Sorin Roşca Stănescu: Mănușa lui Bolojan aruncată fix în obrazul lui Grindeanu

Ce va face interimarul de la PSD, Sorin Grindeanu, aflat în plină cursă electorală pentru câștigarea președinției partidului, în condițiile în care, cu o violență încă nemaiîntâlnită, premierul Ilie Bolojan i-a aruncat în față mănușa, provocându-l să reacționeze, într-un fel sau altul? Este un fel de ultimatum pe care, de astă dată, prin niciun balet politicianist, Sorin Grindeanu nu-l poate evita. Cum va răspunde?

„Erare humanum est, perseverare diabolicum!” Acest vechi percept latin i se potrivește mănușă — pentru că tot era vorba despre o mănușă — lui Sorin Grindeanu. Acesta, în opinia mea, pe bună dreptate, l-a amenințat de mai multe ori cu demiterea pe premierul Ilie Bolojan, dar toată lumea a observat că a făcut-o mai degrabă cu un caracter demonstrativ decât sub forma unui gest decisiv. L-a amenințat cu demiterea pe Ilie Bolojan, semnalizând, în acest fel, pentru „poporul PSD”, atât cât a mai rămas din electoratul acestui partid, că se plasează de partea sa, că este empatic și că încearcă, din răsputeri, să atenueze măsurile extrem de dure pe care, în calitate de premier, Bolojan le-a luat, de fapt, cu acordul tacit al partidelor care îl susțin, deci implicit al PSD.

Acestui joc dublu, Ilie Bolojan i-a pus capăt în această săptămână. A ieșit la rampă și l-a somat, cât se poate de serios, pe liderul PSD să acționeze. Să decidă, odată pentru totdeauna, dacă rămâne sau nu în alianță cu Ilie Bolojan. Iar dacă nu, să depună împotriva sa o moțiune de cenzură. De îndată!

Prima reacție a liderului PSD a fost, așa cum era de așteptat, o eschivă. Acesta a răspuns, mai în glumă, mai în serios, că nu este necesară o moțiune de cenzură. Că va fi suficient ca PSD să se retragă de la guvernare și astfel, în conformitate cu Constituția, guvernul cade. Este fals.

Guvernul cade, într-adevăr, dacă se schimbă componența acestuia, prin ieșirea unui partid din alianță, dar, atenție, numai și numai cu condiția ca toți miniștrii și secretarii de stat să demisioneze simultan. Altfel, plecarea de la guvernare nu este luată în considerație. Și guvernul poate continua, șontâc-șontâc, bine mersi!

Prin această eschivă, Sorin Grindeanu a încercat să ocolească răspunsul necesar la următoarea întrebare: „Bine, bine, și dacă guvernul cade, ce urmează să fie pus în loc? O nouă alianță? Cu cine? De vreme ce USR și PNL sunt excluse, iar o alianță cu UDMR nu poate asigura o majoritate pentru viitorul și ipoteticul executiv.”

Singurul răspuns corect la întrebare ar fi fost cel care respectă aritmetica parlamentară. Și anume: o alianță cu AUR. Parțial posibilă doctrinar. Mai ales acum, după ce PSD a decis câteva schimbări importante de definire, prin propriul statut, a formațiunii politice drept una de stânga, dar conservatoare, și nicidecum una de stânga, dar progresistă.

Și mare atenție: Grindeanu a decis acest lucru mizând pe faptul că, de această dată, Internaționala Socialistă nu va reacționa și nu-și va permite luxul de a scoate PSD în afara acestei familii de partide, la fel cum a procedat, amenințând cu succes PSD-ul, pe vremea lui Liviu Dragnea.

Dar Bolojan a evitat, până acum, să se exprime și să acționeze tranșant. După ce mănușa i-a fost aruncată în obraz, într-o manieră de o violență neobișnuită, de către Ilie Bolojan, interimarul de la PSD nu-și mai poate permite luxul de a rămâne în poziție de șpagat și nici măcar echilibristica de a merge, în continuare, pe sârmă, între susținerea tacită a lui Ilie Bolojan și demonizarea acestuia, de dragul propriului electorat.

Mănușa aruncată nu poate fi pur și simplu ignorată. Este obligat să o ridice și să facă ceva cu ea. Ori o va săruta și va trimite bezele lui Ilie Bolojan, recunoscându-și înfrângerea, ori îl va plesni pe premier cu ea peste obraz, făcând imediat pasul următor în vederea demiterii acestuia — acesta fiind moțiunea de cenzură.

Închei precizând că, probabil, Sorin Grindeanu nu este atât de naiv încât să-și imagineze că, de dragul acestei înfruntări sau confruntări, AUR va salva obrazul PSD, depunând el însuși, a nu știu câta, moțiune de cenzură împotriva guvernului Bolojan.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/manusa-lui-bolojan-aruncata-fix-in-obrazul-lui-grindeanu/

Sorin Roşca Stănescu: Cine, de ce și cum a orchestrat lovitura de stat din România

 

În decembrie anul trecut, România s-a conturat, prin modul în care a decurs primul tur al alegerilor prezidențiale, ca un pericol major al globalismului, cu potențialul de a detona arhitectura de tip neomarxist și soroșist, în baza căreia era constituită Europa, precum și relația dintre Uniunea Europeană și administrația de aceeași sorginte deținută de Joe Biden. Avântul suveranist trebuia tăiat de la rădăcină. Iar rădăcina, astfel cum a fost ea percepută, era personificată de Călin Georgescu. În aceste condiții, un angrenaj infernal pe axa Washington-Paris-București s-a pus în mișcare și a acționat implacabil. Urmează detaliile.

Aparent, la baza loviturii de stat, decisă în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, ale cărui ședințe au avut loc anterior și finalizată de CCR, nu au stat mai multe rapoarte, așa cum s-a spus, ale serviciilor secrete din România, ci unul singur. Raportul aparține serviciului secret al Ministerului de Interne, încă cunoscut sub numele de „doi și un sfert”, cu numărul 00778639 din 28.11.2024, asumat de directorul serviciului secret, general-maior Petru Briceanu.

În esență, acest document semnalează că ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, care a câștigat detașat primul tur de scrutin, omologat drept corect de către Curtea Constituțională, constituie un pericol major la adresa siguranței naționale a României. Un risc nemaiîntâlnit de securitate națională, despre care documentul, fără să prezinte nicio probă, sugerează că ar fi fost alimentat de către serviciul secret al Federației Ruse.

Intrând în detalii, raportul acestui serviciu secret încearcă să explice faptul că, dacă în fruntea statului ar ajunge, în calitate de președinte, Călin Georgescu, un prim risc geopolitic major ar consta în faptul că România nu ar mai susține, prin poziția sa în flancul sud-estic al NATO, războiul din Ucraina și și-ar retrage sprijinul militar și logistic acordat Kievului, creând astfel o breșă strategică extrem de periculoasă a alianței NATO. Tot conform acestui document, Călin Georgescu, odată instalat la Cotroceni, urma să submineze parteneriatul strategic cu Statele Unite și Uniunea Europeană, iar în plan intern să genereze o destabilizare extrem de gravă, care ar fi compromis eforturile conjugate ale administrației Biden și ale Uniunii Europene de continuare cu succes a războiului de apărare al Ucrainei. Nu rezultă din acest raport, dincolo de o afirmație cu caracter general, că ascensiunea lui Călin Georgescu ar fi fost orchestrată de la Moscova.

Odată prezentat acest document în CSAT de către ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și la insistențele acestuia, s-a luat decizia de a se solicita Curții Constituționale să-și anuleze, la o distanță de numai câteva zile, ultimul verdict și să decidă anularea alegerilor prezidențiale în timpul desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin.

În pregătirea acestei decizii, care a constituit în esență o puternică lovitură de tip antidemocratic prin anularea opțiunilor electorale ale cetățenilor României, a fost desfășurat de la Washington un adevărat tur de forță, care s-a combinat și s-a concertat, tot sub presiunea administrației Biden, cu operațiunile puse la cale de președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, interesat și el în acest deznodământ al anulării alegerilor și aducerii la Cotroceni a unei persoane manipulabile de sorginte progresistă și neomarxistă.

