Se afișează postările cu eticheta Numai în România. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Numai în România. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 august 2014

Numai în România

Nu ne miră foarte tare știrile despre golănași care iau mașina babacului la o plimbare, chiar dacă nu au carnet. Sau nici 16 ani. Uneori ele sunt însoțite de imagini dramatice cu fiare contorsionate și cadavre întinse pe câmp. Nici când auzim de vreun cocalar care gonește cu merțanu’, chiar dacă a picat mereu la examenul auto, nu ridicăm prea mult sprânceana. Într-o țară în care uciderea unor oameni pe șosele se pedepsește prea rar cu închisoarea și mai niciodată cu ridicarea dreptului de a șofa, să conduci un vehicul fără să ai în buzunar micuțul dreptunghi de plastic roz pare o copilărie și nu o încălcare gravă a legii.
Dar să fii ditamai ofițerul de poliție în cadrul, culmea, Direcției Rutiere a IGPR, și să conduci 23 de ani fără să fi avut vreodată permis, chiar că e demn de a trezi mirarea noastră de mioritici. Omul nu conducea doar mașina personală, ci și pe cea de serviciu. Mai mult, a fost 13 ani șoferul ÎPS Andrei Andreicuţ, la Alba Iulia. Adică nu încălca doar legea, o făcea în mod oficial. Cel mai probabil, nici prelatul nu s-a gândit vreodată să-i ceară angajatului său dovada că a trecut probele examenului auto. În fond, și el e, la rândul său, slujbașul unuia care n-o să permită să i se-ntâmple ceva rău. De altfel, cred că asta a fost și în capul polițistului nostru, fost student la teologie, ulterior preot într-un sat. Acolo învățase, probabil, că legile pământene sunt doar pentru necredincioși. Restul au parte de grația divină, e necesar să se roage cu abnegație.
Și nici acum nu l-ar fi prins pe individul suspomenit, dacă nu și-o făcea cu mâna lui. A cerut mutarea lui de la Departamentul de Educație Rutieră la Direcția Operativă. Și nu l-a dus capul că, acolo, ocupându-se de escortarea demnitarilor, va fi verificat destul de amănunțit. Ceea ce s-a și întâmplat. Acum, comisarul șef este cercetat pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Nu, însă, și pentru conducerea unui autovehicul drumurile publice fără permis de conducere. Pentru că, evident, în aproape un sfert de secol, nu l-a prins nimeni în flagrant.


                                                                              Radu HERJEU

marți, 13 mai 2014

Numai în România…

Ştiţi că românii sunt generoşi şi darnici, şi se gândesc mereu la ceilalţi, nu? De exemplu, ţi-ar împrumuta cu tot dragul o ţigară. Cum intri la el în casă, sare să împartă cu tine din rezerva strategică de alcool, indiferent sub ce formă s-ar prezenta. E gata să se roage pentru tine şi pentru sănătatea ta. Şi, dacă îl prinzi într-o zi bună, poate chiar aprinde o lumânare pentru tine, la secţiunea viilor. Totul ca să fii sănătos şi durabil. Un singur lucru nu prea face românul: să doneze sânge. Asta nu, pentru că se ştie că sângele nu se regenerează, cât ai, atâta e. Şi nu vrea nimeni să rămână fără.
E de înţeles teama asta într-o ţară care e cu un picior încă în evul mediu. Sunt de înţeles şi cei care donează, totuşi, dar nu ca să facă un bine, ci pentru un abonament pe mijloacele de transport în comun şi o masă gratuită. În fond, important e că sângele acela ajunge la cineva care chiar are nevoie de el.
Dar e de neînţeles cum poţi fi asistent medical şi să furi sânge destinat unui pacient! Adică tu, cel chemat să aibă grijă de cei bolnavi, tu, cel care ar trebui să fii primul la donat, încerci să vinzi şansa la viaţă a unui om doar ca să te plimbi gratis cu autobuzul sau ca să-ţi poţi cumpăra bere fără să plăteşti? Cam ce fel de jigodie eşti? Şi cum dracu, în loc să te faci politician, ai ales un domeniu care necesită, teoretic, responsabilitate, corectitudine şi empatie pentru cei în suferinţă?
Da, oricât de greu ar fi de crezut, un astfel de specimen există şi lucra la Spitalul Colţea. Şi s-a gândit să economisească 63 de lei, furând sânge şi vânzându-l la Centrul Naţional de Transfuzii. Nu faşe sau leucoplast, mănuşi chirurgicale sau bisturie, deficitare în spitalele româneşti dar, totuşi, mai uşor de înlocuit. Ghinionul lui că a dat peste un om cinstit care a chemat poliţia.
Dincolo de mizeria asta bipedă, rămân două întrebări: cum naiba ajunge un astfel de specimen să lucreze în sistemul sanitar şi, mai ales, cum a putu fura o pungă cu sânge fără ca nimeni să nu observe? Au prea multe şi e greu să ţii evidenţa?


                                                                               Radu Herjeu