Pe banca de la
colţ...
Strada mea-i pustie şi licurici dansează,
la banca de pe colţ se vând iar sentimente,
un pic de dor sau poate o urmă de iubire,
din vremuri de-altădat’, rămase repetente.
Curg amintiri ce-ncet se pierd pe trotuare,
voi merge să mă-nscriu într-o audienţă,
gândesc să-mi însuşesc vreo oră de speranţă,
sau să iau cu-mprumut puţină inocenţă.
Observ, este târziu, nu se opreşte timpul,
îi cer iertare nopţii, iar nu am fost la rând,
promit însă ca mâine să stau la o suetă,
cu doamnele ce-aşteaptă în şir de oarecând.
Acum m-aşez la masă să scriu o poezie,
zburând printre cuvinte şi slove deformate,
ofer bucaţi din visul ce l-am avut ieri seară,
până spre dimineaţă la trei şi jumătate.