In memoriam poetul Vasile Dobra

 Pe bătrânul Vasile Dobra l-am petrecut într-o dimineață geroasă. Era atât de frig încât ne ardeau degetele strânse în bocanci prin zăpada cimitirului. L-am mai privit o clipă cum se șterge de pe fața orașului și ne-am înghesuit cu toții într-o crâșmă, trăind încă puțin în poemele lui: Din cand in cand, precum iti moare anul la picioare ca un miel batran, ti se nazare ca stii ceva despre facere si desfacere, ca si cum ai privi peste umar in hartiile cu zodii si-ai pricepe cum se scurg acele forme in linia vietii din palma. Auzi cum cineva departe arunca zarurile. Cum bucatile de os se rostogolesc intorcandu-ti viata pe toate partile. Nici n-apuci bine sa-ti pui uniforma de elev, ca deja iti creste un toiag in mana si pana sa apuci sa te sprijini pe el, iti pocnesc in urechi muguri si vlastarele se ingalbenesc si cad peste pamantul reavan. Si zarurile nu se opresc, ci iar iti simti dintii de lapte cum musca din scoarta pamantului si bunica te cheama de undeva de departe, din loc cu verdeata de unde toata durerea... De-a dura pe dealul din spatele casei parintesti cand te trezesti jos si copacii se prind pe dupa umar si hohotesc ca intr-un dans batranesc lovind cu picioarele pamantul, din ce in ce mai departe de tine. Eu n-am priceput niciodata, le spuse el aprinzandu-si o tigara, cum moare si invie anul. Adica, cum de fiecare data o luam de la inceput? Nici oamenii de langa noi nu mai sunt aceeasi si aud o poarta mare cum se ridica intre mine si ei. Vorba poetului Macarie : Deschideti poarta sa intre la foc infriguratii, sa-si scarpine podul palmei de limbile flacarilor precum manjii burtile de graminee inalte. Sa intre mirosul de fan din ograda. Ostenita, mama cu bratul plin de rufe proaspat uscate. Serile de august cand navalesc regretele. Diminetile, cand abia trezit, te asezi pe treptele casei si te uiti pierdut in calea dracului. Nu, nu inchideti! Sa intre si batranul Dobra, cu toate femeile care l-ar fi putut iubi ! Si abia apoi, dupa ce i-ai chemat pe toti la masa si le-ai turnat vin in pahare, te gandesti la ce ai pierdut, ce a ramas dincolo. Desi, nu prea ai vreme de toate astea. Parintii se uita mustrator la tine, prietenii te bat pe umar facandu-ti cu ochiul, vinul ti se acreste in pahar, ea se ridica din cearsafuri, sarpele isi leapada pielea... La ce bun toate astea? i-a intrebat el. Eu tot nu pricep. Fartatul si Nefartatul pariaza peste carnea mea. Lumea creste sub picioarele lor. Oamenii beau sampania sub o cupa mare de cristal. Cineva o intoarce si soarbe din ea. Piticaniile urla, bule mici ce i se sparg sub limba. Plescaie din limba si intoarce din nou cupa. In ea explodeaza artificii. Trec cavaleri cu steaguri plecate. Degete lungi apasa clapele unui pian ce-mi zvacneste de fiecare data in urechi. Doar in vremea asta. A inceputului de an, a tinut el sa precizeze. E bine totusi ca nu tine mult. Cat un dans, cat o rostogolire de zaruri. Apoi, totul se reface si oamenii isi capata paloarea si zvacnetul nervos al mainii drepte, adauga el, deschizandu-si alt pachet de tigari. E bine ca nu tine mult, caci suntem ai nimanui...

Text şi desen: Emanuel Luca