Concret, semnalul execuției lui Călin Georgescu și, respectiv, al electoratului majoritar din România a fost transmis de Antony Blinken, funcționarul cu rangul cel mai înalt al administrației Biden, prin intermediul CIA și al ambasadei Statelor Unite la București. În ceea ce-l privește pe Macron, acesta, direct interesat ca multinaționalele cu capital francez care își desfășoară activitatea în România să nu aibă de suferit, ci dimpotrivă, să fie favorizate de un regim prietenos, a acționat prin intermediul șefului serviciului secret francez, căruia i s-a organizat o deplasare fulger la București și care a luat contact direct cu Marian Enache, președintele Curții Constituționale, precum și prin intermediul ambasadorului Franței la București, care, la rândul său, a făcut presiuni asupra Curții Constituționale a României. În fine, comisarul european Thierry Breton a fost și el angrenat în această operațiune, la finalul căreia Klaus Iohannis, la acea dată președinte al României, și Marcel Ciolacu, în calitate de premier, și-au dat acordul deplin pentru anularea alegerilor.

Aceștia sunt autorii unei lovituri de stat care, cum am consemnat la începutul acestei dezvăluiri, au utilizat un singur instrument, hai să-i spunem juridic: raportul serviciului secret al Ministerului de Interne. Atenție maximă! Acest raport nu conține nicio probă pe care să se întemeieze afirmațiile cuprinse în el. Generalul-maior Petru Briceanu nu a inițiat nimic. A răspuns și el unui ordin și, în mare viteză, împreună cu colaboratorii săi, a compus o întreagă poveste, o amplă ficțiune, pe care, la o adică, ar putea să o producă orice persoană cu carte, cu puțină imaginație și care stăpânește cât de cât realitățile politice ale României și relațiile externe ale țării noastre. Dar precizez că nici măcar în această operă fictivă, prezentată drept raport-sinteză al unui important serviciu secret, nu apar argumente și nici măcar referiri formale la imixtiuni ale agenților Federației Ruse.

A fost o operațiune cap-coadă, montată de muribunda administrație Biden, în parteneriat cu muribunda președinție Macron și cu viitorii foști președinte și premier ai României. O pagină neagră nu numai din istoria acestei țări, ci și din istoria Europei și a relațiilor româno-americane. Din păcate, Donald Trump a venit prea târziu la Casa Albă, nu a mai putut interveni la timp, nu a mai avut nici măcar timpul necesar să oprească tăvălugul atunci când lui Călin Georgescu i s-a interzis să mai candideze și când lui George Simion i-au fost furate alegerile.

Tot ce a mai putut să facă Donald Trump a fost să transmită un puternic semnal de susținere a unui suveranist și anti-globalist care a devenit, în cele din urmă, președintele Poloniei. Până una-alta, România a fost decuplată de Statele Unite, dar chiar și de Polonia, împreună cu care împărțea și încă mai împarte flancul sud-estic al NATO.

Să vină DNA să îi ia!

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/cine-de-ce-si-cum-a-orchestrat-lovitura-de-stat-din-romania/

Sorin Roşca Stănescu: Șase pliculețe cu răvașe

 

Guvernul Ilie Bolojan recurge la o soluție practic fără precedent. În locul unui act normativ cu măsuri de redresare a economiei, pentru care să-și asume răspunderea, recurge practic la cinci legi separate, montate într-un singur mare document, iar PSD, la rândul său, impune un al șaselea act normativ cu măsuri, să le spunem, proprii. Vom avea, practic, șase pliculeșe cu răvașe care, pe ansamblu, ar urma să se constituie în cel de-al doilea set de măsuri menite să îndrepte economia care, dacă vor trece cu succes prin furcile Caudine ale Parlamentului și Curții Constituționale, vor putea să intre în vigoare în octombrie. La ce conduce această inovație mai tare decât tot ceea ce am văzut în istoria României?

Petrișor Peiu, în calitatea sa de reputat analist economic, ne oferă azi un grafic din care rezultă că, în cele două luni de când a venit la Palatul Victoria, guvernul Bolojan a înfundat economia și mai mult decât a găsit-o atunci când a preluat-o de la guvernul Ciolacu. Datoriile externe au crescut și, la fel, banii pe care, pe termen scurt și pe termen lung, România îi datorează pentru dobânzile aferente. Ne îndreptăm cu o viteză și mai mare într-o direcție greșită. Iar guvernul, împreună cu coaliția, a ars inutil un timp prețios. În urma primului pachet de măsuri, adoptat tot prin asumare de răspundere printr-o procedură constituțională, e adevărat, dar care, în același timp, forțează mâna Parlamentului, nu ne-am ales cu niciun câștig, ci doar cu un mecanism de pauperizare a populației. Iar al doilea, așa-zis, pachet de măsuri, cele șase pliculeșe cu răvașe, dacă vor trece cu bine de Parlament și CCR, nu vor putea intra în vigoare decât începând din luna octombrie, iar efectul lor benefic asupra economiei este extrem de discutabil și incert, de vreme ce nu există în spate niciun studiu de impact făcut de specialiști și nicio estimare cât de cât profesionistă a rezultatelor. Mai mult, încă de pe acum este preconizat, culmea grozăviei, un al treilea pachet de măsuri, care poate va fi și acela sub forma unor pliculeșe cu răvașe. Ca să ne apuce de-a binelea durerea de cap, să reținem că ceea ce urmează să fie prezentat zilele acestea Parlamentului conține o singură inovație cu adevărat notabilă: cea de scutire pentru multinaționale a taxei de 1% pe cifra de afaceri.

Dar ce este cu aceste pliculeșe cu răvașe prezentate Parlamentului de guvernul de trei-patru luni, dintre care două luni au fost deja consumate deloc în beneficiul României?

Am făcut mai sus precizarea că avem de-a face cu o inovație absolută. O asumare de răspundere reprezintă o măsură extremă la care guvernele trebuie să recurgă rar, în situații limită, când realitățile „de pe teren” strâng executivul cu ușa și este necesară adoptarea cu rapiditate maximă a unor măsuri. Respectivele măsuri, care, conform Constituției, sunt cuprinse într-un act normativ, trebuie să treacă ca fulgerul prin Parlament, fără a putea fi cât de cât temeinic dezbătute în comisii și în plenul celor două camere înainte de a fi adoptate. Guvernul cade dacă nu este întrunită majoritatea. De la litera și spiritul Constituției s-a făcut o primă excepție tot într-o situație limită, când România era în pragul unei încetări de plăți, deci a unui faliment de țară, și când partidele din CDR au căzut de acord că trebuie recurs la procedura asumării de răspundere. Dar, întrucât era vorba, până la urmă, de norme juridice foarte diferite, s-a recurs la o inovație paraconstituțională, iar guvernul și-a asumat răspunderea practic nu pentru un act normativ, ci pentru două.

Acum, inventivitatea guvernului Bolojan merge până în cer, pentru că, practic, el ne propune cinci acte normative, la care, culmea, mai vine și PSD cu un al șaselea. Toate acestea urmează să treacă ca prin brânză prin Parlament. Ilie Bolojan a precizat că, dacă un singur pachețel din cele cinci cu răvașe nu va fi adoptat, referindu-se cu dedicație la cel privind modificările aduse în sistemul de pensii pentru magistrați, va demisiona. Este, pe de o parte, un șantaj asupra partidelor din coaliție, în sensul că, vezi Doamne, dacă parlamentarii nu votează orbește, se va ajunge la anticipate și mulți dintre aceștia își vor pierde statutul, iar, pe de altă parte, este o minciună, pentru că, dacă un singur pachețel nu trece, guvernul este demis, iar guvernul nu este deloc în situația de a-și da demisia.

Mi-am permis să denumesc administrația Bolojan drept un guvern de trei-patru luni. Două luni au trecut deja, iar până când, teoretic, cele cinci pachețele, cărora PSD îl adaugă pe al șaselea, și măsurile pot intra în vigoare, se împlinesc trei luni. Și, fiindcă tot am amintit acum de PSD, voi mai consemna faptul că, în anii ’90, atunci când a avut loc prima inovație de asumare a răspunderii nu pentru o lege, ci pentru două, reprezentanții acestui partid au protestat furibund, afirmând, pe bună dreptate, că democrația parlamentară este violată și profund afectată pe termen lung. Acum, PSD nu mai suflă o vorbă, ci, dimpotrivă, se prezintă el însuși cu un pliculeț la acest act de viol.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/sase-pliculete-cu-ravase/

Sorin Roşca Stănescu: „Tandemul Păcală și Tândală a pornit la drum!”

După ce a trecut prin toate chinurile facerii, noul executiv a fost uns și parafat. Pentru prima dată în istorie, fără a exista un buget de guvernare. Suntem la mijlocul anului de grație 2025, iar executivul, din motivele pe care le știm cu toții și asupra cărora nu mai insist, nu dispune de o lege a bugetului care să-i fixeze parametrii în care poate conduce. Mai grav este însă că, după ce patru partide s-au căznit timp de o lună, ele nu au reușit să elaboreze un program de guvernare, ci doar au încropit un punctaj care nu echivalează cu un angajament asumat de toate părțile.

