Se afișează postările cu eticheta Primul Război Mondial. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Primul Război Mondial. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 august 2016

Centenarul Primului Război Mondial aniversat în Baia Mare

Data de 26 august a fost decretată prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015 ca fiind ziua prin care se aniversează Centenarul Primului Război Mondial.
În garnizoana Baia Mare, la Monumentul Ostașului Român din Parcul „Regina Maria” s-a organizat ceremonia publică de rostire solemnă a numelor eroilor români care au murit luptând pentru libertate, credință, întregirea neamului și a teritoriului național, punând prin jertfa lor, Patria mai presus decât propria existență.
Astfel, programul acestei manifestări a început cu o slujbă religioasă, urmată apoi de un moment de reculegere. În cadrul acestei ceremonii de comemorare, Ioan Doru Dăncuș – vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș, Alexandru Bondrea – subprefect al județului Maramureș, Marinel Rob – primar interimar al Municipiului Baia Mare, dar și reprezentanți ai structurilor Ministerului Apărării Naționale au rostit numele eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane și aprinderea de lumânări în memoria eroilor căzuți pentru Reîntregirea României.


                                                                                  CJMM

miercuri, 26 august 2015

Semnificaţii istorice pentru ziua de 27 august

În 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial.
1576 - A încetat din viaţă Vecellio Tiziano, pictorul oficial al Veneţiei din 1516; s-a bucurat de atenţia unor personalităţi precum Carol Quintul sau Francisc I.
1770 - S-a născut Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane: "Logica", "Fenomenologia spiritului" (m. 14 noiembrie 1831).
1877 - Are loc primul atac al Armatei Române în Războiul de Independenţă (în sectorul redutei Griviţa).
1877 - S-a născut Charles Stewart Rolls, constructor de automobile şi aviator; a fost primul aviator care a traversat Canalul Mânecii dus-întors, fără escală, în iunie 1910; împreună cu Henry Royce, a format renumita firmă de automobile Rolls Royce la 25 decembrie 1904 (m. 12 iulie 1910).
1890 - S-a născut Man Ray (pseudonim pentru Emanuel Radnitzky), fotograf şi cineast avangardist, numit de Cocteau ''poetul camerei obscure'' (m. 18 noiembrie 1976).
1928 - 15 state au semnat la Paris pactul privind interzicerea războiului ca instrument al politicii naţionale ("Pactul Briand Kellog").
1958 - A încetat din viaţă fizicianul american Ernest Orlando Lawrence, laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1939 (n. 8 august 1901).
1965 - A încetat din viaţă Le Corbusier (Charles Edouard Jeanneret), francez de origine elveţiană, arhitect, urbanist, pictor şi teoretician al artei; în pictură, a iniţiat, împreună cu A. Ozenfant, curentul "purist" (1918) (n. 6 octombrie 1887).
1970 - A încetat din viaţă actorul Ştefan Ciubotăraşu: "Valurile Dunării", "Neamul Şoimăreştilor" (n. 21 martie 1910).
1989 - Marea Adunare Naţională de la Chişinău a decis oficializarea limbii române şi trecerea la alfabetul latin

2008 - Georgia a decis să îşi reducă prezenţa diplomatică în Rusia, lăsând doar doi diplomaţi în funcţie la Moscova, ca ripostă la recunoaşterea de către Rusia a republicilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud.

