Sorin Roșca Stănescu: Care este măciuca anti-pensionari?

 

Atunci când, sub guvernarea PSD, majoritatea deținută de socialiști în Parlament a decis majorarea pensiilor cu 40%, iar Klaus Iohannis a promulgat legea, Executivul a avut în vedere o practică și o directivă statornicite la nivelul Uniunii Europene. Conform acesteia, era indispensabilă o relativă aliniere a României prin creșterea puterii de cumpărare a pensionarilor. Astăzi, PNL invocă tot rigorile UE, pentru a proceda pe dos. Nemărind pensiile. Decizia de ieri funcținează ca o măciucă izbită în capul pensionarilor.

Generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, după o „consultare” la nivelul staff-ului PNL, a anunțat că se opune sub orice formă rediscutării la nivelul Uniunii Europene a procentului din Produsul Intern Brut alocat pensiilor. Invocând faptul că Uniunea Europeană nu va fi de acord cu nicio renegociere și că există riscul ca întreg programul de împrumuturi și granturi pentru România să fie astfel dat peste cap. Dar cel mai surprinzător argument este altul. Și anume că, de fapt, există resurse bugetare pentru o creștere semnificativă a pensiilor, fără a se umbla la mult discutatul procent. Aceste două afirmații, oricum le-am lua, ascund o mare înșelătorie.

România are unul dintre cele mai mici procente din Produsul Intern Brut din Uniunea Europeană alocate pentru pensii. Dacă am dori să ne aliniem celorlalte state, indiscutabil ar trebui să creștem cu cel puțin o treime, adică cu câteva procente bune din PIB, această alocare. Dar ce să-i faci? Ultimul Guvern PNL, Guvernul Cîțu, a apucat să negocieze cu pantalonii în vine acest program de asistență acordat României, care ne poate aduce pe de-o parte un împrumut consistent, de aproape 15 miliarde de euro, și pe de altă parte, în anumite condiții riguros urmărite de Comisia Europeană, granturi, adică bani nerambursabili, tot cam la aceeași valoare. Iar morișca a pornit și, așa cum susține Guvernul Ciucă, nu mai poate fi oprită pentru a i se regla altfel viteza. Ceea ce ieri era adevărat, astăzi nu mai e adevărat. Până ieri dimineață, inclusiv lideri marcanți ai PNL, ca să nu mai zic de liderii PSD, asigurau de zor populația că renegocierea nu ar fi vreo buturugă mică ce răstoarnă carul mare. Până și președintele Klaus Iohannis a admis acest lucru, printr-o declarație oficială. Câteva ore mai târziu, după o ședință a staff-ului PNL și fără a fi introdusă pe țeavă nicio informație suplimentară, lucrurile s-au dat peste cap. Iar Nicolae Ciucă, în numele PNL și al Guvernului pe care-l conduce, i-a asigurat pe pensionari că nu vor putea beneficia de o creștere a procentului alocat din PIB, pentru că România nu vrea să dea niciun fel de bătăi de cap Uniunii Europene.

Aici intervin două elemente care merită a fi supuse dezbaterii publice. Primul este acela că, din experiența de 15 ani pe care o avem ca membri UE, am aflat că deciziile acestui organism suprastatal, care oficial se prezintă doar ca o reprezentanță a unor state asociate, nu sunt deloc infailibile. Că unele decizii sunt greșite. Motiv pentru care, nu de puține ori, Comisia Europeană este silită să revină asupra lor. Birocrația de la Bruxelles poate greși. Și greșește. Iar când greșește, o face pe seama statelor membre. A celor care se conformează. Respectiv pe seama populațiilor. Prin urmare, un minimum instinct de conservare sau de supraviețuire, cum doriți să-i spunem, ar trebui să ne oblige să fim circumspecți. Să nu înghițim cu undiță cu tot orice cârlig ne este servit de la Bruxelles. Cu atât mai mult cu cât, cinstit vorbind, nu avem nicio obligație. A existat zilele trecute o dispută aprigă, legată de o ipotetică aliniere obligatorie  a deciziilor CCR deciziilor UE. Tema este falsă. Nu există nicio obligație pe care ne-am asumat-o vreodată de aliniere a legislației interne celei comunitare, cu o singură excepție: atunci când există o normă comunitară, care le creează cetățenilor mai multe drepturi decât norma internă. În problema pensiilor, situația este însă pe dos. Deci, pe fond, nu avem nicio obligație de a accepta acel procent mic din PIB rezervat pensiilor și de a îl pune în operă. Ce se întâmplă la acest capitol? Avem de-a face cu o ticăloșie a guvernanților? Sau cu o prostie de zile mari?

Și, iată, următoarea informație senzațională care ne este servită de cei mai apropiați colaboratori ai premierului cu patru stele Nicolae Ciucă. Pensionarii sunt asigurați că vor primi mai mulți bani decât se preconiza prin buget chiar cu respectarea blestematului procent. Cum? Prin faptul că economia duduie. Prin faptul că vom avea o creștere economică cu câteva procente. Iar pensionarii sunt îmbrobodiți, în sensul că acele procente, concretizate în câteva miliarde de euro, se vor scurge în buzunarele lor. Când? În ce fel? În baza căror acte normative care sunt de natură să modifice Legea bugetului național?

Și în timp ce PSD rămâne literalmente blocat la mantinelă, nu prea se știe până când, auzind aceste declarații ale partenerului de guvernare, veniturile pensionarului sunt mâncate zi de zi de o inflație galopantă, concretizată în primul rând prin creșterea prețurilor la energie, la alimente și la servicii. Astfel încât viața multora dintre pensionari este pusă în pericol, în condițiile în care nu numai că nu le mai ajung banii pentru medicamente, dar ei nu ajung nici pentru susținerea coșului zilnic de alimente. Așa că, fără a face un simplu joc de cuvinte, putem afirma că măciuca lui Ciucă a lovit din nou.

 

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Sorin Roșca Stănescu: „Știu deja că domnul Sorin Cîmpeanu minte.”

 RoboCop, ministrul traseist al Educației, pe numele său adevărat Sorin Cîmpeanu, a vorbit zi de zi în ultima vreme pe toate televiziunile, fără ca în esență să spun mare lucru. Le-a făcut părinților din întreaga Românie părul moațe, până când unii dintre ei s-au săturat și au ieșit la manifestație. Pe bună dreptate. Au rămas mult prea multe întrebări despre ziua de mâine, fără niciun răspuns.

Ne-a garantat domnul ministru că, în acest an, toți copiii vor avea manuale. Nu pun în discuție calitatea uneori execrabilă a respectivelor manuale. Dar știu deja că domnul Sorin Cîmpeanu minte. Copiii care învață în școlile profesionale nu au manuale. Și rămâne un mister modul în care se vor putea pregăti. Cât îi privește pe ceilalți, vom afla începând de mâine dacă trebuie să ne luăm cu mâinile de cap sau nu.

Anul școlar începe cu traume pentru un număr destul de mare de elevi. A fost fixată o cifră arbitrară, de nimeni explicată științific, a numărului maxim de elevi care ar putea funcționa într-o clasă. Dacă este depășită această cifră, care funcționează ca o sabie a lui Damocles, atunci copiii sunt trași la sorți, un fel de roata norocului sau a ghinionului, cum vreți să-i spuneți, astfel încât unii vor f plasați în alte clase. Nici atât măcar nu le-a dat prin cap mai marilor de la minister ca, dacă tot au înghițit această gălușcă a numărului maxim, să-i mute în altă clasă pur și simplu pe ultimii veniți, astfel încât un elev care s-a obișnuit de-a lungul anilor cu ceilalți, care și-a statornicit astfel relații durabile, să nu fie pur și simplu dezrădăcinat și obligat la un efort suplimentar și până la urmă inutil de adaptare cu alți copii, care învață deja într-o comunitate bine închegată. Și ce se întâmplă, Doamne iartă-mă, dacă în școala respectivă există o singură clasă, cum se întâmplă în unele școli de arte sau în unele școli din sate? Sau dacă celelalte clase au deja numărul maxim? Unde vor fi aruncați peste horn „suplimentarii”?

Ministrul traseist al Educației, care ne vorbește mecanic, fără inflexiuni și fără niciun fel de mobilitate a expresiei, rece și sec, despre noul an școlar, omite în continuare să vină în fața plătitorilor de impozite și taxe și să ne spună câte școli din România nu au internet. Câți copii din România, dacă vor fi siliți să treacă din nou la învământul de la distanță, nu sunt conectați la rețea. Câți din câți nu au tablete și nici alte dispozitive electronice. Câte școli continuă să nu fie dotate cu mijloacele necesare învățământului la distanță? Câți profesori au ars și în această vară gazul degeaba, neînvățând și nefiind instruiți cum să predea pe internet, cum să le mențină copiilor atenția trează, cum să verifice din mers dacă aceștia înțeleg ceva sau nu? Dar astea sunt deja subtilități.