Se conturează o putere care, pe față și nu în mod disimulat, este deținută, în parametrii extra-constituționali, de către Președinte. S-a întâmplat fix ceea ce am anunțat că se va întâmpla înaintea primelor demersuri pentru formarea acestui executiv. Ilie Bolojan, împins la înaintare de către o aripă liberală, a făcut tentativa de a impune o echipă a noului executiv asupra căreia să aibă autoritate. Nicușor Dan și cei care stau în spatele lui, reprezentând factorul extern, i-au dat peste degete și l-au obligat pe Bolojan, la pachet cu factorul intern, să cedeze. Și ce avem acum? Ce a rezultat?

În Consiliul Suprem de Apărare al Țării, pe structura căruia Nicușor Dan, împins de necuratul, și-a propus să creeze un guvern alternativ, mult mai autoritar și mult mai puternic decât guvernul din Palatul Victoriei, nu există decât câte un reprezentant al primelor două partide care compun arcul guvernamental, unul de la PSD și unul de la PNL. În rest, CSAT este dominat în totalitate de oamenii aflați în subordinea lui Nicușor Dan — cei din servicii și cei „politici”, aleși tocmai în acest scop din rândul membrilor USR. Întrucât Nicușor Dan intenționează să mute centrul de greutate al deciziilor politice la Cotroceni, această mișcare din interiorul CSAT devine extrem de relevantă.

Să explic afirmația de mai sus. În mod normal, CSAT are autoritate limitată, cantonată, în linii mari, în sfera de interes a Armatei și a serviciilor secrete. Conform Constituției României, care este un stat semi-prezidențial, Președintele nu are atribuții legate de politica externă decât în măsura în care, după ce se consultă — după caz — cu premierul sau cu Parlamentul, poate îndeplini anumite însărcinări, anumite misiuni bine delimitate în ceea ce privește plasarea României și demersurile acestui stat în plan internațional. Nu poate face absolut nimic de capul lui în plan extern decât în situația în care încalcă prevederile Constituției.

O situație similară și în ceea ce privește politica de apărare. El nu poate angaja, în materie de apărare, statul român fără un acord în prealabil — după caz, al primului-ministru, care este superiorul direct al Ministrului Apărării, sau al Parlamentului. Ca să nu mai discutăm despre politica fiscală, domeniu în care Nicușor Dan vrea să readucă Serviciul Român de Informații în ecuație, acesta urmând să subordoneze Fiscul — așa cum a mai procedat, dar pentru o perioadă limitată de timp, și Victor Ponta, când a fost premier.

Susținut în forță, dar aparent discret, de Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, Nicușor Dan a făcut primul pas decisiv în răsturnarea ordinii constituționale și instaurarea unei dictaturi prezidențiale. Restul sunt simple detalii.

Închei insistând asupra faptului că, pentru prima dată în România, este instalat un guvern susținut de patru partide care nu au reușit, într-o lună de zile, să elaboreze un program politic prin care să se angajeze în fața Parlamentului și, respectiv, a națiunii române asupra modului în care va gestiona țara. Lăsând la o parte faptul că, la mijlocul unui an, România nu are încă o lege a bugetului. Dar „beneficiază”, în schimb, de nu mai puțin de cinci vicepremieri — situație care ne plasează, după Federația Rusă și un stat african, în prima poziție din lume.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/tandemul-pacala-si-tandala-a-pornit-la-drum/

Sorin Roşca Stănescu: Protectorat și guvernator

 În condițiile în care Nicușor Dan, butonat de la Paris, se va dovedi incapabil să formeze un guvern stabil, cu o puternică susținere parlamentară, mai eficient și mai onest, în cele din urmă, va fi ca Republica Franceză să recunoască faptul că România a devenit un protectorat și să desemneze un guvernator care să țină loc de prim-ministru. În aceste condiții, Palatul Élysée ar dispune de două pârghii prin care România ar putea fi condusă și exploatată. Iar românii, dacă lucrurile merg bine, ar avea cui să mulțumească, iar dacă lucrurile vor merge rău, vor avea pe cine să acuze.

PNL, cu 14 procente în Parlamentul României și cu și mai puține într-o aritmetică reală a legitimității, într-un stat normal la cap, nu poate, cu niciun chip, să dea premierul și să controleze și o parte din celelalte poziții de conducere în stat. Neacordându-și șansa de a se reface în opoziție, de a redobândi caracteristicile de altă dată, de a ajunge din nou un partid național și liberal, va ieși, în mod rușinos, din istorie. Așa cum prevestesc, pe bună dreptate, mai mulți dintre liderii respectați ai acestui partid, cum ar fi… Tișe, Crin Antonescu sau Eduard Hellvig. Cel mai vechi partid din Europa a intrat în disoluție și dispare sub ochii noștri. Despre USR, o formațiune creată artificial de corporații și servicii în urmă cu câțiva ani, în Maidanul din Piața Victoriei, nu are rost să mă pronunț. Un partid hrăpăreț, veșnic nemulțumit și care are la vârf lideri neprofesioniști. Cu un procent nesemnificativ în Parlamentul României. Cu atât mai mult cu cât decalajul existent între acest procent și legitimitate este și mai mare decât în cazul PNL.
UDMR este doar o formațiune balama, de 6%, în legislativ, iar deputații altor minorități decât cea maghiară sunt în număr foarte mic. Chiar dacă Nicușor Dan, în partidul de strânsură pe care încearcă să îl inițieze, încălcând Constituția, în următoarele câteva săptămâni va lua ființă, poate condus chiar de către Victor Ponta, transformat mai nou din suveranist în progresist, nu poate forma o majoritate decât cu PSD. Pentru că, altfel, ar trebui să execute o acrobație imposibilă, prin care să transfere circa 60 de parlamentari PSD către partidul de strânsură sau către coaliția încropită.
La rândul său, PSD dispare literalmente ca partid în următorii câțiva ani dacă își asumă poziția de premier, dacă, prin urmare, intră la guvernare și mimează că încearcă să refacă ceea ce a stricat în trecut în parteneriat cu celelalte partide. Cu atât mai rău vor sta lucrurile în tabăra socialistă dacă PSD simulează că rămâne în opoziție, dar acordă, condiționat, contra „cașcaval”, susținere unei coaliții minoritare. Și că și mai rău vor sta lucrurile dacă, astăzi, PSD decide să intre la guvernare fără însă a da premierul. Care premier, în persoana omului susținut de „pădure”, Sorin Grindeanu, ar fi o veritabilă catastrofă națională. Pentru PSD, singura șansă este nu numai aceea de a intra în opoziție, ci și de a se restructura total la nivelul eșaloanelor superioare.
În aceste condiții, Republica Franceză, care și-a asumat întreaga răspundere contribuind masiv la falsificarea alegerilor prezidențiale din România, la instaurarea unei marionete la Palatul Cotroceni, va trebui, cum precizam în șapoul acestei analize, să găsească o soluție cât de cât eficientă și mult mai onestă. Iar soluția este ca Emmanuel Macron să înceapă prin a recunoaște situația de fapt pe care a generat-o. De facto, România a devenit un protectorat, penetrat de puternicul serviciu secret francez, penetrat de capitalul francez și deschis altor și altor penetrări, precum și unei covârșitoare influențe politice. Mai onest este ca această stare de fapt să fie recunoscută politic, în mod transparent. Și, odată ce această situație va fi asumată, lui Macron nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să numească un guvernator care să conducă extra-constituțional, dar la vedere, executivul României, în absența unei majorități parlamentare. Și, în definitiv, prin ignorarea Parlamentului. Prin ordonanțe de urgență, în cascadă, dublate, pentru anihilarea opoziției, de o cenzură atroce și de îngrădirea activității partidelor pe rețeta practicată, cândva în trecut, de Carol al II-lea.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/protectorat-si-guvernator/

Sorin Roşca Stănescu: Marian Enache, capo di tutti capi

Omul care a dat peste cap, desigur, la ordin, statul român. După ce, timp de 9 ani, a fost membru al Curții Constituționale și apoi, până în prezent, conducătorul acestei instituții. Iată, s-a descoperit că e un impostor. Un personaj care a ocupat și ocupă în mod ilegal această poziție, după ce, tot ilegal, a ocupat alte și alte poziții în statul român.

