Veacul Regelui

 

                                                                                            de Gheorghe Pârja

Pe 25 octombrie, s-a împlinit veacul de când a venit pe lume, la Castelul Peleș, cel care va deveni Regele Mihai I al României. Cât am fi preocupați de nesfârșitele noastre frecușuri politice, timorați de agresiunea pandemiei, propun să aruncăm o privire în istoria care ne aparține. Și nu neapărat în istoria cu capitole și trimiteri la opere fundamentale, ci la vremea vivantă în care personaje elocvente au dominat timpul, ori au fost umilite de împrejurări nefericite. Cred că am face o mare greșeală să trecem cu vederea personalitatea Regelui Mihai I al României. Știu că ideea monarhică s-a atenuat, că generațiile care înțelegeau rostul ei s-au subțiat mult, dar regii României fac parte din istoria noastră. De aceea este necesar să nu-i uităm. Acum, alt rost au monarhiile și în țările cu tradiție, dar nu sunt ascunse în cărți cu coperți netăiate. Pilduitoare, în acest sens, este monarhia britanică. Acum la un veac de la nașterea celui care va deveni Regele României, sugerez o recapitulare sumară a unor evenimente, unora chiar le-am fost contemporani.

Din cărțile de istorie am învățat despre rolul Regelui în evenimentele din 23 august 1944, curajul de care a dat dovadă prin întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și alăturarea în tabăra Aliaților și s-a repus în drepturi Constituția din anul 1923, când Ferdinand era Rege al României Întregite. Despre acest episod s-au scris cărți, s-au făcut filme cu interpretări în mai multe feluri. Din unghiuri diferite. Cu serioase încărcături ideologice. Dar Regele rămâne o realitate istorică. Am fost martori la revenirea familiei regale în țară după anul 1989. Cu toate dramaticele întâmplări. Când societatea românească a fost brusc împărțită în monarhiști și partea care protesta împotriva Regelui. Pentru mine rămâne o scenă tristă a istoriei noastre contemporane, când regelui nu i s-a permis să intre în țară. M-a apucat atunci o milă istorică.

Eu aveam un respect special pentru Regele Mihai, deoarece bunicul meu dinspre mamă, Pătru Batin din Berbești, a făcut armata în Garda Regală. Poveștile lui cântăreau mai mult decât o carte de istorie. Și acum fotografia lui, de cătană, mă urmărește ca o dovadă a unui timp monarhic. Pentru care eu mi-am întrupat un sentiment de curiozitate și respect. Nu avem cum uita milionul de români care l-au întâmpinat pe Rege, când a venit în propria țară, cu acte în regulă și cu un protocol adecvat. Atunci mi s-a părut că societatea și lumea politică românească s-au mai așezat. Când a fost în Maramureș, eu l-am privit ca pe un fost șef de stat. Aflu de la istoricul presei maramureșene, Ion Ardeleanu Pruncu, că Regele a fost în Maramureș, prima dată, în 1939. Ca argument ne dăruiește o știre de presă: „Marți, 13 iunie, la ora 12,oo a sosit la Dragomirești, venind de la Năsăud, Marele Voievod de Alba Iulia. Vlăstarul regal era însoțit de profesori și doi colegi.” A fost o călătorie de studii. A mai vizitat bisericile din Cuhea și Ieud, fiind impresionat de stilul maramureșean. Seara la Dragomirești a ascultat hori maramureșene. Atunci a spus presei: „De-a pururi îmi va fi drag acest popor atât de românesc și atât de nobil în manifestările sale sufletești.”

Apoi a venit în Maramureș în anul 1997, dimpreună cu Regina Ana. Despre vizita familiei regale în Maramureșul Istoric ne-a lăsat savuroase reportaje confratele Florentin Năsui, care a făcut parte din suita regală. A scris despre drumul pe Valea Izei, cu abatere la Ieud, dar și despre primirea făcută de autorități și popor la Sighetul Marmației. Aici a fost oaspete regal la Memorial, Cimitirul Săracilor, iar dineul a avut loc la Curtea Veche. La Baia Mare am fost și eu martor la depunerea unei coroane de flori, de către Rege și Regină, la Monumentul Ostașului Român, alături de autoritățile locale. Au mai vizitat Colonia Pictorilor și Muzeul de Mineralogie. Dineul regal a fost la Restaurantul „Carpați”. Eram acolo. Mai știu că Regele, dar și alți membri ai familiei regale au fost excelenți ambasadori, au pus cuvinte de preț și de folos pentru aderarea României la Uniunea Europeană. De unde se vede că a fost un rege modern și patriot. Deși a avut parte de multe lovituri ale sorții.

A condus România în timpuri grele, de război și dictatură și a fost constrâns și forțat să semneze actul de abdicare și să plece în exil. Dar nu și-a pierdut onoarea și demnitatea de a fi român. Calități atât de necesare, de amintit, și acum acestui popor. Nu uit discursul Regelui rostit în Parlamentul României, în urmă cu zece ani. Când cu o decență rar întâlnită ne-a amintit de dragostea de țară. Și că nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru! Veacul Regelui se suprapune în mare parte cu destinul acestei țări. S-a stins din viață la 5 decembrie 2017, dormind somnul eternității în noua Catedrală Episcopală și Regală de la Curtea de Argeș.