marți, 28 iulie 2015

Semnificaţii istorice pentru data de 28 iulie

Pe data de 28 iulie 1914, Imperiul Austro-Ungar a atacat Serbia, declanşând astfel Primului Război Mondial. Pe data de 11 noiembrie 1918, în urma semnării actului de armistiţiu, războiul a luat sfârşit.
1015 - A murit Vladimir, cneazul Rusiei Kievene, în timpul domniei căruia a fost adoptat oficial creştinismul în Rusia.
1468 - A fost încheiat Tratatul moldo-polon, care a confirmat vechile raporturi politice dintre Moldova şi Polonia. Cazimir al IV-lea, regele Poloniei, se obliga să nu ocrotească în ţara sa nici un pretendent la scaunul Moldovei.
1655 - A murit eseistul şi dramaturgul Savinien de Cyrano de Bergerac (n. 6 martie 1619).
1741 - A murit Antonio Vivaldi, compozitor şi violonist italian. (n. 4 martie 1678).
1750 - A murit Johann Sebastian Bach, compositor şi dirijor. (n. 21 martie 1685)
1804 - S-a născut filosoful Ludwig Feuerbach (m. 13 septembrie 1872)
1818 - A murit matematicianul francez Gaspard Monge, creatorul geometriei descriptive. (n.10 mai 1746)
1854 - S-a născut Victor Babeş, unul dintre fondatorii microbiologiei moderne (m. 1926).
1912 - S-a născut simbolul rezistenţei anticomuniste, Elisabeta Rizea (m. 6 octombrie 2003).
1913 - S-a încheiat Tratatul de pace de la Bucureşti dintre România, Serbia, Grecia, Bulgaria şi Turcia. România obţine Cadrilaterul (judeţele Durostor şi Caliacra din Bulgaria). (28 iulie–10 august)
1948 - A fost creată Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) cu scopul coordonării Planului Marshall în ţările europene.

2004 - A murit omul de stiinţă Francis Crick, laureat al Premiului Nobel în 1962 pentru descoperirea structurii dublu spiralate a ADN–ului (n. 8 iunie 1916).

