Se afișează postările cu eticheta Viorel Balin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Viorel Balin. Afișați toate postările

joi, 16 noiembrie 2017

Magistratul-scriitor al “Cetăţii Rivulus Dominarium,” domnul Viorel Bălin la cea de-a treia carte


 Joi, 16 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc lansarea cărţii „File din istoria fotbalului băimărean” scrisă de către eminentul procuror, judecător, jurist, sportiv, Viorel Bălin. Cartea apare exact la un an de la lansarea savuroasei cărţii „Amintiri savuroase de un magistrat redate”, motiv să credem că peste un an, adică în 2018 va mai apărea încă o carte semnată Viorel Bălin.
Autorul scrie cu o eleganţă pe care o are în sângele lui de când îl cunosc, eleganţă pe care o găsim şi în paginile cărţii „File din istoria fotbalului băimărean”.
I-au fost alături familia, magistraţi printre care şi judecătorul Ioan Chiş, preşedintele Tribunalului Maramureş, procurorul, astăzi avocatul de succes Tavi Ciolte, sportivi medaliaţi, colegi, iubitori ai sportului maramureşean.
În prezidiu au luat loc şi au vorbit elogios despre Viorel Bălin: conferenţiar. dr. Ştefan Vişovan, prof. Ionică Pop, prof. univ. dr. Florian Roatiş şi arbitrul internaţional Cristian Balaj, care i-a înmânat un trofeu şi o minge de fotbal.
În cele două ore petrecute împreună s-a vorbit despre fotbalul de altă dată (jurist Sandu Mocanu), despre greutăţile întâmpinate atunci când s-au pus bazele fotbalului în Maramureş (Robert Schlesingher), despre întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii de pe dreptunghiul verde ( Octavian Ciolte, Ionică Pop, Sandu Mocanu).
Consider că prin tipărirea acestei cărţi domnul Viorel Bălin a dorit să atragă atenţia actualilor conducători că avem o istorie în sport, că „băimărenii îndrăgesc jocurile sportive practicate cu minge, indiferent dacă aceasta este rotundă sau ovală, ori dacă este de dimensiune mai mică şi bătută cu un baston, după cum este oina, ştiută ca fiind jocul nostru naţional, jucat din vremuri îndepărtate în toate zonele ţării” (am citat din „Cuvânt înainte” al autorului), dar că se face prea puţin la modul concret pentru a atrage tinerii spre sport sau spre marea performanţă. Dovezile sunt lipsa unui stadion modern, lipsa unei echipe de fotbal în primele ligi (sportul cel mai îndrăgit), dispariţia unor sporturi tradiţionale aici în Nord, cum ar fi popicele sau voleiul feminin.
De remarcat faptul că Viorel Bălin a început cartea cu nişte capitole precum ar fi :„Fotbalul ad-hoc practicat odinioară la Baia Mare”, a continuat cu „Reconstituirea CSB”, a vorbit despre „Morişca lui Mateianu, preferată ca stil de pregătire a echipei”, nu i-a uitat pe fotbaliştii băimăreni care au jucat pe Santiago Bernabeu din Madrid în Cupa Cupelor în septembrie 1982, i-a amintit şi nominalizat pe antrenorii şi arbitrii băimăreni, dar şi pe frumoasa echipă FC Prietenia Baia Mare. Felicitări pentru o succesiune temporală, benefică cititorului!
Cartea, apărută la prietenul comun Pamfil Godja  „Eurotip” a avut sprijinul în culegerea textului pe Oana Stanca Bălin, Anna Maria Sigmond, tehnoredactare Tunde Pecsi şi Mihai Ciurcaş.
Răsfoind cartea îmi dau seama ce mari fotbalişti băimăreni am avut odată! Ce istorie a fotbalului de pe Săsar! Pe când, vom recidiva oare?!



                                                                           Dragoş Gelu


















Galerie foto: Gelu Dragoş

luni, 7 noiembrie 2016

...se intampla la BJPD - Saptamana 7-12 noiembrie 2016

Marţi, 8 noiembrie
ora 13-15, Salonul Artelor
Societatea Medicilor de Familie organizează seminarul medical cu tema: "Pacienţii cu Boli Obstructive Pulmonare Cronice sunt diferiţi! Abordarea acestora poate fi aceeaşi?"
Prezintă: Marinela Borzan - reprezentant GlaxoSmithKline

Joi, 10 noiembrie
ora 13, Sala de conferinţe
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează lansarea cărţii „Din amintirile savuroase ale unui magistrat”, de Viorel Bălin, publicată la Editura Eurotip, Baia Mare, 2016.
Volumul va fi prezentat de conf. univ. dr. Ştefan Vişovan, iar moderatorul evenimentului va fi dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”.

ora 17, Sala de conferinţe
Va avea loc seminarul gratuit – FERICIREA SE ÎNVAŢĂ! organizat de Lia Marinela Avram, mamă a patru copii, terapeut, speaker motivaţional şi autor al cărţii “CE CONTEAZĂ? - Curajul de a-ți schimba viața”, o carte inedită, ieşită din tiparele unei cărţi motivaţionale obişnuite, având la bază trăirea autentică a unei femei care şi-a transformat complet viaţa.
Evenimentul durează două ore şi se adresează tuturor celor care doresc să afle ce este fericirea şi cum putem ajunge să o gustam, dar mai mult, să o trăim în viaţa de zi cu zi făcând alegeri sănătoase și corecte, făcând paşi către o viață mai împlinită. 


Stefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

luni, 22 februarie 2016

Prefectul Anton Rohian a participat la lansarea cărții „Oina pe plaiuri maramureșene” de Viorel Bălin

Luni, 22 februarie, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, a avut loc lansarea cărții „Oina pe plaiuri maramureșene” de Viorel Bălin. Alături de autor, care s-a aflat în slujba sportului cu minge mică și baston timp de 25 de ani, în prezidiu s-au aflat prefectul ing. Anton Rohian și directorul bibliotecii, dr. Teodor Ardelean, ambii foști jucători de oină.
Viorel Bălin a subliniat faptul că oina este singurul joc sportiv sută la sută românesc și a arătat asemenările acestuia cu baseball-ul, sportul național american. Cu toate acestea, diferențele de percepție ale celor două sporturi sunt imense, oina fiind ignorată de mass-media românească, în timp ce baseball-ul este un sport de o imensă popularitate în SUA.
Prefectul Anton Rohian a vorbit despre felul în care “unii oameni, într-un anumit moment al vieții lor, au făcut istorie” și a mărturisit că era la curent cu activitatea sportivă a lui Viorel Bălin încă de mic. Rohian a subliniat importanța oinei pentru identitatea noastră națională și și-a amintit cât de prețuit era acest joc la țară, înainte de 1989, când tinerii preferau să facă sport în aer liber și nu “socializau” cu tabletele și telefoanele în mână. De loc din Groși, o comună care a dat mari valori în domeniul oinei, prefectul a amintit numele câtorva familii ai căror reprezentanți s-au afirmat în acest sport, făcându-se cunoscuți la nivel județean și național. În final, Anton Rohian a îndemnat să nu lăsăm în uitare istoria Maramureșului, să nu uităm cine suntem și să încercăm să cinstim în continuare sportul care ne reprezintă, sportul nostru național.
Evenimentul a fost moderat de dr. Teodor Ardelean, care a afirmat despre carte că, oricât ar fi de redusă ca dimensiuni, este mare ca importanță pentru județ și pentru țară.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș