Lucian Sârbu: “În viitorul apropiat s-ar putea ca nici Ucraina, nici Taiwanul să nu devină cheie geopolitică pentru viitor, ci Nigerul”

 

În viitorul apropiat s-ar putea ca nici Ucraina, nici Taiwanul să nu devină cheie geopolitică pentru viitor, ci Nigerul (a nu se confunda cu Nigeria). În Niger tocmai a avut loc o lovitură de stat care a îndepărtat de la putere președintele-marionetă al occidentalilor. Aceasta vine după lovituri de stat similare din Burkina Faso și Mali. Noile conduceri au îndepărtat radical țările lor de politica occidentală și urmăresc în mod clar realinierea pe axa Rusia-China, adică BRICS. Sunt țări extraordinar de bogate în resurse, jefuite sistematic de occidentali de vreo 150 de ani, mai întâi prin politica de colonizare decisă de marile puteri la Conferința de la Berlin din 1884, și apoi prin diversele aranjamente post-colonizare din anii 1950-1970. În ceea ce se numește „Francafrique”, de pildă, adică fostele colonii franceze din „Africa neagră”, țările respective nu au nici acum, la 60-70 de ani de la „eliberare”, o politică monetară proprie, moneda lor, „francul african”, fiind legată de francul francez, adică de moneda euro. În acest fel fosta metropolă (Franța, adică UE) poate dicta cum vrea, ce prețuri vrea, la mărfurile care o interesează.

Nigerul a devenit brusc important fiindcă e sursă majoră (și foarte ieftină) de uraniu, metal indispensabil pentru energia nucleară. Energie nucleară care devine extrem de importantă în contextul actualei crize energetice din UE, care se manifestă prin, pe de o parte, ruptura imbecilă de sursa ieftină de hidrocarburi rusești, și pe de altă parte de lipsa de randament a „energiilor verzi”, care încă sunt departe de ceea ce se spera. Dacă se pierde și accesul la uraniu ieftin (Franța are 56 de reactoare nucleare și o producție totală de cca. 500 TWh) au pus-o băieții, se poate stinge lumina în liniște peste toată Europa Occidentală, iar Statele Unite vor rămâne atârnate de gât cu un vasal credincios, dar aflat în moarte clinică. Or, noua conducere a Nigerului deja și-a manifestat intențiile ostile față de occidentali, deci nu e de glumit.

Cu Burkina Faso și Mali rebeliunea a mai putut fi tolerată, fiindcă prima e producător de zinc (nu e problemă, se găsește și în Australia și în multe alte locuri) și cealaltă de aur (momentan Franța deține destul), dar cu uraniul e mare problemă, fiindcă producătorii mondiali sunt puțini și Nigerul e al doilea exportator, după Namibia (însă 68% din uraniul namibian pleacă spre China). De aceea occidentalii au activat de urgență rețeaua ECOWAS, „Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest”, cu ajutorul regimurilor pe care încă le controlează în zonă, și par extrem de hotărâți să intervină militar în Niger. În Niger există și 1000 de militari americani care luptă, chipurile, împotriva islamiștilor. Așa de tare au luptat și ei, și francezii din Mali (expulzați recent de noul regim, tocmai fiindcă s-au dovedit a fi complet ineficienți), încât islamiștii își fac de cap de ani de zile în acele zone. Nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi că toate aceste trupe sunt, de fapt, armate de ocupație pregătite să readucă la ordine regimurile „rebele” din zonă atunci când va fi nevoie.

Ceea ce e neclar, e cât de tare se pot baza occidentalii pe puținii parteneri de la fața locului. În condițiile în care noile regimuri din Burkina Faso și Mali, dar și guvernul algerian, au declarat că orice atac împotriva Nigerului va fi privit ca un atac împotriva lor, și se va răspunde pe măsură, în condițiile în care populația Nigerului pare foarte fericită cu lovitura de stat, se întrevede un război local de proporții, deși s-ar putea să asistăm la o mare surpriză, în sensul că regimurile care au declarat că vor interveni militar în Niger (Senegal, Benin, Nigeria) să nu se trezească ele însele măturate de la putere. Până acum ECOWAS a mai avut intervenții militare, dar mărunte, și fără să presupună lupte (a fost vorba mai mult de forțe de stabilizare și păstrare a păcii), în Gambia și Guineea-Bissau. O intervenție violentă, împotriva unor regimuri și populații ostile, ar fi ceva cu adevărat nou. Mai mult, dacă Algeria intră în acest joc de partea Nigerului, nu știu cât de confortabil se vor simți suburbiile orașelor franțuzești, pline de cetățeni de origine algeriană. Un lucru e clar: Ucraina, Africa de Vest, Taiwan înseamnă prea mult chiar și pentru mașinăria de război occidentală, care oricum s-a dovedit a fi un tigru (sau, mai degrabă, un… leopard) cam știrb pe frontul ucrainean. Unul din aceste fronturi va trebui „sacrificat” pentru a se putea lupta pe celelalte două. Cum războiul din Taiwan pare deja o chestie sigură, hotărâtă la Washington, singurele necunoscute fiind provocarea supremă care îi va enerva dincolo de limitele abținerii pe chinezi și data la care va avea loc, și cum dominația asupra resurselor din Africa de Vest e vitală pentru supraviețuirea, chiar dacă pe perfuzii, a Occidentului în ansamblul său, singura piesă de domino care e condamnată să cadă e Ucraina. Însă Nigerul se poate dovedi o cheie geopolitică pentru viitor deoarece un eventual eșec militar al Occidentului acolo, venind după fuga rușinoasă din Afganistan și după previzibila și inevitabila înfrângere din Ucraina, ar cimenta noua ordine multipolară și cu siguranță s-ar striga „la loc comanda” și în privința războiului din Taiwan. Insula taiwaneză urmând a se reuni pașnic și pupăcios pe gingii, în ciuda retoricii războinice de acum, cu mama ei, China.

 Autor: Lucian Sarbu

Dan Diaconu: Ce se întâmplă în Africa?

 

În urmă cu puţin timp v-am prezentat harta lui Zbigniew Brzezinsk,y spunându-vă atunci că “Africa este extensia megacontinentului nostru(Eurasia)”. Analiza pe care am făcut-o atunci se dovedeşte acum de actualitate deoarece arată limpede că ceea ce se petrece în Africa este un efect al schimbărilor iremediabile de care are parte lumea în înztregul său.

Lovitura de stat din Niger a părut pentru mulţi din altă lume. Sunt oameni care n-au habar că Niger şi Nigeria sunt două ţări diferite. Şi, din păcate, sunt şi mai mulţi care n-ar putea arăta pe hartă unde sunt situate aceste ţări. De ce spun “din păcate”? Pentru că devine din ce în ce mai clar că schimbările profunde care se petrec acum acolo se vor dovedi colosal de grele în ecuaţia geopolitică a viitorului.

După cum bine ştiţi, o lovitură de stat într-o ţară africană n-a reprezentat niciodată o provocare pentru opinia publică. Pe cine interesează că se ceartă nişte sărăcii periferice? Pe nimeni, desigur. Doar că atunci când de respectivele sărăcii depinde stabilitatea ta, brusc subiectul capătă valoare.

Probabil cunoaşteţi că Africa este un continent plin de resurse. Dacă în perioada sclavagismului nord-american, Africa furniza sclavii Noii Lumi, odată cu “modernizarea lumii” acelaşi continent amărât a devenit furnizor de materii prime ieftine. Ceea ce vedem acum pe continentul African nu sunt simple lovituri de stat, ci adevărate revoluţii de eliberare.

Da, în secolul XX au mai fost mai multe “revoluţii” de eliberare şi decolonizare a Africii, doar că toate acele făcături n-au fost decât praf în ochi, menite a menţine statutul colonial al Africii. Statele care “se eliberau” de fapt intrau într-un context colonial din punct de vedere economic, ajungând furnizori de materii prime ieftine pentru cei bogaţi.

V-aţi întrebat însă de ce acum situaţia din Niger a devenit atât de expusă? Răspunsul pe care nu-l cunoaşteţi este acela că acolo erau parcaţi soldaţii francezi alungaţi din Mali. Care soldaţi erau o garanţie pengtru “buna funcţionare” a exporturilor către Franţa. De asemenea, tot acolo se află nişte “puncte de control” ale “pacificatorilor” americani, puncte pe care noua conducere a Nigerului le vrea extirpate. Iată aşadar adevărata natură a conflictului din Niger: eliminarea hrăpăreţilor din afara ţării care, sub stindardul “menţinerii democraţiei”, nu fac altceva decât să jefuiască şi să menţină spectrul sărăciei. De altfel puteţi vedea inclusiv la noi ce înseamnă cu adevărat democraţia: calea cea mai scurtă de a pune la putere paiaţe proaste precum Plăvanul, Ciolacu, Ciucă s.a.m.d. în vederea protecţiei furtului generalizat exercitat de (încă) şmecherii lumii.