Da, Majestate, fără trecut, nu putem avea viitor! Vorba istoricului presei maramureșene: „Ce destin tragic a avut acest om blând și bun și iubitor de țară!”

La multi ani!

REGELE MIHAI I, UN MODEL DE DECENŢĂ PENTRU POPORUL SĂU

La 30 decembrie 1947, ultimul rege al României, Mihai I era silit să semneze actul de abdicare a tronului ţării şi câteva zile mai târziu, pe  3 ianuarie 1948, părăsea România, pentru ca abia în 1997 să i se permită să se întoarcă pe termen nelimitat în ţară.

În prezent, aproape 30% dintre români l-ar alege rege pe Mihai I, în  ipoteza în care România ar reveni la monarhie, formă de guvernământ pentru care ar opta 27,2% dintre români, potrivit unui sondaj INSCOP. Acest rezultat este influențat, printre altele, de schimbarea părerii generale despre circumstanțele în care regele a părăsit țara. Dacă în anii ’90 era răspândită imaginea trenului regal plin cu bani şi obiecte de valoare, acum 41% din români cred că, la abdicare, Regele Mihai nu a plecat „cu bogății“ din țară, spun cercetătorii.

Dacă pe această temă au fost lansate de-a lungul timpului mai multe teorii, fără a se ajunge la o concluzie, despre exil se știe că a familia regală a fost nevoită să muncească pentru a se întreține. Nu există însă informații precise despre activitățile din primii ani de la plecarea din ţară.

Nimeni nu se grăbește să afle ce se întâmplă în România

Pe 5 martie 1948, la două luni de când părăsise România, Mihai denunța, la Londra, actul de abdicare ca fiind unul impus de „un guvern instalat și menținut la putere de o țară străină, un guvern total nereprezentativ pentru voința poporului român”. E declara atunci că „voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil” apoi se îmbarca pe Queen Elizabeth şi pleca la New York. La acel moment, fostul rege spera să atragă de partea lui liderii occidentali, însă nu primeşte nici un semnal în acest sens. „Mihai constată că nici un Guvern nu dorește să ia contact cu el. Nimeni nu se grăbeşte să afle ce se întâmplă în România. România făcea parte din zona de influență sovietica și nimeni nu era dispus să irite Kremlinul”, explică pe blogul personal Stelian Tănase.

În mai 1948 autoritățile de la București îi retrag, atât lui cât şi tuturor membrilor familiei regale, cetățenia română. Pentru că nu mai putea să îi întrețină, cei care îl însoțeau îşi găsesc alte ocupații. „Fără bani, puteam cu greu întreține o întreagă casă militară. A trebuit să mă despart de colaboratorii mei”, îşi aminteşte regele Mihai. În același an se căsătorește cu Anne de Bourbon Parma, la Atena, la invitația regelui Paul al Greciei, care îl primește cu onoruri de şef de stat. Până la sfârsitul anului 1948, cei doi au locuit la Vila Sparta lângă Florența, locuința reginei-mamă Elena, iar din 1949 la Lausanne, Elveţia, unde se nasc şi fiicele lor Margareta, Elena şi Irina.

Noutăți din ţară

Mihai refuză să se vadă cu tatăl său, Carol. „Îmi era foarte greu să răspund acestor invitații întrucât românii nu ar fi acceptat ca eu să mă duc să îl îmbrățișez pe cel pe care ei îl considerau responsabil, în parte, de nenorocirile lor”, motivează regele, potrivit lui Stelian Tănase. Între timp familia regală se stabilește într-un sat de lângă Londra, unde îşi deschide o fermă de pui. Mihai păstrează legătura cu evenimentele din țară, primind săptămânal rapoarte, analize și noutăți de la generalul Lazăr, cu care se întâlneşte săptămânal la Londra.

În 1954  familia se mută în Elevația, unde regele lucrează pentru  o firmă care repară avioane particulare. În 1957 este nevoit să plece din companie şi un an mai târziu înființează o firmă de electronice alături de doi prieteni. Aceasta dă faliment în 1966, când Mihai se vede nevoit să îşi schimbe meseria, devenind agent de bursă. Mai târziu patronează Comitetul Național Român, un grup care avea drept scop apărarea intereselor românești în Occident, dar care nu a înregistrat succese notabile.

Doliu după România

Regele spune că a refuzat întotdeauna să profite de atracția pe care o exercita condiția sa regală. „Consideram că nu aveam dreptul să duc o viaţă mondenă, să particip la marile baluri sau la dineuri de gală, în timp ce poporul meu era în pragul agoniei. Era o chestiune de decență. Consideram că familia mea trebuia, într-un fel să poarte doliu după Romania”, motivează Mihai I alegarea unui stil de viață modest.