O ilegalitate înscrisă în biografia unui personaj generează, la rândul ei, alte și alte ilegalități. Doru Paraschiv, un fost ofițer superior din cadrul Direcției Generale de Informații a Armatei – contrainformațiile militare – și-a ieșit din pepeni și a decis să-și asume toate riscurile pentru a-l detona pe Marian Enache, cel care, la rândul său, a detonat statul român în urma ordinelor primite de la Klaus Iohannis. Marian Enache, conform dezvăluirilor lui Doru Paraschiv, a fost ofițer acoperit și, în această calitate, a „operat” în tinerețe la Vaslui, iar dosarul său se află într-un fond secret, astfel încât lucrătorii CNSAS ridică din umeri, invocând, cum s-a mai întâmplat și în alte situații, faptul că nu au acces la informații. Dar este obligatoriu ca, în cel mai scurt timp, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, care tot se întrunește în buza alegerilor, să declasifice acest dosar.

După declasificare, va reieși fără echivoc că Marian Enache nu avea dreptul să ocupe, timp de nouă ani, o poziție în cadrul Curții Constituționale a României și nici să conducă această importantă instituție începând din 2023. Cu atât mai puțin, el nu are dreptul să încaseze lunar un salariu de 39.000 lei, la care se adaugă alte sporuri și alte facilități. Dar ceea ce este mai important de semnalat este că, din momentul în care statutul său de fost ofițer acoperit va fi confirmat în justiție, retroactiv este obligatoriu să-i fie retrase toate titlurile deținute în mod ilegal anterior. Voi intra de îndată în detalii, dar nu înainte de a preciza că, în conformitate cu legile statului român și cu modul în care funcționează Curtea Constituțională, trebuiesc anulate toate deciziile la adoptarea cărora Marian Enache a contribuit prin votul său. Toate sunt ilegale și ilegală este și anularea celor două tururi de scrutin prin aruncarea la gunoi a voturilor celor 9,4 milioane de cetățeni, precum și interdicția adoptată în cazul Dianei Șoșoacă de a candida.

Pare de domeniul științifico-fantasticului, dar nu este deloc o glumă. Dezvăluirea lui Doru Paraschiv este un bulgăre care generează, retroactiv, o veritabilă avalanșă politică. Și asta deoarece Marian Enache a ocupat ilegal și, în consecință, a luat decizii ilegale nu numai în pozițiile deținute la CCR, ci și practic în întreaga sa carieră politică. În toate situațiile pe care le enumăr în cele ce urmează, el s-a aflat într-o situație de ilegalitate, la fel cum Traian Băsescu, prin declarațiile în fals pe care le-a semnat, a încălcat grav prevederile legii penale și a generat consecințe în cascadă. Ei bine, Marian Enache, între 1990 și 1992, a fost deputat în Parlamentul României și a recidivat în perioada 1996–2000 și 2012–2016. De fiecare dată când a candidat, a fost obligat prin lege să semneze o declarație conform căreia nu a făcut parte din niciun serviciu secret. Aceste declarații reprezintă falsuri în acte publice și uz de fals. Mai mult, în perioada 1993–1996, a fost și Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Moldova, deci un înalt funcționar public care, tot prin declarații în fals, a încălcat și atunci legea.

Pur și simplu, de dragul de a ne amuza puțin, enumăr în cele ce urmează și partidele politice prin care s-a perindat și a făcut carieră Marian Enache: PCR, FSN, FDSN, PDSR, APR, PC și UNPR. O carieră politică pătată, care se termină într-o mare rușine.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/marian-enache-capo-del-tutti-capi/

Sorin Roşca Stănescu: Ghici cine își face bagajele și ne lasă?

Surse din interiorul Ambasadei Statelor Unite la București i-au informat pe unii gazetari că doamna Kathleen Kavalec, Ambasadoarea Extraordinară și Plenipotențiară a Statelor Unite în România, va pleca precipitat acasă. Și, în acest scop, le-a oferit celor apropiați și o masă de adio. Ce semnificație are rechemarea acesteia la Departamentul de Stat și, oare, nu primim în acest fel și un semnal de reciprocitate?

Este în afara oricărei îndoieli faptul că, începând de la anularea alegerilor, eveniment unic în analele statului român, relațiile noastre cu Statele Unite au înghețat. Instalarea lui Donald Trump la Casa Albă a însemnat suspendarea parteneriatului strategic consolidat româno-american, sistarea oricăror relații la nivel diplomatic și politic între cele două state, precum și suspendarea, pe o durată nedeterminată, a posibilității românilor de a călători fără vize în Statele Unite, privilegiu de care beneficiază cei mai mulți dintre cetățenii europeni. Din momentul în care a început să circule informația, mai întâi neoficial și apoi oficial, că Statele Unite intenționează să retragă o parte din armata staționată în România și să o reloce în Ungaria, premierul Marcel Ciolacu a dat din colț în colț și a recurs la o soluție pe cât de disperată, pe atât de neinspirată: aceea de a desemna două persoane în poziția de emisari speciali ai autorităților de la București, în speranța că acestea vor reuși să deschidă sau măcar să întredeschidă ușa administrației Trump, care i-a fost trântită în nas Ambasadorului României la Washington și de clanța căreia șeful diplomației de la București nici măcar nu s-a putut apropia. Această conjunctură nefericită este agravată, în mod exponențial, și de consecințele războiului politic și economic dezlănțuit între Casa Albă și Bruxelles, război în care România este prinsă la mijloc, iar liderii noștri politici sunt incapabili să reacționeze și să ia taurul de coarne, dovedind că România rămâne loială Statelor Unite și negociind, în acest sens, în mod inteligent și cu mai-marii Uniunii Europene.

Doamna Kathleen Kavalec, în mod cert, s-a comportat cu totul și cu totul nepotrivit în raport cu autoritățile instalate la putere în statul român și, de asemenea, în raport cu opoziția. Sunt câteva situații în care ambasadoarea extraordinară și plenipotențiară a Washingtonului la București a intervenit în viața politică în maniera în care numai un guvernator imperial o poate face și, de fiecare dată, a acționat exclusiv în favoarea progresiștilor neomarxiști aflați la putere sau, și mai grav, în plin proces electoral. În mod normal, reacția, în asemenea situații, a unui stat suveran și independent este declararea respectivului ambasador ca persona non grata, împachetarea acestuia și trimiterea acasă. Evident, acest lucru nu s-a întâmplat! Nici măcar nu am asistat la o intervenție uzuală, în asemenea situații, a șefului diplomației de la București, care, în prezent, este Emil Hurezeanu și care ar fi avut obligația să o invite pe doamna Kavalec la minister și să-i bată, în mod elegant, obrazul.

Se pare că nu numai în raport cu autoritățile statului român, ci și dintr-o altă perspectivă, doamna Kavalec a călcat pe bec. Altfel, nu s-ar justifica sub nicio formă rechemarea ei precipitată la Washington. Era oricum de așteptat ca, după instalarea la Casa Albă a Administrației Trump, rând pe rând, cei mai mulți dintre ambasadorii Statelor Unite, numiți de Administrația Biden, să fie înlocuiți. Numai că rareori se întâmplă ca asemenea evenimente să se desfășoare precipitat, în mare viteză.

Mă întreb de ce Președinția, fie ea și provizorie, și Guvernul României nu mișcă în mod simetric măcar un deget în ceea ce-l privește pe domnul Andrei Muraru, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României la Washington. Mai ales că, în mod evident, acesta nu-și mai îndeplinește nici cele mai elementare atribuții de reprezentant al statului român. Și asta în ciuda uluitoarelor mijloace care i-au fost puse la dispoziție. Muraru locuiește într-un palat luxos, cu numeroase dormitoare și băi, cu piscină, pentru care statul român plătește lunar o chirie de zeci de mii de dolari. Tot domnia sa – și asta s-ar putea să fie o infracțiune gravă – a încheiat un contract piperat cu una dintre cele mai importante case de avocatură din Statele Unite, aceasta angajându-se să preia, practic, o parte din atribuțiile ambasadei și să consolideze relațiile României cu Statele Unite, adică să facă nici mai mult, nici mai puțin decât ceea ce ar trebui să facă ambasadorul împreună cu echipa extrem de numeroasă de diplomați aflată sub ordinea acestuia. Iar respectiva casă de avocatură, consultantul plătit generos al ambasadei, nu a fost nici măcar în stare să prevină autoritățile statului nostru asupra măsurii de sistare a procesului de acordare a vizelor pentru români.

Ar fi un act de normalitate ca să aflăm, în cursul acestei săptămâni, că și domnul Andrei Muraru își face bagajele și se întoarce la București la fel de precipitat cum, în direcție inversă, se va deplasa doamna Kavalec.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/ghici-cine-isi-face-bagajele-si-ne-lasa/

 

Sorin Roşca Stănescu: Infernalul angrenaj al statului subteran

Există momente, în plan politic, când statul subteran, pentru a-și arăta eficiența, este silit să iasă la suprafață. Să scoată capul. Și atunci avem posibilitatea să contemplăm – e adevărat, cu groază – cât de puternic și cât de sofisticat este acest mecanism, care are drept unic scop acela de a perpetua o putere care, cel mai adesea, se manifestă împotriva cetățenilor și a României. Și mă voi opri, de această dată, asupra unui singur exemplu.

