Era 13 iunie l963. Soarele dogorea puternic şi pe băncile din parcul Drăgăşani era multă lume. Se sărbătorea Ziua Grâului. Treceau spre stadionul oraşului fete cu cununi de grâu pe cap. Acolo urma să aibă loc o serbare. Eu stăteam singură pe o bancă din parcul oraşului, un parc mic, cu câţiva pomi şi o fântână arteziană, parc ce mi se părea că e cel mai frumos din lume. De fapt nu mai văzusem altul. A venit un băiat brunet şi slăbuţ şi mi-a zis:
– Pot să stau şi eu pe banca asta lângă tine?
M-a cuprins dintr-o dată o bucurie de nedescris. Nu mai eram singură. Un
suflet de om vroia să se aşeze chiar lângă mine. L-am privit şi nu-mi venea să
cred ochilor. Parcă-l mai văzusem undeva şi chiar aşa era. Era băiatul de la
Casa de Cultură din Drăgăşani care citise poezii, alături de Gheorghe Tomozei,
Dan Deşliu, Doru Moţoc, Traian D. Lungu ș.a. Imi plăcea dar îmi era şi frică.
La fel ca în „Zburătorul” lui Eliade. Şi, tata, îmi spusese că niciodată să nu
umblu eu după băieţi. Să-i las ă umble ei după mine. Eu să fiu încrezută. Dar
acum nu mai aveam chef să fiu încrezută pentru că mă simţeam chiar singură…
– Dar mai sunt bănci… i-am răspuns… fiind timorată de traista cu ciuperci
pe care o lăsase lângă mine pe bancă o femeie din satul meu…
– Mai sunt dar eu aici vreau să stau… zice, arătând traista cu ciuperci…
– Bine, faci ce vrei…
– De ce eşti supărată?
– Nu am cu cine să merg la serbare pe stadion…
– Nu-i nimic, lasă că mergi cu mine..
– De fapt eu vă cunosc. Am fost la casa de cultură din Drăgăşani aduse de
la şcoala noastră să ascultăm mai mulţi poeţi şi eraţi şi dvs acolo…
– Da!? Mă bucur că mă cunoşti…
Am luat-o încet spre stadion. El fiind din oraş îl cunoştea toată lumea.
Mi-a spus simplu că îl cheamă Florin şi că dă la facultate la Craiova. Acum
trebuia să stea acasă să înveţe, dar s-a plictisit şi a ieşit în oraş. Şi eu
i-am spus că mă cheamă Titina că sunt din satul Uşurei şi suntem şapte fraţi.
Am terminat şcoala profesională hortiviticolă şi o să plec în Maramureş unde
este fratele meu profesor şi cred că o să fiu şi eu învăţătoare. Acum avem un
an de practică agricolă şi eu o fac ca şi învăţătoare şi apoi şcoala se
transformă în tehnică şi primim diplomă. Nici eu nu prea înţelegeam ce însemna
asta dar eram bucuroasă că-mi mai umplu timpul cu ceva… căci acasă nu aveam ce
face. Parcă ne cunoşteam de când lumea, cu el totul era simplu şi uşor. Deci,
în cinci minute i-am spus totul despre mine. Mi-a spus că scrie poezii şi asta
m-a fascinat că şi eu încercasem să scriu câteva versuri chiar prin clasa
şasea.
