Nu Moscova, ci Iohannis, PSD și PNL au pervertit alegerile. Îi vede Parchetul General?
Dacă nu demisiona Iohannis pierdea: pensia specială,
vila de lux, limuzina și paza SPP.
Klaus Werner Iohannis (65 de ani) și-a anunțat demisia cu o zi
înainte ca Parlamentul să înceapă procedura care, teoretic, ar fi putut duce la
pierderea tuturor beneficiilor de președinte pensionar. Este vorba despre
pensia de circa 2.000 de euro, vilă, mașină de protocol, doi angajați, pază
etc.
Președintele României beneficiază de mai multe
avantaje și privilegii după ce își încheie mandatul, conform legislației în
vigoare, adică Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor
care au avut calitatea de șef al statului român.
În primul rând, fostul președinte Klaus W. Iohannis va
beneficia de o indemnizație lunară pe viață echivalentă cu 75% din salariul
brut pe care îl avea în funcție. În 2024, salariul net al președintelui era de
aproximativ 186.000 de lei conform ultimei declarații de avere depuse în luna
mai a anului trecut. Asta înseamnă un venit lunar de 15.500 de lei, adică 3.100
de euro net. 75% din această sumă înseamnă 2.325 de euro lunar.
Această indemnizație poate fi cumulată cu alte
venituri ale președintelui, obținute ca venituri salariale sau cu titlu de
pensie.
Astfel, Anton Hadăr, președinte Alma Mater, spune că
pensia pe care o va încasa Iohannis în calitate de pensionar ca urmare a
carierei sale didactice se va ridica la 8.500 de lei, adică circa 1.700 de euro.
„Cu aproximare, normal, că n-am acces la informații
legate de câștigurile sale, cred că va lua puțin peste 100 puncte, asta
însumează vreo 8.500 lei. Nu va prinde cinci cifre, va fi un număr format din
patru cifre, pentru că în anii de predare, la început de drum, până s-a
titularizat, a avut salariu foarte mic. Nici în zona primăriei nu s-a câștigat
foarte bine, azi se câștigă mai bine. Dacă nu era președinția cred că ar fi
ieșit cu o pensie mică, 5-6.000 ca profesor de liceu, chiar și dacă ar fi rămas
inspector”, spune Anton Hadăr, președinte Alma Mater, potrivit Digi 24.
Asta înseamnă un venit din cele două pensii de circa 4.000 de euro. Locuință de protocol, mașină și pază 24 din 24 ore.
Are dreptul la o locuință de protocol, pusă la
dispoziție de RA-APPS, cu obligația de a suporta cheltuielile de întreținere.
El are dreptul și la „un spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru,
încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu
destinația de reședință”.
Președintele beneficiază de pază și protecție,
precum și folosința gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de
Serviciul de Protecție și Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
El poate efectua, la cerere, un control medical
complet anual, în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr.
Carol Davila”.
Membrii de familie ai titularului beneficiază de
dreptul de folosință gratuită a reședinței fostului președinte, numai pe durata
vieții titularului și vor elibera locuința în termen de 60 de zile.
Dacă fostul președinte este condamnat definitiv
pentru fapte de corupție, își pierde toate beneficiile.
El poate renunța voluntar la aceste drepturi. Aceste
privilegii sunt similare cu cele acordate foștilor șefi de stat din alte țări
europene și sunt menite să asigure un statut decent și securitate după
încheierea mandatului.
Sursa:
Napocanews.ro
Postarea acidă a lui Klaus Werner Iohannis, în ziua în care și-a anunțat demisia, la care au comentat românii, a strâns în 15 minute 2.800 de comentarii, 4.800 de reacții și 270 de share-uri.
Victor Ponta, fost premier al României, a votat pentru instalarea unui nou Guvern și pentru alegerea președinților Camerei Deputaților și Senatului, însă a transmis un mesaj ferm referitor la președintele Klaus Iohannis.
Suntem martorii unor răfuieli în interiorul
serviciilor secrete, între suveraniști și globaliști. Primii au lansat pe piață,
prin intermediul lui Tolontan, informația-bombă despre sprijinul oferit de PNL
campaniei lui CG, cu participarea firmei britanice Kensington. Așadar, atât
Iohannis, cât și CCR au mințit atunci când au pretins că rușii s-au implicat
direct în promovarea lui Georgescu. De altfel, milioane de români bănuiau că
așa a fost, însă acum a venit confirmarea oficială.
Strategii de campanie ai PNL și PSD au avut la
dispoziție fonduri guvernamentale imense pentru a jongla cu ele astfel încât să
crească șansele candidaților Ciucă și Ciolacu de a ajunge în finală. Abia aici
vorbim, într-adevăr, despre trucarea alegerilor sub ochii indiferenți ai
serviciilor secrete.
O parte din bani a mers, prin firma britanică
Kensington, către ridicarea procentelor lui Călin Georgescu în urma promovării
de pe TikTok. Ar fi interesant de văzut de unde au provenit fondurile
candidatului Cristian Terheș (cu rolul bineștiut în renumărarea voturilor și
contestarea alegerilor). Cumva tot de la PNL? Atât Terheș, cât și Georgescu, ar
fi trebuit să atragă suficiente voturi astfel încât Simion să rateze finala.
S-a întâmplat. Doar că nimeni nu se aștepta ca în locul unui duel Ciucă-Ciolacu
să-i avem în turul doi pe Georgescu și Lasconi.
Jocurile de culise ale PSD și PNL cu milioane de
euro din banii românilor (și nu ai lui Putin, cum mincinos a pretins Iohannis)
au viciat în mod clar rezultatul. Însă asta nu justifică sub nicio formă puciul
CCR din 6 decembrie.
Iată ce spunea generalul Ciucă pe 21 noiembrie, cu
trei zile înainte de primul tur: ”PSD îl mai ajută o dată pe Simion, de data
asta prin BEC. Etapa de la BEC a planului Hrebenciuc: după ce PSD a scos-o din
cursă pe Diana Șoșoacă pentru a-i face culoar lui Simion cu mâna CCR, astăzi,
cu mâna BEC, PSD îi pune capac campaniei singurului candidat suveranist care-l
amenința direct pe Simion, Călin Georgescu. Toate materialele pe care
candidatul le-a difuzat online în campania electorală trebuie eliminate iar
acest lucru va servi doar lui Simion”. Un calcul evident greșit al PNL, care în
acel moment se temea că banii livrați în sprijinul lui Georgescu se vor duce pe
apa sâmbetei (în loc să-l omoare pe Simion și să-l salte pe Ciucă).
Firma britanică angajată de PNL pretinde că anumite
forțe obscure au deturnat campania din noiembrie. ”Dacă campania a fost clonată
sau deturnată în favoarea unui candidat sau altul, cerem organelor abilitate să
ia măsurile legale care se impun”, a precizat firma Kensington. Se pune
întrebarea de ce PNL a plătit, totuși, facturile pentru o campanie ”deturnată”
în favoarea lui Georgescu. Și de ce nu a dezmințit informațiile din documentele
CSAT care făceau trimitere la implicarea Rusiei în campania ”Echilibru și
verticalitate” dedicată lui CG.
Cătălin Tolontan, autorul dezvăluirilor servite pe
tavă de aripa suveranistă (PSD?) din servicii, punctează într-un material de
opinie: ”(…) Iar campania pentru cartea lui Nicolae Ciucă, realizată în vară
tot de Kensington pe Tik Tok, prin aceeași rețetă: bani de la PNL și
influenceri de pe Fame Up, acea campanie a fost tot una de conștientizare sau a
fost politică? Campania politică nu e permisă pe Tik Tok”.
Pe scurt, milioane de euro au fost cheltuite
fraudulos de PNL și PSD pentru a-și maximiza șansele prin intermediul unor
”iepuri”. Rezultatul? Un mega-dezastru.
Decizia CCR din 6 decembrie se bazează pe informații
evident false. Ca atare, instituțiile de forță ar face bine să-și toarne cenușă
în cap și să readucă încrederea românilor în democrație.
Așa ar fi firesc.
Autor:
Adrian Onciu
Deputatul Dan Tănasă, vicepreședintele AUR, a declarat, marţi, că dacă preşedintele Klaus Iohannis cheamă partidele la consultări după data de 21 decembrie 2024, când i se termină mandatul în fruntea statului, AUR ia în calcul boicotarea, pentru că se ridică o problemă de legitimitate, în condiţiile în care acesta va deveni o persoană fizică, care uzurpă calităţi oficiale.
Pentru
majoritatea țărilor NATO a sosit momentul ca președintele României, Klaus
Iohannis, să se retragă, după două luni de luptă pentru funcția supremă a
Alianței. În culisele funcțiilor de conducere, o serie de oficiali și diplomați
UE consideră că Iohannis joacă un joc pe termen lung și că se folosește de
candidatura sa la NATO pentru a se poziționa pentru un alt rol de conducere în
UE, scrie Politico.
De când și-a anunțat candidatura, în martie,
Iohannis a reușit să obțină sprijinul unei singure țări din grupul celor 32 de
state. Și aceasta este Ungaria, care a amenințat săptămâna trecută că se va
retrage din anumite operațiuni NATO. Slovacia rămâne nehotărâtă, dar toate
celelalte 29 de țări și-au manifestat sprijinul pentru candidatul clar favorit,
premierul olandez Mark Rutte. Totuși, acest lucru nu este suficient de bun
pentru Rutte, deoarece are nevoie de sprijinul deplin al tuturor membrilor
alianței pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, care urmează să se retragă la
începutul lunii octombrie.
În timp ce miniștrii de externe ai NATO se întâlnesc
joi și vineri la Praga, teama este că, dacă Iohannis nu se retrage curând,
căutarea viitorului secretar general al NATO riscă să devină parte a manevrelor
de culise pentru ocuparea posturilor de conducere din UE după alegerile
europene din 6-9 iunie.
În mod obișnuit, președințiile Comisiei Europene și
ale Consiliului European, precum și rolul de șef al diplomației UE, sunt toate
puse la bătaie, cele 27 de țări ale UE încercând, de asemenea, să obțină
portofoliile Comisiei pe care le doresc.
Acum, șefia NATO face parte din acest amestec.
„Pentru prima dată, NATO face parte din pachet.
Oficial nu este, dar neoficial este”, a declarat un oficial UE, care, la fel ca
și ceilalți citați, a beneficiat de anonimat, deoarece nu are voie să vorbească
public pe această temă.
Biroul lui Iohannis a respins afirmațiile potrivit
cărora acesta ar fi fost supus unor presiuni pentru a părăsi cursa. „Nu există
o astfel de presiune în ceea ce privește retragerea candidaturii. Acesta este
răspunsul oficial al Administrației Prezidențiale”, a declarat biroul său
într-un e-mail pentru Politico.
Iohannis a ajuns la o înțelegere cu aliații cheie
pentru a renunța la cursa pentru NATO până la începutul lunii iunie, sau cu o
lună înainte de marele summit NATO de la Washington, au declarat doi înalți
oficiali europeni care și-au păstrat anonimatul pentru a discuta despre
discuții sensibile. La începutul acestei luni, Iohannis s-a întâlnit la Casa
Albă cu președintele american Joe Biden, care l-a susținut deja pe Rutte.
Renunțarea înainte de cursa pentru funcția supremă
europeană și înainte de summitul NATO din iulie îi va oferi lui Iohannis o
oarecare bunăvoință față de aliații occidentali, pe care ar putea să o
valorifice în timpul discuțiilor pentru funcția supremă. Cel de-al doilea
mandat al său ca președinte al României se încheie în decembrie.
Există mai multe scenarii pentru Iohannis care
plutesc la Bruxelles. Una dintre opțiuni este foarte puțin probabilă: În cazul
în care președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care este marea
favorită, nu obține un al doilea mandat, Iohannis a fost menționat ca o
alternativă, mai scrie Politico.
(inpolitics)
Decoraţia dată de Biden e un fel de cocardă pentru
faptul că această slugă-trădătoare s-a prezentat la ordin, ca să preia noi
porunci de la americani, totodată, cerşind un prearîvnit şi nemeritat fotoliu
NATO. Acest preşedinte a făcut România
să joace după cîntatul de cucuvele al SUA. A amanetat viitorul ţării, cumpărînd
în serie arme, rachete, tehnică de război expirată de la americani, dar cu
plata în avans. A lăsat să zburde în voie şi să-şi facă de cap în ţară toate
firmele căpuşă ale unchiului Sam şi ale UE! Ce, să, mai! Un model de
preşedinte, la concurenţă acerbă cu belicosul „macaron” franţuzesc! În mod
sigur şi această vizită va fi cu consecinţe păguboase pentru ţară, adică
Iohannis a mai cumpărat neoficial, în secret, pe spinarea naţiunii române,
nişte jucării mortale F35 de la americani ca să le doneze Ucrainei. Oficial, ni
se cere să donăm din stocul de rachete la mîna a treia, din care doar una e
funcţională. Săracul bătrînel ramolit Biden, căruia gorilele îi cară şi îi
păzesc valiza nucleară, fie-i compătimite senilitatea sa, incultura şi
fanfaroneala, a ajuns bătaia de joc a lumii.
În timpul dialogului cu dulapul nostru călător, Joe
Biden calcă pe bec din nou, afirmînd că el luptă de acum 180 de ani pentru ca
România să intre în NATO, afirmaţia explicînd starea lui de bine-mintal: „Îmi
aminteam cu câteva clipe înainte să intraţi că pe vremea când eram senator, cu
180 de ani în urmă, am luptat din răsputeri pentru aderarea României la NATO,
iar voi aţi depăşit toate aşteptările”. Ce slugă preaplecată este Iohannis
Americii! Şi în ce parşiv mod perie teoretic stăpînul haina slugii! Prin acest
umor de pacient de salon psihiatric, Unchiul Biden, slugile sale şi pîrîtul
actoraş de la Kiev au devastat cu succes mersul spre viitorime al Europei şi
României fără a fi opriţi de cineva!
Caruselul gafelor curg cu jet puternic din
Robinnetul Biden, ceea ce demonstrează evidentul său declin cognitiv. În cea mai recentă aiureală verbală, marca
Biden, acesta a confundat-o pe Angela Merchel cu Helmut Kohl, decedat în 2017.
Nu e prima oară cînd preşedintele american Joe Biden a confundat liderii
europeni vii cu cei morţi. În timp ce spunea o altă poveste despre summitul G7,
Biden l-a confundat, la începutul lui 2024 pe preşedintele francez Emmanuel
Macron cu François Mitterrand, care a condus Franţa din 1981 pînă în 1995 şi a
murit în 1996.
La cei 82 de ani,
vîrstă care nu-l mai încadrează din punct de vedere medical pentru a
efectua o activitate la nivel de şef al federaţiei americane, cunoscut cu
antecedente medicale la mansardă, Joe Biden a avut în decursul mandatului o
gravă serie de derapaje catastrofice în public. În timpul unui discurs dedicat
luptei împotriva obezităţii şi insecurităţii alimentare, Biden s-a adresat unei
parlamentare americane decedate, ceea ce a generat numeroase întrebări din
partea presei: „Unde e Jackie?”, a întrebat Biden. În iulie 2023, Biden a
afirmat că „peste 100” de americani au murit din cauza Covid-19. Casa Albă a
rectificat ulterior, avansînd, „peste un milion”. Tot în 2023, a confundat
războiul din Ucraina cu cel din Irak, afirmînd că „preşedintele rus Vladimir
Putin va pierde războiul din Irak”. În ianuarie, 2024, într-un discurs ţinut în
South Caroline, Biden l-a numit pe rivalul său republican Donald Trump
„preşedinte în exerciţiu”. Biden i-a confundat pe preşedinţii Mexicului şi
Egiptului chiar în conferinţa de presă în care a respins vehement un raport al
unui procuror special în care se afirma că este un bărbat în vîrstă „cu memorie
slabă”.
Să ne amintim de faimoasa şi stînjenitoarea „repetă
rîndul” („repeat the line”), într-un discurs în care preşedintele se concentra
asupra prompterului. Sau de conferinţa în care ţine bileţelul cu notiţe cu
susul în jos. În vizita din Vietnam, Joe Biden fusese invitat să vorbească
despre încălzirea globală, iar acesta a evocat un film cu John Wayne şi
„Soldaţi mincinoşi cu cap de câine”. În campania sa din 2020, Biden s-a
declarat „candidat la Senat”, în loc de candidat la preşedinţie. Într-o vizită
în Arabia Saudită a confundat „egoismul” cu „altruismul” în timp ce vorbea
despre americani: „Noi onorăm întotdeauna curajul şi egoismul”. Într-un alt
discurs i-a cerut senatorului Chuck Graham, aflat în scaun cu rotile, să se
ridice. Altădată, într-un discurs la Washington a citit de pe prompter
indicaţia „pauză”. Joe Biden a provocat stupoare după ce o povestit că
unchiului său a fost mîncat de canibali în Noua Guinee, în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial. Însă, documente
oficiale arătă că unchiul său a murit în
urma prăbuşirii avionului său în mare. În urma multelor ieşiri necontrolate din
discursurile sale, dar şi a repetatelor dezechilibrări şi căderi fizice în
public, republicanii au reacţionat imediat, catalogîndu-l pe Biden „senil”,
„perdant” şi „clovn”.
Cînd nu e atent la ce i se şopteşte în căşti sau pe
promter şi vrea s-o facă pe-a povestitorul de unul singur îi scoate chiar şi pe
morţi din sicrie. Gafele iubitului nostru conducător, aflat la sfîrşit de
mandat, sînt la fel de numeroase, amintim pe ultima din acest an, cînd,
enumerînd statele vizitate în turneul său din America de Sud, Iohannis a făcut
o gafă atunci cînd s-a referit la Chile, el pronunţînd „Kile”. Da, Iohannis a
kilărit milioane de euro pe excursii personale în lume şi se visează instalat
într-un fotoliu care-depăşeşte dotarea lui mintală, se visează kilărind Europa
şi lumea! Nu se găseşte nimeni pentru a-l deferi justiţiei pe acest
egolatru-narcisist periculos? Să-i fie scoase multele dosare de la naftalină şi
puse pe rol, să-i inventarieze penalitatea faptelor comise sub pălăria imunităţii
prezidenţiale? Hai, curaj! Despre gafele lui Iohannis, data viitoare! Cu sau
fără decoraţia recent primită (în loc de şepcuţă), dulapul de la Cotroceni, ca
„performanţe”, face pereche potrivită cu ramolitul senil de la Casa Albă! Da,
un fel de Pat şi Patachon, ediţie 2024! Buni de puşi în ramă şi trimişi la
azil.
Autor:
Maria Diana Popescu
Sursa:
https://www.art-emis.ro/editoriale/un-narcisist-periculos-si-un-batrin-in-evident-declin-cognitiv
Cele de mai sus sunt pur și simplu cuvinte cheie. Cărora li se mai pot adăuga cel puțin încă două. Mircea Geoană și imunitate. Este exprimat extrem de succint contextul și rezultatul deplasării președintelui Klaus Iohannis la Washington. Un viitor fost președinte care s-a întâlnit cu un probabil tot viitor fost președinte. Iar rezultatul este un zero barat. Alt cuvânt cheie.
După ce a visat cai verzi pe pereți, poziția de
Secretar General NATO, ministrul de externe și ministrul de apărare UE și chiar
Președinte al Comisiei Europene, Klaus Iohannis s-a ales cu o diplomă acordată
în Statele Unite de Atlantic Council. O fundație totalmente pro democrată, în
al cărei bord sunt nu mai puțin decât patru foști șefi CIA, o fundație care
trăiește din sponsorizări și care, în mod aparent straniu, a decis ca în acest
an să-l premieze pentru merite deosebite față de propriul popor, taman pe
președintele cel mai impopular dintre toate statele fost comuniste membre UE.
