E ziua scriitorului!

Oare pentru care din ei aș putea face o adâncă reverență?

Aș incepe cu Jules Verne și Christian Andresen a cărui Fetița cu chibrituri am recitat-o de atâtea ori la Casa de Cultură din Luduș, aproape de fiecare dată plângând, pe Thomas Man, Dostoevski, Cehov, Tolstoi, Dickens, Hugo, Dumas, Flaubert, Baudelaire, Proust, Zola, Balzac, Huxley, Shakespeare, Creangă, Ion Grecea, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu, etc care mi-au marcat adolescența. Fac adâncă plecăciune memoriei doamnelor literaturii noastre: Ileana Vulpescu, Zoe Dumitrecu Bușulenga, Hortensia Papadad Bengescu, etc.

Și nu sunt toți!

Le mulțumesc tuturor pentru ce mi-au oferit, pentru că datorită lor sunt omul de azi!

Rodica MURESAN

Scrisoare deschisă adresată premierului Ilie Bolojan

 

Domnule Bolojan,

domnule prim-ministru,

vă scriu ca om, ca un contribuabil al acestei țări... nu ca un votant!

Pentru că, sincer, distanța dintre guvernanți și cetățeni n-a fost niciodată mai mare.

Am citit CV-ul dumneavoastră...

Facultate, funcții publice, politică, bugete. Nimic neobișnuit. Dar totul bine înrădăcinat în sistem.

Un sistem care v-a plătit, v-a susținut, v-a oferit tot confortul. În timp ce milioane de oameni se chinuie să plătească întreținerea și mâncarea.

Salariul dumneavoastră: peste 28.000 lei pe lună.

Dar realitatea?!

• Combustibil? Decontat.

• Cazare? Decontată.

• Mâncare? Diurne.

• Reprezentare? Buget.

Ce rămâne? Mult. Foarte mult. Un trai liniștit, departe de lumea reală.

Acum, comparați cu un tânăr din România:

• 4 ani de facultate, și alte cursuri de perfecționare

• Job în privat: 5.000 lei/lună

• Cheltuieli: rată, facturi, mâncare, transport, haine

La final de lună: 0 lei. Sau mai rău… minus. Și de aici încep oboseala, frustrarea, și întrebarea: “De ce mai rămân aici?”

Ați crescut TVA-ul.

Ați pus CASS pe concediul maternal.

Ați impozitat pensiile modeste.

Ați tăiat de jos. N-ați atins niciodată privilegiile de sus.

Spitalele? O rușine.

Educația? Subfinanțată.

Tinerii? Pleacă.

Eu n-am plecat din România având speranță. Am vrut să construiesc aici. Dar am stat într-o țară mai scumpă, mai coruptă, mai nedreaptă și mai obosită decât credeam că este.

Știu, sunteți ocupat. Cu ședințe, hârtii, strategii.

Dar știți ce nu aveți? Legătura cu realitatea. Cu oamenii pentru care sunteți pus acolo.

Până când nu veți trăi dintr-un salariu obișnuit, cu chirie, rate și copii, nu veți înțelege România.

Și dacă tot vorbim de „responsabilitate”, v-ați uitat vreodată la un talon de pensie, domnule prim-ministru?

Aveți în țara asta milioane de oameni care trăiesc cu 2.000 de lei pe lună (pensia medie, avem și mai mici) . Mulți sunt singuri, văduviți, cu lista de medicamente mai lungă decât bonul de la supermarket. Pastilele se scumpesc, tratamentele se scumpesc, analizele se plătesc. Ei nu au diurne, nu au deconturi, nu au „spor de stres”. Au doar un card de pensie care se golește în primele trei zile după ce intră banii.

La 70–80 de ani, îi mai vedeți aplecați prin grădini, pe câte un petec de pământ, cu spinarea ruptă și cu palmele crăpate, nu pentru „terapie ocupațională”, ci ca să aibă ce pune pe masă. Ca să mai scoată o ceapă, un cartof, o roșie, să nu moară de foame.

