Liviu Pop a plecat de la sindicatul liber al profesorilor
din Maramureş şi a ajuns ministru al Educaţiei într-o perioadă de schimbare
profundă a sistemului şcolar (manuale, programe, organizare, salarizare), ceea
ce îl face vulnerabil, dar criticii săi n-ar trebui să decadă în invective!
Pe vremea cînd era lider de sindicat, Liviu Pop avea o vorbă
tăioasă, dură la adresa politicienilor, aşa că atacul mediatic asupra sa ar
putea fi socotit de unii democratic, normal, dar nu este. Persoanele publice au
acest dezavantaj, trebuie să suporte şi atacurile societăţii civile cu scop de
decredibilizare, în numele libertăţii de exprimare. Onoarea este cel mai
mobilizator impuls interior şi să nu ne jucăm cu insultele!
Liviu Pop nu poate fi iertat de politicienii din opoziţie
pentru manevrele pe care le-a făcut în legătură cu doctoratele copiate, iar
acum este judecat şi pentru discursul său pripit cu sinonimele folosite ca
antonime (eroare-greşeală). Aceste slăbiciuni ale discursului ministerial dau
impresia că nivelul întregului sistem şcolar este scăzut – de vreme ce un
profesor de ţară a ajuns la un rang atît de înalt în statul român. Nu este însă
tocmai o surpriză, dacă ne gîndim că tot un profesor de fizică, mai moale la
vorbă, a devenit preşedinte al României!
Interesul nostru este ca ministrul să acţioneze după voinţa
exprimată prin vot, dar adesea intervin interese financiare păcătoase de grup
sindical. Cadrele didactice susţin politica de deschidere şi reformă doar
parţial, în momentul în care Guvernul le-ar impune noi reguli restrictive,
conflictul s-ar redeschide. Liviu Pop nu va institui niciodată un sistem
exigent de control al dascălilor, nu va face niciodată aşa ceva, riscînd
coliziunea cu contribuabili ce-şi doresc un învăţămînt de calitate şi ieftin în
acelaşi timp. Aceasta este slăbiciunea sa!
Salariile personalului didactic au fost mărite, sistemul
nu-i controlează şi nu-i sancţionează pe profesori pentru erorile / greşelile
lor, condiţiile materiale s-au îmbunătăţit, mediul şcolar este prietenos, dar
nici acum elevii nu sînt interesaţi de cunoştinţele teoretice, iar dascălii nu
le cunosc pe cele practice.
Ministrul este voinţa într-un mecanism apolitic pe care
trebuie să-l facă să funcţioneze după comenzile politice. Liviu Pop, ca
profesor de ştiinţe reale, înţelege conceptele de cauză şi efect (profesorul
educat va putea educa elevul) şi a iniţiat un program de cursuri gratuite de
formare, iar cursanţii din şcolile primare şi gimnaziale vor încasa cîte 600 de
lei pentru transport şi mîncare. După părerea noastră, ar fi o risipă de
fonduri bugetare (24 de milioane de euro în următorii 4 ani!) şi de timp, iar
efectul în educaţia continuă nu va fi semnificativ. Calea cea bună este alta:
controlul continuu al actului didactic şi profesorii de slabă calitate să fie
concediaţi, eliminaţi de la catedră.
De ani şi ani, părinţii şi elevii se plîng de programa
şcolară prea încărcată, însă Ministerul Educaţiei n-a luat nici o măsură pentru
scurtarea orarului, ci l-a încărcat şi mai tare (30 de ore pe săptămînă, cît
două norme de profesor). Ei bine, asta înseamnă să risipeşti fonduri bugetare!
Cheltuielile cu reforma şcolară începută în 2012 continuă cu
liceul (în anul viitor) şi se va prelungi pînă în 2020. Liviu Pop va introduce
manualul unic, stîrnind deja furia editorilor de manuale alternative, care
pierd o bănoasă afacere. Ministrul a fost curajos, a suportat jignirile că este
incult şi reînvie manualul „de bază”, scopul fiind ca liceenii să-şi ia
bacalaureatul (jumătate fac liceul degeaba, pe cheltuiala statului). Noul
proiect de Lege a educaţiei, aflat în pregătire pentru 2018, îl poate ridica pe
Liviu Pop sau îl poate doborî, dacă nu va urmări interesul statului de a
controla eficienţa şi a reduce costurile specifice cu educaţia.
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul Maramureşului