Cine și de ce a sponsorizat această operație estetică de lifting, vom afla la
un moment dat. Dar până una alta este cert că avem de-a face cu un premiu de
consolare. De ce? Pentru că președintele Klaus Iohannis și-a dorit și își
dorește în mod arzător să obțină o importantă funcție internațională după încheierea
mandatului prezidențial. De ce? Nu-i ajunge pensia? Nu-i vor ajunge mijloacele
puse la dispoziție prin lege de către poporul român? Nu-i ajunge vila palat din
Aviatorilor, care se restaurează și modernizează pentru el, cu costuri care
depășesc 8 milioane de euro? De ce își dorește el cu atâta ardoare o funcție
internațională? Din prea multă hărnicie? Din nevoia de a se dărui pentru alții?
Pe șleau, adevărul este că președintele Klaus
Iohannis își dorește o prelungire a imunității de care se bucură. Nu este deloc
exclus ca după încheierea mandatului să îl ajungă din urmă câteva dosare grele.
Legate de casele pe care le-a dobândit ilicit la Sibiu. De ingineriile prin
care nici până azi nu a restituit statului român contravaloarea chiriilor
încasate ilegal. De modul în care, prin diverse tertipuri, Forumul Germanilor
din România, pe care l-a condus, a devenit moștenitorul Grupului Etnic German,
o organizație scoasă în ilegalitate prin decret al regelui României, taxată
drept criminală și care, prin jaf, a pus mâna pe nenumărate proprietăți înainte
de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial și după. Sau, la cotitură,
poate să-l aștepte o sancțiune penală pentru secretizarea ilegală a
exorbitantelor cheltuieli pe care le face cu ocazia deplasărilor sale, cele mai
multe împreună cu consoarta, într-o aeronavă de lux. Sau, ar mai putea deconta
tot penal faptul că a dosit arhiva electronică a Administrației Prezidențiale,
un bun în definitiv public. Iar aceștia sunt doar scheleții care până una alta
au ieșit din dulap. O poziție de forță în plan internațional i-ar prelungi
imunitatea. Dar nu numai.
Klaus Iohannis își dorește cu ardoare să lase la
Cotroceni un urmaș desemnat de el, care să-i garanteze și el imunitatea, după
modelul prin care Vladimir Putin i-a asigurat imunitatea lui Yeltsin. Teoretic,
acest urmaș ar putea fi generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, care deja pe
bani publici a umplut România cu uriașe panouri publicitare care trimit exact
la ipotetica sa campanie prezidențială.
Poate că premiul de consolare după care a alergat
Iohannis la Washington este ceva mai complex. Poate că acolo, în partea
nedifuzată a dialogului, Joe Biden a rostit numele lui Mircea Geoană ca viitor
președinte, însoțit și de asigurarea că acesta va primi un mandat de la Casa
Albă, de a nu umbla în trecutul penal al lui Iohannis. Atâta doar că Joe Biden
s-ar putea să nu mai fie președinte anul viitor, iar Mircea Geoană s-ar putea
ca, odată ajuns președinte, să arunce respectiva solicitare la gunoi.
Și uite așa, ieri am avut pur și simplu spectacolul
unui ghiveci politic. Nu a fost o vizită oficială de stat. Nici măcar o vizită
oficială. Cei doi președinți au consumat o oră de clacă sub ochii, microfoanele
și camerele de luat vederi a unor televiziuni, după care și-au rezervat și o
scurtă parte discretă în care Klaus Iohannis l-a rugat pe Biden să-l pună
Secretar General NATO iar Biden a ridicat din umeri. Nu a existat un comunicat
comun. Nici vreun angajament al Statelor Unite referitor la ridicarea vizelor
pentru români. Ne-am ales în schimb cu o declarație de presă a lui Iohannis, în
cursul căreia a răspuns și la două, trei întrebări programate din timp. A fost
ca o terapie colectivă, în prezența jurnaliștilor, lipsită de orice fel de
rezultate concrete, de foloase în beneficiul României.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: https://corect-news.ro/iohannis-terapie-de-consolare-la-casa-alba/
Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru a fi următorul secretar general al NATO, a declarat luni un oficial turc citat de Reuters, un pas important pentru a-i asigura acestuia funcţia politică supremă în Alianţa Nord-Atlantică, în condiţiile în care şi preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura şi avusese o discuţie cu liderul turc la 19 aprilie.