De ce, domnule Bolojan, suferă ei? Pentru că au muncit cu vârf și îndesat o viață întreagă. Pentru că au prins și comunismul, și tranziția, și „reformele” tuturor guvernelor. Au fost buni cât au ținut fabrica, CAP-ul, șantierul și sistemul în spate. Acum, la bătrânețe, au rămas o cifră mică într-un Excel, cu care vă lăudați de câte ori aveți ocazia.

Și lista nu se oprește la ei....

Aveți oameni bolnavi care își aleg tratamentul după preț, nu după indicația medicului. Aveți mame care stau cu copilul în brațe și cu frica în suflet, întrebându-se dacă luna viitoare mai pot plăti chiria și laptele. Le-ați pus CASS pe concediul maternal, ca și cum ați taxa direct burta copilului.

Din biroul dumneavoastră, toate astea sunt „categorii sociale”. În viața reală sunt oameni. Cu nume, cu fețe, cu nopți nedormite și cu frică de ziua de mâine.

Și încă ceva, domnule Bolojan.

Nu vă cer să stați la coadă la ghișeu sau să numărați monede la casă. Vă cer doar să recunoașteți că v-ați rupt de oamenii pe care îi treceți în statistici.

Dacă tot vorbiți despre „responsabilitate”, încercați un singur exercițiu de sinceritate: o lună de zile, fără diurne, fără mașină la scară, fără card de combustibil, fără deconturi. Un salariu mediu pe economie, chirie, coș zilnic și copii. Fără excepții.

Abia după aceea să ne explicați cum „trebuie să strângem cureaua”. Până atunci, sunați fals. Se vede de la prima factură neplătită.

Și până atunci, domnule Bolojan, nu sunteți român printre români. Sunteți doar un funcționar printre privilegii.

Asta e România pe care o guvernați, domnule Ilie Bolojan !!!

Până nu veți simți toate astea pe pielea dumneavoastră, nu aveți dreptul moral să le spuneți oamenilor „strângeți cureaua”. Pentru că, spre deosebire de dumneavoastră, ei nu mai au de unde să o strângă.

Semnat,

Un om care încă mai speră că se poate schimba ceva, dar cu o speranță tot mai obosită.

Autor: Rodica Mureșan

Sursa net

Cuvinte care mă fac să tresar zâmbind

Suntem suma amintirilor, a momentelor în care am încercat și am eșuat sau a planurilor în care am sperat și s-au întâmplat, a lecțiilor pe care le-am învățat și a întâlnirilor care ne-au marcat viața, uneori în rău dar de cele mai multe ori în bine. ,, Unii oameni apar în viaţa noastră ca o binecuvântare. Alții ca o lecţie’’, spunea  Maica Tereza. Cândva, la o Tabără literară am cunoscut-o pe Rodica Mureșan. Empatică, mereu zâmbitoare, cu o experiență de viață vastă, cu darul prieteniei, cu harul cuvântului scris și rostit, Rodica Mureșan este o un Om pe care-l simpatizezi de la prima vedere. În timp, am descoperit pe pagina ei de socializare gânduri și cuvinte în care regăsim propriile trăiri, nostalgii, amintiri. Și iată cu ce ne încântă uneori...

<<Îmi plac vorbele sincere care vin din suflet, cuvinte care mă fac să tresar zâmbind și care mă fac să conștientizez că mai sunt iubiri curate și dezinteresate; îmi place parfumul care lasă în urma mea o umbră de melancolie, iubesc floarea de liliac cu mirosul lui îmbătător, îmi plac lalelele și trandafirii galbeni, îmi place la nebunie să ascult, cum pe clapele pianului se poartă măreția muzicii care îți dă fiori, iubesc vioara pe ale cărei strune văd apele râului și munții cu ecourile lui, văd marea pe care o iubesc cu disperare, iubesc tăcerea oamenilor care nu au nevoie de cuvinte, cărora le ajunge o privire să înțeleagă că sunt un singur suflet, chiar dacă sunt două ființe, și iubesc tot ce este vechi...