Prima mea poezie suna aşa: „Ce frumos e-n luna mai/ Când soarele
străluceşte/ Când pădurea-i ca un rai/ şi salcâmul înfloreşte!“ Când i-am
citit-o lui fratele meu mai mare a zis că asta nu e poezie e o exclamaţie! Mi-e
mi se părea că e genială. Mă şi vedeam ajunsă mare poetă. Dar dacă fratele, pe
care-l credeam cel mai deştept de pe pământ, a zis aşa, înseamnă că aşa este şi
nu am mai scris. Lui Florin nu am îndrăznit să-i spun nimic. Ziceam că dacă el
este poet mare o să râdă de mine. Mergând spre stadion, Florin se întâlnea cu
prietenii, toţi îl cunoşteau. Îi spuneau că e „corupător de minore” când l-au
văzut cu mine aşa o fată de nevoie… Trecând pe lângă un lan de porumb, care
erau mai mare decât gardul, l-am rugat pe Florin să-mi rupă o frunză. Mi-a rupt
şi mi-a dat-o dar nu înţelegea ce fac cu ea. Am zis că aşa vreau să o ţin în
mână să-mi treacă dorul de acasă, de porumbul din Sârbeana şi din Dadeşu. El
fiind poet m-a înţeles! La stadion m-am simţit mândră că am şi eu pe cineva cu
care să stau. Fetele erau invidioase când m-au văzut cu un băiat. Era deci,
duminică, 13 iunie 1963! Era ziua lui Florin dar nu mi-a spus. Mai târziu am
văzut că scrisese în agenda lui: „Azi, 13 iunie 1963, de ziua mea, am cunoscut
o fată de la Uşurei. Are şapte fraţi o numesc «mărunţica câmpului şi îmi va fi
soţie»!” A scris și prima poezie pentru mine:
„Te-am cunoscut pe banca de lemn
Gând aruncat peste apa uleioasă.
Aşteaptă râul, tăcut şi solemn
Cu mine să te-ntorci mireasă.
Cerul a aprins candelabre cu lumină coclită
Clopotul nopţii a-nceput să bată
Apa în ramă de luncă, neclintită
Aşteaptă să-ţi fure chipul de fată…”
Atunci mi-am dat seama ce mult mă iubeşte! A fost dragoste la prima vedere.
Seara, după serbare, ne-am despărţit şi i-am spus că a doua zi voi pleca la
Uşurei şi apoi în Maramureş. El şi-a luat la revedere cu tristeţe şi mi-a urat
drum bun.
*
Florin, băiatul brunet pe care-l cunoscusem în oraşul Drăgăşani – după ce
m-a întâlnit pe bancă- s-a dus acasă şi le-a spus părinţilor că nu mai dă la
facultate la Craiova fiindcă a auzit el că la Baia Mare sunt mai multe locuri
la Institutul Pedagogic de trei ani şi merge acolo cu un coleg. Părinţii s-au
mirat de hotărârea aceasta bruscă a lui dar l-au lăsat în pace. Nu bănuiau că
el cunoscuse o fată despre care scrisese în agenda lui din 13 iunie l963 aşa:
„Azi am cunoscut o fată. Mărunţica câmpului. O cheamă Titina. E tare frumoasă
şi naivă. Are şapte fraţi, e din satul Uşurei şi ea îmi va fi soţie!” Tot
atunci a scris şi poezia „Te-am cunoscut pe banca de lemn”. Aşa că a mers la
Baia Mare unde a şi reuşit la examenul de admitere la facultate. După câteva
luni a început să mă caute prin comunele învecinate cu Baia Mare. Ştia că sunt
învăţătoare pe undeva… dar nu ştia unde. Şi aşa din aproape în aproape a aflat
unde sunt. A mers pe jos 40 de kilometri până în satul Valea Seacă din comuna
Tarna Mare. Era o zi splendidă de vară când mă cheamă gazda şi imi spune că pe
mine, „aia mică”, mă caută un băiat de prin părţile noastre. Când am auzit am
mărit paşii. Nu ştiam cine poate fi. Pe Florin îl uitasem cu totul. Când l-am
văzut, obosit mort, mi-a fost milă de el şi am zis:
– Vai dar cum ai mers tu, băiat de oraş, 40 kilometri pe jos?
