Nicoleta Nussthaler, în căutarea sufletului pereche!

 

            Nicoleta Nussthaler recidivează, la scurt timp, cu o nouă carte - „Vindecarea feminităţii”, colecţia Proză, editura „eCreator” Baia Mare. Este o carte-confesiune, o carte-jurnal, o introspecţie a trăirilor ei, o analiză subiectivă a ceea ce a trăit până în acest moment al vieţii.

Curajul cu care scrie se bazează şi pe afirmaţiile ei că a devenit, între timp, trăind atâtea experienţe dureroase ori închipuite, în orice caz dorite, o femeie înţeleaptă: „...între timp am căpătat înțelepciune iar acum știu că eu, Femeia, îl inspir pe El, Bărbatul, să-și deschidă inima. Ei bine, acesta a fost un proces lung, uneori dureros și care a cerut mult din timpul, atenția, energia mea – din viața mea. Mi-au trebuit câțiva ani de zile ca să atrag un Bărbat puternic, adică implicat și asumat, dar și blând în același timp”.

Romanul „Vindecarea feminităţii”, îndrăznesc să-l numesc aşa, cuprinde un număr de cinci capitole, în care eroina romanului este chiar ea, ”Un sfârşit cât un început” - un text în care autoarea este convinsă şi încearcă să-i facă şi pe cititorii ei partizani ai iubirii pure, ideale: „Oh, dulce eternitate! Comunicând fără cuvinte./Într-un târziu abia, te-ai prezentat. Ți-am scuturat zăpada de pe obraji și ți-am spus râzând:/- Știam că o să vii în alb!/Și tu mi-ai răspuns blând și zâmbind larg, pierdut în ochii mei:/- Am gânduri curate...” (mi-am permis să o scriu sub forma aceasta, fiindcă este poezie sută la sută) şi un feed-back al întregului roman, numit „În loc de epilog”, din care vă ofer aceste gânduri ale Nicoletei Nussthaler, o „sfătoasă” pe tot parcursul cărţii: „Pentru tinerele care se pot inspira și își pot face curaj să lupte pentru visurile lor. Poate vor alege mai ușor, cu claritate, să-și trăiască propria viață, nu viața părinților sau a soților lor. Pot fi femei puternice și pline de sensibilitate în același timp, care se vor bucura de libertate deplină până când vor găsi bărbatul care să le aprecieze, să le prețuiască, să ofere locul de cinste în inima și familia lui. Atunci vor deveni mame și soții devotate și iubitoare, cu familii adevărate și frumoase, astfel încât să se simtă împreună și liberi, și implicați pe toate planurile: emoțional, familial, social, profesional”.

Capitolul I, numit „Pierderea” face referire la familia ei, la soţul neglijent cu relaţia lor, la problemele pe care le are acesta cu alcoolul, motiv pentru care îşi pune întrebări de genul: „Încă mă întrebam de ce sunt în situația aceea: căsătorită, având un partener, dar tot singură. Însingurată, fără de voie. Oare el nu vede sau nu-i pasă că nu sunt fericită? Chiar nu mă iubește?”. Apoi, trece pe un alt plan al mărturisirilor şi vorbeşte despre un episod trist la moartea prietenului din liceu, Vlad, la doar patruzeci şi ceva de ani, se gândeşte cum ar fi fost relaţia lor, concluzionând: „Viaţa este presărată şi cu momente dificile, cel mai greu fiind acela de a pierde o persoană dragă. Iar dacă asta se întâmplă la scurt timp după ce abia te-ai reîntâlnit cu acea persoană, pierderea este cu atât mai copleşitoare. Să nu ne lăsăm doborâți pentru mult timp şi să ne luăm drept aliat în lupta cu durerea covârşitoare, chiar amintirile dragi”.