                                                Drumul spre fericire e foarte anevoios !!!

Și, poate nici nu ajungi niciodată. Ca să fii fericit e nevoie de multe ingrediente, e nevoie de iubire. Ori, iubirea cere un minim de sacrificiu, iubirea înseamnă în primul rând dăruire, dăruire de sine, de timp. Iubirea e direct proporțională cu timpul pe care îl acorzi celui pe care îl iubești. Să-ți rupi din ce faci, să te oprești să vrei să-l auzi, să-ți dorești imperios să-l vezi, să fii în preajma lui, pentru o clipă, pentru o zi, pentru o viață. Să vrei să te trezești lângă cel drag, iar seara să adormi rezemată de pieptul lui. Nu iubirea carnală e iubire! Aceea e ca focul întețit, care se stinge încet sau brusc, depinde de vreme, dacă picură sau plouă cu găleata. Ci, să iubești cu mintea, să te îndrăgostești de mintea cuiva. Creierul e rațiune și el transmite apoi, unde, spre suflet. Oricine cu un IQ peste medie înțelege și își dorește asta. Sigur că te simți bine în pielea ta, atunci când te simți dorită, când știi, asta face bine, crește nivelul serotoninei, dar, dacă nu vine de unde trebuie, de unde ai tu așteptări, e în zadar… Trecem prin viață căutând fericirea, la care, cum spuneam, poți ajunge sau nu poți ajunge niciodată. Plătim taxă pentru asta, suferim, trecem prin focul iadului, urcuș-coborâș, coborâș-urcuș, negru-alb, alb-negru, dar dacă nu ne asumăm, dacă nu avem curajul de a înfrunta tot, căutarea e zadanică și ne trezim că viața a trecut pe lângă noi și de fapt, nici n-am trăit.

Apoi, lumea... Interpretările date de lume, lumea care te examinează cu lupa aceea necruțătoare. Face și desface cât privește viața ta, tot ce spui, tot ce faci, chiar și tot ce scrii, fără să cunoască adevărul, în esența lui

Vin regretele! Tardive. Să poți să vezi în oameni lumina, e absolut esențial! Defecte avem toți, cu nemiluita, dar toți avem și lumină, care, chiar dacă nu strălucește, dacă ai capacitatea de a o descoperi, te poți considera învingător.

Eu mai cred încă în valori!

E noapte, cer senin, gânduri desuete…În rest, parole, parole…

sfârșit de aprilie, un gând...

Rodica Mureșan

Din vol. Scrisori către nimeni și către nicăieri

Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor, iar sărbătoarea Învierii rămâne sărbătoarea sărbătorilor noastre bisericeşti. Faptul Învierii este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeieşti; prin Înviere, Mântuitorul a biruit moartea.

Acum toate s-au umplut de lumină şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt... Cerurile, după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure; să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută Învierea lui Hristos, Izvorul vieţii.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Niciodată nu cred că am văzut atâta lume la biserică, la Înviere.

O mare de oameni, cât vedeai cu ochii și parcă nu-i puteai cuprinde. Doar acolo ne mai putem regăsi, doar EL ne mai poate ajuta, doar EL mai poate fi speranța celor năpăstuiți.

Se auzea cor de îngeri din ceruri, glasuri în biserică, toți la unison slăvind Învierea celui pe care noi cu nesăbuința noastră l-am ucis răstignit pe cruce, iar acum îi aducem slavă și-l așteptăm să intre în inimile noastre viu, nu călare pe asin, ci coborând cu aripi diafane în mijlocul mulțimii, să ne mângâie creștetul, să ne ierte păcatele și să ne mântuiască.

Era întuneric beznă, dar s-a aprins LUMINA!

