Duminică, 13 iunie putem spune că am bifat încă un lucru pe care nu-l
visam în anii în care România avea o mare echipă de fotbal. În sfîrșit, avem un
Campionat European de fotbal care se desfășoară și în România. Înainte, eram izolați de restul lumii, dar aveam o echipă.
Nu campioană a Europei, nu campioană sau vicecampioană mondială, dar era o mare
echipă de fotbal. Putea învinge orice echipă națională. În suferințele noastre
generate de comunism, ne răcorea cum nu ne mai răcoreau decît victoriile Nadiei
Comăneci și ale lui Ilie Năstase.
Culmea, în acei ani urîți, multe cluburi și FRF erau conduse
de niște domni. Nu toți. Nu culți, nu spilcuiți, nu membri prin comitete și
comiții europene dar domni, unii profesori, alții arhitecți, unii militari,
alții milițieni. Şi cu toate acestea, cluburile românești au urcat pe trepte și
în competiții în care echipele comuniste erau rareori văzute. Am avut un
comunism mai de rahat decît în alte țări, dar în acei ani am avut și cele mai
strălucite rezultate sportive în toate domeniile.
De la handbal, gimnastică și atletism, pînă la fotbal eram o
forță, o putere, un nume. Acum lucrurile s-au întors pe dos. Avem stadioane și
nu mai avem performanțe. Avem transmisii în direct de la mai toate competițiile
pe la care apar ai noștri și unde, de obicei, cu excepția Simonei Halep, ne
facem de rîs.
Am devenit liberi, dar avem rezultate de sclavi, de proști,
de neserioși, de nemîncați și de neantrenați. În locul generalului Oțelea și al
lui Ion Alexandrescu a venit Gigi Becali! În locul profesorului Stroe de la
Craiova au venit Rotaru și Mititelu.
În locul generalilor de miliție și Securitate au venit Negoiță și Cortasero.
Conducători mărunți cu rezultate și mai mici.
Tocmai cînd se inaugurează stadioane peste stadioane noi ne
înecăm în mediocritate. Cînd locuitorul României are peste 10 canale de sport
la dispoziție, noi n-avem ce transmite. Cînd putem face vedete, fie ele locale
sau regionale, nu avem performeri.
Sunt un chibiț de fotbal de pe vremea în care făceam
programe de meci și reviste color pentru Sportul Studențesc, împreună cu
Octavian Stireanu și Ioan Buducă. Scriam și în revista și în almanahurile
Rapidului făcute de Radu Călin Cristea și mergeam la mai toate meciurile
importante pentru titlul de campioană a României. Să nu mai zic de meciurile de
calificare pentru cupele europene.
Scrisul despre fotbal era mult mai liber. Era un domeniu în
care se răcoreau numele importante ale literaturii române și ale presei. Acum,
scrisul este liber și toți se închină la golăniile lui Adrian Mutu și la
propozițiile de Bulă ale lui Becali și Mitică Dragomir și se minunează că prin
meciurile de la București trăim un eveniment istoric. Un eveniment istoric
primit cadou de la UEFA care a încercat și varianta cu o ediție desfășurată pe
terenurile din mai multe țări.
România n-a ajuns pe listă pentru calitățile sale
organizatorice, nici pentru fotbalul pe care îl joacă și pentru performanțele
echipei naționale sau ale echipelor de club, ci pentru pitorescul și
diversitatea hărții de organizare a acestei ediții.
În aceste zile, n-am auzit nici o analiză nemiloasă a
Federației Romane de Fotbal și a sforarilor și mediocrităților care o
controlează. A plouat doar cu mirări și exclamații, plus o mulțime de relatări
despre prezența turiștilor străini prin Centrul vechi.
Pînă acum, desfășurarea acestei ediții și la București n-a
însemnat și un prilej de analiză a gropii fotbalistice în care ne-am scufundat.
Din păcate, așa anonimi și limitați cum suntem la fotbal,
așa suntem și în presă. Şi pentru că toate au rădăcini adînci, mediocriatea
noastră din toate domeniile vine de la politicieni. Deasupra lor, ei au un
exemplu pe care nu vor să-l depășească în nici un chip.
Autor: Cornel
Nistorescu
Sursa: Cotidianul.ro
