S-a lansat
sâmbătă, 1 martie 2014, antologia literară a Cenaclului Scriitorilor din
Maramureş, „PAŞI ÎMPREUNĂ” (Editura Gutinul, Baia Mare, 2013). Această superbă
carte a fost tipărită cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Maramureş
şi al Fundaţiei ProUnione. Şi-au adus contribuţia scriitoarea Florica Bud,
criticul literar Augustin Cozmuţa, prof. Dan Achim şi bibliotecara Maria Gârbe.
În acest
prim număr, deoarece urmează să se mai editeze şi altele, semnează: Aurel Bele
(Vasile Bele), Ion Bogdan (Dumitru Iuga), Flavia Cosma, Rodica Dragomir, Gelu
Dragoş, Lucica Dragoş, Ion Georgescu-Muscel, Ioan Hada, Dragomir Ignat, Ştefan
Jurcă, Ioana Ileana Şteţco, Silvia Bya Urlih, Echim Vancea (POEZIE); Lucian
Perţa (PARODII); Ioan Şiman (EPIGRAME, FABULE); Anca Goja, Ion P. Pop, Toma G.
Rocneanu, Teresia B. Tătaru, Igor Ursenco (PROZĂ); Daniela Sitar-Tăut (CRITICĂ
LITERARĂ).
La începutul
şedinţei prezidată de doamna Florica Bud, preşedintele Cenaclului Scriitorilor
Maramureş, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria prof. dr. Valeriu
Achim, a mamei Floricăi Bud şi a fostului preşedinte al Cenaclului, poetul Ion
Burnar.
A debutat
la Cenaclul Scriitorilor Cornel Motica din satul Chelinţa, învăţător de
profesie. Au vorbit despre poezia citită şi despre antologie: Ion Bogdan, Ion
P. Pop, Valeriu Sabău, Dragomir Ignat, Ioan Şiman, Săluc Horvat, Ioana Ileana
Şteţco, Bety Kirmajer Donca, Gelu Dragoş ş.a.
La finalul
întrunirii literare, prof. Dan Achim a concluzionat: „Literatura maramureşeană
trebuie europenizată, globalizată, iar prin introducerea poeţilor Flavia Cosma
şi Ion Georgescu Muscel, trăitori peste ocean, s-a făcut un prim pas.”
Doamna Florica
Bud a reamintit faptul că în perioada
13-15 iunie vor avea loc Colocviile „Ion Şugariu” la împlinirea a 100 de ani de
la naşterea poetului erou. A mulţumit publicului prezent în număr foarte mare,
şi a anunţat că peste două săptămâni va citi la cenaclu poetul Dragomir Ignat.
Gelu Dragoş