Hristos a Înviat! >>

20.04.2025

Felicitări, Rodica Mureșan pentru aceste cuvinte frumoase și alese !

Zenovia Zamfir

 

Fotografia zilei - Scriitoarele Zenovia ZAMFIR (Vâlcea)&Rodica Mureșan (Cluj), două suflete minunate

 

Semnal editorial - Jurnal din Tabăra SUBLIM LA CLUJ - Antologie, 2023-2024

 

Ovidiu Vasile, Rodica Mureșan și Alin Cucuruzan, clujeni serioși, talentați și harnici, au editat antologia „Jurnal din Tabăra SUBLIM LA CLUJ, 2024-2025, editura „Napoca Star”, care cuprinde secvențe scrise și în imagini de mare calitate, despre tot ce s-a întâmplat la precedentele două ediții ale taberei culturale din Cluj Napoca.

De la bun început surprinde plăcut „felul altfel” în care a fost concepută această antologie coordonată de poetul Ovidiu Vasile, modul de așezare în pagină, interferența sau combinarea materialelor propuse de cei prezenți în taberele din 2023 și 2024 cu fotografiile de la diversele lansări de carte sau alte evenimente muzicale produse în cadrul taberei (foto parcă realizate de profesioniști). 

Despre cei prezenți în tabără, atât de mulți și valoroși, de la Baia Mare la București, de la Alba Iulia la Craiova, de la Oradea, Râmnicu-Vâlcea, Caraș-Severin la...Londra, nu mă încumet să-i numesc de frica să nu uit pe cineva, despre felul cum ne-am simțit, voi apela la spusele aceluiași Ovidiu Vasile, de pe coperta ultimă a antologiei: „Într-un buchet născut din neființă, s-au adunat ai literelor fani, să vadă dacă-i astăzi cu putință, a fi numiți poeți contemporani. Și au venit cu sufletele pline, de patimi, de iubire și de dor în Tabără, dintr-un imens amor, Limbii Române ode să-i închine. De joi și până sâmbăta târziu, s-au derulat balade și idile, stocate-n amintire nopți și zile, cum numai ei și muzele știu. A fost lumină, cânt și încântare, a fost o pictură de frumos, din viața lor în duh nemuritoare, de muritori cu suflet generos”.

Cine intră în posesia acestei antologii realizată de prietenii scriitori de la Cluj Napoca (tehnoredactare Carmen Nyilas) este un privilegiat. „Personalitatea” antologiei este dată atât de conținut, grafică, culoare și în special de sufletul pus de realizatorii ei. Ce izbândă minunată!

Am să închei cu vorbele poetei Rodica Mureșan: „Sper că ne-am ridicat la rangul de SUBLIM și că ne merităm pe deplin acest titlu! Anul viitor vă așteptăm din nou cu brațele deschise, cu alte surprize!”

                                                      Gelu DRAGOȘ, UZPR

Nostalgii de toamnă…

 

Căram iubirea cu ulcioare sparte din care se prelingea puțin câte puțin, fără să-mi dau seama că în curând nu va mai rămâne nimic din ea; nu știam, nu puteam să descifrez din suspine ce avea să vină.

Despărțirea a fost mai grea decât am crezut vreodată că poate fi. A trecut prin mine ca un fulger din creștet până în tălpi. Am citit odată că despărțirea e o traumă mai mare chiar, decât moartea; nu știu cât e de adevărată, știu doar că simți cum se scurge din tine toată vlaga, nu ai putere să articulezi cuvinte, îți trebuie multă vreme să poți să ieși din casă, din cuibul pe care ți-l faci cotlon, să nu vezi și să nu te vadă nimeni.

Era întuneric între amintiri și vise și s-a făcut lumină în pântecul orelor, lumină venită din culoarea caldă a zâmbetului tău. Se iveau la crepuscul speranțe și gândurile mele își aflau lăcaș doar în chipul pe care azi, cu mare greu îl mai pot încropi.

Aș fi vrut să păstrez ceva din tine, ceva care să-mi amintească zorile iubirii noastre, dar nu a rămas nimic, în afara zâmbetului tău.

Sunt și eu o diletantă, îmi amintesc de tine a nu știu câta oară și scriu…

Rodica Mureșan

A fost „sublim” la Cluj Napoca, în tabăra prietenilor Rodica Mureșan, Alin Cucuruzan și Ovidiu Vasile!

 Câteva gânduri despre o tabără literar-muzical-culturală numită simplu (asemeni grupării și cenaclului, după spusele lui Ovidiu Vasile) SUBLIM, ediția a II-a, este de datoria mea în calitate de participant. De ce? Simplu! Fiindcă m-am simțit între prieteni, m-am simțit important și cred că asemeni sportului și cultura îi pot dirija pe tineri, îi pot apropia de valorile naționale iar pe noi ca nație ne poate propulsa între elitele mondiale.

Joi, 11 iulie, pe o vreme caniculară, am sosit în pensiunea Roata-Făget, un complex turistic aflat în imediata apropiere a pădurii cu același nume. Cred că am fost printre primii sosiți. Emoțiile au fost pe măsură fiindcă la prima ediție nu am fost prezenți. Întâlnirea cu familia Ovidiu Vasile&Carmen Nyilas a fost firească, cu îmbrățișări și multă empatie. Suntem repartizați în cameră. Confort și bun gust. Prima surpriză, revista de pe noptieră „Sublim” nr. 7-11, din care aflăm: „Ne dorim, ca în paginile revistei să apară poeți de toate vârstele, dar ne îndreptăm atenția în special spre copii, adolescenți și tineri. Credem cu toții în forța tinerilor de a se reinventa și de a descoperi valorile artei, a frumuseții, a poeziei”. Prima seară a continuat cu servirea cinei, prezentarea invitaților, o sesiune (lungă, deci nu ne-am jucat!) de poezie și muzică folk cu doamna Corina Ofelia Corpodean. Moderator poeta Rodica Mureșan, în vervă, cu poantele de bun gust  la dumneaei.

Ziua a doua i-a aparținut poetului Alin Cucuruzan, un prieten bun, un camarad de nădejde. Am vizitat penitenciarul de maximă siguranță Gherla. Emoții amestecate cu sentimente de compasiune pentru cei care locuiesc acolo pentru o vreme. Ne-am întâlnit cu cercul „Lotus”, un grup de fete care iubesc literatura, arta (pictura, artizanatul), cerc de petrecere a timpului în mod creativ, format de către Alin Cucuruzan cu câțiva ani în urmă. Am avut onoarea să mi se prezinte cea mai recentă carte „Cronici din Nord” iar eu le-am citit despre prozatorul Ioan Groșan și acad. Ioan Pop din Mireșu Mare. Toți cei prezenți au fost invitați să recite câte un poem spre bucuria gazdelor noastre. Au urmat discuții libere despre ce înseamnă libertate, țel în viață, credință. O lecție de demnitate și sinceritate, care a produs multă emoție tuturor! Am vizitat „Sala Cavalerilor” apoi am avut parte de un festin culinar la popota ofițerilor! Mulțumim!

Însă ziua a doua nu s-a terminat! Am vizitat, în compania unui ghid local pasionat, castelul „Banffy” din Răstoci. Pentru noi a fost o încântare să aflăm file de istorie din secolele trecute, să vizităm acest castel reabilitat și modernizat cu fonduri europene. Apoi a urmat prezentarea romanului „Isprăvile lui Cupidon”, editura „Cervantes”, Colecția: Romanul sec. XXI. Am avut onoarea să vorbesc și eu despre roman. Autoarea Silvia Giurgiu Pătrăchioaie, mi-a dăruit romanul cu dedicația. „Pentru Gelu Dragoș cu reverență și mulțumiri pentru o recenzie și o prezentare a romanului meu, excepțională!”.