Capitolul II, numit „Susţinerea” te ţine treaz, pe tine cititorului, fiindcă autoarea vorbeşte despre părinţii ei, care deşi au trecut puţin peste 60 de ani par îmbătrâniţi fără vreme, scrie cu patos despre pasiunile tătălui ei, fost cadru militar, cum at fi pictura, navomodelismul dar şi despre gelozia înnăscută a mamei ei. O descrie foarte bine fizic pe cea care i-a dat viaţă: „Mama era o femeie superbă, voluptoasă, cu un păr lung și creț, brunetă cu ochi căprui și, în copilărie, îmi spuneam că aș fi norocoasă să semăn cu ea. Se îmbrăca la modă, tatăl ei era croitor”. Ce îţi place la autoare e faptul că personajele ei sunt asemeni rudelor noastre, sunt personaje universale, care au trăit într-un regim totalitar, cu multe neajunsuri dar dacă erai harnic şi inteligent trăiai bine şi liniştit (vezi episodul comic cu găinile), linişte care nu se mai regăseşte în ziua de azi. Continuă şirul epic cu un personaj misterios, Angela, de doar 23 de ani, cu un master luat în Franţa, pe care o cunoaşte la un workshop spiritual numit „Viaţa dintre vieţi” iar autoarea participă la o şedinţă de hipnoză şi astfel află că: „ Mintea e împărțită în două: mintea analitică, aceea care ne ajută în realitatea zilnică și care probează veridicitatea a tot ce se întâmplă. A doua, mintea intuitivă, simte pur și simplu. Nu are nevoie de probe, ea apare atunci când presupui ceva. Presupui sau ai sentimentul, știi, intuiești ce o să se întâmple. Ai trăit desigur asta, înţelegi despre ce vorbesc”. Toate aceste experienţe Nicoleta Hussthaler le caută şi doreşte, le experimentează pentru a înţelege psihologia relaţiilor, pentru a descoperi cine este ea de fapt şi nu în ultimul rând pentru a-şi găsi un „partener înţelegător şi iubitor”, pentru a nu rămâne „repetentă pe viaţă. Şi poate chiar şi în vieţile următoare”. Continuă cu o experienţă avută prin 2014 la prima expoziţie personală de fotografii, la un hotel din Mamaia, un bun pretext să-şi ducă cititorii în lumi paralele, în arta spiritismului şi magiei, a ocultismului.

Capitolul III, numit „Căutarea” se referă la „căutările” din ce în ce mai intense ale autoarei dar şi la şederea ei şi a fiului în Austria „într-o ţară nouă, într-o casă nouă, cu un bărbat nou”. Se descrie foarte bine: „Eu nu sunt o persoană religioasă, nu mă auzi ciripind rugăciuni vreodată și, sincer, nu cred că Dumnezeu e așa cum se vede pictat în biserici, ca un moșneag cu barbă care predică furios și își pedepsește mereu copiii când greșesc. Dar să ne lămurim: nici îngerașii nu sunt niște copilași dulci care zboară, deși îmi place mult fantezia asta”. Viaţa Nicoletei se schimbă fundamental după ce îl cunoaşte pe îngerul ei păzitor pe care îl cheamă „Caju”. Incitantă este şi povestea găsirii în noua locaţie a unui aparat foto minuscul căruia îi mai trebuia doar baterii precum şi faptul că din fotografie a făcut o pasiune şi un mijloc de a câştiga bani şi faimă. Şi totuşi mai există ceva, dragul de carte, de a scrie, de a împărtăşi femeilor experienţele ei de viaţă pentru a nu greşi unde a gafat ea, pentru a nu face compromisuri când e vorba de dragoste. Nu ştiu în ce relaţii este autoarea acum, dar ştiu că dorinţa ei a fost de a scrie o carte în memoria fostului iubit Vlad. Şi a reuşit: „Și scriu la carte. Ideile îmi șuieră prin minte colorat și vreau să scriu mai mult, dar am și eu limitele mele. Sunt doar un om. Și totuși, recunosc că vreau să o termin până în vară. Îmi doresc foarte mult să găsesc un editor sau un scriitor care să mă ajute să-i dau o formă finală și să o public fizic sau online până în iarna când se va împlini un an de la plecarea lui Vlad. În memoria lui este această carte”. Din nou vedem generiozitatea Nicoletei sau a îngerului Caju! Vorbeşte despre experienţa din Rodos, Grecia, despre relaţia din ce în ce mai rece cu al doilea soţ austriac, ea fiind: „...veselă, copilăroasă, glumesc și fredonez diverse melodii mai tot timpul. Tot eu sunt cea care susține mereu că este o femeie puternică, care știe clar ce vrea și ce nu, dar paradoxal, recunosc că sunt și atât de sensibilă. Am nevoie ca tu să fii blând, permisiv, să mă lași să mă joc cu tine, să mă târguiesc și să-mi cedezi de cele mai multe ori. Să-mi faci pe plac – na! femeile sunt capricioase. Să mă iubești tandru, dar și puternic. Auzi?!”.

