N-am cămeșă, nici suman,
Nu știu de-oi trăit vreun an,
Că-s lefter șî rupt în cur,
Domne, pă cine-să-njur?
Zdeară prunci sara-n casă,
Că nu au pită pă masă,
Iară când să hodinesc,
Mațăle le corăiesc.
Io, de muncă n-am fujât,
Da, domnii m-o pedepsât,
Că beu apa neplătită,
Din fântână-mi construită.
Amu, nu știu ce să zâc,
Tomna, să n-avem nimnic?
Să umblăm în cur gol,
Șî când merem pă ogor?
C-amu văd, c-așă-i regula,
Să-ți închidă domni gura,
Cu leji aspre, cu leji dure,
Și să-ți pună-n coste sule.
Nu-i bugăt, c-a-ta-i uzată,
Și-i ca rota desumflată,
Iar motorul nu mai mere,
Ș-ai rămas fără muiere?
Ești colduș, ești amărât,
Nimnic nu țî potrivit,
Stai acasă pă lăicioară,
C-ai rămas în puța golă.
Amu ești cum vre ministru,
Să fii smerit, să fii sinistru,
Să te joce cum vre dânsul,
Până ce te-apucă plânsul.
C-a veni vremea, măi frate,
Că nu-i mai ave bucate,
Nici pământ, da nici putere,
Și nici de la cine cere.
Că domnii ț-or vre taxare
Șî pă razăle de soare,
Iar de t-i uita la lună,
De prin carceră te-adună.
Domne, câte pătimesc,
Chiar de-s om, vreu să trăiesc,
Da, nu ca râma pân pământ,
Că-s făcut de Domnul Sfânt.
Autor Iacob Oniga,
cu toate drepturile ce decurg din lege.