Nu am reușit bine să ajungem la pensiune, să facem un duș binevenit, că ne-am grăbit să mergem la lansarea cărții lui Varujan Vosganian, proaspăt ales președinte al Uniunii Scriitorilor din România, de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Volumul „Dublu autoportret”, editura „Polirom” a fost prezentat de către Ovidiu Pecican și Răzvan Rotta. Pentru mine punctul culminant a fost întâlnirea cu academicianul Ioan Pop, originar din Mireșu Mare! Deși sosit mai târziu, prof. dr. Mihai Groza ne-a predat o lecție de istorie, în stilul caracteristic, bine documentat, la subiect, despre castelul vizitat, aflat în „umbra” evenimentului muzical „Electric Castle”. După servirea mesei a urmat momente muzicale cu prof. Corina Lupuțan și Corina Ofelia Corpodean.

Ziua a treia, moderată de poetul Ovidiu Vasile, atent la toate amănuntele, a debutat cu plecarea la Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” Cluj Napoca, unde am avut parte de surprize mari: prezentarea muzeului, moment de obicei popular românesc precum cererea miresei, aducerea găinii la nuntă, în prezența unor oaspeți deosebiți precum solista de muzică populară Elena Ștefănuț, violonistul Vasile Popa, „toboșarul” Romulus Moldovan și asociația (ansamblul) „De la lume adunate și-napoi la lume date”. Din nou, participanții la tabără au recitat una-două poezii proprii iar la final s-au înfruptat din sarmalele oferite de Carmen Nyilas. După aceste manifestări, am avut răgaz de două-trei ore să vizităm capitala Ardealului, să cumpărăm suveniruri sau să ne vizităm rudele.

Seara a început din nou în forță. A fost prezentată invitata specială a taberei sârboaica Lijliana Marinkovics, care ne-a prezentat proiectul ei despre „Violența domestică” cum e privită în Anglia, Serbia și România. Au urmat discuții constructive, păreri contradictorii, explicații legislative. Alt invitat al serii a fost polivalentul (scriitor, sculptor, liber-cugetător) Ioan Astaluș care și-a prezentat volumul de prelegeri „Rezervația de zâne”, editura „Transylvanian Edition” Londra, despre care autorul a afirmat: „Aici și acum, încerc să vă prezint REZERVAȚIA DE ZÂNE, de cuvinte frumoase și, poate, înțelepte, ca un gest de recunoștință pentru dascălii și părinții mei, pentru prietenii mei cei buni și pentru genialii anonimi de la care am primit, într-o formă și alta, aceste zâne. Le redau, cu bucurie, revorbirii!”.

 Seara a continuat cu prezentarea, de către mine, a volumului de poezii „Dor de infinit”, editura „Transylvanian Edition” Londra. Autoarea Ionela Nicoleta Flood a debutat editorial în 1999 și a scris de atunci peste zece cărți însă cea mai mare realizare, o consider, înființarea în 2010 a celei mai mari biblioteci de carte în limba română din Marea Britanie (Glasgow), cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș care a donat cele 5000 de volume în limba română Societății „Românca” condusă de reputata poetă.

Seara să-a încheiat cu recitalul Adrianei Berezofsky care ne-a trimis cu gândul la plajele portugheze, dar și cu (la) o agapă ca între colegi și prieteni, majoritatea exprimându-și dorința de a se reîntoarce la trei zile sublime, organizate de cei trei magnifici și soțiile celor doi poeți. Mulțumim pentru tot! Cuvintele sunt de prisos!

Gelu DRAGOȘ

Lucăcești, Maramureș

Instantanee fotografice de la Tabăra literară SUBLIM Cluj Napoca, ediția a II-a, 11 - 14 iulie 2024

 

Notă. Fotografii realizate de către cei mai destoinici participanți ai taberei!