New York Times: Anulând fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei

Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CCR a anulat alegerile fără a exista dovezi, ci doar exprimări vagi din rapoartele serviciilor secrete. Ziariștii americani spun că acest lucru a făcut jocurile Rusiei, care a prins ocazia să pună la zi democrația occidentală ”selectivă”, în care iese numai cine trebuie și remarcă faptul că anularea alegerile e specifică țărilor în care s-au dat lovituri de stat militare, oferind și exemple, iar consecințele anulării au durat ani în șir. ”În România, mulți au rămas cu un sentiment de greață” conchide ziarul.

”Mulți occidentali au aplaudat anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, cîștigat de un candidat favorabil Moscovei, dar chiar și adversarii lui spun că acest lucru ridică întrebări îngrijorătoare cu privire la democrația românească. Cînd România a anulat luna aceasta primul tur al alegerilor prezidențiale cîștigate de un candidat ultranaționalist favorabil Moscovei, mulți occidentali au aplaudat ceea ce au salutat drept o „soluție” la un proces democratic care a mers prost.

Cu toate acestea, ordonînd repetarea alegerilor, Curtea Constituțională a României a oferit un cadou propagandistic Rusiei, care a ironizat mult timp angajamentul declarat al Occidentului față de democrație, considerîndu-l un simulacru care se aplică doar atît timp cît partea „greșită” nu cîștigă. La aproape trei săptămîni de la decizie, nu a fost încă stabilită o dată pentru un nou vot.

„Sunt sigur că toate aceste jocuri sunt perfect de înțeles pentru orice observator mai mult sau mai puțin obiectiv”, a declarat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, după decizia din 6 decembrie a instanței române. Ambasada Rusiei la București a postat comentariile batjocoritoare ale lui Lavrov pe site-ul său.

Elon Musk, care a preluat punctele de vedere ale Rusiei cu privire la războiul din Ucraina, a intervenit, de asemenea, interpretînd greșit decizia unanimă a unui tribunal român format din 9 membri ca fiind diktatul unui singur judecător: „Cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie considerat un dictator?”, a spus el pe rețelele sociale săptămîna trecută.

Chiar dacă Lavrov și Musk sunt adesea acuzați de promovarea unor teorii ale conspirației exagerate, comentariile lor au ridicat o întrebare care i-a îngrijorat și pe criticii de lungă durată ai Rusiei: Cum poate fi corect să invalidezi buletinele de vot ale alegătorilor la jumătatea unui scrutin?

Curtea a ordonat un nou vot după ce Călin Georgescu, un ultranaționalist puțin cunoscut anterior, a uimit principalele partide politice din România cîștigînd primul tur al cursei prezidențiale din 24 octombrie. Instanța a intervenit cu doar două zile înainte de un al doilea tur de scrutin pe care Georgescu părea bine poziționat pentru a-l cîștiga.

Curtea a lăsat la latitudinea guvernului alegerea unei date pentru organizarea de noi alegeri, dar acest lucru a însemnat așteptarea formării unei noi administrații în urma alegerilor parlamentare separate de la 1 decembrie. După săptămîni de tîrguieli, partidele principale păreau pregătite luni să formeze în sfîrșit un guvern de coaliție care să excludă forțele naționaliste.

Chiar și centriștii au criticat intervenția Curții Constituționale.

Elena Lasconi, rivala de centru a lui Georgescu în turul doi anulat, a calificat-o drept „ilegală” și a declarat că „zdrobește însăși esența democrației – votul”. Critic acerb al președintelui rus Vladimir V. Putin, ea a avertizat într-o declarație furioasă că România riscă să devină „bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin. Ajunge!”

Curtea Constituțională și-a justificat decizia surprinzătoare de a relua alegerile din România de la zero în mare parte pe baza unor rapoarte declasificate ale serviciilor de informații care indică un posibil amestec al Rusiei și pe baza dovezilor că o avalanșă de videoclipuri TikTok în sprijinul dlui Georgescu, candidatul ultranaționalist, „ar fi putut fi coordonată de un actor statal”.

Potrivit Curții, alegerile au fost afectate „de numeroase nereguli și încălcări ale legislației electorale” care „au denaturat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni” și „au subminat egalitatea de șanse a concurenților electorali”(…)

Documentele serviciilor de informații desecretizate de România nu au furnizat nicio dovadă a unui rol al Rusiei, ci doar observația că „Rusia are o istorie de interferență în procesele electorale ale altor state” și afirmații vagi că ceea ce s-a întîmplat în România a fost „similar” cu interferența electorală bine documentată a Rusiei în Moldova vecină.

Întrebările dacă Rusia a jucat într-adevăr un rol semnificativ s-au intensificat săptămîna trecută, după ce o publicație de investigații a raportat că o campanie TikTok care a sfîrșit prin a ajuta candidatul ultranaționalist fusese inițial plătită de un partid de centru, posibil pentru a lua voturi de la un alt candidat de extremă dreapta.

Lipsa de dovezi solide care să indice Moscova, a declarat Anton Shekhovtsov, un politolog ucrainean care a studiat și a avertizat de ani de zile împotriva amestecului Rusiei în alegeri, sugerează că decizia tribunalului român „pare să fi fost motivată de nemulțumirea că un candidat „greșit” a ieșit învingător în primul tur”.

Această suspiciune plasează România într-un grup restrîns de țări, majoritatea țări în curs de dezvoltare din America Latină, Africa și Asia, care au anulat alegerile la jumătatea drumului.

Rezultatele alegerilor au fost rareori anulate pînă acum în Europa, cu excepția țărilor ocupate de Armata Roșie după cel de-al Doilea Război Mondial, cum ar fi Ungaria, unde alegătorii au respins candidații comuniști pentru Parlament la alegerile din 1945, dar apoi alegerea lor a fost invalidată cînd mulți dintre învingători au fost arestați. (Comuniștii din România au evitat ca partea „greșită” să cîștige primele alegeri postbelice din țara lor în 1946: și-au arestat adversarii înainte de vot).

În afara Europei, alegerile au fost anulate mult mai frecvent, adesea ca urmare a unei lovituri de stat militare, așa cum s-a întîmplat în Myanmar în 2021 și în Algeria în 1992.

Consecințele au fost de cele mai multe ori grave, implicînd adesea ani de conflict, a declarat Martin Evans, profesor de istorie la Universitatea Sussex din Marea Britanie și coautor al unei cărți despre tulburările provocate de alegerile anulate din 1992 din Algeria, „Algeria: Anger of the Dispossessed”.

„Din punct de vedere istoric, nu este niciodată o idee bună să anulezi un scrutin”, a declarat Evans.

Călin Georgescu, cel care a plasat creștinismul ortodox în centrul campaniei sale electorale, a acuzat Curtea Constituțională că merge împotriva voinței lui Dumnezeu și săptămîna trecută a avertizat că judecătorii se vor confrunta cu „pedepse lungi cu închisoarea” dacă nu revin asupra deciziei lor de a anula alegerile.

Evans a spus că România, în calitate de membru al Uniunii Europene, a fost sever constrînsă în ceea ce privește cît de mult și cît de mult timp se poate abate de la normele democratice.

UE, a declarat Evans, „joacă un rol important în ancorarea democrației în România” și se poate asigura că România își îndeplinește promisiunile de a organiza rapid noi alegeri.

Cu toate acestea, oficialii de la Bruxelles au păstrat pînă acum tăcerea cu privire la votul anulat din România, insistînd asupra faptului că modul în care statele membre gestionează alegerile este responsabilitatea lor. Acest lucru contrastează cu criticile lor vehemente față de ceea ce Uniunea Europeană consideră a fi alegerile fraudate din octombrie din fosta republică sovietică Georgia, în care forțele pro-europene au pierdut în fața partidului de guvernămînt, din ce în ce mai apropiat de Moscova.

Unele state europene au aplaudat răspunsul României la neregulile electorale.

Ministrul afacerilor externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a salutat decizia instanței, declarînd pe X că „democrația a prevalat” deoarece „s-a găsit o soluție în conformitate cu Constituția României”. Oficialii din Germania, statele baltice și alte țări au exprimat același punct de vedere.

