La mulți ani, Dorel Macarie (cu puțină întârziere)!

 

In urmă cu câteva zile, poetul Dorel Macarie a făcut 69 de anișori. Pentru el și familia sa din Cicârlău dar și de departe, pentru prietenii săi, pentru literatura din Maramureș, este un eveniment pe care îl salutăm cu drag. La multi ani cu sănătate și cărți bune, Dorel Macarie!

Cândva, prin anii 2000, poetul și prietenul nostru, plecat demult în stele, Vasile Dobra i-a dedicat un poem care urma sa fie publicat într-o pagină de cultură a unui cotidian local, poem pe care mi l-a lăsat să-l culeg la calculator si să-l expediez la redacția ziarului. Nu știu dacă a apărut sau nu poemul. De dragul amintirii, îl postez aici în forma sa olografă alături de o fotografie a noastră lângă masina care ne ducea spre drezina care urma să ne transporte la Tabăra de literatură de pe Vaser, pe care am organizat-o în calitatea mea de atunci, de referent la Centrul Creației Populare Maramureș din Baia Mare. În acel an, 2001, șeful și ”generalul” Taberei a fost regretatul poet și critic literar Radu Săplăcan.

În grup, de la stânga la dreapta : regretatul poet și folclorist Dumitru Iuga, tânărul student la litere, pe atunci, poetul și profesorul clujean, (născut în Baia Mare) Ștefan Bolea, Dorel Macarie, VASILE DOBRA, Nicolae Scheianu, iar jos Florin Pop, consilier la Inspectoratul pentru Cultură Maramureș.

Text și fotografii: Nicolae SCHEIANU

Fotografia zilei - Cenaclul Scriitorilor Maramureș în urmă cu două decenii și ceva...

 

Foto: Din colecția doamnei Florica BUD

In memoriam poetul Vasile Dobra

 Pe bătrânul Vasile Dobra l-am petrecut într-o dimineață geroasă. Era atât de frig încât ne ardeau degetele strânse în bocanci prin zăpada cimitirului. L-am mai privit o clipă cum se șterge de pe fața orașului și ne-am înghesuit cu toții într-o crâșmă, trăind încă puțin în poemele lui: Din cand in cand, precum iti moare anul la picioare ca un miel batran, ti se nazare ca stii ceva despre facere si desfacere, ca si cum ai privi peste umar in hartiile cu zodii si-ai pricepe cum se scurg acele forme in linia vietii din palma. Auzi cum cineva departe arunca zarurile. Cum bucatile de os se rostogolesc intorcandu-ti viata pe toate partile. Nici n-apuci bine sa-ti pui uniforma de elev, ca deja iti creste un toiag in mana si pana sa apuci sa te sprijini pe el, iti pocnesc in urechi muguri si vlastarele se ingalbenesc si cad peste pamantul reavan. Si zarurile nu se opresc, ci iar iti simti dintii de lapte cum musca din scoarta pamantului si bunica te cheama de undeva de departe, din loc cu verdeata de unde toata durerea... De-a dura pe dealul din spatele casei parintesti cand te trezesti jos si copacii se prind pe dupa umar si hohotesc ca intr-un dans batranesc lovind cu picioarele pamantul, din ce in ce mai departe de tine. Eu n-am priceput niciodata, le spuse el aprinzandu-si o tigara, cum moare si invie anul. Adica, cum de fiecare data o luam de la inceput? Nici oamenii de langa noi nu mai sunt aceeasi si aud o poarta mare cum se ridica intre mine si ei. Vorba poetului Macarie : Deschideti poarta sa intre la foc infriguratii, sa-si scarpine podul palmei de limbile flacarilor precum manjii burtile de graminee inalte. Sa intre mirosul de fan din ograda. Ostenita, mama cu bratul plin de rufe proaspat uscate. Serile de august cand navalesc regretele. Diminetile, cand abia trezit, te asezi pe treptele casei si te uiti pierdut in calea dracului. Nu, nu inchideti! Sa intre si batranul Dobra, cu toate femeile care l-ar fi putut iubi ! Si abia apoi, dupa ce i-ai chemat pe toti la masa si le-ai turnat vin in pahare, te gandesti la ce ai pierdut, ce a ramas dincolo. Desi, nu prea ai vreme de toate astea. Parintii se uita mustrator la tine, prietenii te bat pe umar facandu-ti cu ochiul, vinul ti se acreste in pahar, ea se ridica din cearsafuri, sarpele isi leapada pielea... La ce bun toate astea? i-a intrebat el. Eu tot nu pricep. Fartatul si Nefartatul pariaza peste carnea mea. Lumea creste sub picioarele lor. Oamenii beau sampania sub o cupa mare de cristal. Cineva o intoarce si soarbe din ea. Piticaniile urla, bule mici ce i se sparg sub limba. Plescaie din limba si intoarce din nou cupa. In ea explodeaza artificii. Trec cavaleri cu steaguri plecate. Degete lungi apasa clapele unui pian ce-mi zvacneste de fiecare data in urechi. Doar in vremea asta. A inceputului de an, a tinut el sa precizeze. E bine totusi ca nu tine mult. Cat un dans, cat o rostogolire de zaruri. Apoi, totul se reface si oamenii isi capata paloarea si zvacnetul nervos al mainii drepte, adauga el, deschizandu-si alt pachet de tigari. E bine ca nu tine mult, caci suntem ai nimanui...

Text şi desen: Emanuel Luca

In memoriam Vasile Dobra

Dacă ar fi trăit poetul Vasile Dobra din Săsar ar fi împlinit azi, 22 decembrie, vârsta de 73 de ani!  O vârstă pe care o putea atinge cu uşurinţă dacă ne luăm după ultimile statistici privind longevitatea la români. Numai că destinul i-a fost altfel.

Mă leagă multe amintiri de acest om „tobă” de carte. M-a promovat în ziarul „Glasul Maramureşului”, pagina de cultură (pe care o îngrijea cu obiectivitate, profesionalism şi o anumită sfinţenie), cu primele mele încercări poetice. Asemeni lui Ion Burnar sau Augustin Cozmuţa mă încuraja să scriu fiindcă spunea cu mândrie vorbele marelui Eugen Ionesco că: „Poeţii sunt inima umanităţii”.

 Ne este dor de Domnia sa iar faptul că alături de familie ne gândim la el este o dovadă că nu l-am uitat şi i-am apreciat opera! Atât cât a putut să scrie, să publice ori să tipărească. A murit pe 22 decembrie odată cu tinerii frumoşi ai Timişoarei! Nu te voi uita niciodată Poetule din Săsar!

Vă propun un poem din volumul „“Femei care m-ar fi putut iubi”,  Editura Omega Baia Mare, 1998.

Femei care m-ar fi putut iubi

De ce stai iubito cu ochii

în lacrimi?

când eu sunt vultur

gata de pradă

Cinstit ar fi să-mi scrii,

să-mi scrii cu bobul de nisip

pe tâmpla orei care trece

Armata mea de gânduri

spre tine o-ntărât

te va împresura cu totul

eu asta am hotărât

Doar sunt comandantul dragostei

în Karacum

şi nisipul de-acuma pare  viu

iar lacrimile mele

pentru tine să înflorească

garoafele în pustiu.

                                                                                             Gelu Dragoş