Mai simplu ar fi poate să ne explice domnul ministru ce eforturi s-au făcut în această vară și cu ce rezultate, pentru ca toate școlile să aibă apă curentă și toalete civilizate și nu haznale. Ce a întreprins Ministerul Educației astfel încât, împreună cu inspectoratele de învățământ și cu Ministerul Sănătății, să facă în așa fel încât fiecare școală să dispună de un cabinet medical sau măcar de un cadru sanitar calificat? Tot ce am aflat este că s-au achiziționat câteva milioane de măști. Din acelea mai mult sau mai puțin conforme.

Copiii, care sunt obligați să stea cu măști pe față în timpul orelor, deși este fapt dovedit că asta îi traumatizează, că-i afectează psihic iar unora le afectează sănătatea, nu vor avea voie sub nicio formă să-și împrumute unii altora vreun obiect. Nici creion, nici pix, nici stilou, nici caiete, nici cărți. Nimic, nimic, nimic. Și atunci mă întreb cum Dumnezeu vor bate mingea în curte, în pauza dintre ore sau în puținele minute rezervate săptămânal orelor de educație fizică. Vor veni de acasă fiecare cu mingea lui?

Alte întrebări fără răspuns vizează numărul de profesori vaccinați. Cu luni de zile în urmă, în repetate rânduri, RoboCop ne-a informat că dascălii de toate felurile sunt categoria socioprofesională care s-a imunizat în proporția cea mai mare din România. Mai recent însă, luat la întrebări insistent de jurnaliști, a recunoscut că nu dispune de nicio statistică. Și a invocat faptul că datele din această perspectivă ar fi secrete. Poate că este un secret dacă un anumit dascăl s-a vaccinat sau nu, dar nu poate fi un secret numărul total. Adică câți din câți. Aceeași situație și din perspectiva numărului de copii vaccinați. Cum de în acest caz ministrul Educației ne furnizează procente? În baza căror informații? În cazul copiilor, nu este un secret, ca în cazul dascălilor?

Iar bomboana pe colivă ne-o pune tot dumnealui. Anunțându-ne în ce condiții, la o săptămână două după ce sună clopoțelul și începe școala, tot programul va fi dat peste cap, iar copiii urmează să fie trimiși acasă, să învețe de la distanță sau să nu învețe deloc. E pe bază de procente. Prin urmare, dacă într-o clasă sunt de exemplu doar zece copii și dacă doi dintre ei se infectează, clasa se închide. Dacă într-o clasă sunt 30 de copii și doi dintre ei se infectează, clasa nu se închide. Este o nebunie! O nebunie care abia începe. De mâine încolo, reporterii din întreaga țară ne vor informa din nou asupra derulării acestei grozăvii a unui nou an școlar

 

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Sorin Roșca Stănescu: „Ni se oferă cu generozitate circ, dar nu și pâine.”

Nici circ fără pâine, nici pâine fără circ. Singura formulă prin care populația poate fi înșelată cu un succes relativ este ca cei aflați la putere să-i ofere atât circ, cât și pâine. În caz contrar, criza guvernamentală și criza din coaliție se amplifică și se transformă în criză politică. Suntem într-o situație de acest fel. Lucrurile au evoluat chiar mai repede din momentul în care am prognozat o schimbare majoră în Guvern. Ce ne poate aduce nou ziua de azi?

Într-o dispută colegială cu Bogdan Chirieac, desfășurată ieri, pe platoul unei televiziuni de știri, analistul a afirmat că nu se va rupe coaliția. Pentru că, insista el, „câinele nu pleacă de la măcelărie”. Măcelăria fiind guvernarea, iar câinele, în accepțiunea sa, USR-PLUS. Eu am susținut teza contrară. Pornind de la constatarea faptului că numărul plăcilor tectonice care se mișcă în prezent la vârful clasei politice a crescut, iar mișcarea lor este din ce în ce mai dezordonată. Și, prin urmare, devine incontrolabilă. Inevitabilul s-a produs la doar câteva ore distanță. Cîțu, premier al PNL, susținut fiind și de UDMR, l-a demis pe Stelian Ion de la USR-PLUS din poziția extrem de importantă de ministrul al Justiției. Iar USR-PLUS s-a întrunit de urgență într-un Birou Național și a decis susținerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Câțu. Un guvern din care încă fac parte mai mulți miniștri USR-PLUS. Fac parte pentru că nu au demisionat. Nu e ceva nou. Să ne aducem aminte că nu cu multă vreme în urmă și PSD și-a demis tot prin moțiune de cenzură două guverne. Motiv pentru care a aterizat mai târziu în Opoziție.

Peste câteva ore va avea loc o ședință convocată și ea de urgență a Biroului Național Permanent al PNL. Vor fi luate contra-măsuri. Iar eu presupun că războiul se va amplifica. Dar cum s-a ajuns aici?!

Florin Vasile Cîțu susține că Stelian Ion, încurajat de USR-PLUS, s-a pus de-a curmezișul reformei. În interiorul unui guvern reformist. Și în ce constă această reformă? Într-un proiect PNL lansat la apă ad-hoc fără acordul partenerilor din Coaliție, intitulat „Anghel Saligny”. Concret, proiectul, dacă se va realiza, vizeză realizarea lucrărilor de infrastructură mică în comunitățile locale. Răspunde în principiu solicitărilor insistente în special ale primarilor PNL care au făcut coadă la ușa Guvernului garantându-i la schimb lui Florin Cîțu susținere în competiția sa internă cu Ludovic Orban. O a doua reformă la care, conform celor invocate, se împotrivește Stelian Ion este controversata decizie politică de desființare a SIIJ. Adică a acelei Secții Speciale subordonată în prezent Parchetului General care ar trebui să sancționeze, dar nu prea sancționează, ilegalitățile săvârșite de procurori și judecători. Coincidența face ca în zilele următoare, conform graficului stabilit, să urmeze desemnarea unor importante poziții de conducere de la PICCJ, DNA și DIICOT unor noi procurori. Această operațiune, conform graficului stabilit, trebuie să se încheie la 15 septembrie. Pentru cei care doresc să-i subordoneze pe procurori, miza este uriașă și prezintă un grad ridicat de urgență. Ori este o stranie coincidență, ori aceste schimbări de la vârf precipită lucrurile și transformă tensiunea în criză.

„Astăzi câștigăm big time”, a afirmat pe Facebook în cursul dimineții Florin Cîțu. Cine ce câștigă? Cine împotriva cui câștigă? Este o întrebare al cărui răspuns cred că îl așteaptă o întreagă populație care în acest moment, departe de a fi inertă, clocotește și nu este departe de a ieși în stradă pentru a da peste cap toate combinațiile politice care se fac și se desfac peste capul ei. În plină criză pandemică și economică scumpirile cresc exponențial, firește și inflația, iar coșul zilnic al cetățeanului e tot mai gol. Românii sunt la modul cel mai serios amenințați cu o sărăcire abruptă. În prag de iarnă. În timp ce jucătorii politici susținuți de Klaus Iohannis se dau cu cercul. Sau, cum inspirat a remarcat un lider UDMR, se dau cu trotineta și cu bicicleta. În raport cu starea de lucruri din România, prestația Guvernului Cîțu va conduce desigur la un succes „Big Time”. Împotriva românilor. Dar și împotriva României, care, cu atât de multe datorii care în curând nu vor mai putea fi rostogolite, se va vinde pe bucăți. Atunci când fondurile de investiții vor decide să ne cumpere datoriile suverane. Până atunci, ni se oferă cu generozitate circ, dar nu și pâine.

 

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Sorin Roșca Stănescu: „Acesta este motivul pentru care Iohannis caută cu disperare soluții.”

 

Președintele Klaus Iohannis e foc de supărat. Nu fiindcă Legea Fundamentală a fost din nou încălcată. Nu fiindcă toți judecătorii Curții Constituționale s-au pronunțat ferm în acest sens. Nu fiindcă s-a dovedit că Avocatul Poporului a fost înlăturat din funcție printr-un abuz al majorității parlamentare. E supărat pentru că doamna Renate Weber se va întoarce la post. Și va ataca în continuare ordonanțele de urgență neconstituționale. E supărat că șperaclul nu a funcționat. Spargerea de la Avocatul Poporului nu a fost operată cu succes. Așa că va mai încerca o dată. Mai rafinat.

E clar că Iohannis și-a dorit din tot sufletul un alt om la vârful instituției Avocatului Poporului. Ce fel de om, s-a văzut. Un specialist în autonomia Ținutului Secuiesc și un pensionar de lux al statului. Un personaj atât de controversat, încât până și reprezentanții UDMR au ridicat, mirându-se, din sprâncene. Dar acum, pentru că măseaua stricată, adică doamna Renate Weber, nu a fost extrasă în mod rafinat din funcție, va trebui încercat degrabă altceva. Mai rafinat. Oare ce?

Conform Constituției, poziția de Avocat al Poporului nu poate fi eliberată înainte de expirarea mandatului, decât dacă Parlamentul dispune de argumente solide cum că cel numit în fruntea instituției a încălcat cumulativ Constituția și legile țării. Scurt pe doi. Majoritatea domnului Klaus Iohannis a măsurat greșit și a tăiat greșit. Acum trebuie să o ia de la capăt. Este obligatoriu, pentru a proceda mai rafinat, să identifice în activitatea doamnei Renate Weber cel puțin două încălcări flagrante. Una a Constituției și alta a legii. Păi cine Dumnezeu se pricepe mai bine la așa ceva decât Direcția Națională Anticorupție? Pun mâna în foc că sistemul Big Brother, cel de supraveghere în masă a întregii populații, perfect funcțional în acest moment și a cărui cheiță de aur o deține Serviciul Român de Informații, s-a pus pe scormonit. Și caută de zor un cui al lui Pepelea prin corespondența electronică a doamnei Weber, prin convorbirile sale telefonice sau chiar prin convorbirile ambientale ori prin diversele întâlniri și contacte pe care le are în țară și în străinătate. Un ac în carul cu fân. Un pretext care, oferit ca din întâmplare Direcției Naționale Anticorupție să-i poată conduce pe procurori la concluzia că Avocatul Poporului se face vinovat de cel puțin o încălcare a Constituției și de cel puțin o încălcare a legii, în exercitarea cu rea credință și în mod abuziv a atribuțiilor care i-au fost încredințate. Dacă vor găsi fie și urme vagi ale unor asemenea încălcări, se cheamă că va putea fi declanșată o procedură mai rafinată. Sunt tare curios ce urmează.

Klaus Iohannis a inițiat – și încă cu un mare succes – un referendum național de bun simț. La capătul căruia cetățenii României s-au pronunțat în sensul modificării Legii Fundamentale, astfel încât în viitor să fie strict interzisă orice ordonanță de urgență care să modifice legi ale Justiției. Iar viitorul a trecut de mult. Referendumul a avut loc simultan cu ultimele alegeri europarlamentare, singurele alegeri câștigate vreodată în istoria recentă de către PNL. Desigur, alegeri la care a participat singur și nu la remorca PSD. De mult timp, Klaus Iohannis are „Parlamentul său”. Acest Parlament nu s-a învrednicit însă nici până azi să bată în cuie rezultatul acelui referendum. Dar Iohannis cel plin de rafinamente are la dispoziție și „premierul său”. „Premierul său”, Florin Cîțu, tocmai a declarat zilele trecute că intenționează ca, prin ordonanțe de urgență ,să modifice pe repede înainte câteva acte normative din domeniul Justiției. Cum ar fi desființarea structurii abilitate să-i ancheteze pe procurorii și judecătorii care comit abuzuri. Klaus Iohannis nu s-a revoltat auzind o asemenea grozăvie. S-a făcut pur și simplu că plouă. Și-a rafinat, cu alte cuvinte, poziția față de propriul său proiect. Nu a sancționat în niciun fel afirmațiile lui Cîțu. Însă, atenție. Renate Weber o va face. Nu se va usca bine tușul tipografic pe Monitorul Oficial, care va publica respectiva ordonanță de urgență și alte asemenea ordonanțe și veți vedea cum Avocatul Poporului atacă aceste abuzuri la Curtea Constituțională. Unde va câștiga din nou cu 10-0. Tocmai acesta este motivul pentru care Iohannis caută cu disperare soluții. Și ar mai fi încă două. Prima este strigătoare la cer. Ca majoritatea parlamentară să reia pur și simplu procedura și să o demită din nou pe Renate Weber, tot fără a respecta litera și spiritul Constituției. Dar asta ar fi chiar prea de tot. Mai rămâne și o altă formulă. Ca, printr-o procedură de urgență, aceeași majoritate să producă un alt act normativ, prin care să reglementeze într-un mod nou procedura de demitere a Avocatului Poporului. Iar apoi să potrivească unele informații cu această nouă procedură. Până când Curtea Constituțională se va pronunța din nou, Renate Weber va fi trimisă să tricoteze acasă. Iar între timp elefantul trece. Adică ordonanța de urgență, atât de mult râvnită de Iohannis. Și uite așa meticulosul nostru președinte al „României lucrului bine făcut” o tot rafinează, până când nu mai rămâne nimic din ea. Din instituția Poporului.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: corectnews.com

Au făcut praf și Institutul Cultural Român

 

Din nou, coaliția și-a arătat colții. Noua țintă este Institutul Cultural Român. Care reprezintă în străinătate ceea ce Ministerul Culturii reprezintă în țară. O instituție de mare importanță pentru prestigiul României. Noua putere vrea să pună mâna integral pe acest institut și, din prea mare grabă, îl face harcea-parcea.

„România normală” presupune, în mentalitatea președintelui Klaus Iohannis, care a defilat cu acest concept la rever în timpul campaniei sale electorale, acapararea rând pe rând de către „coaliția sa”, de către „Guvernul său” și de către „majoritatea sa” a tuturor funcțiilor în stat. Sub aparența unor schimbări benefice, a unor reorganizări vizând modernizarea și eficientizarea, sunt vânate de fapt pozițiile importante în toate instituțiile de conducere și este vizată o subordonare politică cât mai accentuată a instituțiilor din statul român. Și, pornind de la conflictul dintre obiectivele declarate, obiectivele reale și obiectivele asumate, iată, Institutul Cultural Român este aruncat literalmente în aer. Începând de ieri, 26 aprilie, acest institut nu mai poate funcționa din punct de vedere legal, în ciuda faptului că sute de acțiuni inițiate de acesta sunt în curs în lumea întreagă. ICR nu mai are conducere. Nu mai are Consiliu de Administrație. Nu mai are președinte. Nu mai are niciun vicepreședinte. Mai are însă portar. Și personalul angajat, în țară și în străinătate. Care nu se știe sub ce formă va mai putea fi plătit în mod legal. Și nici nu se mai poate afla, indiferent cât de imaginativi am fi, cum Dumnezeu vor putea fi finanțate, fără semnăturile legale, inițiativele din străinătate ale ICR de a populariza sub toate aspectele cultura și civilizația română.

Dar cum s-a ajuns în acest impas? În definitiv, de-a lungul anilor s-au schimbat de multe ori guverne și majorități parlamentare, dar niciodată ICR nu a fost pus literalmente pe butuci. S-a ajuns în acest punct extrem de critic, în esență pentru că actuala coaliție aflată la guvernare nu este capabilă nici măcar să își adjudece cât mai multă putere și cât mai multe avantaje, prin mijloace aparent legale și fără a dinamita activitatea instituțiilor. În fapt, la Cotroceni, la inițiativa domnului Klaus Iohannis, a avut loc în prealabil o discuție pe această temă în prezența liderilor coaliției. S-a dezbătut, vezi Doamne, viitorul Institutului Cultural Român. În diverse scenarii. În realitate, obiectivul urmărit era acela de a anula orice urmă de independență și de autonomie a acestei instituții de cultură. În acest scop, s-a conturat ideea de-a dreptul tâmpită, ca Institutul Cultural Român să fie scos de sub autoritatea Senatului, Camera Superioară a Parlamentului, și plasat sub o autoritate guvernamentală. Fie direct sub autoritatea Executivului, fie sub autoritatea Ministerului Culturii, fie sub cea a Ministerului de Externe, pentru ca SIE să aibă mai mult spațiu de manevră. Primii pași sunt cei clasici. Respingerea raportului de activitate și, în consecință, demiterea Consiliului de Administrație. Și de aici încolo a început literalmente nebunia.

 Autor: Sorin Roşca STĂNESCU

A primit Iohannis șpagă? Da sau nu?

 

Am prezentat de curând un caz de-a dreptul exploziv. Un general de la vârful oștirii, numărul doi în ierarhia serviciului secret, a sifonat, pentru a-și cumpăra un teren la Corbeanca, 180.000 de dolari din fondurile de război ale instituției. Circumstanțele în care s-a produs această infracțiune, recunoscută de autor, sunt extrem de grave. Arestat și anchetat de procurorii militari, acesta a făcut mai multe declarații, care practic aruncă nucleara acolo unde ne așteptam mai puțin. Este vizat în mod direct președintele României. Cum că ar fi primit șpagă. A primit sau nu a primit? Și dacă a primit, cât de mult a primit?

Această istorie recent dezvăluită are aparența unui documentar științifico-fantastic. Dar din păcate istoria asta urâtă nu este nici științifică, și nici fantastică. Voi intra în cele ce urmează în detalii, cu mențiunea că ultimele dezvăluiri îi aparțin jurnalistului Silviu Sergiu, care în general s-a dovedit a fi foarte bine documentat în chestiuni sensibile legate de Armată. Generalul Iulian Gherghe, cel care se află în epicentrul acestei delapidări pe care a recunoscut-o, a fost cum am mai menționat, locțiitor al directorului Direcției de Contrainformații și Securitate Militară și apoi, în aceeași poziție numărul doi, la Direcția Generală de Informații a Apărării. Ambele instituții, extrem de importante, sunt conduse de generalul Marian Hăpău. Pe scurt, aceste direcții au la dispoziție importante fonduri financiare, pe care le pot utiliza pentru a plăti diverse informații utile Armatei. Informații obținute de la români, dar mai ales de la străini. Mai concret, vorbim despre spionaj. Acești spioni sunt firește remunerați. Până aici, totul este în regulă. Numai că generalul aflat sub arest le declară procurorilor un fapt stupefiant. Armata și-a procurat spioni fictivi. Cu alte cuvinte, sume importate de bani din fondul de război au fost însușite de anumite persoane de la vârful Armatei, sub pretextul că ele reprezintă contravaloarea unor informații. Practic, fără niciun fel de folos în beneficiul Armatei, banii au trecut din trezoreria instituției, în buzunarul unor persoane sus puse. În acest punct, generalul Iulian Gherghe începe prin a-l arăta cu degetul pe fostul său șef, generalul Marian Hăpău. Și, atenție, vorbește de sume mult mai mari de bani, decât cei 180.000 pe care i-a sifonat el, pentru a-și cumpăra un teren la Corbeanca, unde urma să-și construiască o vilă. Asta înseamnă că avem de-a face cu o practică curentă. Cu o infracțiune continuată. Cazul Corbeanca, în paranteză fie spus, din motive ele însele scandaloase, nu a fost descoperit decât după aproape un an.

Dar adevărata nucleară vine abia acum. În fața procurorilor, generalul Iulian Gherghe declară că o parte din acești bani, acele alte sume numeroase și mult mai mari, era utilizată pentru cadouri acordate unor persoane, în general politicieni. Cel aflat în cercetare le-a oferit procurorilor și o pistă în acest sens. Iar pista conduce direct la președintele Klaus Iohannis.

Conform depoziției generalului, costumul de schi roșu și negru în care a defilat recent pe pârtie președintele Klaus Iohannis reprezintă un astfel de cadou.

Acest detaliu este o informație care a scăpat din dosarul de anchetă, probabil din multe informații de acest fel. Nu știu cum se vor descurca procurorii militari, în general atât de prudenți. Cum vor face ei să nu-și prindă urechile, atâta timp cât indiciile duc atât de dus? Cum vor obține ei confirmarea de la președintele Klaus Iohannis, cum că respectivul costum de schi reprezintă pur și simplu o șpagă primită de la Armată din fondurile de război? Cum va proba Klaus Iohannis la o adică că lucrurile stau altfel și că acel costum și l-a achiziționat din remunerația sa de președinte? Și dacă aceasta este doar fața văzută a icebergului? Dacă președintele a primit și alte cadouri de acest fel? Sau chiar mai consistente? Domnul Nicolae Ciucă tace. Stă cu capul sub pupitru. Și bine face. Pentru că și domnia sa are de dat explicații. Cum explică domnul Ciucă faptul că nu s-au făcut controale decât din an în Paști legat de modul în care sunt utilizate aceste fonduri secrete? Și mai ales s-ar impune să trateze cu o discreție absolută prezența propriei sale soții în această direcție cu probleme atât de mari. Dacă Ciucă tace – și bine face, că nu prea are încotro – președintele Klaus Iohannis nu ar trebui să tacă. El are obligația să iasă de îndată public și să confirme sau să infirme, dacă este cazul, informațiile din acest dosar exploziv.

Autor: Sorin Rosca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Sorin Roșca Stănescu: „România fierbe cu adevărat. Așa cum nu s-a mai întâmplat de mult.”

Trăim cu adevărat în realități paralele. Generate de un stat subteran. Rând pe rând, se revoltă toate categoriile sociale. România fierbe cu adevărat. Așa cum nu s-a mai întâmplat de mult. Iar autoritățile par neputincioase. Atitudinea lor poate fi deseori confundată cu reaua credință. Deciziile se bat cap în cap. Se generalizează haosul.

 Sunt doar câteva dintre caracteristicile momentului pe care-l traversăm. Situația este mult mai complexă decât pare. Este greu să tragi o linie de demarcație între incompetență, prostie și rea-credință. Am să recurg, pentru a explica acest fenomen, la un prim exemplu extrem de simplu. Sâmbătă, în mod oficial, Guvernul României și-a informat cetățenii că a reușit performanța de a vaccina aproape 800 de mii dintre ei. Astăzi, duminică, să spunem că s-a ajuns la 800.000, chiar dacă a fost weekend. Numai că, în urmă cu cinci zile, președintele României a ieșit la declarații. Și ne-a informat că s-a ajuns în materie de vaccinare la cifra de un milion. Dacă ar fi să-i credem și pe unii și pe alții, și pe președinte, și pe Guvernul său, atunci ar rezulta că, într-un interval de cinci-șase zile, numărul persoanelor vaccinate, în loc să crească, a scăzut. Și nu oricum. Cu o cincime. Cine spune adevărul? Nici președintele și nici Guvernul său. Pentru că vaccinarea înseamnă practic două injecții. Ea include și rapelul. Despre situația finalizării vaccinării, prin imunizarea unor cetățeni, nu ne-a vorbit niciun oficial. Cinstit vorbind, dacă dăm credit cu rezervele expuse mai sus, fiecăreia dintre cifrele invocate de președinte și de Guvernul său, atunci rezultă că avem imunizate până în prezent circa 500.000 de persoane și, respectiv, circa 400.000. Mai e mult până departe. Mai e foarte departe până când vor fi imunizate, așa cum au promis și președintele și Guvernul său, opt milioane de persoane. Când minicuna are picioare atât de scurte, se cheamă că aleșii neamului joacă alba-neagra cu noi.

Am să mai dau un al doilea exemplu, pe cât de simplu, pe atât de elocvent. Mai țineți minte? În urmă cu un an, începuse nebunia izoletelor. Acele coșciuge roșii, semi-transparente, pe care brancardierii, emoționați, le mai și scăpau pe drum, cu pacienți cu tot. În urmă cu un an, izolera era prima armă infailibilă împotriva răspândirii pandemiei. Iar marea problemă a guvernanților, cu care au înnebunit o populație întreagă, era procurarea în număr cât mai mare, pe bani publici, a acestor izolete. Și, evident, asta a declanșat un scandal. Pentru că, în funcție de furnizori, diferențele de preț erau foarte mari. Se mai știe azi câte izolete au fost importate și ce s-a întâmplat cu ele? Pentru că ele au dispărut cu aceeași viteză cu care au apărut. Iar nicio autoritate publică nu a dat socoteală pentru a ne explica și nouă de ce au fost cheltuiți atâția bani câți au fost cheltuiți și de ce s-au făcut eforturile care s-au făcut, pentru un instrument total inutil până la urmă. Care doar le-a creat o umilință, o anxietate și un coșmar mai mare pacienților.

Dar dincolo de asemenea lucruri simple, avem de-a face cu situații extrem de complicate. Pe care poate cetățenii le înțeleg mai greu. Toată lumea pricepe cât de grav este că Klaus Iohannis și Guvernul său au decis să declanșeze în România nu o stare de austeritate, ci a cincea curbă de sacrificiu. Cetățeni resimt de bună seamă faptul că, rând pe rând, sunt lovite toate categoriile sociale, începând cu pensionarii, contiuând cu lucrătorii care nu beneficiază decât de un salariu minim și terminând cu copiii și studenții, care, după teleșcoală sau după școală prin telepatie, vor fi de acum încolo nevoiți să se deplaseze dintr-o localitate în alta, în afara gratuităților, pe covoare zburătoare. Toate aceste lucruri sunt ușor de înțeles. Dar mai greu de înțeles este marea grozăvie care urmează.

Cu un buget ca vai de capul lui, care va fi promulgat abia la începutul lunii martie, autoritățile locale sunt în aer. Ceea ce înseamnă că în aer sunt și comunitățile locale. E greu de presupus că în acest an mai e timpul necesar pentru a fi organizate licitații și pentru a se da drumul la investiții extrem de importante, care au fost promise cetățenilor, la care s-au angajat partidele politice prin aleșii lor. Mai mult decât atât. Ceea ce nu se prea vede, dar se va simți la greu, este că în întreaga țară, în absența fondurilor necesare, nu numai că cele mai multe lucrări s-au oprit, înțepenind în proiect. Dar societățile care trebuiau să le execute nu au fost plătite din urmă, nu pot fi plătite nici în prezent și nu vor putea fi plătite nici în viitorul apropiat. Ele vor da faliment, antrenând pe orizontală și pe verticală alte și alte falimente și îngroșând astfel numărul și așa extrem de mare al șomerilor oficiali și neoficiali din România.

Ceea ce și mai puțini cetățeni percep în acest moment este că acum, abia acum, marea criză economică s-a declanșat în întreaga Europă. Și în ciuda aiurelilor pe care ni le servește Florin Cîțu, această criză nu are cum să ocolească România. Suntem nepregătiți să-i facem față. Autoritățile vor fi neputincioase, întrucât nu dispun de pârghii de control, după ce au capitulat în fața capitalului străin. Pârghiile de reglaj și pârghiile de control sunt în alte mâini. Ceea ce urmează nu o să ne placă deloc. Urmează cea mai mare criză de după Primul Război Mondial.

În comparație cu ceea ce urmează, cercul vicios pe care îl întrezărim în Valea Jiului e floare la ureche. Din prea multă nesimțire, o societate a statului, pentru care Guvernul este responsabil, a uitat că minerii trebuie plătiți și echipați corespunzător. O grevă în subtean și o grevă la suprafață, care durează deja de câteva zile, le-a făcut pe autorități să tresară. Și să promită că vor face, cu întârziere, ceea ce trebuiau să facă de la început. Să-i plătească pe oameni. Între timp, în plină iarnă, extracția de cărbune s-a oprit. Iar primarul liberal al Devei e disperat. Pentru că Deva a rămas în frig. Și le bate obrazul minerilor. Certându-i nu numai că fac grevă, ci și că nu muncesc sâmbăta și duminica pentru a extrage cărbunele necesar. Și mai cer și bani în aceste condiții. Acest cerc devine și ai vicios dacă luăm în calcul faptul că, în timp ce Germania vorbește vrute și nevrute despre energia verde, aceeași Germanie a redeschis toate minele. Ba mai mult. Intenționează să cumpere și exploatările din România. Ca să vezi! Nu-i așa că e un cerc vicios? Mai poate opri cineva tăvălugul?

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com 

Sorin Roșca Stănescu: Acum, pe Poșta Română a pus ochii Uniunea denumită impropriu „Salvați România”

 Ce mai salvează Uniunea Salvați România? Ce obiective mai are acest partid, complementare acțiunilor inițiate de Vlad Voiculescu, care vizează transformarea sistemului de sănătate într-o afacere profitabilă? Ei bine, nu o să vă vină să credeți. USR a pus ochii pe Poșta Română. Știe Florian Coldea de ce. La capătul unei inginerii politice, Poșta vine la USR, apoi se privatizează. Dar zeci de mii de poștași rămân. Și se transformă într-o teribilă masă de manevră.

 Nu mă apuc acum să fac istoria atentatelor la Poșta Română. Este o instituție care a atras mult priviri lacome pe parcursul ultimilor 30 de ani. Dispune de zeci de mii de sedii în întreaga țară. De o infrastructură rutieră. De o masă critică apreciabilă de oameni extrem de interesanți pentru politicieni. Și aici mă refer strict la poștași. Acum, pe Poșta Română a pus ochii Uniunea denumită impropriu „Salvați România”. Care este planul lui Dan Barna, tras de sfori de către Florian Coldea?

Poșta Română este în prezent condusă de un prostănac. Nu mă feresc să-i spun astfel. Se numește Horia Grigorescu. Este livrat nu se știe cum de organizația PNL a Sectorului 4 București. Cei care-l cunosc afirmă că nu l-ar angaja nici măcar pe post de portar. La rândul său, e tras de sfori, dar destul de anemic, de câțiva lideri PNL. Care nu prea știu ce să facă cu Poșta Română. Dar Poșta Română are potențial.

Surse din interiorul USR și PNL mă informează că partidul a pus ochii pe Poșta Română. Că desfășoară ample și insistente operațiuni pe lângă staff-ul PNL, negociind intens pentru ca, în algoritmul împărțirii puterii, să poată obține dizolvarea Consiliuui de Administrație de la Poșta Română, numirea unei noi conduceri și a unui nou manager. USR știe ce face. USR are un plan cât se poate de atent conturat în ceea ce privește viitorul Poștei Române. În ce constă el?

Poșta ca atare va fi privatizată. Cu aceeași lipsă de responsabilitate, care a condus și continuă să conducă la pierderea de către statul român, rând pe rând, a tot ceea ce înseamnă infrastructura esențială. Infrastructura strategică. O societate austriacă – oare de ce ne-am mira? – este primul client vizat de această privatizare. Statul își va păstra însă prin omul numit de Guvern în Consiliul de Administrație așa-numitul vot de aur. El va fi exercitat în mod real sau doar de sanchi. Obiectivul numărul unu este însă altul.

Ținta acestei operațiuni de preluare a Poștei este de natură politică. Ținta o reprezintă poștașii. În România sunt cira 28.000 de comune și de sate. Persoanele cu adevărat influente, atunci când vorbim de populația rurală sau chiar de mahalalele marilor orașe, la care putem adăuga fără să greșim și gospodăriile individuale din extra-mahalale, sunt preotul, pentru ortodocșii practicanți, primarul, care nu are încotro și măcar o dată la patru ani bate din poartă în poartă, într-o oarecare măsură medicul veterinar și poștașul. Poștașul este aproape singurul personaj care, cu o frecvență de cel puțin o dată pe lună, ia contact cu fiecare gospodar și uneori este primit și în casă la un ceai cald sau la o țuică bună. Această populație a fost și încă mai este – dar într-o măsură mai mică – parte a electoratului PSD. Sunt așadar oameni care de regulă votează Stânga. Împreună cu poștașii, ei împărtășesc așadar vederi social-democrate. Dizlocarea poștașilor și reorientarea într-o formă sau alta a acestora poate influența segmente întregi de populație, apropiindu-le de neomarxiști.

Această operațiune nu este deloc simplă. Ea este cu atât mai sofisticată cu cât are drept obiectiv oameni care în general trăiesc cu convingerea, corectă sau greșită, că PSD este partidul care le reprezintă cu adevărat interesele. Tocmai din acest motiv PSD a și ieșit pe primul loc la ultimele alegeri parlamenatre. Faptul că nu poate guverna, îi poate aduce un avantaj, consolidându-i această zonă a electoratului. Dar USR este în încurcătură. Și trebuie cumva să găsească o soluție.

USR a încetat să mai fie partidul radicalilor liberi. Înșurubat din ce în ce mai adânc la putere, el nu mai poate fi în același timp și un contestatar convingător al modului în care este guvernată țara. Pe zi ce trece, devine tot mai evident că USR atacă la rădăcină capitalul național și susține din ce în ce mai activ capitalul străin. Deci slabe speranțe de a atrage de partea lui, în viitor, pentru a-și mări bazinul electoral, o populație care consideră că un viitor mai bun al României îl reprezintă statul-națiune. Dar și PNL și-a pierdut de mult această trăsătură națională. Și ceea ce este și mai tragic, dar și mai interesant din perspectiva acestei demonstrații, este că, într-un mod aproape dramatic, și PSD a renunțat să mai promoveze, așa cum o făcea altădată, fie real, fie demagogic, valorile naționale. S-a creat un vid, care a fost până la un punct umplut de AUR. Un partid nou, care promovează fix valorile naționale și creștine, pe care ceilați le-au abandonat. Iar USR are de ales. Ori lasă AUR să zburde, ori încearcă să întindă fărașul și să adune cât mai mult electorat care în prezent nu se mai regăsește în celelalte partide. Ei bine, din această perspectivă, oricât de straniu vi se pare, zecile de mii de poștași reprezintă un excepțional instrument, în măsura în care pot fi reorientați politic. Și reorientați politic fiind, ei se pot transforma conștient sau inconștient în propagandiști USR.

Așadar, în timp ce  Poșta ca atare va fi preluată politic și privatizată „strategic”, poștașii vor fi transformați într-o coloana a cincea. Cel puțin acesta este planul diabolic și, în același timp, extrem de ingenios al lui Florian Coldea. Un obiectiv la care au lucrat câțiva analiști de marcă ai statului subteran. Așadar, să fim și noi cu ochii pe Poșta Română.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

Se instituie starea de urgență mascată!

Astăzi ar urma să se prelungească oficial, probabil cu încă 30 de zile, starea de alertă. În combinație cu faimoasa lege a pandemiei, dacă aceasta va fi votată în Senat. Așa cum a fost redactată de Guvern, starea de alertă este mai degrabă o stare de urgență mascată. Sau și mai grav, o combinație dintre starea de urgență și starea de asediu. Atât de puternice devin prerogativele unora dintre autorități în a suprima și nu numai a restricționa sau suspenda drepturi și libertăți fundamentale. Ce consecințe sunt în plan politic?!

Înainte de a răspunde la întrebarea de mai sus, îmi permit să fac o remarcă. Și anume că, în opinia mea cel puțin, steaua lui Read Arafat a apus. Faimosul specialist în situații de urgență, transformat în statuie, inclusiv prin contribuția mea, se prăbușește de pe soclu. Sub ochii noștri. Mărginit în propriile rigori, rigori tipice pentru un responsabil al situațiilor de urgență, Raed Arafat nu avea cum să dobândească abilitățile necesare unui legiuitor. El nu este specialist în științe juridice. Practic, nu are nicio experiență în acest domeniu.

Dobândind o autoritate uriașă în condițiile pandemiei, oameni politici iresponsabili aflați la butoanele puterii i-au încredințat lui Arafat competențe cărora acesta nu are cum să le facă față. E ca și când iei un bun pilot de curse auto și-l pui să conducă un avion supersonic. Inevitabil, va da cu aparatul de pământ. Arafat e vinovat pentru că a acceptat să intre, depășindu-și limitele competențelor, în acest joc. Dar cei mai vinovați sunt oamenii politici, care, dorind să-și facă de cap, au exagerat până la exacerbare rolul specialistului în sănătate publică, încercând să se spele pe mâini de răspunderea grea a unor legi speciale, care creează osatura unei dictaturi, pasând acest cartof fierbinte, de fapt o adevărată bombă cu ceas, în mâna lui Raed Arafat. Acesta se transformă sub ochii noștri într-un țap ispășitor. În cel mai important paratrăsnet al nemulțuirii publice.