Cu toate acestea, în România, mulți au rămas cu un sentiment de greață” se mai arată în analiza NYT.

 

Sursa: https://corect-news.ro/new-york-times-anulind-fara-dovezi-alegerile-ccr-a-oferit-un-cadou-rusiei/

PRO-COMUNISMUL PERSISTENT A LUI NEW YORK TIMES

 Putini occidentali au inteles ori inteleg comunismul. Asta se reflecta nu doar in lipsa lor de cunostinte privind istoria comunismului ori viata sub comunism, dar mai ales in sentimentele favorabile ale tinerilor occidentali fata de comunism. Majoritatea dintre ei au auzit de Robben Island (unde Nelson Mandela a fost intemnitat pentru multi ani dupa ce a fost gasit vinovat in instanta de terorism) dar nu pot identifica pe nume nici macar un singur gulag sovietic ori pe cel romanesc de la Canalul Dunarea-Marea Neagra. Conform unui sondaj de opinie efectuat toamna asta in Statele Unite, 23% dintre tinerii intre 21 si 29 de ani il considera pe Stalin un "erou", si un procent aproape identic il considera "erou" si pe dictatorul comunist al Coreei de Nord, Kim Jong Un. [Detalii: http://thefederalist.com/2017/11/01/study-nearly-half-millennials-prefer-socialism-capitalism/] Conform aceluiasi sondaj, doar 71% dintre ei stiu ce inseamna comunismul si 44% dintre ei prefera sa traiasca intr-un sistem socialist. Ne-am astepta ca generatia tinara sa fie mai bine informata asupra comunismului si ororile lui, considerind ca in cei 100 de ani de comunism au fost exterminate, fie direct (adica executati) ori indirect (adica prin politici extreme care au cauzat moartea), 100 de milioane de oameni. Adica 1 milion de fiinte umane pe an. Niciodata in istoria omenirii nu a mai existat un sistem politic atit de crud si antiuman. Incepind cu Lenin, continuind cu Stalin si ceilalti lideri sovietici, cu Mao si ceilalti lideri comunisti chinezi, apoi vietnamezi, coreeni, combodgieni, europeni (romani, albanezi, etc) si, dincolo de Ocean in America Latina, cu Fidel Castro, comunistii si teroristii fanatici de stanga din Uruguay si Argentina, cu viciosii teroristi comunisti peruani ai lui Sendero Luminoso (care in decurs de 12 ani intre 1980 si 1992 ani au ucis peste 69.000 de oameni), si cu comunistii din Colombia si Venezuela, usor se ajunge la 100 de milioane de persoane exterminate de acesti monstri ai istoriei care au dobindit puterea promitind libertatea dar au impus  dictatura si genocidul.

 

Cum se explica confuzia si ignoranta privind comunismul in lumea Occidentala? Cauzele sunt multe, dar una majora este presa. Un alt motiv e faptul ca Occidentul, cu exceptia Germaniei de Est, nu a cunoscut dictatura  comunista. Occidentul a fost leaganul ideile comuniste dar nu le-a aplicat la nivel politic niciodata. In Occident nu au exitat lagare de concentrare. Nicio tara occidentala nu a avut gulaguri. Dictaturile occidentale de tipul Franco in Spania ori Salazar in Portugalia, au fost tranzitorii, de scurta durata, ne-sistemice, si, am putea chiar spune, palide in comparatie cu cele mai "blande" regimuri comuniste. Gulagurile au fost o inventie comunista care Germania nazista a folosit-o sa extermineze nu propria populatie ci strainii, in principal evreii si tziganii.