În bătălia pentru ocuparea funcției de Președinte al României, care, în conformitate cu Constituția, dar și cu o practică promovată începând de la Traian Băsescu, de forțare a limitelor legii fundamentale, deține puteri deosebite în materie de apărare și siguranță națională, și deseori se extinde și asupra politicii externe, dispozitivele statului subteran sunt nevoite să se mobilizeze la maximum. Și să acționeze, fiindcă nu au încotro, uneori la lumină. Ați observat cum procedează Consiliul Național al Audiovizualului. Și cât de protejată este instituția, inclusiv în raport cu Parlamentul, care teoretic – dar numai teoretic – are pâinea și cuțitul. Despre CNA însă am tot scris, la fel cum am scris și despre Curtea Constituțională sau Autoritatea Electorală Permanentă. Este acum momentul să mă refer și la o altă instituție care intervine în momentele cheie: CNSAS – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Și aici, pozițiile cheie au fost ocupate din timp de către oamenii sistemului. Și iată cum și CNSAS, într-o situație critică a statului subteran, nevoit să dea examenul suprem al prezidențialelor, se autodenunță pentru toți cei care au ochi să vadă.

Zilele trecute, această instituție, după ce s-a făcut că cercetează în mod exigent, cu simț de răspundere, profesionist, biografiile candidaților prezidențiali înscriși în competiție, s-a prefăcut că își face datoria și a informat opinia publică asupra faptului că niciunul dintre aceștia nu a fost colaborator al Securității. Total fals. Așa cum reiese cu certitudine în cazul lui Nicușor Dan. Așa cum, de altfel, a reieșit, tot cu certitudine, și în cazul lui Victor Ponta. Așa cum, probabil, o să aflăm adevărul, mai devreme sau mai târziu, și în cazul celorlalți candidați. Mă refer la cei care au cât de cât șansa de a ajunge în turul doi.

Vasăzică CNSAS, care a cercetat documentele și are la dispoziție, practic, zeci de kilometri de dosare, ajunge la concluzia că Nicușor Dan e curat ca o cămașă albă scoasă din mașina de spălat. În 1991, când Virgil Măgureanu, pe atunci puternicul șef al Serviciului Român de Informații, a fost dezvăluit, sub semnătura mea și a altor confrați din presa de investigație, cum că, încă de pe când era elev, a colaborat cu Securitatea, turnându-și colegii, iar apoi chiar a lucrat în Securitate, în departamentul de sinteze, a încercat să se răzbune și a extras câteva informații de la Brigada Antiteroristă, conform cărora eu aș fi colaborat cu Securitatea. Și așa s-a și întâmplat. Am publicat imediat în România Liberă, unde lucram la acea vreme, un articol sub titlul „Sunt H15”. Era numele meu de cod. După care am solicitat CNSAS să pună la dispoziția opiniei publice dosarul meu de informator al Securității. Și alte persoane, din diverse motive, au solicitat același lucru. CNSAS a venit prompt cu un comunicat prin care a dat un răspuns stupefiant. Și anume că eu nu aș fi colaborat cu Securitatea. Am făcut o conferință de presă la Hotelul Intercontinental, publicând și un afiș cu chipul meu și cu titlul „Cum nu am fost dacă am fost?”. Am invitat jurnaliști români și jurnaliști străini și le-am relatat în ce condiții și cât timp, în perioada ceaușistă, am colaborat cu Brigada Antiteroristă aparținând Securității. Cred că, a doua zi, am fost invitat la CNSAS, unde vașnicii cercetători mi-au spus că dosarul meu este la „strict secret” și nu poate fi devoalat, întrucât ar pune, vezi Doamne, în pericol alte persoane și ar periclita siguranța națională. Total fals. Nu existau acolo informații de acest tip. Dar CNSAS, din exces de zel, a simțit nevoia să protejeze interesele statului subteran, pe care le protejează și astăzi.

Ceva mai târziu, au apărut informații din ce în ce mai numeroase privind colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea. Despre statutul său de informator, de turnător, dobândit chiar în timpul liceului și, mai târziu, despre statutul său de ofițer acoperit. Și, în această situație, pe parcursul anilor, de mai multe ori au fost solicitate informații de la CNSAS. O instituție plătită la greu din banii publici, teoretic tocmai pentru a garanta transparența. De fiecare dată, CNSAS, prin documente scrise – și nu doar prin simple declarații – ne-a încredințat că Traian Băsescu este, din acest punct de vedere, imaculat. Abia după ce el nu a mai fost președinte s-a dovedit că CNSAS ne-a dezinformat. Și, pus în fața unor documente și mărturii ale victimelor lui Traian Băsescu, în cele din urmă, CNSAS a fost silit să admită că acesta a făcut poliție politică. A avut loc și un proces, iar instanța a decis că așa stau lucrurile, motiv pentru care statul i-a retras toate demnitățile. Nu mai dau acum alte exemple. Precizez doar că situația se repetă și în cazul lui Nicușor Dan.

Documentul care circulă de mai multă vreme și pe care l-am postat și eu în urmă cu câteva zile a fost infirmat, în ceea ce privește autenticitatea sa, de unul dintre vașnicii „cercetători” ai CNSAS, care a sugerat că respectivul document este o plastografie. Un fals. Iar Nicușor Dan, în baza verdictului CNSAS, a putut candida și câștiga, a doua oară, statutul de Primar General al Capitalei. Iar acum, după ce a fost scos imaculat din mașina de spălat a statului subteran, poate candida bine-mersi la președinție. Oricine are curiozitatea, însă, de a citi acest document al Securității își poate da seama, fără prea mare efort și fără a fi vreun expert, că un asemenea document nu poate fi pur și simplu inventat. Nimeni nu poate cunoaște, în anii 2024–2025, detalii despre Nicușor Dan, despre colegii și profesorii acestuia și despre deplasările făcute în străinătate, la diverse olimpiade, în urmă cu peste 35 de ani. Culmea este că persoanele respective, cele turnate de Nicușor Dan, trăiesc, iar unele – nu toate – pot confirma cele scrise în raportul Securității. Nu toate, pentru că există cel puțin un fost olimpic care și el a colaborat cu Securitatea, care și el și-a turnat colegii și care, ulterior, a devenit – ce să vezi – unul dintre cei mai apreciați experți în cybersecurity. Cu alte cuvinte, tot un om al sistemului, protejat de sistem, cum este și Nicușor Dan, pe care statul subteran, cu sprijinul progresiștilor de la Bruxelles și de la Paris, dorește să-l vadă înscăunat președinte.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/infernalul-angrenaj-al-statului-subteran/

Sorin Roşca Stănescu: Ageamiii de la București se cer la Mar-a-Lago

E teatru absurd, cu scenariul scris în țara lui Eugen Ionescu. În urma loviturii de stat din 6 decembrie, Statele Unite au sistat parteneriatul strategic cu România, au suspendat sine die programul Waiver și au rupt toate contactele politice și diplomatice cu autoritățile de la București. România e deconectată de Washington la nivelul instituției prezidențiale, al guvernului, al Ministerului de Externe și al ambasadei noastre de la Washington. Înalții oficiali de la București se gudură pe lângă mai-marii Uniunii Europene, dar doresc, în același timp, cu ardoare, reluarea relațiilor cu Statele Unite. Și, în aceste condiții, lui Marcel Ciolacu i-a intrat în cap o idee cu totul și cu totul trăsnită.

Total ageamiu, cel puțin în probleme de politică externă, Marcel Ciolacu a optat pentru o soluție extrem de originală, și anume să trimită doi emisari speciali la Donald Trump, misiunea acestora fiind să reînnoade ceea ce au deznodat autorii și complicii loviturii de stat, din care face parte și el însuși. Până ieri seară, numele acestora erau necunoscute. Acum știm cine sunt și mă voi referi la ei. Dar, până atunci, să avem în vedere faptul că, pentru ca relațiile noastre externe să funcționeze în bune condiții, cetățenii României plătesc la greu o ditamai instituție guvernamentală, un ditamai guvern, un parlament cu două camere, un Minister de Externe supraponderal, precum și una dintre cele mai luxoase ambasade la Washington, dotată cu un ambasador care, tot pe bani publici, plătește lunar o firmă de avocați cu sarcina ca aceasta să facă lobby pe lângă Casa Albă și Departamentul de Stat, servind interesele României. Cum s-a ajuns, în aceste condiții, ca toate instrumentele constituționale pe care le avem la dispoziție să fie date la o parte, iar premierul Marcel Ciolacu, peste capul tuturor și fără vreun acord al parlamentului, să decidă ca rolul principal să fie preluat de doi emisari speciali? Care, ne-a asigurat el, nu vor fi plătiți de la guvern pentru deplasarea la Washington sau la Mar-a-Lago în misiunea lor „specială”.

De ce s-a supărat Donald Trump atât de mult, încât a înghețat relațiile cu România? Din simplul fapt – dacă acesta este atât de simplu – că au fost anulate tururile de alegeri și voința a nouă milioane de votanți a fost batjocorită. Iar în Statele Unite așa ceva nu este de conceput. Și cu atât mai puțin faptul că, în spatele votului din primul tur de scrutin, s-ar fi aflat Federația Rusă. Prin urmare, cu sau fără „emisari speciali”, o soluție sine qua non pentru restabilirea relațiilor normale cu Washingtonul este revenirea la un proces democratic. O a doua cale complementară este ca autoritățile de la București să refuze să mai îndeplinească orbește, în raport cu Statele Unite, ordinele lui Macron și ale Ursulei von der Leyen. Iar pentru consolidarea relațiilor noastre pe termen lung cu Washingtonul ar mai fi indispensabilă realizarea unor megaproiecte comune în plan economic, din care ambele părți să poată câștiga. Nimic nu este complicat. Există teoretic și un asemenea proiect, la care însă autoritățile de la București nu s-au gândit cum să-l pună în practică.

În fine, s-a aflat, cu un grad ridicat de certitudine, cine este unul dintre emisarii speciali. Se numește Dragoș Sprânceană și are o istorie extrem de interesantă. A fost, rând pe rând, salvamar și barman la Constanța, model pentru Cătălin Botezatu, figurant în emisiuni TV estivale, bișnițar de telefoane mobile aduse din Germania, după care a plecat în Statele Unite, unde a muncit ca salvamar, ca muncitor în construcții, ca ospătar, ca barman, ca agent imobiliar, după care a cumpărat două camioane, a devenit transportator, iar în final a ajuns la o flotă impresionantă de 1.500 de camioane. A devenit unul dintre sponsorii lui Donald Trump, care l-a înșurubat ca membru în comitetul executiv al Partidului Republican din Palm Beach, Florida. Și asta este tot. E unul dintre zecile, poate sutele de mii de milionari din Statele Unite și are o relație relativ apropiată cu Donald Trump, pe care l-a sponsorizat. Cel de-al doilea „emisar special” este nimeni altul decât Lucian Romașcanu, fost purtător de cuvânt al lui Marcel Ciolacu, fost ministru al Culturii, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și la fel de lipsit ca și Sprânceană de o pregătire diplomatică adecvată. Prin delegarea celor doi, Marcel Ciolacu își imaginează că ar putea restabili relațiile cu noua administrație americană.

Era mult mai simplu ca autoritățile de la București să îndeplinească condițiile pe care le-am enunțat mai sus și, în plus, să-i ofere lui Donald Trump o uriașă oportunitate, o afacere de nerefuzat, din care ambele state ar avea de câștigat și care, cu certitudine, ar consolida securitatea României. Foarte pe scurt, pentru că asupra acestui subiect voi reveni într-un alt demers editorial, Donald Trump este preocupat și gata să investească sume colosale de bani pentru a extrage metale rare din subsolul oceanului. Ori, din această perspectivă, noi dispunem de o bogăție fără egal în lume, în platforma continentală a Mării Negre. Sunt circa doi metri de pulberi cercetate științific de legendarul Cousteau, în parteneriat cu regretatul Dinu Patriciu. A fost întocmit și un uriaș studiu pe această temă, a fost creat un aspirator gigant care a funcționat experimental pe fundul Mării Negre și s-a demonstrat că, printr-o investiție de câteva miliarde de euro, ar putea fi câștigate sute de miliarde prin aplicarea unor procedee relativ simple de separare și valorificare a metalelor rare din pulberile conținute de cea mai nouă mare din lume. Tot ceea ce am scris mai sus nu este SF, este o realitate pe care un guvern cu capul pe umeri ar trebui să încerce să o valorifice imediat, în beneficiul său și în parteneriat cu Statele Unite.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/ageamii-de-la-bucuresti-se-cer-la-mar-a-lago/

 

Sorin Roşca Stănescu: Prezidențialele sub multiplu control

Poziția constituțională a unui președinte în România este atât de puternică, încât bătălia pentru ocuparea acestei poziții devine acerbă. Controlul exercitat în ceea ce-i privește pe candidați este multiplu, atât în plan național, cât și în plan internațional. Iar serviciile secrete joacă, din nou, la acest capitol, un rol-cheie: cele interne și cele străine, începând cu partenerii euro-atlantici ai României, dar continuând și cu statele considerate neprietene.

În decembrie 1989 și în primele luni care au urmat după lovitura de stat, serviciile secrete implicate – afirm din nou, cele interne și cele externe – au trecut printr-o traumă de mari proporții, riscând să piardă controlul. Să ne amintim cât de puternică a fost influența exercitată pe teritoriul României de serviciile secrete ale Uniunii Sovietice, dar și modul în care s-au implicat serviciile secrete europene, în special cele ale Franței și Marii Britanii, ca să nu mai vorbim despre rolul jucat de serviciul secret maghiar. În plan intern, bătălia a fost și mai cruntă.

Întrucât lovitura de stat s-a dat prin intermediul Armatei, marele dirijor fiind, pentru câteva zile, generalul Victor Atanasie Stănculescu, după care la pârghiile de comandă venind generalul Nicolae Militaru, documentat ca agent activ GRU, vârfurile Securității – și nu numai vârfurile – s-au trezit, pe neașteptate, din poziția de stăpâni ai inelelor în personaje puse la zid, dintre care unele au fost executate la propriu, iar altele la figurat. Pentru aceste personaje, coșmarul a durat câteva luni bune, până când, la mica înțelegere cu Ion Iliescu, Virgil Măgureanu a refăcut rândurile Securității, transformând-o în Serviciul Român de Informații. După care, treptat, pe parcursul a circa doi ani, serviciile secrete străine nu și-au mai făcut simțită prezența în mod ostentativ, Securitatea devenită SRI și-a refăcut rândurile, iar Serviciul Secret al Armatei a început să acționeze mult mai discret, treaba murdară fiind preluată de un nou serviciu secret fabricat de Gelu Voican Voiculescu în interiorul Ministerului de Interne, denumit de popor „Doi și-un sfert”.

La început, panica instaurată atunci când plăcile tectonice se mișcau aparent necontrolat a vizat pur și simplu supraviețuirea fizică a unora dintre componenții statului subteran. Ulterior, lupta pentru supraviețuire s-a concentrat în direcția preluării unor atribuții de natură să le permită acestora să stăpânească jocul politic și, pe de altă parte, în asumarea, rând pe rând, a unor facilități importante în domeniul afacerilor, începând cu resursele – în primul rând cele energetice –, apoi cu sistemul bancar, iar în final cu mecanismele politice ale statului: cele guvernamentale, cele parlamentare și, firește, cele prezidențiale. În acest fel, pentru mai multe decenii, situația a fost tranșată în România în sensul raportului de forță. În esență, poporul alege, dar alege, cu rare excepții, exclusiv din rândul celor desemnați pentru a fi aleși prin mecanismele subtile sau brutale ale statului subteran.

Nici în acest an situația nu este diferită. Lăsând la o parte, pentru moment, ceea ce se întâmplă din această perspectivă în Parlament, în Guvern și în plan local – unde, în esență, principalele pârghii sunt preluate prin procură de reprezentanții statului subteran –, pretendenții la poziția prezidențială sunt, practic, fără excepție, rezultatul unor negocieri purtate în forță de către serviciile secrete interne, precum și de către serviciile secrete externe, care își exercită influența asupra României.

O spun pe șleau, fără a încerca, printr-un artificiu, să-i surprind pe cei care citesc această analiză. Oricât de complicată sau încinsă pare competiția pentru poziția de la Cotroceni, „alergătorii” relevanți sunt, fără excepție, oameni ai ceea ce generic putem numi „sistemul”. Vă veți întreba, desigur, care este, din această perspectivă, punctul meu de vedere legat de Călin Georgescu, candidatul cel mai bine plasat, dar și în cea mai mare măsură respins de „sistem”. Vine Călin Georgescu din afara „sistemului”? Sau provine dintr-o ramură a acestuia mai puțin relevantă și mai greu de controlat de către celelalte linii de forță ale statului subteran?

Călin Georgescu nu putea, în comunism, să-și facă studiile în Occident fiind trimis acolo de către statul român, fără a fi fost în prealabil recrutat de direcția externă a Securității. El nu putea să ocupe, rând pe rând, funcțiile importante pe care le-a ocupat în ierarhia guvernamentală națională sau în ierarhia internațională, dacă nu ar fi fost arondat, cu arme și bagaje, „sistemului”. Prin această afirmație nu doresc să susțin teza conform căreia Călin Georgescu s-ar fi făcut vinovat de o activitate caracterizată prin lege drept poliție politică, după modelul deja dovedit în justiție al lui Traian Băsescu. Nu dețin asemenea elemente. Prin urmare, prezum faptul că el a acționat ca un bun patriot în interesul statului român, fiind însă atent controlat pe parcursul întregii cariere de către Securitate. Date fiind pozițiile pe care le-a ocupat, ipotetic îl localizez în zona a ceea ce astăzi se numește Serviciul de Informații Externe.

Dar cum de nu au apărut decât rareori asemenea informații vizându-i pe competitorii la cea mai înaltă funcție în stat? Opinia mea, bazată pe o întreagă carieră de ziarist specializat în investigații, este că cheia seifului cu marile secrete de acest fel o deține Armata. Adică serviciul secret al Armatei. Să ne reamintim că, în prima lună de la lovitura de stat din decembrie 1989, până la formarea SRI, tot ceea ce a însemnat servicii secrete în România a fost preluat de către Armată, cu arhive cu tot. Întrucât la vârful Armatei se instalaseră reprezentanți ai serviciilor secrete sovietice, aceștia și-au stabilit ca prioritate „curățarea” cu rapiditate a arhivelor, astfel încât să nu mai existe dovezi ale legăturilor lor cu KGB și cu GRU. După care, Serviciul Secret al Armatei a selectat și preluat alte dosare relevante în acel moment sau care puteau deveni relevante în viitor.

Fără a mai intra, pentru moment, în alte detalii, am convingerea că domnul Călin Georgescu a reușit să zboare atât de mult timp pe sub radar, întrucât dosarul său a fost pus la păstrare, el fiind protejat, dintr-un motiv sau altul, de puternicul Serviciu Secret al Armatei. Asupra acestui subiect voi reveni.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/prezidentialele-sub-multiplu-control/

Sorin Roşca Stănescu: Consecințele eliminării lui Călin Georgescu

S-a ajuns ieri seară la punctul final al loviturii de stat din România. Ceva mai repede decât se așteptau analiștii, interni și externi, Călin Georgescu a fost eliminat din cursă. Au existat mai multe semnale că așa stau lucrurile, primul fiind îndepărtarea neașteptată a lui Toni Greblă de la conducerea Biroului Electoral Central și ultimul, vizita intempestivă și scandaloasă a ambasadorului Franței la București la CCR. Răul cel mai mare, din punct de vedere democratic și electoral, s-a produs.

Ce urmează? Este limpede că progresiștii neomarxiști, globaliștii și soroșiștii au reputat o importantă victorie de etapă. Este, fără doar și poate, un punct câștigat în războiul rece declanșat de europenii încă progresiști și globaliști,îngenunchiați de caracatița Soros în fața administrației Trump. Toni Greblă a fost eliminat practic peste noapte de la șefia Biroului Electoral Central pentru că a solicitat Curții Constituționale cuvenitele lămuriri legate de motivele legale care au stat la baza anulării celor două tururi de alegeri, care, a susținut acesta, se desfășuraseră în deplină legalitate.

În ceea ce-l privește, o circumstanță agravantă a fost faptul că nu a recunoscut cheltuielile electorale ilegale făcute de PNL, în valoare de milioane de euro, și a refuzat restituirea acestora. Pentru mine, cel puțin, eliminarea lui Toni Greblă a fost un semnal că se pregătește prima linie fortificată de apărare a statului totalitar împotriva votului popular. A doua și ultima fortificație rămânea, în continuare, Curtea Constituțională. Printr-un document extrem de confuz, dinadins alambicat, s-a operat însă definitiv în mod chirurgical asupra Biroului Electoral Central. Celor nouă de la Curte nu le mai rămâne altceva de făcut decât să aplaude.

Dar ce urmează? Dacă niciun suveranist nu va mai rămâne în cursă, dacă toți reprezentanții suveraniștilor vor fi descurajați să mai participe sau aruncați literalmente peste bord, atunci urmează să constatăm, în funcție de rezultatele cercetărilor de piață, că între 37 și 45% dintre românii cu drept de vot din țară și din străinătate nu vor mai avea, practic, pe cine să susțină. Și, prin urmare, nu ar mai avea motive să se prezinte la urne. Cei care rămân în cursă, candidați ai progresiștilor susținuți din spate de statul subteran, vor participa în primul tur de scrutin la distribuirea voturilor rămase. În cel de-al doilea tur de scrutin va câștiga pur și simplu cel care va avea mai multe voturi.

Bătălia se va da, probabil, între Crin Antonescu și Nicușor Dan. Dacă lupta va fi strânsă, așa cum este de prevăzut, va ajunge la Cotroceni un om politic care va avea în spate cel mult 20-30% din sufragiile cetățenilor români cu drept de vot.

Ce fel de președinte va fi acela? Care va fi legitimitatea lui? În ce măsură, într-o perioadă critică pentru România, politicile acestuia se vor putea bucura de o susținere reală din partea cetățenilor? Cât de expusă va fi România, în aceste condiții, unei grave crize de încredere și unei profunde instabilități politice? Cum ne vom prezenta în fața partenerilor externi și, în special, în raport cu noua administrație de la Washington, atunci când în statul nostru a fost atât de grav încălcată democrația, încât oamenilor le-a fost literalmente confiscat dreptul de vot?

În aceste momente, AUR așteaptă decizia lui Călin Georgescu pentru o eventuală candidatură a lui George Simion.

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/consecintele-eliminarii-lui-calin-georgescu/

 

Sorin Roşca Stănescu: Între Donald Trump și Ursula von der Leyen, pe cine alegem?

Lansez cu anticipație această întrebare dramatică, la care nu este deloc exclus ca, în scurt timp, autoritățile de la București să fie silite să răspundă. Președintele Statelor Unite reprezintă întruchiparea politicilor republicane de dreapta, politici pragmatice, neezitante și, deseori, din punct de vedere moral, cinice. În timp ce Ursula von der Leyen este reprezentantul oficial, încă susținut majoritar, al Uniunii Europene și este întruchiparea progresismului de tip neomarxist, sub toate formele sale. Nu este deloc exclus ca, într-un timp record, conflictul dintre cele două linii politice de forță să se amplifice, astfel încât între Statele Unite și Europa să se declanșeze un Război Rece în toată legea. Iar noi pe cine vom alege? Ce prioritate ne va dicta interesul național?

Deși aflată la butoane, susținută, cel puțin formal, în Parlamentul European de cele mai puternice partide de pe continent, Ursula von der Leyen, din punct de vedere moral, a încetat de a mai reprezenta o autoritate reală. Sub conducerea ei, Comisia Europeană s-a transformat pur și simplu într-o cacofonie și a devenit incapabilă să adopte decizii susținute cu adevărat de autoritățile statale și de partidele politice, mai ales în cazul unor țări care manifestă tendința de a redeveni state-națiune. Sub aspect politic, sub aspect strategic, dar și sub aspect economic, fără a se transforma într-o ficțiune, Uniunea Europeană a devenit din ce în ce mai ineficientă și mai irelevantă.

Fără a intra în alte detalii, mă văd totuși silit să reamintesc faptul că, la origine, actuala Uniune Europeană este un proiect conceput în laboratoarele naziste ale lui Goebbels, Reich-ul lui Adolf Hitler intenționând să elaboreze un proiect european prin care să stăpânească întregul continent în mod disimulat, fără a lăsa impresia că îl domină. Și, deloc întâmplător, Germania nazistă a adoptat pentru Europa o monedă, alta decât marca germană, pentru a accentua această dominație disimulată. Mai nou, actualul proiect european, dominat tot de reprezentanții Germaniei, în mod disimulat mult timp prin Angela Merkel și, mai nou, prin Ursula von der Leyen, a adoptat euro din aceleași motive legate de propagandă disimulată.

Extinderea extrem de rapidă a UE a împărțit practic continentul, din punct de vedere politic, în două categorii de state: un nucleu dur, coagulat în jurul Germaniei și Franței, în ideea falsă că UE funcționează cu două motoare economice și politice, și un nucleu slab al statelor nou intrate în UE, tratate ca și când ar fi de mâna a doua și a căror suveranitate a fost total sau parțial confiscată.

Pentru a închide această paranteză, mai este necesar să spun că, treptat, „cancerul Soros” a luat sub ocupație și, deci, în coordonare, întreaga Uniune Europeană, aducând la putere pretutindeni progresiști de tip neomarxist. Din nou, victime au fost statele active care, de câte ori s-au luat decizii cardinale, au fost ținute în anticameră și nu au fost invitate în sufragerie. Iar războiul din Ucraina a funcționat în toată această afacere ca o hârtie de turnesol.

Statele Unite, aflate și ele sub dominația progresiștilor de tip neomarxist, au colaborat politic în deplină armonie cu Uniunea Europeană, pe măsură ce războiul din Ucraina a devenit unul de uzură extrem de costisitor din toate punctele de vedere.

Răsturnarea politică spectaculoasă din Statele Unite, prin revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, a dat peste cap întreg raportul de forță. Unul dintre obiectivele majore ale lui Donald Trump, anunțat cu consecvență încă din timpul campaniei sale electorale, a fost ca, prin intervenția sa directă, acestui război dintre Federația Rusă și Ucraina să i se pună cât se poate de urgent capăt.

Pentru început, tocmai pentru a fi evitate cacofoniile care au avut loc în trecut și care au precedat acordurile Minsk 1 și Minsk 2, Administrația Trump a decis să demareze negocierile de pace doar în urma unor tratative directe cu echipa lui Putin, urmând ca abia ulterior, după conturarea unei soluții de pace, să-i invite la masa deciziilor și pe ceilalți parteneri: Uniunea Europeană și Ucraina.

Și tocmai fiindcă nu mai există o asemenea autoritate, nici sub aspect moral, nici sub aspect politic, deși formal, Ursula von der Leyen continuă să conducă UE, Emmanuel Macron, președintele Franței, a preluat inițiativa în absența Germaniei, care în acest moment se clatină sub aspect electoral.

Una peste alta, poziția Uniunii Europene este astăzi oficial reprezentată de un lider progresist care, politic, este pe ducă, în parteneriat cu Kheir Stammer, premierul Marii Britanii, un stat care nu face parte din UE. Franța și Marea Britanie, împreună cu Volodimir Zelenski, își imaginează că pot ele însele ajunge la o soluție de pace peste capul Statelor Unite și Federației Ruse.

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: https://corect-news.ro/intre-donald-trump-si-ursula-von-der-leyen-pe-cine-alegem/

 

Sorin Roşca Stănescu: Dezmembrarea Ucrainei

S-a declanșat un uriaș scandal. Generat de multiplele afirmații care se circumscriu perspectivei ca statul ucrainean în formula în care supraviețuiește astăzi să fie dezmembrat. Statele Unite au oprit finanțarea lui Zelenskiy. Un prim semn că războiul a fost pierdut de către Ucraina. Șeful informațiilor militare de la Kiev a vorbit în parlament despre dezmembrare. Și tot despre dezmembrare s-a pronunțat și Călin Georgescu. Uriașul scandal generat cui va profita? Și cui va dăuna?

La numai câteva zile după ce Donald Trump, în mod oficial, a oprit finanțarea războiului din Ucraina, măsura fiind precedată de afirmații de-a dreptul incendiare ale unor oameni de bază din echipa președintelui Statelor Unite, Kyrylo Budanov, șeful informațiilor militare ale armatei ucrainene, a afirmat – nu oriunde, ci în parlamentul de la Kiev – că dacă în următoarele trei luni, războiul cu Federația Rusă nu se încheie, Ucraina va fi dezmembrată. Omul știe ce spune. Și se află în cea mai importantă poziție pentru a ști cum stau lucrurile. Și pentru a emite o prognoză corectă. Firește, s-a declanșat un întreg scandal în Ucraina. Dar relevant este că motivul nu constă în afirmațiile lui Kyrylo, ci în faptul că acestea au transpirat în opinia publică internă și internațională. Este declanșată o amplă anchetă, nu împotriva șefului informațiilor militare, ci împotriva celor care au făcut publice afirmațiile sale. Este un semnal că la nivelul cel mai înalt, la Kiev, realitatea este corect percepută. Și anume că Ucraina, cu tot sprijinul uriaș pe care l-a primit din partea statelor occidentale, a pierdut războiul cu Federația Rusă. Există un preț al războiului. Există un preț al războiului pierdut. Și există un preț al păcii. Astăzi, liderii lumii se pronunță estimând prețul păcii.

Tot în cursul acestei săptămâni, pe podcastul maestrului Ion Cristoiu, invitat fiind la o dezbatere în doi, Călin Georgescu a vorbit și el despre perspectiva dezmembrări Ucrainei. Și s-a pronunțat în sensul oportunității pentru România de a recupera, la capătul viitoarelor tratative de pace, provinciile istorice pierdute. Respectiv Bucovina de Nord, Buceagul și Maramureșul de Nord. Sunt rare oportunitățile din istorie când un stat cu mari probleme, cum este România, dar și cu avantajul unei poziții geostrategice de mare importanță, are oportunitatea de a recupera ceea ce o altă generație, sub influența unei conjuncturi nefaste generate de plenipotența regimului sovietic, a pierdut. Iar Călin Georgescu, în prezumtiva sa calitate de viitor președinte al României, se angajează să joace un rol esențial la acest capitol. Și nu numai. Afirmațiile sale nu trebuiesc desprinse de context. Iar contextul a deschis un evantai mult mai larg. Călin Georgescu a vorbit despre oportunitățile pe care le are România, cu condiția să fie conduse de adevărați oameni de stat și de a juca un rol cheie într-o lume tranzacțională și nu globală, în jocurile care se fac în geopolitica unei vaste regiuni de pe mapamond. Începând chiar de la Marea Neagră.

S-au dezlănțuit atacuri incredibile în ultimele două zile împotriva lui Călin Georgescu – culmea, cele mai multe, cu excepția poziției adoptate de Kiev – venind din interiorul României, din direcția adversarilor săi politici, care își spun pro-europeni. Și pro-americani. Aserțiuni din ce în ce mai ridicole pe măsură ce devine tot mai evidentă alinierea lui Călin Georgescu la modul în care o întreagă lume se resetează sub ochii noștri, pornind de la o întreagă strategie lansată de Donald Trump și de echipa sa de la Washington, care vizează practic întreaga lume.

Să fim realiști și să judecăm cu creierul nostru și nu umoral, așa cum ne dictează unii și alții dintre cei care au condus așa cum au condus România, ploconindu-se în fel și chip în fața administrației Biden și Comisiei Europene. S-a cam terminat. În cele din urmă Ucraina a pierdut războiul cu Federația Rusă. Un război, din perspectiva Kievului, nedrept. Uriașele fonduri investite în statul ucrainean, armamentul pe care l-au primit, întreaga susținere pe plan umanitar, cele un milion de victime, cele patru cinci milioane de strămutări nu au condus, în cele din urmă, la un succes. Este o realitate pe care indiferent unde ne plasăm, trebuie să o privim în față. În maniera în care o face astăzi și Casa Albă. Când un stat pierde războiul. Fie el și un război nedrept din perspectiva ucraineană, inevitabil urmează sacrificii. Ucraina nu va fi primită în NATO, cu certitudine mai multe decenii de aici încolo. Și mai mult, Ucraina va fi obligată să admită în schimbul păcii sacrificarea unor teritorii, locuite în cea mai mare parte de etnici ruși, pe care Rusia le-a cucerit și le-a adjudecat. În acest context, este evident că statul ucrainean va fi dezmembrat. Dar cât de departe merge o asemenea dezmembrare? În interesul națiunii române, Călin Georgescu insistă ca România să profite de această oportunitate pentru a lua înapoi ceea ce îi aparține de drept. Ce e rău în asta?

S-a tot vorbit despre realitățile statale, așa cum au rezultat ele la capătul celui de-Al Doilea Război Mondial și s-a tot agitat sloganul conform căruia granițele lumii ar trebui să rămână astfel cum au fost ele trasate în tratatele de pace. Numai că în realitatea geopolitică, lucrurile nu au rămas așa. Sunt multe granițele modificate în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv în Europa. La fel cum Iugoslavia a dispărut, poate să dispară, sub imperiul realităților geopolitice și Ucraina, astfel cum a fost ea desenată pe vremea lui Hrușciov de Imperiul Sovietic. De ce să-l hulim pe Călin Georgescu pentru că ne prezintă o asemenea viziune?

 

Autor: Sorin Roşca Stănescu

Sursa: corectnews.com