Dar politica își urmează cursul ei. Un curs uneori extrem de greșit. Inițiat prin mijloace murdare. În mintea îngustă și în conștiința încărcată de intenții murdare a unor oameni politici, a încolțit ideea că statul român este mai ușor de condus prin mijloace dictatoriale decât în mod democratic. Iar pandemia a devenit un excelent pretext pentru a guverna cu mână forte, fără a mai permite dezbaterea, deliberarea, negocierea. Și astfel s-a născut în România regimul Klaus Iohannis. Nu avem de-a face cu o administrație prezidențială, ci cu un regim, pentru că acesta, susținut de servicile secrete, dar și de cea mai mare parte a statului subteran, a dobândit treptat pute extraconstituționale, care elimină de la masa de joc celelalte puteri și instituții fundamentale ale statului.

În definitiv, ce trebuia să gestioneze regimul Klaus Iohannis? Ce trebuia să facă președintele, manevrând celelalte puteri în stat? Dacă ar fi fost interesat cu adevărat de starea națiunii române, Iohannis ar fi avut în vedere ca președinte ultra-jucător trei obiective. 1). Protejarea sănătății populației. 2). Salvarea economiei din criză. 3). Protejarea suveranității României, fiind cea  mai importantă obligație constituțională pe care o are și servirea interesului național în raport cu Uniunea Europeană și cu alte organisme.

Primul obiectiv a fost ratat. Oricât s-au bătut oficialii de la București cu cărămida în piept, realitatea este că România nu a înregistrat niciun succes în prima fază a pandemiei în raport cu statele din Europa centrală și de est. Dimpotrivă. Am avut cei mai mulți îmbolnăviți și cele mai multe victime la suta de mii de locuitori. Numai fraierii s-au lăsat amăgiți de comparațiile pe care guvernanții le făceau cu state precum Italia, Spania sau Franța. Iar acum, în cea de-a doua fază a pandemiei, ne aflăm în cea mai rea poziție din Europa. Despre ce protecție a sănătății publice se mai poate vorbi în aceste condiții?

Și cel de-al doilea obicetiv a fost ratat. La fel cum „România educată”, cel mai important obiectiv anunțat de președintele Kaus Iohannis încă de la începutul primului său mandat s-a dovedit a fi un proiect total ratat, care nu a prins contur nici măcar pe hârtie, și programul de dezvoltare a economiei naționale se dovedește a fi o caricatură a unor intenții și ele confuze, astfel încât, nu conform opiniei mele personale, ci conform Băncii Naționale a României, economia intră într-un picaj mai periculos decât cel din 2009.

Cât privește cel de-al treilea obiectiv, despre ce suveranitate națională mai putem vorbi, în condițiile în care Guvernul României transpune fără să clipească în legislația internă indicațiile Organizației Mondiale a Sănătății, România devenind singura țară care procedează astfel? Ca să nu mai discutăm, tot la acest capitol, despre cel mai mare eșec al mandatelor prezidențiale, ratarea intrării României în spațiul Schengen. Am rămas singurul stat din Uniunea Europeană în această situație. În fine, negocierile pentru obținerea de fonduri necesare salvării economiei, desfășurate cu reprezentanții Uniunii Europene, au fost slabe, dovedindu-se și ele în cele din urmă un eșec. Până la urmă este tot o chestiune de suveranitate, mai exact de abandon al suveranității, modul în care a fost soluționată la Uniunea Europeană chestiunea transportatorilor. Numai la acest capitol, al transportului de mărfuri, nucleul dur UE și-a impus într-o asemenea măsură propriile interese, încât din calculele rezonabile reiese că România urmează să piardă cinci-șase miliarde de euro anual. Și asta în condițiile în care Klaus Iohannis lucrează în parteneriat cu Angela Merkel, iar Adina Vălean face pate din Guvernul UE, deținând chiar portofoliul Transporturilor.

Acesta este situația, iar Klaus Iohannis nu se poate sustrage, oricât de mult ar încerca, realității descrise mai sus. Și responsabilității pe care o are. Ajungând în ultimul hal în materie de pandemie, în cea mai rea poziție din Uniunea Europeană, măcar acum, în ceasul al 12-lea, dacă și-ar iubi cât de cât concetățenii, Klaus Iohannis ar trebui să înțeleagă că acest Guvern Orban doi și jumătate nu poate să meargă mai departe. Pentru că nu se mai bucură de niciun fel de încredere a cetățenilor. Și, în consecință, nu mai poate impune măsuri de protecție a acestora nici măcar cu forța. România trebuie să aibă de urgență un nou Guvern, care să încerce să recâștige cumva încrederea cetățenilor.

Și în schimb ce primim? O nouă stare de alertă, care în realitate, prin conținutul legislației propuse, este mult mai mult decât atât. Este o stare de urgență sau poate chiar o stare de asediu. Nu știu ce va face în aceste condiții opoziția. Care opoziție? Opoziția care la televizor zice nu și în Parament zice da? Pentru că, atenție, încă un ciclu fie el și fals al stării de alertă presupune un aviz din partea majorității parlamentare. Ce va face PSD? Îi va oferi fără rezerve dictatura lui Klaus Iohannis?

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Legea pandemiei, legea zombi, scrisă pe picior de câțiva tehnicieni ai Guvernului Orban, încalcă în mod flagrant drepturile și libertățile fundamentale ale omului!

În editorialul de ieri am vorbit despre legea zombi, un proiect de act normativ destinat combaterii pandemiei, propus de Guvern. Și care nu întrunește condițiile necesare unei legi care se cere a fi implementată. Tot ieri, ceva mai târziu, legea a fost votată de Parlament. De PNL, desigur. Pentru că Guvernul său a propus-o. Dar și de PSD, care în prealabil a combătut-o. În final și de reprezentanții unui partid tembel.

Legea pandemiei, legea zombi, scrisă pe picior de câțiva tehnicieni ai Guvernului Orban, încalcă în mod flagrant drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Și nu ne păzește de pandemie. În schimb, cedează suveranitatea statului Organizației Mondiale a Sănătății. De care partenerul nostru strategic tocmai s-a dezis. Și care, în câteva rânduri, a recunoscut că a reacționat brambura pe parcursul pandemiei.

Această lege, care permite până și carantinarea obiectelor personale ale unui cetățean doar suspectat de coronavirus, a fost votată de partidul al cărui președinte-dronă, Marcel Ciolacu a afirmat că este o lege zombi. Zombi când a fost vorba de propagandă, o lege bună când s-a supus la vot. Dar despre jocul dublu al PSD sub Marcel Ciolacu am scris de multe ori. Și în continuare mă aștept la fel de fel de surprize de acest fel. De data aceasta senzațional este altceva. Și anume comportamentul PMP.

PMP este aliatul netransparent la Guvernare al PNL. Ocazional se comportă ca un partid de opoziție. În realitate, și-a tocmit diverse poziții consistente în eșaloanele doi și trei ale Guvernului. Este prezent acolo unde trebuie în administrația publică centrală și locală. Și, la schimb, susține toate aberațiile propuse de Ludovic Orban. Ei bine, nu e greu să ne imaginăm că și de această dată PMP, în Parlament, a votat cu toate mâinile ridicate legea zombi. În dispreț total față de drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului. În dispreț total față de sănătatea publică. În dispreț total față de suveranitatea statului. Senzațional este că, la ceas de seară, în emisiunea moderată de Victor Ciutacu de la România TV, a apărut Traian Băsescu. Tatăl de suflet al PMP. Și ce credeți că a făcut? A luat la înjurături Guvernul Orban. Și Partidul Național Liberal. Pe motiv că au promovat o lege tembelă. Fix legea despre care am scris ieri și scriu azi. Fix legea pe care parlamentarii PMP au votat-o. Fără nicio excepție. Oare fostul președinte era turmentat? Oare întrebarea mea este retorică?

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Sfârșitul istoriei? În niciun caz!

Teorii dintre cele mai ciudate scurtcircuitează societatea. La nivel global. La nivel național. Vestitorii apocalipsei vorbesc iar despre sfârșitul istoriei. Alții văd numai conspirații. Mai sunt și unii care iau totul peste picior. Vorbind despre un fleac de gripă nouă. Iar autoritățile statului român, în loc să fie proactive, sunt reactive. Se plasează pur și simplu în siajul tuturor acestor scenarii și opinii, care inevitabil se vehiculează. De fapt, cum stăm?

Este neadevărat că trăim în mijlocul unei isterii generale. Și că, din motive încă greu de descifrat, autoritățile de la nivel național și internațional, induc intenționat o stare de panică în rândul populației. Și la fel de neadevărat, dar și periculos este că ar trebui să nu ne conformăm unor reguli pe care unii dintre concetățeni le socotesc absurde.