 

New York Times si genocidul ucrainian

 

Surprinzator cum ni s-ar parea, cel mai pro-comunist dintre marile cotidiene occidentale a fost si ramineNew York Times, ziar cu o circulatie zilnica de aproape 2 milioane. New York Times a refuzat, cu incapatinare, sa condamne comunismul, fie el in Rusia, China ori chiar in Romania. Invatam multe detalii privind simpatia lui New York Times pentru comunism din cartea recent publicata a lui Anne Applebaumsi intitulata How Stalin Hid Ukraine's Famine from the World ("Cum a reusit Stalin sa ascunda foametea din Ucraina de restul lumii"). [Recenzie: https://www.theatlantic.com/international/archive/2017/10/red-famine-anne-applebaum-ukraine-soviet-union/542610/] Cu toate ca subiectul principal al cartii e oribila foamete din Ucraina din anii 1932-1933, cartea da detalii abundente privind modul in care propaganda stalinista, preluata naiv de presa occidentala, dar mai ales de New York Times, a ascuns de restul lumii una din cele mai mari tragedii din istoria comunismului si mai ales a vecinilor nostri ucrainieni. Scriam saptamina trecuta ca in 1929 Stalin a inceput colectivizarea fortata a agriculturii in Uniunea Sovietica. Milioane de tarani, dar mai ales chiaburi (kulaks), au fost deposedati de pamint, vite, animale si uneltele de munca agricole, si au fost fortati sa intre in colhozuri. Milioane dintre cei care s-au opus au fost exterminati, impuscati, ori mutati cu forta in Siberia unde au murit. Politica stalinista a avut un impact deosebit de grav in Ucraina unde intre 1932 si 1933 au murit aproape 4 milioane de tarani. Din fericire, la vremea aceea Basarabia inca facea parte din Romania Mare, taranii de acolo fiind scutiti, pentru o vreme, de teroarea stalinista.

 

In toamna lui 1932 agentii teroarii staliniste au invadat Ucraina confiscind din gospodariile taranilor tot ce au aflat: griu, porumb, cartofi, sfecla, varza, animale. Rezultatul a fost un dezastru si o foamete fara precedent. Presa sovietica, tinuta din scurt de Stalin si propagandistii lui, nu a mentionat foametea de fel. La fel, de fapt, ca si presa occidentala. Pe vremea lui Stalin, jurnalistii occidentali locuiau in Moscova si nu li se permitea sa iasa din capitala sovietica decit cu aprobarea autoritatilor sovietice, deseori intovarasiti de oficialitati sovietice, trebuiau sa urmeze traseie stabilite in prealabil de autoritati, si se puteau opri in localitati, vizita obiective si lua interviuri doar la indivizi autorzati de autoritatile sovietice. Articolele erau citite indeaproape de cenzorii sovietici si, inainte ca ele sa fie transmise prin telegraf in Occident, trebuiau semnate si stampilate de autoritatile sovietice. Majoritatea jurnalistilor scriau din auzite, repetind informatii si propaganda publicata in presa stalinista. Contacte directe cu oamenii de rind erau imposibile, si stirile din provincie lipseau aproape cu desavarsire.

 

Walter Duranty - un jurnalist aservit stalinismului

 

Intre 1922 si 1936, jurnalistul principal acreditat de New York Times la Moscova a fost britanicul Walter Duranty. A fost cel mai influent si bine platit jurnalist din vremea lui, dar si cel mai naiv, fiind pacalit de propaganda lui Stalin, si scriind articole elogioase la adresa lui si a Uniunii Sovietice. Sub Stalin, stirile din Uniunea Sovietica parveneau cu greu si politicienii Occidentului depindeau, in mare masura, de jurnalisti si articolele lor pentru a cunoaste si intelege ce se petrece in Uniunea Sovietica. De fapt, Duranty a fost sursa principala de informatii despre Uniunea Sovietica pentru Presedintele Roosevelt in anii 30 si a influentat politica americana fata de Uniunea Sovietica vreme de multi ani. In 1931 New York Times i-a publicat 13 articole despre Uniunea Sovietica sub Stalin si, pentru asta, in 1932 i s-a conferit prestigiosul Pulitzer Price pentru excelenta in jurnalism. Doar dupa multi ani alti jurnalisti, inclusiv de la New York Times, au reusit sa contracareze imaginea favorabila pe care New York Times o transmitea Occidentului, prin intermediul lui Duranty, despre cel mai groaznic tiran al omenirii. Aceasi imagine falsa a transmis-o si prin articolele lui despre foametea din Ucraina. In 1941 New York Times l-a concediat pe Duranty, dar numai in anii 1980 a inceput sa se distanteze de dezinformarea publicata vreme de decenii privind Uniunea Sovietica. Vreme de multi ani intelectuali si personalitati ucrainiene, organizatii ale ucrainienilor in Canada si Statele Unite, si grupuri anti-comuniste au cerut in repetate rinduri lui New York Times si consiliului de conducere a lui Pulitzer Price sa-i retraga lui Duranty, post-mortem, premiul pentru excelenta in jurnalism. In 2003 Pulitzer a respins solicitarea.

 

Articolele despre genocidul ucrainian erau scrise in termeni eufemistici. Duranty insista ca politica de colectivizare, dura pe alocuri, era facuta "pentru o cauza nobila", iar faptul ca unele persoane au devenit victime ale politicii de colectivizare a lui Stalin era comparat cu o omleta gustoasa care impune spargerea oualor. Folosind o fraza faimoasa a lui Lenin, Duranty explica "you can't make an omlette without breaking eggs" ("nu poti face omleta fara sa spargi oua") Sovieticii au vazut in Duranty un instrument util pe care l-au protejat si au facut tot posibilul sa asigure ca se simte bine in Moscova. I-au dat un apartament mare, i-au ingaduit sa aibe o masina la scara si un sofer, si i-au permis sa aibe o amanta. Cel mai mare privilegiu conferit lui, insa, a fost accesul la Stalin. Duranty a luat doua interviuri marelui tiran, ceea ce majoritatea jurnalistilor occidentali nu au reusit. Vreme de citiva ani, pe parcursul anilor 30, Duranty a avut acces direct atit la Stalin cit si la Presedintele american Roosevelt.

 

Duranty cunostea bine situatia si foametea din Ucraina. In 1933 a calatorit acolo, a vazut situatia precara a taranilor ucrainiei, dar nu a suflat o vorba. In niciun articol publicat de el nu a mentionat foametea din Ucraina. Intr-o discutie privata cu un diplomat britanic, insa, si-a exprimat opinia ca foametea a cauzat moartea a "pina la 10 milioane de oameni".  ("quite possibly that as many as 10 million people may have died directly or indirectly from lack of food") De ce nici el nici New York Times nu au scris despre aceasta atrocitate? Probabil pentru ca, speculeaza autoarea, si-ar fi pierdut credibilitatea deoarece pina atunci au publicat doar articolele laudative la adresa comunismului sovietic.

 

Gareth Jones - un jurnalist neaservit stalinismului

 

Daca lui Duranty i-a lipsit integritatea jurnalistica, Garet Jones a dovedit-o din abundenta. Applebaum scrie despre acest jurnalist britanic tinar dar mai putin cunoscut, care a avut norocul sa obtina o viza pentru Uniunea Sovietica, a reusit sa ajunga in Ucraina, a vazut foametea si atrocitatile cauzate de colectivizarea stalinista, si a publicat despre realitatile pe care le-a vazut. Duranty a incercat sa-l discrediteze, la fel ca si bordul de editori a lui New York Times.

 

Gareth Jones a fost un tinar galez, pentru o vreme secretar al Premierului britanic David Lloyd George. Vorbea cursiv rusa si, in 1932 cind a ajuns in Uniunea Sovietica, avea doar 27 de ani. Pe vremea aceea inca detinea functia de secretar al premierului britanic, ceea ce i-a facilitat obtinerea vizei. A calatorit, impreuna cu un om de afaceri american, in Ucraina unde a vazut cu proprii lui ochi impactul foametei. In 1933 s-a reintors in Uniunea Sovietica si a obtinut permisiunea sa calatoreasca la Harkov, in Ucraina, sub pretextul unei vizite la un prieten, consulul german acreditat la Harkov. A plecat cu trenul din Moscova, dar s-a dat jos la 70 de kilometri de Harkov de unde a mers pe jos. A trecut prin  mai multe sate ucrainiene, a dormit in casele taranilor, le-a dat din mincarea lui si a vazut foametea cu proprii ochi. A vazut oameni morti, oameni pe moarte, oameni care nu se mai puteau ridica in capul oaselor din pricina foamei, o multime de case fara oameni care deja murisera, foarte putine animale, lipsea mancarea, pamintul nu era cultivat, oamenii erau sleiti de putere si nu puteau lucra pamintul. Un barbat spunea ca nu a mincat carne de mai bine de un an, iar pe altii ii vedea mancand carne de cal. Taranii se plangeau ca "obisnuiam sa hranim lumea. Acum nu ne putem hrani pe noi". Din loc in loc Jones vedea femei care teseau la razboi, iar intr-un sat taranii au facut rascoala cind autoritatile au facut razii prin case sa le ia icoanele si Bibliile.

 

Intr-un sat, Jones a dat peste un militian care, aflind ca Jones e strain, a insistat sa-l duca la Harkov la Consulatul German. Bucuros ca nu va fi arestat ori expluzat din Uniunea Sovietica, Jones a acceptat. In Harkov vede alte indicii ale foametei, care ne amintesc si noua romanilor de anii grei ai comunismului ceausist. Oamenii stateau la coada de la 3 ori 4 dupa masa pina la 7 dimineata pentru a-si cumpara o paine.

 

Dupa citeva zile Jones pleaca din Uniunea Sovietica si se opreste in Berlin unde tine o conferinta de presa pe 30 martie 1933. Prezinta detalii despre foametea din Ucraina si zice ca oamenii mor de foame nu doar in Ucraina ci si in Volga, Siberia, Caucaz si Asia Centrala. Peste tot colectivizarea fortata a lui Stalin ucidea oameni. Jones si-a publicat impresiile in presa germana iar la scurt timp articolele lui au fost publicate si in presa britanica si americana. Presa britanica ii publica articolele anonim si i le cenzureaza pentru a nu infuria Uniunea Sovietica. Moscova, insa, a reactionat agresiv, Litvinov, Ministerul de Externe sovietic din vremea aceea, facind un protest oficial pe linga Ambasada Britanica. La scurt timp, autoritatile staliniste au impus masuri si mai represive privind accesul jurnalistilor occidentali in Uniunea Sovietica si mai ales deplasarea lor in provincie. Duranty nu a pierdut nici el ocazia sa-l critice aspru pe Jones si sa-si dovedeasca din nou loialitatea fata de Stalin si Uniunea Sovietica. Pe 31 martie New York Times i-a publicat un articol intitulat "Russians Hungry but not Starving" ("Rusii sunt infometati dar nu mor de foame").

 

Istoria a continuat sa-i surida lui Duranty, dar a fost aspra cu Jones. In 1935 Jones a ajuns in Mongolia ca reporter al unei publicatii britanice unde a fost rapit si ucis de banditi chinezi. Fraza lui Duranty, "rusii sunt infometati dar nu mor de foame" a devenit impresia oficiala in Occident privind ororile politicii de colectivizare a lui Stalin. Sovieticii au continuat sa-l foloseasca pe Duranty si sa influenteze, prin el, opinia occidentalilor privind comunismul sovietic. Deja suntem in 1934-1935 la 2 ani dupa ce Hitler ajunge la putere in Germania. Europenii si americanii devin tot mai ingrijorati de Hitler si expansiunea nazismului in Europa decit de Stalin si ororile comuniste. Presedintele Roosevelt a continuat sa-l foloseasca pe Duranty si pe New York Times ca surse principale de informatii privind Stalin si comunismul sovietic. Asa devine convins ca, intre Stalin, Hitler si o Japonie agresiva care deja invadase Manciuria, ar fi in avantajul Americii sa stabileasca relatii diplomatice si economice cu Uniunea Sovietica. Roosevelt propune un tratat comerial cu Uniunea Sovietica si Litvinov e invitat la New York sa-l semneze. Litvinov calatoreste la New York impreuna cu Duranty, unde Administratia americana da un banchet in cinstea lor la prestigiosul hotel new yorkez Waldorf Astoria. La banchet participa 1.500 de invitati. Duranty e invitat sa vorbeasca si lumea il aplauda, zice autoarea, "ca nebuna" ("wildly"). Prestigiosul jurnalist a murit in 1957.