Capitolul IV numit „Rătăcirea”, ca întreg romanul, se bazează pe două planuri, unul real, altul imaginar unde amintirile, visele, ficţiunea şi fantasmele sunt prezente la tot pasulşi ne aminteşte, pe undeva de Mircea Eliade.  Din nou, aşa cum ne-a obişnuit, Nicoleta Nussthaler trage câteva concluzii pentru cititori: „Există momente în viață când suntem copleșiți de dezamăgire sau durere, chiar în pragul depresiei. Atunci suntem tentați să cedăm acestor situații cu potențial devastator pentru sufletul și sănătatea noastră: fizică, mentală și spirituală, și rătăcim în căutarea unei soluții. Este necesar atunci să avem tăria de a ne recunoaște rătăcirea și de a ne învăța lecția din ea, ca pe o treaptă pe drumul desăvârșirii”.

Ultimul capitol numit „Regăsirea” închide practic un ciclu din viaţa autoarei iar romanul este asemeni unei sfere. În acest capitol autoarea scrie cu patos despre „dorul sfâşietor de iubire”, este nostalgică şi-şi plimbă sufletul pe „strada bunicilor” fiindcă „Casa bunicilor reprezintă un simbol al paradisului pierdut”. Încheie cu o „Scrisoare deschisă către Alesul meu” din care citez, la finalul acestei recenzii cuvintele Nicoletei Nussthaler, cuvinte care vreau să rămână mult timp în inimile şi memoria dumneavoastră dragi cititori: „Atunci când cartea va fi gata, publicată, și eu voi fi gata. Emoțional voi fi curată, vindecată. O voi lua de la capăt. Va începe un nou capitol în viața mea. Și anume, capitolul iubirii, tandreții, jocului și râsului. Cu tine. Împreună. Voi fi gata să te primesc în viața mea. Gata pentru iubire. Și să-ți împărtășesc tot sufletul meu. Cred că vom călători nebuni prin lume. (...)Vom prinde mai toate răsăriturile și mai toate apusurile împreună, bucurându-ne de frumusețea acestei lumi pe care o vom transpune în fotografiile noastre. Vom avea un blog de călătorie și fotografie și vom publica multe cărți în care vom prezenta lumea în viziunea noastră proprie, de îndrăgostiți eterni. Și de aceea oamenii ne vor îndrăgi, ne vor adora, pe noi, cât și poveștile și fotografiile noastre. Vom îmbătrâni, dar vom rămâne mereu tineri”. Aşa să fie precum spui, Nicoleta Nussthaler!

                                                                                  Gelu Dragoş

 

Nicoleta Nussthaler ne oferă „30 de linguriţe de înţelepciune”

Prin noua carte „TU EŞTI (DI)VINĂ, editura „eCreator”, noiembrie 2021, scriitoarea  constănţeană  Nicoleta Nussthaler ne oferă o lecţie (proprie) de viaţă, prin cele 30 de proze scurte, adică „30 de linguriţe de înţelepciune”, în care autoarea îşi deschide inima şi ne oferă experienţele trăite de ea, cu bune şi mai puţin bune, aşa cum se întâmplă într-o viaţă de om.

Absolventă a Facultăţii de Inginerie şi Management Agroturistic Bucureşti, cu un master în ştiinţe juridice a Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa, cu diplomă de fotograf la Avatar Studio Photography Constanţa şi diplomă de Consilier dezvoltare personală, Nicoleta Nussthaler este o persoană complexă, o perfecţionistă, o exploratoare a sufletului, o practicantă a echilibrului interior, într-un cuvânt o persoană fascinantă, după ce-i citeşti prozele.

În „Cuvânt înainte” se explică, ne oferă detalii despre demersul ei literar: „Am ales să public această carte în semn de mulțumire adusă existenței mele pământești, una obișnuită până la urmă, pentru că îmi permite ca zi de zi să experimentez atâtea și atâtea lucruri noi, trăiri dintre cele mai vii, emoții, unele greu de dus, altele înălțătoare, evenimente diverse, să greșesc, să plâng și să mă bucur. Dar am luat acest demers și ca pe o datorie de suflet, acut resimțită, aceea de a-ți dezvălui povestiri de o intimitate aparte, legate de karma de familie, precum și unele programe mentale, ce ne sabotează perfid în toate aspectele vieții noastre, dar mai cu seamă în iubire. Aceste 30 de lingurițe de înțelepciune sunt lecții importante pe care mi le-am însușit din experiențele mele directe de viață, dându-le înțelegeri proprii, având modesta pretenție că ele sunt motivaționale și au concluzii corecte și originale”.