joi, 4 septembrie 2014

Comunicat de presă

Conferinţa internaţională la Bucureşti, dedicată celor 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial
• 20 de invitati din 10 tari europene: istorici, politologi, sociologi, scriitori ale caror volume trateaza subiecte politice
• 4 evenimente: la Teatrul Odeon, la Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti (BCU) si la Colegiul Noua Europa (NEC)
 • evenimentul de la Bucuresti marcheaza debutul unei serii de conferinte europene dedicate celor 100 de ani care au trecut de la declansarea Primului Razboi Mondial ce vor avea loc in urmatoarea perioada la Belgrad si Atena
 • „Va rezista Europa tuturor «noutatilor» cu care se confrunta? Va reusi ea sa contracareze spectrul diviziunii, de care pare urmarita dintotdeauna? S-a impartit intre Roma si Bizant, intre catolicism si ortodoxie, intre catolicism si protestantism, intre Imperiu si Papalitate, intre Est si Vest, intre Nord si Sud, intre germanitate si latinitate, intre comunism si capitalism. Cum vor convietui, de-aici inainte, patosul diversitatii si rationalitatea unificarii? Despre toate acestea si despre altele, vom discuta, la Bucuresti, pe 19 si 20 septembrie.” (ANDREI PLESU, Colegiul Noua Europa).
Detalii
1.Luna aceasta, Bucurestiul va fi gazda unui eveniment international de marca: o conferinta dedicata celor 100 de ani care au trecut de la momentul izbucnirii Primului Razboi Mondial, la care participa nu mai putin de 20 de invitati din 10 tari europene.
Evenimentul, co-organizat de Colegiul Noua Europa, alaturi de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, S.Fischer Stiftung si Allianz Kulturstiftung si finantat de Reprezentantul Guvernului Federal pentru Cultura si Media, continua, pe 19 si 20 septembrie, la Bucuresti, dezbaterile ce au avut loc la Budapesta, in 2012 si 2013, pe teme de istorie contemporana, dar, in acelasi timp, marcheaza si debutul unei serii de conferinte dedicate acestui centenar care vor avea loc in urmatoarea perioada la Belgrad si Atena.
2. 100 de ani primul razboi mondial„Cind, cu mai multe luni in urma, impreuna cu Die Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, S.Fischer Stiftung, Allianz Kulturstiftung si New Europe College, am schitat proiectul unei dezbateri, la Bucuresti, despre Europa de azi, in continuarea unor intilniri asemanatoare organizate la Budapesta in 2012 si 2013, nu ne-am inchipuit cit de actuala, cit de „arzatoare” va deveni o astfel de dezbatere in septembrie 2014. Situatia politica la granita de Est a Uniunii Europene s-a deteriorat grav, intr-un ritm accelerat, aruncind asupra aniversarii a 100 de ani de la primul razboi mondial, un voal nelinistitor, o umbra de presentimente funeste. Asa-numita „Politica de Vecinatate Europeana” (European Neighbourhood Policy) se afla, dintr-odata, in fata unei provocari pentru care nu pare sa fie pregatita. Federatia Rusa anexeaza teritorii, modifica granite, relativizeaza valabilitatea unor tratate internationale. Uniunea Europeana incearca, alaturi de Statele Unite, sa tina lucrurile sub control, evitind escaladarea conflictului prin interventie diplomatica si prin sanctiuni economice drastice. Ucraina sta sub amenintarea unei diviziuni primejdioase si e, practic, pe cale de a fi invadata de trupe straine. Occidentul ezita, nu e intotdeauna omogen in reactii, iar Statele Unite trebuie sa faca fata si altor focare de conflict raspindite, epidemic, in Orientul Apropiat. Asa stind lucrurile, nu ne vor lipsi temele de dezbatere.” (Andrei Plesu – Colegiul Noua Europa)
 Sub mottoul „Dezbateri europene la Bucuresti”, pe 19 si 20 septembrie, vor avea loc 4 mese rotunde, care vor aborda urmatoarele teme: „Cum convietuim unii cu altii in Europa si tarile vecine: diplomatie, sanctiuni, razboi” (19 septembrie, ora 18.00, Aula BCU), „Vecinii de aproape si «vecinii» de departe ai Europei: Federatia Rusa si Statele Unite” (20 septembrie, ora 9.30, NEC), „Europenism si etnicitate. O reinventare a conceptului de «stat national»?” (20 septembrie, ora 11.30, NEC) si „Granitele Europei: o amenintare, o zona gri sau o «zona de negociere»?” (20 septembrie, ora 18.00, Teatrul Odeon).
 3. Lista participantilor la dezbateri include nume importante de istorici, politologi, sociologi sau scriitori ale caror volume trateaza subiecte politice, personalitati recunoscute pretutindeni in lume.
Slavenka Drakulić – considerata drept una dintre cele mai puternice voci din spatiul ex-iugoslav, Edhem Eldem – reputat istoric din Turcia, descendentul unei ilustre familii de politicieni si istorici turci, de al caror nume se leaga fondarea celor mai importante muzee de arheologie din Turcia, Richard Swartz – scriitor suedez si unul dintre cei mai importanti jurnalisti din Europa Centrala si de Sud-Est, Yaroslav Hrytsak – important istoric si publicist ucrainean, unul dintre cei mai apreciati analisti politici ai momentului, presedintele Centrului de Strategii Liberale din Sofia, Oksana Sabuschko – cunoscuta scriitoare ucraineana, sint doar citeva dintre personalitatile care vor sosi cu aceasta ocazie la Bucuresti.
 Proiect organizat de: Colegiul Noua Europa, Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, S. Fischer Stiftung, Allianz Kulturstiftung . Cu sprijinul: Guvernului Federal pentru Cultura si Media
Parteneri: Goethe-Institut, Teatrul Odeon, Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti, Libraria Humanitas de la Cismigiu
Comunicare: Headsome Communication
Parteneri media: Digi 24 TV, RFI, Adevarul, Dilema Veche, Hotnews.ro, Revista 22, Observator cultural, Dela 0.ro, Contributors.ro, Lapunkt.ro, Bookaholic.ro, societatesicultura.ro, Ceasca de cultura, Accente, Suplimentul de cultura, Metropolis, LiterNet.ro.


                                                                                      GDL