 

New York Times ne-a pecetluit soarta

 

Asa ne-a fost pecetluita si noua soarta pentru 45 de ani. Dezinformatiile unui jurnalist au format si influentat gandirea si politica occidentalilor fata de Uniunea Sovietica pina in 1945 cind Churchill, mai devreme ca Roosevelt, si-a venit in fire realizind ca Stalin e un tiran, un maestru al propagandei si deceptiei. Imediat dupa Conferinta de la Yalta si-a tinut faimoasa prelegere in care a folosit expresia "Cortina de fier" ("Iron Curtain") dind de inteles ca Uniunea Sovietica a devenit noua amenintare iminenta a Europei. La scut timp, Presedintele Truman, proaspat ales, a ajuns si el la aceasi concluzie, enuntind o politica de "containment" ("izolare" ori "restrictionare") a Uniunii Sovietice. Din neferice, romanii nu au beneficiat de politica lui Truman, ea fiind demarata timid si tardiv. Prea tarziu pentru noi si milioanele de est europeni care am trait sub comunism 45 de ani. Dar mai ales prea tarziu  pentru cei peste 800.000 de romani care au fost exterminati in anii comunismului. E bine si intelept sa nu uitam asta. Niciodata.

 

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI 

 

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

 

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!

 

Am inceput sa publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook: https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/

 

VRETI SA FITI INFORMATI?

 

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro. 

 

FACETI-NE CUNOSCUTI!

 

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

 

ANUNTURI

 

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro. 

 

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro    

 

New York Times – Dilema Europei Centrale: Macron sau Orban?!

La sfârșitul lui 2016, mulți europeni au fost cuprinși de disperare în urma Brexitului și a victoriei lui Donald Trump în alegerile din SUA. Europenii se împăcaseră cu ideea că momentul de glorie al Uniunii Europene în istorie se încheiase. Șase luni mai târziu, nimic nu e diferit, cu toate astea, totul s-a schimbat.

Sondajele de opinie arată că un număr tot mai mare de europeni mizează pe UE. Economiile de pe continent s-au îmbunătățit, scorul populiștilor olandezi a fost foarte slab, iar susținătoarea conceptului de ”hard Brexit”, Theresa May, a fost umilită de rezultatele alegerilor britanice din această lună. Aceste evenimente i-au convins pe mulți europeni că UE primește o a doua șansă și că va profita de acest lucru.

Victoriile decisive ale lui Emmanuel Macron în Franța — mai întâi în alegerile prezidențiale din mai și apoi în alegerile parlamentare de săptămâna trecută — pe baza unei platforme pro-Europene au determinat mulți europeni să creadă că riscurile dezintegrării UE par să fi trecut și că ne îndreptăm mai degrabă către o integrare sporită a continentului. Speranța unioniștilor e că reformele lui Macron în domeniul pieței muncii din Franța vor determina Germania să investească mai mult în economiile zonei euro. Între timp, apar noi planuri privind o creștere a bugetelor de apărare ale Europei.

Deși optimismul e foarte prezent în Europa de Vest, Estul a rămas lipsit de entuziasm. Șansele ca est-europenii să iasă din UE — așa cum implorase recent fostul președinte ceh Vaclav Klaus  — rămân în continuare la fel de mari ca și posibilitatea ca Vladimir Putin să piardă alegerile de anul viitor, dar mulți est-europeni sunt sceptici în privința eforturilor franco-germane de a reorganiza Europa. De ce?

Răspunsul este evident. Guvernele din Polonia și Ungaria să tem că dacă UE va continua pe drumul integrării, regimurile lor iliberale vor fi puse în pericol, în timp ce mulți est-europeni se tem că în urma inițiativelor Macron-Merkel va rezulta o Europă cu două viteze, iar ei vor deveni cetățeni de rangul doi.

Majoritatea Europei Centrale nu este în zona Euro — Bulgaria și România nu sunt nici măcar în Schengen — iar multe țări din regiune au economii competitive datorită salariilor și taxelor mici. Așadar, temerile politicienilor din Europa Centrală și a unor investitori din Vestul Europei țin de faptul că anumite politici promovate de Macron în campanie, precum armonizarea impozitelor în toată Europa, sau penalizarea țărilor care exportă mână de lucru ieftină, ar putea să distrugă modelul de afaceri al Europei Centrale.

