Se află la margine de localitate Săpânţa, sub poala Munţilor
Igniş, o pensiune discretă şi cochetă, dar renumită pentru păstrăvii ce pot fi
serviţi aici preparaţi în fel şi chip. La această păstrăvărie am ajuns printr-o
întâmplare hazlie şi fericită. Căutam în Săpânţa un coleg de liceu, dar am dat
peste fecior-su, un flăcău isteţ foc, ca mai toţi flăcăii de oşeni. Aflând că
sunt un fost coleg de liceu al tatălui său, şi cum taică-su se afla plecat la
odihnă într-o staţiune bihoreană, feciorul şi-a asumat rolul de gazdă.
Din vorbă în vorbă, numai ce-l aud zicând:
- Vă dau o mămăligă?
M-am făcut că n-am înţeles vorba sa, dar în gândul meu mă
întrebam dacă flăcăul este poznaş sau face aluzie la originea mea de moldovean.
Cum să-mi dea el o mămăligă, când eu tocmai vin din patria ei? După puţin timp
Vasilică repetă invitaţia:
- Vă dau o mămăligă?
Mai că-mi stătea pe limbă să-i zic una, dar m-am abţinut şi
bine am făcut.. Băiatul ne invita la masă, în limbaj local „la o mămăligă”, cum
pe la noi, prin Botoşani, invitaţia sună „mergi la o ciorbă de burtă?”. Odată
dumeriţi asupra invitaţiei sale, ne-am lăsat călăuziţi spre o pensiune, fără a
şti exact la ce să ne aşteptăm. Aşa am ajuns la Pensiunea Săpânţa de sub
poalele Munţilor Igniş, proprietatea inginerului Marcel Sandu Griguţă. Terasa restaurantului se află înconjurată de
apele unui râuleţ, iar în apă pot fi admiraţi păstrăvii jucăuşi. Era ora
prânzului, iar un grup de francezi tocmai se înfruptau pofticioşi din păstrăvii
preparaţi la grătar, având alături nelipsitul mujdei de usturoi şi celebra
mămăligă de Săpânţa, oferită nouă cu atâta generozitate de Vasilică, flăcăul
lui Grigore Pop, cel cunoscut în Săpânţa ca fiind „domn’ contabil care a
candidat la primărie”.
Vasilică, cunoscut cu patronul, s-a dus să ne aleagă nişte
păstrăvi mai pe măsura foamei noastre de turişti aflaţi la drum lung. În acest
timp, dinspre partea terasei ce da spre munte, s-a auzit zgomotul produs de
ciocnitul ritmic a două sticle. Şi noi, şi francezii, ne-am arătat curioşi. O
angajată a pensiunii ciocnea două sticle pline cu lapte. Dinspre pădurea
întunecoasă de brazi s-au ivit două ieduţe sălbatice, care s-au apropiat
prudent de fată. După care au supt la biberon laptele din sticle, în aplauzele
francezilor.
Aşa am aflat şi noi poveste celor două ieduţe. Mama lor a
dispărut într-o noapte, fie ruptă de lupi, fie prinsă de urşi. Ieduţii, aproape
leşinaţi de foame, au fost găsiţi de patronul pensiunii, care i-a adus de i-a
alăptat. Întremaţi, ideuţii s-au retras în codrii întunecoşi de brazi. Au
revenit când li s-a făcut foame. Iar de atunci, când aud ciocnetul sticlelor,
vin să-şi ia porţia de lapte. De cele mai multe ori în aplauzele celor aflaţi
pe terasă, ce-şi ostoiesc şi ei foamea, dau cu păstrăvi.
Păstrăvii au fost extrem de gustoşi, mai ales că, înainte de
masă, conform tradiţiei casei, am fost serviţi cu câte un pahar de palincă.
Recomand botoşănenilor, dacă îi vor purta paşii vieţii prin Săpânţa, să treacă
şi pe la Pensiunea Săpânţa, pentru a zăbovi la un păstrăv la grătar. Nu o să vă
pară rău! Să nu vă sperie drumul până acolo, cândva asfaltat, care îi plin de
gropi. Consideraţi-l cartea de vizită a social-democraţiei româneşti, că
primarul din Săpânţa este mândru lider PSD, fruntaş în politică şi codaş în
administrare. Eventual îl puteţi înjura copios, că nici noi nu i-am adresat
felicitări!
(Lucullus)
