Mi- am promis că voi încerca să nu răbufnesc, ori de câte ori vreunul care habar nu are ce înseamnă să organizezi un eveniment, să faci ceva pentru comunitate, pentru ceilalți, se găsește să facă comentarii doar ca să se bage în seamă sau din pură răutate.
Sunt o seamă de personaje care sunt ocolite de ceilalți colegi din breaslă, pe motive întemeiate. Lipsă de bun simț, invidie, răutăți, bârfe, manipulări...îți pui mintea pe bigudiuri de ce sunt unii în stare doar ca să îi bage cineva în seamă .
Se spune că scriitorul este un om sensibil. Adevărat. Numai că unii au dus sensibilitatea atât de departe, încât suferă cumplit dacă nu sunt felicitați la fiecare poezie, dacă nu primesc trei cronici, două interviuri și măcar o statuie... fie ea și din ghips.
Există autori care par să scrie doar pentru a demonstra că lumea nu-i apreciază suficient. Își măsoară valoarea în numărul de aplauze, de distribuiri și de invitații, iar când acestea întârzie, concluzia este mereu aceeași
"Se citesc doar între ei"
Curios este că aceiași oameni uită, adesea, să citească o carte a colegului de lângă ei. Uită să-l felicite. Uită să vină la lansarea lui. Dar își amintesc perfect toate ocaziile în care ei înșiși nu au fost suficient de admirați.
Vanitatea are un talent aparte, știe să transforme orice succes al altuia într-o nedreptate personală. Din fericire, literatura nu funcționează după codul orgoliilor. O carte bună nu devine mai bună pentru că autorul se plânge mai tare. Iar un scriitor adevărat nu se înalță micșorându-i pe ceilalți, ci crescând odată cu ei.
Poate că, înainte de a ne întreba de ce nu suntem destul de apreciați, ar merita să ne întrebăm dacă am fost destul de generoși. Dacă am aplaudat sincer. Dacă am cumpărat cartea unui coleg. Dacă am fost prezenți atunci când el avea nevoie de un public.
În fond, cea mai frumoasă definiție a unui scriitor nu este aceea că se simte neînțeles, ci aceea că, în ciuda tuturor orgoliilor omenești, continuă să scrie.
Iar dacă posteritatea chiar întârzie... să nu o certăm. Are și ea multe cărți de citit....mai bune.
Loredana A. ȘTIRBU