Deși majoritatea elitelor est-europene îl privesc pe Macron cu suspiciune, unii susțin că politicile salariilor mici sunt principalul motiv pentru migrația forței de muncă din regiune. În unele țări, peste 10% din populație muncește afară. FMI estimează că dacă nivelul migrației din regiune se menține, Centrul, Estul și Sudul Europei vor pierde cam 9% din PIB între 2015 și 2030.

Cu toate acestea, deși strategia Merkel-Macron e o provocare pentru economia Europei Centrale, realitatea unei Europe cu două viteze reprezintă un risc strategic.

Puține lucruri au provocat nemulțumirea est-europenilor privind riscul de a deveni cetățeni de mâna a doua mai bine decât scandalul ”dublurilor standarde” pentru mâncare. Consumatorii est-europeni au aflat că anumite produse, Nutella de exemplu, au un gust diferit în Austria comparativ cu Ungaria. De ce? Testele au demonstrat că brandurile multinaționale uneori folosesc ingrediente mai ieftine în mâncarea vândută la est de vechea cortină de fier. Companiile susțin că schimbă ingredientele pentru a se conforma gusturilor locale, dar ministrul agriculturii din Republica Cehă a ilustrat ce aveau mulți pe suflet când a declarat că Estul s-a săturat să fie “coșul de gunoi al Europei”.

Rezistența Central Europeană la noua axă Berlin-Paris ar putea să genereze un ”gust” European cu totul nou. Aceste țări trebui să aleagă acum între integrare mai puternică pe baza termenilor stabiliți de Franța și Germania, sau marginalizare politică — iar temerile unei Europe cu două viteze devin tot mai reale.

Din nefericire, turnura iliberală din Ungaria și Polonia — marcată de încercările de a controla justiția, de a pune trusturile media independente cu botul pe labe, de a interveni în societatea civilă (să nu mai menționăm retorica naționalistă a politicienilor) — a forțat multe state Occidentale să ignore nemulțumirile venite din Europa Centrală, chiar dacă unele sunt perfect legitime.

Criza refugiaților e un bun exemplu. Pentru Vest-Europeni, refuzul polonezilor, cehilor și al ungurilor de a accepta cotele de refugiați stabilite în 2015 demonstrează faptul că statele est-europene nu au solidaritatea necesară Uniunii Europene. Pe de cealaltă parte, Est Europenii susțin pe bună dreptate că argumentul solidarității nu trebuie să fie mai presus de un mandat democratic, iar întrebarea existențială privind ”cine aparține unei comunități” trebuie lămurită de guverne alese democratic. Problema e că limbajul isteric anti-refugiați al Ungariei ne-a adus într-un punct în care Europenii ignoră îngrijorările legitime ale Europei Centrale, deoarece presupun la grămadă că aceste temeri sunt nimic altceva decât manifestări de naționalism.

Cu toate astea, deși țările Europei Centrale sunt confruntate cu provocări identice, acestea nu le confruntă împreună. Visul unei Europe Centrale unite, idealul ce a sta la baza creării Grupului de la Vișegrad, în 1991, nu mai există. Doi membri ai grupului, Republica Cehă și Slovacia, încearcă să se distanțeze de ceilalți doi, Ungaria și Polonia, țări care atacă permanent Uniunea Europeană. Totuși, chiar dacă Ungaria și Polonia sunt ostile Bruxelles-ului, ele sunt divizate când vine vorba de relațiile cu Rusia.

Guvernele regiunii confruntate cu tentativa de reorganizare europeană Macron-Merkel vor trebui să aleagă între o integrare sporită a Uniunii Europene, sau un viitor în care Europa Centrală e tot mai marginalizată. E o alegere între Emmanuel Macron și Viktor Orban, prim-ministrul ultra-naționalist al Ungariei. Lumea încă nu s-a decis pe ce cale va merge. Cu toate astea, experiența Europei Centrale din secolul 20, care poate fi rezumată prin proverbul: “Dacă nu ești la masă, ești în meniu”, ne sugerează calea de urmat.

Autorul acestui articol, Ivan Krastev, este președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia și cercetător la Institutul pentru Științe Umaniste din Viena