lecţia de Sex-Yahoo. Din contră, ea a devenit prima pe Lista cu învăţămintele pe care le-aş lua pe o insulă pustie, fără mâncare, apă şi Cola.

Astăzi mă simt în plenitudinea forţelor, femeia secolului douăzeci şi unu şi ca atare pot să împart cu voi acel preafericit titlu: “Cât este de benefică o noapte de SeX cu un străin sau o noapte de SeX fără obligaţii”, cu un subtitlu care să fie priceput de tot netotul, precum şi de ultimii oameni ajunşi în secolul nostru: “De ce să nu spunem Nu unei nopţi de amor cu un necunoscut”. Normal că prima întrebare care vă vine în minte, Manifestanţi Anti Amor În Ploaie Şi În Tramvaiul Doi, ar fi: cărui necunoscut te vei adresa, fără să îţi pese de riscuri, chiar dacă începi să te simţi o femeie independentă şi pe picioarele tale? Trec în revistă cam câţi necunoscuţi vor fi trăind nefericiţi pe Terra aşteptând să fie descoperiţi!?! Brusc realizez că nu este uşor nici să fii emancipată, nici să urmezi sfaturile celor care îţi doresc fericirea. Cândva era la modă un şlagăr al Mihaelei Runceanu, „Fericirea are chipul tău”, desigur un şlagăr comunist! Cu puţină bunăvoinţă l-am putea reintegra în noile structuri cantabile. Pentru asta ar trebui să îl schimbăm în: Nefericirea are trupul tău. Deşi ar fi mult simplu să îl rescriem punând baza unui nou şlagăr: Iubirea are chip necunoscut sau Fericirea nu are chip! Ultima zicere mi se pare cea mai reuşită, dar în acelaşi timp mă face să plâng. Plânsul meu se transformă într-un bocet cât un pârâu care doreşte cu tot dinadinsul să îmi deturneze existenţa, întorcându-mă nici mai mult nici mai puţin decât în în secolul trecut.

Recunosc, îmi vine greu să postez pe Facebook un anunţ, din care toţi, prieteni sau nu, şi-ar da seama că vânez domni necunoscuţi şi disponibili. Deşi, Unii Dintre Voi Pariori Pe Onoarea „Coanei Joiţica”, vă cam îndoiţi de mine. Cocâmbaţi-vă cât vreţi, asta sunt azi! Parcă totuşi ar fi mai onorabil, pentru început, hai că am spus-o şi pe asta, să abuzez de cei pe care îi cunosc. Abia după ce voi lichida stocul cunoscuţilor, să trec la cei… necunoscuţi.

Desfac “baierul străiţii mele”, apucându-mă să scormonesc printre amintiri. Nu ştiu după ce criterii aş putea sorta avalanşa de informaţii, nume şi chipuri. Noaptea! strig, sărind într-un picior, veselă la gândul că Cel de Sus mi-a trimis un gând bun. Mă pun la punct, trăgându-mă de mânecă şi aducându-mi aminte că am treabă. Încep să îi trec în revistă pe cei care s-au folosit de acest cuvânt, cu gândul sau cu fapta: Ioan Groşan, “Trenul de noapte”, Nicolae Breban, “Ziua şi noaptea”, Augustin Buzura, “Vocile nopţii”. Trei maramureşeni marcanţi, trei propuneri incitante!

Nu aş spune nu, nici lui Camil Petrescu, cu “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Cine să fie inconştientul care l-ar omite? Dar “Patul lui Procust”, veţi sări în ajutorul meu, Neobosiţi Cititori Noptatici Visând Amarnic La Iubirea Ca O Lumină Sau Ca un Har Ceresc?

Nu am nimic cu “Patul lui Procust”, dar recomandările venite dinspre EvropaSexaUnită, pardon dinspre cei ce propovăduiesc sexul fericit şi mai puţin cuminte, se îndreptă spre… masa de bucătărie, lift, maşină, avion, submarine, nave spaţiale, copaci, ape, colbul cărărilor, adică spre cât mai multă natură. Şi dacă sunt bune cărările, atunci străzile ce hibă vor fi având? Fără să aştept vreo aprobare, mă voi opri pe “Strada Mântuleasa”, la Mircea Eliade şi poate să fie şi… “O nuntă în cer”. În viziunea neosexiştilor, idealul vine mai degrabă de pe muchia unui cuţit decât dinspre un biet pat… cu nume sonor. Până la urmă nici măcar nu sunt originali! Adrian Păunescu le dă clasă cu al său volum: “Iubiţi-vă pe tunuri”. Din păcate nu este atâta iubire în lume câte tunuri sunt pe toate continentele la propriu. Dar nici figuratul nu este sărac!

Indicaţiile sunt clare, noaptea să fie de sex, nu de dragoste, aşa că va trebui să mai caut, dar fără să renunţ nici la Camil Petrescu, nici la alţii. Avansez şi dau peste G. M. Zamfirescu, “Maidanul cu dragoste”. Iar dragoste! Revino-ţi în fire, femeie! Ţine linia sau dacă nu eşti în stare, renunţă! Veţi exploda, Nonlacrimeri Autoritari Asiropoşi şi Evenpluriparticipanţi. Mă fac că nu vă aud, altfel nu voi putea să îl aduc în plutonul iubirii nici pe Eugen Barbu cu a sa “Groapa”. Privesc în jur, dar văd doar feţe încruntate. Dar bine, mă apăr eu, Eugen Barbu nu este de lepădat. Pare mai proaspăt ca oricând, deşi poate că marşează, trebuind să facă faţă nenumăratelor neomaidane şi neostrăzi cu fals amor. Ion Luca Caragiale, strig eu, sigură că el este greu de atacat, iar “O noapte furtunoasă” stimulează imaginaţia oricui. Normal că sunt din nou apostrofată de cei din Partidul Fără Iubire Şi Alte Închipuiri. Mă liniştesc acum când îmi dau seama că nu am cum să mă lupt cu ei. Norocul sare dinspre cărţile şi autorii care îmi vin de-a valma în memorie: F. Scott Fitzgerald, “Blândeţea Nopţii”, Tennessee Wiliams, “Noaptea Iguanei”, George Călinescu, “Scrinul Negru”. Nu am cum să înşir toţi autorii şi nici operele care mi-au sucit minţile. Mă opresc la Stendhal, “Roşu şi Negru”. Ce altceva poate fi mai negru decât întunericul unei nopţi, poate “Condamnarea fără folos a comunismului” ori “ Vrem o Primă Doamnă care să ateste soţiile ca fiinţe umane?” veţi întreba, Zburdalnice Ţeţe În Sucul Nucii De Cocos. Help, Help, mă adresez UnuUnuDoi-ului din neant. Sunt forţe care vor să îmi strice proza! Ce legătură are comunismul şi soţiile cu acest articol onorabil, care adresează o biată întrebare: Ce a fost mai întâi, Dragostea sau SeXul? Întrebările care nu îmi aparţin, fiind puse de terţe persoane sunt din alt sac pe care îl voi închide pentru cinci ani înmulţiţi cu zece. Altfel sunt bine, aştept cu nerăbdare ştirile gen Cum să nu ratezi o noapte de… cu un domn din secolul XX sau chiar din secolul XIX. Promit că voi închide subiectul după ce voi fi citit măcar un articol de genul, SeX cu mumia lui Tutankamon. Nu mai sunt supărată pe bătrânul meu laptop ce nu mai face crize de gelozie în timp ce îmi citesc ştirile din anticamera Yahoo, mai ales cele despre satisfacţia unui Amor Plenar! Sper că Vivacităţile Voastre Versate în ale neiubirii cu X în coadă nu mă veţi lăsa să greşesc atunci când ne vom întâlni, plini de sex appel şi fără… griji, în orice secol va fi locuind iubirea!