Nigerul este o sursă importantă de materii prime şi tocmai acesta este motivul pentru care lovitura de stat a fost atât de aspru criticată. De altfel, violenţele asupra sa sunt abia la început. Nigeria – ţară aflată sub ocupaţie americană – a oprit energia electrică furnizată pe bază contractuală Nigerului. Organizaţiile politico-economice africane manipulate de SUA au anunţat că vor porni un război împotriva noului regim instaurat în Niger. Chiar şi Europa – manipulată din spate de Franţa, care-şi vede pământul fugindu-i de sub picioare – a anunţat că s-ar putea alătura unei “misiuni de pace”, doar că totul s-a calmat în momentul în care mai mulţi vecini de-ai Nigerului au anunţat că vor intra direct în conflict dacă cineva va interveni din afară. Extrem de vocală a fost Algeria care a mers chiar mai departe spunând că dacă Nigerul va fi atacat de Franţa, Algeria va ataca Franţa. Chiar dacă pare o situaţie debalansată din punct de vedere militar, vă spun să nu judecaţi cu superficialitate deoarece nu ştiţi cum vor reacţiona cei aproximativ 30% dintre “francezii” având origini africane.

Cu siguranţă vă întrebaţi cum de statele Africane preferă Rusia? Există chiar şi un forum de o importanţă colosală desfăşurat anual în Rusia, unde statele Continentului Negru sunt reprezentate la cel mai înalt nivel. De fapt e vorba de un nou suflu care se remarcă în Africa. Vechii colonişti sunt alungaţi de forţele eurasiatice care încep să se impună în lume şi care aduc un cu totul alt context. Pe de o parte avem China care e interesată în special de coasta estică a Africii, iar de partea cealaltă Rusia care e interesată de întreg continentul. În timp ce China vine cu o cooperare oarecum inspirată din fostul context colonial(investiţii în infrastructură contra materii prime contractate pe termen lung), Rusia vine cu un cu totul alt concept, mult mai corect pentru ambele părţi. Fiind vorba de o ţară care nu are foame de resurse, Rusia e interesată mai mult de stabilirea unor legături politico-economice, aşa cum face cu Iranul. Aşadar nu are intenţia de a jefui economiile respective, ci de a le atrage într-o alianţă a deţinătorilor de resurse care să scoată preţul corect pe metariile prime.

Pentru occidentali strategia eurasiatică de acaparare a Africii, dublată fiind şi de dorinţa ţărilor africane de a intra în paradigma euarasiatică, este probabil cea mai proastă veste posibilă. După cum se vede limpede, atât ţările relevante din punct de vedere al resurselor, cât şi cele relevante din punct de vedere economic(China, India, etc.), fac parte dintr-un bloc uniform în ceea ce priveşte interesul comun. Acestui bloc i se contrapune blocul Occidental care nu are nici resurse şi nici economie, după cum limpede putem observa de la o zi la alta. Singurul domeniu relevant în care Occidentul mai are forţă este cel militar, dar, după cum ne arată conflictul din Ucraina, nici acolo nu mai stă grozav.

Probabil meciul cel mai dur urmează a se da în zonele coastei de vest africane. Senegal, Coasta de Fildeş, Ghana şi Nigeria, Camerun, Congo (cele două) au parte de mişcări interne profunde care, chiar dacă nu se văd, există. Ceea ce vedem în Niger e abia începutul. Treptat, mişcări similare se vor vedea în întreaga Africă. Iar contextul actual le este unul favorabil.

De asemenea, trebuie să menţionez că investiţiile în acele zone sunt deosebit de riscante, însă pe termen lung se vor dovedi extrem de profitabile. Iată de ce ruşii şi chinezii investesc fără să se uite la bani. La urma urmei banul e un nimic, pe când investiţia de acolo rămâne şi de întors se va dovedi că întoarce exponenţial.

P.S. Câteva date necesare pentru înţelegerea situaţiei. Nigerul este o componentă esenţială a alimentării cu uraniu a celor 56 de reactoare funcţionale ale Franţei. De asemenea, 25% din uraniul având ca destinaţie Uniunea Europeană provine din Niger. Susţinerea „internaţională” a fostului preşedinte Mohamed Bazum, „ales democratic” , este dată de poziţia sa pro-franceză. De altfel, pentru cei care au în cap ideea că militarii au venit prin forţă la putere, sunt sugestive imaginile din capitala ţării, Niamey, unde oamenii au ieşit în număr imens pe străzi, susţinând redirecţionarea ţării către BRICS.

 

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/2023/08/ce-se-intampla-in-africa.html