Tot o miniciună, încă și mai sfruntată, ne aruncă în cealaltă extremă. Cum că vine sfârșitul lumii. Sau, mă rog, un fel de sfârșit. După care pământul, scuturat de toate relele, se va însănătoși, privighetorile ne vor cânta sub pat iar porcii mistreți vor zburda pe străzi. La fel de mincinoase sunt și teoriile conspirației. Din nou, la modă. E mâna chinezilor. Sau e mâna americanilor. Sau e mâna corporatiștilor. Sau e mâna ecologiștilor. Slavă Domnului că, pentru prima dată în istorie, atunci când are loc o epidemie severă sau o pandemie, vina nu le mai este atribuită nici evreilor, nici țiganilor și nici vrăjitoarelor. Dar atunci, între atâtea scenarii abracadabrante, noi ce alegem totuși? Dacă nu e sfârșitul istoriei, în orice caz va fi o schimbare. În ce sens?

Pentru a reuși un răspuns cât de cât corect la această întrebare, pe care și-o pun miliarde de oameni, este necesar să respirăm adânc, să ne temperăm bătăile inimii, să deschidem ochii și să ne uităm puțin în istorie. Pentru că avem ce învăța. În 1403, a fost instituită prima carantină din istorie la Veneția și, la scurt timp, au fost carantinate numeroase porturi meditareneene, primele fiind Marsilia și Genova. Se declanșase epidemia de ciumă. Soluția practicată în cele din urmă cu succes în toate statele afectate a fost restricționarea severă a circulației, în acea vreme preponderent pe mare, identificarea celor infectați și izolarea rapidă a acestora. Cei izolați urmau să moară, după care spațiile respective erau dezinfectate. Carantina era de 40 de zile. De aici și numele franțuzesc. Cei care după 40 de zile erau sănăoși, se puteau deplasa liberi. Corupția era în floare. Numeroase persoane s-au îmbogățit rapid pe seama epidemiilor. În special cei care administrau sistemele de carantină. Dar și cei care triau corăbiile, echipajele și încărcătura acestora. Așadar, nimic nou sub soare la o distanță de 617 ani.

Planeta în general și România în particular vor traversa, fără să-și dea obștescul sfârșit, această perioadă  grea, în care se confruntă cu un adversar, pentru care nu s-a descoperit până în această clipă un antidot. Inevitabil, vor exista pierderi. Probabil uriașe. În plan uman. Dar poate și mai mari, inclusiv în ceea ce privește sacrificarea de vieți, în plan economic. Cu toate pierderile, indiferent cât vor fi de mari, vom rezista. Și, la fel cum s-a întâmplat după fiecare cutremur de orice fel, lumea se va schimba întrucâtva. Să stăm deci calmi și precauți și să devenim ceva mai atenți la ceea ce se întâmplă în România.

Capul statului doarme în picioare. Ați văzut? A intrat în semi-mut în dezbaterea cu ceilați lideri europeni și s-a întors și mut și surd. Nu a suflat o vorbă despre faptul că UE s-a împotmolit la mal din vila protectorilor săi, Germania și Olanda. În schimb, a tăiat o panglică. Anunțând-se că s-a deschis într-un termen record un mare spital de campanie al Armatei. În realitate, Armata, care are posibilitatea de a înființa într-un termen record nu unul, ci 12 spitale de campanie, a ales să recurgă cu sprijinul guvernanților, la un truc. La o scamatorie. Sper că nu și la o escrocherie. Practic Armata a rechiziționat Institutul de Geriatrie „Ana Aslan” din nordul Capitalei, cu toate clădirile aferente și cu terenurile sale în parte împădurite, în suprafață de peste 30 de hectare. Au fost dați afară bătrânii, au fost trimiși la plimbare într-un concediu forțat toți medicii și întregul personal și în spațiile institutului, cele mai multe recent renovate cu cheltuiei considerabile și dotate cu aparatură de ultimă generație, s-a instalat Armata. Cele mai multe dintre dotările de la Ana Aslan repet, extrem de scumpe și de moderne nu sunt de niciun folos în combaterea epidemiei de coronavirus. Sunt tare curios dacă Armata Română va mai pleca vreodată de acolo. Și mai am o curiozitate. De ce a fost necesar acest desant într-una dintre zonele cele mai scumpe sub aspect imobiliar de nordul Capitalei? De ce Armata nu deschide spitale de campanie în numeroasele poligoane și cazărmi în prezent dezafectate? Și care beneficiază de infrastructura necesară? De ce președintele României nu taie acolo panglici?

Și mai avem un Guvern. Care ne-a anunțat că ia măsuri. Măsuri în beneficiul societăților comerciale. Le-a luat doar formal. Analiza punct cu punct a acestor măsuri menite, vezi Doamne, să salveze societățile românești de la o cădere liberă în urma diminuării la maximum a activităților, sunt, după cum se exprima regretatul Dem Rădulescu, „Vacs albina, crema puca”. Cât îi privește pe cetățenii salvați de sabia lui Damocles a concedierilor în masă și a neplății creditelor la bănci, măsurile adoptate de Guvernul Orban se dovedesc a fi o glumă proastă. Măsurile funcționează în sens contrar. Pentru protejarea băncilor. Factura crizei, conform politicii acestui Guvern, care ba ne conduce prin asumări de răspundere, ba ne conduce prin ordonanțe de urgență și, mai nou, prin ordonanțe militare, urmează să o plătească în cele din urmă exclusiv cetățenii.

Închei cu o considerație legată de evoluția pandemiei în România. Urmăm exact și din nefericire trendul Italiei și Spaniei. La noi, primul caz a fost înregistrat pe 26 februarie. Cu circa 40 de zile după declanșarea crizei în cele două state năpăstuite. Cine urmărește graficele, este izbit de modul în care, la aproximativ același interval de timp, începe și în România propagarea exploziei de îmbolnăviri în masă. Italia și Spania au așteptat până în ultimul moment, încercând să profite la maximum de pe urma milioanelor de turiști aflați în vizită în cele două state. Aveau de ales, dar au ales lăcomia. România se confruntă cu un turism pe dos. Al propriilor concetățeni, dintre care cei mai mulți au fost siliți să se întoarcă acasă. România nu a avut de ales. Îi putea carantina cu atenție, dar nu-i putea refuza. Dar autoritățile au pierdut startul. Iar acum vine factura de plată. Să ne așteptăm și să ne pregătim pentru ce va fi mai rău. Dar cu conștiința că nu vom trece totuși prin nicio apocalipsă. Bine că avem un președinte. Bine că avem un Guvern. Bine că avem un Parlament, care controlează ceea ce fac cele două instituții.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Extraordinarele halucinații ale lui Florin Cîțu

„Am reușit imposibilul”, ne anunță triumfător ministrul Finanțelor. Care se referă la o mare performanță, pe care ar fi realizat-o în acest an. Finanțarea deficitului prin împrumuturi cu dobândă de numai 3,5% pe an. Și tot el ne anunța în urmă cu circa o săptămână că economia și finanțele României stau mult mai bine decât se aștepta. Urmând ca finalizarea calculelor să fie făcută în următoarele două-trei zile de la marele anunț, După care Ministerul Finanțelor să le pună oficial la dispoziția opiniei publice.

Nu știm dacă aceste socoteli au fost sau nu închise conform angajamentului în Ministerul condus de Florin Cîțu. Dar încă nu am primit nicio veste despre cât de bine își revine România dintr-o criză, care i-ar fi trecut doar pe lângă ureche. Să studiem puțin halucinațiile ministrului nostru de Finanțe, pentru a afla cu un ceas mai devreme încotro ne îndreptăm.

La data de 13 martie a acestui an, tot în urma unor calcule savante, ținând mai degrabă de alchimie decât de tehnicile financiare, Florin Cîțu a ajuns la următoarea concluzie pe care a făcut-o publică: „România va avea nevoie de un pachet financiar de minimum 1% din Produsul Intern Brut, pentru consolidarea creșterii economice sustenabile, pentru menținerea locurilor de muncă și pentru reducerea împovărării românilor”. Scurt pe doi. Semnalam atunci această aberație. În timp ce state din Uniunea Europeană, eliberate de povara plafonării deficitului bugetar, luaseră decizia de a-și proteja economiile investind în dezvoltare peste 10% din PIB, unele cum e Spania mergând chiar până la 17%, din calculele lui Florin Cîțu s-a născut o mărgică. De 1%. Cum Dumnezeu voia Cîțu în luna martie să dinamizeze economia României – și încă într-un mod sustenabil – cu doar 1% din PIB? Și asta chiar în momentul în care era în plină desfășurare căderea liberă a economiei? O lună mai târziu, în 14 aprilie, cade prima secure.

În 14 aprilie, deci la doar o lună după declarația festivistă a ministrului român al Finanțelor, Fondul Monetar Internațional a revizuit estimările asupra economiei românești pentru acest an, de la o creștere care fusese prognozată la 3,5% în octombrie anul trecut, la o scădere de circa 5% pentru 2020. În total, adunând aceste cifre, observăm în materie de estimări FMI o contracție uriașă. De 8,5%. Așadar, în urmă cu o lună, cea mai importantă instituție financiară din lume semnala că economia României se află într-o cădere liberă și vertiginoasă. Tot FMI a semnalat cu același prilej, deci tot în urmă cu o lună, că șomajul va crește și el într-un mod spectaculos, de la 3,9% la 10,1%. Sunt cifrele pe acest an.