În proza „Cum să te asiguri că nu eşti doar relaţia ta” autoarea ne vorbeşte despre fiul ei adolescentin, despre prima lui iubire, despre planurile şi visele lui de a ajunge medic şi a se stabili la Timişoara, despre asumare şi responsabilizare iar proza se încheie cu întrebări esenţiale, pe care fiecare dintre noi, la un moment dat ni le punem: „Cine ești tu, de fapt? Atunci când ești singur, tu cine ești? Te-ai întrebat vreodată?”.

În următoarea proză „Câteodată prea târziu, e prea târziu...”, autoarea trebuia să se întâlnească cu un cuplu pentru o şedinţă foto, un pretext banal până la urmă, despre iubirea neîmpărtăşită, despre materialism şi trecerea timpului, dar din nou Nicoleta  Nussthaler excelează prin întrebările puse, prin trăirile ei, prin poveţele date ce sunt ca nişte axiome. Exemplific: „Iar în special noi, doamnele, să învățăm să ne apreciem, să ne iubim mai mult pe noi însene, atât de mult încât să acceptăm în viețile nostre doar pe bărbatul care este capabil să primească cu recunoștință și în totalitate darurile noastre.Se spune că niciodată nu este prea târziu, însă uneori, în unele situaţii, chiar poate fi prea târziu…”.

În „Tu ce alegi: 20 de ani trăiţi din plin, cu pasiune sau 40 de ani liniştiţi?”, acţiunea se desfăşoară la spitalul „Wiener Neustadt” din  Austria, unde autoarea îşi investiga starea de sănătate în amănunt, trebuia să se opereze, motiv de a-şi pune din nou întrebări profunde, de a trăi pe muchie de cuţit, de a-şi face o analiză a propriei vieţi: „Nu pot să nu mă gândesc acum că, dacă ar fi să mă întrebe mâine și pe mine Doamne-Doamne, ce aș alege, cantitatea? Aș putea eu oare să aleg să trăiesc mult, mult, dar să am parte de o viață normală, cumva banală? Să trăiesc într-o relație de cuplu posibil nesatisfăcătoare și având un job care nu mă împlinește? Sau mai degrabă aș alege calitatea timpului meu aici, în această viață?”.

Autoarea, aşa cum arată şi titlul „Cum să ai o viaţă mai bună” ne oferă reţeta fericirii, ne dă sfaturi: „Revenind la subiectul inițiat de tine, la relația romantică, sigur că nu poți să te implici cu prima femeie care îți zâmbește, ar fi doar ceva superficial. Ai nevoie de ceva timp înainte, să îi acorzi importanță acesteia, să ai răbdare să o cunoști cu adevărat. Trebuie să verifici mai întâi dacă aveți interese, convingeri și vise comune. Cu cât ai mai multă răbdare, cu atât scade mai mult riscul de a fi dezamăgit iar. (...) Abia atunci, după ce euforia de început dispare, începe lupta dintre cele două personalități, cele două minți ale căror ego-uri au așteptări și pretenții, dorințe diferite uneori. Este proba de foc a cuplului și doar relațiile solide și autentice rezistă. Iar dacă totuși o relație slabă, superficială nu se destramă, aceasta se întâmplă numai din frica de a nu rămâne singur cel mai adesea. Iar acea luptă să continue toată viața, sabotând și erodând în fiecare zi fericirea cuplului. Este posibil să fi văzut asta la părinții tăi, cum se ceartă și cum se contrazic din orice, de mai multe ori pe zi. Ei fac asta inconștient pentru că nu au avut acces la vreo sursă de informație de unde să învețe că aceasta nu este calea înspre o viață împlinită. Deci, haide să alegem conștient să nu fim părinții noștri, doar nu suntem copiile lor trase la Xerox! Avem dreptul la o viață bună, la fericire într-o relație de cuplu”.

Pentru o tânără, Nicoleta Nussthaler are multă experienţă de viaţă şi datorită faptului că a lucrat ca asistent manager şi recepţioner la hotel şi a intrat în contact cu multă lume fiind şi o pasionată de călătorii şi o fină observatoare a oamenilor din jurul ei.

Cu cât am „gustat” din linguriţele ei de înţelepciune, mi-am dat seama că pentru ea scrisul e o terapie, un mod altruist de a ne învăţa viaţa, ca şi în proza „3 motive pentru care ea a plecat, deşi te iubea”: „Ca o concluzie, pătrunde-i sufletul în cotloanele cele mai profunde, așa după cum faci cu moliciunea misterioasă a trupului ei. Arată-i că este dorită și apreciată, iar tu ești perfect capabil să fii un bun partener romantic. Atunci când reușești să te conectezi în toate planurile cu femeia ta, timpul se oprește în loc. Deveniți nemuritori și imperturbabili, indiferent de ce vine peste voi”.

Acelaşi stil uşor, plăcut de citit, relaxant, îl întâlnim şi în celelalte proze ale ei iar valoarea lor cresc prin „sentinţele” date: „Dacă tu gândești că partenerul tău nu este cel mai potrivit om pentru tine, atunci nu te poţi bucura de darurile mentale, sufletești, emoționale, materiale pe care el ți le oferă. Nu îl poți aprecia ca ființă întreagă și nu îi poți fi recunoscător că a ales să își împartă viața cu tine”.( „Două feluri de a trăi: conştient sau inconştient”).

În proza „44 de motive pentru care să te iubeşti, femeie!” Nicoleta Nussthaler, ne expune, subiectiv, uneori pueril, 44 de motive pentru care o femeie trebuie să se iubească, trebuie să se considere frumoasă şi dorită. În fond şi la urma urmei, frumusețea și feminitatea femeilor sunt atuurile femeilor de pretutindeni. Delicatețea, eleganța, stilul, mersul, mimica feţei, modul de exprimare sunt modalităţi şi mijloace de exprimare ale frumuseții lor.

Este un volum de dragoste prin excelenţă, o mărturisire sinceră TU EŞTI (DI)VINĂ (interesant joc de cuvinte) a experienţelor trăite până la 42 de ani de autoare iar afirmaţia mea este susţinută şi de alte titluri ca: „Iubirea este oriunde şi oricând”, „Observator al iubirii”, „Încă mă simt vinovată uneori că nu mai pot să-l iubesc...”, „Magia îndrăgostelii”, etc.

Iubirea de părinţi o regăsim în 2-3 proze, mai pregnant în cea intitulată „Cum ne luăm la revedere de la părinţii noştri”: „(...) o să le sărut mâinile părinților mei de fiecare dată când îi voi mai vedea. Mă voi bucura de fiecare dată când voi avea ocazia să le văd ochii și, poate, zâmbetul. Cât încă mai sunt aici, în această viață. O să le fiu alături, atât de des cât îmi va sta în putință. Și o să fac asta cu tot sufletul meu. Acum știu că voi îndeplini acest ritual, așa primitiv după cum și este, trasat pe linie ancestrală, din moși-strămoși. Și știu că o să le pot face pe toate, adică chiar o să îmi clădesc o carieră. Și o să îl întâlnesc și pe acel bărbat predestinat mie, care o să îmi fie alături în momentele care vor veni. Fericite sau mai puțin fericite”.

Unele titluri amintesc de Sfânta Scriptură, mai bine zis de o anumită sectă religioasă: „Viaţa are mai multe planuri cu mine, decât aveam eu cu ea”, „Suntem noi pregătiţi pentru un partener de viaţă?”, „Adu-ţi aminte cine eşti şi ce vrei de la viaţă”, „În familie sau singur, pe insula ta?”, „Ţie îţi pasă, cu adevărat, de timpul tău?”, dar nu deranjează atâta timp cât sfaturile, poveţele nu sunt rău intenţionate iar iubirea aproapelui se vede în fiecare scriere a ei. Este şi multă poezie în prozele ei iar stilul alert (ce aminteşte de prozatoarea Maria Berciu) alternează cu idei filosofice spuse la finalul fiecărei poveşti, ceea ce îi dă o anumită originalitate şi valoare.

O carte de week-end, o carte bună, o carte biografică a unei persoane speciale, pe care o recomand în special tinerilor care pornesc pe drumul vieţii! Felicitări, Nicoleta Nussthaler!

                                                                        Gelu Dragoş