Se afișează postările cu eticheta UBB Cluj-Napoca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta UBB Cluj-Napoca. Afișați toate postările

vineri, 18 august 2023

UBB Cluj-Napoca a încheiat un parteneriat cu Federația Română de Fotbal pentru formarea antrenorilor

 

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Federația Română de Fotbal (FRF) au încheiat recent un protocol care pune bazele unor programe pentru formarea și perfecționarea antrenorilor de fotbal, precum și pentru crearea, la Cluj-Napoca a unui nou Centru Regional de Licențiere UEFA C și B.

Potrivit protocolului care va fi aplicat chiar din acest an, studenții UBB aflați în anii terminali ai programelor de licență sau master care vor obține calificarea de antrenor vor parcurge, în ultimul semestru de studii, în afara orelor de studiu, prin Școala Federală de Antrenori, programa și procesul de formare pentru Licența UEFA C, conform cerințelor UEFA.

De asemenea, vor fi organizate stagii de practică de specialitate, sesiuni de pregătire specifică, iar cei mai buni studenți vor putea participa la anumite acțiuni ale echipei naționale de fotbal.

UBB s-a implicat activ în ultimii ani în susținerea mișcării sportivre și a performanțelor în sport, intrând, în anul 2016, alături de celelalte universități publice din Cluj și de autoritățile locale clujene, într-un parteneriat care are ca obiectiv final revigorarea fenomenului U Cluj și renașterea clubului Universitatea ca emblemă a orașului. UBB a fost mereu alături de echipa Universității Cluj, asigurând infrastructură necesară efectuării antrenamentelor și cantonamentelor și orice alt sprijin pe care îl poate oferi, în funcție de resursele proprii,  o instituție publică.

De asemenea, Parcul Sportiv Universitar “Iuliu Hațieganu” al al Universității Babeș-Bolyai este unul dintre cele mai moderne parcuri sportive universitare din România, dar și una dintre cele mai importante zone de relaxare pentru clujeni. Reabilitat printr-un proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2007-2013, Parcul Sportiv Universitar “Iuliu Hațieganu” se ridică la standarde europene în cee ace privește dotările și amenajările sportive.

„UBB, universitatea cu cea mai veche și mai mare comunitate academică din România, prima universitate a țării recunoscută oficial ca universitate de tip world-class (QS*****), este o universitate globală care își asumă în mod conștient toate cele trei misiuni: educație, cercetare științifică și relația cu societatea. Ne-am implicat și vom continua să ne implicăm în susținerea performanței și a educației sportive în general, am contribuit, prin specialiștii noștri, la elaborarea Strategiei Naționale pentru Sport. Reiau o idee pe care am mai spus-o și în care cred, îndrăznind, ca rector al celei mai mari universități clujene, succesoare a Universității românești din Cluj, să actualizez vorbele înțelepte și potrivite pentru un început romantic ale rectorului iuliu Hațieganu, spunând că scopul nostru este de a crea oameni sănătoși, dar când se poate și campioni. Și armonie, dar când se poate și record. Pentru aceasta vom continua să fim alături de mișțcarea sportivă și să o sprijinim și din punctul de vedere al formării profesioniștilor ei”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Radu Ștefan



marți, 21 iunie 2022

UBB Cluj-Napoca acuză implicarea politicului în etica academică. Ce este de făcut?

 


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a observat cu îngrijorare acțiunile politicului care afectează etica academică, demarate cu mai mult timp în urmă, dar culminând cu recenta decizie a Curții Constituționale, care complică măsurile ce se pot lua în contextul plagiatului. Altfel spus, în acest caz concret, în loc ca retragerea titlului de doctor în cazul unui doctorat plagiat să fie făcută în mod natural și după bune practici academice internaționale de instituția care l-a acordat, iar apoi cei nemulțumiți să se poată adresa instanței, Curtea a stabilit că retragerea se poate face doar de către instanță (sigur, dacă o mai sesizează cineva), complicând astfel procesul și schimbând esența etică a unui astfel de demers.

Am analizat cu atenție contextul în care ne aflăm și implicațiile acestuia în viitor asupra mediului academic românesc și a societății în general și am discutat cu partenerii internaționali (la solicitarea lor și/sau a noastră) pe marginea reacțiilor/măsurilor care se cuvin, pentru a proteja statutul mediului academic românesc (inclusiv al studenților/absolvenților) în aria academică internațională.

În consecință, vrem să asigurăm publicul larg că orice instituție academică, în baza autonomiei, are încă la dispoziție, dacă dorește, mecanisme interne de sancționare a abaterilor de la etică, care pot merge în cazuri grave până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, alături de sancționarea persoanelor și unităților academice care girează abateri de la etica academică. În plus, aceste mecanisme pot fi prinse în mecanismele mai generale de transparentizare și admitere în sistemul academic.

UBB are aceste mecanisme în reglementările proprii și le va amplifica, nu doar ca protecție față de încercările mediului politic de a le minimiza, ci în acord cu evoluția standardelor internaționale din aria academică din care facem parte. Încurajăm toate instituțiile academice din țară să facă acest lucru, atât ca racordare naturală la bunele practici internaționale, cât și ca răspuns la mișcările de forță împotriva eticii academice și la îndoielile proiectate în acest context asupra noastrăde mediul academic internațional.

Pe de altă parte, prin atitudinea constructivă pe care vrem să o avem ca motor al dezvoltării societății, factorul politic trebuie să știe că poate avea în UBB un consultant serios dacă dorește să propună cu bună credință soluții europene eficiente și onorabile în zona eticii academice, iar societatea are un actor academic dedicat nu doar dezvoltării unei societăți moderne bazate pe cunoaștere, ci și integrității academice ca model pentru o integritate dorită mai larg la nivelul societății. Dar pentru aceasta cu toții trebuie să avem grijă de protejarea autonomiei și libertății academice – chiar dacă uneoriunii din afara mediului academic le înțeleg mai puțin -, deoarece numai așa putem deveni un sanctuar al cunoașterii și eticii – amenințate tot mai des într-o lume în care asistăm la o recrudescență a obscurantismului și iraționalității -, care să asigure dezvoltarea societății și bunăstarea oamenilor.

 

Radu Ștefan