– Uite aşa am mers, de dragul tău… De ce ai plecat că eu te iubesc…
Nu-mi venea să cred ochilor ce vedeam şi urechilor ce auzeam. Pe de altă
parte mă şi bucuram că acolo eram tare străină. Mi-a spus că este în anul întâi
la Institutul Pedagocic din Baia Mare şi că la anu’ o să treacă la fără
frecvenţă şi va fi profesor cu mine la Valea Seacă.
– Bine dar părinţii tăi ce vor zice?
– Păi sunt major, pot hotărî singur… am 20 de ani…
– Pe părinţii mei nu-i prea interesează de mine… Suntem prea mulţi şi ne-a
pierdut numărul. Ei doresc să ştie decât dacă suntem sănătoşi şi cam atât, dar
voi dacă sunteţi doar doi copii la părinţi… Bănuiesc că şi pretenţiile sunt
altfel…
– Eu doar atâta ştiu că te iubesc şi vreau să fiu alături de tine, restul
nu contează…
Eram şi bucuroasă şi speriată. Florin şi-a luat cu chirie o cameră la un
oşean, nu departe de mine şi prietena mea. Stătea acolo sâmbăta şi duminica şi
mai ales în zilele în care lipsea de la facultate. De fapt începuse să
lipsească mult mai des de la cursuri şi asta mă îngrijora. Când a avut la
facultate o reuniune cu dans m-a invitat şi pe mine. Am intrat într-o sală
luminată feeric, colorată cu baloane verzi, albastre, roşii, atârnate de tavan
şi pline cu confetti. Colegele lui mi s-au părut nişte zâne, aşa erau de
minunat îmbrăcate şi erau și foarte frumoase. Eu i-am spus lui Florin că dacă
aş fi în locul lui aş alege pe oricare fată de acolo nu aş umbla ca nebunul
după o fată săracă de la ţară cu șapte fraţi cum eram eu. El a zis că eu sunt
cea mai frumoasă şi nu-i trebuie niciuna de acolo. M-am mirat de hotărârea lui.
Eu eram, ameţită de ce vedeam. Mi se părea totul în jur fascinant, nu mai
văzusem aşa ceva.
În anul doi Florin a trecut la fără frecvenţă şi s-a angajat profesor de
limba română la clasa a șasea. L-au angajat imediat, ba se mirau ce căuta el
acolo care era la facultate! Restul cadrelor didactice erau cam fără studii dar
nu aveau de ales. Nimeni nu venea în acel sat pierdut de lume fără cele mai
elementare condiţii de viaţă. Mi-e îmi plăcea foarte mult. Casele erau
acoperite cu paie, oamenii erau aspri dar erau şi buni. Eu mă delectam cu
lanurile de grâu ce unduiau în soare, cu zâmbetul nevinovat al copiilor, mi se
părea un miracol ce mi se întâmplă. Deci Florin a luat cameră cu chirie la un
oşan! Eu stăteam în continuare cu prietena mea Ioncica și nici nu mă gândeam la
altceva!!! El mă privea cu înţelegere şi râdea de naivitatea mea… Din ce în ce
mai greu pleca Florin de la Valea Seacă la Baia Mare să-și dea examenele. A
scris cu mare durere poezia „Despărţire”:
„S-au ciocnit două stânci ca două valuri în amurg
Şi eu am ţâşnit ca o flacără,
Metaforă a unei nopţi în care iubita
A ascuns în sân izvoarele fântânii,
Să nu o mai aştept…
O picătură de rouă ne-a luminat drumul
Şi eu am plecat prin câmpul de levănţică
Imbătat de stelele unei înserări fără nume,
Iar tu te-ai strecurat, nevăzută între două fire de iarbă
Tăindu-mi calea
în care greierii au amuţit…”
Îmi citeşte poezia şi mie nu-mi vine să cred că cineva ca el mă iubeşte aşa
de mult. Eram mai mult speriată decât fericită… De atunci au trecut mai bine de
o jumătate de secol. Aceeași iubire ne ține împreună. Ne bucurăm de cei cinci
nepoți: Paul, Catinca, Darius, Anastasia și Ștefănel. Cei doi băieți ai noștri,
Ionuț, scriitor și istoric, fiind șeful culturii pe județul Cluj, iar Florin
specialist în televiziune, cu familiile lor… Ei sunt realizările noastre de
care ne bucurăm. Iar despre cărțile noastre, peste o sută, lăsăm cititorii să
vorbească despre ele.
Am făcut Liceul teoretic din Drăgăşani, Şcoala Tehnică Hortiviticolă de 4
ani tot în Drăgăşani. Am debutat în revista „Săteanca”. Am fost învăţătoare la
Tarna Mare, apoi secretară la revista „Tribuna” din Cluj-Napoca. Sunt membră
fondatoare a Ligii Scriitorilor Români, din septembrie 2006.
Am publicat cărțile:
„Bucuria lucrurilor simple” (Poezii pentru copii), Editura Ion Creangă,
1989
„Recreaţia grădinii”, (Poezii pentru copii), Editura Porto-Franco,
Galaţi,1997
„Amurg de întoarcere” (Versuri), Editura Napoca-Star, 2002
„Pietre de aducere aminte” (Povestiri), Editura Napoca-Star,2004
„Scaunul Harului”, (Poezii), Editura Contrafort, Craiova, 2009
„Viaţa ca o punte”, Editura Dacia XXI, 2011
„Anotimpul jocului”, Editura Nico, Târgu Mureş, 2011
„Un strop de veşnicie”, Editura Semănătorul, 2012, Editura Ecou Transilvan,
Cluj-Napoca, 2012, „Un strop de veşnicie”, (Ediția a II-a, traducere în limba
engleză de Mariana Zavati Gardner)
„Neastâmpărul toamnei”, (Poezii), Editura Semănătorul, 2014
„O noapte palpitantă – întâmplări c-o nepoţică povestite de bunică”,
(Povestiri pentru copii), Editura Semănătorul, 2014, „Întâmplări hazlii cu o
nepoţică povestite de bunică”, (Ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura
Ecou Transilvan, 2014
„Nostalgia întoarcerii”, Editura Absolut, București, 2016
„Drumul spre suflet”, (Memorii), Editura Semănătorul, 2014 şi „Drumul spre
suflet”, (Memorii), cu o prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, Târgu
Mureş, 2014.
Despre aceaste cărti au scris revistele: Oglinda Literară, Viaţa de
Pretutindeni, Amurg Sentimental, Eminescu, România Literară, revistele on-line
A.R.P., Zeit, Vestea, etc. Articolele au fost semnate de Alex. Ştefănescu, Al.
Stănescu, Petrică Birău, Mariana Zavati Gardner(Anglia), Ioan Miclău
(Australia), Mariana Sperlea, Ionel Andraşoni, Ioan Pop, Marin Oprea, Marian
Barbu, Adina Enăchescu. N Tomoniu, Mariana Cristescu, Antonia Bodea, Petre
Petria, Rodica Marian, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Raveca Vlaşin, Virginia
Brănescu, Liliana Boian Terziu, Floarea Ranta Cândea, Paraschiva Cărbunar şi
alţii.
Colaborări: Colaborează la revistele: Tribuna, Amurg Sentimental, Ecoul,
Rusidava Culturală, Viaţa de pretutindeni, Dor de Dor, Poesis, Milenium,
Poezia, Eminescu, Semne, Pietrele Doamnei, revistele o-line ARP, Confluenţe
Literare, Napoca News, Făclia, Adevărul de Cluj, Mesagerul Transilvan, Moara lui Gelu, Rotonda
Valahă, Agora Literară, Iosif Vulcan (Australia), Lettres Europeennes (Belgia),
Diebrucke (Germania), Observatorul din Toronto, eCreator, Cuvând Torăcean
(Serbia) şi în câteva reviste din Spania.
Titina Nica Țene