Și iată că, în urmă cu câteva zile, încercând să se transforme într-un magician, Florin Cîțu ne anunță că a făcut imposibilul și că acest imposibil va fi scos din joben în scurt timp, pentru a fi înfățișat cu legitimă mândrie întregii populații, precum și partenerilor noștri europeni. Încă din joben iepurașul nu a ieșit. Și se pare că nici nu va ieși. Din informațiile pe care le am, împinși de ministrul lor de la spate, unii funcționari de la Finanțe s-au împiedicat, au căzut în nas și s-au încurcat în socoteli. Iar Florin Cîțu nu are ce să ne prezinte altceva decât un dezastru fără precedent. De aceea, după ce a spus că datele economice arată foarte bine, că de fapt România traversează nevătămată această criză, acum tace ca peștele și se mărginește să vorbească doar la modul general despre faptul că el ca ministru ar fi realizat imposibilul.

Păi dacă este așa, atunci nu avem altceva de făcut decât să-i acordăm lui Florin Cîțu o primă de bună credință. Dacă economia noastră duduie, dacă ea arată mult mai bine decât s-ar fi crezut, atunci treaba e simplă. Înseamnă că, în câteva zile doar, vom afla că legea a fost respectată, iar pensiile vor crește cu 40% la sută. În timp ce alocațiile de stat pentru copii se vor dubla. Iar industria media, pentru a fi salvată, nu va mai fi mituită cu contracte de publicitate, ci pur și simplu va fi elaborată și implementată, ca și în alte țări, o schemă de ajutor de stat, care să vizeze nu doar casele de presă, ci și jurnaliștii. În fine, ar trebui să vedem cum șomerii se reîncadrează în muncă în societăți comerciale care duduie și zbârnâie. Și abia dacă toate aceste lucruri se întâmplă vom putea concluziona că nu Florin Cîțu ci noi, toți ceilalți avem halucinații. Și că ni se pare doar că românii sunt condamnați să muncească pe post de sclavi la propriu în întreaga Europă, urmând ca noi să le asigurăm pe banii noștri tratamentele contra coronavirusului, cu care sunt infectați în generoase state sociale, cel mai bun exemplu fiind Germania.

Și încă tot ne-am poticni într-o nedumerire. De ce se laudă Florin Cîțu că obține credite, în numele statului român, cu numai 3,5% dobândă medie pe an? Păi din câte știu, toate statele Uniunii Europene care împrumută în acest moment bani de la bănci o fac cu dobânzi în jur de 1%. Care o fi performanța? Cum funcționează această performanță? În favoarea sau în defavoarea statului român?

Cu legitim interes aștept ca toate aceste mistere generate de extraordinarele halucinații ale lui Florin Cîțu să fie lămurite cumva în Parlamentul în care opoziția ne anunță din nou, prin declarații belicoase, că se pregătește să taie și să spânzure.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

E mama crizelor! Cu ce se tratează ea?

S-a declanșat o criză guvernamentală. Știm cine a declanșat-o. Dar nu știm cât va dura. Și nici ce trebuie făcut pentru ca efectele ei să fie ameliorate. Și suportabile pentru cetățeni. Este o criză guvernamentală, care oricând se poate transforma în criză politică. Cu costuri pe termen foarte lung.

Chiar din momentul în care au venit la putere, reprezentanții PNL, de mână cu reprezentanții USR, au afirmat fără echivoc faptul că își doresc alegeri parlamentare înainte de termen. Au cerut să li se dea încredere pentru un an, dar, în același timp, și-au planificat exit-ul după numai trei luni. Au prezentat în fața națiunii române un program politic și un program guvernamental valabil pentru 12 luni, dar l-au îndoit în patru, așa cum ai face cu o coală de hârtie, după care s-au cerut afară. Și au obținut ce au cerut. Este extrem de greu, dacă nu chiar imposibil să susții teza conform căreia opoziția este vinovată de declanșarea crizei guvernamentale. Atâta timp cât declanșarea acestei crize a fost planificată aparent la milimetru chiar de către cei aflați la guvernare. Din perspectiva responsabilității, nu mai e nimic de adăugat la raționamentul de mai sus. Dar care sunt consecințele?

Criza guvernamentală poate dura mai mult sau mai puțin. Ea va dura puțin, dacă PSD, UDMR și celelalte formațiuni politice care au votat pentru căderea Guvernului sunt pregătite să facă parte din scamatorie. Respectiv să voteze pur și simplu Guvernul Orban 2. Așa cum este împachetat și prezentat acest Guvern marelui public. Din partea Pro România mă aștept la orice. Victor Ponta este Hopa Mitică. Se află din nou în cărți. A reintrat în joc. A schimbat din nou barca. După un drum lung și anevoios, a reușit ceea ce și-a propus în urmă cu cinci-șase luni. L-a împins pe Tăriceanu în brațele lui Klaus Iohannis, care îl va sugruma lent și s-a întors, aparent pe un cal alb, la nava mamă. Bătând palma cu colegul său de pluton, Marcel Ciolacu. Și jucând cartea pierzantă a unui alt coleg de pluton, Remus Pricopie.

Ca imagine, este ceva perfect. Ideal. Dacă românii ar urma ei să decidă pur și simplu cine ar trebui să ne conducă, oare ce ar mai putea alege între un președinte vândut, un premier provizoriu, dar tot vasal, un partid cu identitate liberală și națională ratată și un PSD condus din interior și din afară de drone ale sistemului? Și asta în condițiile în care a treia cale nu există. A treia cale, dacă ar exista, ar fi calea lui Florian Coldea. Adică USR în floare.

Consecințele acestei crize de guvern, mai scurtă sau mai lungă, pe care o traversăm, sunt de natură financiară, economică, politică, socială și generatoare de disfuncții grave ale sistemului. Foarte pe scurt, ne vom împrumuta mai greu și la costuri mai mari. Investitorii vor intra în recreație. Partenerii externi devin mai circumspecți. În măsurătorile care se fac și care au consecințe importante în diverse planuri, România va fi descalificată pe întreaga perioadă de desfășuare a crizei guvernamentale. Cu un Guvern castrat, în ideea că acesta ar putea să acționeze pozitiv ca depanator al economiei românești, operațiunea de service va putea fi începută, dar nu va fi sfârșită niciodată. Piesele demontate vor rămâne pe jos. Va exista un motiv frecvent invocat pentru neonorarea obligațiilor statului, asumate în Parlament și vizând creșterea alocațiior pentru copii și creșterea punctului de pensie. Nu vor mai putea să crească nici salariile, spre satisfacția multinaționalelor care, neplătind corespunzător munca, își vor menține și în continuare profiturile nesimțite. Care vor fi externalizate liber, prin simple inginerii financiare, pe care un Guvern provizoriu le va tolera cu și mai multă generozitate decât a făcut-o Guvernul Orban neprovizoriu. Administrația publică centrală și locală va mai funcționa doar inerțial. Nu va mai fi nimeni capabil să-i aducă la ordine și la ascultare pe birocrați. Aceștia se vor uita permanent peste gard în așteptarea unui nou stăpân. Fiecare zi în plus adăugată acestei crize guvernamentale va fi generatoare de haos. Din acest haos vor avea de câștigat alții. Niciodată și în niciun fel nu vom avea de câștigat noi.

Ceea ce se va întâmpla în viitorul politic al României depinde acum într-o măsură decisivă nu de un factor obiectiv, ci de un factor subiectiv. În cât timp vor înțelege cetățenii României cine se face vinovat pentru declanșarea crizei și, prin urmare, cine trebuie să fie pedepsit politic. Arareori într-o ceartă în familie este vinovat doar unul din cei doi soți. Dar întotdeauna unul este mai vinovat. Ceea ce trebuie să facă cetățeanul român, cel care beneficiază la dreptul la vot, este să-și apere propriul interes. Ca să-și apere interesul, el trebuie să stabilească în prealabil cine e mai vinovat. Pe cine va trebui să penalizeze prin votul său? Căci de premiat, nu poate fi nimeni premiat. Prin urmare, începe o competițe de tip propagandistic între componenții celor două tabere politice rivale. Unii vor spune că, pentru a se, însănătoși România are nevoie de o terapie de șoc. De o perioadă în care trebuie suspendată Constituția. Și democrația. Și în care mult vehiculata noțiune a statului de drept va trebui intrepretată conform definițiilor date de la Cotroceni. Ceilalți vor juca o altă carte. Cea a democrației. A deciziilor Curții Constituționale. A recursului la judecata poporului. Dar o vor face tot pervers. Mergând la înaintare cu dronele livrate de statul subteran. Pe post de icoane. Mesajul propagandei lor va fi simplu. Și aparent corect. „Noi v-am dat, ei v-au luat”. Iar românii vor orbecăi între cele două tipuri de mesaje otrăvite și între cele două opțiuni, dintre care niciuna nu e prea bună.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog